UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA TRADUCERE ȘI INTERPRETARE

Lucru individual
la disciplina

„Economie”
la liberă alegere la Universitatea de Stat din Moldova

Profesor: Capsăzu Valeriu, dr., conf. univ.

Autor Jardan Natalia, gr EG 184 TR

CHIŞINĂU 2019
 1. Banca Naţională a Republicii Moldova (BNM);
2. Structura şi competenţa BNM;
3. Băncile comerciale;
4. Constituirea, activitatea şi lichidarea băncilor comerciale.
5. Politica monetara

1.      Banca Naţională a Republicii Moldova

BNM este persoană juridică de drept public, autonomă reponsabilă faţă de Parlament. Ea este
formată din departamente, direcţii şi alte subdiviziuni.

Banca Naţională a Moldovei (BNM) a fost înfiinţată prin Decretul Preşedintelui Republicii
Moldova la 4 iunie 1991, cu desemnarea guvernatorului – Leonid Talmaci. Obiectivul
fundamental al Băncii Naţionale a Moldovei este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor.

BNM are următoarele atribuţii de bază:

 stabilirea şi implementarea politicii monetare şi valutare în stat;

 activitatea de bancher şi agent fiscal al statului;
 licenţierea, supravegherea şi reglementarea activităţii instituţiilor financiare;
 supravegherea sistemului de plăţi în Republica Moldova şi facilitarea funcţionării
eficiente a sistemului de plăţi interbancare; etc.

Banca Naţională a Moldovei are un rol important în procesul de tranziţie la economia de piaţă a
Republicii Moldova. Din 1991 şi până în prezent au fost elaborate şi implementate un şir de
măsuri eficiente în vederea stabilizării mediului monetar şi de credit. Cel mai important pas în
acest sens a constituit introducerea în circulaţie la 29 noiembrie 1993 a monedei naţionale – leul
moldovenesc – cu promovarea ulterioară a unei politici monetare şi de credit antiinflaţioniste.
Astfel s-a reuşit stoparea inflaţiei galopante de la începutul anilor 90.

GUVERNATORUL BNM

Guvernatorul este preşedintele consiliului de administraţie al BNM, este responsabil de

formularea iniţiativelor în domeniul politicii monetare, valutare, pentru a fi prezentate
Consiliului de Administrare şi de Executare a lor.
Guvernatorul reprezintă BNM în relaţiile cu alte instituţii interne şi internaţionale şi în caz de
lipsă, poate fi substituit în funcţie de către unul din vice-guvernatori.

Conform prevederilor legii cu privire la BNM, guvernarea corporativă a BNM include 2 niveluri
de control:

a)      Controlul extern, realizat prin:

 auditul extern;
 controlul FMI al siguranţei BNM;
 auditul Curţii de Conturi al R.M.

b)     Controlul intern, realizat prin:

 Auditul intern;
 Controlul operaţional la nivel de subdiviziune, aplicîndu-se Codul de Conduită al
salariatului BNM, Politica anti-fraudă a BNM şi Planul de acţiuni al BNM pentru
prevenirea şi combaterea fraudei şi corupţei.

2.      Structura şi competenţa BNM

Banca Naţională a Moldovei este condusă, conform Legii nr. 548-XIII din 21.07.1995, de un
Consiliu de administraţie format din cinci membri şi reprezentat actualmente de:

a)      Guvernatorul BNM – preşedintele Consiliului de administraţie: Dorin Drăguţanu;

b)      Prim-viceguvernatorul BNM – vicepreşedintele Consiliului de administraţie: Marin

Moloşag;

c)      Viceguvernator al BNM: Emma Tăbîrţă;

d)     Viceguvernator al BNM: Aureliu Cincilei;

e)      Viceguvernator al BNM: Ion Sturzu.

Conform Legii cu privire la Banca Naţională a Republicii Moldova, BNM are următoarea

competenţă:

a)      încheierea contractelor şi emiterea obligaţiilor;

b)      achiziţionarea şi dispunerea de bunuri mobile şi imobile în scopul exercitării atribuţiilor

sale;
c)      intentarea acţiunilor în instanţa de judecată şi participarea la proces în calitate de subiect.

ATRIBUŢIILE BNM:

 Emisiunea monetară (moneda naţională a statului). Emisiunea bănească are înţelesul doar

de bani în cont. Emisiunea monetară trebuie să includă 4 elemente:

v  Crearea semnelor băneşti;

v  Stocarea semnelor băneşti;

v  Punerea lor în circulaţie;

v  Retragerea lor din circulaţie.

BNM are drept:

v  Monopolul de emitere, prin Legea cu privire la bani (15.12.1992);

v  De a stabili valoarea nominală, dimensiunea, greutatea, design-ul monedei;

v  Să anuleze, să retragă din circulaţie orice bancnotă sau monedă şi să pună în circulaţie altele.

Obligaţiile BNM:

v  Să administreze direct rezerva de bancnote şi monede;

v  Să asigure tipărirea, păstrarea în siguranţă a bancnotelor şi monedelor ce nu sînt puse în

circulaţie;

v  Păstrarea sau distrugerea matriţelor;

v  Schimbarea la cerere, fără taxe şi comisioane a bancnotelor emise, cu excepţia celor care
prezintă deformări, perforări;

v  Informează publicul privind masa monetară aflată în circulaţie şi privind tendinţele din
domeniul micro şi macroeconomic;

v  Politica monetară

Cantitatea de monedă aflată în circulaţie reprezintă, conform teoriei monetariste, principala

cauză de creştere a preţurilor şi, respectiv, a inflaţiei.

Doctrina defineşte politica monetară ca acele acţiuni întreprinse de banca centrală, în sensul
influenţării masei monetare sau a ratelor dobînzilor, în încercarea de stabilizare a economiei. Cît
de mare are autoritatea BNM în influenţarea politicilor monetare, depinde şi de gradul de
independenţă a ei, faţă de puterea executivă. De facto, BNM este considerată a fi o autoritate
relativ independentă. Politica monetară este stabilită şi condusă în cadrul politicii economice şi
financiare a statului, responsabilitatea căreia cade şi asupra Guvernului.

În cadrul BNM funcţionează Departamentul de Politici Monetare. Astfel, obiectivul principal

este asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor exprimat prin menţinerea ratei inflaţiei la un
nivel redus şi stabil, care trebui să contribuie la creşterea economică a statului.

Instrumentele prin care BNM acţionează în conducerea politicii monetare sînt:

1. Operaţiuni pe piaţa monetară, prin care BNM promovează regimul de flotare gestionată a
cursului de schimb, fără a avea o ţintă prestabilită a cursului de schimb valutar a leului;
2. Cumpără, păstrează şi vinde valorile imobiliare ale statului (hîrtii de valoare);
3. Facilităţile permanente, facilităţi pe care BNM le pune la dispoziţia băncilor comerciale
la iniţiativa acestora, cum ar fi:

 Facilităţi de credit (over night) – credite peste noapte acordate băncilor comerciale
pentru asigurarea efectuării plăţilor acestora şi pentru menţinerea rezervelor obligatorii, sau
pentru o zi, în lei sau în baza garanţiilor în hîrtii de valoare de stat disponibile în
portofoliile băncilor. În acest caz, creditele durează de la 1 la 10 zile. Creditele respective
se înregistrează în conturile lawro, pe care băncile le au la BNM.
 Depozitele overnight  – depunerea banilor pentru o noapte la BNM.
 Facilităţi de lombard  – cînd BNM cumpără activele eligibile vîndute de o bancă (activele
emise de către Ministerul Finanţelor), la un preţ determinat, urmat mai apoi de
răscumpărarea lor de aceleaşi bănci, la un preţ determinat (maximum 5 zile).

1. Rezervele obligatorii. Toate băncile licenţiate în RM deţin rezerve obligatorii la BNM,

pentru a influenţa asupra cererii de bani de scurtă durată şi asupra ratei de dobîndă pe
termen scurt menţinute în conturile lawro.
2. Supravegherea bancară. Aceasta este determinată de faptul că băncile:

 Deţin cea mai mare parte a masei monetare din stat;

 Ele sînt principala sursă de fonduri pentru persoanele fizice şi juridice;
 Desfăşoară sistemul naţional de plăţi;
 Asigură intermedierea financiară între economii şi investiţii;
 BNM urmăreşte menţinerea încrederii publicului în sistemul bancar naţional;
 Protejarea fondurilor de deponenţilor şi protecţia consumatorilor;
 Realizarea unui sistem bancar eficient care să asigure servicii financiare de înaltă calitate
la un cost rezonabil;
  Asigură respectarea legislaţiei financiare. Pentru aceasta BNM emite reglementări ce se
referă la condiţiile de autorizaţie a băncilor comerciale, fixîndu-le restricţiile privind
activităţile acestora;
 Poate să retragă autorizaţiile băncilor;
 Indică criteriile de solvabilitate şi lichiditate pe care băncile trebuie să le respecte;
 Asigurarea sistemului de plăţi.
 Obligaţia BNM de a deschide conturi curente pentru băncile autorizate, pentru băncile
centrale ale statelor stăine şi pentru instituţiile financiare internaţionale;
 Acordă asistenţă băncilor prin organizarea serviciilor de clearing interbancar şi de plăţi
interbancare, dar şi plăţi prin diverse instrumente de plată (cecuri, cambii, bilete la ordine,
etc);

 3.      Băncile comerciale

Activitatea instituţiilor bancare este reglementată de Legea instituţiilor financiare din

21.07.1995. BNM are dreptul exclusiv de eliberarea autorizaţiilor, de stabilire şi de schimbare a
capitalului mimin pentru băncile care se înfiinţează (actual, după ultimile revizuiri, capitalul
minim care-l au este de 100 de milioane).

BNM ţine registrul băncilor licenţiate care este deschis publicului. Pentru obţinerea licenţei de
activitate bancară trebuie să se îndeplinească nişte condiţii:

1. Să se respecte condiţiile de capital minim de 100 milioane. Acţiunile se achită integral,

din mijloace băneşti.
2. La cererea de obţinere a licenţei se anexează:

 Datele biografice precum şi date privind experienţa şi calificarea administratorilor

viitoarei bănci şi activitatea profesională în ultimii 10 ani;
 Date privind capitalul viitoarei bănci care se prevede a fi plătit;
 Bussines – planul viitoarei bănci, care cuprinde: structura băncii, tipurile de activităţi ce
urmează să le desfăşoare şi pronosticul rezultatelor financiare pentru următorii 3 ani;
 Informaţii privind numele sau denumirea, domiciliul sau sediul, activitatea comercială în
ultimii 10 ani şi cota de participare a fiecărei persoane care intenţionează să deţină 5% şi
mai mult din acţiunile cu drept de vot, precum şi orice altă informaţie cerută de
regulamentele BNM.
În termen de 3 luni de la data depunerii cererii, BNM o acceptă preventiv sau o respinge,
aducîndu-i la cunoştinţa solicitantului. Refuzul trebuie motivat. BNM poate să refuze eliberarea
licenţei dacă nu este pe deplin convinsă de seriozitatea  viitoarei bănci sau de acţionarii viitoarei
bănci, provenienţa banilor, etc.

După aprobarea preliminară, BNM stabileşte următoarele cerinţe de acordare a licenţei:

1. Depunerea capitalului iniţial minim necesar (nu mai mic de 100 milioane lei);
2. Angajare de specialişti;
3. Încheierea unui contract cu o firmă de audit;
4. Închirierea sau cumpărarea de echipament necesar pentru activitatea bancară. Dacă în
decurs de 1 an nu îndeplineşte aceste condiţii, aprobarea preliminară se anulează. Dacă
cerinţele sunt satisfăcute, BNM eliberează licenţa de activitate, care este emisă pe un
termen nedeterminat, şi nu este transmisibilă.

Fiecare bancă poate să-şi deschidă filiale şi reprezentanţe pe teritoriul Republicii Moldova, şi în
afara teritoriului ţării, cu aprobarea BNM.

Filiala este o subdiviziune separată, juridic dependentă de bancă. Poate desfăşura toate tipurile
de activităţi financiare sau doar unele din ele, în limita împuternicirilor băncii. La rîndul său,
filialele pot avea subdiviziuni proprii, agenţii, puncte de schimb valutar, care se află de regulă, în
afara sediului ei, nu au un bilanţ contabil separat.

Reprezentanţele sunt subdiviziuni separate care se află în afara sediului, juridic dependente de

bancă, cu rol de informare, de reprezentare şi apărare a intereselor băncii. Nu are competenţa de
desfăşurare a activităţilor financiare.

Sucursala este o persoană juridică în care o altă persoană juridică sau un grup de persoane care
acţionează împreună, deţin jumătate sau mai mult din acţiunile cu drept de vot, ceea ce le
permite acestora să exercite un control asupra managementului sucursalei şi a activităţii ei.

Pentru obţinerea licenţei de băncile străine, BNM cere suplimentar prezentarea licenţei de
atragere a depozitelor sau altor fonduri rambursabile, de la Banca Centrală a ţării de origine a
băncii, şi aprobarea în scris din partea Băncii Centrale, ca aceasta să-şi deschidă filiale în
străinătate, plus, să demonstreze că este supravegheată adecvat de autorităţile competente din
ţara de origine.

BNM poate să retragă autorizaţia băncilor comerciale pe parcursul activităţilor lor:

1. La solicitarea băncii;
 2. În cazul în care banca a comis încălcări grave a legislaţiei în vigoare (operaţiuni riscante
care au dus la micşorarea capitalului minim, mai mic de 1/3 de capitalul reglementat) sau
banca nu este capabilă să execute cerinţele creditorilor. Art. 38 din Legea instituţiilor
financiare stabileşte modalitatea de lichidare a instituţiilor financiare lovite de
insolvabilitate.
3. Cînd licenţa a fost obţinută în baza unor informaţii eronate, oferite de solicitant sau
referitoare la ele;
4. Banca nu a început activitatea timp de 1 an de la eliberarea licenţei sau a fost incapabilă
timp de 6 luni să efectueze operaţiuni de atragere a depozitelor sau a altor fonduri
rambursabile;
5. A fost retrasă licenţa unei alte bănci care deţine o cotă substanţială din activele băncii
respective;
6. A avut loc fuziunea băncilor sau vinderea unor părţi substanţiale din activele băncii;
7. Banca este lichidată conform hotărîrii luate de către proprietari sau încetează să existe ca
comunitate juridică independentă;
8. Activităţile financiare din primii 3 ani se deosebesc considerabil de cele preconizate în
cererea de eliberare a licenţei;
9. Acţionarii băncii nu respectă condiţiile prevăzute de lege pentru asigurarea unei gestiuni
prudente a băncii sau nu permit efectuarea unei supravegheri eficiente;
10. În caz de insolvabilitate, iar pentru băncile străine şi filialele lor, atunci cînd pierd licenţa
în statul propriu de a desfăşura activitităţi de acceptare a depozitelor.

4.      Constituirea, activitatea şi lichidarea băncilor comerciale.

Constituirea băncilor. Băncile comerciale din Republica Moldova sînt constituite în baza
legislaţiei bancare în vigoare, în special Legea cu privire la instituţiile financiare.

Articolul 4 al legii menţionate, arată expres că Banca Naţională este învestită cu dreptul exclusiv
de a elibera licenţe băncilor. În baza licenţei eliberate, banca intră în legalitate şi poate desfăşura
activitate financiară.

Suma minimă subscrisă şi depusă în capitalul băncii se stabileşte în cuantum de 100 de milioane
de lei. Acţiunile se achită integral cu mijloace băneşti.

Articolul 6 al aceleiaşi legi reglementează modul de depunere a cererii pentru licenţiere. Astfel,
cererea se depune la Banca Naţională, o cerere scrisă privind licenţierea băncii, la care se adaugă
şi diferite acte cerute de lege, cum ar fi:
a)      acte care atestă existenţa sau inexistenţa antecedentelor penale, precum şi informaţii
referitoare la calificarea şi experienţa administratorilor viitoarei instituţii financiare, activitatea
lor profesională din ultimii 10 ani;

b)      date despre capitalul viitoarei bănci care se prevede să fie plătit;

c)      business-planul viitoarei bănci cuprinzînd structura organizatorică, tipurile de activităţi

financiare preconizate, pronosticul rezultatelor financiare pentru următorii 3 ani etc.;

În termen de 3 luni de la data primirii cererii, Banca Naţională aprobă preliminar sau respinge
cererea, aducînd în scris la cunoştinţa solicitantului decizia sa. Refuzul de a elibera licenţă
trebuie să fie motivat.

Băncile pot desfăşura, în limita licenţei acordate, următoarele activităţi:

a)      acceptarea de depozite (plătibile la vedere sau la termen etc.) cu sau fără dobîndă;

b)      acordarea de credite (de consum şi ipotecare, factoring cu sau fără drept de regres,
finanţarea tranzacţiilor comerciale, eliberarea garanţiilor şi cauţiunilor etc.);

c)      împrumutarea de fonduri, cumpărarea ori vînzarea, în cont propriu sau în contul clienţilor
(cu excepţia subscrierii valorilor mobiliare), de:

 instrumente ale pieţei financiare (cecuri, cambii şi certificate de depozit etc.);

 futures şi opţioane financiare privind titlurile de valoare şi ratele dobînzii;
 instrumente privind rata dobînzii;
 titluri de valoare;

d)     acordarea de servicii de decontări şi încasări;

e)      emiterea şi administrarea instrumentelor de plată (cărţi de credit sau de plată, cecuri de
voiaj, cambii bancare etc.);

f)       cumpărarea şi vînzarea banilor (inclusiv a valutei străine);

g)      leasing financiar;

h)      acordarea de servicii aferente la credit;

i)        acordarea de servicii ca agent sau consultant financiar;

j)        ooeraţiuni în valută străină, inclusiv contracte futures de vînzare a valutei străine;

k)      acordarea de servicii fiduciare (investirea şi gestionarea fondurilor fiduciare), păstrarea şi

administrarea valorilor mobiliare şi altor valori etc.;
l)        acordarea de servicii de gestionare a portofoliului de investiţii şi acordarea de consultaţii
privind investiţiile;

m)    subscrierea şi plasarea titlurilor de valoare şi acţiunilor, operaţiunile cu acţiuni;

n)      orice alte activităţi sau servicii, în măsura în care acestea se circumscriu domeniului
financiar, permise de Banca Naţională.

Lichidarea băncilor. Sînt 2 modalităţi de lichidare a băncilor comerciale:

a)      lichidarea silită;

b)      lichidarea benevolă.

Lichidarea silită (art.38/3 Legea instituţiilor financiare)

Banca Naţională retrage licenţa şi iniţiază procesul de lichidare silită a băncii în cazul în care se
constată că banca se află în una din următoarele situaţii de insolvabilitate:

a)      banca nu este capabilă să execute cererile creditorilor privind plata obligaţiilor pecuniare
scadente (incapacitate de plată);

b)      activele băncii nu mai acoperă obligaţiile acesteia (supraîndatorarea);

c)      capitalul băncii este mai mic de 1/3 faţă de capitalul reglementat.

În cazul în care o bancă se află în incapacitate de plată sau este supraîndatorată, sau există
pericolul să intre în incapacitate de plată, conducătorul organului executiv al băncii este obligat
să înştiinţeze imediat Banca Naţională.

Lichidarea băncii în baza hotărîrii luate de acţionari (lichidarea benevolă) se efectuează în

modul prevăzut de actele legislative ce reglementează lichidarea societăţilor comerciale, ţinînd
cont de prevederile prezentei legi.

Hotărîrea privind lichidarea benevolă a băncii poate fi luată de către adunarea generală a
acţionarilor numai în cazul în care banca nu se află în situaţie de insolvabilitate. Hotărîrea
adunării generale a acţionarilor se adoptă cu votul a cel puţin 2/3 din numărul total de voturi ale
acţionarilor reprezentate la adunare.

În cazul adoptării hotărîrii privind lichidarea benevolă, banca solicită Băncii Naţionale, printr-o
cerere, retragerea licenţei şi eliberarea permisiunii privind lichidarea benevolă. Cererea se
depune la Banca Naţională în termen de 5 zile de la data adoptării hotărîrii adunării generale a
acţionarilor. La cerere se anexează hotărîrea privind lichidarea benevolă, planul lichidării aprobat
de adunarea generală a acţionarilor, care va cuprinde etapele lichidării, modul şi termenele de
onorare a creanţelor creditorilor, bilanţul ce confirmă suficienţa mijloacelor necesare onorării
creanţelor, informaţia privind componenţa comisiei de lichidare (lichidatorul numit) şi alte date
necesare.

Banca Naţională examinează cererea în termen de 2 luni de la data depunerii corespunzătoare a

documentelor şi eliberează permisiunea privind lichidarea benevolă dacă constată că:

a)      hotărîrea privind lichidarea benevolă a băncii a fost luată cu respectarea legislaţiei;

b)      banca este solvabilă şi poate executa fără amînare obligaţiile faţă de creditori;

c)      documentele prezentate conţin informaţie completă şi suficientă;

d)     planul propus de lichidare este în interesul creditorilor băncii;

e)      banca a prezentat în termenul stabilit documentele suplimentare solicitate de Banca

Naţională, necesare pentru a constata dacă sînt întrunite condiţiile de eliberare a permisiunii.

5. Politica monetară
Politica economică a oricărui stat modern cuprinde mai multe politici, fiecare avînd un
rol bine determinat în contribuirea la creşterea economică şi asigurarea bunăstării
populaţiei. Alături de aceste politici, cum ar fi politica bugetară, comercială, a preţurilor,
financiară şi valutară, o importanţă deosebită îi revine politicii monetare şi de credit, care
prin intermediul instrumentelor şi pîrghiilor sale exercită o influenţă deosebită asupra
cursului vieţii economice.
Între politica monetară şi de credit există o strînsă interdependenţă, una presupunînd-o şi
completînd-o pe cealaltă. Din acest motiv, adesea în literatura de specialitate se
utilizează doar termenul politică monetară, prin care se subînţelege şi politica de
credit.

Tradiţional, politica monetară reprezintă un ansamblu de acţiuni exercitate de stat şi de Banca

Centrală destinate controlului asupra ofertei de monedă şi utilizate ca un instrument de realizare
a obiectivelor generale ale politicii economice (creşterea economică, ocuparea forţei de muncă,
stabilitatea preţurilor, echilibrul extern). Politica monetară poate fi definită ca “ansamblu al
măsurilor monetare luate de stat şi de Banca Centrală pentru realizarea echilibrului dintre masa
banilor în circulaţie şi nevoile de bani ale economiei, sau pentru influenţarea într-un anumit sens
a conjuncturii economice.
” Politica monetară mai poate fi definită şi ca un ansamblu de acţiuni exercitate de autoritatea
monetară (Banca Centrală) asupra masei monetare şi asupra activelor financiare, în vederea
orientării economiei pe termen scurt sau mediu.

De fapt, ansamblul de reguli pe care Banca Centrală le impune celorlalte bănci şi instituţii
financiare vizează atingerea unor obiective generale ale ţării, cum sunt: stabilitatea,
restructurarea, expansiunea, deschiderea cu eficienţă a economiei naţionale spre exterior.

„Avînd însă în vedere parţialitatea suprapunerii între politica monetară şi controlul ofertei de
monedă în abordarea modernă a instrumentului monetar, politica monetară poate fi
definită funcţional ca regrupînd ansamblul acţiunilor care influenţează nivelul de activitate
economică şi preţurile prin intermediul volumului şi costului monedei”.

Politica de credit poate fi definită ca politica Băncii Centrale (în unele state şi a Guvernului)
care, cu ajutorul unor instrumente specifice, urmăreşte să asigure prin intermediul creditului
echilibrul general economic. Întrucît acest echilibru este fundamentat pe echivalenţa cererii şi
ofertei de bunuri şi servicii, politica de credit este menită să influenţeze indirect fluxul
cheltuielilor printr-o acţiune în trei trepte:

1. asupra mijloacelor lichide ale băncilor;

2. prin intermediul mijloacelor lichide bancare asupra capacităţii de credit a băncilor, deci
asupra volumului creanţelor bancare;
3. prin intermediul acordării de credite, deci prin influenţarea volumului creanţelor bancare
asupra volumului plăţilor, implicit al cheltuielilor.

Banca centrală – promotorul principal al politicii monetar-creditare în cadrul reglementării

economiei, ce constituie o parte componentă a politicii economice a guvernului. Scopurile
politicii economice a guvernului pot fi multiple şi intercirelate. Situaţia în domeniul economiei în
mare măsură este dependentă de activitatea domeniului monetar-creditar.

Ţinînd cont de faptul că politica monetară a oricărei Bănci Centrale nu poate avea în acelaşi
timp mai multe obiective finale, cum ar fi stabilitatea preţurilor, stabilitatea externă a monedei
naţionale, creşterea economică, reducerea şomajului etc., trebuie de menţionat faptul că
obiectivul politicii monetare a oricărei Bănci Centrale este strict determinat de două aspecte
generale:
  cadrul legislativ al Băncii Centrale, care este determinat de orientările şi priorităţile
social-economice ale fiecărui stat şi,
 nivelul de dezvoltare al economiei (piaţa financiar-bancară, dezvoltarea infrastructurii
economiei, nivelul de dezvoltare a unor ramuri ale economiei etc.).

Bibliografie :

1. https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-bancar/sistemul-bancar-al-
republicii-moldova/
2. Curiculum economie la libera alegere la universitatea de stat din Moldova
https://mail.google.com/mail/u/3/#inbox/FMfcgxwDrHspMfwqrfLMxbcnNXzTmXfn?
projector=1&messagePartId=0.1