Nihil sine deo

În fața unei Europe într-o cristalizare contiună, văzând că soarta ar putea surâde încă o
dată, românii din întreaga țară s-au văzut dându-și mâinile calde și plecând în pas grăbit spre
libertate. Iarna, mai mult ca niciodată parcă, părea mai îngăduitoare, mai caldă. Totuși, tot ce e
frumos în viață e câștigat greu.
Au renunțat ai noștri la căldura, puțină, dar existentă, din casele lor și au ieșit în stradă.
Au prins în mâinile lor calde armele reci și au strigat, într-un acces nebun de optimism
„Libertate!”. Zile întregi de suferință, sute, mii de oameni morți, afectați, marcați pentru
eternitate. Prețul a fost mare, dar au dorit să îl plătească. Balamalele strângeau prea tare, golul
continuu din stomac se acutizase, schimbarea a trebuit să vină.
Și iată, sub semnul unei cruci de lemn arse de mai bine de 20 de ani, România simțea
cum fiecare fibră musculară se umple din nou de viață și corpul diform se ridică din nisip.
România năștea din nou, pentru că voia să renască din nou! De fapt, dacă aruncă o privire în
trecut, cam tot ce au vrut românii, mai devreme sau ceva mai târziu, au avut.

Carpe diem!
Anul 1990 a început mai greu ca niciodată. Orele s-au dilatat în zile, iar zilele au părut
ani. „La multi ani ‘90 liber!” se auzea pe fiecare stradă din București. În delir, universul
românesc și-a simțit centrul lumii acolo, la București. În acest dans în ninsoare, pașii părinților
noștri, ai bunicilor noștri, au lăsat în zăpadă urme. Și, ca o ninsoare ce vine iar, urmele sunt
acoperite. Și uitate. „Cu cele trecute să vedem cele viitoare” spunea unul dintre pionierii
literaturii române, Miron Costin. O mică avalanșă de pseudoemoții nu ne-a stricat deloc. Zic
pseudo fiindcă nu sunt ale noastre. Ni s-au transmis prin sânge, prin celula comună între
spiritualitatea noastră și aura părinților noștri.
Ca să luăm o gură de realitate, vă propun să vedem cum au dorit românii schimbarea.
Acea schimbare pentru care au luptat atât. Și și-au tot dorit-o. Și și-au tot dorit-o. Oare au avut ce
și-au dorit vreodată?

1990-1992 – Duminica orbului

Iată că românii, trecând de sfintele sărbători de Paște ale primului an liber după o lungă
perioadă înlănțuită, aveau să dea primul examen major în Duminica orbului, 20 mai.
Văzând în Ion Iliescu un înger fără aripi coborât din cer ca să-i salveze din ghearele
comuniste, 85,07% dintre cei 14.378.693 de români care au fost la vot în acea zi l-au considerat
alesul cel mai bun. Cu un asemena scor covârșitor, nici nu s-a mai pus cazul unui tur 2, în care
Ion Iliescu s-ar fi luptat cu Radu Câmpeanu, ales de 10,64% dintre votanți. Cărțile astfel făcute,
românul a primit ce și-a dorit. Și a părut că-i place.

1992-1996 – Primele îndoieli

 Doi ani mai târziu de la Duminica orbului, un nou vot s-a produs în România. Mandatul
de doar doi ani era unul provizoriu, până se stabileau formele de guvernământ, Constituția și
toate regulile care trebuiau să fie revizitate.
12.496.430 de români au mers la urne în primul tur. Deși cu două milioane mai puțin
decât în 1990, votanții l-au decis învingător tot pe Ion Iliescu. Însă doar cu 47,34%, ceea ce a
permis inaugurarea primului tur II de vot din istoria României, tur în care mai-sus numitul s-a
luptat cu cel care i-a urmat cu 31,24%, Emil Constantinescu.
Turul II a adus cu sine în continuare o scăderea a numărului votanților, 12.150.728 de
români punându-și alegerile pe foi. Lupta finală a fost, în fine, câștigată de același Ion Iliescu,
care obținea 61,43% și îl surclasa pe contracandidatul său, Emil Constantinescu, care a obținut
38,57% dintre voturile exprimate.

1996-2000 – O nouă schimbare dorită, o nouă schimbare făcută

Anul 1996 a însemnat pentru România concretizarea democrației. Deși văzut că un semi-
zeu în România liberă din imediata apropiere a căderii Comunismului, Ion Iliescu nu a mai fost
dorit de cei 13.088.388 de români, observați, în creștere față de alegerile precedente. Astfel, dacă
în primul tur, Ion Iliescu reușea să se claseze pe primul loc, cu 32,25 de procente, surclasându-l
centimetric pe Emil Constantinescu (28,22%), în turul al doilea, în care au votat 13.078.883 de
români, Emil Constantinescu devenea președintele României cu 54,41%, fostul șef al FSN
adunând „doar” 45,59%.

2000-2004 – lipsă de inspirație sau cel mai mic rău?

Să fi fost o greșeală a românilor renunțarea la Ion Iliescu în urmă cu patru ani? Să fi fost
o întâmplare nefericită? Nu știm, dar știm că 36,35% dintre cei 11.559.458 de români care au
votat l-au declarat învingător în primul tur al alegerilor din primul an al mileniului doi din nou pe
Ion Iliescu, lăsând în urmă o mare surpriză a alegerilor prezidențiale, Corneliu Vadim Tudor,
care a obținut 28,34%.
În turul II, românii spuneau că au votat „răul cel mai mic”. Speriați de numărul mare de
susținători ai mult-cunoscutului politician extremist Corneliu Vadim Tudor, aceștia, mai exact
10.177.343 de români, chiar și cei care nu îl susțineau până atunci, s-au mobilizat și i-au dat
locul de la Cotroceni, pentru încă patru ani, lui Ion Iliescu (66,83%), lăsându-l în urmă pe
celălalt candidat doar cu 33,17%.

2004-2009 – aroganța nu a prins bine niciodată

Anul 2004 a adus schimbarea Constituției, care creștea mandatul de președinte de la patru
la cinci ani. În 10 noiembrie, 10.794.653 de români au ieșit din case, alegând, în calitate de
învingător al primului tur al alegerilor preidențiale, pe Adrian Năstase, cu 40,97%, fiind urmat
destul de aproape de Traian Băsescu (33,92%).
51,23% dintre cei 10.112.262 de români l-au proclamat învingător în lupta finală pe
Traian Băsescu, Adrian Năstase fiind la doar o aruncătură de băț de acesta, cu 48,77%.
2009-2014 – stabilitatea pare mai bună niciodată
Intrarea în NATO și în Uniunea Europeană, intensificarea comerțului liber european,
libertatea călătoriilor în spațiul UE se pare că i-au mulțumit pe români. Astfel, Traian Băsescu a
câștigat primul tur, cu 32,44% dintre cele 9.946.748 de voturi, surclasându-l pe Mircea Geoană
(31,15%).
Turul II a fost câștigat de același Traian Băsescu, 50,34% dintre votanți oferind votul
lor de încredere. 49,66% l-au ales pe Mircea Geoană, însumând așadar 10.483.815 voturi.

2014-2019 – visul german

Premierul în funcție, Victor Ponta, pleca în primul tur ca mare favorit pentru ocuparea
funcției de președinte al României. Toate cărțile arătau așa. 40,44% dintre cele 9.723.232 de
voturi valide arătând „Victor Ponta-votat”. Doar că în urma lui a venit puternic înaltul neamț
Klaus Iohannis, primarul Sibiului de atunci, cu 30,37%.
Minunea s-a produs și, șocant sau nu, Klaus Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale,
obținând 54,43% dintre voturile a 11.533.154 de români și devansându-l destul de clar pe Victor
Ponta, care a rămas cu 45,56%.

2019-2024 – o nouă stabilitate sau o nouă schimbare?

Primul tur al alegerilor prezidențiale din acest an a fost câștigat de actualul președinte
Klaus Iohannis cu 37,28% dintre cele 8.683.688 de voturi. Viorica Dăncilă, fostul premier al
României, a obținut 22,76% clasându-se pe locul al doilea și pregătindu-se pentru turul II.
Turul II e azi. Alege înțelept, român drag. Nu mai face greșelile din trecut. Ai văzut că
uneori te-ai grăbit și nu a fost bine. Ia-ți timp și gândește-te. Mai ai câteva ore. Îmbracă-te bine,
vezi că e crâncen de frig afară, ieși din casă, privește spre cer, alunecă-ți o lacrimă pentru cei
1104 morți și 3321 de răniți din 1989 și du-te să votezi. S-a vărsat sânge pentru ca tu să poți
așeza liniștit ștampila pe foaia de vot. Într-o camera încălzită. Într-un oraș liniștit. Într-o țară în
care pacea domnește. Fii recunoscător, nu indolent. Fii tu, același sânge de dac, „cel mai viteaz și
mai brav dintre traci” (Herodot)