Structura educației

1. Semnificații ale cuvântului “structură”

2. Modele ale structurii educației
- modelul cibernetic
- modelul managerial
- modelul psihanalitic
3. Concluzii

Structura educației

Derivând din latinescul “STRUCTURA”, cuvântul “structură” este utilizat cu

înțelesul de mod
de organizare internă; modalitate de grupare, de așezare, de asamblare a
părților
componente; mod de constituire (a unui edificiu); manieră de întocmire. Prin
urmare,
distingem două perspective de utilizare a termenului: o perspectivă
METODOLICĂ - adica întocmire într-un anumit fel și o perspectivă
EPISTEMOLOGICĂ - adică asamblare și funcționare a componentelor ambelor
înțelesuri fiind utile pentru demersul nostru.

Structura educației a cunoscut nenumărate abordări în literature

de specialitate care s-au concretizat în câteva modele ale structurii educației
asupra cărora ne vom opri și noi în continuare.

A) Modelul sistemic al structurii educației s-a bucurat de cea mai mare atenție
din partea specialiștilor. Actualmente problema cunoaște o polarizare în jurul
a doua concepții - cea propusă de I. Nicola și cea care aparține lui M. Călin.
Înainte însă de a trata structura celor două tipuri de argumentații ne oprim
asupra câtorva puncte de vedere referitoare la structura educației care au
precedat demersurilor celor doi specialiști.

C. Narly (Pedagogie generală, 1938) pledează pentru un edificiu al educației

alcătuit din următoarele componente: scopul educației (în înțelesul ideal
educativ), mijloacele educației (care pot fi empirice sau științifice și folosesc
realizării scopului), comunitatea pedagogică (educatul și educatorul
alcătuiesc o “societate pedagogică”) și posibilitatea educației
(fundamentează orice activitate educativă). Reprezentarea grafică ar putea fi
următoarea:

Ed = Sed + Med + Ced + Ped , unde:

Ed = educație
Sed = Scopul educației
Med = Mijloacele educației
Ced = Comunitatea educativă
Ped = Posibilitățile educației

După D. Todoran (Dimensiunile pedagogiei, 1970) structura

educației are înțeles de situație pedagogică, după cum urmează:
Sped = E + Sed + C + E’ , unde:
Sped = situația pedagogică
E = educatorul
E’ = educatul (cu aspectele sale individuale)
Sed = scopurile educației
C = Conținutul educației (înțeles drept cunoștințe, aptitudini și capacități
intelectuale)

N. Apostolescu (Legitatea în pedagogie, 1970) amendează

concepția lui D. Todoran încercând să flexibilizeze înțelegerea
structurii educației:

Ed = E + O + S + C + F.Met. , unde:
Ed = educația
E = educatorul
O = obiectul educației
S = scopul educației
C = conținutul educației
F.Met. = formele și metodele educației

I. Nicola (Tratat de pedagogie, 2001) propune o abordare

sistemică a structurii educației pornind de la ipoteza că educația este o acțiune
socială ce poate fi “abordată prin intermediul metodologiei operaționale”.
Modelul său este unul minuțios elaborat care încearcă să surprindă logica și
dinamismul educației concepută ca un întreg. Reproducem în continuare
perspectiva grafică a autorului (p.29):

schema

Structura acțiunii educaționale

S = subiectul acțiunii educaționale

O = obiectul acțiunii educaționale
S’ = subiectivitatea obiectului
I.e.; Sc.e.; Ob.e. = ideal educațional, scopuri și obiective educaționale
D = dispozitiv pedagogic
M.e. = mesaje educaționale
A = ambianță educațională
c.o. = comportament obiectivat
c.i.e. = conexiune inversă externă
c.i.i. = conexiune inversă internă
S.E. = situație educațională

M. Călin (Teoria educației, 1996) consideră că inventarul

componentelor educației propus de I. Nicola în 1980 nu este complet
apreciind că “este una din reprezentările posibile ale educației care îi
evidențiază funcționalitatea ca mecanism modificabil datorat valorilor
care decid faptele omului și trebuințelor și intereselor majore sociale și
individuale pe care le are de satisfăcut”. Propunerea schematică realizată de M.
Călin o prezentăm mai jos:

SCHEMĂ

B) Modelul managerial se bucură de o atenție din ce în ce mai mare

întrucât problemele educației pot fi analizate din perspectiva psiho-
sociologică (psihosociologia organizațiilor și a conducerii). Managementul trebuie
înțeles din perspectiva a trei elemente fundamentale:
- idei (conturarea viitorilor - viitorul apropiat și viitorul îndepărtat, formularea
obiectivelor, a programelor și construirea politicilor de acțiune);

- conexiuni/relații (ierarhia organziației, identificarea tipurilor de conexiuni,

descrierea posturilor, precizarea raportului centralizare-descentralizare);

- oameni (stabilirea politicilor de staff - development cu accent pe rolurile

șefilor/decidenților, delegarea autorității, măsuri de corecție, producerea
inovației etc.)

Pornind de la distincția dintre managementul educațional axat pe

problematica educației abordată la nivel social larg și managementul
școlar care vizează particularizarea managementului general la
școală ca instituție de maximă importantă pentru educație teoreticienii
educației opinează că școala poate fi abordată din prisma
managementului organziațiilor. Argumentul invocat: “Managementul
educațional întrunește toate caracteristicile de bază ale managementului
organizațiilor”* este nuanțat de E. PĂUN (școala - abordare sociopedagogică, p.
999) cu precizarea că specificul activității desfășurate în școală impune
accentuarea dimensiunii moral-axiologice întrucât finalitățile educației impun o
“deschidere spre lumea valorilor” spre deosebire de managementul
organizațiilor industriale și economice care exacerbează dimensiunea
instrumentală.

Acceptând că școala poate fi înțeleasă că organizație birocratică propunem o

analiză de tip comparativ a caracteristicilor așa cum au fost gândite de M.
WEBER (BUREAUCRACY, 1970) și trăsăturile izvorâte din specificul școlii ca
“organizație care învață și produce învățare (learning organization) (P. 75 așa
cum au fost conturate de E. PĂUN în tabelul următor:

Nr. crt................................................................................................ M. WEBER

........................................................................................................ E. PĂUN
1.
2.
3.
4.
5.
6.

Caracteristicile birocrației

Aspecte definitorii din prismă organizație

Aspecte definitorii ale școlii ca organizație

Specializarea. Structura ierarhică autoritară.

Sistemul de reguli și reglementările formale.

Impersonalitatea și imparțialitatea. Promovarea în carieră.

Eficiența organizațiilor

- funcționează diviziunea clară a muncii între membrii organizației

- activitatea funcționează în mod gradat la fiecare nivel ierarhic, fiecare funcție

inferioară fiind subordonată celei superioare

- există un sistem de “reguli privind mijloacele coercitive, fizice, sacerdotale sau

de alt gen care se află la dispoziția funcționarilor”

- autoritatea funcționează sub auspiciile impersonalității formaliste

- conceptul de bază al politicii de dezvoltare a personalului îl constituie “cariera”

înțeleasă ca ascensiune a membrilor organizației de la pozițiile inferioare la
cele superioare

- reprezintă corolarul tuturor celorlalte caracteristici inventariate până aici

- există două activități de bază guvernate de două logici diferite:

a) activitatea managerial-administrativă

b) activitatea logico-educațională

- ierarhia impune o abordare

din dublă perspectivă:

a) academic-administrativă;

b) instrumental-expresivă

Identificăm:

1) autoritatea directorului în calitate de manager școlar:

- director educator;
- director-administrator;

2) autoritatea profesorului
- ca specialist (autoritate deontică);

- ca organizator și conducător al activității educative (autoritate epistemică)

- dat fiind faptul că în școală sunt mai multe tipuri de membri cu dublă calitate
(profesor și manager) identificăm mai multe tipuri de reglementări:

- de tip organizațional;

- pentru profesori și părinți există reglementări instituționale și de tip pedagogic;

de cele mai multe ori aceste reglementări au un caracter ambiguu

- relațiile interpersonale se produc, de multe ori, la intersecția nomotehcului cu

ideograficul. Așteptările și aspirațiile profesorilor și elevilor, trebuințele lor
etc. impun o notă subiectivă

- în cariera didactică existăun sistem de promovare care ține cont de o seamă

de nevoi
și priorități naționale (standarde ocupaționale), zonale (impuse de inspectoratele
școlare) și locale (existente la nivelul fiecărei școli).

- sunt vizate dezvoltarea calităților de personalitate, cunoștințele asimilate de

elevi,
precum și capacitătile intelectuale formate

Avantajele birocrației sunt ușor de delimitat - specializarea, superioritatea

tehnică și
promovarea unui proces obiectiv și impersonal de luare a deciziei. Dezavantajele
............(după BENNIS) trebuie riguros analizate: organizațiile de tip birocratic
împietează asupra dezvoltării personalității materne, dezvoltă conformism și
“gândire de grup” nu lasă loc pentru apariția unor probleme neanticipate, nu
există mijloace de soluționare a conflictelor etc.

C) Modelul psihanalitic al structurii educației ne permite să facem trimitere la

înțelegerea psihanalizei ca “templu” și ca “laborator” date fiind accepțiunile
principale ale termenului psihanaliză: teorie a psihicului (înțeleasă ca un
ansamblu de date referitoare la funcționarea aparatului psihic), ca metodă de
investigație a psihicului (“tehnica asociației libere” îi conferă analistului
posibilitatea de a avea acces la mecanismele vieții psihice pe baza
semnificației cuvintelor, acțiunilor și produselor imaginației) și metodă de
psihoterapie (metodă psihoterapeutică clinică bazată mai ales pe
interpretare). Abordarea psihanalitică a structurii educației își propune să
reliefeze natura și importanța educativă a interacțiunii dintre profesori și
elevi, dat fiind faptul că aceștia acționează unii asupra altora influentându-se
 reciproc. Relația pedagogică este locul geometic al actiunii educaționale atât
din punct de vedere afectiv, cât și intelectual. G. MAUCO * (Psychanalyse et
education, 1968) insistă asupra subiectivității în relațiile interpersonale: “Într-
adevăr natura profundă a relațiilor profesor-elev trebuie căutată mai mult în
planul sensibilității decât în planul activității intelectuale.” (p. 168) Doar în
relația cu mulți alții devenim noi înșine pentru că fiecare relaționare
interpersonală este o ocazie de a descoperi un aspect necunoscut de noi
înșine. Importantă este maturitatea profesorului ca și modul în care acesta
este perceput de elevi (se bucură de un anumit prestigiu, întreține relații
bune cu elevii etc.) După G. MAUCO, profesorul simpatic: “descgide elevului
calea spre identificare. El este modelul de adult spre care tinde copilul...
model care-l depășește și... model accesibil prin muncă. Din acel moment,
identificarea exprimă dorința de a progresa și permite înlăturarea
sentimentului de inferioritate ca și frustrările care decurg din statutul ei.
Relația de simpatie și comunicare pe care acesta o permite contribuie la
asemănarea și identificarea cu modelul”.

Conchidem că relația profesor-elev este definitorie atât pentru afirmarea eului,

pentru dezvoltarea intelectuală, dar și în ceea ce privește orientarea
motivației. Calitatea relației afective influențează realizarea obiectivului
general-dezvoltarea personalității elevului.
Concluzii

Cu siguranță există și alte posibilități de abordare a structurii educației. Noi ne-

am
oprit asupra celor mai vehiculate în literatura de specialitate cu intenția vădită
de a
zdruncina pretenția modelului “unic” al structurii educației. Relația dintre
educație - dezvoltare - maturizare - creștere este greu de surprins într-un model
unic.

- Fiecare model al structurii educației are avantajele și limitele sale ceea ce

înseamnă că este necesar să abordăm problema din prisma tuturor
perspectivelor posibile.

- Uneori, educația are “trasee” contradictorii, chiar “involuții” ceea ce nu face

decât să atenționeze asupra complexității sale.

Aplicații

1. Menționați notele definitorii ale structurii educației din prisma modelului

cibernetic

2. Comparați viziunea managerială asupra structurii educației cu cea

psihanalitică identificând principalele avantaje și limite ale modelelor în
cauză.