PEISAJUL PELAGIC

Alexandru Cătălin IACOB

Clasa a XI-a B, Colegiul Tehnic „Petru Maior”
Cuprins:

Localizare:.....................................................................................................................4
Descriere........................................................................................................................5
Analiza elementelor de mediu.......................................................................................6
Descrierea elementelor de floră și faună.......................................................................6
Intervenția antropică......................................................................................................9
Originalitatea peisajului:.............................................................................................11
Bibliografie:.................................................................................................................12
 PEISAJUL PELAGIC

PELÁGIC, -Ă adj. Format sub acțiunea mării; marin.

♦ Zonă pelagică = zonă din largul mărilor și oceanelor, începând de la
adâncimea de 200 m până la fundul apei.
Cuvântul „pelagic” derivă din pelagosul grecesc (pélagos), adică „marea
deschisă”.

Localizare:

Planul straturilor oceanice

Zona epipelagică - stratul de suprafață al oceanului este cunoscut ca zona

epipelagică și se extinde de la suprafață la 200 de metri. Este zona iluminată de la
suprafața mării unde este suficientă lumină pentu fotosinteză. Aproape toată
activitatea oceanului se desfășoară în această zonă, aici existând cea mai mare
concentrare de animale și plante.
Se desfăşoară departe de ţărm, în stratul superior al apelor oceanice, în care
lumina şi aerul pătrund datorită valurilor oceanice. Acest strat conţine un număr mare
de vieţuitoare. În cadrul mediului pelagic se separă subtipuri cu caracter zonal: polar,
temperat, tropical şi regional (cauzat de intervenţia curenţilor de apă reci sau calzi,
deosebirile de salinitate, unele influente create de poluare). Organismele care trăiesc
în acest mediu sunt plutitoare(fitoplancton, zooplancton), unele dintre ele au
mobilitate proprie(nectonul), fiind purtate de valuri şi curenţi.
Curenţii contribuie la transportarea planctonului la distanţe mari. Aceasta duce
la migraţia multor grupe de organisme (mai ales a peştilor) din zona pelagică. Aici
trăiesc alge diatomee, crustacee, meduze. Stratul de plancton poate avea o adâncime
de până la 200 m. Animalele care înoată bine atât la suprafaţă, cât şi la adâncime au
corpul fusiform, cu înotătoare puternice. Dintre acestea fac parte delfinii, balenele,
peştii etc.
Zona mezopelagică - Sub zona epipelagică se află zona mezoplazică, care se
întinde de la 200 de metri până la 1.000 de metri. Zona mezopelagică este uneori
menționată ca zona de crepuscul sau zona midwater. Lumina care pătrunde în această
adâncime este extrem de slabă. În această zonă începem să vedem lumina clipită a
creaturilor bioluminescente. O mare diversitate de pești ciudați se găsesc aici.
Zona bathypelagic - Următorul strat este numit zona bathypelagică. Este
uneori menționată ca zona de miezul nopții sau zona întunecată. Această zonă se
extinde de la 1.000 metri până la 4.000 de metri. Aici singura lumină vizibilă este
aceea produsă de creaturi în sine. Presiunea apei la această adâncime este imensă,
ajungând la 5.850 de kilograme pe metru pătrat. În ciuda presiunii, se poate găsi aici
un număr surprinzător de mare de creaturi. Majoritatea animalelor care trăiesc la
aceste adâncimi sunt de culoare neagră sau roșie datorită lipsei de lumină.
Zona Abysoppelagic - Următorul strat este numit zona abysopelică, cunoscută
și ca zona abisală sau pur și simplu ca abisul. Acesta se extinde de la 4.000 de metri
la 6.000 de metri. Numele provine dintr-un cuvânt grecesc care înseamnă „fără fund”.
Temperatura apei este aproape de îngheț și nu există nici o lumină. Foarte puține
creaturi pot fi găsite la aceste adâncimi de zdrobire. Cele mai multe dintre acestea
sunt nevertebrate, cum ar fi stele de coș și calmari mici. Trei sferturi din podeaua
oceanului se află în această zonă. Cea mai mare adâncime la care a fost descoperit un
pește vreodată a fost de 3372 de metri, în Trenchul Puerto Rico.
Zona Hadalpelagic - Dincolo de zona abisală, se află zona interzisă numită
hadalpelagică. Acest strat se întinde de la 6.000 de metri până la fundul celor mai
adânci părți ale oceanului. Aceste zone se găsesc în principal în tranșee și canioane de
adâncime. Cel mai adânc punct al oceanului este situat în Câmpia Mariană de pe
coasta Japoniei, la o distanță de 10.911 metri. Temperatura apei este chiar deasupra
nivelului de congelare, iar presiunea este incredibilă, de opt tone pe metru pătrat.
Aceasta este aproximativ greutatea a 48 de avioane Boeing 747. În ciuda presiunii și
a temperaturii, viața poate fi găsită aici. Nevertebratele, cum ar fi viermi stelați și
tuburi, pot să prospere la aceste adâncimi.

Descriere
Domeniul pelagic cuprinde doua mari diviziuni: provincia neritica din
apropierea tarmurilor si provincia oceanica din largul marilor, limitate de marginea
platformei continentale. a. Provincia neritica este caracterizata printr-o mare
diversitate de conditii de viata datorita atat patrunderii apelor dulci din rauri care
modifica permanent gradul de salinitate, prin curentii litorali si valuri, cat si prin
miscarile ascendente ale apei care aprovizioneaza aceasta zona cu substante nutritive
contribuind la dezvoltarea planctonului.
Zona pelagică este formată din coloana de apă a oceanului deschis și poate fi
împărțită în continuare pe regiuni în funcție de adâncime.
Zona pelagică poate fi considerată ca un cilindru imaginar sau o coloană de apă
care se deplasează de la suprafața mării până aproape de fund. Condițiile diferă mai
adânc în coloana de apă, astfel încât, pe măsură ce crește presiunea cu adâncimea,
temperatura scade și lumina penetrează mai puțin. În funcție de adâncime, coloana de
apă, asemănătoare atmosferei Pământului, poate fi împărțită în straturi diferite.
Zona pelagică ocupă 1,330 milioane km 3 cu o adâncime medie de 3,68 km și o
adâncime maximă de 11 km . Peștii care trăiesc în zona pelagică se numesc pești
pelagici. Pelagia scade cu o înălțime mai mare. Este afectată de intensitatea luminii,
de presiune, de temperatură, de salinitate, de furnizarea de oxigen dizolvat și de
substanțe nutritive și de topografia submarinelor, numită batimetrie. În apele adânci,
zona pelagică este denumită uneori zona oceanului deschis și poate fi în contrast cu
apa care este aproape de coastă sau de platoul continental. În alte contexte, apa de
coastă care nu se află în apropierea fundului se mai spune că se află în zona pelagică.
Zona pelagică poate fi comparată cu zonele bentonice și demersale din fundul
mării. Zona bentonică este regiunea ecologică de pe fundul mării. Acesta include
suprafața sedimentelor și unele straturi subterane. Organismele marine care trăiesc în
această zonă, cum ar fi scoici și crabi, se numesc benthos. Zona demersală se află
chiar deasupra zonei bentonice. Acesta poate fi afectat în mod semnificativ de fundul
mării și de viața care locuiește acolo. Peștii care trăiesc în zona demersală sunt numiți
pești demersali și pot fi împărțiți în pești bentonici, care sunt mai densi decât apa,
astfel încât pot sta pe fund și pești bentopepelici care înota în coloana de apă chiar
deasupra fundului. Peștii demersali sunt, de asemenea, cunoscuți sub denumirea de
adăpători de fund și de pește.

Analiza elementelor de mediu

Viata din zona pelagică se dezvoltă la adâncimea în care pătrunde lumina,
adică până la 400 – 500 m. Flora şi fauna care populează apele din largul mărilor
trăieşte într-un mediu acvatic mult mai omogen, spre deosebire de mediul litoral care
este mult mai eterogen.
Apele oceanului planetar conţin cantităţi imense de masă biotică. Conform
datelor savantului rus L.A. Zenkevici, masa organismelor vegetale şi animale din
apele oceanice constituie cca 16 miliarde de tone. Ele se reproduc permanent. Cele
mai bogate în substanțe organice sunt apele zonei neritice pelagice. Viata din zona
pelagica se dezvolta la adancimea in care patrunde lumina, adica pana la 400 – 500
m. Flora si fauna care populeaza apele din largul marilor traieste intr-un mediu
acvatic mult mai omogen, spre deosebire de mediul litoral care este mult mai
eterogen.

Descrierea elementelor de floră și faună

Organismele inferioare nu au mijloace proprii de locomoție şi, ca urmare, ele
ocupa orizontul superior al apelor, formând planctonul sau haliplanctonul. Planctonul
este format din fitoplancton, construit din mici organisme vegetale și din zooplancton
format din organisme fitofage, considerati consumatori primari.
 Planctonul constituie hrana de bază a vieţuitoarelor marine. El atrage pești şi
alte organisme marine, ceea ce face ca provincia neritică să fie, în general, cea mai
productivă din punct de vedere biologic. Provincia oceanică este foarte puţin
influenţată de aportul apelor continentale, având o salinitate relativ constantă.
Fitoplanctonul: este format din numeroase organisme vegetale, din care algele
sunt mai frecvent intalnite. „Trichoalesmium erythraeum”, o specie de alga albastracu
pigmentii rosii, are o larga raspandire in Marea Rosie iar „Nodularia spumigena”, tot
o alga albastra care se afla in M. Baltica, da apelor, prin numerosii ei indivizi, o
coloratie cafeniu-verzui. In apele reci din regiunile arctice sau antarctice se gasesc
raspandite numeroase diatomee si bacterii dand marilor o coloratie cafeniu-verzuie.
Zooplanctonul: este format din animale foarte mici care plutesc la suprafata
apleorsi care adesea constituie hrana pentru anumite animale nectonice. Corpul lor
este moale cu aspect gelatinos, de cele mai multe ori transparent, iar, unele pot avea
schelet forte redus. In componenta zooplanctonului intra protozoarele (foraminifere,
globigerine, radiolari) si celenterate (meduze etc). De exemplu, la suprafata, plutesc
peste 10.000 de indivizi la litru, la 100m, numarul lor scade la 2749 indivizi la litru
de apa, iar la 1000m se intalnesc 90 de indivizi/litru de apa. Nectonul cuprinde, in
special, fauna inotatoare care prezinta anumite adaptari pentru a-si putea procura
hrana si pentru a se pute apara de dusmani.
Salmonidele: cuprind peşti solzoşi, care, pentru reproducere, migreaza în apele
dulci.
Cel mai răspândit este somnul şi somnul Keta. Gadilele, cu speciile extrem de
căutate – morunul şi eglefinul. Sturionii se află raspândiţi în Marea Neagra, Marea
Azov şi Marea Caspică. Dintre aceştia menţionăm nisetrul, păstruga şi morunul.
Sturionii au carnea cea mai gustoasă, iar icrele de morun şi nisetru, din care se
prepară caviarul, sunt dintre cele mai apreciate.

Animalele abisale sunt animale care

trăiesc în zona abisală (pești, crustacee, cefalopode, echinoderme etc.), adaptat unor
condiții speciale : întuneric complet, presiune ridicată etc. Animalele abisale prezintă
modificări ale organelor vizuale (care sunt atrofiate sau, dimpotrivă, exagerat de
mari) și ale organelor tactile (antene, tentacule, care sunt puternic dezvoltate); au
adesea organe luminoase; sunt carnivore sau se hrănesc cu nămol bogat în substanțe
organice în descompunere.
Rechinii: alcătuiesc grupa peştilor răpitori şi agresivi. Majoritatea speciilor
sunt vivipare, şi la maturitate ating lungimi de 2 până la 12m. Rechinul uriaş ajunge
la o greutate de 8 tone şi are o lungime de 12 m. Alte specii au dimensiuni mai mici:
rechinul ciocan, rechinul albastru, rechinul pisică, rechinul vultur, rechinul vulpe,
ş.a.m.d.

Pinnipedele: alcătuiesc grupa carnivorelor marine şi cuprind o specie

importantă prin carnea şi blana lor : ursul de mare, foca cu coamă, morsa, viţelul de
mare, leopardul de mare, foca cu creastă - cea mai mare din Oceanul Arctic, și foca
elefant.
Cetaceele sunt reprezentate prin balene: balena albastră care atinge 30m și o
greutate de 150 de tone, balena sudică, saivalul, balena de Groenlanda, balena cu
cocoașă și balena cenușie californiană.
Delfini : delfinul comun, delfinul mare săritor, care se poate intâlnii și în
Marea Neagră, delfinul brun sau porcul de mare, delfinul alb, narvalul și cașalotul.
Sirenidele sunt mamifere marine ce se hrănesc numai cu plante. Din acest
ordin fac parte vacile de mare cu două familii: familia dugongilor și familia
manatidelor.

Intervenția antropică
 Exploatarea petrolieră:
Platformele petroliere marine sunt structuri metalice de mari dimensiuni pe
care se pot afla diverse utilaje și instalații precum și muncitori pentru efectuarea
operațiunilor de foraj marin, extracția de petrol și gaze naturale și expedierea lor la
țărm pentru procesare.
La început, puțurile de foraj marin erau situate în apele puțin adânci, apropiate
de țărm. Exploatarea la mare adâncime a luat amploare după anii 1960, mai ales în
Marea Nordului.
  Pescuitul excesiv și ilegal

Pescuitul excesiv este o problemă globală ce are consecințe alarmante și

indiscutabile: 90% din stocurile de pește sunt exploatate excesiv sau epuizate.
Specii cautate, precum codul, au inregistrat scăderi amețitoare, din Marea
Nordului până pe Georges Bank, în largul New Englandului. În Mediterana, 12 specii
de rechini au dispărut ca interes comercial, iar peștii-spadă de aici, care ar trebui să
crească pânp la grosimea unui stâlp de telefon, sunt prinși acum de mici și mâncați
când nu depășesc mărimea unei bâte de baseball. Cum multe ape din emisfera nordică
au fost secătuite de pește, flotele comerciale au pornit spre sud, exploatând excesiv
zone care au avut cândva pește din abundență.
„Oceanele suferă din multe motive, dar cel care le eclipseaza pe toate celelalte
este pescuitul – a spus Joshua S. Reichert, din cadrul Pew Charitable Trusts. Și dacă
nu controlăm în vreun fel exploatarea resurselor marine și a peștelui, vom pierde mult
din fauna rămasă în mări.“
Originalitatea peisajului:
Peștele-viperă are corpul prevazut cu organe luminiscente pe partea ventrală și
capul foarte înalt, iar maxilarele prevăzute cu colți ghimpați. Are lungimea corpului
de cel mult 35 cm și apare în adâncurile oceanelor.

Peștele-fantomă este mic, are lungimea în jur de 8,5 cm și trăiește în vestul

Atlanticului de Nord și toate apele mărilor tropicale și subtropicale. Peștele-fantomă
are înotatoarele dorsale ca niște filamente și corpul alb transparent. Fiecare ochi
cilindric este orientat în sus și pe partea sa laterală are un alt ochi cu retină și cristalin.

Rechinul Goblin are aspectul unei fosile vii și corpul lung de 3,3 m. Trăiește
în apele Atlanticului de Nord și de Sud, dar și în sudul Oceanului Indian, vestul și
estul Pacificului. Poate avea greutatea mai mare de 160 kg.
Bibliografie:
 http://www.referatele.com/referate/geografie/online10/Ecosisteme-
oceanice--VIATA-DIN-ZONA-LITORALA-referatele-com.php
 https://images.google.com/
 https://en.wikipedia.org/wiki/Pelagic_zone
 https://www.natgeo.ro/dezbateri-globale/mediu/8147-criza-globala-a-
pescuitului