A prețui pe cineva

Ești unul dintre cei mai realisti oameni pe care ii cunosc.

Suntem precum cerul și pământul, atât de departe, dar știu că ne
vom găsi la orizont.

Tot timpul ai avut această magica putere de a mă face să-mi calc

principiile in picioare.

Arcuirea spinării tale, buzele tale sfâșiate, obrajii roșii,

felul în care gatul tau se potrivește perfect cu mâna mea se
pare că au drept de veto.

Să explici de ce iubești pe cineva e că și cum ai explica ce

gust are apa, greu. Dar încerc și sper că se primește.

Chestia cu prețuitul.

Nu știu cum să explic, dar mă simt vinovată oarecum că nu o faci

in cazul meu. De obicei oamenii când pierd pe cineva, își dau
seama de toată valoarea lui și încerc să-l întoarcă înapoi. In
octombrie credeam că așa și va fi, dar nu s-a întâmplat.

In privința asta, sunt sigura că merit mai mult. Știu că nu poți

lua dintr-o dată să iai și să prețuiește pe cineva, dar eu bag
atâta suflet in tot ce fac pentru tine.

Eu tot stau, aștept, privesc, iubesc.

Deci, un an de comunicare pe alocuri intensa, pe alocuri
deprimantă, pe alocuri depravată.

Un an de durere, nepasare, confuzie, dorința, simpatie și

tindere la ceva mai mult.

365 de zile cu certuri și despărțiri în relații neexistente.

365 de zile de ardere a întregii game de sentimente, a

consumului de neuroni, tigari și bautura din cauza prea multor
emoții.

8760 de ore pline de gânduri, fantezie, nevoie de atingeri,

afecțiune și săruturi.

8760 de ore de dorința de a cunoaște, de a admira, de a săpa mai

adânc în toată ființa ta atât de enigmatica la început, acum
atât de pragmatică.

In 525,600 de minute am îmbrăcat scafandrul și m-am scufundat.

Am ajuns la acea adancime la care presiunea e letala și simt cum
plămânii mei se strâng în cutia mea toracică. Nu am de gând să
trag de sfoara că să mă scoată la suprafață. M-am deprins cu
întunericul și absența aerului de aici, m-am dezadaptat de
mediul obișnuit.

M-am deprins, adaptat, obișnuit să trăiesc în tine și nu vreau

să plec.