Sunteți pe pagina 1din 14

MUZEUL JUDEŢEAN ARGEŞ

ARGESIS, STUDII ŞI COMUNICĂRI, seria ISTORIE, TOM XIX, 2010

CURTEA DE ARGEŞ - EVOLUŢIA ANSAMBLULUI*

ALEXANDRU MULŢESCU**
MARIA MULŢESCU
Aşezare. Curtea de Argeş - prima capitală a Ţării Româneşti, aşezare care de
la 1995 a devenit municipiu, are următoarele coordonate geografice: paralela 45o05’
latitudine nordică; meridianul 24o40’ longitudine estică. Altitudinea medie este de
450 m. Este aşezată în depresiunea intracolinară a bazinului superior al râului Argeş,
formată de dealuri piemontane, paralele pe direcţia nord-sud, la intersecţia unor
drumuri importante de legătură între Piteşti şi Sibiu cu drumul subcarpatic Brăila -
Târgovişte - Câmpulung - Râmnicu Vâlcea - Târgu Jiu. La origine, aşezarea a apărut şi
s-a dezvoltat pe malul stâng al Argeşului profitând de terasa pe care râul a creat-o la
baza dealurilor. Această terasă este divizată în platforme de torenţii care coboară de pe
muscel. Primele platforme ocupate par a fi cele de la nord şi de la sud de Valea
Doamnei (Valea Târgului).
În evul mediu ea nu a depăşit Valea lui Stanislav spre nord deoarece de aici
începea moşia Flămânzeşti cu care Neagoe Basarab a dăruit Mănăstirea Argeşului şi
probabil Valea Negri spre sud.
Astăzi, municipiul Curtea de Argeş se întinde între pâraiele Valea Iaşului,
Valea Dicului (la sud de care este Mănăstirea Argeşului), Valea Izvorului, Valea
Stanislav, Valea Târgului, Valea Căpreştilor, Nalea Negri, Valea Suliceşti, Valea
Muşa, Valea lui Gau şi Valea Sasului.
Pe dreapta Argeşului, cartierele mai noi adăugate oraşului sunt tăiate de văile
Sălişte, Heriei, Calului, Buşaga, Pârâul lui Stricatul, Pârâul Frasinului şi Pârâul
Duţului. Râul Argeş amenajat hidrotehnic formează un lac pe teritoriul său şi mai multe
în amonte şi aval.
Teritoriul administrativ al Curţii de Argeş este încadrat între comunele: Valea
Iaşului (nord nord-est); Muşăteşti (est); Mălureni (sud-est); Băiculeşti (sud); Cifrângeni
(sud-vest); Tigveni (vest); Valea Danului (nord nord-vest). Suprafaţa acestui teritoriu
este azi de 71 km2.
Municipiul Curtea de Argeş se află la 38 km de capitala judeţului Argeş, pe
drumul modernizat 7C şi la 152 km de Bucureşti. Legătura cu Transilvania este
asigurată azi prin Transfăgărăşan. Drumul 73C leagă Curtea de Argeş de Câmpulung
Muscel (45 km) şi Râmnicu Vâlcea (36 km). Pe ramificaţia constituită de vechiul drum

*
Această documentaţie a servit la întocmirea PUG 1998.
**
Piteşti.

www.cimec.ro
194 ALEXANDRU MULŢESCU, MARIA MULŢESCU

comercial (actualul 678A) de pe Valea Topologului se ajunge, prin Ţara Loviştei, la


Sibiu.
Există cale ferată ce leagă Curtea de Argeş cu Piteşti şi Bucureşti. Ramificaţia
încă neterminată ce porneşte din această cale ferată în zona Vâlcele şi merge la Sibiu va
scurta distanţa feroviară faţă de Transilvania cu mult.
Clima. Clima zonei Curtea de Argeş este caracteristic depresionară, profitând
deci de versanţii adăpostiţi. Precipitaţiile sunt relativ abundente, uneori cu caracter
torenţial şi efecte distructive. Temperaturile sunt moderate în tot cursul anului, media
anuală înregistrând +8oC. Iernile sunt mai puţin aspre comparativ cu zona de câmpie.
Aceste caracteristici favorizează vegetaţia dominată de alternanţa de păduri de fag cu
păduri de gorun pe colinele învecinate de la est şi vest de oraş.
Istoric. Condiţiile de viaţă favorabile au făcut ca teritoriul actual al Curţii de
Argeş să fie populat încă din perioada paleoliticului inferior. Pe Valea Doamnei (Valea
Târgului) la Sân Nicoară, la Radovanu (în nordul oraşului) au fost descoperite unelte
precum topoare de piatră, ciocane, dălţi, fusaiole, etc., obiecte de ceramică şi arme,
probând aici o vieţuire aproape neîntreruptă.
Mai aproape de vremurile noastre este de menţionat necropola tumulară getică
descoperită pe Câmpul de la Curtea de Argeş ce aparţine perioadei târzii a Hallstattului,
respectiv grupului cultural Ferigele (sec. VII-V î.Hr.). Acest grup cultural este
răspândit pe o zonă cuprinsă între Vrancea şi Vâlcea, în regiunea subcarpatică.
Obiectele depistate în mormintele tumulare sunt: ceramică, săgeţi de fier, vârfuri de
lance, un topor de luptă, akinakes-uri, zăbale de fier, mărgele, obiecte de import (un
ac), etc. Este interesant că acest grup cultural preia aspecte din lumea ilirică, scită şi
celtică şi adaptându-se propriilor nevoi şi gusturi creează obiecte specifice.
Nu avem de-a face cu o lume izolată nici acum, nici mai târziu. Puternică şi
permanentă comunitatea umană de aici este încontinuu în contact cultural, economic şi
politic cu lumea înconjurătoare.
Spre sfârşitul secolului al IV-lea î.Hr. populaţia locală aparţine triburilor de
daci Ordessenses sau Argessenses după mărturia lui Herodot. În vremea lui
Dromichete, aceste triburi şi altele vor compune uniunea tribală condusă de acesta.
Denumirea triburilor pare a proveni de la râul Argeş ce constituie coloana vertebrală a
vieţuirii lor, iar Argeş-ul are în alcătuirea sa fonetică două componente indo-europene.
Rădăcina indo-europeană „arg” are sensul de „strălucitor, alb”.
A doua componentă are accepţia de „curge repede, impetuos”. Sunt de
menţionat şi părerile savanţilor care nu sunt de acord cu derivarea lui Argeş din
Ardessos sau care consideră că toponimul Argeş este relativ recent.
Trecând peste acestea, este iarăşi frapant faptul că în construcţiile medievale
din Curtea de Argeş s-au folosit cărămizi romane de tip militar.
De aici s-a trecut la presupunerea existenţei în această localitate sau foarte
aproape, a unei fortificaţii romane încă nelocalizată.
Şi alte argumente vin să întărească ipoteza prezenţei militare romane, aici.
Este vorba de o monedă, un denar de argint, emisă de Comodus 8180-192) şi un tezaur
din timpul lui Filip II (235-249 d.Hr.) compus din 8 monede de argint. Dar nu sunt de
neglijat nici argumente logice cum ar fi situaţia topografică a aşezării pe care nişte
strategi ca romanii nu ar fi lăsat-o necontrolată, mai ales având în vedere că în alte
situaţii asemănătoare în care este vorba de intersecţii de drumuri importante, s-a

www.cimec.ro
CURTEA DE ARGEŞ - EVOLUŢIA ANSAMBLULUI 195

procedat la ridicarea de castre.


Existenţa precum şi localizarea fortificaţiei romane de la Curtea de Argeş
rămâne oricum o problemă deschisă. Datarea ei în timp se poate face în vremea lui
Traian (98-117 d.Hr.) deoarece Hadrian (117-132 d.Hr.) retrage graniţa imperiului pe
Olt. Dar graniţa pe Olt datează până la Septimius Severus (193-211 d.Hr.) când se
construieşte Limesul transalutan care înglobează teritorial zona Curţii de Argeş din nou
în imperiu până la 245 d.Hr. când Filip Arabul (244-249 d.Hr.9 ordonă o nouă retragere
a stăpânirii romane pe Olt. În intervalul de cca. 40 de ani dintre aceste evenimente, o
vieţuire romană la Argeş este posibilă.
Este interesant că tezaurul de monede de argint de la Argeş din vremea lui
Filip al II-lea, fiul lui Filip Arabul, datează din vremea când se ia hotărârea părăsirii
regiunii de către trupele romane (Filip al II-lea fiind asasinat după ce la Roma a ajuns
vestea morţii tatălui său). Retragerea administraţiei romane din Dacia la 271 d.Hr.
afectează dezvoltarea comunităţilor omeneşti de pe cursul râului Argeş.
Brazda lui Novac lasă în afara controlului bizantin teritoriul în care se găseşte
Curtea de Argeş.
Între secolele VIII-XI aici se semnalează o vieţuire organizată dar populaţia
este mai puţin numeroasă decât în zonele de câmpie. Creşterea populaţiei aici este
probabil rezultatul unor migraţii succesive dinspre nord dar şi dinspre sud care vor duce
la crearea mitului „descălecatului” în realităţile secolelor XIII şi XIV şi impus cu tărie
de istoriografia secolelor XVI-XVII.
Ultimele migraţii ale pecenegilor şi cumanilor încearcă să instituie o stăpânire
asupra teritoriilor româneşti, mai durabilă. Partea de est a Munteniei de la Olt şi până la
Dunăre e cunoscută deja ca o Cumanie în epocă. Invazia tătară spulberă însă această
stăpânire la 1241. Arheologii plasează azi primele începuturi ale unei curţi domneşti la
Argeş după anul 1150. Aceasta presupune că sub dominaţia cumană un conducător
local şi-a afirmat prezenţa şi importanţa prin acest gest tolerat de stăpânirea centrală.
Este aceasta rezultatul unui joc politic care marşează între alianţa cu ungurii care după
1140 populează sudul Ardealului cu colonişti saşi sau acceptarea stăpânirii cumane?
În orice caz, numeroşi români din zonele proaspăt colonizate cu saşi ale
sudului Transilvaniei îşi părăsesc locurile de baştină şi se refugiază dincoace de munţi
pentru a scăpa de exterminare (trebuie să ne închipuim că această colonizare a avut
acelaşi efect asupra băştinaşilor ca şi colonizarea vestului Americii).
La 1200 se construieşte în această capitală politică prima biserică de zid. În
zonă exista deja o biserică de zid la Cetăţeni şi poate câteva schituri rupestre. Toate
vădesc puternice legături cu lumea Bizanţului şi probabil că aşa este firesc deoarece se
află pe un traseu de circulaţie subcarpatică ce debuşează în zona gurilor Dunării şi
Dobrogei, impregnate de această cultură şi civilizaţie şi locuite de aceeaşi populaţie.
Prima biserică de zid de la Argeş se află mai la nord de Curtea Domnească iniţială şi e
înconjurată de o incintă proprie şi de locuinţe ale localnicilor. Biserica e miluită cu bani
bizantini după construcţie. Aceştia datează de la 1195 până la 1320. Curtea Domnească
are şi ea clădiri din zid şi se află pe aceeaşi platformă cu biserica pe muchia acesteia
spre Valea Târgului sau Valea Doamnei.
Desigur restul platformei de la nord de Valea Târgului este ocupată şi ea de
gospodării. Activităţile economice şi negoţul se desfăşoară la poalele platformei, chiar
în Valea Târgului. E posibil ca platforma de la sud (azi zona Halei) să fi fost şi ea

www.cimec.ro
196 ALEXANDRU MULŢESCU, MARIA MULŢESCU

ocupată de gospodării de târgoveţi.


La 1241, tăvălugul invaziei mongole spulberă pe cumani care sub influenţa
ungurilor începuseră să treacă la catolicism. Nu există dovezi ca vreun corp de armată
mongol să fi trecut şi prin Argeş, deşi se ştie că actuala Muntenie a fost prădată. În
1242, un rege din ţara vlahilor îi învinge pe mongoli la trecători spre bucuria
Occidentului creştin. Începe o convieţuire româno-mongolă în teritoriile de la sud de
Carpaţi şi răsărit de Olt care va mai dura.
Aşezarea argeşeană se perpetuează cam în aceiaşi parametri şi pe acelaşi
teritoriu. Curtea şi Biserica dăinuie de la zidire înconjurate de gospodării şi nedistruse
de invazie. Peste aceste locuri e stăpân Seneslau, voievodul de Argeş pe la 1247. El îşi
asigură legăturile cu Dunărea spre sud întinzându-şi stăpânirea cel puţin până spre
Piteşti, dacă nu chiar până pe malurile acesteia (deşi acest lucru e mai greu de crezut
datorită faptului că astfel erau tăiate coridoarele de circulaţie ale migratorilor dintre
care unul era prin mijlocul actualei Câmpii Române şi ajungea la Olt cam la Slatina şi
celălalt era pe coridorul Dunării). Tot el stăpâneşte cu adevărat drumul subcarpatic
până la Muscelele Câmpulungului şi Olt dincolo de care stăpâneşte Litovoi.
În urma luptelor cu ungurii Litovoi moare iar fratele său Bărbat îi ia locul la
conducerea formaţiunii statale din dreapta Oltului la 1277 sau 1279. El e conducător
până pe la 1290. Tradiţia plasează pe la 1290 „descălecatul” lui Negru Vodă la
Câmpulung şi apoi la Argeş. Tot pe la 1290, istoricii îl identifică drept conducător la
Argeş pe Tihomir. Acesta va domni până pe la 1310. El este abilul voievod care printr-
o serie de lupte şi pacte, pe care le bănuim, lărgeşte teritoriul ţării de la vest la est.
Între 1291 şi 1342 Banatul de Severin va fi stăpânit de voievozi români cu
unele întreruperi.
De la sfârşitul secolului al XIII-lea şi începutul celui următor, la Curtea de
Argeş s-au descoperit locuinţe. Ele sunt semibordeie cu o structură lemnoasă uşoară,
adâncite cca. 0,55 m cu vatră deschisă în mijlocul încăperii şi de cca. 9 mp suprafaţă. O
locuinţă de acest fel a fost găsită pe platforma de la nordul Curţii Domneşti actuale iar
alta pe str. Castanilor nr. 2 (platforma amintită de vis-a-vis de Valea Doamnei).
Faptul că în prima jumătate a secolului al XIV-lea locuinţa de pe platforma
Curţii Domneşti este remaniată primind îmbunătăţiri de structură, cu cuptor, etc.,
dovedeşte faptul că proprietatea exista, era garantată şi nu mai e vorba de stăpâniri
ocazionale. Pe la 1299 se creează, din cauza luptelor interne între hanii mongoli,
premizele unei rapide extinderi de stăpânire a Ţării Româneşti, spre est. Tot înainte de
1300 se construieşte ca donjon înconjurat de palisade de lemn cetatea de la Poienari.
Deoarece în zona Curţii Domneşti iniţiale nu s-au făcut decât nişte sondaje, nu
avem cunoştinţă de nici o etapă prin care aceasta a trecut.
Lui Tihomir îi urmează la conducerea Ţării Româneşti Basarab I. El preia
Curtea Domnească Veche şi târgul pe Valea Târgului, adăpostit de cele două platforme
de la nord şi de la sud. Biserica de la 1200 dăinuie încă înconjurată de zidul său, printre
locuinţele micuţe în care cuptoarele erau elementul central înlocuind platforma cu foc
deschis. Organizarea statului este făcută cu destulă tărie astfel încât avantajele unificării
teritoriilor se simt, înlesnind crearea de averi. Averea domnească este impresionantă.
Basarab I este supus al regelui Ungariei. Dintre intrigile ţesute la curtea acesteia din
urmă, una urmărea luarea din stăpânirea lui Basarab a Banatului de Severin. Se pare că
intriganţii erau şi cei care vroiau acest teritoriu în stăpânire.

www.cimec.ro
CURTEA DE ARGEŞ - EVOLUŢIA ANSAMBLULUI 197

La 1330, Carol Robert de Anjou, regele Ungariei, porneşte o campanie prin


Ţara Românească ocupând Banatul de Severin şi îndreptându-se spre Cetatea Argeşului
cu scopul pedepsirii lui Basarab ca aliat nesupus. Cetatea Argeşului nu e cucerită ci
doar asediată o scurtă perioadă. Între 9-12 noiembrie 1330 la Posada regele Ungariei
este înfrânt de Basarab I, care apucă să-şi fructifice victoria. El ocupă Câmpulungul şi
îşi zideşte o curte şi o biserică.
Vine şi rândul Curţii de Argeş. E părăsit amplasamentul Curţii vechi şi puţin
mai la nord se ridică actuala Curte Domnească de la Argeş, azi în ruină. Sunt construite
zidul de incintă cu drumuri de strajă pe ziduri şi un turn de intrare. E construit în
această incintă un corp de case pe latura sudică, depărtat de zid cât pentru a lăsa drumul
de strajă fluent şi poate şi un alt corp desfiinţat mai târziu şi ocupat azi de ruina casei
ridicată de Neagoe Basarab. Colina de la Nordul Văii Târgului devine doar a Curţii
Domneşti. Aici rămânea micuţa biserică de zid cu incinta ei foarte aproape de incinta
domnească.
De pe la 1337-1338 de când tătarii cuceresc Vinica, mitropolitul acesteia îşi
găseşte refugiul la Argeş şi probabil, oficiază în bisericuţa amintită pentru curte, ţară şi
domn. O ţară ortodoxă prosperă cum era Ţara Românească în acel timp, trebuia să aibă
propria mitropolie. Iată de ce Basarab I începe construcţia Bisericii de lângă Curtea
Domnească la 1351. Este zidită astfel una dintre cele mai mari biserici bizantine din
epocă. Nu cred că greşim când afirmăm că ea avea aspectul unui tabloul nativ,
respectiv avea două turle înalte pe pronaos, iar din Curtea Domnească se accedea la
biserică pe o pasarelă care unea drumul de strajă al incintei cu încăperea de peste
pronaos, dintre cele două turle, sacrificată la restaurarea din 1911 (constatare făcută cu
ocazia desfacerii învelitorii pronaosului pentru continuarea restaurării bolţilor acestuia
în 1998).
Biserica Sfântul Nicolae Domnesc este împodobită cu pictură de nepotul lui
Basarab I, Vladislav Vlaicu deoarece lucrările de construcţie se continuă şi în timpul
domniei lui Nicolae Alexandru care este prezentat drept ctitor deasupra uşii dintre
pronaos şi naos ca în iconografia tradiţională bizantină. Ea devine mitropolia Ţării
Româneşti odată cu recunoaşterea de către patriarhul Constantinopolului Calist I
(1355-1363) a lui Iaclint de Vicina (? - 1372) ca mitropolit la 1359.
În târg, locuinţele evoluează. De la mijlocul secolului al XIV-lea cunoaştem o
locuinţă de suprafaţă, cu soclu de piatră de râu. Pe aceasta se pun tălpile de lemn ale
structurii. Podeaua e făcută dintr-un strat de argilă bine bătătorit.
Ceva mai târziu, la sfârşitul secolului al XIV-lea apare şi se răspândeşte casa
de negustor (poate chiar boier ?) cu pivniţă şi gârlici foarte alungit din structură de
lemn şi care are la parter odaia de circa 16,00 mp cu sobă cu cahle speciale tip oală-
borcan, casă care se întâlneşte la sfârşitul secolului al XIII-lea în Transilvania, la
Sighişoara şi în prima jumătate a secolului al XIV-lea în Moldova, la Baia. Un grup de
astfel de case a fost identificat şi descris la Târgovişte.
În ruinele calcinate ale aceste case s-a descoperit un sigiliu de postav de lux
produs în oraşul Tournai (azi în Belgia). Nu este exclus ca ceea ce noi numim azi
pivniţă şi gârlici, să fi fost în acea vreme prăvălia şi accesul la ea din uliţă. Locuinţa
negustorului (boier ?) era la parter.
Faţă de această casă dezvoltată, casa voievodului era un impresionant palat cu
pivniţă imensă împărţită în trei, de două arce. În pivniţă se intra tot printr-un gârlici.

www.cimec.ro
198 ALEXANDRU MULŢESCU, MARIA MULŢESCU

Arcele pivniţei foloseau pentru a permite descărcarea grinzilor transversale pe una sau
mai multe grinzi longitudinale. Din păcate nu cunoaştem multe lucruri despre parter.
În noiembrie-decembrie 1369 are loc prima incursiune a turcilor otomani în
Ţara Românească. Aceştia sunt izgoniţi de Vladislav Vlaicu cu ajutorul ardelenesc.
Este eliberat Vidinul. Treptat însă Serbia şi Bulgaria devin teritorii turceşti.
Vladislav Vlaicu este îngropat la 1377 în cripta ctitorului (Nicolae Alexandru
fusese îngropat ca şi părintele său la Câmpulung) din Biserica Domnească a Curţii de
Argeş, sub un impresionant monument. Fratele său Radu I 1377-1383), din altă spiţă,
va fi înmormântat în al doilea loc ca importanţă din biserică şi în peretele din dreptul
criptei se va monta un „gisant” – sculptură unică în arta românească. Foarte repede
întreaga biserică se va transforma în mausoleul generaţiei a treia de Basarabi.
În timpul domniei lui Radu I se construieşte la Argeş o biserică catolică
(1380) şi se întemeiază episcopia catolică (1381).
Mircea cel Bătrân (1386-1418), fiul lui Radu I, va fi organizatorul unor mari
aşezăminte pentru Curtea de Argeş, dar în acelaşi timp şi primul ziditor al Curţii de la
Târgovişte. Mircea este cel care organizează oraşul, îi atribuie averile din domeniul
domnesc şi probabil instalează conducerea lui compusă dintr-un judeţ şi 12 pârgari.
Oraşul va avea un sigiliu care se pierde către 1500.
Între moşiile oraşului apare şi slobozia de la Flămânzeşti în întregime.
Oraşul se umple de noi construcţii în genul casei de negustor amintită. Alţi
locuitori trăiesc mai modest. E construită Biserica Sân Nicoară pe un monticol ce
domină Curtea Domnească. Foarte repede după urcarea sa pe tron Mircea devine
stăpânul Dobrogei şi Siliştei (1388-1389 iarna).
În 1394 asupra Curţii de Argeş se abate o nenorocire. Mircea neizbutind să
fructifice marea şansă de la Rovine (10 octombrie 1394) se retrage şi pierde o bătălie
lângă Argeş în faţa lui Baiazid Ildârâm (1389-1402). Acesta din urmă înscăunează la
Argeş pe Vlad Uzurpatorul (1394-1397) cu sprijinul marii boierimi. Să fie aceasta doar
o cedare a acestora pentru salvarea oraşului sau oraşul a fost trecut oricum prin foc şi
sabie? După Bătălia de la Nicopole (25 septembrie 1396) Mircea îl goneşte pe Vlad I şi
îşi reocupă tronul (după ianuarie 1397). El aduce de la Târnovo în intervalul dintre
1397 şi 1400 moaştele Sfintei Filofteia pe care le plasează în Biserica Mitropolitană
Sfântul Nicolae Domnesc unde era îngropat părintele său, dar permite şi îngroparea
marelui boier al său Udoba aici.
Mircea îşi ridică o necropolă proprie la Cozia căreia îi subordonează
Mănăstirea Cotmeana, zidită de Radu I şi reamenajată de el. Ţara suferă o devastare
sălbatică in care nu scapă nici Curtea de Argeş la 1420 doi ani după dispariţia lui
Mircea şi căreia nu-i supravieţuieşte fiul său Mihail I.
De la 1431 din timpul domniei lui Dan al II-lea (1420-1431 cu intermitenţe) se
păstrează primul document în care sunt pomeniţi orăşenii „argiesani”. Tot la 1431
Alexandru I Aldea mută definitiv capitala ţării la Târgovişte.
Curtea Domnească din Argeş cade în decrepitudine deşi sunt opinii care
plasează această părăsire abia în timpul domniei lui Vlad Călugărul şi Radu cel Mare
care cu adevărat nu s-au ocupat de ea.
Odată cu urcarea pe tron a lui Vlad Dracul, un alt fiu al lui Mircea cel Bătrân,
Curtea de Argeş, ca localitate trăieşte un eveniment extrem de important. Aici se va
ridica o nouă biserică mitropolitană, în afara oraşului, pe moşia Flămânzeşti, cu hramul

www.cimec.ro
CURTEA DE ARGEŞ - EVOLUŢIA ANSAMBLULUI 199

Adormirea Maicii Domnului.


Biserica se va sfinţi de ctitorul ei pe 15 august 1439. Turnul clopotniţei
mănăstirii va fi împodobit cu blazonul domnitorului, o sculptură reprezentând lupta
între un grifon şi un dragon. Din momentul ridicării acestei biserici, oraşul va trăi
bipolaritatea urbanistică ce e caracterizată şi azi: pe de o parte târgul şi curtea, pe de
alta mănăstirea pentru început mitropolia).
Ctitoria lui Vlad Dracul nu are prea mult noroc. Construită probabil pe un
teren mlăştinos, nefavorabil, ea se va degrada repede. În condiţiile în care domnitorii
vin rar la Argeş după domnia lui Basarab al II-lea – duşman al lui Vlad Dracul, un
cutremur de pildă ca cel de la 1475 sau 1484, poate produce daune ce se agravează
progresiv fără o intervenţie promptă.
Odată cu transformarea de către Vlad Ţepeş, unul din fiii lui Vlad Dracul, a
Cetăţii Poienari (rezidită de el) în loc de păstrare a tezaurului voievodal, interesul
pentru Curtea de Argeş creşte din nou până la domniile lui Vlad Călugărul şi Radu cel
Mare. Este interesant faptul că deşi neglijat relativ de domnie, Argeşul acestor ani
cunoaşte o dezvoltare economică fără precedent.
Comerţul cu Braşovul şi Sibiul ating cote ce îl plasează pe primele locuri în
ţară pentru Braşov şi pe primul pentru Sibiu. Valoarea totală a schimbului cu Sibiul
(incluzând exportul, importul şi transportul mărfurilor) este de 628.517 dinari. Numărul
negustorilor e de 71 şi numărul transporturilor (desigur prin Ţara Loviştei) este de 229
la anul 1500. Din păcate, arheologii nu au descoperit încă vreo gospodărie din acele
vremuri care să ne edifice asupra felului în care trăiau negustorii argeşeni dintre care
unii erau chiar boieri.
De la 1501 mitropoliţii Ţării Româneşti sunt adăpostiţi de minunata ctitorie a
lui Radu cel Mare de lângă Târgovişte, Mănăstirea Dealu.
Acesta pare a fi un semn că biserica Mitropoliei din Argeş est ruinată şi
părăsită. În acest timp se ridică Mitropolia din Târgovişte începută de Radu cel Mare.
După domniile lui Mihnea cel Rău şi Vlad cel Tânăr care amândouă sunt legate de
Curtea de Argeş, la tronul Ţării Româneşti ajunge Neagoe Basarab.
Putem spune fără a greşi că după primii Basarabi, Neagoe este cel ce
rectitoreşte toate marile instituţii ale Curţii de Argeş. El reface Biserica Mitropoliei
Ţării Româneşti din Argeş (înlocuieşte zidirea de la 1439 a lui Vlad Dracul), o
înconjoară cu o incintă şi o transformă în mănăstire. Păstrând hramul iniţial, Neagoe îi
păstrează şi proprietăţile dăruite de Vlad Dracul adăugându-i moşia Flămânzeşti în
totalitate. Acest lucru va da naştere unui proces de secole între orăşenii argeşeni şi
mănăstire deşi în contul jumătăţii pe care orăşenii o mai posedau din moşie domnitorul
le-a dat o altă moşie la Zigoneni. Pe turnul clopotniţei de intrare în mănăstire, Neagoe
asociază propriul blazon (un dragon în luptă cu un ibacen) celui al înaintaşului său
Vlad Dracul. Tot Neagoe Basarab reface vechea Curte Domnească reparând incinta,
zidind un nou turn de intrare, transformând vechea casă de la Basarab I şi ridicând o
casă nouă pe latura de nord a incintei. Din Biserica Sf. Nicolae Domnesc – prima
mitropolie a ţării, sunt ridicate moaştele Sfintei Filofteia şi duse la Biserica nouă a
Mănăstirii Argeşului cu podoabe noi dăruite de domn şi familia sa.
Mănăstirii Argeşului îi este consacrat în perioada 1451-1863 un fond de cca.
2676 de documente păstrate până azi, concentrat la Arhivee Statului din Bucureşti.

www.cimec.ro
200 ALEXANDRU MULŢESCU, MARIA MULŢESCU

La 15 august 1517 are loc fstuoasa inaugurare a mănăstirii în prezenţa unei


mulţimi imense şi a patriarhului Constantinopolului Teolipt (1513-1522), a lui Gavril
Protul de la Muntele Athos (1516-1524) şi ale zeci de feţe bisericeşti. Este epoca în
care Ţara Românească şi Moldova sunt principalii sprijinitori ai bisericii ortodoxe,
Neagoe zidind edificii importante la Athos şi în multe localităţi din Balcani, dăruind
mult la Meteora şi în alte multe locuri.
Figura lui Neagoe rămâne o imagine proeminentă în epoca şi datorită
activităţii sale de scriitor, fiind autorul „Învăţăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său
Teodosie”. Din actele judecăţilor între Mănăstire şi oraş Argeş se desprinde clar de
acum teritoriul acestuia. Oraşul nu va mai depăşi spre nord Valea Lui Stanislav unde se
găsea curtea boierului Stanislav cu o biserică zidită de acesta şi o cruce pe malul
drumului ce urca de pe podul peste Argeş construit tot de acesta către oraş.
În oraş în afara Bisericii lui Stanislav funcţionează Biserica Olari (edificiu „de
la 1300” (?) dar mai sigur dinainte de 1530 deoarece între ctitori e menţionată văduva
călugărită a Banului Barbu ce apare parte într-o pricină din timpul lui Neagoe),
Biserica Sân Nicoară, Biserica Sf. Nicolae Domnesc, Biserica papistaşilor, Biserica
Căpreşti (?), toate de zid. Vor mai fi existat şi altele din lemn pe locul căroa s-au ridicat
mai apoi celelalte biserici de zid ale oraşului. Unele din biserici sunt ale diverselor
meserii practicate în oraş. Se pare că tot Neagoe Basarab este cel ce revigorează
tradiţiile orăşeneşti ale Argeşului introducând un nou sigiliu în locul celui pierdut pe la
1500 şi datând de pe vremea lui Mircea cel Bătrân. Sigiliul nou va avea ca emblemă
centrală un vultur bicefal care în ediţiile târzii va căpăta o cruce între capetele
vulturului.
În 1521 Neagoe Basarab moare şi e îngropat sub lespedea pregătită pentru el
cu însemnele copiate de la lespedea ctitorului din Biserica Sf. Nicolae Domnesc.
Teodosie nu poate conduce ţara decât un scurt interval şi e eliminat. Veritabilul urmaş
al lui Neagoe este ginerele său,Radu de la Afumaţi, căsătorit cu domniţa Ruxandra.
Alternând cu nenumăratele lupte duse de acesta şi consemnate pe piatra sa de mormânt
din Biserica Mănăstirii Argeşului, el reuşeşte să picteze această biserică chemând aici
pe zugravul Dobromir la 1526. Tot el miluieşte mănăstirea cu nenumărate bunuri.
La 1529 Radu piere aprig încercând să scape din asediul Cetăţuii de la Rm.
Vâlcea. Lespedea sa e sculptată de Mihai sau Mihnea.
Radu Paisie (1535-1545) zis şi „de la Argeş” un alt drept urmaş al lui Neagoe
prin căsătoria la 1541 cu aceeaşi doamnă Ruxandra, văduva lui Radu de la Afumaţi,
sprijină şi el aşezămintele lui Neagoe Basarab. Fiul şi fiicele lui Neagoe Basarab se
strâng treptat sub lespezile din jurul celei a tatălui lor. Aici revine Stana - fiica lui
Neagoe, văduva lui Ştefăniţă Vodă al Moldovei (1517-1527) ucisă de ciumă la Sibiu în
călugărie.
La 30 ianuarie 1554 se stinge din viaţă şi Despina Milita, doamna lui Neagoe
Basarab, adusă şi ea de la Sibiu şi înmormântată lângă soţul său.
O luptă surdă se duce între orăşeni şi mănăstire pentru averea pretinsă de
obştea argeşeană. Judecăţile se succed şi se vor succeda mult timp. Orăşenii caută
uneori să şteargă hotarele între moşia lor şi a mănăstirii. Nu mai putem vorbi de
întâietatea sau de un loc fruntaş ţinut de Curtea de Argeş în schimburile comerciale
deşi ne sunt semnalaţi olari care exportă produse în Ardeal, sticlari, şi εncă multe alte
meserii. Morile sunt destul de numeroase pe Argeş.

www.cimec.ro
CURTEA DE ARGEŞ - EVOLUŢIA ANSAMBLULUI 201

Faima oraşului se menţine însă, el fiind consemnat de cartografii timpului ca


„Argisch” sau „Argisch templum”. La 1583, Petru Cercel, domn iluminat plimbat la
marile curţi ale Europei, zideşte la Argeş Biserica Băuşani (el este ziditorul palatului
domnesc de la Târgovişte şi al Bisericii Domneşti de aici). Mihai Viteazul, fratele său,
manifestă şi el un interes deosebit pentru Argeş şi zona Argeşului (e ispravnic de
lucrări la refacerea Mănăstirii Tutana). Zbuciumata domnie a acestuia are între efecte
din păcate şi distrugerea la 1595 de trupele lui Sinan-Paşa a Curţii de Argeş.
Neputând să fructifice lupta de la Călugăreni şi retrăgându-se, Mihai lăsa
liberă înaintarea lui Sinan. Ocuparea Curţii de Argeş de către otomani este extrem de
păgubitoare. Efectele ei vor fi recuperate cu greu şi în timp lung cu tot interesul
manifestat de Radu Şerban (1602-1611) nepot al lui Neagoe Basarab, favorabil
refacerilor (vezi hrisovul din 9 februarie 1608) şi sprijinitor al aşezămintelor lui
Neagoe. De altfel Radu Şerban vizitează destul de des Argeşul de unde emite acte
importante.
La 1611, oştile lui Gabriel Bathori ocupă pentru trei luni (ianuarie-martie)
zona Curţii de Argeş şi oraşul. Oraşul are de suferit de pe urma acestui fapt unul din
cele mai crunte jafuri cunoscute. Jafurile se concentrează asupra bisericilor şi
mormintelor din acestea. Cronica săsească spune că „au fost deschise mormintele şi
cadavrele morţilor, au fost despuiate de aurul, argintul şi pietrele preţioase”.
Pe la 1623 biserica episcopală a catolicilor din Argeş este ruinată. Trebuie să
ne închipuim că de abia domnia lui Matei Basarab va drege ultimele efecte ale
nenorocirilor anterioare. Este cert că acesta a restaurat mănăstirea (va zidi aici şi un
turn octogonal pentru clopotniţa deasupra intrării principale ca la Brâncoveni şi Brebu)
şi Curtea Domnească.
În relaţiile cu orăşenii, Matei Basarab îşi va expune ascendenţa din Neagoe şi
va întări mănăstirii moşia Flămânzeşti ca pe un dar vechi de la străbunul său. Desigur
este şi perioada unei reorganizări economice pentru oraş dar sunt departe timpurile
când oraşul era un important centru.
Constantin Şerban (1654-1658), fiul lui Radu Şerban, este şi el un descendent
din Neagoe. El va duce faţă de Argeşeni şi faţă de marile instituţii ale oraşului (curtea
şi mănăstirea) aceeaşi politică ca şi Matei Basarab. Printr-un document din 28 iulie
1654 el retrage orăşenilor moşia Flămânzeşti pe care aceştia o obţinuseră şi o redă
mănăstirii. În vremea acestui domnitor, vizitează ţara patriarhul Macarie şi secretarul
său Paul din Alep. Acesta ne va lăsa o descriere a oraşului şi a mănăstirii din 14
ianuarie 1657.
Sunt menţionate nouă biserici cu hramurile lor în oraşul cu case frumoase,
asemenea cu cele din ţara cazacilor (din lemn). Între oraş şi mănăstire e de mers cca. o
oră şi jumătate. De la un moment dat drumul e bordat de casele ţiganilor mănăstirii una
lângă alta. Mănăstirea e descrisă elogios. Tot Paul din Alep scrie în altă parte că „toate
casele din aceste ţăti nordice ... au acoperişuri în povârniş, făcute din şindrilă şi aceasta
s-a născocit din pricina ninsorilor <mari> pentru ca <zăpada> să nu se poată aşeza pe
ele. Toate casele au coşuri şi sobe”. Din păcate până azi nu au fost scoase la lumină
rămăşiţele unei astfel de case dar multe din caracteristicile lor pot fi remarcate la clădiri
din fondul vechi, tradiţional al oraşului.
Domnia lui Şerban Cantacuzino (1678-1688) e un alt moment de înflorire
pentru curte, oraş şi mănăstire. La Curtea Domnească din ordinul domnului se boltesc

www.cimec.ro
202 ALEXANDRU MULŢESCU, MARIA MULŢESCU

în stilul epocii o parte din odăi şi o dovadă este consola suport pentru bolţi ce a fost
refolosită ca ornament la turnl porţii Bisericii Domneşti.
Pronaosul Bisericii Olari rezidită la 1687 este boltit şi el cu o boltă cu lunete
în genul în care se pare că s-au boltit odăile caselor domneşti. (E de remarcat
apropierea în timp între aceste evenimente.)
Mănăstirea este restaurată de o echipă de pietrari în frunte cu moldoveanul
Grigore Cornescu care îşi şi lasă iscălitura pe biserică. Ispravnic de lucrări e boierul
Duca Papeno. Domnitorul adaugă pe faţada de vest a Bisericii mănăstireşti o pisanie
nouă în care inserează lucrările executate din porunca sa.
Şi Constantin Brâncoveanu (1688-1714) face lucrări la Argeş. Lui i se
datoreşte ultima refacere la „casele domneşti” ale curţii.
Secolul al XVIII-lea e nefast pentru oraşul Argeş şi monumentele sale, deşi
debutează cu construcţia unei noi biserici „Sf. Îngeri” - 1717. La 1733 începe în urma
„răzmeriţei” distrugerea Curţii Domneşti. Anul 1737 aduce o pustiire a oraşului de turci
ce-i goneau pe austrieci (în timpul războiului ruso-austro-turc dintre 1736-1739). La 26
noiembrie 1737 se raportează din Braşov că turcii au ars „până la pământ” „mai cu
seamă” Curtea de Argeş.
Între 1746 şi 1750, în urma vizitei la Curtea de Argeş a Mitropolitului Neofit
Cretanul se reorganizează spaţiul interior al Bisericii Sf. Nicolae Domnesc şi se reface
învelitoarea. La refacerea învelitorii se refac din lemn şi cele două turle de pe pronaos,
amintirea celor din tabloul votiv şi li se pun două clopote. Între 1754 şi 1793 se
ruinează Biserica lui Stanilsva - la hotarul nordic al oraşului. La 1759, pictorul Radu
rezugrăveşte Biserica Sf. Nicolae Domnesc.
Un eveniment important vine să tulbure viaţa Curţii de Argeş. În 1768
izbucneşte un nou război ruso-turc. Stareţul Damaschin al Mănăstirii Argeş trece făţiş
de partea ruşilor, lucru care aduce represalii din partea turcilor reprezentând distrugeri
ale ansamblului. Războiul se termină la 1774. Urmaşul stareţului Damaschin, Partenie,
are de refătur urmările stricăciunilor turceşti. În urma războaielor, trupele străine din
ţară întocmesc de acum hărţi foarte detaliate. E cazul hărţilor ruseşti întocmite de Roth
sau Schmidt.
La 24 august 1787 izbucneşte un nou război ruso-austro-turc. El e foarte
păgubitor pentru Curtea de Argeş unde jaful şi incendiile nu mai prididesc. Austriecii
ard Mănăstirea şi Biserica Sf. Nicolae Domnesc dar probabil că nu menajează nici
celelalte biserici sau casele târgoveţilor. Colonelul Specht alcătuieşte cu această ocazie
cea mai completă hartă a Ţării Româneşti de până acum. El o lucrează tot timpul
războiului între 1878 şi 1792. După această hartă putem să ne facem o ideea despre
cum arăta Curtea de Argeş în epocă. Ea consemnează drumuri, biserici şi pâlcuri de
case. O interpretare corectă e cuprinsă în documentaţia acestui studiu prin pl. A?.
Sunt iarăşi de semnalat şcolile ce funcţionează la Argeş între care cea pentru
copii în pridvorul Bisericii Sf. Nicolae Domnesc şi cea pentru preoţi la Mănăstire unde
vin să înveţe şi tineri ardeleni neuniţi. Se ştie că aici funcţionează şi şcoală de zugravi.
Între noile ziduri argeşene trebuie amintită Biserica Drujeşti ridicată între
1793-1795. La 1796 se termină şi noua biserică a Flămânzeştilor. La 1800 se
construieşte casa Goanga. Tot acum Episcopul Iosif construieşte Fântâna lui Manole.
Episcopia s-a reînfiinţat la Curtea de Argeş la 18 octombrie 1793. E posibil ca energia
cu care a slujit Episcopul Iosif această instituţie să fie cauza rezidirii bisericilor

www.cimec.ro
CURTEA DE ARGEŞ - EVOLUŢIA ANSAMBLULUI 203

amintite şi a funcţionării şcolilor de care am vorbit. Cutremurul de la 1802 e „foarte


înfricoşat”. Tot aceeaşi energie a Episcopului Iosif face ca urmele distrugerilor să
dispară destul de repede. Cu această ocazie se prăbuşeşte turnul clopotniţei de la
intrarea mănăstirii, ridicat de Matei Basarab şi surprins cu câţiva ani înainte (1794) de
un desenator englez Luigi Marger, în două din desenele sale. De altfel pictori călători
vor face desene la Curtea de Argeş în tot secolul al XVIII- lea şi al XIX-lea.
După terminarea războiului ruso-turc din anii 1806-1812 la Argeş urmează o
nouă campanie de construcţie. Este zidit turnul clopotniţă al Bisericii Sf. Nicolae
Domnesc (1812) şi rezidită Biserica Căpreşti (1812) şi Bătuşani (1819).
Catagrafiile întocmite în această perioadă aduc lămuriri asupra numărului
locuitorilor, condiţiei lor, meseriei şi averilor. Pentru 1820 cunoaştem numele a 18 din
18 negustori bogaţi ai oraşului. Anul 1821, foarte important pentru istoria noastră,
aduce mari evenimente şi în Argeş. La început Tudor Vladimirescu trimite în Argeş
trupe ale lui Simion Mehedinţeanu care trebuiau să apere Curtea de Argeş şi Piteştii.
Urmează trecerea acestei zone sub controlul Eteriei. Alexandru Ipsilanti străbate
Argeşul în recunoaştere.
La 13 iunie 1821, populaţia Curţii de Argeş fuge îngrozită de frica arnăuţilor
după înfrângerea de la Slatina a eteriştilor. În mănăstire e organizat un punct de
rezistenţă condus de căpitanii Iordaclea şi Farmache. La 11 iulie 1821, Curtea de Argeş
e ocupată de trupe turceşti. Mănăstirea e cruţată şi eteriştii ce se întăriseră aici cedează
după un asediu riguros. Nu trebuie trecut cu vederea faptul că unul din prietenii lui
Tudor Vladimirescu e însuşi Episcopul de Argeş, Ilarion (1820-1838), autorul
versurilor de pe steagul lui Tudor.
Între 1820-1830 se plasează construcţia casei Deleanu de pe fosta uliţă a
Chivararilor (actuala I. Heliade Rădulescu). La 1828 un francez vorbea despre casele
din Curtea de Argeş că sunt „din piatră” şi „strâmpte”. Tot cam în aceşti ani, zugravul
Pantelimon reface pictura Bisericii Sf. Nicolae Domnesc.
În epoca modernă, primul mare război este cel de la 1828-1829 între ruşi şi
turci care se încheie cu pacea de la Adrianopol. Ţările române păşesc cu dreptul
deoarece pacea aduce multe avantaje dar şi pericolul unei ocupări ruseşti deoarece ruşii
se instituie protectori şi alcătuiesc primele constituţii – Regulamente organice introduse
pe la 1831-1832.
Venite de la o ţară retrogradă aceste regulamente vor fi repede o frână în
dezvoltarea naţiunii române care le aboleşte la 1848. Primele noutăţi sunt
obligativitatea unor catagrafii riguroase şi încercările de organizare a unei vieţi
orăşeneşti moderne. Curtea de Argeş a împărţită în trei vapsele sau plăşi. Populaţia e
împărţită în trei clase. Catagrafia din 1833 consemnează în oraş 1439 locuitori grupaţi
în 334 familii. Între altele aflăm că funcţionau şi zece biserici şi numele lor. La 1836,
Episcopul Ilarion înfiinţează seminarul din Curtea de Argeş.
Cutremurul devastator de la 1838 e resimţit de absolut toate construcţiile
importante ale Curţii de Argeş. Reparaţiile se întind pe o lungă perioadă. Bibescu Vodă
urcat pe tron la 1842 sprijină aceste reparaţii, atât la Biserica Sf. Nicolae Domnesc cât
şi la Mănăstire. Aici se pun fundaţiile unei clădiri importante la 1847 care vor fi
folosite doar după 1875 pentru zidirea palatelor de la răsărit de Biserica mănăstirii.
Arhitectura oficială, promovată de domnie este neogoticul. Un exponent al acestui
curent este la noi Johann Schlatter.

www.cimec.ro
204 ALEXANDRU MULŢESCU, MARIA MULŢESCU

Filonul tradiţional produce însă locuinţe ca cele de pe strada A. Călinescu


cunoscută şi sub numele de Casa Cioculeştilor (1851) şi Casa Călinescu (tot mijlocul
secolului al XIX-lea) şi pe strada Plopiş (actualmente în incinta campingului).
Războiul Crimeei (1853-1856) declanşat de ocuparea fără motiv a ţărilor
române de către ruşi şi înfrângerea acestora duce la marele moment de la 1859 când
prin alegerea lui Cuza ca domnitor în Moldova şi Ţara Românească se realizează prima
unire a românilor. Unirea aduce începutul unei perioade de dezvoltare economică. În
toate oraşele constructorii se înmulţesc şi nu mai prididesc cu lucrul. Alexandru Ioan
Cuza trece prin Curtea de Argeş în două rânduri. Se construiesc primele case
negustoreşti pe uliţele negustoreşti la început în spatele prăvăliei care e spre stradă apoi
la etaj peste prăvălie. În cazul Curţii de Argeş pentru prima categorie de construcţii se
pot găsi exemple pe strada Negru Vodă la numerele 39, 45 şi 61. Pentru a doua
categorie exemplele ar fi tot de pe strada Negru Vodă la numerele 43, 81, 24 şi 20.
Primele construcţii au un aer timid şi sunt mai mărunte. Ele au o arhitectură romantică
cu ecouri neogotice. Buiandrugii ferestrelor sunt rotunjiţi deoarece se realizează dintr-
un arc plat de cărămidă (vezi strada Negru Vodă nr. 20 pentru casa cu prăvălie şi etaj şi
nr. 40 pentru casa de locuit). Această arhitectură romantică se poate realiza şi cu
lemnărie ca la clădirea fostului Seminar din strada Basarabilor nr. 15 sau locuinţele din
strada Alx Lahovary nr. 7 şi strada Vlaicu Vodă nr. 5.
După războiul de independenţă 81877-1878) în timpul domniei lui Carol I,
domină arhitectura clasică iar spre 1900 – 1902 arhitectura de tentă academică. După
clădirile rămase la Curtea de Argeş se pot identifica, pe epoci lucrările aceloraşi echipe
de meşteri (bineînţeles e necesară o muncă de arhivă pentru verificarea ipotezei). De
aceeaşi echipă par a fi construite casa de locuit de pe strada Negru Vodă nr. 71 şi casa
cu prăvălie şi etaj locuibil de pe aceeaşi stradă la nr. 38 într-o perioadă cam pe la 1870-
1877. În această perioadă balcoanele caselor cu prăvălie şi etaj aveau console de metal,
podea de lemn şi parapet plan cu un desen geometric destul de imaginativ dar acelaşi
(strada Negru Vodă nr. 38, nr. 22, nr. 20, nr. 43, nr. 73 şi altele dispărute). O altă
echipă realizează casele mai evoluate de pe strada Negru Vodă nr. 22 şi 18. O altă
echipă îşi însuşeşte modelul caselor cu frontoane simple, peste ferestrele etajului ca pe
strada Negru Vodă la nr. 36, nr. 16 şi nr. 53 iar alta cel al unor clădiri cu fronton şi
coloane clasice ca cele de pe strada Al. Lahovary nr. 3 şi Negru Vodă nr. 16 (azi transf.
În art – deco) şi nr. 65.
Un alt model cu frontoane, să zicem baroce, pare mai aproape de vremea
noastră. El e aplicat la clădirile din strada Negru Vodă nr. 63, nr. 44 şi nr. 35. Unele
dintre aceste clădiri au un balcon din fier forjat barochizant ca pe strada Negru Vodă la
nr. 39, 47A, 49 – 51, 53, 67, 36, 18, 14, etc.
O ultimă inovaţie mai recentă este streaşina ieşită din lemn, sprijinită pe
console lucrate şi cu panouri decorative de ipsos între aceste console. Acest sistem
îmbunătăţeşte mult sistemul de scurgere a apelor şi le îndepărtează de faţadă. El se
poate vedea la clădirile din strada Negru Vodă nr. 56, 44, 47A, 63, 73, etc.
Clădirile academice nu sunt multe dar au o ţinută deosebită, un decor sobru şi
precis şi o feronerie riguroasă. E vorba de clădiri realizate în jurul anului 1900-1902 pe
strada Negru Vodă la nr. 1-3 şi 6-8 şi pe str. Decebal la nr. 3.
Înclin să cred că aparţin ca proiect arhitectului Eracle Lăzărescu ce a construit
în acelaşi mod şi la Piteşti. Curtea de Argeş posedă câteva clădiri de bună calitate în stil

www.cimec.ro
CURTEA DE ARGEŞ - EVOLUŢIA ANSAMBLULUI 205

neoromânesc din prima şi a doua etapă de înflorire a acestuia. E vorba de Casa Chiriţă
ca exemplu pentru prima fază şi Casa Armatei (fosta Vila Rozelor) realizată de arh. R.
Bordonache pentru a doua.
În anii 1925-1928 se ridică în acelaşi stil şi două mari ansambluri – actualul
Liceu Industrial nr. 1 şi Liceul Vlaicu Vodă. Alături de acestea apar clădiri de locuit şi
comerciale cum ar fi: Judecătoria de azi, Poliţia de azi, sediul Gosarg şi multe altele.
La Curtea de Argeş, în special în zona Olari – Cuza Vodă, se păstrează casa
tradiţională orăşenească în stilul arhitecturii populare cu întreaga sa paletă evolutivă.
E un caz unic şi trebuie serios cercetată vechimea locuinţelor de acest fel din
zona Olari care pot fi: casa joasă, fără sală (str. Despina Doamna nr. 25); casa fără
pivniţă dar cu sală (str. Cuza Vodă nr. 132 şi 160); casa joasă cu pivniţă cu sală
deschisă sau închisă (str. Cuza Vodă nr. 154 – 148 – 126); casa joasă cu pivniţă cu sală
şi foişor (str. Cuza Vodă nr. 144B şi str. Matei Basarab nr. 6); clădire înălţată fără
stucatură; clădire înălţată fără stucatură cu sală deschisă; clădire înălţată cu stucatură;
clădire înălţată cu stucatură şi sală parţial pe o latură; clădire înălţată cu stucatură şi
sală pe o latură deschisă; clădire înălţată cu stucatură şi foişor deschise; clădire înălţată
cu stucatură cu sală închisă; clădire înălţată cu stucatură cu sală şi foişor închise. Unele
din aceste case capătă sub influenţa arhitecturii culte profile, arcade şi coloane.
Curtea de Argeş este la sfârşitul secolului trecut începutul secolului nostru
locul unde se execută importante lucrări de restaurare. Între 1875 şi 1886 se
amenajează noul ansamblu al Mănăstirii Argeşului. Biserica ei va deveni necropola
regilor României. Felul în care s-a făcut restaurarea şi nerealizările acestei restaurări
vor duce la un nou fel de abordare a acestei activităţi şi pe care îl putem numi
restaurarea în stilul Comisiunii Monumentelor Istorice care este un pas important spre
restaurarea modernă.
Arhitectul Grigore Cerchez va restaura în acest spirit Biserica Sf. Nicolae
Domnesc începând din 1911. Săpăturile arheologice efectuate aici vor lărgi în mod
special cunoaşterea epocii primilor Basarabi. Nicolae Iorga va fi cel ce va valorifica
noile descoperiri fie prezentându-le în conferinţe fie aducând la Curtea de Argeş
savanţi din toată lumea care vor lua cunoştinţă cu trecutul românesc.
Fără să trăiască o viaţă tumultoasă Curtea de Argeş interbelică are o existenţă
elevată. Al doilea război mondial aduce la Argeş diverse instituţii dizlocate de
evenimente din ţară. După război are o evoluţie ascendentă ca număr de populaţie. El
se industrializează, pe Argeş se construieşte sistemul hidroenergetic cunoscut, se
construiesc în zona mai puţin populate cartierele de blocuri iar în centru, pe Bulevardul
Basarabilor, câteva obiective ca hotelul Posada, complexe comerciale, bănci, Primăria,
Poşta, sediul întreprinderilor hidroenergetice, etc.
Curtea de Argeş de azi aşteaptă închegarea vechiului şi noului într-un
echilibru care să o avantajeze.

www.cimec.ro
206 ALEXANDRU MULŢESCU, MARIA MULŢESCU

CURTEA DE ARGEŞ – THE EVOLUTION OF THE ENSEMBLE


Abstract

In the paper the author presents a short history of Curtea de Argeş and a
description of the geographical features of the place where it is situated, followed by a
detailed analyze of the evolution of the ensemble from the 7-th century B.C. to the
present time.

www.cimec.ro