Sunteți pe pagina 1din 2

« Emfaza » timpului-hazuv

Motto : « Casa este pantecele, este Universul si este uterul care adaposteste sufletul, este
templul in care viata capata sens, este insasi dimensiunea antropologicului... » Andrei
Tarkovski «Filmul ca rugaciune »

Exista cu siguranta randuri care se citesc usor, unele care nu se digera bine si altele care nu
pot fi inmuiate. Mi-ar place ca aceste asterneri din buricele degetelor, pe tastele
calculatorului sa fie in toate aceste trei stari sau turnate intr-o a patra dimensiune
(unificarea spatiu-timp, Einstein). Interesant cum sufletul si gandurile se coboara ca niste
imense arhetipuri jungiene, sau ca « mirul ce se coboara pe crestet...» si se toarna pe calea
impulsurilor sau a bitz-ilor in mintea si sufletele dumneavoastra. Cu siguranta nu exista
intamplare ca, voi dragii mei cititi aceste randuri, e doar minunata « gravitatie
informationala » sau alegoria unui fulg de zapada adasand pe crengile copacilor goi de ei
insisi. Ca in filmele lui Andrei Tarkovski, « ne-casa » timpului cu acel prezent continuu
din « casa » nu este decat concentricitatea lumilor deplina dar si distincta in inimile unui
Eu ce experimenteaza inca mustul vietii. Pentru unii, fuga de ei insisi, de problemele lor
este si « ne-casa » vremurilor. Vedem tot mai des calatorii, poze filmuletze de pe
meleaguri straine ale unora dintre apropiatii sau departatii nostrii si nu stim cum s ale
interpretam, s ane bucuram sau nu ? Dar oare cand se pleaca nu se pleaca si cu...toate cele
ale interiorului, cu desaga mintii si sufletului la spinare ? Omul este asadar alcatuit din
ansamblul amintirilor care ii predetermina prezentul si ii coordoneaza visele din viitor, a
fugi de ele e ca si cum ai fugi de prezent, sau macar ai incerca sisific sa schimbi viitorul.
In Solaris, de Tarkovski, « ne-casa » este spatiul din afara a aventurii inselatoare a betiei
de moment din care te trezesti...Berton sugera ca vinderea sufletului pentru o clipa in
aventura « ne-casei » face ca o « bucata » din sufletul tau, o imagine a atasarii emotionale
(Jung) sa ramana acolo si sa ceara totul....care odata chemat, datorita unicitatii sufletului
(parintii neptici) tinde sa se implineasca, si astfel il poti pierde si sa nu mai fi tu insati, sa
iesi din pijamalele metafizice ale sinelui si sa intri in fracul conventionalismelor de calator
ambulant in neverland. Bun, dar care e casa si care « ne-casa », care e tipul pierzaniei si
care cel al recuperarii si restaurarii eu-ului ? Aici e intelepciunea si particularitatea, pentru
ca, ceea ce este pentru unii « casa », este « ne-casa » pentru altii si invers. Oare de ce
personajele din Solaris cad de acord, la un moment dat, asupra ideii ca : « Iubim ceea ce
riscam sa pierdem » ? Nu va pripiti sa rapsundeti...ganditi-va si la urmatoarea intrebare :
« De ce trebuie sa fiu intotdeauna nebunul indicibil care se arunca in foc? » (Scrisoare a
lui Jung din 17 februarie 1954 catre reverendul E.Evans). Cu siguranta, calatorul in afara
de sine, in « ne-casa » universului nu isi mai pune intrebari, tocmai de aia pleaca si din
el...sa ia totul de-a gata, dar atentie, acel gata il va da gata...curand ! « Mysterium
tremendum », este mai actual decat credem, in acest timp, care ne este dat sa-l folosim, in
sens bun desigur, la maxim. Staniloaie Cel Mare ar fi spus, daca statea cu noi acum la sfat
ca este, doar « distanta dintre dorul catre cineva drag si rapsunsul aceluia », dar omul
recent este raspandit si imprastiat si nicidecum asa cum a fost facut si « recuperat » de
Creatorul din nou al lui si de aici tragedia emfazei timpului prezent...

« Suflare de duh imi sunt, cand imi sunt


Adiere de har imi esti...cand imi esti
Dar cine stie cand esti, cum esti
Sau cine sunt, cand nu-mi sunt... »

Acelasi pentru cei care ma stiu,


Oricine pentru altii,
Iulian Gavriluta