INFLAMAŢIA PULPARĂ LA DINŢII PERMANENŢI TINERI 

 
Particularităţile morfo‐structurale şi funcţionale ale DPI (dinților permanenți imaturi): 
‐ cameră pulpară mare,  
‐ dentină de grosime mai mică şi mai permeabilă,  
‐ particularităţile pulpei 
‐ vulnerabilitate crescută la acţiunea factorilor agresori  
‐ imprimă proceselor patologice pulpare anumite particularităţi →  
    1. forme clinice predilecte: pulpite reversibile şi cronice 

    2. anumite complicaţii (parodontite apicale acute)  

    3. metode specifice de tratament (pulpotomie parţială vitală, pulpectomie parţială 
vitală) 

• Etiologie:  

1. Caria netratată sau tratată incorect foarte frecventă  

2. Traumatismele acute intense (iatrogene sau nu) frecvente  

3. Traumatismele dento‐parodontale frecvente  

4. Traumatismele cronice (mici şi repetate) frecvente  

5. Parodontita marginală juvenilă   

6. Forţe ortodontice incorect dozate 

Clasificarea formelor clinice pe baza simptomatologiei  

- pulpite asimptomatice (reversibile)  

  Caracterul de reversibilitate este marcat de existenţa durerii provocate cu prelungirea durerii 
după încetarea stimulului, localizate;  

- pulpite simptomatice (ireversibile): acute care au simptomatolgie cvazizgomotoasă şi cronice, 
fără posibilităţi de vindecare.  

  În cazul pulpitelor acute (seroasă totală şi purulentă) durerea este spontană şi exacerbată la 
agenţi fizici (în PAS la rece şi în PAP la cald), intensă, de lungă durată sau continuă, difuză;  

- caria care produce întâi fenomene adaptative dentinare (depunerea de dentină sclerotică şi 
dentină terţiară)  
 - şi apoi modificări adaptative pulpare cu apariţia de fenomene inflamatorii cronice la care 
ulterior  

- se supraadaugă focare inflamatoare acute.  

Evoluţia este favorabilă spre vindecare;  

‐ traumatismele cronice produc modificări pulpare degenerative lente → scăderea puterii de apărare dar 
cu menţinerea îndelungată a integrităţii apicale;  

‐  traumatismele acute (iatrogene/fracturile) produc modificări pulpare acute pentru că factorii agresori 
acţionează rapid şi brutal, frecvent tranzitorii şi care cu vremea pot duce la cronicizare  

Particularităţile pulpitelor la dinţii permanenţi imaturi  

• evoluţia favorabilă a proceselor inflamatorii cu cantonarea cât mai spre coronar a inflamaţiei, 
este asigurată de zona terminală a rădăcinii cu mare autonomie funcţională şi de capacitatea f. 
bună de apărare a pulpei tinere  

• există tendinţa ca porţiunea apicală a pulpei radiculare să rămână multă vreme vitală şi să preia 
funcţiile restului pulpei 

• simptomatologia dureroasă este mai atenuată decât la DPM ‐ modificările pulpare nu sunt 
omogene: coexistenţa a diferite forme clinice de îmbolnăvire pulpară în acelaşi organ pulpar  

• selecţionarea anumitor forme clinice care reflectă puterea bună de apărare 

Diagnosticul  

• Diagnosticul greu de stabilit.  

• din anamneză (dureri în antecedente şi condiţiile de apariţie);  

• examenul subiectiv precizează caracterul durerii  

  Copilul mic nu poate preciza întotdeauna aceste elemente datorită vârstei şi a laturii emoţionale 
(durere ştearsă/ exagerată) 

• durerea la pulpitele acute la DPI este de mai mare importanţă faţă de cea de la DT dar mai 
redusă faţă de cea de la DP maturi  

• examenul obiectiv (inspecţie, palpare, percuţie)  

Inspecţia  

‐ carie profundă, cantitate mare de dentină alterată de aspect umed  

‐ fracturi coronare care deschid (penetrante) sau nu (nepenetrante) camera pulpară  

‐ deschiderea camerei pulpare poate fi uneori observată (p. cronice deschise polipoase sau ulceroase)  
‐ obturaţii vechi/noi, corecte/defectuoase  

‐ aspectul mucoasei, modificarea de culoare a dintelui  

• Palparea cu sonda:  

‐ cantitate mare de dentină alterată, moale evaluată prin pătrunderea sondei cu uşurinţă  

‐ obiectivarea orificiului de comunicare cu camera pulpară  

‐ durerea la palparea pulpei cu sonda este mai mare sau mai mică în funcţie de gradul îmbolnăvirii 
pulpare dar şi de reactivitatea copilului  

‐ calitatea şi cantitatea sângerării la deschiderea camerei pulpare (roşu deschis limitată în pulpite 
seroase, roşu închis abundentă în pulpite cronice)  

‐ eliminare unei picături de puroi în pulpitele purulente  

‐ mobilitatea dintelui este verificată cu sonda în comparaţie cu omologul sănătos pentru a evalua 
mobilitatea fiziologică datorată condiţiei de dinte permanent imatur cu rădăcină scurtă 

• Percuţia în ax:  

Răspunsul este modificat de copil. Se începe cu vecinii, omologul.  

‐ percuţia în ax (+) sub formă de jenă în pulpitele acute totale (din cauza inflamaţiei de vecinătate a 
parodonţiului apical)  

‐ percuţia în ax (–) în pulpitele cronice şi pulpitele parţiale (coronare).  

Teste complementare  

• Testele de vitalitate termice, electrice în general sunt incerte fiind subiective datorită 
componentei emoţionale.  

    Totuşi în p. seroase apare o (+)hipersensibilitate iar in cele cronice sau purulente o (‐
)hiposensibilitate.  

• Examinarea intraoperatorie directă a pulpei (≈ DT)  

• Radiografia relevă:  

‐ gradul dezvoltării radiculare  

‐ spaţiul periodontal şi osul alveolar sunt nemodificate  

‐ mărimea orificiului de deschidere a camerei pulpare  

‐ resorbţiile radiculare şi degenerările calcare sunt rare la DPI  

Tratamentul ‐ Obiectivele tratamentului:  

‐ amendarea simptomatologiei dureroase  
‐ restaurarea morfo‐funcţională a dintelui  

‐ crearea condiţiilor pentru creştere rădăcinii şi închiderea apexului (apexogeneză)  

Apexogeneza este un termen histologic care descrie dezvoltarea fiziologică a rădăcinii şi 
conformarea zonei ei terminale (închiderea apexului). 

•  Formarea apexului la DPI, vitali poate fi obţinută prin implementarea metodelor de terapie 
pulpară vitală (coafajele, pulpotomia parţială, pulpotomia cervicală, pulpectomia parţială).  

• Toate aceste metode de tratament favorizează apexogeneza la dinţii imaturi. 

•  Termenul de apexogeneză sugerează mai mult creşterea porţiunii terminale a rădăcinii care 
este doar o parte din lungimea ei totală.  

• termenul de maturogeneză poate descrie mai bine acest proces;  nu numai închiderea 
apexului ci şi alungirea şi îngroşarea pereţilor laterali cu producerea unei rădăcini mai 
rezistente (pentru evitarea fracturilor radiculare orizontale cervicale şi a fracturilor verticale).  

• Selecţionarea metodei de tratament:  

‐ sunt selecţionate doar metodele vitale de tratament pulpar  

‐ sunt selecţionate metodele de tratament pulpar care conservă cât mai mult din pulpă în corelaţie cu 
tipul pulpitei: pulpite reversibile (coafaje sau pulpotomie parţială sau totală); pulpite ireversibile 
(pulpectomia parţială)  

• Particularităţile metodelor de tratament selecţionate:  

‐ se folosesc metode de tratament netraumatizante mecanic, chimic, termic cu folosirea de medicament 
nenocive pentru pulpa restantă (preparate biologice)  

‐ se folosesc anestezii fără vasoconstrictor care pot masca aspectul pulpei restante (pulpotomie)  

‐ se lucrează în condiţii perfect aseptice, cu instrumente noi, bine izolat, bine iluminat (pentru a menaja 
pulpa care trebuie să fie păstrată).  

Metode de tratament  

1. Conservarea în totalitate a pulpei: coafajele (indirect, direct, natural)  

Indicaţii pentru aplicarea coafajelor:  

‐ dinţi vitali  

‐ dinţi cu inflamaţii pulpare reversibile  

‐ dinţi cu carii simple profunde cu deschiderea accidentală a camerei pulpare  

• In cazul coafajelor naturale se reia exereza dentinei alterate după 6‐8 săptămâni după ce s‐a 
depus dentina de reparaţie.  
 • La DPI este obligatoriu să fie încercată terapia de conservare totală a pulpei (în cazul în care 
forma clinică de pulpită o permite) înaintea practicării oricărei alte terapii endodontice 

• Păstrarea vitalităţii întregii pulpe creşte şansele realizării apexogenezei. 

Succesul este marcat de:  

‐ menţinerea vitalităţii  

‐ lipsa simptomelor dureroase  

‐ lipsa sensibilităţii la percuţie  

‐ lipsa modificărilor osoase şi ale părţilor moi  

‐ lipsa mobilităţii dentare patologice  

‐ creşterea rădăcinii şi închiderea apexului.  

2. Conservarea parţială a pulpei ‐ AMPUTAŢIE VITALĂ PARŢIALĂ 

Definiţie ‐ metodă de tratament pulpar care presupune îndepărtarea unei părţi din pulpa coronară sub 
anestezie şi acoperirea ei cu o pasta de amputație (hidroxid de calciu). 

Indicaţii  

1. dinţi cu deschideri traumatice ale camerei pulpare (pulpectomia Cvek) prin fracturi coronare 
penetrante mai vechi de 6 ore şi orificiu de deschidere a camerei pulpare de 1‐2 mm, la care nu 
mai este indicat coafajul direct fără traumatisme ale aparatului de suport al dintelui  

2. se recomandă efectuarea pulpotomiei parţiale doar în cazul modificărilor pulpare de tip 
hiperplazic (polip) strict localizate la orificiul de deschidere iar în rest pulpa este normală  

3. dinţi cu eşec după coafaj direct  

4. deschideri ale camerei pulpare prin carie cu afectarea limitată a pulpei coronare (greu de 
diagnosticat).  

  Dacă după efectuarea pulpotomiei parţiale, a hemostazei pulpa continuă să sângereze se face 
pulpotomie totală.  

Timpi operatori:  

• anestezie fără VC  

• izolare şi toaleta cavităţii  
 • lărgirea orificiului de deschidere al c. pulpare  

• amputarea cornului pulpar expus la o adâncime de 2 mm  

• hemostaza  

• uscare cu bulete sterile  

• se aplică Ca (OH)2  

• Restaurare coronară, cu un material  etanş (CIS, compozit în capă).  

Evoluţie  

Semne de succes 70% :  

1. dinte nedureros, 

2.  culoarea se păstrează,  

3. dintele este funcţional, 

4.  nu apar semne de iritare parodontală, 

5.  rădăcina îşi continuă formarea,  

6. lipsa mobilităţii patologice 

Semne de insucces:  

1. durere spontană şi provocată de masticaţie 

2.  dintele se colorează în gri ‐ ca semn de pierdere a vitalităţii 

3. mobilitate anormală  

Avantajele pulpotomiei parţiale:  

‐ păstrează o cât mai mare parte din pulpă crescând astfel potenţialul reparator al pulpei  

‐ reduce hemoragia intraoperatorie  

‐ reduce astfel posibilitatea calcificării pulpare (Cvek)  

Dacă sângerarea continuă se trece la pulpotomia totală  

 
AMPUTAŢIA VITALĂ TOTALĂ (pulpotomia totală sau cervicala la care se indeparteaza toata pulpa 
coronara).  
Definiţie: metodă de tratament pulpar care constă în îndepărtarea pulpei coronare sub anestezie şi 
păstrarea pulpei radiculare vii protejată de o pastă de amputaţie  

 
AMPUTAŢIA VITALĂ TOTALĂ (pulpotomia totală sau cervicala la care se indeparteaza toata 
pulpa coronara) 

Indicaţii  

1. DPI cu eşecuri după coafaje sau pulpotomie parţială;  

2. DPI cu pulpită reversibilă (coronară)  

3. Pacienţii sănătoşi care acceptă anestezia  

Timpi operatori:  

1. anestezie plexală / tronculară periferică fără vasoconstrictor  

2. EDA ‐ parţial  

3. Izolare (diga, rulouri, aspirator)  

4. Toaleta dinţilor vecini şi ai dintelui în lucru  

5. EDA ‐ total 

Succesul este marcat de:  

1. lipsa sensibilităţii dureroase, în special a celei spontane  

2. lipsa durerii la percuţie în ax  

3. lipsa mobilităţii anormale  

4. lipsa complicaţiilor pe mucoasa vestibulară sau a complicaţiilor osoase periapicale  

• Succesul  

Rx:  

1. continuarea creşterii radiculare, 

2.  lipsa radiotransparenţelor caracteristice parodontitelor apicale,  

3.  apariţia de punţi dentinare sub hidroxidul de calciu (reintervenţia pe canal este dificilă),  

4. lipsa resorbţiilor patologice sau a calcificărilor pulpei radiculare.  

 
EXTIRPAREA VITALĂ (PULPECTOMIE PARŢIALĂ)  
Definţie ‐  metoda de tratament pulpar care presupune îndepărtarea, sub anestezie a pulpei coronare şi 
a unei părţi din pulpa radiculară cu păstrarea unui bont radicular viu cât mai mare şi obturarea canalului 
astfel eliberat cu pastă de canal specifică.  

 
EXTIRPAREA VITALĂ (PULPECTOMIE PARŢIALĂ)  

Indicaţii  

1. DPI cu eşec după amputaţie (pulpotomie);  

2. DPI cu pulpite totale, ireversibile, simptomatice  

3. Pacienţii sănătoşi care acceptă anestezia.  

Timpi operatori  

1. ≈ timpii oparatori de la pulpotomie sunt valabili până la inclusiv ablaţia pulpei coronare  

2. toaleta şi hemostaza  

3. reperarea cu sonda a orificiilor canalelor radiculare  

4. îndepărtarea unei părţi din pulpa radiculară cu ace tire nerf groase sau cu ace Hedstrom cu vârf 
aplatizat  

5. debridarea pulpei de pe pereţii radiculari până la nivelul secţiunii pulpei  

6. hemostaza cu substanţe blânde  

7. obturaţie de canal cu substanţe biostimulatoare cu hidroxid de calciu (hidroxid de calciu pur sau 
în amestec cu: pastă Walkhoff, ser fiziologic, apă distilată sau cu metilceluloză)  

5. obturaţie provizorie de durată sau definitivă  

6. control clinic şi Rx periodic la 3 luni până la realizarea apexogenezei  

7. înlocuirea pastei cu HC se realizează dacă s‐a resorbit  

8. reintervenţie pentru pulpectomie totală şi obturaţie definitivă de canal (ZOE iodoformat, 
Sealapex etc)  

Succesul:  

1. dispariţia simptomelor dureroase  

2. dinte nedureros la masticaţie  

3. fără mobilitate  

4. fără percuţie în ax pozitivă  

5. Rx: fără patologie periapicală şi continuarea creşterii rădăcinii şi închiderea apexului