UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI

CATEDRA DE COMUNICARE ÎN LIMBI MODERNE

CICLUL DE STUDII – LICENŢĂ
ANUL DE STUDII - I

CAPITOLUL IV. COMUNICAREA INTERCULTURALĂ

“Comunicarea este o dimensiune centrala a vietii noastre culturale; fara ea, orice tip de
cultura moare. In consecinta, studiul comunicarii presupune studiul culturii in care in
care este integrata.” John Fiske
„Pentru a aprecia culturile altor naţiuni, trebuie să mergi în ţara lor, să cunoşti oamenii
şi trebuie să intri în contact cu cultura ţării”. David Rockefeller
„Cultura e puterea cea mai tare de pe pământ şi e o cetate nouă a unităţii
naţionale”. Simion Bărnuţiu
„Vitrina unei naţiuni nu este bunăstarea, ci cultura!” Gabriel Petru Băeţan
„Cultura unei naţiuni rezidă în căminele şi în sufletele oamenilor săi”. Mahatma Gandhi
„Ştiinţa, timp de sute de ani, a trecut peste diferenţele dintre culturi şi ţări”. Laurel
Clark

Aplicaţie
Meditaţi la următorul afiş, care poate fi citit la un restaurant turc din Paris:
Dumnezeul tău este evreu.
Maşina pe care o ai este japoneză.
Pizza este italiană,
iar couscous-ul este algerian.
Democraţia pe care o practici este grecească.
Cafeaua ta este braziliană.
Ceasul îţi este elveţian.
Cămaşa este indiană.
Radioul tău este coreean.
Vacanţele tale sunt turceşti,
tunisiene sau marocane.
Cifrele tale sunt arabe
Scriitura îţi este latină,
şi… reproşezi vecinului tău că este străin!

1
UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI
CATEDRA DE COMUNICARE ÎN LIMBI MODERNE
CICLUL DE STUDII – LICENŢĂ
ANUL DE STUDII - I

Comunicarea interculturală
Cum comunicăm în situaţiile culturale în care referenţii culturali NU sunt aceiaşi? Ce
importanţă are comunicarea non-verbală sau relaţia de proximitate? Cum se manifestă
«şocul cultural», «şocul reintegrării» şi învăţarea convenţiilor culturale?
Studiile în acest domeniu pornesc de la o premisă oarecum paradoxală: o regulă de
primă importanţă pentru o comunicare interculturală eficace este, întâi de toate, de a cunoaşte
convenţiile propriei culturi.
Comunicarea interculturală este acel schimb sau tranzacţie valorică, însoţită de
înţelegerea semnificaţiilor adiacente, între persoane sau grupuri care fac parte din culturi
esenţialmente diferite. Schimburile se pot realiza la nivel ideatic, verbal, nonverbal,
comportamental, fizic, obiectual, organizaţional. Pot fi implicite sau explicite, inconştiente
sau deliberate.
Aplicaţie
Presupunând că aţi avut ocazia să călătoriţi în alte spaţii culturale, evocaţi o situaţie de
înţelegere a unor situaţii prin propriul referenţial cultural dar care nu este adecvat cu cel al
spaţiului în care aţi intrat.
Competenţa culturală, după unii autori (Koester, 1993, pp. 64-69), presupune mai
multe componente: contextul schimbului cultural, trebuinţe şi oportunităţi valorice
interiorizate, motivaţii, cunoştinţe, acţiuni promovate de protagonişti.
Atunci când contactele dintre putătorii a două culturi devin antagoniste, este de dorit
să se creeze zone de intercomprehensiune, adică un spaţiu de întâlnire pe baza unor valori
comune ce asigură funcţionarea unui dialog acceptabil. Această zonă face trecerea către un
dialog efectiv, lipsit de pericole.
Posibilitatea deschiderii este indicată, de unii cercetători, printr-o anumită capacitate
de interculturalitate. Capacitatea de interculturalitate (Nicklas, 1996, p. 180-181) este
rezultatul unui proces de învăţare. Ea tinde către două obiective:
- lărgirea capacităţii de percepţie pentru tot ceea ce este străin. Această capacitate
presupune ca noi să fim capabili de a ne interoga certitudinile proprii şi de a trăi insecuritatea
ce rezultă din faptul că nu putem interpreta ceea ce este străin cu grilele de lectură prestabilite.
Situaţiile ambivalente angajează stări de insecuritate pentru că nu putem răspunde stimulilor

2
UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI
CATEDRA DE COMUNICARE ÎN LIMBI MODERNE
CICLUL DE STUDII – LICENŢĂ
ANUL DE STUDII - I

externi prin reacţii obişnuite. E de dorit ca prin educaţie să favorizăm astfel de deschideri şi să
le convertim în ceva fecund;
- capacitatea de a-l accepta pe altul ca fiind altceva. În întâlnirea cu străinii, sunt
două moduri eronate de a reacţiona: primul mod constă în a nega diferenţa şi a refuza
acomodarea cu altul; al doilea mod constă în a-l recepta pe altul ca pe ceva negativ, a-l
percepe cu duşmănie, temere sau agresivitate.
În acest proces de apropiere faţă de alteritate, se pot naşte mai multe atitudini, dintre
care unele pot fi negative. Trebuie să se evite două atitudini:
 dacă diferenţa este luată drept radicală şi absolută, comunicarea se transformă în
confruntare, blocând procesul dezirabil de învăţare;
 dacă, dimpotrivă, diferenţa este negată, limitele se diluează, contururile dispar,
identitatea culturală alunecă în nediferenţiere; procesul de învăţare nu mai poate avea
loc.
Aplicaţie
Identificaţi câteva fenomene ale globalizării şi internaţionalizării sub incidenţa cărora
sunteţi şi care vă obligă la comportamente interculturale.
Identitate-alteritate culturală
Identitatea individuală este înţeleasă ca identitatea sinelui, subiectul aflându-se în
centrul interesului. Identitatea individuală constituie acea structură subiectivă, suficient de
stabilă, pe care o posedă subiectul ca efect al recunoaşterii de sine. Chiar dacă identitatea
include elemente repetitive (tendinţe, atitudini, sentimente, reprezentări), această constanţă
trebuie să aibă puterea de a integra şi noul. Identitatea personală este o identitate de valori, de
construcţie a eului în consens cu o tablă sau ierarhie valorică. Din punct de vedere valoric,
putem avea o identitate prescrisă, pusă la dispoziţie de instanţe suprapersonale, societale. Cu
această referinţă intrăm permanent în contact şi negociem. În acelaşi timp, identitatea se
prefigurează şi în funcţie de dispoziţii care sunt unice şi particulare. “Constituirea identităţii
este un serios şi elaborat joc de oglinzi. Este o interacţiune temporală complexă a mai multor
practici de identificare externă sau internă a subiectului sau populaţiei. Pentru a înţelege
procesul constitutiv al acesteia, e nevoie să fii capabil să situezi oglinzile în spaţiul şi
mişcarea timpului” (Friedman, 1995, p. 141).

3
UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI
CATEDRA DE COMUNICARE ÎN LIMBI MODERNE
CICLUL DE STUDII – LICENŢĂ
ANUL DE STUDII - I

Alături de această dimensiune a identităţii, există şi identitatea socială atribuită

individului de mediul social, o identitate în care acesta se recunoaşte.
Identitatea socială este produsul interacţiunilor dintre individ şi mediul în care există.
Fiecare individ se defineşte printr-o apartenenţă la un grup social, sursă a valorizării şi a
semnificării propriei persoane. Se pot distinge trei tipuri de identităţi colective date de
apartenenţe specifice:
- apartenenţa naturală (sex, culoarea pieii), pe care rolurile sociale le
transformă în entităţi sociale;
- apartenenţa înnăscută (etnie, religie, naţionalitate), care poate fi schimbată,
cu o mai mică sau mare greutate;
- apartenenţa dobândită (prin formaţie, instrucţie, incluziunea într-o
asociaţie, organizaţie).
Se ştie că societatea actuală impune noi tipuri de organizări, de asocieri şi de conexiuni ale
activităţilor de producţie. O structură de producţie a devenit o formă transcomunitară,
transnaţională şi transculturală de realizare a schimburilor. Reorganizarea forţei de muncă şi
integrarea ei într-o economie globală îngăduie şi obligă punerea în act a noi competenţe
relaţionale între oameni. Economiile devin competitive şi în măsura în care actorii lor ştiu să
se raporteze la alţii. Locurile în care se munceşte devin spaţii privilegiate de învăţare
interculturală şi intercomunitară.
Aplicaţie
Daţi câteva exemple de evoluţii ale modernităţii, vizibile în societatea noastră, care impun o
comunicare şi o educaţie interculturală.
Dezvoltarea tehnicii, a pieţelor şi a noului tip de consum a distrus capacitatea de mediere
politică între ordinea naturală şi diversitatea culturilor. Începând cu acest moment,
raţionalizarea şi globalizarea producţiei, a schimbului internaţional dar şi diversitatea culturală
a condus la emergenţa unui nou tip de civilizaţie contemporană. “Fiecare dintre noi aparţine
dintr-o dată lumii instrumentalizate a schimburilor economice şi la mai multe grupuri de
sorginte culturală şi duce din ce în ce mai mult o viaţă dublă, publică şi privată, economică şi
culturală…

4
UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI
CATEDRA DE COMUNICARE ÎN LIMBI MODERNE
CICLUL DE STUDII – LICENŢĂ
ANUL DE STUDII - I

Cei mai mulţi dintre noi combină constant în maniere diferite, fragile sau schimbătoare,
participarea la producţia şi consumaţia industrializată, cu o grijă mărită faţă de identitatea
noastră, a intimităţii şi a originilor noastre. Personalitatea individuală, ca şi societatea, este
pulverizată…” (Touraine, 1996, p. 299-300).
În absenţa unor medieri puternice între economie şi cultură, aceasta din urmă se
“comunizează”, devine sursă şi emblemă pentru identificarea unei comunităţi. Se ajunge la un
fel de societate multicomunitară, segmentară, alcătuită din entităţi care nu mai comunică între
ele. “Apărarea minorităţilor şi a drepturilor lor pot apărea, la o primă privire, ca o manifestare
a multiculturalismului, dar el duce adesea în direcţia opusă, cel al unui comunitarism închis în
el însuşi şi, prin urmare, ostil coexistenţei cu culturile diferite” (Touraine, 1996, p. 292).
Dreptul la diferenţă, izolat de orice reflecţie asupra comunicării interculturale, conduce la un
relativism cultural încărcat de conflicte indisolubile. Dimpotrivă, pluralismul cultural
recunoaşte în acelaşi timp că fiecare cultură produce semnificaţii de valoare universală,
pornind de la o experienţă particulară. Pluralismul cultural pune problema nu numai a apărării
diferenţelor, ci şi a dialogului culturilor care recunosc, dincolo de diferenţele lor, că fiecare
contribuie la îmbogăţirea experienţei umane şi că fiecare dintre ele este un efort de
universalizare a unei experienţe particulare. Multiculturalismul nu este adversarul
universalismului european, ci o altă faţă a lui. Ceea ce unifică multiculturalismul şi
universalismul este voinţa comună de a plasa o cultură deasupra puterii statului sau a
intereselor unui grup social. Religiile sunt încărcate şi purtătoare de multiculturalism, pentru
că ele vor să transmită un mesaj universal dar sunt, de asemenea, şi cele mai înverşunate
piedici ale multiculturalismului, din moment ce se identifică cu un anumit organism social,
teritoriu sau, mai ales, putere politică (Touraine, 1996, p. 313).
Cultura este un sistem comun de simboluri care determină percepţiile, reprezentările şi
acţiunile comune. Ea reglează astfel relaţiile membrilor unei culturi între ei şi cu mediul în
care trăiesc. Ea face posibilă integrarea indivizilor în sistem şi adaptarea lor la alte sisteme
culturale. „Cultura nu trebuie înţeleasă ca o performanţă realizată doar o singură dată din
punct de vedere istoric sau ca un produs finit muzeal al unei epoci, ci trebuie înţeleasă ca un
sistem dinamic, funcţional şi mai ales capabil să se adapteze” (Loenhoff, 1992:139).

5
UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI
CATEDRA DE COMUNICARE ÎN LIMBI MODERNE
CICLUL DE STUDII – LICENŢĂ
ANUL DE STUDII - I

Pornind de la faptul că oamenii, respectiv colectivităţile umane, se diferenţiază prin

apartenenţa lor la o anumită cultură, iar aceste diferenţe influenţează interacţiunea indivizilor
din spaţii sociolingvistice diferite, Loenhoff (1992) a delimitat trei dimensiuni ale culturii:
 dimensiunea mentală, reprezentată de fondul de cunoaştere comun unei colectivităţi
umane şi în care sunt incluse valorile, normele, reprezentările, ritualurile, mentalităţile
specifice fiecărei culturi în parte;
 dimensiunea materială, reprezentată de artefacte ca obiectivare a culturii, un rol
important revenindu-i aici limbii ca mijloc de comunicare;
 dimensiunea funcţională, reprezentată de acţiunile, modelele de interpretare şi de
comportament comune unei grupări umane, prin care cultura devine un „sistem de
orientare” (Thomas, 1996), iar „standardele culturale” ca elemente diferenţiatoare între
culturi „sunt văzute de către majoritatea membrilor unei anumite culturi ca normale,
fireşti, tipice şi obligatorii”.
Persoanele crescute şi socializate într-o anumită cultură sunt influenţate în perceperea, evaluarea
şi interpretarea lumii înconjurătoare, dar şi în gândire şi acţiune, în mod firesc, de sistemul de
orientare al acelei culturi. La aceste sisteme persoanele apelează în momentul în care vor/trebuie
să facă faţă unui mediu cultural străin. Necunoaşterea sistemului de orientare străin conduce
inevitabil la neînţelegeri şi situaţii conflictuale, deoarece interactanţii percep, interpretează şi
reacţionează
diferit.
David Schneider defineşte şi el cultura ca un cumul de dimensiuni: o dimensiune normativă
(must) şi o dimensiune constitutivă (be). Dimensiunea normativă este reprezentată de norme,
reguli, convenţii, modele de acţiune care reglează şi reglementează acţiunea oamenilor în diferite
situaţii. (Thomas, 1993:381).
În accepţia lui Geert Hofstede cultura este un sistem de programe mentale, pe care individul şi
le însuşeşte de-a lungul vieţii prin existenţa sa într-un mediu sociocultural determinat. Individul
are însă libertatea de a devia de la aceste programe, reacţionând în mod creativ sau destructiv la
impulsurile mediului. El dispune prin urmare de un cumul de programe mentale a căror
combinaţie personală formează personalitatea individului. Modul în care individul acţionează în
diferite situaţii este determinat de cultură.

6
UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI
CATEDRA DE COMUNICARE ÎN LIMBI MODERNE
CICLUL DE STUDII – LICENŢĂ
ANUL DE STUDII - I

Conceptul de cultură este văzut în accepţia sa largă, de la acţiunile elevate de îmbogăţire şi

înfrumuseţare spirituală până la cele cotidiene legate de funcţiile fundamentale ale organismului
uman, de viaţa sentimentală, de relaţiile şi interacţiunile dintre indivizi. Cultura este deci
„programarea colectivă a spiritului, prin care membrii unei grupări sau ai unei categorii de
oameni se diferenţiază între ei” (Hofstede, 1993:19).
Ca urmare a mobilităţii fără precedent a oamenilor, contactul intercultural a devenit aproape un
fapt obişnuit. (Alexandru, p.34)
Contactul intercultural devine funcţional doar prin comunicare, iar comunicarea are loc prin
intermediul limbilor străine. Contactul intercultural real înseamnă experienţă trăită direct,
personal, individual, deci autenticitate.
Un exemplu în acest sens este studiul lui Hofstede (1993), cu privire la dimensiunile unei culturi.
Prin cercetările sale empirice, a ajuns la concluzia că cele patru dimensiuni socio-psihologice,
comune tuturor culturilor supuse analizei – distanţa faţă de autoritate, individualism/colectivism,
masculinitate/feminitate şi toleranţa faţă de ambiguitate – fac în mai mare sau mai mică măsură
diferenţa între culturi. Dependenţa faţă de autoritate exprimă raportul dintre şef şi subaltern într-
o instituţie sau organizaţie, deci măsura în care se exercită inegalitatea puterii într-o cultură.
Rădăcinile diferenţelor privind comportamentul faţă de autoritate se regăsesc în familie, ea
constituind modelul urmat în toate relaţiile interumane pe tot parcursul vieţii.
Diferenţele între culturile cu valori ridicate şi culturile cu valori scăzute ale dependenţei faţă de
autoritate se prezintă astfel la nivelul valorilor pe care le susţin:
 culturi cu valori ridicate ale dependenţei faţă de autoritate/ culturi cu valori scăzute ale
dependenţei faţă de autoritate;
 inegalitate – dependenţă;
 subordonare – respect;
 supunere – ierarhie;
 putere – autoritate;
 autocraţie – egalitate;
 independenţă – libertate;
 respect – democraţie;
 pluralism - iniţiativă personal;
 interdependenţă – autodeterminare.

7
UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI
CATEDRA DE COMUNICARE ÎN LIMBI MODERNE
CICLUL DE STUDII – LICENŢĂ
ANUL DE STUDII - I

Dimensiunea individualism/colectivism arată gradul în care indivizii sunt integraţi în

grupurile sociale. Diferenţa este dată fie de apartenenţa la un grup mare, puternic, închis, în
care accentul este pus pe „noi” (culturi colectiviste), fie de apartenenţa la un grup relativ
restrâns, permisiv în interior şi în exterior, în care accentul este pus pe „eu” (culturi
individualiste). Din acest punct de vedere, valorile potenţate de aceste culturi sunt:
apartenenţa la grup, loialitate, tradiţie, ambiguitate, viaţa în grup, relaţii, dezordine,
predeterminare, libertate individual, independenţă, inovaţie, claritate, viaţa private, sarcini,
planificare, autodeterminare.
Dimensiunea masculinitate/feminitate aduce în discuţie natura comportamentului într-o
cultură. Masculinitatea defineşte un comportament determinat, puternic, materialist, bazat pe
recunoaştere şi provocare. Feminitatea, dimpotrivă, se orientează spre sensibilitate,
colaborare, siguranţă, calitate.
Situaţiile noi, necunoscute, nefamiliare, constituie o permanentă ameninţare, de aceea
indivizii au nevoie de o anticipare, de o previziune pentru a-şi diminua starea de anxietate şi
de incertitudine. Cea de-a patra dimensiune identificată de Hofstede şi denumită „diminuarea
incertitudinii” se referă tocmai la comportamentul dezvoltat de interactanţi în astfel de situaţii.
Fundamentale în stăpânirea situaţiei sunt transparenţa mesajului şi claritatea interpretării. Un
astfel de mediu social are în vedere următoarele valori: teamă, precizie, obiectivitate,
conservatorism, nationalism, adevăr absolut, toleranţă, ambiguitate, subiectivitate, inovaţie,
regionalism, relativism.
 Etnocentrismul - „constă în credinţa neclintită că valorile, credinţele şi normele
specifice propriei culturi sunt universale, sunt singurele valabile oriunde şi oricând”.
 Egocentrism – incapacitatea de a adopta perspectiva altei persoane;
 Alocentrismul – capacitatea de a adopta perspectiva altei persoane.

8
UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI
CATEDRA DE COMUNICARE ÎN LIMBI MODERNE
CICLUL DE STUDII – LICENŢĂ
ANUL DE STUDII - I

Aplicatie: In ce masura comunicati alocentric?

In ce masura sunteti de acord cu fiecare dintre afirmatiile urmatoare? Notati in ce masura
suneti de acord, pe o scala de la 1 la 5. Numere mai mari inseamna ca suneti de acord într-o
măsură mai mare; numerele mai mici înseamnă că sînteţi de acord într-o măsură mai mica.

În conversaţiile cu alte persoane, de obicei:

1. Incerc să văd lucrurile din perspectiva lor.
2. Nu presupun că ele gîndesc la fel ca mine.
3. Mă concentrez mai mult asupra ideilor sau opiniilor lor.
4. Sunt atent la expresiile lor faciale si la limbajul trupului, ca sa imi dau seama cum se
simt.
5. Incerc „sa ma pun in locul lor”.
6. Incerc sa evit sa fac presupuneri despre ce gandesc sau simt ele.
7. Nu presupun ca si ele se gandesc la ce ma gandesc eu.
8. Incerc sa ma concentrez mai mult asupra lor decat asupra mea.

Insumati scorurile si notati totalul. Scorul total reprezinta gradul in care incercati sa
fiti mai degraba alocentric decat egocentric atunci cand comunicati cu altii.
Intre 8-18 – stilul dumneavoastra conversational este mai degraba egocentric.
Intre 19-29 – mentineti echilibrul intre egocentrism si alocentrism.
30 – peste – suneti alocentric intr-o masura destul de mare.

Retineti:

 Cultura este sistemul de simboluri, limbă, valori şi norme învăţate şi comune care
diferenţiază un grup de oameni de altul.
 Culturile variază din perspectiva simbolurilor, limbii, valorilor şi normelor.
 Subculturile sînt grupuri de oameni care au aceleaşi valori, obiceiuri şi norme asociate
cu o caracteristică sau un interes comun.
 A comunica ţinînd cont de cultură înseamnă a acorda atenţie valorilor şi prejudecăţilor
culturale ale unei persoane şi a ţine minte că ceilalţi nu ni le împărtăşesc întotdeauna.
 Culturile individualiste pun accent pe importanţa individualităţii şi a realizărilor
personale, în timp ce culturile colectiviste pun accent pe nevoile familiei şi ale
comunităţii.
 Oamenii din culturile slab contextuale se aşteaptă ca limbajul să fie direct şi explicit;
cei din culturile puternic contextuale se bazează mai mult pe indicii contextuale în
interpretarea afirmaţiilor verbale.

9
UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI
CATEDRA DE COMUNICARE ÎN LIMBI MODERNE
CICLUL DE STUDII – LICENŢĂ
ANUL DE STUDII - I

 Intr-o cultură cu o distanţă ierarhică mică, puterea este distribuită mai echitabil între
persoane; intr-o cultură cu o distanţă ierarhică mare, cea mai mare parte a puterii este
deţinută de relativ puţini oameni.
 Culturile masculine valorizează competiţia şi realizarea şi au aşteptări destul de
diferite de la bărbaţi şi de la femei. Culturile feminine valorizează comportamentul de
ingrijire şi nu impun aşteptări foarte diferite in privinţa femeilor şi bărbaţilor.
 Timpul este considerat un produs finit intr-o cultură monocronică.: este considerat
infinit intr-o cultură policronică.
 Culturile se deosebesc între ele sub aspectul evitării incertitudinii sau sub aspectul
aversiunii faţă de noutate şi incertitudine.
 Culturile diferă din perspectiva modului în care folosesc coduri de comunicare precum
idiomurile şi gesturile, care au adesea semnificaţii doar pentru persoanele dintr-o
anumită cultură.
 Printre rolurile de gen se numără masculinitatea, feminitatea şi androginia,
semnificaţiile acestora variind in timp.
 Sexul biologic diferenţiază bărbaţii şi femeile, dar este influenţat de factori
psihologiei, genetici şi anatomiei.
 Printre orientările sexuale se numără heterosexualitatea, homosexualitatea,
bisexualitatea şi asexualitatea.
 Genul influenţează comunicarea verbală, de exemplu, vorbirea expresiva şi
instrumentală, puterea şi stilurile lingvistice.
 Genul influenţează comunicarea nonverbală, incluzînd atingerile şi mişcările corpului,
comunicarea emoţională şi afecţiunea nonverbală.

10
UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI
CATEDRA DE COMUNICARE ÎN LIMBI MODERNE
CICLUL DE STUDII – LICENŢĂ
ANUL DE STUDII - I

TEST RECAPITULATIV
Intrebări cu răspunsuri multiple
1. Cercetătorii Ann Kring şi Albert Gordon au descoperit că, în ceea ce priveşte diferenţele
dintre sexe şi emoţii,
a. bărbaţii şi femeile afirmă că exprimă aceeaşi cantitate de emoţii;
b. bărbaţii şi femeile afirmă că simt aceeaşi cantitate de emoţii;
c. bărbaţii şi femeile tind în egală măsură să-şi limiteze sau să-şi mascheze exprimarea
emoţiilor;
d. bărbaţii se deosebesc mult de femei sub aspectul experienţelor emoţionale.
2. Persoanele care au crescut intr-o cultură ....................sînt învăţate să creadă că toţi oamenii
sînt egali şi că nici o persoană sau nici un grup nu trebuie să deţină un exces de putere.
a. cu distanţă ierarhică mică;
b. cu distanţă ierarhică mare;
c. expresivă;
d. puternic contextuală.
3. Sintagma "cinci la leu" este un exemplu de:
a. normă culturală;
b. jargon cultural;
c. idiom cultural;
d. tradiţie culturală.
4. Dintre afirmaţiile de mai jos, cel mai bun exemplu de vorbire expresivă este:
a. "Dacă aş fi in Jocul tău, lată cum aş rezolva problema".
b. "Cred că tu şi Sally ar trebui să vă despărţiţi. Ce rost mai are să pierdeţi timpul?”
c. "Te iubesc şi îţi mulţumesc mult pentru că m-ai sprijinit pe parcursul acestei
perioade dificile”.
d. ”Eşti nebun! Trebuie să mergi rapid la psiholog!'
Raspunsuri: 1 (b) ; 2 (b) ; 3 (c) ; 4 (c)

11
UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCUREŞTI
CATEDRA DE COMUNICARE ÎN LIMBI MODERNE
CICLUL DE STUDII – LICENŢĂ
ANUL DE STUDII - I

Completaţi spaţiile goale

5. In interiorul mai multor culturi mari, se disting o diversitate de grupuri mici, pe care
cercetătorii le numesc _ .
6. Fraza"a căuta pe cel mai bun" reflectă un punct de vedere cultural _ .
7. Oamenii din culturile cu _ mare sînt crescuţi crezînd că anumite persoane sau grupuri
merită să deţină mai multă putere decat altele.
8. Percepţia timpului ca fiind holistic, fluid şi nestructurat este asociată cu o orientare _
faţă de timp.
9. O persoană care este atît foarte masculină, cit şi foarte feminină ar fi descrisă drept _ .
Raspunsuri: 6 (subculruri) ; 7 (individualist) ; 8 (distanţă ierarhică) ; 9 (policronică) ; 10 (androgină)

Bibliografie
Cucoş, C., (2000), Educaţia-Dimensiuni culturale şi interculturale, Iaşi, Polirom.
Hofstede, G., (1986), Cultural differences in teaching and learning. În: International Journal of
Intercultural Relations, 10, 3, 301-320.
Kory Floyd, (2013), Interpersonal Communication, Iasi, POLIROM.
Filme
Brick Lane (dramă, 2007)
Filmul are în centru povestea lui Nazneen, de origine din Bangladesh, care locuieşte la Londra
şi îşi cîştigă existenţa cosind la domiciliu. Intriga dezvăluie eforturile lui Nazneen şi ale lui Chanu,
soţul ei mult mai vîrstnic, de a se adapta la cultura britanică. Cuplul si cele două fiice trebuie să facă
faţă şi sentimentelor antimusulmane, îndeosebi după atentatul din 1 1 septembrie 2001. Pe măsură ce
datoriile familiei cresc, Chanu s e gîndeşte să se mute înapoi în Bagladesh, silind-o pe Nazneen să
decidă dacă rămîne in Marea Britanie, unde are o relaţie cu un alt bărbat provenit din Bangladesh, sau
dacă se va întoarce în ţara natală.
Site-uri:
www.un.org, acesta este site-ul principal al Naţiunilor Unite, o organizaţie internaţională din care fac
parte 192 de ţări, care militează pentru drepturile omului, progresul social, dezvoltarea economică şi
securitate in societăţile din lume.
www.trinity.edu/-mkearl/gender.html, acest site oferă discuţii, statistici şi numeroase linkuri despre
egalitatea dintre sexe şi de gen.

12