Sunteți pe pagina 1din 3

Aspectul exterior și structura păsărilor („Avis”, latina – „pasăre”)

Sisteme de
Structura
organe
Capul de obicei sferic, este prevăzut cu cioc variat ca formă, nări, deschise la baza ciocului, ochi plasaţi în general lateral sau frontal şi orificii auditive externe.
Trunchiul fuziform, este comprimat dorso-ventral la anseriforme, lateral la stârci. Coada, alcătuită numai din pene, poate fi bifurcată, cuneiformă, truncată.
Configuraţia aripilor se modifică în funcţie de performanţele zborului. Membrele posterioare susţin corpul în staţiunea bipedă. Numărul degetelor, orientarea lor,
prezenţa membranei interdigitale variază de la un grup la altul, fiind influenţat de modul de deplasare şi de procurare a hranei. Tegumentul este puternic cornificat,
lipsit de glande cu excepţia glandei uropigiene, situată în regiunea cozii, care elaborează sebum, considerat un rezervor de provitamină D, necesar impermeabilizării
Aspect
penajului. Ghearele protejează falanga terminală a degetelor, forma ei fiind influenţată de modul de procurare al hranei. Producţia cornoasă cea mai caracteristică este
exterior pana. Corpul păsărilor este acoperit cu pene. După alcătuire şi funcţie, deosebim pene de contur, puf şi peri. Pana de contur se compune din rahis, steag şi rădăcină.
Steagul prezintă o reţea deasă de barbe cornoase, subţiri, subordonate după dimensiuni, ce se ramifică de la rahis în barbule. Acestea se leagă între ele prin cârlige,
formând o placă elastică. Penele de contur ce acoperă aripile sunt numite remige, cele care formează cârma cozii – rectrice, iar cele ce îmbracă celelalte părţi ale
corpului – pene de acoperire. Sub penele de contur se situează puful (pene mici şi fine, lipsite de barbule din care cauză steagurile lor nu formează o placă). Puful este
cel mai bine dezvoltat la păsările înotătoare. Perii sunt pene de puf lipsite de barbe.
Scheletul este o reflectare a adaptării la zbor. Oasele sunt pneumatice, conţin cavităţi cu aer. Craniul păsărilor se aseamănă cu cel al reptilelor prin faptul că este:
tropibazic, auximetamer, diapsid, se articulează la prima vertebră cervicală printr-un condil occipital. Mandibula este alcătuită din şase piese scheletice. Trecerea la
staţiunea bipedă a determinat schimbarea poziţiei marelui foramen, care s-a deplasat pe partea ventrală şi modificarea unghiului format de craniu cu coloana
vertebrală. În acelaşi timp observăm că oasele fuzionează în compexe osoase încât limita dintre piese nu mai este vizibilă, fosele temporale fuzionează cu orbita, bolta
palatină prezintă ferestre mari, maxilarele alungite, lipsite de dinţi, sunt acoperite de un înveliş cornos, care formează ciocul. Coloana vertebrală este diferenţiată în
cinci regiuni: regiunea cervicală începe cu atlas şi axis, vertebre care asigură o bună mobilitate a capului. Următoarele vertebre sunt heterocelice şi prin forma de şa a
suprafeţei anterioare de articulaţie a corpului vertebral, contribuie la creşterea mobilităţii gâtului şi capului. În regiunea dorsală o parte a vertebrelor tind să fuzioneze.
Scheletul La vertebrele dorsale se articulează coaste prevăzute cu apofize uncinee pe segmentul vertebral. Vertebrele lombare sacrale şi primele vertebre codale fuzionează într-
un complex denumit sinsacrum la care se sudează centura pelviană. O parte a vertebrelor codale se articulează mobil, iar ultimele fuzionează într-o piesă denumită
pigostil care susţine penele cozii. Sternul bine dezvoltat, poartă o carenă proeminentă la păsările bune zburătoare. Centura scapulară este alcătuită din: scapulă, în
formă de lamă de coasă, coracoid şi claviculă care se uneşte pe linia mediană cu piesa simetrică, formând iadeşul. (furcula). Membrul anterior transformat în aripă s-a
modificat în legătură cu adaptarea la zbor: radiusul este puternic, ulna mai groasă decât radiusul susţine remigele secundare, carpienele sunt în număr redus, se
păstrează doar metacarpienele II, III şi IV. În structura membrului posterior apare un segment suplimentar, tarsometatarsul care provine din sudarea tarsienelor
rîndului distal cu partea proximală a metatarsului (apărut prin fuziunea metatarsienelor II, III, IV).
Din cauza lipsei dinţilor, hrana este înghiţită nefărâmiţată. Îmbibarea ei cu saliva secretată de glandele salivare facilitează înghiţirea. La unele păsări saliva conţine
fermenţi care scindează glucidele. Din cavitatea bucală hrana alunecă în esofag. La unele păsări acesta se lărgeşte, formând guşa. Aici hrana se înmoaie şi în porţii
mici trece în stomacul divizat în două compartimente – glandular şi muscular. În cel glandular hrana este supusă acţiunii salivei. Pereţii stomacului musculos
Sistemul
sunt formaţi din muşchi bine dezvoltaţi, iar suprafaţa internă este tapetată de un epiteliu cornificat plisat. Prin contractarea pereţilor musculoşi se asigură triturarea
digestiv hranei de pereţii cornificaţi şi de pietricelele înghiţite de pasăre. Din stomacul musculos hrana măruntă trece spre intestinul subţire. Legătura dintre stomac şi intestinul
subţire este realizată de duoden, unde se deschid ductele pancreasului şi al veziculei biliare. La unele păsări, de exemplu la hulubi, vezicula biliară lipseşte. Intestinul
gros este scurt şi se deschide în cloacă. La hotarul dintre intestine se află intestinal orb – cecum, fără vreun rol în digestie.
Aerul trece prin segmentele căilor respiratorii: nări, fose nazale, coane, cavitate bucală, laringe, lipsit de corzi vocale, consolidate de cartilajele aritenoide şi cricoid,
trahee, prevăzută cu inele cartilaginoase, bronhii extrapulmonare. La locul de bifurcaţie al traheii este situat sirinxul, organul fonator, format din membrane care
vibrează la trecerea aerului. Plămânii mici, tubulari puţin elastici sunt situaţi dorsal şi lipţi de coaste şi vertebrele toracice. Ei sunt separaţi de restul organelor prin
diafragma ornitică. Plămânii sunt în legătură cu 9 saci aerieni, prelungiri ale bronhiilor intrapulmonare, ramificaţi printre organe şi în legătură cu oasele pneumatice.
Sistemul
Sacii cervicali trimit prelungiri printre vertebrele regiunii cervicale, sacii toracici anteriori , sacii toracici posteriori, sacii abdominali, cei mai voluminoşi trimit
respirator diverticule printre organele abdominale şi pătrund în oasele centurii pelviene, sinsacrum şi femur. Sacul interclavicular, situat medio-ventral înconjoară traheea şi
sirinxul, trimiţând prelungiri în oasele centurii scapulare şi în humerus. În zbor cuşca toracică rămâne imobilizată pentru a oferi sprijin muşchilor zborului, intrarea şi
ieşirea aerului din plămâni datorându-se dilatării şi comprimării sacilor aerieni, la ridicarea şi coborîrea aripilor. Aerul trece de două ori prin plămâni la o singură
mişcare respiratorie, asigurând o bună oxigenare a sângelui. În repaus mişcarea aerului prin plămâni se produce prin modificări de volum ale cutiei toracice.
Sistemul Inima tetracamerală este învelită în pericard, subţire şi transparent. Din ventriculul stâng porneşte artera aortă din care se desprind două trunchiuri brahio-cefalice
simetrice prin care sângele este distribuit în regiunea cefalică, cervicală, centura scapulară, membrul superior. Cârja aortică este orientată spre deapta. Din ventriculul
drept pleacă artera pulmonară, care se orientează spre plămâni. În atriul drept se întorc două vene cave craniale şi o venă cavă caudală. În atriul stâng se deschid două
circulator vene pulmonare care aduc sânge oxigenat de la plămâni. Datorită pereţilor despărţitori, sângele venos nu se amestecă cu cel arterial asigurând un metabolism intens şi
menţinerea constantă a temperaturii corpului. Sângele realizează două circuite: mare şi mic.
A crescut volumul encefalului, curbura nucală s-a accentuat datorită unghiului pe care măduva spinării îl face cu creierul. Telencefalul prezintă două emisfere mari
globuloase, cu cîte un şanţ medio-dorsal. Corpii striaţi se dezvoltă în defavoarea ventriculilor laterali. Pe partea dorsală a diencefalului se observă epifiza, situată între
cele două emisfere. Mezencefalul este alcătuit din lobi optici voluminoşi în poziţie lateroventrală. Cerebelul se extinde cranial şi caudal acoperind diencefalul şi
deplasând lateral lobii optici. Bulbul rahidian, acoperit de cerebel, expune olivele bulbare implicate în coordonarea zborului Receptorii tactili reprezentaţi sub formă de
Sistemul terminaţii nervoase libere şi încapsulate sunt localizaţi pe cioc, dermă şi muşchi. Receptorii auditivi sunt situaţi în papila bazilară cu organul Corti, în timp ce
nervos receptorii pentru echilibru, crestele ampulare se găsesc în ampulele canalelor semicirculare şi maculele se găsesc în saculă, uticulă şi papila lagenară. Urechea medie
este prevăzută cu columelă, care transmite vibraţiile timpanului la fereastra ovală. Globul ocular este turtit antero-posterior, alungit sau telescopic, imobil în orbită.
Corneea este bombată, cristalinul sferic, pupila circulară şi sclerotica parţial osificată. Din coroidă porneşte o expansiune în corpul vitros, piepetenele. Pe lângă foveea
centrală se adaugă o fovee laterală la falconide şi rândunele. Protecţia ochilor este asigurată de pleoapa superioară, inferioară, membrana nictitantă. Glandele anexe
sunt reprezentate prin glande lacrimale şi glande Harder.
Rinichii sunt în stadiul de metanefros, voluminoşi trilobaţi situaţi retroperitoneal în fosele renale ale sinsacrumului, de o parte şi de alta a coloanei vertebrale şi a aortei
Sistemul abdominale şi a venei cave inferioare. La polul cranial şi medial al primului lob renal se disting glandele suprarenale galbene. Ureterele pornesc din lobul median şi se
excretor deschid în cloacă. Urina este concentrată, aproape solidă.
Masculii prezintă două testicule ovoide galbene. Fiecare este situat pe partea ventrală a lobului cranial al rinichiului. Din marginea medială a testiculului porneşte
epididimul redus care se continuă cu canalul deferent, care se orientează paralel şi exterm faţă de ureter. Canalele deferente se deschid pe peretele dorsal al
urodeumului, lateral faţă de deschiderea ureterului. Organul de acuplare lipseşte de la majoritatea speciilor. Este prezent la masculii ratitelor şi anseriformelor.
Copulaţia are loc prin alipirea cloacelor celor două sexe şi uneori se desfăşoară în timpul zborului. La femelă ovarele sunt inegal dezvoltate. Ovarul drept este într-un
Sistemul
stadiu incipient de dezvoltare, ovarul stâng, cu aspect de ciorchine, este aşezat pe polul cranial al rinichiului stâng. Oviductul drept este atrofiat, în timp ce oviductul
reproductiv stâng este bine dezvoltat, alcătuit din: • pavilion, porţiune larg deschisă în cavitatea corpului • regiunea albuminiferă, cu glande albuminoase în pereţi, secretă albuşul
• istmul, porţiune îngustă în pereţii căreia se găsesc glandele cochiliere, care secretă membranele cochiliere care învelesc albuşul. • uter . glandele din pereţii săi
secretă coaja calcaroasă. Puii eclozaţi sunt nidicoli, acoperiţi de puf rar, îngrijiţi o peroadă îndelungată de părinţi sau nidifugi, acoperiţi de puf bine dezvoltat, care îşi
urmează părinţii imediat după ecloziune.