Sunteți pe pagina 1din 8

3.

STRUCTURA SI DINAMICA PERSONALITATII COPILULUI


PRESCOLAR

Conceptul de personalitate
a) Definiţie:
- construcţie teoretică elaborată de psihologie, cu scopul înţelegerii şi explicării
– la nivelul teoriei ştiinţifice – a modalităţii de fiinţare şi funcţionare ce
caracterizează organismul psihofiziologic pe care îl numim persoană umană
- unitatea bio-psiho-socială, ce exprimă complexitatea omului ca întreg;
- totalitatea psihologică ce caracterizează şi individualizează o persoană.
b) Caracteristici principale
- globalitatea: ansamblu de caracteristici care permite descrierea unei persoane;
- coerenţa: organizarea şi interdependenţa elementelor componente ale
personalităţii;
- stabilitatea (permanenţa temporală): păstrarea identităţii psihice în timp
Modele de abordare a personalităţii

Modelul trăsăturilor (elaborat de G. W. Allport)

 surprinde alcătuirea sistemului personalităţii, configuraţia, structura acestuia;


 personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme
psihofizice ce determină gândirea şi comportamentul său caracteristic;

 trăsătura psihică este conceptul care evidenţiază însuşiri relativ stabile ale
unei persoane sau ale unui proces psihic; în plan comportamental, o trăsătură e
indicată de predispoziţia de a răspunde în acelaşi mod la o varietate de stimuli;

 Allport a elaborat un model ierarhic al sistemului de personalitate, în care se


identifică 2-3 trăsături cardinale (calităţi dominante pentru persoana în cauză), un
grup restrâns de trăsături principale (care se personalitate, temperament, aptitudini,

1
caracter, dimensiune creativă exprimă pregnant în conduită) şi nenumărate trăsături
secundare (mai slab exprimate şi mai greu de identificat);

 ierarhia trăsăturilor variază de la un individ la altul: o trăsătură dominantă la


un individ anume poate fi secundară la altul (Allport, G., 1981).

Modelul factorial

 explică personalitatea prin organizarea interioară şi ierarhică a unor trăsături


generale sau factori de temperament, motivaţionali şi factori de ordin secund
(extroversiune, introversiune, labilitate, anxietate);

 noţiunea de factor a fost introdusă în psihologie odată cu utilizarea în


prelucrarea performanţelor comportamentale a analizei factoriale; analiza factorială
este metoda de determinare a caracteristicilor structurale ale personalităţii
(Ştefănescu, C. 2005, p. 36);

 printre teoriile ce au la bază modelul factorial amintim:

- Teoria constructelor personale a lui G. Kelly: se concentrează pe conceptele


pe care indivizii le folosesc pentru a se interpreta pe sine şi lumea lor socială;
constructul este o dimensiune auto-atribuită pentru interpretarea lumii sociale.

- Modelul Big Five: propune o serie de factori bipolari, identificaţi prin analiza
factorială: deschidere, extraversiune, agreabilitate, conştiinciozitate, stabilitate
emoţională sau nevrotism; acest model derivă din cercetările de psiholingvistică,
pornind de la ipoteza că cele mai importante diferenţe individuale vor fi encodate
în limbajul oamenilor.

Modelul umanist

 are ca reprezentanţi nume precum: A. Maslow, C. Rogers;

2
 caracteristici: - studiază omul real, concret, implicat cu întreaga sa fiinţă în
viaţa socială şi personală; - susţine că procesele şi capacităţile psihice nu pot fi
studiate separat şi nu pot fi desprinse de situaţiile în care acţionează; - subliniază
calitatea de fiinţă socială, umană, conştientă a individului uman; - conceptul
central: nevoia de auto-actualizare;

 principii de bază enunţate de Asociaţia de Psihologie Umanistă (fondată în


1962): - persoana care trăieşte şi simte contează, iar psihologul / psihoterapeutul
este un partener al individului; - în centrul psihologiei umaniste este situat omul şi
problematica umană, viaţa sa personală şi relaţională, ipostazele devenirii şi
autoconstrucţiei omului şi experienţei sale, atitudinea sa activă faţă de propria
existenţă; - în selectarea problemelor de cercetare, semnificaţia subiectivă este mai
importantă decât cea obiectivă; - omul este în principiu bun, iar obiectivul
psihologiei este să înţeleagă, nu să controleze oamenii.

Modelul psihanalitic

are în componenţă 3 sisteme constitutive: sistemul Sinelui, izvorul energiei


instinctuale a individului, sistemul Eului, aflat sub influenţa normelor şi valorilor
sociale şi sistemul Supraeului, ce se constituie prin satisfacerea şi articularea
relaţiilor intersubiective ce datează din copilărie mai ales din identificările cu
imaginea idealizată a părinţilor.

Structura personalităţii

Personalitatea cuprinde 3 subsisteme:

- biopsihoenergetic, latura dinamico - energetică: temperamentul;

- relaţional-valoric, de autoreglare, de conţinut socio-moral şi axiologic:


caracterul;

3
- instrumental, cu referire la aspectele performanţiale: aptitudinile.

1. Temperamentul (subsistem al personalităţii)


Cele patru tipuri clasice de temperament sunt (în funcţie de activitatea
sistemului nervos):
1) Colericul este o persoană emotivă, irascibilă, oscilează între entuziasm şi
decepţie, cu tendinţa de exagerare în tot ceea ce face; foarte expresivă,
uşor de “citit”, gândurile şi emoţiile i se succed cu repeziciune.
2) Sangvinicul se caracterizează prin ritmicitate şi echilibru. Persoanele cu
acest temperament au în general o bună dispoziţie, se adaptează uşor şi
economic.
3) Flegmaticul este o persoană imperturbabilă, inexpresivă şi lentă, calmă.
Puţin comunicativă, greu adaptabilă, poate obţine performanţe deosebite
la muncile de lungă durată.
4) Melancolicul este la fel de lent şi inexpresiv ca şi flegmaticul, dar îi
lipsesc forţa şi vigoarea acestuia; emotiv şi sensibil, are o viaţă interioară
agitată datorită unor exagerate exigenţe faţă de sine şi unei încrederi
reduse în forţele proprii.
Temperamentul ca subsistem al personalităţii, se referă la o serie de
particularităţi şi trăsături înnăscute. Temperamentele nu sunt în relaţie cu
aptitudinile.

2. Caracterul
Termenul de caracter, care provine din greaca veche, înseamnă tipar, sistem
de trăsături, stil de viaţă. Acest termen ne trimite la structura profundă a
personalităţii ce se exprimă prin comportamente.

4
Pentru a cunoaşte caracterul cuiva trebuie să ne întrebăm în legătură cu

motivele, cu valorile ce fundamentează comportamentele manifestate


Acesta este asamblul de atitudini si trasaturi ce determina modul de raportare
a suiectului fata de cei din jur
3 grupe fundamentale de atitudini: fata de sine insusi, fata de ceilalti si fata
de munca
3. Aptitudinile
În vorbirea curentă, un profesor spune despre un copil că prezintă aptitudini
pentru un anumit domeniu (matematică, desen, muzică) atunci când acesta
realizează performanţe ridicate în acest domeniu, de exemplu, dacă obţine note
foarte bune sau premii la diferite concursuri.
Definiţie (A. Cosmovici): aptitudinile reprezintă însuşiri ale persoanei care,
în ansamblul lor, explică diferenţele constante între oameni în privinţa posibilităţii
de a-şi însuşi anumite cunoştinţe, priceperi şi deprinderi.
Clasificarea aptitudinilor:
1) Aptitudini simple (care favorizează realizarea a numeroase activităţi), la
rândul lor împărţite în:
a. Aptitudini generale (prezente în aproape toate domeniile);
b. Aptitudini de grup (care permit realizarea cu succes a unui grup de
activităţi);
c. Aptitudini specifice (caracteristice unui domeniu restrâns de
activităţi, existenţa acestora este destul de contestată).
2) Aptitudini complexe – sunt acele aptitudini care permit realizarea unei
activităţi mai ample, de tip profesional (aptitudine tehnică, aptitudine
muzicală).

5
Au in compoinenta lor- aptitudini simple, factori de personalitate (motivatia,
perseverenta) si componente specifice unor profesiuni (apt matematuca, apt
tehnica, apt stiintifica )

Dimensiunea creativa a personalitatii


Conceptul de creativitate, unul dintre cele mai fascinante concepte cu care a operat
vreodată ştiinţa, este încă insuficient delimitat şi definit. Aceasta se explică
prin complexitatea procesului creativ, ca şi prin diversitatea domeniilor în care se
realizează creaţia. După unii autori, acest lucru se întâmplă ori de câte ori o noţiune
este difuzată de la un grup restrâns de specialişti la o populaţie mai largă,
pierzându-şi astfel caracterul univoc, stabilitatea şi rigoarea. Nu este vorba de un
proces de degradare, ci de asimilare a gândirii logice individuale la gândirea
socială.

Ca urmare se disting trei mari dimensiuni sau fatete ale creativitatii:

a)     variabila de personalitate;

b)     proces de creatie;

c)     produs de creatie.

Privita prin prisma personalitatii, creativitatea reprezinta capacitatea persoanei


de a produce idei sau lucruri originale si utile.

6
Metode si tehnici de cunoastere a personalitatii copilului prescolar
În învăţamântul preşcolar metoda biografică sau anamneza se reduce
în mare parte la datele pe care le obţinem de la familie .
Din chestionarele pe care le propunem părinţilor putem colecta foarte
multe date despre copilul preşcolar .
Principalul dezavantaj este că nu suntem sigure dacă părinţii sunt
sinceri în răspunsurile date .Tendinţa de faţadă pe care subiecţii o manifestă îi
determină să-şi ascundă sentimentele şi atitudinile care nu sunt acceptate
social şi să ofere răspunsuri cât mai dezirabile .
Chestionarul ne ofera poate şi date eronate , de faţada dar pe parcursul
timpului prin intermediul observaţiilor şi al convorbirilor putem raporta aceste
date la realitatea cu care ne confruntăm .
Metoda testelor - Importanţa deosebită a procesului evaluativ impune
măsuri pe care educatoarea
trebuie să nu le neglijeze :
 determinarea exactă a obiectivelor şi a conţinuturilor conform
programei preşcolare ;
 stabilirea nivelului de solicitare în funcţie de capacitatea şi de
ritmurile biologice ale copiilor;
 alegerea acelor itemi cu materiale care să se adreseze cu precădere
capacităţii de prelucrare creatoare a informaţiei , de aplicare a
acesteia în situaţii variate şi nu de simpla reproducere ;
 formularea unor itemi cu materiale din sala de grupă şi făcând
parte în mod constant din mediul apropiat copiilor ;
 numărul itemilor să fie cat mai mic , dar să acopere o parte cât
mai mare din materia de examinat ;
 stabilirea nivelelor de performanţă în funcţie de calitatea şi
exactitatea răspunsurilor .
Metoda analizei produselor activităţii ( a portofoliilor) copilului

7
Este o altă metodă ce are o mare utilizare în cunoaşterea psihologică a
personalităţii copilului preşcolar . Ea completează celelalte metode furnizând
date despre lumea interioară , despre bogăţia de idei , originalitatea şi
obiectivitatea preşcolarului .
Metoda convorbirii , aceasta metoda poate fi aplicată , ca şi observaţia atât ca
metodă independentă , cât şi ca auxiliar al altor metode pentru obţinerea unor
informaţii.
Convorbirea este o conversaţie între două persoane , desfăşurată după
anumite reguli metodologice , prin care se urmareşte obţinerea unor informaţii
cu privire la o persoană , în legătura cu o temă fixată anterior . Pentru a fi o
metodă ştiinţifică de cunoaştere , convorbirea trebuie să fie premeditată , să aibă
un scop bine precizat care să vizeze obiective psihologice şi să respecte anumite
reguli
Fişa psihologică este un instrument de sinteză şi organizare a informaţiilor
privind profilul psihologic , medical , familial al copilului , obţinute pe parcursul
investigaţiilor complexe , prin intermediul mai multor metode .
Prin caracteristicile sale , fişa psihopedagogică permite aprecieri
calitative asupra trăsăturilor de personalitate ale copilului , cât şi asupra
factorilor care exercită influenţe asupra formării copilului .(vezi Anexa)
Structura schematică a unei fişe psihopedagogice :
 Date generale despre copil şi familia sa;
 Date despre activitatea copilului în gradiniţă şi în afara
gradiniţei;
 Date asupra structurii psihologice ;
 Concluzii.