Universitatea Spiru Haret

Facultatea de Educație Fizică și Sport, Programul Kinetoterpia și motricitate

specială

MICA SI MAREA CIRCULATIE

Student: Pasvantu Beatrice Ionela

Grupa 202, Anul II
Curs: Fiziologie

2019-2020
Prin circulație sanguină întelegem mişcarea sangelui în interiorul sistemului vascular sanguin.
In circulatia sanguină se constată existenta a două circuite distincte, care pornese din inimă :
circulația mare și circulația mica
Circulația mare numită si circulatia de nutritie, este drumul pe care il urmează sangele de la
inimă la tesuturi şi înapoi.
Acest circuit este format dintr-o porțiune arterială, reprezentată prin sistemul aortic, şi dintr-o
portiune venoasă, reprezentată prin sistemul venelor cave și sinusul coronar. Circuitul începe din
ventriculul sting și se termină în atriul drept. În trecerea lui prin acest circuit, sîngele transportă la
organe substantele nutritive
și oxigenul și ia de la ele
substantele de excreție, care
urmează să fie eliminate.
Circulația mică.
Această circulație mai
poartă denumirea de
circulație pulmonară și
reprezintă drumul pe care il
urmează singele de la inimă
la plămani și înapoi.
Acest circuit este format tot
dintr-o porțiune arterială,
reprezentată prin ramurile
arterei pulmonare, și o
porțiune venoasă,
reprezentată prin venele
pulmonare. Circulația
pulmonară începe din
ventriculul drept şi se
termină în atriul sting.

ARTERELE INIMII
Artera coronară stingă
Această arteră pornește de pe partea stingă a bulbului aortei și, după un scurt traiect, se bifurcă în
artera interventriculară anterioară şi artera circumfleXă.
Artera interventriculară anterioară
Merge prin şantul longitudinal anterior, trece prin incisura virfului inimii şi se termină pe fața
diafragmatică a acesteia.
Artera circumflexă
Trece prin partea stingă a şantului coronar de pe fața anterioară și ajunge pe fața posterioară,
terminindu-se în apropierea originii şanțului longitudinal posterior.
Artera coronară stîngă
Vascularizează, prin ramurile ei, cea mai mare parte a peretelui inimii stangi, cea mai mare parte
a septului interventricular şi o foarte mică parte din peretele ventriculului drept.
Artera coronară dreaptă
Porneşte din partea dreaptă a şantului coronar de pe fața anterioară, ajunge pe fața posterioară a
inimii și merge, tot prin şantul coronar, pană la originea şanțului longitudinal posterior, urmează
acest şant și se termină aproape de virful inimii. Pe traiectul ei dă ramuri care vascularizează cea
mai mare parte a peretelui inimii drepte, o parte a septului interventricular şi o mică parte din
peretele ventriculnlui stang.
STRUCTURA ARTERELOR
Peretele unei artere este alcătuit din trei pături
numite tunici :
Tunica internă sau intima este formată dintr-un
strat subțire de celule turtite, numit endoteliu, care
este continuarea endocardului și este neîntrerupt
în ìntreg sistemul vascular.
Sub endoteliu se află stratul subendotelial,
alcătuit dintr-o rețea de fibre elastice, colagene și
de reticulină, iar sub acesta se află o membrană
groasă si elastică care poartă denumirea de
limitanta elastică internă. Ea permite trecerea
plasmei sanguine și a globulelor albe spre
țesuturi.

Tunica mijlocie sau media este alcătuită din

fibre elastice și fibre musculare netede dispuse
circular.
Proporția acestor două tesuturi depinde de
mărimea arterei, deci de depărtarea de inimă.
În tunica mijlocie a arterelor mari (aortă, artera
pulmonară) se găseşte mai mult tesut elastic
(artere de tip elastic), pe cînd în tunica mijlocie a
arterelor mai mici predomină țesutul muscular
(artere de tin cular). Prin urmare, stratul de țesut
elastic se subția ză pe măsură ce ne depărtăm de
inimă, iar stratul muscular se îngroașă, cu cat ne depărtăm de inimă. Datorită acestui fapt, arterele
mari sînt extensibile si elastice, pe cand cele mijlocii și mici sunt contractile. La periferia tunicii
medii se află o menmbrană elastică, care o separă de tunica externă, limitanta elastică externă
Tunica externă sau adventicea este alcătuită din tesut elastic, fibre colagene și elemente
musculare. În tunica externă a vaselor mari și mijlocii se găsesc arteriole și capilare sanguine care
au rolul să hrănească peretele arterei. În tunica mijlocie și în tunica externă se găsește și un mare
număr de terminații nervoase vegetative.
Tunica externă şi cea mijlocie nu au aceeași grosinme pe toată lungimea arterelor, astfel că, pe
măsură ce ne îndepărtăm de inimă și ne apropiem de vasele capilare, ele se subțiază din ce în ce,
pînă dispar la nivelul capilarelor.
Din inimă pornesc două artere mari : artera aortă, din ventriculul stîng, și artera pulmonară, din
ventriculul drept.

VENELE INIMII
Din capilarele care irigă inima se formează vencle care duc singele în atriul drept. Acestea sunt:
1. Venele coronare, care sunt reprezentate prin : marea venă coronară, vena interventriculară
posterioară și mica venă coronară.
Marea venă coronară îşi are originea pe fața anterioară, aproape de virful inimii, și se continuă
cu sinusul coronar. Vena coronară mare colec- tează sîngele din inima stingă.
Sinusul coronar poate fi considerat ca extremitatea dilatată a marii vene coronare. Se prezintă ca
un trunchi gros şi scurt, aşezat în şantul coronar, pe fața posterioară, sub orificiul venei cave
inferioare.
El se deschide în atriul drept printr-un orificiu prevăzut cu o valvulă, taleula Thebesius.
Vena interventriculară posterioară îşi are originea pe fața posterioară, aproape de vîrful inimii,
și trece prin şantul longitudinal posterior pină sinusul coronar, în care se deschide. Ea colectează
sîngele din partea posterioară a inimii.
Mica venă coronară îşi are originea pe fața posterioară a inimii și merge, prin şanțul coronar
posterior, pînă la sinusul venos, în care se varsă. Ea colectează sîngele dintr-o parte a inimii drepte.
Prin aceste vene, sinusul coronar colectează cea mai mare parte a singelui care circulă prin inimă.
2. Venele cardiace accesorii sunt cîteva vene mici, caro se deschid direct în atriul drept.
Vascularizația inimii este completată prin numeroase vase limfatice și ganglioni limfatici.
STRUCTURA VENELOR
Din punct de vedere structural, venele au peretele mai subțire si mai puțin rezistent decat arterele
și, din acest motiv, în secțiune transversală, conturul venelor este oval, turtit, în timp ce arterele au
un contur circular, regulat.
Peret ele unei vene este format din trei tunici :
Tunica interna sau endovena este formată dintr-un
endoteliu, care căptuşeşte lumenul venei şi are aceeaşi
structură ca si endoteliul capilarelor, și dintr-un strat
conjunctiv elastic, aşezat in jurul endoteliului, care conţine
fibre elastice, dispuse in formă de rețea.
Tunica internă formează în interiorul unor vene nişte pliuri
semilunare, numite valvule venoase, O valvulă venoasă este
formată dintr-o lamă de tesut conjunctiv elastic, acoperită pe
cele două fețe de endoteliu.
Valvulele venoase se găsesc numai în venele in care singele
circulă de jos în sus, ca, de exemplu, in venele membrelor
inferioare și vena cavă inferi- oară. Venele care au valvule se
numesc vene valvulare. Valvulele lipsese în venele in care
singele circulă de sus în jos, ca, de exemplu, venele jugu- lare
şi vena cavă superioară.Venele care nu au valvule poartă
denumirea de vene avalvulare.
Valvulele venoase au forma unor cuiburi de randunică și sunt
aşezate cu concavitatea in sus . Prin această aşezare ele joacă
un rol foarte important în circulația venoasă. Cind singele
circulă de jos in sus, el apasă pe marginile libere ale
valvulelor venoase, le ridică in sus şi poate să circule în
această direcție;
Cand datorită greutății lui, singele are tendința să cadă, el
apasă asupra marginilor libere ale valvulelor, le lasă în jos şi,
apropiindu-le, închide lumenul venei, impiedicind circulația
de sus în jos .
Tunica mijlocie sau mezovena este mai subțire decat tunica mijlocie a arterelor şi are o structură
variată. Ea este formată din fesut conjunctiv, în care sunt cuprinse şi fibre musculare. Țesutul
conjunctiv conține fibre conjunctive și fibre elastice, cu dispoziție şi proporție foarte variate.
Fibrele musculare se găsesc in diferite proporții şi au dispoziție longitudinală; la unele vene lipsesc
aproape complet, pe cand la altele se găsesc în proporție destul de mare. Mezovena este tunica care
imprimă caracterul venei, avind un rol important in circulația venoasă.
Tunica exaterna sau perivena este mai groasă decat tunica mijlocie şi este constituită tot din tesut
conjunctiv lax, în care se găsesc pe lîngă fibre conjunctive şi elastice, și elemente musculare; de
obicei, tesutul conjunctiv al mezovenei se găsește în continuarea tesutului conjun- ctiv al perivenei,
fără o limită distinctă.
Structura peretelui și în special structura tunicii mijlocii variază cu diferitele tipuri de vene :
- venele fibroase sunt caracterizate prin slaba dezvoltare a tunicii mijlocii, care este formată numai
din fibre colagene, cu foarte puține tibre elastice și fără fibre musculare, și înlocuirea perivenei cu
tesutul conjunctiv înconjurător. exemple de vene din această categorie cităm venele cerebrale,
venele cerebeloase şi sinusurile membranei dura mater ;
- venele fibroelastice sunt venele a căror tunică mijlocie este formată din fibre conjunctive, cu
dispoziție circulară, și din fibre elastice, dispuse longitudinal. De asemenea, se găsesc și rare fibre
musculare, iar în perivenă se găsesc fibre conjunctive și elastice. Din această categorie fac parte :
venele intercostale, venele tiroidiene, venele coronare şi unele vene din regiunea capului ca : vena
linguală şi vena oftalmică ;
- venele musculoase sunt vene caracterizate printr-o dezvoltare apreciabilă a elementelor
musculare din tunica mijlocie și din tunica externă. La unele din venele musculoase, elementele
musculare predomină, pe cînd la altele predomină elementele conjunctive. Dispoziția elementelor
musculare în aceste vene este foarte variată. Venele musculoase sunt vene mici, așezate departe
de inimă, cum sînt venele membrelor. Totalitatea venelor formează sistemul venos care este
alcătuit din : sistemul venelor pulmonare şi sistemul venelor marii circulații.
Asemănări și diferențe între sistemul arterial și cel venos
Circulația sîngelui în vene prezintă caractere particulare față de circulația arterială și capilară.
În primul rînd, circulația în vene se face centripet, adică de la periferia corpului spre inimă, în
timp ce circulația arterială și cea capilară se fac centrifug, adică de la inimă spre organe.
Sensul circulației venoase, poziția venelor în sitemul sanguin, precum și caracterele structurale ale
venelor fac ca circulația venoasă să fie a gurată prin contribuția mai multor factori :
- contracțiile inimii ;
- aspirația toracică ;
- comprimarea abdominală
- contracțiile muscular
- forța gravitatională ;
- inducția undei pulsatile arteriale.
Ca şi pentru restul circulației, în asigurarea circulației venoase, contracțiile inimii îşi au importanța
lor. Deşi forța contracțiilor cardiace slăbeşte foarte mult, consumindu-se în circulația arterială și
mai ales in cea capilară, ea este însă suficient de puternică pentru a asigura circulația venoasă.
Dar contracțiilor inimii li se adaugă și alți factori, ca aspirația toracică, adică dilatarea cutiei
toracice în timpul inspirației, care provoacă o dilatare a venelor ce se varsă în inimă și deci, o
aspirație a sîngelui din venele cave. Aceasta este ajutată și de faptul că la acest nivel presi- unea în
marile vene este negativă.
În acelaşi timp, în cavitatea abdominală, în inspirație, diafragmul exercită o comprimare a
organelor, care, apăsînd asupra venelor, fac ca singele să fie împins spre inimă.
Factori favorizanți ai circulației de întoarcere
PRESIUNEA VENOASĂ
Presiunea sîngelui în vene este foarte
mică. Ea atinge valoarea de 10 mm Hg
în venele periferice, iar în venele mari,
care se deschid în inimă, este sub 1 mm
Hg, putînd deveni chiar negativă.
Această diferență de presiune, creată
prin acțiunea factorilor arătați,
determină curgerea sîngelui în vene.
Din acelaşi motiv, circulația sangelui
în întregul sistem circu- lator se face de
la nivelul cel mai ridicat (artera aortă)
spre cel mai scăzut (venele cave).

VITEZA SÎNGELUI ÎN VENE

Este mai mică decat în arterele pe care le însoțesc. Viteza curen- pînă la 20 mm/sec. Creşterea
vitezei sanguine venoase este o consecimtaa micşorează, faptului că suprafața totală a secțiunii
venelor se acestea se apropie de inimă. În sistemul venos, luerurile se petrec invers, decat in cel
arterial. Circulația venoasă are o mare importanță pentru asigurarea ciren- lației în general. Se știe
că forţa contracțiilor ventriculare este condiționată de gradul de întindere a fibrelor musculare, deci
de afluxul de singe din sistemul venos, iar inima trimite, prin sistola ventriculară, tot atat sange,
cit primește prin sistemul venos în atrii.

DURATA CIRCULAȚIEI
Prin durata circulației (timpul de circulafie) se înțelege timpul in cars singele parcurge circulația
mare și circulația mică. Determinarea durtei circulației se face printr-o metodă destul de simplă.
Intr-una din venele corpului, de exemplu în vena jugulară internă dreaptă, se injectează o substanta
care poate o reacție uşor vizibilă. Se recoltează sînge din vena simetrică, în cazul nostru din vena
jugulară internă stîngă, plu din cinci în cinci secunde. Astfel se află timpul în care substanta
introdusă a parcurs, o dată cu sîngele, ambele circuite.
Pentru determinarea timpului de circulație se folosesc în clinică mai multe metode, dintre care
amintim proba cu eter sau proba antebrat- plămîn. Prin ea se determină timpul de circulație a
sîngelui între ante- brat şi plămin. Se procedează astfel : se injectează în vena cubitală, la plica
cotului, un amestec de ser fiziologic şi eter. In momentul injectàrii, se declanşează un cronometru.
Bolnavul trebuie să anunțe momentul în care simte mirosul de eter.
Timpul indicat de cronometru reprezintă timpul de circulație a singelui de la plica cotului la
plămîn; normal, acest timp este de 6 secunde.
Viteza mare cu care se realizează circulația sîngelui are o deosebită importanță pentru transportul
diferitelor substanțe în corp.
Cind organismul se află în repaus, circa 46% din singe circulă foarte încet sau se află retras în aşa-
zisele regiuni-depozite (vasele organelor abdominale, derm, splină, ficat etc.). În timpul digestiei,
activita fizice sau intelectuale, sîngele este mobilizat din locurile unde se ana depozitat şi este
condus spre organele cu activitate mai intensă.

BIBLIOGRAFIE
• Anatomia si fiziologia omului - I.C. Petricu, I.C. Voiculescu