Drumul lung și sinuos pentru

psihologie ca să devină știintă

Despre noțiuni de psihologie s-a scris din cele mai vechi timpuri, dar ea nu
s-a putut consolida ca știință decât destul de târziu. Pentru ca o anumită
cunoaștere să devină știință trebuie să îndeplinească anumite criterii pe care le
redau mai jos: a) delimitarea unui domeniu de investigaţie unic şi
neintersectabil ;b) existenţa unei metode specifice de abordare, descriere şi
interpretare a fenomenelor circumscrise domeniului dat ;c) existenţa unui
minimum de insuşiri şi determinaţii sensibile, la nivelul fenomenelor supuse
investigaţiei şi care alcătuiesc domeniul dat,determinaţii şi insuşiri care să fie
nemijlocit perceptibile şi observabile şi care, pe această bază, să permită
măsurarea şi cuantificarea ;d) obiectivitatea descrierilor şi a interpretărilor,
adică intemeierea pe date şi fapte reale (şi nu pe păreri sau opinii cu privire la
aceste date sau fapte reale), precum şi verificarea ipotezelor şi a
generalizărilor, respectiv,delimitarea intre „ceea ce este obiectul in realitate”,
independent de subiect şi „ceea ce este obiectul pentru subiect” ;e) posibilitatea
repetării aceleiaşi cercetări de către doi sau mai mulţi subiecţi cunoscători ;f)
posibilitatea de a conceptualiza, de a emite principii şi legi specifice domeniului
ştiinţific aflat in discuţie. Aceste cerințe nu sunt strict convenționale ci sunt
necesare unui proces de cunoaștere pentru a se impune ca știință. Psihologia a
avut mai multe etape de cunoaștere științifică și anume etapa antichității în care
omul a început să-și întrebări despre trăirile sale interiore (suferințe, dureri,etc).
Tot în antichitate au fost și primele scrieri cele mai semnificative fiind din
Grecia antică datorate lui Epicur, Democrit, Platon, Aristotel. Aristotel în
srierile sale face referire la sufletul omenesc, la fericirea omului. Oricum în
vremurile îndepărtate explicațiile despre fenomenele psihice sunt luate din viața
de zi cu zi, trsmițându-se de la o generație la alta sub formă de legende, ritualuri,
mituri și învățături practice. Aceste interpretări preștiințifice au dăinuit multă
vreme și s-au constituit în așa numita psihologie populară naivă.
În perioadele care au urmat perioadei antichității au fost mulți oameni de
știință care au avut referiri la psihologie. Pentru explicarea naturii psihicului au
început să apară diferite concepții care s-au concretizat în trei modele: modelul
materialist care susține caracterul secundar și derivat al spiritului, al conștiinței
în raport cu materia, modelul idealist dezvoltă teza caracterului imaterial,
spiritual și divin al psihicului, al conștiinței, modelul dualist care este un
compromis între cele două modele, susțineexistența a două începuturi: spiritul,
pe de-o parte și materia de cealaltă parte. Devenirea psihologiei ca știință, spre
deosebire de științele exacte, a întâmpinat mari dificultăți cum ar fi acea pusă de
filosoful Immanuel Kant ridicîndu-se împotriva desprinderii psihologiei de
filosofie, afirmând imposibilitatea constituirii ei ca o știință independentă
deoarece în psihologie nu există măsurări și metode matematice ca să devină
știință, psihicul uman este posesor a unei singure dimensiuni – cea a duratei
(dimensiune temporală), iar cu o singură dimensiune nu se poate construi un
sistem de măsurători comparative, din care săse desprindă dependențe și
corelații. De asemenea Auguste Comte elimină psihologia din clasificarea
științelor, susținând că nu este posibilă o scindare a conștiinței pentru a deveni în
același timp obiect al observației și subiect cunoscător (observator). Dar tuturor
acestor dificultăți in anul 1879 a sosit momentul separării psihologiei în ştiinţă
de sine stătătoare, eveniment care are loc prin crearea de către Wilhelm Wundt
a primului laborator experimental pentru studiul fenomenelor psihice.