Capitolul 1. INVESTIŢIILE DE PORTOFOLIU.

NOŢIUNI GENERALE

Subiecte de studiu
Investiţiile: concept, clasificare.
Portofoliul investiţional: concept, tipuri, principii de formare.
Procesul investiţional (procesul de formare a portofoliului investiţional).

Cuvinte-cheie:
Investiţii, investiţii financiare, portofoliu de investiţii, proces investiţional,
gestiunea portofoliului investiţional.

1.1. Investiţiile: concept, clasificare

Investiţiile constituie alocarea (plasarea) riscantă a valorilor în obiecte ale

activităţii de antreprenoriat sau ale altor tipuri de activităţi cu scopul de a obţine
profit sau efect social.
Investiţia reprezintă crearea profitului prin utilizarea capitalului şi
presupune o renunţare la o satisfacţie imediată şi sigură, în schimbul unei
speranţe, al cărei suport îl constituie resursele investite.
Obiectele în care se investeşte pot fi: mijloace băneşti, fonduri fixe, fonduri
circulante, pământ, hârtii de valoare, know-how, drepturi patrimoniale etc.
Activitatea investiţională se realizează pe piaţa investiţiilor, care se împarte
în câteva segmente. Aceste segmente se deosebesc în funcţie de obiectele
investiţionale, ceea ce determină specificul metodelor de evaluare a eficienţei şi a
riscului.
Convenţional, piaţa investiţională poate fi structurată precum urmează:

I. Piaţa de obiecte ale investiţiilor reale:

7
 1) piaţa imobilului:
 obiective industriale;
 spaţiu locativ;
 terenuri;
 construcţii neterminate;
 arendă.
2) piaţa investiţiilor capitale (directe):
 construcţii noi;
 reconstrucţii;
 modernizări.
3) piaţa altor obiecte ale investiţiilor reale:
 opere de artă;
 metale preţioase.
II. Piaţa de obiecte ale investiţiilor financiare:
1) piaţa de capital:
 acţiuni;
 obligaţiuni;
 opţiuni;
 futures etc.
2) piaţa monetară:
 depozite;
 credite;
 valute.
III. Piaţa de obiecte ale investiţiilor inovaţionale:
1) piaţa investiţiilor cu caracter intelectual:
 licenţe;
 know-how;
 patente etc.
2) piaţa inovaţiilor tehnico-ştiinţifice:

8
  proiecte tehnico-ştiinţifice;
 tehnologii noi etc.
În conformitate cu destinaţia fondurilor alocate, pot fi distinse două mari
categorii de investiţii, şi anume:
 investiţii de capital (investiţii reale sau directe), care reprezintă alocarea
mijloacelor băneşti nemijlocit în producţie pentru constituirea activelor reale
(achiziţionarea de bunuri, utilaje, întreprinderi în scopul sporirii stocurilor de
producţie);
 investiţii de portofoliu (financiare), care se realizează prin cumpărarea
titlurilor de valoare, operelor de artă, crearea unor depozite bancare etc.
ţinându-se cont, îndeosebi, de rata dobânzilor bancare, în funcţie de care se
apreciază dacă acestea sunt rentabile;
La rândul lor, investiţiile de portofoliu se clasifică după o serie de criterii,
inclusiv:
1. După obiect:
 investiţii în hârtii de valoare;
 cote de participare;
 metale preţioase;
 imobile;
 active cu scadenţă lungă şi scurtă etc.
2. După termen:
 investiţii pe termen scurt (până la un an, cu caracter speculativ);
 investiţii pe termen mediu (până la 5 ani);
 investiţii pe termen lung (de peste 5 ani).
3. După modul de participare:
 Investiţii directe – mod de alocare a mijloacelor care acordă
investitorului dreptul de proprietate asupra hârtiei de valoare sau a
imobilului. Scopul acestora este conducerea, administrarea directă a
obiectului în care s-a investit; poate fi efectuată prin procurarea

9
 activelor reale sau, în unele cazuri, prin procurarea unui pachet de
acţiuni al unei societăţi, care ar permite gestionarea efectivă a acesteia
(10-30% din volumul tuturor acţiunilor simple emise).
 Investiţii indirecte (de portofoliu) – procurarea hârtiilor de valoare sau a
altor active cu scopul de a obţine beneficiu sub formă de dobânzi
(dividende), precum şi în urma creşterii preţului de piaţă al hârtiilor de
valoare, neavând ca scop administrarea directă a obiectului investiţiei.
Investiţiile indirecte presupun o alocare de mijloace într-un portofoliu,
într-un grup de active financiare sau reale. De exemplu, pot fi procurate
acţiunile unui fond mutual care presupune un set diversificat de hârtii
de valoare, emis de diferite societăţi.
4. După riscul pe care îl comportă:
 agresive;
 conservatoare;
 medii.
5. După forma de proprietate:
 private;
 de stat;
 străine;
 mixte.
6. După sursele de finanţare:
 surse proprii;
 surse împrumutate.
Operaţiunile investiţionale presupun activităţi de plasare a activelor, a
mijloacelor băneşti, precum şi a altor rezerve ale investitorilor în hârtii de valoare,
imobile, fonduri statutare ale întreprinderilor, metale preţioase, colecţii de artă,
realizate cu scopul de a se obţine un venit sub formă de dobânzi, dividende,
diferenţe de curs etc.

10
 Operaţiunile investiţionale prevăd anumite funcţii, dintre care principalele
sunt:
1) extinderea şi diversificarea bazei de venituri a investitorului;
2) menţinerea şi consolidarea stabilităţii financiare;
3) reducerea riscului total.

1.2. Portofoliul de investiţii: concept, tipuri, principii de formare

Activitatea investiţională a investitorului ţine de formarea portofoliului

investiţional, care poate include diverse tipuri de investiţii.
Portofoliul de investiţii reprezintă totalitatea obiectelor investiţionale reale
şi financiare (grupuri de active, cum ar fi acţiunile şi obligaţiunile etc.), deţinute
de către investitor în scopul realizării activităţii investiţionale în corespundere cu
strategia investiţională stabilită.
În prezentul manual, va fi reflectată, în mod complex, doar gestiunea
portofoliului de valori mobiliare.
Gestiunea portofoliului investiţional de valori mobiliare cuprinde totalitatea
principiilor, metodelor şi instrumentelor de rentabilizare a acestor active
financiare, de trecere de la structuri ale portofoliului mai puţin eficiente la
structuri şi operaţiuni cât mai eficiente.
Compoziţia portofoliului este o rezultantă a poziţiei firmei faţă de risc, de
anticipaţiile evoluţiei veniturilor aferente titlurilor (care sunt condiţionate de
evoluţia ratei dobânzii pe piaţa financiară), de situaţia fiscalităţii şi necesitatea de
lichidităţi imediate.
Performanţele unui portofoliu se determină prin compararea randamentului
obţinut cu rata randamentului de pe piaţa financiară.
Portofoliul investiţional se formează în corespundere cu următoarele
principii generale:
1. Principiul asigurării realizării strategiei investiţionale.

11
 Conform acestui principiu, formarea portofoliului investiţional trebuie să
corespundă obiectivelor strategiei investiţionale.
2. Principiul asigurării corespunderii portofoliului resurselor
investiţionale.
Acest principiu presupune limitarea obiectelor investiţionale selectate în
corespundere cu resursele existente.
3. Principiul optimizării corelaţiei dintre rentabilitate şi risc.
Presupune respectarea anumitor proporţii între rentabilitate şi risc în
corespundere cu strategia investiţională. Realizarea principiului se asigură prin
metoda diversificării obiectelor investiţionale.
4. Principiul optimizării raportului dintre rentabilitate şi lichiditate.
Conform strategiei investiţionale acceptate, trebuie să fie asigurată
corespunderea dintre rentabilitate şi lichiditate.
5. Principiul asigurării gestiunii portofoliului.
Se are în vedere asigurarea corespunderii obiectelor investiţionale ale
potenţialului de cadre existent, precum şi posibilităţile de realizare a reinvestirii
operative a resurselor.

Portofoliile de investiţii pot fi de diverse tipuri:

1. Portofoliul de investiţii al unui investitor se poate constitui din câteva
portofolii independente, care se deosebesc în funcţie de obiectele investiţionale:
 portofoliul de investiţii reale (capitale);
 portofoliul de investiţii financiare;
 portofoliul de mijloace circulante;
 portofoliul altor investiţii financiare (depozite bancare…).
2. În funcţie de preferinţele investitorului, există mai multe tipuri de
portofolii:
 portofoliul de creştere – presupune plasarea capitalului în titluri cu
şanse mari de câştig, dar şi cu un grad ridicat de risc;

12
  portofoliul cu securitate maximă – vizează, în special, protejarea
capitalului, asigurându-i un randament corespunzător. Pentru păstrarea
puterii de cumpărare a capitalului, diversificarea portofoliului se
efectuează astfel încât să se evite pierderile însemnate, să fie
compensate pierderile eventuale de la unele titluri cu câştigurile de la
alte titluri;
 portofoliul cu randament stabil – are ca scop prioritar obţinerea unor
venituri regulate, şi nu importă atât mărimea veniturilor, cât eliminarea
riscurilor;
 portofoliul prudent – urmăreşte valorificarea capitalului în condiţiile
protejării împotriva unui risc excesiv. Un asemenea portofoliu
realizează o îmbinare între titlurile cu venituri regulate şi cele care
asigură o creştere mare a veniturilor, precum şi între titlurile cu
scadenţă lungă şi cele cu scadenţă scurtă;
 portofoliul clasic – are ca scop obţinerea unor venituri peste medie,
acceptând, totuşi, un anumit grad de risc;
 portofoliul ofensiv – are ca scop obţinerea unor venituri cât mai mari,
fără a ţine seama, practic, de gradul de risc;
 portofoliul speculativ – urmăreşte obţinerea unor venituri rapide,
acceptând un grad de risc ridicat. Ca şi portofoliile ofensive, şi acest
tip de portofolii este foarte mobil, căutând să se adapteze cât mai
repede cerinţelor schimbătoare ale pieţei;
 portofoliul specializat – are ca scop atingerea unor obiective specifice
şi se formează în baza unor criterii speciale, precum: apartenenţa la o
oarecare ramură a economiei, procurarea unui singur tip de hârtii de
valoare etc.
3. În funcţie de gradul de atingere a obiectivelor urmărite de investitor,
distingem:

13
  portofoliul echilibrat, care corespunde întocmai strategiei
investiţionale a investitorului;
 portofoliul neechilibrat, care nu corespunde parţial sau total
obiectivelor investitorului.
Pentru selectarea hârtiilor de valoare, care urmează să fie incluse în
portofoliul de investiţii, trebuie să se ţină cont de următorii factori:
 venitul scontat, care, prin esenţă, reprezintă o remunerare pentru efortul
investiţional depus;
 riscul investiţional, adică gradul de incertitudine al rezultatelor financiare
ale investiţiilor făcute în valorile mobiliare; în cele mai frecvente cazuri,
se are în vedere probabilitatea suportării unor pierderi de către investitor;
 caracteristicile fiscale, care iau în calcul consecinţele fiscale ale
tranzacţiilor cu valori mobiliare;
 particularităţile tehnice ale tranzacţiilor cu valori mobiliare etc.
Vorbind despre schemele investiţionale, adică despre modul de efectuare a
investiţiilor de portofoliu, în general, există o serie de variante:
 investirea mijloacelor băneşti în hârtii de valoare şi menţinerea acestora
în portofoliu până la scadenţă;
 speculaţii cu scadenţa scurtă;
 investiţii de portofoliu cu administrare pasivă;
 investiţii de portofoliu cu administrare activă.

1.3. Procesul investiţional (procesul de formare a portofoliului

investiţional)

Procesul investiţional presupune luarea deciziei de către investitor cu privire

la hârtiile de valoare, în care vor fi investiţi banii săi, volumele şi termenele de
investire. Această procedură prevede cinci etape:
1. Alegerea şi elaborarea politicii investiţionale (investment policy) –

14
include determinarea obiectivului investitorului şi a volumului mijloacelor, care
urmează să fie investite (Deoarece investiţiile raţionale presupun o legătură
directă între risc şi profitabilitate, nu se recomandă să se stabilească obiective
privind obţinerea "supraprofiturilor", pentru că o astfel de tendinţă, urmată de
riscuri majore, poate să ducă la pierderi mari. Obiectivele investitorilor trebuie
formulate în funcţie de profitabilitate, dar şi de risc.).
2. Analiza pieţei hârtiilor de valoare (security analysis) include studierea
unor tipuri (sau grupuri) de hârtii de valoare, cu scopul de a depista acele hârtii de
valoare, care nu sunt corect evaluate de piaţă. Există mai multe metode de analiză
a pieţei, dar toate sunt orientate pe două direcţii de bază: analiza tehnică şi
analiza fundamentală. La abordarea acestora, ne vom concentra asupra unor
acţiuni simple, de exemplu:
 analiza tehnica (technical analisis), în forma sa cea mai simplă, presupune
studiul conjuncturii pieţei şi dinamica cursurilor titlurilor de valoare, cu scopul de
a prognoza dinamica cursurilor anumitei societăţi. Iniţial, se cercetează cursurile
din perioada precedentă, stabilindu-se astfel, tendinţele sau ciclurile care se repetă
în dinamica cursurilor. Pornind de la presupunerea că trendurile valorice pot să se
repete periodic, se stabilesc tendinţe, care au fost relevate anterior, în speranţa
stabilirii unei prognoze suficient de exacte a dinamicii cursurilor acţiunilor în
cauză.
 analiza fundamentală (fundamental analisis) porneşte de la considerentele
potrivit cărora valoarea intrinsecă a oricărui activ financiar este egală cu valoarea
prezentă a fluxurilor de numerar, care se scontează a fi generate de către acest
activ în viitor. Respectiv, analistul financiar (fundamentalist) se va preocupa de
determinarea perioadei în care se vor obţine veniturile, de mărimea fluxurilor şi
de calcularea valorii actuale a acestora, folosind rata respectivă a discontului).
În urma analizei efectuate, se va elabora strategia investiţională, care include
determinarea activelor concrete, ce vor constitui obiectul investiţiei, a proporţiilor
de distribuire a capitalului investit între active, precum şi a modului de efectuare a

15
investiţiei.
3. Formarea portofoliului de valori mobiliare (portofolio construction)
include procurarea nemijlocită a activelor concrete, ce constituie obiectul
investiţiei, în corespundere cu strategia investiţională acceptată.
4. Revizuirea portofoliului de valori mobiliare (portofolio revision). Etapa
dată ţine de repetarea periodică a celor trei etape precedente. Se ştie că, peste un
timp oarecare, conjunctura pieţei, precum şi obiectivele investitorilor se pot
schimba, iar, ca urmare a acestui fapt, portofoliile curente s-ar putea să nu mai fie
optime.
5. Evaluarea eficienţei portofoliului (portofolio performance evaluation)
include estimarea periodică atât a profitului obţinut, cât şi a indicatorilor riscului,
utilizându-se indicii-standard, pentru a asigura compararea cu alte instrumente
investiţionale.
Pentru desfăşurarea eficientă a procesului investiţional, este necesară
cunoaşterea legilor de bază ale pieţei valorilor mobiliare:
Legea probabilităţii. Presupune că preţul hârtiilor de valoare, în cele din
urmă, va coborî (sau va urca). În baza acestui fapt, funcţionează multe
instrumente de analiză financiară.
Legea hazardului. Nu este cu putinţă să se cunoască cu certitudine ce se va
întâmpla în viitor. De aceea, investitorul trebuie să fie pregătit de orice: atât
pentru câştiguri mari, cât şi pentru pierderi enorme. Din acest motiv, riscul trebuie
luat întotdeauna în calcul.
Legea "infamiei". Investitorul trebuie să fie conştient de faptul că prognozele
sale pot să nu se realizeze, căci tocmai în momentul încheierii tranzacţiei cineva
ar putea schimba regulile jocului.
Legea optimismului. Natura subiectivă a omului este înclinată să-şi
supraevalueze posibilităţile de câştig, ceea ce poate provoca încheierea unor
tranzacţii la preţuri neavantajoase. Deseori, se întâmplă că principalul duşman al
investitorului este chiar el însuşi.

16
 Legea timpului. Cu cât investitorul se află mai mult timp în afara pieţei, cu
atât este mai mare dorinţa lui de a încheia tranzacţii. Cu alte cuvinte, banii
neinvestiţi "ard buzunarul" investitorului, provocându-l adesea la acţiuni
nechibzuite. Deci răbdarea este instrumentul principal al investitorului.
Legea cauzelor şi efectelor. Dacă pe piaţă se observă un anumit fenomen,
întotdeauna trebuie să se stabilească cauzele apariţiei acestuia; de altfel, erorile
sunt inevitabile. Astfel, trebuie reţinut că nu există mişcare fără cauze.
Conform rezultatelor cercetărilor în domeniul investiţiilor de portofoliu,
investitorii începători comit, de regulă, următoarele greşeli:
 Sunt convinşi că investiţiile pe piaţa valorilor mobiliare reprezintă un
simplu joc de noroc şi îşi construiesc strategia investiţională în
corespundere cu această idee eronată;
 Îşi formează portofoliul de investiţii fără a avea un plan prealabil;
 Procură instrumente investiţionale fără o cercetare minuţioasă;
 Sunt încrezători că vor putea tranzacţiona instrumente investiţionale cu
maximum de eficienţă, ţinând cont de dinamica pieţei;
 Tind să obţină profituri cât mai devreme;
 Efectuează tranzacţii fără asigurare;
 Procură cele mai noi, însă nu şi cele mai perfecte, instrumente
investiţionale.
De regulă, investitorii începători sunt sfătuiţi să ţină seama de următoarele
recomandări:
Cunoaşteţi-vă pe voi înşivă.
Investitorul trebuie să-şi cunoască bine scopurile şi posibilităţile
investiţionale, altfel, eventualele erori (care, în cele mai dese cazuri, se soldează
cu pierderi) sunt inevitabile.
Nu investiţi decât dispunând de un plan bine elaborat şi aprobat în
prealabil.

17
 Nu este de dorit ca procesul investiţional să decurgă în mod spontan, căci
este foarte probabil că vor fi comise erori serioase. Înainte de a investi, elaboraţi
planul financiar al activităţii investiţionale în conformitate cu obiectivul trasat şi
posibilităţile existente.
Nu ignoraţi interesele celorlalţi operatori ai pieţei.
Nu trebuie uitat că, în momentul desfăşurării procesului investiţional, pe
piaţa valorilor mobiliare, vor activa mai mulţi operatori ai pieţei, care au
scopurile, posibilităţile, metodele lor de activitate şi care exercită o anumită
influenţă asupra proceselor de pe piaţa valorilor mobiliare. Cunoaşterea lor vă va
înlesni mult desfăşurarea procesului investiţional.
Renunţaţi la servicii în cazul unei atitudini reci.
Este greu de conceput activitatea de investire fără a beneficia de serviciile
intermediarilor financiari (de exemplu, ale brokerilor bursieri). În cazul în care
brokerul nu dispune de experienţa necesară, nu se interesează de scopurile,
posibilităţile, specificul activităţii investitorului, ci, dimpotrivă, ţine numai la
realizarea intereselor proprii într-o specializare prea îngustă, se recomandă să se
renunţe la serviciile acestui intermediar.
Nu investiţi în lucruri pe care nu le înţelegeţi.
Ignorarea riscurilor şi neînţelegerea mecanismelor de funcţionare a pieţei
poate duce la pierderi ireparabile. Dacă investitorul se conduce în activitatea sa
numai de serviciile "consultanţilor financiari", fără a-şi da seama el însuşi de ceea
ce face, riscă să fie până la urmă "buzunărit", adică să piardă ceea ce are, ba chiar
şi ceea ce nu are.
Dacă zvonurile par să fie prea bune, ca să fie adevărate, probabil că cele
auzite nu sunt lucruri reale.
De reţinut că fiecare oportunitate de investiţii a unui investitor concurează cu
oportunitatea investiţională a altui investitor, de aceea, când se cumpăгă o marfă
deosebit de atractivă, se acceptă, probabil, un risc sporit. Se recomandă mai multă
prudenţă în cazul în care totul pare să decurgă prea bine.

18
 Cumpăraţi zvonuri, vindeţi fapte.
Activitatea de investiţie ţine de culegerea unui volum mare de informaţii de
tot soiul, inclusiv zvonuri. Se recomandă ca investiţiile să se realizeze doar în
baza unor date bine argumentate.
Nu vă grăbiţi în procesul investirii.
Fiţi deosebit de precauţi când cineva vă grăbeşte, argumentând că rataţi
posibilitatea unei investiţii avantajoase.
Nu vă lăcomiţi, căci este imposibil să câştigaţi toţi banii de pe piaţă.
Dorinţa de a câştiga nu trebuie să primeze faţă de considerentele de
precauţie.
Nu permiteţi ca pierderile eventuale să devină ruinătoare.
În cazul promovării unei activităţi investiţionale active, este destul de
complicată evitarea pierderilor, însă pierderile financiare trebuie să devină un
imbold spre o analiză mai serioasă a activităţii investitorului, precum şi spre
întreprinderea unor măsuri adecvate de diminuare a pierderilor. Nu admiteţi ca
pierderile mici să degenereze în faliment.

Concluzii
Portofoliul de investiţii constituie totalitatea obiectelor investiţionale deţinute
de către investitor în scopul realizării unei activităţi investiţionale corespunzătoare
strategiei investiţionale stabilite. Portofoliul de valori mobiliare se formează sub
incidenţa diferiţilor factori, care determină tipul portofoliului. Gestiunea
portofoliului investiţional de valori mobiliare este un proces complex şi, în cadrul
activităţii investiţionale, presupune parcurgerea tuturor etapelor obligatorii de
bază.

19