Sunteți pe pagina 1din 137

Marta Claudia Cliza

Elena Emilia Ștefan

DREPT ADMINISTRATIV I

- suport de curs -

EDITURA UNIVERSITĂŢII „NICOLAE TITULESCU”


BUCUREŞTI

2019
Acest material este destinat uzului studenţilor, forma de învăţământ la distanţă.

Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului/autorilor; designul, machetarea şi


transpunerea în format electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la Distanţă al
Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti.

Acest curs este destinat uzului individual. Este interzisă multiplicarea, copierea sau
difuzarea conţinutului sub orice formă.
UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU” DIN BUCUREŞTI
DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL LA DISTANŢĂ

Marta Claudia Cliza, Elena Emilia Ștefan

Drept Administrativ I
Editura Universităţii „Nicolae Titulescu”

Calea Văcăreşti, nr. 185, sector 4, Bucureşti


Tel./fax: 0213309032/0213308606
Email: editura@univnt.ro

ISBN: 978-606-751-732-3
Introducere

Suportul de curs reprezintă o sinteză a conţinutului disciplinei Drept administrativ I. Acesta este
destinat studenţilor de la forma de învăţământ la distanţă (ID) şi constituie materialul bibliografic minim
necesar pentru parcurgerea, însuşirea şi evaluarea disciplinei respective.
Suportul de curs este structurat conform standardelor şi procedurilor de uz larg în învăţământul
universitar naţional şi internaţional, care se adresează învăţării individuale, pe baze interactive. Parcurgerea
suportului de curs, pe baza prezentelor instrucţiuni, asigură reţinerea informaţiilor de bază, înţelegerea
fenomenelor fundamentale şi aplicarea cunoştinţelor dobândite la rezolvarea unor probleme specializate.
Suportul de curs este structurat într-un singur modul, iar modulul este structurat, la rîndul lui, pe
unităţi de învăţare. Modulul reprezintă o categorie de probleme distincte din materia disciplinei, care
formează un tot unitar din punct de vedere al specificului cunoştinţelor, al însuşirii unui anumit aspect al
fenomenologiei disciplinei precum şi din perspectiva timpului necesar parcurgerii şi însuşirii fondului
informaţional respectiv. În acest sens, un modul conţine una sau mai multe unităţi de învăţare.
Unitatea de învăţare reprezintă o parte omogenă din componenţa modulului, caracterizată de un
volum strict limitat de cunoştinţe, care pot să fie parcurse şi însuşite printr-un efort continuu de concentrare
intelectuală, care se referă la conţinutul de idei al unităţii de învăţare.
Fiecare unitate de învăţare are o structură proiectată din perspectiva exigenţelor autoinstruirii, astfel
că folosirea suportului de curs se face pe baza unui program de autoinstruire.
Recomandăm astfel, câteva regului de bază în procedura de realizare a programului de autoinstruire
pe baza acestui suport de curs:
1. Unităţile de învăţare se parcurg în ordinea în care sunt prezentate, chiar în cazul în care studentul
apreciază că ar putea “sări” direct la o altă unitate de învăţare (de exemplu în cazul în care studentul se află
la a doua facultate sau în alte situaţii echivalente). Criteriile şi modalitatea de “înlănţuire” a unităţilor de
învăţare sunt prezentate la fiecare unitate de învăţare şi ele trebuie respectate întocmai, sub sancţiunea
nerealizării la parametri maximali a programului de autoinstruire;
2. Fiecare unitate de învăţare conţine teste destinate autoevaluării gradului şi corectitudinii însuşirii
cunoştinţelor specifice unităţii de învăţare, înţelegerii fenomenelor şi proceselor descrise sau prezentate în
unitatea de învăţare;
3. Ordinea logică a parcurgerii unităţii de învăţare este următoarea:
a) se citeşte scopul şi obiectivele unităţii de învăţare;
b) se citesc termenii de referinţă (cuvintele-cheie);
c) se parcurge conţinutul de idei al unităţii de învăţare;
d) se parcurge bibliografia recomandată;
e) se răspunde la întrebările de autocontrol, revăzând, dacă este necesar, conţinutul de idei al
unităţii de învăţare;
f) se elaborează, câte un referat pentru fiecare dintre temele de reflecţie propuse la unitatea de
învăţare;
g) se efectuează testele de autoevaluare după procedura descrisă;
h) se rezolvă exerciţiile, problemele sau studiile de caz propuse pentru laboratorul sau lucrările
practice propuse în unitatea de învăţare.
Pentru creşterea eficienţei utilizării suportului de curs şi fixarea temeinică a cunoştinţelor
dobândite, fiecare unitate de invatare se încheie cu: întrebări de autocontrol, teme de reflecţie, teme pentru
studii de caz şi teste de autoevaluare.

5
Obiectivele cursului
Suportul de curs prezentat în rândurile ce urmează se adresează studenţilor din
învăţământul universitar la distanţă – având ca finalitate explicarea principalelor instituţii ale
DREPTULUI ADMINISTRATIV I.

Lucrarea este concepută pentru a trata aspectele fundamentale ale dreptului administrativ,
astfel încât studenţi să îşi însuşească noţiunile şi termenii de specialitate.

Cursul de faţă îşi propune:


 Obiectivul general al disciplinei
- definirea principalelor instituţii si notiuni fundamentale din dreptul administrativ;
- formarea limbajului juridic specific din dreptul administrativ;
- însuşirea notiunilor privind regimul juridic al institutiilor Presedintelui Romaniei si
Guvernului Romanaiei; referiri legislative, teoretice şi jurisprudenţiale;
- însuşirea notiunilor privind autoritatile administratiei publice locale, functiei publice
si functionarului public; referiri legislative, teoretice şi jurisprudenţiale;
- înţelegerea şi însuşirea conexiunilor dintre dreptul administrativ şi alte ramuri de
drept.
 Obiectivele specifice
- însuşirea şi înţelegerea normelor specifice dreptului administrativ I;
- reliefarea rolului cunoaşterii legislaţiei dreptului administrativ în domeniul dreptului;
- identificarea conceptelor, teoriilor şi instituţiilor specifice dreptului administrativ,
înţelegerea şi asimilarea acestora;
- analizarea instituţiilor fundamentale ale dreptului administrativ şi conexiunile
existente între ele;
- -abordarea instituţiilor dreptului administrativ în strânsă legătură cu jurisprudenţa
internă şi internaţională, precum si cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, precum si
realizarea conexiunii între teorie şi practica de specialitate

6
Competenţe conferite
Competenţele specifice ale disciplinei. Competenţe profesionale.
C5.1. Identificarea surselor de informare în domeniul dreptului (legislaţiei, doctrinei şi
jurisprudenţei), aplicabile la o problemă de drept, inclusiv utilizarea bazelor de date juridice
C5.2. Explicarea și interpretarea surselor de informare din domeniul dreptului (legislaţia,
doctrina şi jurisprudenţa), referitoare la o problemă de drept concret
C5.3. Selectarea informaţiilor juridice necesare pentru rezolvarea unei probleme concrete
C5.4. Evaluarea critică a textelor din legislaţie, doctrină şi jurisprudenţă, referitoare la o
problemă de drept concretă
C5.5. Elaborarea de proiecte profesionale utilizând legislaţia, doctrina şi jurisprudenţa

Resurse şi mijloace de lucru


Parcurgerea unităților de învățare nu necesită existența unor mijloace sau instrumente
speciale (laborator, software, etc.)
Metoda este cea a studiului individual combinată cu alte metode folosite cu prilejul
activităților desfățurate la întâlnirile tutoriale (activități desfășurate în grupe de lucru,
activități desfășurate în cooperare etc).
Instrumente utilizate în vederea înţelegerii aspectelor teoretice şi a rezolvării elementelor de
test: Constituția României, diverse texte de lege indicate.

Structura cursului
Suportul de curs este structurat într-o singură parte și se numește: Drept
administrativ I
Acesta cuprinde 14 unități de învățare, aşezate, de regulă, în conformitate cu
succesiunea logică a autorului în cunoaşterea şi aprofundarea principalelor instituţii de drept
administrativ.
Însuşirea temeinică a Dreptului administrativ presupune, pe lângă activităţile didactice
programate, un efort consistent din partea studenţilor în ceea ce priveşte studiul individual
pe baza bibliografiei minime obligatorii recomandate în prezenta lucrare.
De asemenea, fiecare student are obligaţia întocmirii, în fiecare semestru, minim un
referat, care să aibă ca obiect tratarea unei instituţii sau teme din cadrul disciplinei.
Referatul nu poate avea mai puţin de 6 pagini şi nici mai mult de 8 de pagini şi trebuie să
aibă elemente de originalitate. Depunerea referatului şi transmiterea rezultatelor către
studenţi se va face potrivit calendarului disciplinei și anume, în format electronic sau
material tipărit, astfel: eLis,.
Fiecare referat va fi apreciat cu un procent de 10% din nota finală.
7
Pentru a nu exista încălcări ale legislaţiei drepturilor de autor, studenţii vor prezenta
odată cu lucrarea şi o declaraţie pe proprie răspundere că nu au adus atingere normelor
juridice care protejează dreptul de autor.

I. Temele de control din Partea –Drept Administrativ 1 se regăsesc la finalul Unităților


de Învățare nr. (1-14) și constau într-un referat cu tema la alegere descrise mai jos.

Tema de Control nr.1 constă într- un referat cu tema la alegere, apreciat cu 10% din nota
finală:
a.) „Președintele României” si este precizata la (Unitatea de învățare nr.6) sau
b.) ”Guvernul Romaniei” si este precizata la (Unitatea de învățare nr.9 );
Tema de Control nr.2 constă într- un referat cu tema la alegere, apreciat cu 10% din nota
finală:
a.) “Autoritățile publice locale” si este precizata la (Unitatea de învățare nr.12) sau
b.) “Funcția publică/funcționarul public” si este precizata la (Unitatea de învățare nr.14).

Suportul de curs redat în rândurile următoare trebuie completat prin studierea bibliografiei.

Cerinţe preliminare

Este necesară actualizarea tuturor cunoștințelor de drept acumulate pe parcursul studiilor


anterioare.
Pentru înțelegerea conceptelor și noțiunilor prezentate în acest curs de drept administrativ și
pentru a le aplica eficient în practică este necesară parcurgerea în prealabil a cursului de
Teoria Generala a Dreptului precum și a Dreptului constituțional și al Instituțiilor politice.

Discipline deservite
Dreptul administrativ poate fi considerat ca o continuare a studiului dreptului contituțional și
se interferează apoi cu dreptul penal, civil, contravențional, procedura în fața instanțelor
judecătorești.
Pe baza cunoştinţelor dobândite în cadrul disciplinei curente studenții vor fi capabili să
urmeze cursurile de procedură civilă, procedură penală.

Durata medie de studiu individual

Timpul necesar parcurgerii unei Unități de Învățare este estimat la minim 2 ore. Pentru cele
14 unități de învățare ( UI) din fiecare parte a materiei vor fi alocat 28 de ore de studiu
individual (SI).

Evaluarea
Aprecierea nivelului de pregătire a studenţilor se realizează astfel:

8
1. Evaluarea parţială, prin intermediul unor teme de control, sub forma de referat,
conform calendarului disciplinei, care valorează 10% per fiecare referat, din nota finală.

2. Evaluarea finală, prin examen la sfârşitul fiecărui semestru.


Modalitatea practică de evaluare finală: examen scris, compus dintr-un subiect de sinteza si un
subiect tip grilă, cu 10 de întrebări (cu o singura varianta de raspuns corect); pentru
promovarea examenului este necesar sa fie tratate ambele subiecte in procent de 50%.
Subiectul de teorie este cotat cu 6 puncte iar subiectul tip grila este cotat cu 2 puncte (0,20
puncte/grila).

Stabilirea notei finale va avea loc în felul următor:


1. Răspunsurile la examen 80%;
2. Activităţi în cadrul întâlnirilor tutoriale -
3. Teme de control 20%;

9
DREPT ADMINISTRATIV I

Cuprins

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 1. ADMINISTRAȚIA PUBLICĂ


1.1. Obiectivele unităţii de învăţare
1.2. Competenţele unităţii de învăţare
1.3. Mic dictionar de termeni administrativi
1.4. Noţiunea de autoritate publică potrivit Constituţiei României
1.5. Noţiunea de administraţie publică potrivit Constituţiei României
1.6. Definiţia şi trăsăturile administraţiei publice
1.7. Rezumat
1.8. Test de autoevaluare a cunoștințelor
1.9.Bibliografie

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 2. DREPTUL ADMINISTRATIV


2.1. Obiectivele unităţii de învăţare
2.2. Competenţele unităţii de învăţare
2.3. Obiectul dreptului administrativ; definiţia şi trăsăturile dreptului administrativ
2.4. Izvoarele dreptului administrativ
2.5. Rezumat
2.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
2.7.Bibliografie

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 3. DREPTUL ADMINISTRATIV


3.1. Obiectivele unităţii de învăţare
3.2. Competenţele unităţii de învăţare
3.3. Normele de drept administrativ
3.4. Raporturile de drept administrativ
3.5. Rezumat
3.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
3.7.Bibliografie

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 4. PREŞEDINTELE ROMÂNIEI


4.1. Obiectivele unităţii de învăţare
4.2. Competenţele unităţii de învăţare
4.3. Cadrul constituţional al instituţiei prezidenţiale
4.4. Rolul Preşedintelui potrivit Constituţiei
4.5. Actele Preşedintelui României
4.6. Rezumat
4.7. Test de autoevaluare a cunoștințelor
4.8.Bibliografie

10
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 5. PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
5.1. Obiectivele unităţii de învăţare
5.2. Competenţele unităţii de învăţare
5.3. Atribuţiile Preşedintelui României
5.4. Rezumat
5.5. Test de autoevaluare a cunoștințelor
5.6.Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 6. PREŞEDINTELE ROMÂNIEI
6.1. Obiectivele unităţii de învăţare
6.2. Competenţele unităţii de învăţare
6.3. Răspunderea Preşedintelui României
6.4. Rezumat
6.5. Test de autoevaluare a cunoștințelor
6.6. Temă de control
6.7.Bibliografie

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 7. GUVERNUL ROMÂNIEI


7.1. Obiectivele unităţii de învăţare
7.2. Competenţele unităţii de învăţare
7.3. Rolul şi structura Guvernului
7.4. Regimul învestiturii Guvernului
7.5. Rezumat
7.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
7.8.Bibliografie

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 8. GUVERNUL ROMÂNIEI


8.1. Obiectivele unităţii de învăţare
8.2. Competenţele unităţii de învăţare
8.3. Durata mandatului şi statutul membrilor Guvernului
8.4. Primul – ministru
8.5. Rezumat
8.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
8.7.Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 9. GUVERNUL ROMÂNIEI
9.1. Obiectivele unităţii de învăţare
9.2. Competenţele unităţii de învăţare
9.3. Actele Guvernului
9.4. Controlul parlamentar şi răspunderea membrilor Guvernului
9.5. Rezumat
9.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
9.7. Temă de control
9.8.Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 10. ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN
ROMÂNIA
10.1. Obiectivele unităţii de învăţare
10.2. Competenţele unităţii de învăţare

11
10.3. Principiile organizării administraţiei publice locale
10.4. Constituirea Consiliului local
10.5 Atribuțiile Consiliului local
10.6. Rezumat
10.7. Test de autoevaluare a cunoștințelor
18.8.Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 11. ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN
ROMÂNIA
11.1. Obiectivele unităţii de învăţare
11.2. Competenţele unităţii de învăţare
11.3. Consiliul local: functionare, acte si raspundere
11.4. Primarul
11.5. Rezumat
11.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
11.7.Bibliografie

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 12. ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN


ROMÂNIA
12.1. Obiectivele unităţii de învăţare
12.2. Competenţele unităţii de învăţare
12.3. Consiliul judeţean
12.4. Prefectul
12.5. Rezumat
12.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
12.7.Temă de control
12.8.Bibliografie
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 13. FUNCȚIA PUBLICĂ
13.1. Obiectivele unităţii de învăţare
13.2. Competenţele unităţii de învăţare
13.3. Fundamente constituţionale ale conceptelor de funcţie publică şi funcţionar public
13.4. Definiţia funcţiei publice şi a funcţionarului public
13.5. Clasificarea funcţiilor publice
13.6. Rezumat
13.7. Test de autoevaluare a cunoștințelor
13.11.Bibliografie

UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 14. FUNCȚIA PUBLICĂ


14.1. Obiectivele unităţii de învăţare
14.2. Competenţele unităţii de învăţare
14.3. Drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici
14.4. Răspunderea funcţionarilor publici
14.5. Modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu al funcţionarului public
14.6. Rezumat
14.7. Test de autoevaluare a cunoștințelor
14.8. Temă de control
14.9. Bibliografie
14.10.Bibliografie finala
12
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 1. ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ
Cuprins
1.1. Obiectivele unităţii de învăţare
1.2. Competenţele unităţii de învăţare
1.3. Mic dictionar de termeni administrativi
1.4. Noţiunea de autoritate publică potrivit Constituţiei României
1.5. Noţiunea de administraţie publică potrivit Constituţiei României
1.6. Definiţia şi trăsăturile administraţiei publice
1.7. Rezumat
1.8. Test de autoevaluare
1.9.Bibliografie

1.1. Obiectivele unităţii de învăţare


Prezenta unitate de învăţare are drept scop să familiarizeze studenţii cu noţiunile
fundamentale ale dreptului administrativ: noțiuni introductive, definiții, mic dicționar
de termeni administrativi.
De asemenea, în această primă unitate de învățare se tratează teoria separației
separaţiei puterilor din perspectiva dreptului administrativ.

1.2. Competenţele unităţii de învăţare


După studiul acestei unităţi de învăţare veţi fi capabili să:
=> identificaţi noţiunile fundamentale ale dreptului administrativ, conform
dicţionarului;
=> identificaţi autorităţile publice in sistemul constituţional românesc şi în realitatea
concretă;
=> cuprindeţi sfera autorităţilor care formează administraţia publică;
=> definiţi administraţia publică;
=> distingeţi între cele trei puteri din România şi să prezentaţi rolul fiecăreia,
=> înţelegeţi rolul executivului faţă de celelalte puteri, precum şi rolul executivului ca
putere distinctă;

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 120 minute.

1.3.Mic dicţionar de termeni administrativi

Dreptul administrativ este o ramură a dreptului public.


00:05 Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57, publicată în Monitorul Oficial al
României nr. 555 din 5 iulie 2019 s-a adoptat Codul administrativ.

13
Codul administrativ reglementeaza cadrul general pentru organizarea si
functionarea autoritatilor si institutiilor administratiei publice, statutul personalului din
cadrul acestora, raspunderea administrativa, serviciile publice precum si unele reguli
privind proprietatea publica si privata a statului si a unitatilor administrativ teritoriale.

Dreptul public cuprinde normele care se referă la organizarea şi funcţionarea


autorităţilor publice, raporturile dintre aceste autorităţi, dintre stat şi particulari,
precum şi raporturile dintre state.

Dreptul administrativ poate fi definit ca ramura dreptului public care reglementează,


00:10 concret sau cu valoare de principiu, relaţiile sociale din sfera administraţiei publice,
precum şi pe cele de natură conflictuală dintre autorităţile publice sau structuri private,
învestite cu autoritate publică, pe de o parte, şi cei vătămaţi în drepturile lor prin actele
administrative ale acestor autorităţi, pe de altă parte.

Prezentarea instituţiilor de drept administrativ se face dintr-o triplă prespectivă:


legislativă, jurisprudenţială şi doctrinară.

Prin legislaţie sunt avute în vedere dispoziţiile constituţionale şi legale în materie, strict
necesare în dreptul administrativ pentru o corectă abordare a instituţiilor fundamentale,
prezentate în evoluţia lor.

Prin jurisprudenţă sunt înţelese soluţiile pronuţate de instanţele judecătoreşti în cauze


determinate, evocate şi analizate de doctrină, soluţii care se bazează pe litera şi spiritul
legii.

Prin doctrină se înţelege tot ceea ce se publică într-o ramură de drept sau alta, întreaga
operă a teoreticienilor dreptului, sub forma unor tratate, monografii, manuale, note de
curs, studii şi articole.

Noţiunea fundamentală a dreptului administrativ este aceea de administraţie publică.

Administraţia publică reprezintă ansamblul activităţilor Preşedintelui României,


Guvernului, autorităţilor administrative autonome centrale, autorităţilor administrative
autonome locale şi, după caz, structurilor subordonate acestora, prin care, în regim de
putere publică, se aduc la îndeplinire legile, sau, în limitele legii, se prestează servicii
publice.

Alte trei noţiuni stau la baza întregii filosofii a dreptului administrativ, şi anume:

Regimul de putere publică este regimul în care prevalează interesul general atunci
când este în conflict cu interesul particular, prin intermediul prerogativelor acordate de
Constituţie şi de legi.

Puterea publică este deci reprezentată de prerogativele ce fac ca interesul general sa


prevaleze faţă de interesul particular. Aceste prerogative rezultă din Constituţie şi din
alte legi organice, pe ele se fundamenteză capacitatea de drept public a organelor
administraţiei publice. În virtutea acestei capacităţi, organele administraţei emit acte

14
00:20
administrative, care se excută din oficiu şi se aplică direct.

Serviciul public reprezintă activitatea organizată sau autorizată de o autoritate a


administraţiei publice, pentru a satisface nevoi sociale în interes public, in mod regulat
si continuu.

Interesul public desemnează necesităţile materiale şi spirituale ale cetăţenilor, la un


moment dat, cu precizarea că această sintagmă este un concept ce depinde de scopurile
politice, sensul său putând să se modifice odată cu schimbarea concepţiilor politice, în
cazul unei alternanţe la putere.

Notiunea de autoritate publică desemnează pe agenţii ori funcţionarii publici care intră
în contact direct şi nemijlocit cu cetăţeanul.

De asemenea, prin autoritate publică mai înţelegem şi un colectiv organizat de oameni


care exercită prerogativele de putere publică, fie într-o actvitate statală, fie într-o
activitate din administraţia locală autonomă.

Organele administaţiei publice reprezintă categoriile de autorităţi care, potrivit


Constituţiei şi legilor, sunt chemate să execute legea, sau, în limitele legii, să presteze
servicii publice, uzând, în acest scop, de preogative specifice puterii publice.

Tot prin organele administraţiei publice sunt înţelese şi acele structuri organizaţionale
care, potrivit Constituţiei şi legilor, au personalitate de drept public şi acţioneză, din
oficiu, pentru executarea legii sau prestrea serviciilor publice, în limitele legii, sub
controlul, direct sau indirect, al Parlamentului.

Sarcinile organelor administrative reprezintă ansamblul necesităţilor sociale, obiectiv


determinate, evaluate politic şi consacrate prin norme juridice, necesităţi care
reprezintă raţiunea de a fi a acestor organe.

Răspundeți la următoarea întrebare:

Ce se înțelege prin : serviciu public și regim de putere publică?


..................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
00:30 ............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
................................................................................................................................

Atunci când se vorbeşte despre autorităţi administrative sunt avute în vedere două
noţiuni:
1. Competenţa, care reprezintă ansamblul atribuţiilor stabilite de Constituţie sau
de lege, ce conferă drepturi şi obligaţii pentru a duce, în nume propriu şi în
realizarea puterii publice, o anumită activitate administrativă.

Competenţa prezintă următoarele caractere:


- legal;
- autonom;
15
- obligatoriu.
Competenţa este deci un ansamblu de atribuţii prevăzute de lege şi este de trei feluri:
- materială;
- teritorială;
- temporală.

2. Capacitatea, care reprezintă aptitudinea organelor administraţiei publice de a fi


subiecte în raporturile juridice administrative, reclamate de realizarea
competenţei lor.

Funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabiltăţilor stabilite de


autoritatea sau instituţia publică, în temeiul legii, în scopul realizării competenţelor
sale.

Autorităţile administrative îşi concretizează activitatea în principal în acte


administrative. Actul administrativ reprezintă forma juridică principală a activităţii
organelor administraţiei publice, care constă într-o manifestare unilaterală şi expresă
de voinţă de a da naştere, a modifica sau a stinge drepturi şi obligaţii, în realizarea
puterii publice, sub controlul principal de legalitate al instanţelor judecătoreşti.

Actele administrative nu se atacă la instanţele de drept comun, ci la cele specializate de


contencios administrativ. Astfel, prin contencios administrativ înţelegem:
 în sens larg, litigiile de competenţa instanţelor judecătoreşti, dintre un organ
al administraţiei publice, respectiv un funcţionar public, pe de o parte şi alt
subiect de drept, pe de altă parte, în care organul public sau funcţionarul
public apare ca purtător al autorităţii publice.
 în sens restrâns, totalitatea litigiilor de competenţa secţiilor de contencios
administrativ.

În prezentarea definiţiilor de mai sus s-a avut în vedere modul de abordare a acestor
instituţii în Tratatul de Drept Administrativ al Profesorului Antonie Iorgovan, vol. I,
ediţia 4, Editura All Beck, Bucureşti, 2005.

1.4.Noţiunea de autoritate publică potrivit Constituţiei României

Constituţia
Trebuie precizat încă de la început ca instrumentul fundamental cu care vom
opera în înţelegerea prezentei materii va fi Constituţia României dar si legislatia
specifica dreptului administrativ.
Constitutia Romaniei a fost adoptată în sedinţa Adunării Constituante din 8
00:40 noiembrie1991 şi a intrat în vigoare în urma aprobării prin referendumul naţional din 8
decembrie 1991. Constituţia României a fost revizuită prin Legea nr. 429/2003 şi
aprobată prin referendumul naţional din 18-19 octombrie 2003. A intrat în viogoare la
data de 29 octobrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
758/ 29.10.2003 a Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 3 din 22 octombrie 2003 pentru
confirmarea rezultatului referendumului naţional din 18-19 octombrie 2003 privind
Legea de revizuire a Constituţiei României.
Constituţia Romaniei în varianta actuală este structurată pe VIII Titluri şi are 156 de
articole.
16
Noţiunea de autoritate publică
Constituţia României din 1991 foloseşte ca terminologie de bază pentru
instituţiile ce urmează a fi studiate noţiunile de „autoritate publică” şi respectiv
„autoritate a administraţiei publice”.
Definiția noțiunii de autoritate publică din Codul administrativ este urmatoarea:
autoritate publică: „este un organ de stat sau al unei unități administrativ teritoriale
care acționează în regim de putere publică pentru satisfacerea unui interes public”.
Unitatile administrative teritoriale sunt, in sensul legii: comunele, municipiile, orasele
si judetele.
Codul administrativ defineste autoritatea administratiei publice ca fiind: “autoritatea
publica care actioneaza pentru organizrea executarii sau executarea in concret a legii
sau pentru prestarea serviciilor publice”.

O atentă lecturare a dispoziţiilor constituţionale conduce la interpretarea


potrivit cu care noţiunea de autoritate publică este folosită atât în sens larg, cât şi în
sens restrâns.
Pornind de la ideea că anumite autorităţi publice sunt enumerate expressis
verbis in Constituţie în Titlul III, trebuie să deducem că autorităţile acolo enumerate
exercită clasicele funcţii ale statului - legislativă, executivă şi judecătorească,
Rezultând deci că în acest titlu noţiunea este folosită în sens restrâns.
Este vorba despre Parlament care înfăptuieşte funcţia de legiferare, despre
Preşedinte şi Guvern care realizează împreună funcţia executivă alături de autorităţile
administraţiei publice centrale de specialitate, autorităţi administrative autonome şi
autoritaţile administraţiei publice locale, la care se adaugă autoritatea judecătorească
care realizează funcţia de înfăptuire a justiţiei.
Pe lângă autorităţile enumerate in Titlul III, în Constituţie mai regăsim şi alte
autorităţi: Avocatul Poporului, Curtea de Conturi, Curtea Constituţională.
În cazul acestora avem de-a face cu autorităţi publice în sensul de structuri
organizaţionale învestite cu prerogative de putere publică, ce exercită diverse forme de
control, în principal asupra autorităţilor publice care realizează clasicele funcţii ale
statului.
În aceste cazuri avem de-a face cu folosirea noţiunii în sens larg.

1.5. Noţiunea de administraţie publică potrivit Constituţiei României

Titlul III din Constituţia României intitulat „Autorităţile publice” cuprinde următoarele
capitole:
1. Parlamentul;
00:50 2. Preşedintele României;
3. Guvernul;
4. Raporturile Parlamentului cu Guvernul;
5. Administraţia Publică;
6. Autoritatea judecătorească.
S-a ridicat problema dacă administraţia publică se circumscrie la ceea ce este
cuprins în cele cinci capitole din Constituţie sau administraţia publică reprezintă o
17
noţiune mai amplă. Faptul că în Constituţie se întâlneşte un capitol cu denumirea
„administraţie publică” nu înseamnă că autorităţile acolo precizate ( ministere, alte
organe centrale de specialitate, prefect, organele locale de specialitate subordonate
ministerelor, consiliu judeţean, consiliul local, primar) sunt singurele autorităţi ale
administraţiei publice. Prin această tehnică de ordonare şi enumerare, leguitorul
constituant a dorit să arate că autorităţile publice din cap. 5 fac numai administraţie
publică, atât la nivel central, cât şi la nivel local.
Pe lângă autorităţile prezentate în cap. 5, din formularea textelor constituţionale
rezultă că Guvernul exercită conducerea generală a administraţiei publice, ceea ce arată
calitatea sa de structură a administraţiei publice.
Pe de altă parte, Preşedintele României, are atribuţii pe linia realizării unor
servicii publice administrative de o importanţă deosebită: apărarea ţării, asigurarea
01:00 ordinii publice, reprezentarea diplomatică pe plan extern. De aici, rezultă că şi
Preşedintele României este o autoritate a administraţiei publice. Deci, nu se poate
susţine că autorităţile administraţiei publice sunt doar cele din cap. 5 al Titlului III din
Constituţie, ci şi alte autorităţi, cum ar fi Guvernul sau Preşedintele ţării.
Pe de altă parte, art. 52 din Constituţie, lasă să se înţeleagă la prima vedere că
actele administrative emană de la orice autoritate publică.

Art. 52 din Constituţie


Art. 52 are următoarea redactare: „ Persoana vătămată într-un drept al său ori
într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act adminstrativ sau prin
nesoluţionarea in termenul legal a unei cereri, este îndreptăţită să obţină
recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului şi repararea
pagubei.
Condiţiile şi limitele acestui drept se stabilesc prin lege organică.
Statul răspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
Răspunderea statului este stabilită în condiţiile legii şi nu înlătură răspunderea
magistraţilor care şi-au exercitat funcţia cu rea- credinţă sau gravă neglijenţă.”
Acest text consacră un drept tradiţional – dreptul celui vătămat de o autoritate
publică – care, alături de art. 51 din Constituţie care consacră dreptul de petiţionare,
formează categoria drepturilor garanţii.
Articolul 52 este aşadar temeiul constituţional al apărării cetăţenilor faţă de
abuzurile autorităţilor publice, implicit al răspunderii acestora pentru pagubele produse
cetăţenilor. Mai precis, reprezintă temeiul constituţional pentru repararea pagubelor
produse cetăţenilor, reglementând cele trei situaţii în care poate interveni răspunderea
01:10 unei autorităţi publice:
1. când a emis un act administrativ prin care se vatămă un drept al unei
persoane;
2. când nu se soluţionează în termenul legal o cerere a unei persoane;
3. când prin erori judiciare s-au produs prejudicii.
Cât priveşte categoria de acte la care se referea art. 52, articol citat are în
vedere ceea ce în dreptul administrativ a fost definit sub sintagma „ act
administrativ”.
Trebuie însă să se observe că textul nu se referă la actele administrative emise
numai de către autorităţile executive, ci la toate actele administrative emise de
autorităţile publice, fără deosebire de natura lor juridică.
Fiind vorba numai de acte cu caracter administrativ, în această categorie nu
intră legea, ca act juridic al Parlamentului, sau hotarârea unei instanţe, dată într-o speţă
soluţionată. Dar structurile administrative ale Parlamentului, precum şi conducătorii
instanţelor judecătoreşti pot emite şi acte administrative. Asemenea acte sunt cuprinse

18
în sfera de aplicaţie a art. 52.
De asemenea, este de remarcat că textul Constituţional dă tăcerii unei autorităţi
publice efectele juridice ale unui act administrativ.
Trebuie să se facă deci distincţie între administraţia publică, realizată de
structuri statale, respectiv ale comunităţilor locale, conduse sau tutelate, direct sau
indirect, de către unul din cei doi şefi ai executivului – şeful statului sau Guvernul şi
activitatea administrativă desfăşurată de celelalte organe de stat ( autorităţi publice) :
Parlament, instanţe judecătoreşti, Curtea Constituţională şi Avocatul Poporului.
A nu face o atare delimitare şi a admite că Parlamentul, Curtea Constituţională,
Avocatul Poporului, instanţele judecătoreşti fac şi „ administraţie publică” înseamnă a
le pune „ sub comanda Guvernului”, deoarece Guvernul, potrivit art. 102 din
Constituţie, exercită conducerea generală a administraţiei publice. Toate aceste
autorităţi publice desfăşoară şi o activitate administrativă, ci pentru a-şi realiza
prerogativele prevăzute de Constituţie şi legile organice.
Aceste aspecte de fond determină ca nici actul administrativ pe care îl emit să
nu poată avea trăsăturile actului administrativ tipic, emis de autorităţile executivului,
pentru realizarea administraţiei publice.
Ca atare, deşi în art. 52 se foloseşte expresia generică de act administrativ, în
realitate, textul are în vedere două categotii de acte adiminstrative:
1. actele administrative ale autorităţilor publice din sfera executivului;
2. actele administrative ale celorlalte autorităţi publice.
Pentru prima categorie, art. 52 ne apare ca fiind fundamentul contenciosului
administrativ, iar pentru cele din categoria a doua, fie al unui contencios administrativ,
fie al unui contencios judiciar de altă natură. Oricum, art. 52 trebuie coroborat cu art.
21 din Constituţie. În cazul în care legile nu dau soluţii şi procedurile existente sunt
considerate nesatisfăcătoare, urmează a se aplica art. 21 privind accesul liber la justiţie.

Răspundeți la următoarea întrebare:

Ce rol are Constituția României în sistemul de drept românesc?


..................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
...........................................................................................................................

1.6. Definiţia şi trăsăturile administraţiei publice

Noţiunea fundamentală a dreptului administrativ este aceea de administraţie


publică.
01:20 Administraţia publică, potrivit Codului administrativ reprezintă „
totalitatea activitatilor desfasurate in regim de putere publica, de organizare a
aexecutarii si de executare in concret a legii si de prestare de servicii publice, in scopul
satisfacerii interesului public national/ general”.
Administratia publica se imparte in :
19
- administratie publica centrala ( satisface interesul public national/general)
- administratie publica locala (satisface interesul public local).
Trăsăturile administratiei publice sunt urmatoarele:
- este o activitate realizată în principal de autorităţi executive şi administrative
denumite generic în dreptul administrativ autoritaţi ale administraţiei publice
- este o activitate de aducere la îndeplinire a legii sau, după caz, de organizare
sau de realizare efectivă a serviciilor publice;
- este o activitate ce se realizează în regim de putere publică, prin intermediul
prerogativelor constituţionale sau legale ce fac să prevaleze interesul public.

Răspundeți la următoarea întrebare:

1. Enumerati trasaturile administratiei publice!


....................................................................................................................................
....................................................................................................................................
....................................................................................................................................

Să ne reamintim...

Regimul de putere publică este regimul în care prevalează interesul general atunci
când este în conflict cu interesul particular, prin intermediul prerogativelor acordate de
Constituţie şi de legi.

Puterea publică este deci reprezentată de prerogativele ce fac ca interesul general sa


prevaleze faţă de interesul particular.
01:50
Serviciul public reprezintă activitatea organizată sau autorizată de o autoritate a
administraţiei publice, pentru a satisface nevoi sociale în interes public.

Notiunea de autoritate publică desemnează pe agenţii ori funcţionarii publici care intră
în contact direct şi nemijlocit cu cetăţeanul.

Administraţia publică reprezintă ansamblul activităţilor Preşedintelui României,


Guvernului, autorităţilor administrative autonome centrale, autorităţilor administrative
autonome locale şi, după caz, structurilor subordonate acestora, prin care, în regim de
putere publică, se aduc la îndeplinire legile, sau, în limitele legii, se prestează servicii
publice.

1.7.Rezumat
Prezenta unitate de învăţare are drept scop să familiarizeze studenţii cu noţiunile
fundamentale ale dreptului administrativ. De asemenea, am urmărit să indetificăm
corect rolul administraţiei publice în sistemul nostru de drept.
Ni s-a părut deosebit de utilă prezentarea unui mic dicţionar cu termenii fundamentali
ai dreptului administrativ, ca un punct de reper pentru studenţi în abordarea şi
20
înţelegerea noţiunilor cu care vom opera pe parcursul studiului acestei materii.

1.8.Test de autoevaluare a cunoştinţelor

Rezolvaţi următoarele teste-grilă1:


1. În prezent, în dreptul public român vorbim despre:
2. separaţia puterilor
3. colaborarea puterilor
4. separaţia dar şi colaborarea puterilor

5. Dreptul administrativ este o ramură a:


6. dreptului privat
7. dreptului public
8. dreptului constituțional

3. Una din trăsăturile dreptului administrativ se referă la:


9. În dreptul administrativ, interesul public are prioritate faţă de interesul
particular
10. În dreptul administrativ interesul particular primează
11. În dreptul administrativ, interesul public se realizează numai prin negociere cu
reprezentanții societății civile

12. Potrivit teoriei separației puterilor în stat, funcția executivă revine:


a. Parlamentului
b. Administrației
c. Instanțelor judecătorești

13. La ce categorii de acte administrative se referă art 52 din Constituție:


14. Acte administrative ale autorităţilor publice din sfera executivului și actele
administrative ale celorlalte autorităţi publice
15. Actele administrative ale autorităților publice locale
16. Actele administrative ale autorităţilor publice din sfera executivului

17. Activitatea de administrație publică se desfășoară, de regulă:


18. De pe poziții de egalitate față de particulari
19. De pe poziții de autoritate față de particulari
20. De pe poziții de subordonare față de particulari

21. În Constituția României revizuită, principiul separației puterilor în stat este:


22. Ignorat
23. Sugerat implicit
24. Consacrat expres

1
Grilele au un singur răspuns corect.
21
Rezolvare grile: 1.c), 2.b), 3.a), 4.b), 5.a), 6.b), 7.c)

1.9.Bibliografie

1. Marta Claudia Cliza, Drept Administrativ. Partea I-Curs universitar, Editura


Prouniversitaria, București, 2017. ( cota biblioteca 342.9/C57)
2. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ. Editia a 3-a. Vol. 1, Editura C.H.
Beck; Bucuresti, 2014. (Cota bilioteca 342.9/A67)
3. Elena Emilia Stefan, Drept administrativ: partea I: curs universitar,editia a 2a
Editura Universul Juridic, București, 2016. ( cota biblioteca 342.9/S81)
4. Verginia Vedinas, Drept administrativ. Editia a 8-a, Editura Universul Juridic,
București, 2014. ( cota biblioteca 342.9/V40)

22
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 2. DREPTUL ADMINISTRATIV
Cuprins
2.1. Obiectivele unităţii de învăţare
2.2. Competenţele unităţii de învăţare
2.3. Obiectul dreptului administrativ; definiţia şi trăsăturile dreptului administrativ
2.4. Izvoarele dreptului administrativ
2.5. Rezumat
2.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
2.7. Bibliografie

2.1. Obiectivele unităţii de învăţare


Scopul unităţii de învăţare nr. 2 este acela de a prezenta obiectul dreptului
administrativ, a sistematiza izvoarele dreptului administrativ precum și a clasifica
izvoarele dreptului administrativ în scrise și nescrise.

2.2. Competenţele unităţii de învăţare


După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:
=> definiţi dreptul administrativ
=> prezentați trăsăturile dreptului administrativ
prezentaţi => prezentaţi izvoarele dreptului administrativ, cele scrise şi cele nescrise

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 120 minute.

2.3. Obiectul dreptului administrativ; definiţia şi trăsăturile dreptului


administrativ
Obiectul dreptului administrativ
00:05 Discuţiile cu privire la conţinutul şi sfera administraţiei publice nu pot fi
0 separate de cele care privesc obiectul dreptului administrativ.
Obiectul dreptului administrativ este privit într-o opinie, faţă de regimul
constituţional actual ca fiind constituit din acel grup de norme juridice care
reglementează anumite relaţii sociale din sfera de administrare a treburilor statului şi
unităţilor administrativ-teritoriale exercitate prin autorităţile lor, alte categorii de relaţii
sociale din aceeaşi sferă fiind reglementate prin norme juridice din cadrul altor ramuri
de drept (drept constituţional, dreptul civil, dreptul financiar, etc).
Cu alte cuvinte, normele dreptului administrativ se aplică administraţiei publice
şi împreună cu alte norme juridice, aparţinând altor ramuri de drept

Definiţia şi trăsăturile dreptului administrativ


Două categorii de raporturi sociale intră sub incidenţa normelor de drept
23

00:20
administrativ şi anume: cele care privesc aplicarea legii şi prestarea de servicii publice,
în limitele legii precum şi cele care privesc soluţionarea litigiilor dintre autorităţile
administraţiei publice ( autorităţile publice în general, potrivit art. 48 din Constituţie) şi
cei vătămaţi în drepturile lor recunoscute de lege sau chiar în interesele lor legitime
(administraţie contencioasă).
Dreptul administrativ poate fi definit ca ramură a dreptului public care
reglementează relaţiile sociale din sfera administraţiei publice precum şi pe cele de
natură conflictuală dintre autorităţile publice sau persoanele juridice de drept privat
care exercită atribuţii de putere publică, pentru realizarea unui interes public,
asimilate autorităţilor publice, pe de-o parte şi cei vătămaţi în drepturile lor prin acte
administrative ale acestor autorităţi, pe de altă parte.
În ce priveşte trăsăturile dreptului administrativ, doctrina actuală nu a reuşit
adoptarea unei poziţii comune. Vom reţine următoarele caracteristice fundamentale.
În primul rând, dreptul administrativ este calificat în mod unanim ca fiind o
ramură a dreptului de public.
În al doilea rând, dreptul administrativ este dominat de principiul legalităţii, în
sensul că, activitatea autorităţilor administraţiei publice se desfăşoară pe baza legilor şi
în conformitate cu acestea, urmarindu-se în principal, punerea lor în aplicare. Acest
principiu este prevăzut şi în art. 51 din Constituţie conform căruia “Respectarea
Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.”
În al treilea rând, dreptul administrativ se caracterizează prin existenţa unui
ansamblu de reguli specifice activităţilor administrative, distincte de cele care
reglementează raporturile dintre particulari, constituind regimul juridic administrativ,
ce deosebeşte dreptul administrativ de dreptul privat, mai reglementează relaţiile
sociale ce formează obiectul administraţiei publice reprezintă“ dreptul aplicabil
administraţiei publice”.
In prezent, dreptul administrativ beneficiaza de codificare, fiind adoptat Codaul
administrativ.
00:30 În principiu, problemele care apar în activitatea administrativă diferă de
problemele născute din raporturile apărute între particulari, tocmai datorită
prerogativelor de putere publică ce revin autorităţilor administraţiei publice.
Astfel, există o tehnică juridică de acţiune proprie administraţiei publice atât în
ce priveşte emiterea actelor administrative cât şi în ce priveşte încheierea unor
contracte administrative cu particularii, supuse unui regim juridic diferit de cel
aplicabil contractelor civile sau comerciale.
De asemenea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice sunt stabilite
unilateral de autorităţile administraţiei publice.
În al patrulea rând, normele dreptului administrativ sunt mai mobile faţă de
normele dreptului privat, aspect ce decurge din specificul activităţii administrative şi
din transformările rapide care au loc în administraţie.
În al cincilea rând, în dreptul administrativ, interesul public are prioritate faţă
de interesul particular, pornindu-se de la ideea că, în statul de drept, interesele statului
sunt ale colectivităţii, deci trebuie să fie prioritare în raport cu cel ale individului.
Tocmai datorită acestei poziţii a administraţiei publice faţă de cetăţeni, Constituţia a
instituit drepturile garanţii prevăzute la art. 51 şi art. 52 din Constituţie.

24
Răspundeți la următoarea întrebare:
00:30
Care este definiția dreptului administrativ?
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………

Să ne reamintim...
00:40
1. Dreptul administrativ este o ramura a dreptului public.

2.4. Izvoarele dreptului administrativ

Definim izvoarele de drept ca fiind procedurile prin care se elaborează regulile


de drept.
Din punct de vedere a teoriei generale a dreptului, izvoarele dreptului se împart
în două mari categorii:
- izvoare materiale (condiţiile de existenţă)
00:50 - izvoare formale (formele juridice de exprimare a voinţei guvernaţilor).2

Doctrina a împărţit însă în mod constant izvoarele dreptului administrativ în:


- izvoare scrise;
- izvoare nescrise.

La rândul lor, izvoarele nescrise se împart în:


- izvoare nescrise cutumiare;
- izvoare nescrise jurisprudenţiale.
Astfel, izvoarele scrise ale dreptului administrativ se ordonează şi se
ierarhizează după cum urmează:
- Constituţia;
- Legea organică;
- Legea ordinară şi ordonanţa;
- Hotărârea Guvernului;
- Hotărâri (ordine, instrucţiuni) ale administraţiei ministeriale;
01:00 - Ordinul prefectului;
- Hotărârea consiliului judeţean;
- Hotărârea consiliului local;
- Dispoziţia primarului.

2
Nicolae Popa, Teoria generală a dreptului, Editura Actami, Bucureşti, 2000, pg. 191
25
Constituţia.
Legea fundamentală conţine norme cu privire la administraţia publică atât în
sens organic, cât şi în sens material, fiind sursa directă sau indirectă a tuturor
prerogativelor administraţiei publice.
Astfel, art. 1 enumeră valorile supreme, fiind norma constituţională care
stabileşte sensul activităţii oricărei autorităţi a administraţiei publice.
Titlul II stabileşte drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, fixand
însă indirect şi sarcini, drepturi, obligaţii şi limite ale administraţiei publice.
Titlul III enumeră prerogativele administrative ale Preşedintelui României şi ale
Guvernului, toate acestea fiind norme esenţiale pentru administraţia publică centrală de
specialitate, respectiv administraţia publică locală.
Art. 135 enumeră obiectivele pe care trebuie să le asigure statul în plan
economic, financiar şi social, toate fiind sarcini ale organelor administraţiei.

Legile organice si ordinare

Majoritatea acestor legi vizează fie structural, fie funcţional administraţia


publică.
Exemple de legi organice care reglementeaza în materia dreptului administrativ
:
- Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, publicata in
Monitorul Oficial nr.115 din 7 decembrie 2004, cu modificarile si
completarile ulterioare..
- Legea nr.176/2010 privind integritatea in exercitarea functiilor si
demnitatilor publice, publicata in Monitorul Oficial nr.621 din 2
septembrie 2010, cu modificarile si completarile ulterioare etc.
În ceea ce priveste legile ordinare, ele vor fi izvoare de drept administrativ
01:10 numai în măsura în care reglementează relaţii sociale ce fac obiectul administraţiei
publice.
Deoarece dreptul contravenţional este o ramură a dreptului administrativ şi
legile ordinare care stabilesc contravenţii vor intra tot în categoria izvoarelor dreptului
administrativ.

Ordonanţele Guvernului

Ordonanţele vor fi prin excelenţă izvoare ale dreptului administrativ deoarece


ele sunt emise de Guvern, autoritatea centrală a dreptului administrativ. Ordonanţa
Guvernului, datorită emitentului este şi un act administrativ, fiind sursa dreptului
aplicabil administraţiei publice.
Exemplu de ordonanta de guvern, izvor al dreptului administrativ:
-.O.G nr.2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.

Tratatul internaţional ca izvor de drept administrativ.

Pentru a fi izvor al dreptului administrativ, tratatul internaţional trebuie să


îndeplinească următoarele condiţii :
a) să fie de aplicaţie directă, nemijlocită ;
01:20 b) să fie ratificat conform Constituţiei ;
c) să cuprindă reglementări ale relaţiilor sociale ce fac obiectul dreptului administrativ.
Acest punct de vedere rezultă şi din interpretarea art. 20 din Constituţie, după

26
care pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care
România este parte, au prioritate faţă de legile interne, atunci când între acestea nu
există concordanţă.

Răspundeți la următoarea întrebare:


01:25
Care sunt izvoarele scrise ale dreptului administrativ?
.............................................................................................................................
...............................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................

Izvoarele nescrise ale dreptului administrativ

Cutuma reprezintă izvor al dreptului administrativ numai dacă sunt îndeplinite


cumulativ două condiţii:
a) practica îndelungată;
b) formarea convingerii opiniei publice asupra caracterului obligatoriu. În acest
sens, atât autorităţile publice, cât şi cei administraţi trebuie să aibă convingerea
că prin cutumă s-au stabilit veritabile drepturi şi obligaţii juridice.

În dreptul administrativ românesc, de cele mai multe ori cutuma ca izvor de


drept ia naştere din evoluţia autonomiei locale, care duce la crearea în anumite
comunităţi locale a unor reguli ce se impun întocmai ca şi legea.

Princiiile generale ale dreptului constituţional şi regulile generale.

Acest izvor de drept a fost creat de doctrina occidentală, în principal de cea


elveţiană, deoarece în această ţară tribunalul federal dar şi tribunalele administrative au
01:35 dezvoltat, în jurisprudenţa lor, principii generale şi reguli generale care sunt edictate în
forma uzuală a legislaţiei materiale.

Practica judiciară este izvor de drept administrativ, mai ales atunci când vorbim despre
practica instanţelor de contencios administrativ şi, mai nou, a instanţelor de contencios
constituţional.
Ca un argument suplimentar în acest sens, trebuie avute în vedre prevederile
art. 126 alin. 3 din Constituţie care statuează:” Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe
judecătoreşti, potrivit competenţei sale.” Rezultă deci că toate deciziile de interpretare
date în promovarea unui recurs în interesul legii, au semnificaţia unor izvoare de drept.
Pe aceeaşi linie de idei trebuie avute în vedere şi soluţiile date de către
instanţele de contencios administrativ împotriva actelor administrative normative care
trebuie publicate, conform dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ nr.
554/2004. Aceste decizii se publică în Monitorul Oficial al României, partea I sau în
monitoarele oficiale ale judeţelor ori al municipiului Bucureşti, la cererea instanţei de
27
executare ori a reclamantului, fiind scutite de plata taxelor de publicitate.
In concluzie, apreciem ca sunt izvoare ale dreptului administrativ deciziile
Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale Curţii Constituţionale şi ale instanţelor de
contencios administrativ.

Doctrina nu este prin ea însăşi un izvor de drept administrativ, însă nu poate fi negată
influenţă decisivă pe care aceasta o are asupra jurisprudenţei.

Exemple
Care sunt condițiil e cerute de lege ca tratatul internaţional să poată fi considerat izvor
de drept administrativ?
Pentru a fi izvor al dreptului administrativ, tratatul internaţional trebuie să
îndeplinească următoarele condiţii :
- să fie de aplicaţie directă, nemijlocită;
- să fie ratificat conform Constituţiei;
- să cuprindă reglementări ale relaţiilor sociale ce fac obiectul dreptului
administrativ.
01:40

Răspundeți la următoarea întrebare:

1. Prezentaţi, pe scurt, obiectul dreptului administrativ.


........................................................................................................................
.......................................................................................................................
.........................................................................................................................
.........................................................................................................................

Să ne reamintim...
 Izvoarele scrise ale dreptului administrativ se ordonează şi se ierarhizează
astfel:
- Constituţia;
- Legea organică;
- Legea ordinară şi ordonanţa de guvern;
01:50 - Hotărârea Guvernului;
- Hotărâri (ordine, instrucţiuni, circulare) ale administraţiei ministeriale;
- Ordinul prefectului;
- Hotărârea consiliului judeţean;
- Dispozitia presedintelui consiliului judetean;
- Hotărârea consiliului local;
- Dispoziţia primarului.
2.5. Rezumat
În această unitate de învăţare s-a intrat deja in problematica specifică dreptului
administrativ, fiind încă la un nivel teoretic.
Scopul acestei unităţi de învăţare este acela de a sistematiza izvoarele dreptului
administrativ si a le clasifica in izvoare scrise si izvoare nescrise, studenții însușindu-și
cu succes cele prezentate în prezenta unitate de învățare.

28
2.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor

Rezolvaţi următoarele teste-grilă3:


1. Constituţia este principalul izvor al dreptului administrativ?
a. Da
b. Numai când se referă la dreptul administrativ
c. Nu

2. Sunt izvoare ale dreptului administrativ:


a. Decizii pronunțate de către Consiliul Național de Soluționare a Constestațiilor
b. Decizii pronunțate de către Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci
c. Deciziile de interpretare date de Înalta Curte de Casatie si Justitie în
promovarea unui recurs în interesul legii

3. Jurisprudența desemnează:
a. Toate hotărârile judecătorești pronunțate de către instanțele judecătorești dintr-
un stat
b. Toate normele juridice publicate în Monitorul Oficial
c. Toate deciziile Curții Constituționale ale Romaniei

4. Doctrina este prin ea însăşi un izvor de drept administrativ:


a.) Doctrina nu este prin ea însăşi un izvor de drept administrativ, însă nu poate fi
negată influneţă decisivă pe care aceasta o are asupra jurisprudenţei.
b.) Doctrina nu este un izvor de drept administrativ
c.) Doctrina este izvor de drept administrativ

5. Cutuma este sinonimă cu:


a. Legea
b. Obiceiul
c. Principiile generale de drept

Rezolvare grile: 1.a), 2.c), 3.a),4 a) 5.b).

2.7. Bibliografie

1. Marta Claudia Cliza, Drept Administrativ. Partea I-Curs universitar, Editura


Prouniversitaria, București, 2017. ( cota biblioteca 342.9/C57)
2. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ. Editia a 3-a. Vol. 1, Editura C.H.
Beck; Bucuresti, 2014. (Cota bilioteca 342.9/A67)
3. Elena Emilia Stefan, Drept administrativ: partea I: curs universitar,editia a 2a
Editura Universul Juridic, București, 2016. ( cota biblioteca 342.9/S81)
4. Verginia Vedinas, Drept administrativ. Editia a 8-a, Editura Universul Juridic,
București, 2014. ( cota biblioteca 342.9/V40)

3
Grilele au un singur răspuns corect.
29
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 3. DREPTUL ADMINISTRATIV
Cuprins

3.1. Obiectivele unităţii de învăţare


3.2. Competenţele unităţii de învăţare
3.3. Normele de drept administrativ
3.4. Raporturile de drept administrativ
3.5. Rezumat
3.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
3.7.Bibliografie

3.1. Obiectivele unității de învățare


Scopul unităţii de învăţare nr. 3 este acela de a de a prezenta structura normei de
drept administrativ şi de a detalia raporturile de drept administrativ, deoarece aceste
raporturi vor determina ulterior toate toate relaţiile sociale pe care le vom analiza ca
fiind specifice dreptului administrativ.

3.2. Competenţele unităţii de învăţare


După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:
=> analizaţi o normă de drept administrativ
=> să identificați ipoteza, dispoziția și sancțiunea dintr-un text
=> sa clasificati raporturile de drept administrativ
=>sa distingeţi între raporturile de colaborare şi cele de subordonare, specifice
dreptului administrativ

Durata medie de parcurgere a primei unităţi de învăţare este de 120 minute

3.3. Norma de drept administrativ


Structura logico- juridică a normei de drept administrativ.

Ipoteza normei de drept administrativ.

00:05 Ipoteza prevede împrejurările, condiţiile în care se aplică şi subiectele la care se referă
dispoziţia. Tot în ipoteză sunt incluse şi alte părţi ale normei, cum ar fi cele care prevăd
definiţii, principii, scopul activităţii unui organ, înţelesul unor termeni, pentru că pe
baza acestora se pot înţelege prevederile expuse în normă.
Necesitatea unui mod amplu de redactare a ipotezei normei de drept administrativ

30
decurge din însuşi obiectul administraţiei publice, implicit al dreptului administrativ,
anume transpunerea în practică a valorilor politice ce au îmbrăcat haina juridică a legii,
respectiv prestarea, în limitele legii, a serviciilor publice.
După modul de determinare, ipoteza poate fi absolut determinată şi relativ
deteminată.
Ipoteza este absolut determinată când sunt conturate cu exactitate împrejurările în care
se va aplica dispoziţia, situaţie în care autoritatea administraţiei publice nu poate decât
să verifice, şi să ateste, ori să ia act şi să cofirme. Este vorba despre competenţa legată
( autoritatea administrativă este ţinută de norma juridică).
Ipoteza este relativ determinată când legea ( izvorul formal de drept) prevede,
în general, împrejurările la care se aplică norma, existenţa lor concretă urmând a fi
stabilită de organul care o aplică. În această situaţie este vorba despre puterea
discreţionară a autorităţii adminstrative sau de competenţa de apreciere a acesteia.

Dispoziţia normei de drept administrativ.

Dispoziţia este în general categorică, imperativă, deoarece relaţiile sociale care


fac obiectul reglementării dreptului adminisrativ se desfăşoară în procesul de realizare
a puterii.
Astfel, principalele norme de drept administrativ au o dispoziţie cu un caracter
00:20 onerativ, prin care subiectele de drept la care se referă norma sunt obligate la o
anumită conduită, la o anumită prestaţie.
O mare categorie de norme de drept administrativ au o dispoziţie prohibitivă,
cuprizând reguli de interzicere a unor acţiuni. Este cazul, în principal, al normelor cu
caracter contravenţional, al normelor care consacră diferite forme de contrângere
administrativă.
Dispoziţia normei de drept administrativ are uneori şi caracter permisiv,
prevăzând numai facultatea de a acţiona sau nu, lăsând la latitudinea subiectelor de
drept să facă sau nu anumite acţiuni. Aceste dispoziţii sunt evocate prin verbul „ a
putea”, introdus în expersii ca „autoritatea administrativă poate”, „ cetăţeanul poate”.
Succesiunea normelor administrative în unul şi acelaşi izvor de drept nu trebuie privită
cu rigiditate. Este posibil ca după o dispoziţie imperativă, care viza acţiunea unor
subiecte de drept cu privire la aceeaşi problemă, să urmeze o normă cu o dispoziţie
permisivă.
La fel ca şi ipoteza, dispoziţia normei de drept administrativ poate fi aboslut
determinată ( nu este posibilă nici o derogare de la drepturile şi obligaţiile stabilite) şi
relativ determinată ( norma prevede mai mute variante posibile de conduită, urmând ca
administraţia, sau, după caz, cel administrat, să aleagă una dintre ele).

Răspundeți la următoarea întrebare:


00:30 Care este ipoteza din următorul text (norma):

“Legea se trimite spre promulgare Președiuntelui României”.


............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
31
..........................................................................................................................

Sancţiunea normei de drept administrativ.


Sancţiunea normei de drept administrativ prevede urmările juridice care decurg
în cazul nerespecării normei de drept administrativ. Sancţiunea normei de drept
administrativ nu apare întotdeauna în mod expres, urmând a fi dedusă din conţinutul
normei juridice respective. Rezultă deci că sanţiunea rămâne un element potenţial al
normei de drept administrativ.
Sub aspectul gradului de determinare, sanţiunile normei de drept administrativ
pot fi: determinate, relativ determinate, alternative şi cumulative.
Se pot identifica următoarele forme principale ale sancţiunii normei de drept
administrativ:
a.) sancţiuni administrativ disciplinare (destituirea din funcţie, revocarea
alegerii, mutarea disciplinară),
b.) sancţiuni administrativ contravenţionale (amenda, avertismentul şi prestarea
unei activităţi în folosul comunităţii),
c.) sancţiuni administrativ patrimoniale (obligarea la repararea prejudiciului produs
printr-o daună morală sau materială),
d.) măsuri de constrângere cu caracter nesancţionator ( reţinera unei persoane,
obligarea la tratament medical),
e.) măsuri de executare silită (demolarea sa desfiinţarea unor construcţii),
f.) măsuri cu privire la actele juridice (anulare, suspendare, căi de atac).

Răspundeți la următoarele întrebări:

1. Care este structura normei de drept administrativ?


..........................................................................................................................
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................
2. Analizați următorul text și identificați structura normei de drept administrativ:

„În timpul mandatului, Președintele României nu poate fi membru al vreunui partid și


nu poate îndeplini nicio altă funcție publică sau privată.”
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
...........................................................................................................................

3.4. Raporturile de drept administrativ


Rezultatul acţiunii normelor de drept administrativ în relaţiile sociale îl
00:50 constituie raporturile de drept administrativ, care apar, aşadar, ca o categorie distinctă
32
de raporturi juridice. În cea mai simplă definiţie, raporturile juridice sunt înţelese ca
fiind relaţiile sociale ce au căzut sub incidenţa normelor juridice (reglementate de
normele juridice).

În dreptul administrativ indentificăm două categorii de raporturi de drept:


raporturi de subordonare şi raporturi de colaborare.

Ambele categorii de raporturi prezintă următoarele trăsături generale prin care


se particularizează faţă de celelalte raporturi de drept:
a) unul dintre subiecte este, obligatoriu, un purtător al autorităţii publice; de
regulă, acesta este un organ al administraţiei publice, însă poate fi şi un organe nestatal
învestit cu prerogative de putere publică. Această trăsătură urmăreşte să
individualizeze raporturile de drept administrativ de raporturile de drept privat.
b) sunt raporturi de putere, care apar în sfera relaţiilor sociale reglementate de
normele dreptului administrativ. Această trăsătură delimitează raporturile de drept
administrativ de celelalte raporturi de drept public.

Răspundeți la următoarea întrebare:

Care este definiția raportului de drept administrativ?


..........................................................................................................................
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................

Trăsături specifice raporturilor de subordonare.

a) sunt raporturi de subordonare a unui subiect faţă de celălalt; mai exact,


subiectul care este purtător al autorităţii publice are o poziţie supraordonată.
b) naşterea şi realizarea lor sunt determinate fie de voinţa legiuitorului, fie de
01:00 voinţa unilaterală a subiectului supraordonat,
c) realizarea lor constituie o obligaţie juridică pentru organul supraordonat.

Trăsături specifice raporturilor de colaborare

a) sunt raporturi în care subiectul purtător al autorităţii publice colaborează de pe


o poziţie egală cu celălalt subiect al raportului administrativ (care poate fi sau nu
purtător al autorităţii publice);
b) naşterea şi realizarea lor concretă este determinată de manifestarea voinţei
ambelor subiecte;
c) condiţiile manifestării voinţei ambelor subiecte sunt prevăzute expres de lege.
33
Exemple

Câte tipuri de sancțiuni ale normei de drept administrativ se pot cunoaște?

Sancțiunile normei de drept administrativ sunt de mai multe tipuri, astfel:


- sancţiuni administrativ disciplinare (destituirea din funcţie, revocarea alegerii,
mutarea disciplinară),
- sanţiuni administrativ contravenţionale (amenda, avertismentul şi prestarea unei
01:20 activităţi în folosul comunităţii),
- sancţiuni administrativ patrimoniale (obligarea la repararea prejudiciului produs
printr-o daună morală sau materială),
- măsuri de constrângere cu caracter nesancţionator (reţinera unei persoane,
obligarea la tratament medical),
- măsuri de executare silită (demolarea sa desfiinţarea unor construcţii),
- măsuri cu privire la actele juridice (anulare, suspendare, căi de atac).

Răspundeți la următoarele întrebări:

1.Cum se clasifică ipoteza normei de drept administrativ?


..........................................................................................................................
...........................................................................................................................
...........................................................................................................................
............................................................................................................................................
..........................................................................................................................................

01:30 2. Analizați următorul text și identificați structura normei de drept administrativ:

“Cetățeanul român nu poate fi extrădat sau expulzat din România”.


............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
...........................................................................................................................................
„Președintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente și de
importanță deosebită”
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
.................................................................................................................................................
......................................................................................................................................................

Să ne reamintim...
Trăsăturile specifice raporturilor de subordonare sunt:

a) sunt raporturi de subordonare a unui subiect faţă de celălalt; mai exact,

34
subiectul care este purtător al autorităţii publice are o poziţie supraordonată.
b) naşterea şi realizarea lor sunt determinate fie de voinţa legiuitorului, fie de
voinţa unilaterală a subiectului supraordonat,
c) realizarea lor constituie o obligaţie juridică pentru organul supraordonat.

3.5. Rezumat
În această unitate de învăţare se intră deja in problematica specifică dreptului
administrativ, fiind încă la un nivel teoretic.
Scopul acestei unităţi de învăţare este acela de a detalia raporturile de drept
administrativ, deoarece aceste raporturi vor determina ulterior toate toate relaţiile
sociale pe care le vom analiza ca fiind specifice dreptului administrativ.
De asemenea, în această unitate de învățare s-a analizat structura normei de drept
administrativ, astfel încât studenții au cunoțtințe solide în a le identifica într-un text și
anume: ipoteza, dispoziția, sancțiunea.
Nu in ultimul rand, s-au identificat tipurile de sancțiuni ale normei de drept
administrativ.

3.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor

Rezolvaţi următoarele teste-grilă4:

Dispoziţiile normei de drept administrativ cu caracter permisiv:


a. Sunt evocate prin verbul „ a permite”
b. Sunt evocate prin verbul „ a putea”
c. Sunt evocate prin expresia „ a avea posibilitatea să”

2. Ipoteza normei de drept administrativ este absolut determinată când:


a. Sunt prevăzute posibilitățile pe care le are subiectul de drept
b. Sunt stabilite sancțiunile nerespectării dispoziției
c. Sunt conturate cu exactitate împrejurările în care se va aplica dispoziţia

3. Între Președinte și Guvern există raporturi de:


a. Subordonare
b. Colaborare
c. Control reciproc

4. În cazul raportului de drept administrativ:


a. Ambele subiecte sunt întotdeauna, autorități ale administrației publice
b. Ambele subiecte sunt întotdeauna, persoane juridice de drept public.
c. Unul dintre subiecte este întotdeauna un purtător al autorității publice

5. Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii reprezintă o sancțiune:


a. Penală
b. Civilă

4
Grilele au un singur răspuns corect.
35
c. Contravențională

6. Măsurile de executare silită reprezintă:


a. Ipoteza normei
b. Sancțiunea normei
c. Dispoziția normei

Rezolvare grile: 1.b), 2.c), 3.b), 4.c), 5.c), 6.b).

3.7. Bibliografie

1. Marta Claudia Cliza, Drept Administrativ. Partea I-Curs universitar, Editura


Prouniversitaria, București, 2017. ( cota biblioteca 342.9/C57)
2. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ. Editia a 3-a. Vol. 1, Editura C.H.
Beck; Bucuresti, 2014. (Cota bilioteca 342.9/A67)
3. Elena Emilia Stefan, Drept administrativ: partea I: curs universitar,editia a 2a
Editura Universul Juridic, București, 2016. ( cota biblioteca 342.9/S81)
4. Verginia Vedinas, Drept administrativ. Editia a 8-a, Editura Universul Juridic,
București, 2014. ( cota biblioteca 342.9/V40)

36
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 4. PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

Cuprins
4.1. Obiectivele unităţii de învăţare
4.2.Competenţele unităţii de învăţare
4.3. Cadrul constituţional al instituţiei prezidenţiale
4.4. Rolul Preşedintelui potrivit Constituţiei
4.5 Actele Președintelui României
4.6. Rezumat
4.7. Test de autoevaluare a cunoștințelor
4.8. Bibliografie

4.1. Obiectivele unităţii de învăţare


Unitatea de învățare nr. 4 intitulată Președintele României tratează problematica
instituției Președintelui din punct de vedere administratriv, ca autoritate a puterii
executive. În acest sens se prezintă cadrul constituţional al instituţiei prezidenţiale
precum și rolul Preşedintelui potrivit Constituţiei revizuite. Nu în ultimul rând se
analizează actele Președintelui, asa cum sunt ele prevazute in Constitutia Romaniei.

4.2. Competenţele unităţii de învăţare


După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:
=> detaliați cadrul constituţional al instituţiei prezidenţiale
=> precizaţi rolul Preşedintelui României, conform Constituţiei
=> identificați și să clasificați actele Președintelui.

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 120 minute.

4.3. Cadrul constituţional al instituţiei prezidenţiale

În dreptul public modern, ideea şefului de stat este legată de forma de


guvernământ, concept prin care s-a răspuns la întrebarea: cine exercită puterea
suverană în stat: o singură persoană (monocraţia), un grup de persoane (oligarhia) sau
mase largi ale poporului (democraţia). Nu mai puţin, noţiunea a dobândit şi
00:05 semnificaţia definirii statului sub aspectul modului de desemnare a şefului de stat,
unipersonal şi a legăturilor acestuia cu celelalte autorităţi statale. Din acest punct de
vedere, formele de guvernământ sunt clasificate, ca regulă, în două categorii: monarhii,
în care şeful statului este desemnat pe baze ereditare şi republici, în care şeful de stat
este desemnat pe un termen determinat, fie de popor prin vot direct sau indirect, fie de
Parlament.

37
Argumente constituţionale care califică regimul din România ca fiind semi-
prezidenţial atenuat sau semi-parlamentar

Art. 62 şi 81: Atât Parlamentul, cât şi Preşedintele sunt aleşi prin vot universal, egal,
direct, secret şi liber exprimat.

Art. 89: Dreptul Preşedintelui de a dizolva Parlamentul se poate exercita numai cu


respectarea următoarelor condiţii:
- obligativitatea consultării preşedinţilor celor două camere;
- Parlamentul să nu fi acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen
00:10 de 60 de zile de la prima solicitare a învestiturii;
- în intervelul de 60 de zile să fi fost respinse cel puţin două solicitari de învestitură;
- să nu reprezinte a doua dizolvare în timpul unui an;
- să nu fie vorba de ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui;
- în ţară să nu fie instituită starea de asediu sau starea de urgenţă.

Art. 95: Parlamentul are dreptul de a trage la răspundere politică pe Preşedintele


României, procedând la suspendarea acestuia din funcţie şi apoi la organizarea unui
referendum pentru demiterea sa.

Art. 96: Parlamentul poate hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României pentru
înaltă trădare, caz în care competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie.

Art. 90: Preşdintele României poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum
voinţa cu privire la problemele de interes naţional, după consultarea Parlamentului.

Art. 85: Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de Prim-


ministru şi numeşte Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

Art. 109 alin. 1: Guvernul în întregul său şi fiecare membru al acestuia solidar cu
ceilalţi membrii, răspund politic numai în faţa Parlamentului.

Art. 109 alin. 2: Preşedintele României, dar şi fiecare Cameră în parte a Parlamentului,
au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în
exerciţiul funcţiei lor.

Art. 74 : Preşedintele nu are drept de iniţiativă legislativă, acesta aparţinând unui


număr de cetăţeni, fiecărui parlamentar şi Guvernului.

Art. 77: Refuzul Preşedintelui de a promulga o lege se exercită o singură dată, după
primirea acesteia. În urma reexaminării de către Parlament, promulgarea trebuie să se
facă în cel mult 10 zile.

Art. 91-93: Cele mai importante atribuţii ale Preşedintelui României în domeniul
politicii externe, al apărării, al stărilor excepţionale sunt condiţionate, fie de voinţa
Guvernului, fie de cea a Parlamentului sau se află sub controlul Parlamentului.

Art. 100 alin. 2: Decretele Preşedintelui României, emise în exercitarea celor mai
importante atribuţii se contrasemnează de către Primul-ministru. Fără această
contrasemnătură, decretul nu este valabil. Prin acest vot Parlamentul exercită un

38
control parlamentar indirect asupra Preşedintelui României, prin intermediul Primului-
ministru, care răspunde exclusiv în faţa Parlamentului

4.4. Rolul Preşedintelui potrivit Constituţiei


Legiuitorul constituant din 1991 a proiectat un Preşedinte de Republică pentru a
00:20
satisface, pe de o parte, nevoile de reprezentare a statului, iar pe de altă parte, nevoia
de arbitraj între puterile statului, între stat şi societate.
Potrivit articolului 80 din Constituţie, Preşedintele Romăniei apare într-o triplă situaţie:
a) şef de stat;
b) şef al executivului;
c) garant al Constituţiei şi moderator între puterile statului.

1. Ca şef de stat, Preşedintele are funcţia de reprezentare a statului român,


reprezentare atât în exterior cât şi în interior.
În virtutea acestei funcţii, Preşedintele are atribuţia de a încheia în numele României
tratatele internaţionale, negociate de Guvern, de a aproba înfiinţarea, desfiinţarea sau
schimbarea rangului misiunilor diplomatice ori de a acredita reprezentanţii diplomatici
ai altor state în România. Pe plan intern, această funcţie presupune dreptul de a conferi
decoraţii şi titluri de onoare, de acordare a celor mai înalte grade militare, de numire în
anumite funcţii publice, de acordare a graţierii individuale.

2.Ca Şef al executivului, Preşedintele României are sarcina de a garanta independenţa


naţională, unitatea şi integritatea teritorială a ţării. În vederea realizării acestei
sarcini, Preşedintele are atribuţii în domeniul aprobării (declararea mobilizării) şi în
situaţii excepţionale (instituirea stării de urgenţă sau a starii de asediu), având dreptul
de a participa şi la şedinţele Guvernului.

3.În al treilea rând, Preşedintele României este autoritatea publică chemată să vegheze
la respectarea Constituţiei şi la funcţionarea autorităţilor publice în baza Constituţiei,
sarcina care presupune un arbitraj între puterile statului, între stat şi societate.

Să ne reamintim...
 Potrivit articolului 80 din Constituţie, Preşedintele Romăniei apare într-o triplă
situaţie:
- şef de stat;
- şef al executivului;
- garant al Constituţiei şi moderator între puterile statului.

Răspundeți la următoarele întrebări


Precizați minim cinci articole din Constituie care consființesc regimul politic din
România ca fiind semiprezidential atenuat!
39
..................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
........................................................................................................................

4.5.Actele Preşedintelui României

Reglementarea constituţională a materiei actelor Preşedintelui României


00:30
Articolul 100 din Constituţia României se referă la actele Preşedintelui şi are
următorul cuprins:

(1) “În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României emite decrete care se
publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa
decretului.”;
(2) “Decretele emise de Preşedintele României în exercitarea atribuţiilor sale,
prevăzute în articolul 91 alineatele (1) şi (2), articolul 92 alineatele (2) şi (3), articolul
93 alineatul (1) şi articolul 94 literele a), b) şi d) se contrasemnează de primul-
ministru”.

Articolul 100 se referă numai la actele juridice ale Preşedintelui nu şi la cele cu


caracter exclusiv politic (mesaje, declaraţii, apeluri, scrisori, comunicate).

Actele exclusiv juridice


Am văzut deci că actele juridice ale Preşedintelui României sunt decretele.
Decretele Preşedintelui apar ca manifestări de voinţă unilaterale care, emise în
exercitarea atribuţiilor conferite lui prin Constituţie, urmăresc să producă efecte
00:40 juridice.
Constituţia se mărgineşte să stabilească regula generală potrivit cu care în exercitarea
atribuţiilor sale, Preşedintele emite decrete. Constituţia nu precizează însă când, în
îndeplinirea atribuţiilor sale, Preşedintele urmează să recurgă la calea decretelor şi
când va utiliza alte forme de activitate. În această situaţie, se poate spune că prin
specificul lor, unele atribuţii ale Preşedintelui presupun recugerea la manifestări de
voinţă producătoare de efecte juridice, cum ar fi cazul promulgării legilor, ipoteză în
care forma decretului se impune în mod firesc. Prin specificul lor, alte atribuţii nu
presupun recurgerea la manifestări de voinţă unilaterale producătoare de efecte juridice
(ex. participarea Preşedintelui la şedinţele Guvernului).
Decretele Preşedintelui pot avea caracter normativ sau caracter individual. În
opinia prof. Antonie Iorgovan, decretele Preşedintelui nu pot avea caracter normativ.
Prof. Iorgovan adaugă la această trăsătura şi faptul ca decretul prezidenţial nu poate să
aibă nici caracter secret, pornind de aici o întreagă discuţie cu privire la publicarea
decretului în Monitorul Oficial.
Articolul 100 stabileşte în alin.(1) că toate decretele Preşedintelui trebuie publicate în
Monitorul Oficial al României. Nepublicarea acestora duce la inexistenţa decretului,
ceea ce înseamnă că actul va fi lipsit total de valoare juridică, cu toate consecinţele ce
decurg din aplicarea teoriei inexistenţei în dreptul administrativ.
Având în vedere gama largă de atribuţii pe care Consituţia le conferă şefului
40
statului, nu ar fi posibil ca, într-un regim democratic actele acestuia să nu fie publicate.
Din punct de vedere al regimului procedural aplicabil decretelor prezidenţiale,
ele pot fi clasificate în două categorii principale:
a. decrete a căror valabilitate nu este condiţionată de contrasemnătura primului-
ministru;
b. decrete a căror valabilitate este subordonată acestei condiţii.
01:00 Alineatul (2) se referă la o serie de situaţii în care decretele emise de Preşedintele
României vor trebui contrasemnate de primul ministru. Astfel, vor trebui
contrasemnate decretele cu privire la supunerea spre ratificarea Parlamentului a unor
tratate, privind acreditarea unor ambasadori; declararea mobilizării parţiale sau
generale; decretarea stării de asediu sau de urgenţă; conferirea gradelor de general,
marelaş şi amiral; acordarea graţierii individuale.
Decretele care nu sunt contrasemnate nu-şi vor putea produce efectele,
contrasemnarea fiind o condiţie de fond, solicitată în mod expres în articolul 100
alin.2. In cazul imposibilităţii pentru primul-ministru de a-şi exercita atribuţiile,
potrivit articolului 107 din Constituţie, urmează să fie desemnat un alt membru al
Guvernului ca prim-ministrul interimar, fapt ce permite să se asigure contrasemnarea
decretelor prezidenţiale.
Prin contrasemnare se dă actului respectiv o motivaţie mai solidă şi se
antrenează, de regulă, răspunderea juridică a celui care a contrasemnat actul.
Contrasemnarea este şi o măsură împotriva depăşirii de către şeful de stat a
împuternicirilor conferite de Constituţie şi legi.
Fără contrasemnătura Primului ministru, decretul prezidenţial este lovit de
nulitate, Primul-ministru asumâmdu-şi o răspundere politică faţă de Parlament de
fiecare dată când le semnează, aspect ce apropie regimul nostru politic de unul
parlamentar.
Trebuie să se observe că nimic din Constituţie nu se opune ca Preşedintelui să i
se recunoască prin legi organice sau ordinare şi alte atribuţii decât cele prevăzute de
Constituţie. Întrucât în aceste cazuri nu este vorba despre atribuţii prevăzute prin însuşi
textul Constituţiei, este posibil ca ele să fie îndeplinite prin alte ate juridice decât
01:15 decretele şi prin urmare să nu fie supuse obligaţiei de publicare în Monitorul Oficial,
sub sancţiunea inexistenţei lor.
Astfel, apreciem faptul ca, deşi Constituţia prevede că atribuţiile Preşedintelui
sunt îndeplinite prin decrete, în realitate, decretele nu sunt unica formă acesta poate
lega efecte juridice de o manifestare a sa de voinţă.
De vreme ce decretul prezidenţial este calificat drept act juridic, mai exact act
administrativ, el poate fi supus atacului în contenciosul administrativ, potrivit dreptului
comun, adică Legea contenciosului administrativ, Legea nr. 554/2004.

Răspundeți la următoarea întrebare:


1. Enumerați, pe scurt decretele Președintelui care trebuie contrasemnate de catre
primul ministru.
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
41
...........................................................................................................................

Actele exclusiv politice ale Preşedintelui României

În măsura în care sunt îndeplinite în exercitarea unor atribuţii prevăzute de


Constituţie, toate actele Preşedintelui României au un conţinut politic mai mult sau mai
01:25 puţin pronunţat. Unele acte au însă un caracter exclusiv politic, în sensul că prin
conţinutul lor nu produc şi efecte juridice.
Singurul act exclusiv politic al Preşedintelui căruia Constituţia îi dă o denumire
proprie este mesajul. Calificarea constituţională nu poate duce însă la concluzia că
mesajul este unicul act politic la care poate recurge Preşedintele în îndeplinirea
mandatului său.
Întrucât Preşedintele reprezintă statul în relaţiile sale interne şi externe şi este
garantul respectării Constituţiei, al independenţei naţionale, al unităţii si integrităţii
teritoriale a României, acesta este pus în situaţia de a preciza poziţia ţării noastre sau
propria sa atitudine prin declaraţii de principiu, care nu sunt de natură să genereze
drepturi şi obligaţii susceptibile de a fi sancţionate prin recurgerea la forţa de
constrângere publică. Asemenea activităţi pezidenţiale pot lua forme dintre cele mai
variate, cum sunt: declaraţiile, apelurile, demersurile, discursurile, interviurile etc.
Din acest punct de vedere, Constituţia din 1991, republicată, lasă deschisă calea pentru
ca practica să găseasă formele de participare a Preşedintelui cele mai adecvate şi mai
01:30 adaptate împrejurărilor la viaţa publică.
În vederea asigurării unei cât mai largi transparenţe a activităţii pe plan politic a
Preşedintelui, a apărut funcţia publică de „purtător de cuvânt” al acestuia. Fără să aibă
la bază un text constituţional, aceasta funcţie s-a precizat printr-o practică aproape
zilnică, care riscă să o transforme într-o instituţie de drept cutumiar. În absenţa oricărei
prevederi constituţionale nu se ştie însă dacă şi în ce măsură declaraţiile sau precizările
politice ale purtătorului de cuvânt al Preşedintelui îl angajează pe acesta. Trebuie să
avem în vedere ce Preşedintele este, conform Constituţiei, un organ de stat
unipersonal, astfel încât nimic nu autorizează acest organ să-şi delege unele atribuţii,
fie şi numai pe cele ce se exercită prin acte exclusiv politice, altui organ.

Exemple

Răspundeți la următoarele întrebări:


1. Care este rolul Preşedintelui României, potrivit Constituţiei?
...................................................................................................................................
................................................................................................................................
.................................................................................................................................
................................................................................................................................

2. Clasificaţi actele Preşedintelui României


..............................................................................................................................
..............................................................................................................................
.................................................................................................................................
...............................................................................................................................
42
.....................................................................................................................................
....................................................................................................................................

Să ne reamintim...

 Actele Președintelui prevăzute în constituție sunt decretele și mesajele


 Decretele Preşedintelui pot avea caracter normativ sau caracter individual

4.6.Rezumat
Începând cu această unitate de învăţare, se trece deja în problematica autorităţilor care
fac parte din sfera administraţiei publice. Prezentarea acestor autorităţi publice începe
cu Preşedintele României, ca şef al executivului. Astfel, sunt analizate pe rând toate
componentele ce derivă din această funcţie, începând cu rolul Preşedintelui şi actele
Președintelui, atat cele juridice adica decretele dar si cele politice precum mesajele.
Analiza teoretica dar si practica a rolului si actelor Presedintelui s-a facut exclusiv pe
baza prevederilor constitutionale, imbinate cu dpctrina si jurisprudenta.

4.7. Test de autoevaluare evaluare a cunoştinţelor

Rezolvaţi următoarele teste-grilă5:

1. Mandatul Președintelui României:


a. Are o durată de 5 ani și poate fi reînnoit o singură dată
b. Are o durată de 5 ani și poate fi reînnoit fără restricții
c. Are o durată de 4 ani și poate fi reînnoit succesiv o singură dată

2. În timpul mandatului, Președintele României:


a. Poate îndeplini o altă funție publică sau privată
b. Poate fi administrator al unei societăți comerciale
c. Nu Poate îndeplini o altă funcție publică sau privată

3. Președintele exercită funcția de mediator:


a. Între Parlament și Guvern
b. Între liderii politici
c. Între puterile statului precum și între stat și societate

4. Declarațiile pur politice ale Președintelui României:


a. Produc efecte juridice
b. Nu produc efecte juridice
c. Sunt obligatorii pentru administrație

5
Grilele au un singur răspuns corect.
43
5. Trebuie contrasemnate de către Primul-Ministru:
a. Decretele de promulgare a unei legi
b. Decretul de declarare a mobilizării parțiale sau totale a forțelor armate
c. Decretul de acordare a gradului de general

6. Nepublicarea decretelor Președintelui în Monitorul Oficial al României atrage:


a. Inexistența
b. Nulitatea
c. Revocarea

Rezolvare grile: 1.a), 2.c), 3.c), 4.b), 5.c), 6.a)

4.8.Bibliografie

1. Marta Claudia Cliza, Drept Administrativ. Partea I-Curs universitar, Editura


Prouniversitaria, București, 2017. ( cota biblioteca 342.9/C57)
2. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ. Editia a 3-a. Vol. 1, Editura C.H.
Beck; Bucuresti, 2014. (Cota bilioteca 342.9/A67)
3. Elena Emilia Stefan, Drept administrativ: partea I: curs universitar,editia a 2a
Editura Universul Juridic, București, 2016. ( cota biblioteca 342.9/S81)
4. Verginia Vedinas, Drept administrativ. Editia a 8-a, Editura Universul Juridic,
București, 2014. ( cota biblioteca 342.9/V40)

44
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 5. PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

Cuprins
5.1. Obiectivele unităţii de învăţare
5.2.Competenţele unităţii de învăţare
5.3. Atribuţiile Preşedintelui României
5.4. Rezumat
5.5. Test de autoevaluare a cunoștințelor
5.6.Bibliografie

5.1. Obiectivele unităţii de învăţare


Unitatea de învățare nr. 5 intitulată Președintele României tratează problematica
instituției Președintelui din punct de vedere administrativ, ca autoritate a puterii
executive. În acest sens se, prezintă principale atribuții ale Președintelui pe care le-am
clasificat si analizat punctual dar și alte aspecte de interes, cu referire la tema dată.

5.2. Competenţele unităţii de învăţare


După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:
=> precizaţi atribuţiile Preşedintelui României
=> clasificaţi atribuţiile Preşedintelui României
=> identificați pe larg atribuțiile Preşedintelui României, raportate la clasificările
existente

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 120 minute.

5.3. Atribuţiile Preşedintelui României

Natura juridică, rolul şi funcţiile instituţiei prezidenţiale impun ca atribuţiile


acesteia să fie prevăzute, în primul rând, în Constituţie. Atribuţiile Preşedintelui
României stabilite în Constituţie privesc prin excelenţă raporturi de drept politic, fie
00:05 de drept constituţional, internaţional, fie de drept administrativ. Exercitând astfel de
0 atribuţii, Preşedintele României acţionează ca autoritate statală, reprezentând statul
român. Primatul Constituţiei în ceea ce priveşte stabilirea atribuţiilor Preşedintelui
României nu împiedică însă, ca prin legi speciale să se prevadă şi alte atribuţii, evident,
de o importanţă socială mai mică decât prerogativele sale constituţionale cuprinse în
Legea fundamentală.
Întrucât exercitarea atribuţiilor prezidenţiale trebuie să se desfăşoare într-un cadru
organizatoric legal, prin lege s-a prevăzut organizarea şi funcţionarea Preşedinţiei
României ca instituţie publică cu personalitate juridică. Potrivit art.1 alin. 2 din Lege,

45
prin Preşedinţia României se înţeleg serviciile publice aflate la dispoziţia Preşedintelui
României, pentru îndeplinirea atribuţiilor sale.
Atribuţiile Preşedintelui României sunt variate, manifestându-se în diverse
domenii, ele putând fi prezentate atât din punct de vedere al conţinutului, al obiectului
lor, cât şi al condiţiilor în care se realizează. Unii autori clasifică atribuţiile
Preşedintelui României după criteriul conţinutului acestor atribuţii, alţii folosesc drept
criteriu – condiţiile de exercitare a atribuţiilor.
Spre exemplu, având în vedere criteriile obiectului atribuţiilor coroborat cu
criteriul conţinutului lor, distingem între atribuţii în domeniul politicii interne şi
atribuţii în domeniul politicii externe.

5.3.1. Clasificarea atribuţiilor

Atribuţiile Preşedintelui României au fost clasificate de profesorul A. Iorgovan


00:10 după mai multe criterii, după cum urmează:
50 1. din punct de vedere al sarcinilor Preşedintelui se disting trei categorii de atribuţii:
a) atribuţii specifice şefului de stat;
b) atribuţii de realizare a funcţiei de şef al executivului;
c) atribuţii de apărare a Constituţiei şi de asigurare a bunei funcţionări a autorităţilor
publice.

2. din punct de vedere al subiectelor faţă de care se exercită se disting:


a) atribuţii exercitate în raporturile cu Parlamentul (adresarea de mesaje, convocarea
Parlamentului, promulgarea legii);
b) atribuţii exercitate în raporturile cu Guvernul (desemnarea candidatului la funcţia de
Prim-ministru, numirea Guvernului pe baza votului de învestitură acordat de
Parlament, remanierea guvernamentală, consultarea Guvernului, participarea la
şedinţele acestuia);
c) atribuţii exercitate în raport cu alte autorităţi ale administraţiei publice, în realizarea
unor servicii publice naţionale (în domeniul apărării, în domeniul relaţiilor externe,
atribuţiile în situaţii excepţionale etc.);
d) atribuţii în raporturile cu puterea judecătorească (numirea judecătorilor şi
procurorilor, acordarea graţierii individuale);
e) atribuţii în raporturile cu Curtea Constituţională (numirea unor judecători, sesizarea
Curţii);
f) atribuţii în raporturile cu poporul (referendumul).

3. din punct de vedere al frecvenţei se reţin două categorii:


a)atribuţii obişnuite activităţii de stat (cele mai numeroase);
b) atribuţii în situaţii speciale (declararea mobilizării, declararea stării de urgenţă, a
celei de asediu etc.)

4. din punct de vedere al procedurii se deosebesc de asemenea două tipuri:


a) atribuţii ce se exercită fără restricţii sau condiţionări (acordarea graţierii
individuale);
b) atribuţii care sunt condiţionate de termene, propuneri ale Guvernului, avizul sau
aprobarea Parlamentului (cea mai mare parte)

5. din punct de vedere al formelor tehnico-juridice prin care se realizează se disting trei
categorii:
a) atribuţii ce se realizează prin decrete (în majoritate contrasemnate de Primul-

46
ministru);
b) atribuţii ce se realizează prin operaţiuni administrative (ex. primirea unor scrisori de
acreditare);
c) atribuţii ce se realizează prin acte exclusiv politice (ex. mesajul, declaraţia).

5.3.2.Atribuţiile Preşedintelui în raporturile sale cu Parlamentul

Adresarea de mesaje
În calitate de şef al puterii executive, Preşedintele are nevoie să dispună de căi
specifice de contact cu puterea legiuitoare a ţării ca autoritate ce exercită controlul
asupra Guvernului şi administraţiei publice, adresarea de mesaje fiind considerată
astfel "un canal" de comunicare către Parlament a opiniilor Preşedintelui cu privire la
00:20 problemele naţiunii. Având în vedere sarcinile Preşedintelui de reprezentare a statului
50 român şi de garant al Constituţiei, faptul că nu poate legifera nu poate legifera şi că
atribuţiile sale sunt condiţionate de consultarea sau de aprobarea ulterioară a
Parlamentului, instituţia mesajului apare în aceste condiţii deplin justificată.
Textul constituţional - art.88 - are următorul cuprins :"Preşedintele României
adresează Parlamentului mesaje cu privire la principalele probleme politice ale
naţiunii".
Legat de conţinutul mesajului, de sfera problemelor ce pot forma obiectul
acestuia, s-a susţinut că aceasta este relativ determinată. Este evident însă că
"problemele politice ale naţiunii" aduse în discuţie prin mesaj trebuie să fie şi de
competenţa Parlamentului, adică să privească fie controlul parlamentar asupra
Guvernului şi a celorlalte autorităţi ale administraţiei publice, fie procesul de
legiferare. Mesajul, fiind expresia exclusivă şi unilaterală a concepţiilor politice ale
Preşedintelui, nu angajează în nici un fel răspunderea Guvernului, iar în lipsa unor
prevederi exprese rămâne la latitudinea Preşedintelui de a decide dacă şi când va
exercita această prerogativă, sub acest aspect puterea discreţionară a Preşedintelui fiind
atât de largă încât el poate evita în mod deliberat prezentarea de mesaje de-a lungul
întregului mandat.
În privinţa formei de prezentare a mesajului, neexistând prevederi exprese prof.
Antonie Iorgovan a identificat trei posibile situaţii:
a) prezentarea directă;
b) citirea de către un consilier prezidenţial;
c) trimiterea sub forma unei scrisori publice. Preşedintele dispune şi în această privinţă
de o mare libertate, dispoziţiile art. 88 neprecizând dacă mesajele trebuie să îmbrace
forma scrisă sau orală.
În raport cu obligaţia parlamentarilor de a se reuni în şedinţă comună pentru a
primi mesajul Preşedintelui expres prevăzută în art.65 alin.2 lit.a a luat naştere
problema regimului juridic şi al efectelor mesajului. Astfel, Curtea Constituţională,
fiind solicitată să se pronunţe cu privire la dispoziţiile art.7 alin.1 din Regulamentul
şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului referitoare la obligativitatea
dezbaterii mesajelor prezentate de Preşedintelui României, a stabilit prin Decizia
nr.87/1994 că aceasta este neconstituţională cu excepţia situaţiilor la care se referă
art.92 alin.3 din Constituţie.
În decizia Curţii se arată că potrivit art. 100 din Constituţie, doar decretele
Preşedintelui se contrasemnează, iar mesajul, fiind un act exclusiv şi unilateral al
Preşedintelui, nu produce efectele juridice ale unui decret, deoarece singura consecinţă
prevăzută de art.65 alin.2 lit.a din Constituţie este obligaţia Camerelor de a se întruni
în şedinţă comună şi de a-l primi, nu şi aceea de a-l dezbate. Prin intermediul mesajului

47
Preşedintele atrage oficial atenţia Parlamentului asupra problemelor politice ale
naţiunii, dar aceasta nu implică necesitatea ca prezentarea sa să fie urmată de dezbateri
parlamentare cu participarea Preşedintelui, în această privinţă Curtea Constituţională
reţinând că "Preşedintele nu poate fi participant la o dezbatere parlamentară, deoarece
ar însemna să-şi angajeze răspunderea politică, ceea ce e contrar poziţiei sale
constituţionale de reprezentant al naţiunii şi l-ar situa într-o situaţie similară cu cea a
Guvernului" care răspunde politic în faţa Parlamentului potrivit art.109 alin.1.
În considerentele deciziei se mai arată că "după primirea mesajului de către Camere,
aspecte ce alcătuiesc conţinutul său ar putea face obiectul unei dezbateri, dar ca o
problemă separată", astfel că o eventuală dezbatere se desfăşoară pe unica răspundere
politică a participanţilor, deoarece legiuitorul constituant face distincţie între mesaj ca
atare, asociat cu obligaţia Parlamentului de a-l primi, şi problemele cuprinse în mesaj,
care se dezbat doar dacă Parlamentul estimează şi nu pentru că el ar avea o obligaţie
constituţională în acest sens. Acest mesaj nu reprezintă o atingere adusă principiului
separaţiei puterilor pentru că el nu e de natură să provoace, să determine sau să dirijeze
o anumită decizie a puterii legislative. În cazul în care are de luat o hotărâre în
chestiunea adusă în atenţia sa prin intermediul mesajului, Parlamentul are libertatea
deplină de a decide după cum crede de cuviinţă.
Cu privire la mesajul adresat Parlamentului în condiţiile art.92 alin.3 şi care se
referă la aducerea la cunoştinţa Parlamentului a măsurilor luate pentru respingerea unei
agresiuni, Curtea Constituţională a reţinut în Decizia nr.87/1994 că "prezentarea şi
dezbaterea acestuia nu pot fi decât concomitente, cum prevede art.7 alin.2 din
Regulament".

Convocarea şi dizolvarea Parlamentului

Atribuţia Preşedintelui de convocare a Parlamentului se poate manifesta doar în


două situaţii.
00:30 Astfel, art.63 alin.3 din Constituţie se referă la convocarea Parlamentului nou
50 ales în cel mult 20 de zile de la alegeri, aceasta fiind o competenţă legală, iar art.63
alin.2 conferă dreptul Preşedintelui de a cere preşedinţilor celor două Camere
convocarea unei sesiuni extraordinare, dacă apreciază ca necesar acest lucru.
Dreptul de a cere convocarea nu trebuie confundat cu dreptul propriu-zis de
convocare care aparţine preşedinţilor celor două Camere, dar nici nu se poate spune că
nu obligă la convocare. Această soluţie rezultă din coroborarea prevederilor alin.1 al
art.65, care arată cine poate cere sesiunile extraordinare, cu dispoziţiile alin.3 în care se
arată că ambele categorii de sesiuni se convoacă de către preşedinţii Camerelor.
Rezultă că sesiunea ordinară se convoacă de către preşedintele unei Camere care ia
decizia în acest sens. Având însă în vedere dispoziţiile alin.2 şi 3 care fac referire la
faptul că în cazul convocării sesiunii extraordinare, decizia aparţine Preşedintelui
României, biroului unei Camere sau unei treimi din membrii unei Camere, preşedintele
unei Camere este doar acela care execută această decizie.
Dreptul de dizolvare a Parlamentului care aparţine Preşedintelui României, este
îngrădit de şase condiţii enumerate în art.89 din Constituţie limitând libertatea de a
decide luarea unei asemenea măsuri şi optându-se pentru restrângerea acestei atribuţii a
şefului statului numai la situaţia în care trebuie format un nou Guvern, fie ca urmare a
exprimării unui vot de neîncredere în cel existent, fie după alegerile legislative. Măsura
dizolvării Parlamentului trebuie să fie astfel rezultatul eşecului evident de formare a
unui Guvern care să aibă acceptul Parlamentului. Se cer a fi îndeplinite cumulativ trei
condiţii esenţiale:
a) să existe cel puţin două solicitări privind acordarea votului de învestitură;

48
b) să fi trecut mai mult de 60 de zile de la data primei cereri de a se acorda votul de
învestitură;
c) să fie consultaţi preşedinţii celor două Camere şi liderii grupurilor parlamentare.
La aceste condiţii se mai adaugă încă trei condiţii speciale:
a) să fie prima dizolvare dintr-un an;
b) să nu aibă loc în ultimele 6 luni ale mandatului Preşedintelui;
c) să nu existe stare de asediu sau de urgenţă.
Raţiunea dispoziţiilor cuprinse în alineatul final al art.89 rezidă în păstrarea
structurii statale pe timpul stării de asediu sau de urgenţă şi evitarea unui blocaj
instituţional în cazul interdicţiei dizolvării în ultimele 6 luni ale mandatului
prezidenţial. Chiar dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de Constituţie, oportunitatea
dizolvării rămâne la aprecierea Preşedintelui, textul alin.1 prevăzând că el "poate" să
facă acest lucru.

Răspundeți la următoarea întrebare:

1.Enumerați, pe scurt, condițiile prevăzute în art 89 Constituție pentru dizolvarea


Parlamentului.
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………..

Promulgarea legii
Având semnificaţia învestirii acesteia cu formulă executorie, promulgarea legii
apare ca actul Preşedintelui României prin care se constată că nici o obiecţie de
neconstituţionalitate nu împiedică punerea ei în aplicare, iar în viziunea Preşedintelui
ea este atât constituţională, cât şi oportună. O asemenea concluzie rezultă din dreptul
Preşedintelui de a putea cere Parlamentului reexaminarea legii o singură dată, conform
art.77 alin.2 din Constituţie sau de a sesiza Curtea Constituţională cu obiecţii privind
00:40 neconstituţionalitatea acesteia, conform art.146 lit.a.
50 În legătură cu exercitarea acestor atribuţii au luat naştere anumite probleme
procedurale, anume de a şti dacă Preşedintele poate cere direct Parlamentului
reexaminarea legii sub aspectul neconstituţionalităţii, dar poate sesiza cu aceeaşi
problemă şi Curtea Constituţională.
Răspunsul care s-a dat în doctrină a fost negativ, considerându-se că nu se poate ca
aceeaşi problemă de neconstituţionalitate să facă obiectul sesizării concomitente a
Curţii Constituţionale şi a Parlamentului prin cererea de reexaminare a legii. Mai mult,
s-a decis în literatura de specialitate că Preşedintele nu poate să sesizeze unele aspecte
de neconstituţionalitate Curţii Constituţionale şi altele să constituie obiectul cererii de
reexaminare adresată Parlamentului deoarece instanţa amintită este organul specializat
în materia controlului constituţionalităţii legilor, sesizarea şi a Parlamentului,
nemaifiind justificată. O astfel de posibilitate, a sesizării Curţii Constituţionale şi
Parlamentului cu aceeaşi lege, este justificată doar pentru probleme diferite ca natură
49
juridică.
În situaţia în care Curtea Constituţională declară legea sau prevederi ale
acesteia neconstituţionale, legea se va supune în întregime sau parţial reexaminării
Parlamentului, Preşedintele fiind obligat să promulge legea în termen de 10 zile. Dacă
însă Curtea Constituţională respinge sesizarea Preşedintelui, confirmând
constituţionalitatea legii, promulgarea acesteia devine de asemenea obligatorie în cel
mult 10 zile de la primirea deciziei Curţii, potrivit art.77 alin.2.

Răspundeți la următoarea întrebare:

Enumerați atribuţiile Preşedintelui în raporturile sale cu Parlamentul:


……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
.

5.3.3.Atribuţiile Preşedintelui ca şef al executivului

Atribuţiile în raporturile cu Guvernul şi alte autorităţi ale administraţiei publice.


În sistemul nostru constituţional, Preşedintele este unul dintre şefii
executivului, exercitând astfel atribuţii atât în raporturile cu Guvernul, cât şi cu alte
autorităţi ale administraţiei publice.
În raporturile cu Guvernul, conform Constituţiei, Preşedintele exercită
următoarele atribuţii principale:
00:50 a) desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru;
50 b) numirea Guvernului pe baza votului de încredere acordat de Parlament;
c) revocarea şi numirea unor membri ai Guvernului;
d) consultarea Guvernului;
e) participarea la şedinţele Guvernul.
Art.85 se referă în alin.1 la atribuţia de desemnare a candidatului pentru funcţia
de Prim-ministru, dispoziţiile sale fiind completate sub aspectul procedurii ce trebuie
urmate, cu dispoziţiile art.103 alin.1: "Preşedintele României desemnează un candidat
pentru funcţia de Prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea
absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor
reprezentate în Parlament”.
Preşedintele nu numeşte pe Primul-ministru, ci persoana care candidează în faţa
Parlamentului pentru această funcţie, până la obţinerea votului de învestitură, persoana
respectivă neavând decât calitatea de candidat nu şi pe cea de Prim-ministru.
Semnificaţia acestei desemnări constă în faptul că organul chemat să hotărască asupra
viitorului Prim-ministru, nu este Preşedintele, ci Parlamentul, ca organ reprezentativ
suprem. Tot în cadrul dispoziţiilor art. 85 alin.1 şi 2 se regăseşte temeiul atribuţiilor de
numire a Guvernului şi de revocare şi numire a unor membri ai Guvernului.

50
Numirea Guvernului se face pe baza votului de încredere acordat de Parlament,
deci Preşedintele nu numeşte Guvernul aşa cum îl propune Primul-ministru, ci aşa cum
l-a aprobat Parlamentul prin votul de învestitură.
În caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, Preşedintele, la
propunerea Primului-ministru, este în măsură să aprobe numirea sau revocarea unor
membri ai Guvernului, din formularea părţii finale a alin.2 al art.85 rezultând că
Preşedintele nu poate încuviinţa decât numirea unor membri ai Guvernului, nu şi a
acestuia în întregul său.
01:00 Codul administrativ mentioneaza ca, in caz de remaniere guvernamentala sau de
50 vacanta a postului, numirea in functia de membru al Guvernului se face de Presedintele
Romaneiei, la propunerea primului ministru. De asemenea, se precizeaza in legislatie
ca Presedintele poate refuza, motivat, orice propunere a primului ministru pentru
numirea in functie a unui membru al Guvernului, o singura data, in situatia in care
considera ca persoana propusa nu corespunde functiei respective. In acest caz, primul
ministru va transmite Presedintelui o noua propunere pentru numirea in functie a unui
membru al Guvernului.
În ceea ce îl priveşte pe Primul – Ministru, art. 107 din Constituţia modificată şi
republicată statuează clar ca « Preşedintele României nu-l poate revoca pe Primul –
Ministru. », punând astfel capăt unei dispute născute pe baza interpretării textelor
constituţionale, aşa cum erau formultae anterior.
Posibilitatea Preşedintelui de a consulta Guvernul, în baza art. 86 din
Constituţie "cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită" este considerată
"o facultate", deoarece Preşedintele poate lua anumite decizii singur sau în urma
consultării Guvernului şi este liber să aprecieze importanţa şi urgenţa problemei pentru
care consultă Guvernul. Dispoziţia cuprinsă deci în art.86 are rostul de a oferi
cunoaşterea opiniei membrilor Guvernului, avizul Guvernului fiind doar consultativ.
Participarea la şedinţele Guvernului în care "se dezbat probleme de interes
naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea
Primului-ministru, în alte situaţii", conform art.87 alin.1 Constitutie, reprezintă o
modalitate de implicare a Preşedintelui în analiza şi rezolvarea acestor categorii de
probleme. Se face distincţie, aşa cum se observă din redactarea textului, între
participarea din proprie iniţiativă şi la cererea Primului-ministru, în acest din urmă caz
dreptul de a decide asupra participării aparţinându-i Preşedintelui. Se consideră că
Preşedintele participă la dezbateri, dar nu poate lua o hotărâre sau să ia parte la votarea
acesteia pentru că ar însemna angajarea sa alături de Guvern.
În raporturile cu alte autorităţi ale administraţiei publice, Preşedintele exercită
conducerea unor autorităţi autonome, dacă prin Constituţie i se recunoaşte o asemenea
prerogativă, sau numeşte ori participă la numirea în funcţii publice de conducere
specifice acestor autorităţi.

Să ne reamintim...
 În raporturile cu Guvernul, conform Constituţiei, Preşedintele exercită
următoarele atribuţii principale:
- desemnarea candidatului pentru funcţia de Prim-ministru;
- numirea Guvernului pe baza votului de încredere acordat de Parlament;
- revocarea şi numirea unor membri ai Guvernului;
- consultarea Guvernului;

51
- participarea la şedinţele Guvernului.

5.3.4.Atribuţii în cazuri excepţionale

Aceste atribuţii sunt prevăzute de Constituţie în art.92 şi 93, ele intervenind


doar în perioadele de criză în care se impune luarea de măsuri speciale, care însă nu se
poate face decât cu aprobarea prealabilă sau ulterioară, încuviinţarea sau
încunoştiinţarea Parlamentului.
01:15 În alin.2 şi 3 ale art.92 sunt prevăzute măsurile urgente pe care Preşedintele este
50 abilitat să le ia dacă soarta ţării este pusă în pericol. El poate recurge cu aprobarea
prealabilă sau, în cazuri excepţionale, ulterioară a Parlamentului la mobilizarea
generală a forţelor armate, dar aceasta decizie se ia doar după dezbaterea ei în
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. În situaţia mai gravă prevăzută de alin.3, a
producerii unei agresiuni împotriva României, Preşedintele poate lua măsuri pentru
respingerea acesteia, trebuind să le aducă "neîntârziat" la cunoştinţa Parlamentului
printr-un mesaj - pe baza căruia Parlamentul analizează măsurile luate de Preşedinte -,
nemaiexistând posibilitatea încuviinţări prealabile a Parlamentului.
Preşedintele României instituie, potrivit art. 93, starea de asediu sau starea de
urgenţă în întreaga ţară ori in unele localităţi, solicitând Parlamentului încuviinţarea
măsurii adoptate în cel mult 5 zile de la luarea ei. Deoarece potrivit art.73 lit.g din
Constituţie, regimul stării de asediu şi al celei de urgenţă se vor stabili prin lege
organică, rezultă că obiectul cererii Preşedintelui adresată Parlamentului va fi doar
aprobarea măsurii, care nu are cum să fie prealabilă deoarece măsura însăşi nu poate fi
decât ulterioară evenimentului.

5.3.5.Atribuţiile în raporturile cu justiţia

Numirea judecătorilor şi a membrilor altor organe jurisdicţionale


Art.134 alin.1 din Constituţie prevede că Preşedintele României numeşte
judecătorii şi procurorii, cu excepţia celor stagiari, la propunerea Consiliului Superior
al Magistraturii. Din modul de redactare a textului deducem că Preşedintele poate
01:25 refuza numirea unei persoane, dar nu poate numi ca magistrat o persoană care nu a fost
50 propusă de Consiliul Superior al Magistraturii, decizia aparţinând practic Consiliului.
Judecătorii numiţi de Preşedinte sunt inamovibili, conform art.125 alin.1 din
Constituţie, inamovibilitatea fiind privită ca un efect al acestei numiri.
Conform art.142 alin.3, Preşedintele numeşte trei dintre judecătorii Curţii
Constituţionale, adică o treime dintre aceştia.

Acordarea graţierii individuale


Tot în raporturile cu justiţia, Preşedintele exercită atribuţia de acordare a
graţierii individuale, conform art. 94 lit.d (cea colectivă realizându-se numai în temeiul
legii, potrivit art. 73 lit.i). Acordarea graţierii individuale este un act de conştiinţă
suverană a şefului statului. Fiind aşadar o atribuţie exclusivă a şefului statului, ea este
exercitată fără a fi supusă vreunei condiţionări prealabile, însă existând una posterioară
şi anume, conform art. 100 alin.2, contrasemnarea de către Primul-ministru.

5.3.6.Atribuţiile Preşedintelui în domeniul politicii externe

Încheierea tratatelor internaţionale

52

01:40
50
În art.91 alin.1 este prevăzută atribuţia Preşedintelui de a încheia tratatele
internaţionale în numele României. Din interpretarea textului se observă faptul că
valabilitatea tratatelor încheiate de Preşedinte este supusă unei întreite condiţii:
a) negocierea prealabilă a Guvernului;
b) înaintarea, în termen rezonabil de la semnare, Parlamentului;
c) ratificarea de către Parlament potrivit procedurii de adoptare a legilor.
Având în vedere faptul că rolul Guvernului este de a asigura realizarea politicii
interne şi externe a ţăii (art.102 alin.1), prima condiţie apare ca una firească.
Preşedintele este informat despre evoluţia negocierilor, însă răspunderea politică
pentru negociere şi rezultatul acesteia apartine Guvernului. Instituind obligativitatea
negocierii de către Guvern, legiuitorul constituant a urmărit să-l împiedice pe
Preşedinte să "pertracteze şi să semneze tratate secrete". Încheind tratatul în numele
României şi Preşedintele semnându-l ca şef al statului român, exprimă voinţa
României de a deveni parte la tratat.
În ce priveşte termenul rezonabil în care Preşedintele supune tratatele spre
ratificare Parlamentului, s-a exprimat opinia că este un termen de recomandare, nefiind
de conceput că un tratat internaţional devine caduc după trecerea unui anumit termen.
În vechea formulare art. 91, Preşedintele României trebuia să înainteze tratatul spre
ratificare Parlamentului în 60 de zile de la semnare, or s-a considerat că un termen
determinat ar fi prea împovărător şi cu prea multe consecinţe juridice, ajungându-se la
caducitate, ceea ce nu era cazul, astfel încât termenul de 60 de zile a fost înlocuit cu
sintagma « termen rezonabil ». Oricum, Prof. Antonie Iorgovan nuanţase această
problemă, considerănd că această soluţie se impunea în ce priveşte Parlamentul, pentru
Preşedinte, termenul având "caracter de obligaţie constituţională".

Acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici


Atribuţiile Preşedintelui cu privire la asigurarea legăturilor diplomatice ale
României cu alte state sunt prevăzute în art. 91 alin.2 şi 3.
Astfel, Preşedintele:
01:50 a) acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României;
50 b) aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice ale
României, atribuţii condiţionate de propunerea Guvernului;
c) acreditează reprezentanţii diplomatici ai altor state.
Această din urma atribuţie se exercită doar de către Preşedinte având în vedere
semnificaţia sa, faptul că acreditarea reprezentanţilor diplomatici străini pe lângă
Preşedinte face necesară respectarea unui protocol special, care cuprinde primirea
persoanelor respective de către şeful statului şi înmânarea scrisorilor de acreditare.

Exemple
Ce prevede Constituția României cu privire la încheierea tratatelor internaţionale ?

În art.91 alin.1 Constituție este prevăzută atribuţia Preşedintelui de a încheia tratatele


internaţionale în numele României.
Din interpretarea textului se observă faptul că valabilitatea tratatelor încheiate de
Preşedinte este supusă unei întreite condiţii:
a) negocierea prealabilă a Guvernului;
b) înaintarea, în termen rezonabil de la semnare, Parlamentului;
c) ratificarea de către Parlament potrivit procedurii de adoptare a legilor

53
Răspundeți la următoarele întrebări:

Care sunt atribuțiile Președintelui în domeniul politicii externe?


..............................................................................................................................
..............................................................................................................................
...................................................................................................................................
....................................................................................................................................

5.4.Rezumat
În această unitate de învățare s-a afectuat o prezentare a uneia dintre cele mai
importante autorităţi care fac parte din sfera administraţiei publice și anume
Preşedintele României, ca şef al executivului. Astfel, au fost analizate pe larg
atribuțiile Preşedintelui, potrivit prevederilor constituționale.
Atributiile Presedintelui au fost clasificate dupa criterii precum: din punct de vedere al
sarcinilor Preşedintelui , in functie de subiectele la care se refera, etc.

5.5 Test de autoevaluare a cunoştinţelor


Rezolvaţi următoarele teste-grilă6:

1. Înainte de promulgare, Președintele poate cere reexaminarea legii:


a. O singură dată
b. De două ori
c. Nu poate cere reexaminarea

2. Președintele României poate dizolva Parlamentul:


a. Atunci când dorește formarea unei noi majorități parlamentare
b. Numai atunci când Parlamentul refuză votul de învestitură a Guvernului, într-
un termen de 60 de zile de la prima solicitare și numai după respingerea a cel puțin
două solicitări de învestitură
c. c. Atunci când suspendarea Președintelui, hotărâtă de căte Parlament, a fost
invalidată prin referendum

3. Încheierea tratatelor internaționale este supusă condiției:


a.) Negocierea prealabilă a Guvernului
b) Se semenază direct de Președinte
c) Nu este supusă niciunei condiții

4.) Participarea la şedinţele Guvernului, este o atribuție a Președintelui în raporturile


sale cu:

6
Grilele au un singur răspuns corect.
54
a) Justiția
b) Politica externă
c) Parlamentul

Rezolvare grile: 1.a), 2.b), 3.a), 4.c).

5.6. Bibliografie

1. Marta Claudia Cliza, Drept Administrativ. Partea I-Curs universitar, Editura


Prouniversitaria, București, 2017. ( cota biblioteca 342.9/C57)
2. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ. Editia a 3-a. Vol. 1, Editura C.H.
Beck; Bucuresti, 2014. (Cota bilioteca 342.9/A67)
3. Elena Emilia Stefan, Drept administrativ: partea I: curs universitar,editia a 2a
Editura Universul Juridic, București, 2016. ( cota biblioteca 342.9/S81)
4. Verginia Vedinas, Drept administrativ. Editia a 8-a, Editura Universul Juridic,
București, 2014. ( cota biblioteca 342.9/V40)

55
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 6. PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

Cuprins
6.1. Obiectivele unităţii de învăţare
6.2. Competenţele unităţii de învăţare
6.3. Răspunderea Preşedintelui României
6.4. Rezumat
6.5. Test de autoevaluare a cunoștințelor
6.6. Temă de control
6.7. Bibliografie

6.1. Obiectivele unităţii de învăţare


Unitatea de învățare intitulată Președintele României tratează problematica instituției
Președintelui din punct de vedere administratriv, ca autoritate a puterii executive. În
acest sens se prezintă potrivit prevederilor constituționale răspunderea Președintelui
României

6.2. Competenţele unităţii de învăţare


După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:
=> distingeţi între răspunderea politică şi cea penală a Preşedintelui României
=> identificati textele constiututionale aplicabile fiecarui tip de raspundere
=> detaliați etapele procedurii de suspendare din functie a Președintelui
=> detaliați etapele punerii sub acuzare a Președintelui

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 120 minute.

6.3. Răspunderea Preşedintelui României

Punerea sub acuzare a Preşedintelui de republică îşi are originea într-o instituţie
ce aparţine dreptului constituţional englez, cu privire la miniştrii şi anume procedura
de impeachement. Ulterior, impeachmentul a fost reţinut pentru a evoca răspunderea
00:05 şefului de stat, într-un sistem republican, în timp ce pentru a se evoca instituţia tragerii
la răspundere a miniştrilor s-a impus sintagma responsabilitate ministerială.

Sediul materiei. Legiuitorul constituant român cosacră două texte răspunderii


Preşedintelui României.
Art. 95: Suspendarea din funcţie şi
Art. 96: Punerea sub acuzare

56
00:10
Aparent art. 95 se referă la o instituţie distinctă ca esenţă de instituţia răspunderii însă
în realitate reglementeză tocmai răspunderea politică a Preşedintelui, deoarece textul
nu consacră numai sancţiunea suspendării, ci şi sancţiunea demiterii Preşedintelui prin
referendum.
În principiu, Preşedintele nu poate fi tras la răspundere pentru declaraţii,
iniţiative ori alte operaţiuni efectuate în exercitarea misiunilor prevăzute de art. 80 şi a
prerogativelor recunoscute de Constituţie în îndeplinirea acestor misiuni.
1) Ca execpţie de la această regulă apare răspunderea politică, echivalentă ca
terminologie cu răspunderea administrativ disciplinară consacrată de art. 95.
2) pentru fapte deosebit de grave sub aspect politic ce pot dobândi şi o semnificaţie
penală este reglementată în art. 96 din Constituţie răspunderea penală;
3) pentru actele sale administrative, Preşedintele, în baza art. 21 coroborat cu art. 52,
poate fi tras şi la răspunderea administrativ patrimonială, ca orice autoritate a
administraţiei publice, în condiţiile dreptului comun al contenciosului administrativ.
4) Preşedintele, pentru orice fapte care nu au nici o legătură cu misiunile şi
prerogativele funcţiei sale, poate răspunde ca orice cetăţean în condiţiile dreptului
comun.

Regimul răspunderii politice a Preşedintelui

În primul rând se impune o clarificare terminologică: răspunderea administrativ


00:30 disciplinară = răspundere politică.
Acest tip de răspundere este legat de inţiativa parlamentară, de poziţia
autorităţii ce exercită jurisdicţia constituţională şi în final de votul poporului.
Procedura de tragere la răspundere pentru fapte grave prin care Preşedintele încalcă
prevederile Constituţiei, se decalnşează de cel puţin 1/3 din numărul deputaţilor şi
senatorilor ceea ce înseamnă, în termenii Constituţiei propunerea de suspendare.
Această propunere trebuie să fie temeinic motivată, de vreme ce se estimează că este
vorba de fapte grave prin care Preşedintele a încălcat prevederile Constituţiei. Din
modul de redactare a art. 95 alin. 2 rezultă că treimea de parlamentari care au dreptul
de a declanşa procedura tragerii la răspundere politică este raportată la totalul
parlamentarilor şi nu la membri uneia din camere. Lista cu parlamentari se depune la
secretarul general al camerei, iar data depunerii marchează, oficial, declanşarea
procedurii de punere sub acuzare a Preşedintelui în vederea suspendării. Secretarul
General va comunica Preşedintelui o copie a listei şi motivele sesizării. Determinarea
camerei la care se înregistrază oficial propunerea de suspendare se face după ponderea
pe care o au pe listă deputaţii sau senatorii.
Oricum, secretarul general al camerei la care s-a înregistrat propunerea are
obligaţia de a aduce, neîntârziat, la cunoştiinţa celeilalte camere conţinutul propunerii
de suspendare întrucât competenţa de a dezbate şi a vota această propunere aparţine
camerelor reunite în şedinţă comună.
Operaţia următoare este sesizarea Curţii Constituţionale în vederea emiterii
avizului consultativ. Abia după primirea avizului Curţii Constituţionale se poate trece
la discutarea propunerii de suspendare, conţinutul avizului fiind un criteriu substanţial
de referinţă.
Textul Constituţiei lasă la latitudinea Preşedintelui prezenţa în faţa
Parlamentului, nestabilindu-i o obligaţie în acest sens. Avizul Curţii Constituţionale
trebuie comunicat şi Preşedintelui, care poate fi invitat să ofere şi anumite informaţii în
faţa Curţii Constituţionale înainte de emiterea avizului.
Parlamentul dezbate propunerea de suspendare după procedura stabilită prin
Regulamentul şedinţelor comune, iar în favoarea propunerii de suspendare trebuie să

00:50 57
voteze majoritatea deputaţilor şi senatorilor. S-a pus problema de ce in această situaţie
trebuie să voteze majoritatea parlamentarilor şi nu 2/3 dintre parlamentari (ca in cazul
răspunderii penale prevăzute de art. 96). Explicaţia rezidă în natura diferită a faptelor
pentru care se declanşeză o formă de răspundere sau alta.
Răspunderea politică revine pentru fapte generice calificate o gravă incălcare a
prevederilor Constituţiei, pe când răspunderea penală intervine pentru o faptă de o
gravitate cu totul deosebită consacrată generic de legislaţia penală şi care conduce la
condamnarea definitivă a Preşedintelui, ceea ce face inutilă procedura demiterii prin
referendum.
Faptele pentru care se declanşează procedura de suspendare, ca natură juridică
sunt abateri administrative efectuate de Preşedinte în exercitarea unui mandat politic.
Tocmai de aceea, măsura suspendării, care declamşeză interimatul, trebuie supusă
aprobării poporului prin referendum, Preşedintele fiind ales prin vot universal, direct.
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui se organizează în cel mult 30 de
zile de la votul Parlamentului şi obligaţia de organizare revine Guvernului. Deoarece
referendumul evocă ideea de democraţie directă, un eventual refuz al poporului de a
vota demiterea Preşedintelui echivalează cu retragerea încrederii acordate
Parlamentului şi această retragere a încrederii ar trebui să conducă la alegerea unui nou
Parlament. De la data referendumului ar trebui să curgă termenul celor 3 luni, prevăzut
de art. 63 alin.2 din Constituţie, pentru alegerea unui nou Parlament.
Dimpotrivă, dacă poporul la referendum a votat pentru demiterea Preşedintelui,
atunci intervine vacanţa funcţiei, iar în termen de 3 luni Guvernul va organiza alegeri
prezidenţiale.

Răspundeți la următoarea întrebare:


Prezentați pe scurt etapele procedurii de suspendare a Președintelui României,
prevăzute de art.95 Constituție
..........................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
...........................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................

Regimul răspunderii penale a Preşedintelui României


Preşedintele, la fel ca şi parlamentarii sau judecătorii Curţii Constituţionale, se
bucură de imunitate, beneficind de un regim special al răspunderii sale pentru fapte
01:00 comise în exercitarea prerogativelor funcţiei, ce intră sub incidenţa legii penale. Astfel,
legiuitorul a redus ideea răspunderii penale a Preşedintelui la ideea punerii sub acuzare
pentru înaltă trădare. Pentru a se angaja răspunderea penală a Preşedintelui, se studiază
două articole: art. 96 Constituţie: “Punerea sub acuzare” și art. 398 din noul Cod Penal
(2014).
Conceptul de înaltă trădare este un concept al dreptului constituţional şi al
dreptului administrativ, dar el are o semnificaţie şi în dreptul penal. Punerea sub
acuzare este rezultatul unui vot parlamentar, deci aprecierea unei fapte Preşedintelui ca
58
fiind sau nu înaltă tradare este o apreciere politică, dar care ulterior va putea fi
susceptibilă şi de o calificare penală. Infracţiunea de înaltă trădare poate fi calificată
drept o crimă politică, ce constă în comiterea unui abuz de funcţie pentru o acţiune
contrară Constituţiei şi intereselor superioare ale ţării.
Parlamentarii trebuie să facă dovada unei fapte politice de o gravitate extremă a
Preşedintelui prin care acesta s-a compromis definitiv şi iremediabil, aducând
prejudicii ţării, faptă ce poate primi ulterior încadrare juridică drept infracţiune. În
argumentarea gravităţii faptei, referirile la Codul Penal se impun cu necesitate.

Textul infracţiunii de înaltă trădare adică al art. 398 din noul Codul penal din
2014 are următoarea redactare: “Faptele prevăzute în art. 394-397 (art. 394 trădarea;
art. 395 trădarea prin transmiterea de informații secrete de stat; art. 396 trădarea prin
ajutarea inamicului; art. 397 acțiuni împotriva ordinii constituționale) săvârșite de
către Președintele României sau de către un al membru al Consiliului Suprem de
Apărare a Țării constituie infracțiunea de înaltă trădare și se pedepsesc cu detențiune
pe viață sau închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea exercitării unor drepturi”.

Punerea sub acuzare a Președintelui se desfășoară în două etape:


- etapa politică care se desfăşoară în Parlament.
- etapa judiciară care are două componente: faza de urmărire penală şi faza de
judecată:
a.) în faza de urmărire penală se realizează de către Parchetul General de pe lângă
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie și
b.) în faza de judecată se realizează de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

1. Etapa politică
Propunerea de punere sub acuzare a Președintelui țării se iniţiază de majoritatea
deputaţilor şi senatorilor, potrivit prevederilor art. 96 alin.(2) Constituție, adică
majoritate absolute. Preşedintele poate veni în Parlament pentru a-şi formula apărarea
pe care o consideră necesară la acuzaţia care i se aduce.
Hotărârea de punere sub acuzare se adoptă în şedinţă comună a celor două camere cu
un vot calificat de 2/3 din totalul parlamentarilor, iar sub aspect strict juridic ea are
seminificaţia sesizării autorităţii judecătoreşti competente pentru începerea urmăririi
penale.
2. Etapa juridică
Parchetul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este autoritatea
care va realiza urmărirea penală şi-l va pune pe Preşedinte sub acuzare prin
rechizitoriu, pentru săvârşirea unei sau mai multor infracţiuni prevăzute de legislaţia
penală specială. Nu este exclus ca Parchetul General să ajungă la concluzia că acuzaţia
de înaltă trădare nu se poate concretiza şi într-o acuzaţie de săvârşire a unei infracţiuni,
ceea ce are ca efect scoaterea Preşedintelui de sub urmărire penală. Mai mult, Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie poate să ajungă după ce a fost sesizată prin rechizitoriu, la
concluzia că nu este vorba de săvârşirea unei infracţiuni, dispunând achitarea
Preşedintelui ce avea deja statut de inculpat.
Numai după ce hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a rămas definitivă se
poate spune că acuzaţia de înaltă trădare a avut temei, Presedintele fiind demis pe
aceeaşi dată, intervenind vacanţa funcţiei şi organizarea de noi alegeri prezindenţiale în
termen de 3 luni. În prezent, textul constituţional prevede expres suspendarea din
funcţie a Preşedintelui la data votului Parlamentului de punere sub acuzare pentru
înaltă trădare şi până la data demiterii sale, deoarece un Preşedinte în funcţiune nu ar fi
putut fi trimis în judecată prin rechizitoriu.

59
În concluzie, tragerea la răspundere penală a Preşedintelui comportă două faze:
a) faza punerii sub acuzare pentru înaltă trădare ( fază politică);
b) fază judiciară, care la rândul ei, conţine trei etape:
01:25
 trimitere în judecată de către Parchetul General de pe lângă Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie
 judecata în fond a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală,
 judecata în recurs, în Secţiunile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie.

Să ne reamintim...

 Legiuitorul constituant român cosacră două texte răspunderii Preşedintelui


României.
Art. 95: Suspendarea din funcţie şi
Art. 96: Punerea sub acuzare coroborat cu art.398 Cod Penal

Exemple
Tragerea la răspundere penală a Preşedintelui comportă două faze:
a) faza punerii sub acuzare pentru înaltă trădare ( fază politică);
b) fază judiciară, care la rândul ei, conţine trei etape:

 trimitere în judecată de către Parchetul General de pe lângă Înalta Curte


de Casaţie şi Justiţie
01:50  judecata în fond a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală,
 judecata în recurs, în Secţiunile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie.

Răspundeți la următoarea întrebare:


1. Prezentați pe scurt semnificația termenului: “faptă de înaltă trădare”:
........................................................................................................................
......................................................................................................................
............................................................................................................................
....................................................................................................................................
...................................................................................................................................

6.4.Rezumat
Preşedintele României, ca şef al executivului, este supus unui regim juridic aparte
privind tragerea la răspundere. Astfel, acestuia i se aplică o răspundere specifică,
respectiv răspunderea politică și răspunderea penală, ambele prevăzute ca si procedură
60
de Constituția României în art. 95 și 96.
Astfel, in prezenta unitate de invatare au fost analizate pe larg, cele doua forme de
raspundere a Presedintelui Romaniei, descriindu-se semnificatia unor termeni, temeiul
juridic si etapele.

6.5. Test de autoevaluare a cunoştinţelor


Rezolvaţi următoarele teste-grilă7:
1. Răspunderea penală a Președintelui României este angajată pentru:
a. Încălcarea dispozițiilor constituționale și legale
b. Săvârșirea unei contravenții
c. Punerea sub acuzare pentru înaltă trădare

2. Procedura de tragere la răspundere pentru fapte grave prin care Preşedintele


încalcă prevederile Constituţiei:
a. Se declanşează de cel puţin 1/3 din numărul deputaţilor şi senatorilor
b. Se declanşează de cel puţin 2/3 din numărul deputaţilor şi senatorilor
c. Se declanşează de cel puțin jumătate plus unu din numărul deputaților și
senatorilor

3. Înalta trădare este:


a O contravenție
b. Un concept civil
c. Un concept al dreptului constituţional şi al dreptului administrativ, dar el are o
seminificaţie şi în dreptul penal.

4. Câte etape de judecată are răspundera penală a Președintelui:


a. Trei: fond, apel și recurs
b. Două: fond și recurs
c Două: fond și apel

5. În ce articol din Constituție este prevăzută răspunderea politică a Președintelui:


a. art. 21
b. art 95
c. art. 59

Rezolvare grile: 1.c), 2.a), 3.c), 4.b), 5.b)

7
Grilele au un singur răspuns corect.
61
6.6.Temă de control
Tema de Control nr.1 constă într- un referat cu tema „Președintele României” ,
apreciat cu 10% din nota finală:
Depunerea referatului şi transmiterea rezultatelor către studenţi se va face potrivit
calendarului disciplinei și anume, în format electronic sau material tipărit, astfel: eLis,
Referatele se trimit prin sistemul Elis (la rubrica „teme online”) pana la data ultimului tutorial.

6.7. Bibliografie

1. Marta Claudia Cliza, Drept Administrativ. Partea I-Curs universitar, Editura


Prouniversitaria, București, 2017. ( cota biblioteca 342.9/C57)
2. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ. Editia a 3-a. Vol. 1, Editura C.H.
Beck; Bucuresti, 2014. (Cota bilioteca 342.9/A67)
3. Elena Emilia Stefan, Drept administrativ: partea I: curs universitar,editia a 2a
Editura Universul Juridic, București, 2016. ( cota biblioteca 342.9/S81)
4. Verginia Vedinas, Drept administrativ. Editia a 8-a, Editura Universul Juridic,
București, 2014. ( cota biblioteca 342.9/V40)

62
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 7. GUVERNUL ROMÂNIEI
Cuprins
7.1. Obiectivele unităţii de învăţare
7.2. Competenţele unităţii de învăţare
7.3. Rolul şi structura Guvernului
7.4. Regimul învestiturii Guvernului
7.5. Rezumat
7.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
7.7. Bibliografie

7.1. Obiectivele unităţii de învăţare


Executivul în România este de tip bicefal. Guvernul este analizat în această unitate de
învățare astfel că se evidențiază atât rolul esenţialmente administrativ al acestei
autorităţi cât și rolul său politic. Această unitate de învățare analizează învestirea in
functie a Guvernului, fiind un complex de acte şi fapte cu conotaţii evident politice,
prezentarea trece ulterior în plan administrativ, prin prezentarea rolului şi a structurii
Guvernului.

7.2. Competenţele unităţii de învăţare


După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:
=> prezentaţi structura Guvernului României
=> prezentaţi etapele învestiturii Guvernului, conform Constitutiei Romaniei
=> detaliaţi statutul membrilor Guvernului

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 120 minute.

7.3. Rolul şi structura Guvernului

Reflectarea constituţională a materiei Guvernului şi a ministerelor – concepţia


Constituţiei României din 1991, revizuită
00:05
Legiuitorul constituant român din 1991, în titlul III consacrat Autorităţilor
publice, dedica capitolul al III-lea Guvernului, iar cel de al IV-lea reglementează
Raporturile Parlamentului cu Guvernul.
Cele 9 articole din capitolul intitulat Guvernul tratează, cronologic, următoarele
probleme: rolul şi structura Guvernului, învestitura Guvernului, jurământul de
credinţă al membrilor Guvernului, incompatibilităţi ale funcţiei de membru al
Guvernului, încetarea funcţiei de membru al Guvernului, Primul-ministru, actele
Guvernului, răspunderea Guvernului şi a membrilor săi, încetarea mandatului
Guvernului.
Capitolul IV vizează: obligaţia de informare a Parlamentului de către Guvern
63
şi celelalte organe ale administraţiei publice, exercitarea controlului parlamentar prin
intermediul întrebărilor şi interpelărilor, moţiunea de cenzură, angajarea răspunderii
Guvernului asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui
proiect de lege şi, în final, delegarea legislativă.

În ceea ce priveşte administraţia centrală de specialitate, din Constituţie se


desprind următoarele principii:

1. administraţia centrală de specialitate cuprinde 3 categorii de organe:


a. ministere, care sunt organizate numai în subordinea Guvernului;
b. autorităţi administrative autonome faţă de Guvern;
00:10
c. alte organe centrale care pot fi organizate fie în subordinea Guvernului, fie în
subordinea unui minister.
2. ministerele se înfiinţează, se organizează şi funcţionează potrivit legii.
3. autorităţile administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică.
4. alte organe de specialitate se pot înfiinţa de către Guvern sau ministere în subordinea
lor, numai dacă o atare competenţă le este recunoscută prin lege ordinară şi numai
după ce au primit aviz de la Curtea de Conturi.

Aspecte de drept comparat privind rolul şi structura Guvernului

În terminologia consacrată de doctrina administrativă, Guvernul are sarcina


fundamentală de a realiza politica naţiunii, el este iniţiatorul, modelatorul şi
executantul măsurilor de redresare economică, de scădere a inflaţiei şi stabilizare
economică, el răspunde de ordinea publică, de apărarea naţională sau de raporturile
00:20 statului respectiv cu alte state.
Dacă ar fi să se analizeze Constituţiile din punct de vedere al modului în care
este reglementat rolul Guvernului, se identifică două mari sisteme:
a. Constituţii care fac o calificare expresă, uneori mergându-se până la rigoarea
unei definiţii;
b. Constituţii care nu fac o calificare expresă, uneori rolul Guvernului fiind
determinat în urma unei interpretări sistematice.

Cele din prima categorie se subclasifică, la rândul lor, în trei mari subcategorii:
a. Constituţii care stabilesc un rol trihotomic: politic, legislativ şi administrativ,
b. Constituţii care stabilesc un rol dihotomic: politic şi administrativ;
c. Constituţii care stabilesc un rol exclusiv politic sau un rol exclusiv
administrativ.

Cât priveşte modul în care este consacrat rolul politic al Guvernulu, se întâlnesc
două mari sisteme:
a. Constituţii care dau dreptul Guvernului de a stabili exclusiv liniile politicii
naţiunii pe plan intern şi extern, execuţia acestor linii fiind supusă controlului
Parlamentului;
b. Constituţii care dau Guvernului numai dreptul de a conduce politica generală a
ţării, în limita unor linii stabilite de Parlament, de regulă cu prilejul votului de
învestitură.

S-a convenit ca acele guverne care sunt formate din prim-ministru şi membri,
deci fără un nivel ierarhic intermediar, să fie numite guverne cu structură simplă, iar

64
cele care conţin o atare ierarhizare, guverne cu structură ierarhică.
În ceea ce priveşte determinarea membrilor obişnuiţi ai Guvernului, întâlnim
Constituţii care restrâng sfera acestora exclusiv la sfera miniştrilor, în sens de titulari
de departamente, Constituţii care admit şi prezenţa miniştrilor fără portofoliu, precum
şi Constituţii care extind sfera membrilor Guvernului şi la alte funcţii de demnitari,
cum ar fi secretarii de stat.
Mai trebuie menţionat că unele Constituţii stabilesc un număr fix de miniştri
(ex. Constituţia Elveţiei care stabileşte 7 miniştri), altele stabilesc o cifră minimă,
altele arată autoritatea care va stabili acest număr, iar cele mai multe lasă problema
deschisă, fie pe seama legii, fie a jocului politic cu prilejul formării Guvernului.

Rolul Guvernului potrivit Constituţiei din 1991 si legislatiei specifice

Legiuitorul constituant român a ales soluţia reglementării exprese a rolului


politic şi administrativ al Guvernului, arătând, în art. 102 alin. 1: Guvernul, potrivit
programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii
00:30 intene şi externe a ţării şi execită conducerea generală a administraţiei publice.
Codul administrativ stabileste ca rolul Guvernului este:
„ Guvernul este autoritatea publica a puterii executive caare functioneaza in temeiul
votului de incredere acordat de Parlament in baza programului de guvernare. Guvernul
asigura realizarea politicii interne si externe a tarii execită conducerea generală a
administraţiei publice.”
Constituantul român a achiesat astfel la teza doctrinei occidentale
contemporane, după care Guvernul este parlamentar prin origine şi guvernamental prin
funcţie, reţinând că programul politic rămâne un document exclusiv al Guvernului, dar
liniile sale de forţă sunt acceptate de Parlament. S-a preferat astfel folosirea verbului „
a accepta” în locul verbului „a aproba”, deoarece verbul „a aproba” ar fi avut
semnificaţia unei implicări a Parlamentului şi în procesul realizării liniilor politice
concretizate în programul de guvernare, ceea ce ar fi dus la o duplicitate politică din
partea Parlamentului în momentul declanşării şi votării unei moţiuni de cenzură.
Pentru înţelegerea reală a rolului politic al Guvernului, trebuie coroborate
prevederile alin. 1 art. 102, art. 103 alin. 3 şi art. 85 alin. 1 Constitutie. De aici rezultă
că votul de învestitură al Parlamentului are valoarea unui fapt juridic, el marchează
încheierea contractului de guvernare între Parlament şi candidatul desemnat pentru
funcţia de prim-ministru.
Prin urmare, liniile politicii guvernamentale sunt concepute şi formulate de
candidatul desemnat în numele şi cu sprijinul unui partid sau a unor partide politice,
dar realizarea acestora nu este posibilă fără votul Parlamentului. Votul de învestitură
dă legitimitate echipei guvernamentale, în sensul acceptării unui program politic de
partid ca program politic oficial de guvernare a naţiunii. Votul de învestitură
marchează trecerea din sfera competiţiei pentru putere în sfera exercitării puterii
politice.
În situaţia în care în Parlament se creează alte raporturi de forţe, se stabilesc
alte necesităţi şi priorităţi politice, urmare a modificărilor în opţiunile electoratului se
ajunge la necesitatea unui nou program politic de guvenare, iar soluţia tehnică în acest
caz este moţiunea de cenzură sau determinarea Guvernului în funcţiune să-şi angajeze
răspunderea, potrivit art. 114, asupra unui nou program.
Guvernul are, totodată, rolul de a realiza conducerea generală a administraţiei
publice, evocându-se poziţia sa de organ central de competenţă materială generală.
Constituţia nu menţionează în mod expres această calificare, dar ea se deduce în mod

65
logic, ştiindu-se faptul că administraţia publică se realizează în cele mai diverse
domenii, ramuri şi sectoare de activitate.
De altfel, între sarcina de natură politică şi cea de natură administrativă a
Guvernului există o strânsă legătură, fundamentul sarcinii administrative găsindu-se în
sarcinile de ordin politic. Raţiunea fundamentală a Guvernului o reprezintă asigurarea
realizării liniilor politice interne şi externe ale ţării, încorporate în programul de
guvernare acceptat de Parlament, ceea ce în planul juridicului înseamnă iniţierea de
proiecte legislative, adoptarea de hotărâri pentru aplicarea acestora, vegherea ca toate
autorităţile administraţiei publice să acţioneze cu operativitate şi profesionalism în
respectarea Constituţiei şi a legii. Deci Guvernul trebuie să conducă, într-adevăr într-o
formă generală, întreaga administraţie publică, inclusiv pe cea locală, pentru a-şi
realiza obiectivele politice ale guvernării ţării.
Sintagma „execită conducerea generală a administraţiei publice” evocă
existenţa unor raporturi de drept administrativ între Guvern şi orice altă autoritate a
administraţiei publice, raporturi care diferă sub aspectul conţinutului, în funcţie de
principiile ce stau la baza structurii administraţiei:
00:40 - raporturi de subordonare (faţă de minsitere, prefecţi);
- raporturi de colaborare (faţă de autorităţile centrale de specialitate
autonome);
- raporturi de tutelă administrativă (faţă de autorităţile locale alese de
cetăţeni)
Trebuie, de asemenea, amintit că art. 102 alin. 2 Constituţie evocă un principiu
general al activităţii Guvernului, şi anume cooperarea cu organismele sociale
interesate. Este vorba despre un principiu care garantează transparenţa Guvernului, el
nefiind un organism plasat înafara societăţii civile. De aceea, discuţiile cu patronatul,
sindicatele, partidele politice, reprezentanţii cultelor şi a diferitelor grupuri de presiune
fac parte din programul de lucru al oricărui Guvern democratic, iar Constituţia
României face din acest principiu unul cu valoare juridică.
Din Codul administrativ se desprind urmatoarele concluzii: Guvernul este
autoritatea publică a puterii executive, care funcţionează în baza votului de încredere
acordat de Parlament şi care asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi
exercită conducerea generală a administraţiei publice.
Acelasi act normativ accentuează, pe lângă rolul general al Guvernului şi rolul
special al acestuia în realizarea obligaţiilor statului în domeniul economic, obligaţii
prevăzute în art. 135 alin. 2 din Constituţie.

Răspundeți la următoarele întrebări

Prezentați pe scurt rolul Guvernului potrivit Constituției.


……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………..

Structura Guvernului României, potrivit Constituţiei din 1991 si legislatiei specifice

Potrivit art. 102 alin. 3, Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi
66
00:50
membri stabiliţi prin lege organică. Rezultă deci că s-a urmărit consacrarea unei
formule de Guvern fără scară ierarhică interioară.
Atunci când vorbeşte despre „alţi membri stabiliţi prin lege organică” sunt
avute în vedere demnităţi echivalente acestei funcţii sau mai mici, în nici un caz nu
poate fi vorba despre o funcţie superioară. Din interpretarea sistematică a Constituţiei,
se poate trage concluzia că toţi membrii Guvernului, fie că au funcţia de ministru sau
altă funcţie, sunt pe picior de egalitate, având aceleaşi drepturi şi obligaţii, aflându-se
exclusiv în raporturi de colaborare.
Codul administrativ arată:„ Guvernul este alcătuit din prim-ministru şi miniştri.
Din Guvern pot face parte:
- vice-prim ministru,
-ministrii de stat,
-miniştri delegaţi si
ministrii cu însărcinări speciale pe lângă primul-ministru, numiti de Presedintele
Romaniei, pe baza votului de încredere acordat de Parlament”.

Să ne reamintim...

Structura Guvernului României, potrivit Constituţiei din 1991 este următoarea:


Potrivit art. 102 alin. 3, Guvernul este alcătuit din prim-ministru, miniştri şi alţi
membri stabiliţi prin lege organică.

7.4. Regimul învestiturii Guvernului

Prin „învestitură” se înţelege complexul de acte şi fapte juridice, precum şi


procedurile corespunzătoare, cerute de Constituţie, pentru a fi în prezenţa unei echipe
guvernamentale, legale şi legitime.
01:00 Constituţia din 1866 şi apoi cea din 1923 au consacrat un regim parlamentar, în
ideea că Parlamentul era cel care forma Guvernul. Textul constituţional arăta că Regele
numeşte şi revocă pe miniştri săi, însă nu se prevedea acordarea votului de învestitură
de către Parlament, aşa cum trebuia să se întâmple într-un veritabil regim parlamentar.
De aceea, Guvernul nou numit putea să ceară regelui dizolvarea Parlamentului şi
organizarea de noi alegeri, regula fiind ca alegerile se câştigă de către partidul care este
la guvernare.

Această procedură are, potrivit Constituţiei, 4 etape:


a. desemnarea candidatului pentru funcţia de prim-ministru;
b. solicitarea de către candidatul la funcţia de prim-ministru a votului de
încredere;
c. acordarea votului de încredere;
d. numirea Guvernului de către şeful statului.

a. Desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru

Art. 103 alin. 1 arată că „Preşedintele României desemnează un candidat pentru


funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în
Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în
67
01:10
Parlament.”
Acest text recunoaşte partidelor politice parlamentare calitatea de subiecte în
raporturile de drept public, mai exact în raporturile de drept constituţional şi, după caz,
de drept administrativ, în virtutea căreia ele au dreptul de a pretinde Preşedintelui să le
consulte.
Prin urmare, Preşedintele poate desemna un candidat politic, un şef de partid
sau un alt fruntaş al unui partid politic, dar poate desemna şi un candidat care nu
aparţine nici unui partid politic.
El nu poate însă să desemneze un candidat care nu se bucură de susţinere
politică, deoarece partidele, în urma negocierilor, îşi asumă responsabilitatea
guvernării.

b. Solicitarea votului de învestitură

În cea de-a doua etapă, centrul de greutate cade pe candidatul la funcţia de


prim-ministru, care are numai 10 zile la dispoziţie pentru a întocmi programul politic al
guvernării pe care intenţionează s-o realizeze, precum şi lista Guvernului.
Programul guvernării se întocmeşte împreună cu partidul sau partidele care,
01:20
urmare a negocierilor politice purtate cu Preşedintele României, vor susţine Guvernul.
În ipoteza asumării responsabilităţii guvernării de către un singur partid politic,
programul candidatului la funcţia de prim-ministru va fi programul politic al acelui
partid. În cazul unei coaliţii guvernamentale, programul va fi axat pe programul unui
singur partid, la care achiesează partenerul sau partenerii politici de guvernare. Se
deduce de aici ca o majoritate parlamentară formată din coaliţii de partide nu este
necesar şi o coaliţie guvernamentală. Tocmai de aceea trebuie admis că orice
schimbare în compoziţia forţelor care şi-au asumat sarcina guvernării, cu implicaţii
asupra conţinutului programului de guvernare, presupune un nou vot de învestitură.
Dacă însă la guvernare, în timpul mandatului unui Guvern, se asociază şi un alt partid,
dar pentru realizarea aceluiaşi program, un nou vot nu mai apare necesar.
Candidatul la funcţia de prim-ministru poate să-şi depună mandatul
Preşedintelui înainte de împlinirea termenului de 10 zile, dacă apreciază că nu va
obţine sprijinul politic necesar ori dacă nu a solicitat votul de încredere în acest
interval. Preşedintele îi va retrage mandatul şi va începe noi consultări pentru
desemnarea unui nou candidat la funcţia de prim-ministru.
Cu toate acestea, termenul de 10 zile nu este un termen de decădere, deoarece
prelungirea discuţiilor politice asupra programului şi a listei guvernului peste cele 10
zile nu duce la imposibilitatea solicitării votului de învestitură.
Termenul de 10 zile semnifică limita de la care Preşedintele României poate retrage
candidatului mandatul acordat spre a începe noi negocieri.

Răspundeți la următoarea întrebare:

Care este natura termenului de 10 zile pe care îl are la dispoziţie candidatul la funcţia
de prim-ministru, pentru a întocmi programul politic al guvernării pe care
intenţionează s-o realizeze, precum şi lista Guvernului?
............................................................................................................................................
68
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
.............................................................................................................................

c. Acordarea votului de încredere

Votul de încredere se acordă de cele două Camere ale Parlamentului, în sedinţă


comună, Camerele fiind egale sub aspectul implicării lor politice. Pentru simetrie
juridică, prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură se va face tot în şedinţa comună
a Camerelor.
Legiuitorul precizează că are loc o dezbatere, nu o simplă prezentare sau pură
01:30 informare, ceea ce înseamnă luări de cuvânt, formularea de observaţii, de propuneri, iar
membrii echipei guvernamentale pot fi chemaţi în faţa comisiilor de specialitate ale
Camerelor. Este de la sine înţeles că în urma dezbaterilor, programul prezentat poate fi
modificat, uneori pentru a da satisfacţie partidelor ce vor constitui viitoarea opoziţie
sau pentru a se ajunge la înţelegere cu grupuri de presiune, cum ar fi sindicatele.
Votul de încredere are ca obiect programul, în forma sa finală şi lista în
ansamblul ei a Guvernului, nu fiecare membru în parte. Pe parcursul dezbaterilor
parlamentare, candidatul la funcţia de prim-ministru poate opera modificări în lista
Guvernului, precum şi în programul politic propus, dacă acestea sunt necesare pentru
obţinerea votului de învestitură.
Prin votul de învestitură nu se creează baza noii organizări ministeriale, ci se dă
doar legitimitate echipei. Organizarea ministerială presupune depunerea tuturor
diligenţelor în vederea adoptării de acte normative pentru a se creea cadrul
constituţional şi legal în vederea funcţionării ministerelor nou create. Dacă pe lista
Guvernului se propun şi alte categorii de funcţii decât cele din legea organică, după
obţinerea votului de învestitură, această lege trebuie modificată corespunzător. Refuzul
unei echipe guvernamentale de a realiza această consonanţă are semnificaţia unui
comportament neconstituţional, putându-se sesiza şi Curtea Constituţională. În temeiul
reglementărilor actuale, rămâne de discutat dacă această instanţă se poate sesiza şi din
oficiu.
În cazul neacordării votului de încredere, procedura de învestitură se reia,
Preşedintele organizând noi consultări politice, pentru a desemna un nou candidat, care
poate fi şi persoana desemnată anterior.

Răspundeți la următoarea întrebare:

1. 1. Cu ce majoritate se acordă votul de învestitură?

............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
..........................................................................................................................

d. Numirea Guvernului şi jurământul de credinţă

După obţinerea votului de încredere, Preşedintele României, potrivit art. 85


01:40 69
alin. 1 din Constituţie, numeşte Guvernul; abia prin decretul prezidenţial de numire
candidatul la funcţia de prim-ministru devine prim-ministru.
Esenţial însă în procedura de învestitură este votul Parlamentului, el are valoare
de fapt juridic, care marchează încheierea unui contract de guvernare între Parlament,
prin voinţa majorităţii şi candidatul la funcţia de prim-ministru.
Actul Preşedintelui de numire a Guvernului, rămâne fără consecinţe juridice în
ceea ce priveşte raporturile dintre Preşedinte şi Guvern.
Procedura de învestitură presupune aşadar un complex de raporturi de drept
public în care ne apar ca subiecţi Preşedintele României, candidatul la funcţia de prim-
ministru, Parlamentul, Guvernul şi Curtea Constituţională.
Potrivit art. 104 alin. 1, Primul-ministru şi ceilalţi membri ai Guvernului vor
depune individual, în faţa Preşedintelui, jurământul de credinţă pe care art. 82 îl
prevede pentru Preşedinte. Data depunerii jurământului reprezintă data de la care
Guvernul, în întregul său şi fiecare membru în parte încep exercitarea mandatului.

Exemple
Definiția și etapele învestiturii Guvernului.
Prin „învestitură” se înţelege complexul de acte şi fapte juridice, precum şi procedurile
corespunzătoare, cerute de Constituţie, pentru a fi în prezenţa unei echipe
guvernamentale, legale şi legitime
Procedura învestiturii Guvernului are, potrivit Constituţiei, 4 etape:
- desemnarea candidatului pentru funcţia de prim-ministru;
- solicitarea de către candidatul la funcţia de prim-ministru a votului de
încredere;
01:50 - acordarea votului de încredere;
- numirea Guvernului de către şeful statului

Răspundeți la următoarele întrebări:

2. 1.Care este structura Guvernului, potrivit Constituţiei?

...........................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
..........................................................................................................................................

2. Enumerați etapele învestiturii Guvernului


...........................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
...........................................................................................................................................

7.5.Rezumat
Această unitate de învăţare dedicată celui de al doilea şef al executivului şi anume
Guvernul urmăreşte să individualizeze rolul esenţialmente administrativ al acestei
autorităţi. S-a analizat teme precum: structura Guvernului potrivit prevederilor legale si
constitutionale dar si și învestirea Guvernului, complex de acte şi fapte cu conotaţii
evident politice. Investitura in functie a Guvernului a presupus analiza detaliata a celor

70
patru etape care o presupun.

7.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor

Rezolvaţi următoarele teste-grilă8:


1. Structura Guvernului potrivit Constituției este:
a. Prim-Ministru, miniștrii și alți membri stabiliți prin lege organică
b. Prim- Ministru, miniștrii și miniștri delegați
c. Prim-Ministru, miniștrii, miniștrii delegați și alți membri stabiliți prin lege organică

2. Candidatul la funcția de Prim-ministru:

a. Trebuie să fie membru al unui partid politic


b. Poate fi și un tehnocrat
c. Nu trebuie să primească votul de încredere din partea Parlamentului ci este suficient să-l
numească Președintele

3. Una din atribuțiile Guvernului este și aceea de a înființa organe de specialitate în


subordinea, sa cu avizul :
a. Curţii de Conturi
b. Curții Constituționale
c. Avocatului Poporului

4. În România, votul de încredere acordat Guvernului, de către Parlament,


necesită:
a. Majoritatea relativă
b. Majoritate calificată
c. Majoritatea absolută

5. Acordarea votului de încredere atrage după sine următoarele consecințe:


a. Programul se transformă în program politic oficial de guvernare
b. Echipa guvernamentală se poate modifica oricând
c. Lista de propuneri privind viitoarea echipă gunernamentală nu devine
obligatorie
Rezolvare grile: 1.a), 2.b), 3.a), 4.c), 5.a)

7.7. Bibliografie

1. Marta Claudia Cliza, Drept Administrativ. Partea I-Curs universitar, Editura


Prouniversitaria, București, 2017. ( cota biblioteca 342.9/C57)
2. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ. Editia a 3-a. Vol. 1, Editura C.H.

8
Grilele au un singur răspuns corect.
71
Beck; Bucuresti, 2014. (Cota bilioteca 342.9/A67)
3. Elena Emilia Stefan, Drept administrativ: partea I: curs universitar,editia a 2a
Editura Universul Juridic, București, 2016. ( cota biblioteca 342.9/S81)
4. Verginia Vedinas, Drept administrativ. Editia a 8-a, Editura Universul Juridic,
București, 2014. ( cota biblioteca 342.9/V40)

72
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 8. GUVERNUL ROMÂNIEI
Cuprins
8.1. Obiectivele unităţii de învăţare
8.2.Competenţele unităţii de învăţare
8.3. Durata mandatului şi statutul membrilor Guvernului
8.4. Primul – ministru
8.5. Rezumat
8.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
8.7. Bibliografie

8.1. Obiectivele unității de învățare


Executivul în România, potrivit prevederilor Constitutiei este de tip bicefal. Guvernul
Romaniei este analizat în această unitate de învățare astfel incat se evidențiază atât
rolul esenţialmente administrativ al acestei autorităţi cât și rolul său politic.
Unitatea de învățare nr. 8 prezintă durata mandatului, statutul membrilor Guvernului
precum și statutul Primului-ministru

8.2. Competenţele unităţii de învăţare


După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:
=> detaliaţi statutul membrilor Guvernului
=> identificați durata mandatului Guvernului
=> detaliaţi statulul Primului – ministru

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 120 minute.

8.3. Durata mandatului şi statutul membrilor Guvernului

Durata mandatului Guvernului

Durata mandatului Guvernului într-un regim parlamentar este dată de durata


mandatului Parlamentului (în realitate, de durata existenţei majorităţii parlamentare),
iar într-un regim prezidenţial de durata mandatuluui Preşedintelui.
00:05 Potrivit art. 110 alin.1 Constituţie, Guvernul îşi exercită mandatul până la
0 validarea alegerilor parlamentare generale. Până la această dată, Guvernul este deci în
plenitudinea prerogativelor, cu excepţia rezervelor impuse de prelungirea mandatului
Parlamentului. După data validării alegerilor, şi până la depunerea jurământului de
membrii noului Guvern, el devine Guvern demisionar şi va îndeplini numai actele
necesare pentru administrarea treburilor publice, aşa cum prevede art. 110 alin. 2 din
Constituţie. Sintagma „până la data validării alegerilor parlamentare generale” trebuie

73
înţeleasă că se referă la validarea mandatelor deputaţilor şi senatorilor. În mod firesc
deci până ce Parlamentul rezultat din alegeri nu este încă în situaţia să-şi manifeste
voinţa, Parlamentul anterior fiinţează în continuare. În schimb, o dată validate
mandatele deputaţilor şi senatorilor, noul Parlament va trebui să-şi exprime propria
opţiune cu privire la componenţa Guvernului şi programul acestuia, pentru ca ele să
corespundă configuraţiei politice rezultate din alegeri.
Potrivit Codului administrativ, Guvernul este investit in Parlament si isi incepe
mandatul la data depunerii juramentului de credinta in fata Presedintelui.
Mandatul Guvernului poate înceta şi înainte de data validării alegerilor
parlamentare generale, adică în urma demiterii Guvernului.
Potrivit art. 110 alin. 2 din Constituţie, Guvernul este demis:
- în urma adoptării unei moţiuni de cenzură;
- în urma pierderii de către Primul-ministru a calităţii de membru al Guvernului.
Din coroborarea art. 110 alin. 2 cu art. 107 din Constituţie, rezultă că Primul-
ministru îşi pierde calitatea de membru al Guvernului ca urmare a:
00:15 3. demisiei;
50 4. decesului;
5. pierderii drepturilor electorale;
6. intervenţiei unei stări de incompatibilitate;
7. imposibilităţii de a-şi exercita atribuţiile mai mult de 45 de zile;
8. suspendării;
9. intervenţiei altor cauze prevăzute de lege.

Răspundeți la următoarele întrebări

Tratați pe scurt, durata mandatului Guvernului.


............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
........................................................................................................................

Condiţii pentru funcţia de membru al Guvernului

Esenţial în definirea statutului juridic al membrilor Guvernului este


compatibilitatea sau incompatibilitatea acestei funcţii cu alte funcţii publice, precum şi
cu funcţii private.
Potrivit Codului administrativ, pot fi membri ai guvernului, persoanele care
00:30
indeplinesc cumulativ urmatoarele conditii:
50
1.) au cetatenia romana si domiciliul in tara
2.) se bucura de exercitiul drepturilor electorale
3.) nu au suferit condamnari penale, cu excepti situatiei in care a intervenit reabilitarea.
Deşi nu în mod expres, Constituţia României cere implicit existenţa drepturilor
electorale, precizând în art. 106 că pierderea acestora duce la încetarea funcţiei de
membru al Guvernului.
În ceea ce priveşte condiţia vârstei, aceasta este vârsta de la care se pot exercita
74
drepturile electorale – 18 ani împliniţi. Nu pot intra în discuţie debilii şi alienaţii
mintal, puşi sub interdicţie şi nici persoanele condamnate prin hotărâre judecătorească,
definitivă, la pierderea drepturilor electorale.
La toate acestea se mai adaugă şi condiţia exclusivă a cetăţeniei române,
precum şi condiţia domiciliului în ţară, potrivit art. 16 alin. 3 Constitutie „ Funcţiile şi
demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele
care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară”.

Răspundeți la următoarea întrebare:

1. Care sunt condițiile pentru a putea fi membru al Guvernului ?


...........................................................................................................................
..........................................................................................................................
............................................................................................................................................
..............................................................................................................................
............................................................................................................................

Incompatibilităţi ale funcţiei de membru al Guvernului

Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu oricare funcţie publică


de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator. Specific sistemului
parlamentar este cumulul dintre calitatea de parlamentar şi cea de membru al
Guvernului. Nu este totuşi de conceput ca un parlamentar, adică un ales al poporului,
00:50 să deţină o funcţie care să-l pună într-un raport de subordonare faţă de un membru al
50 Guvernului. Astfel, nu este posibil ca un ministru care este şeful administraţiei
specializate rspective să fie şi director în acelaşi minister sau în alt minister.
În practică au apărut discuţii cu privire la semnificaţia expresiei „funcţii publice
de autoritate”, interesând dacă intră aici funcţiile din consiliile de administraţie ale
societăţilor comerciale cu capital de stat, funcţiile de consilieri locali, funcţiile
didactice, funcţiile de directori de edituri sau diverse publicaţii.
Astfel, funcţia de profesor universitar nu este incompatibilă cu aceea de
ministru, în schimb funcţia de director, prorector, decan, deci funcţiile de conducere
din învăţământ au caracterul unor funcţii publice de autoritate.
Criteriul general care operează în aceste situaţii este următorul: orice funcţie de
conducere din organele administrative ne apare ca o funcţie publică de autoritate,
incompatibilă cu funcţia de membru al Guvernului. De asemenea, intră în această sferă
funcţiile de conducere ale diferitelor servicii publice administrative din învătământ,
sănătate, nu însă şi funcţia de specialist într-un asemenea serviciu public.
Sunt, de asemenea, funcţii publice de autoritate cele de consilieri locali şi
judeţeni, precum şi orice funcţie, aleasă sau numită, cu caracter public, prin care se
execută legile, putându-se utiliza mijloace de coerciţiune şi sancţiune statală.
Codul administrativ prevede obligatia renuntarii la situatia de incompatibilitate.
Astfel, in termen de 15 zile de la data depunerii juramantului, membrul Guvernului
este obligat sa renunte la calitatea sau functia cu care este incompatibila functia de
membru al Guvernului, sub sanctiunea incetarii mandatului.

75
Răspundeți la următoarele întrebări:

1. Care sunt funcţiile incompatibile cu funcția de membru al Guvernului ?


...........................................................................................................................
..........................................................................................................................
............................................................................................................................................
..............................................................................................................................
............................................................................................................................

Încetarea funcţiei de membru al Guvernului

Funcţia de membru al Guvernului încetează, potrivit legislatiei in vigoare:


1. ca urmare a revocarii
2. demisie
01:00 3. în urma pierderii drepturilor electorale, ca urmare a unei hotarari
50 judecatoresti definitive;
4. în urma decesului;
5. ca urmare a starii de incompatibilitate constatat in conditiile legii
nr.176/2010, ca urmare a unui raport de evaluare definitiv sau a unei
hotarari judecatoresti definitive;
6. condamanare penala prin hotarare judecatoreasca definitiva;
7. în cazul imposibilităţii exercitării atributiilor mai mult de 45 de zile;
8. în alte cazuri prevăzute de lege.
Revocarea unui membru al Guvernului poate interveni numai într-o situaţie
normală, concretizîndu-se într-o remaniere guvernamentală, pe când suspendarea
intervine într-o situaţie anormală, când s-a cerut urmărirea penală a respectivului
membru al Guvernului. În ambele cazuri, competenţa revine Preşedintelui.
Revocarea nu are semnificaţia unei sancţiuni, ci a unei măsuri juridice, care
reflectă un joc politic al forţelor ce formează echipa guvernamentală, pe când
suspendarea are caracterul unei sancţiuni prin care se concretizează răspunderea
administrativ-disciplinară.
Tradiţional, în literatura de drept public se foloseşte şi noţiunea de destituire, pe care
legiuitorul constituant a evitat-o, ar ea ar putea fi prezentă în legea responsabilităţii
ministeriale. Putem considera că un membru al Guvernului este destituit dacă s-a
adoptat, în condiţiile art. 113, o moţiune de cenzură cu privire la activitatea sa. Pe data
adoptării moţiunii de cenzură, postul pe care l-a ocupat cel destituit devine vacant,
Preşedintele fiind îndreptăţit să facă o nouă numire, la propunerea primului-ministru.
Moţiunea de cenzură poate viza numai unii membri ai Guvernului sau un singur
membru, întrucât fiecare membru al Guvernului, potrivit art. 109 alin. 1, răspunde
politic în faţa Parlamentului atât pentru propria activitate, cât şi pentru activitatea
01:10 Guvernului în ansamblu.
50 Va trebui deci admis că destituirea unui membru al Guvernului, ca sancţiune specifică
dreptului administrativ, intervine atât pentru a concretiza răspunderea politică, urmare
a unei moţiuni de cenzură, cât şi răspunderea penală, urmare a unei hotărâri
judecătoreşti de condamnare. În acest din urmă caz, destituirea este o sancţiune
76
administrativă complementară unei sancţiuni penale principale.
Potrivit art. 107 alin. 3, Preşedintele poate desemna un alt membru al
Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru a exercita atribuţiile celui care şi-a
prezentat demisia, a fost revovat, este în imposibilitate, dar numai pentru o perioada de
cel mult 45 de zile. Rezultă că un membru al Guvernului, care este în imposibilitatea
de a-şi exercita funcţia, îşi va pierde calitatea de membru al Guvernului numai după o
perioadă de 45 de zile, indiferent dacă în această perioadă a fost numit prin cumul un
ministru interimar sau nu. Măsura revocării poate să intervină şi în perioada de 45 de
zile.
Demisia din funcţia de membru al Guvernului se anunţă public, se prezintă în
scris primului-ministru şi devine irevocabilă din momentul în care s-a luat act de
depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii, potrivit Codului
01:15 administrativ.
50 Cu privire la revocarea din funcţie, aceasta se face de Preşedintele României,
prin decret, la propunerea primului-ministru, această măsură intervenind în caz de
remaniere guvernamentală.
Textul nu a suferit modificări după revizuirea Constituţiei, dar se înţelege, faţă
de conţinutul alin. 3 al art. 85 din Constituţia revizuită că atunci când remanierea
guvernametală are semnificaţia unei restructurări a Guvernului şi/ sau după caz, a
schimbării compoziţiei politice, revocarea poate interveni numai pe baza aprobării
Parlamentului, acordată la propunerea Primului-ministru.
Dacă încetarea calităţii de membru al Guvernului intervine ca urmare a
demisiei, a pierderii drepturilor electorale, a incompatibilităţii, a decesului şi în alte
situaţii prevăzute de lege, Preşedintele României, la propunerea primului-ministru
declară vacantă funcţia de membru al Guvernului.
În ipoteza în care un membru al Guvernului a fost condamnat penal printr-o
hotărâre judecătorească definitivă Preşedintele României emite, la propunerea
primului-ministru, un decret de demitere din funcţie.

Să ne reamintim...
Potrivit art. 110 alin.1, Guvernul îşi exercită mandatul până la validarea alegerilor
parlamentare generale. Până la această dată, Guvernul este deci în plenitudinea
prerogativelor, cu excepţia rezervelor impuse de prelungirea mandatului Parlamentului.
După data validării alegerilor, şi până la depunerea jurământului de membrii noului
Guvern, el devine Guvern demisionar şi va îndeplini numai actele necesare pentru
administrarea treburilor publice.

Răspundeți la următoarele întrebări:

1. Ce semnificație are revocarea din fucnție a unui membru al Guvernului?


...........................................................................................................................
..........................................................................................................................
..........................................................................................................................
............................................................................................................................
77
8.4. Primul – ministru

În Constituţie si in Codul administrativ se arată că Primul-ministru conduce


Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le
01:25 revin.
50 Astfel, Primul ministru are anumite atribuţii ce ţin de realizarea sarcinilor
politice ale Guvernului:
a. prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la
politica Guvernului, iar acestea ce urmează să fie dezbătute cu prioritate;
b. propune Preşedintelui României revocarea şi numirea unor membri ai
Guvernului;
c. cere Preşedintelui României să participe la anumite şedinţe de Guvern, când
apreciază că prezenţa Preşedintelui este necesară;
d. contrasemnează decretele prezidenţiale;
e. semnează hotărârile şi ordonanţele aprobate de Guvern.
La aceste atribuţii mai trebuie adăugate cele de reprezentare a Guvernului,
precum şi atribuţii speciale de numiri şi eliberări din funcţie (a conducătorilor
organelor de specialitate din subordinea Guvernului, a secretarului gneral şi a
secretarilor generali adjuncţi ai Guvernului, a personalului din aparatul Primului
ministru).
Primul-ministru este vice-preşedintele C.S.A.T.
În îndeplinirea atribuţiilor ce îi revin, primul-ministru emite decizii, care sunt,
ca natură juridică, acte administrative.
Potrivit Codului administrativ deciziile Prim-ministrului se contrasemneaza de
secretarul general al Guvernului.
De asemenea, Primul-ministru contrasemneaza decretele emise de Presedintele
Romaniei, potrivit prevederilor Constitutiei.

Răspundeți la următoarele întrebări:

1. Prezentaţi, pe scurt, statutul primului –ministru.


...........................................................................................................................
..........................................................................................................................
............................................................................................................................................
.............................................................................................................................
............................................................................................................................

Exemple
Funcţia de membru al Guvernului încetează în următoarele situații:
1. ca urmare a revocarii
2. demisie
3. în urma pierderii drepturilor electorale, ca urmare a unei hotarari
01:40 judecatoresti definitive;
050 4. în urma decesului;
5. ca urmare a starii de incompatibilitate constatat in conditiile legii

78
nr.176/2010, ca urmare a unui raport de evaluare definitiv sau a unei
hotarari judecatoresti definitive;
6. condamanare penala prin hotarare judecatoreasca definitiva;
7. în cazul imposibilităţii exercitării atributiilor mai mult de 45 de zile;
8. în alte cazuri prevăzute de lege.

8.5.Rezumat
Această unitate de învăţare dedicată celui de al doilea şef al executivului şi anume
Guvernul urmăreşte să individualizeze rolul esenţialmente administrativ al acestei
autorităţi. S-a analizat în această unitate de învățare durata mandatului membrilor
Guvernului și statutul Primului ministru. S-a evidentiat faptul ca si primul ministru
emite acte administrative denumite decizii si s-au fixat atribuţiile acestuia ce ţin de
realizarea sarcinilor politice ale Guvernului.

8.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor

Rezolvaţi următoarele teste-grilă9:

01:50
1. Candidatul la funcția de Prim-ministru:
050
a.) Trebuie să fie membru al unui partid politic
b.) Poate fi și un tehnocrat
c.) Nu trebuie să primească votul de încredere din partea Parlamentului ci este suficient să-l
numească Președintele

2. Funcția de membru al Guvernului este incompatibilă cu:


a. Orice altă funcție de autoritate publică
b. Funcțiile de senator sau deputat
c. Orice altă funcție de autoritate, cu excepția celei de senator sau deputat

3. Demisia unui membru al Guvernului:


a. Nu se anunță public
b. Se anunță doar de Primul-Ministru
c. Se anunță public

4. Care din afirmațiile de mai jos sunt adevărate


a.) Desemnarea candidatului de către Președinte pentru funcţia de prim-ministru
b) Numirea candidatului de către Președinte pentru funcţia de prim-ministru
c.) Alegerea Guvernului de către Președinte

5. Primul-ministru este

9
Grilele au un singur răspuns corect.
79
a. Preşedintele C.S.A.T.
b. Vice-preşedintele C.S.A.T.
c. Vice-preşedintele DNA

Rezolvare grile: 1.a), 2.c), 3.c), 4.a), 5.b)

8.7. Bibliografie

1. Marta Claudia Cliza, Drept Administrativ. Partea I-Curs universitar, Editura


Prouniversitaria, București, 2017. ( cota biblioteca 342.9/C57)
2. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ. Editia a 3-a. Vol. 1, Editura C.H.
Beck; Bucuresti, 2014. (Cota bilioteca 342.9/A67)
3. Elena Emilia Stefan, Drept administrativ: partea I: curs universitar,editia a 2a
Editura Universul Juridic, București, 2016. ( cota biblioteca 342.9/S81)
4. Verginia Vedinas, Drept administrativ. Editia a 8-a, Editura Universul Juridic,
București, 2014. ( cota biblioteca 342.9/V40)

80
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 9. GUVERNUL ROMÂNIEI

Cuprins
9.1. Obiectivele unităţii de învăţare
9.2. Competenţele unităţii de învăţare
9.3. Actele Guvernului
9.4. Controlul parlamentar şi răspunderea membrilor Guvernului
9.5. Rezumat
9.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
9.7.Temă de control
9.8. Bibliografie

9.1. Obiectivele unităţii de învăţare


Guvernul este analizat în această unitate de învățare nr. 9 astfel că se evidențiază atât
rolul esenţialmente administrativ al acestei autorităţi cât și rolul său politic, prin actele
pe care acesta le adopta. Deşi analiza, în această unitate de învățare, este dedicată
actelor pe care le adoptă Guvernul (hotărâri și ordonanțe) , spre finalul acesteia ne vom
opri și la subiectul răspunderii Guvernului.

9.2. Competenţele unităţii de învăţare


După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:
=> prezentaţi regimul juridic al ordonanţelor şi hotărârilor Guvernului
=> detaliaţi formele de control parlamentar asupra Guvernului
=> prezentaţi formele de răspundere a membrilor Guvernului

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 120 minute.

9.3. Actele Guvernului

Actele Guvernului se împart în două categorii:


00:05 - acte exclusiv politice (moţiuni, declaraţii);
- acte juridice.

Codul administrativ prevede ca: „Guvernul adopta hotarari si ordonante in prezenta


majoritatii membrilor sai.
Hotararile si ordonantele se adopta prin consens. Daca nu se realizeaza consensul,
hotaraste Primul-ministru.
Hotărârile şi Ordonanţele Guvernului se semneaza de către Primul-Ministru şi se
contrasemneaza de către miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare si se publica
in Monitorul Oficial al Romaniei. Nepublicarea atrage inexistenta hotararrii sau
81
ordonantei.
Membrii Guvernului pot propune proiecte de Hotarari si Ordonante.
Aprecierea necesitatii si oportunitatii emiterii actelor administrative ale
Guvernului, apartin Guvernului”.

Regimul constituţional al hotărârilor de Guvern

Din interpretarea art. 108 din Constituţie, rezultă că hotărârile sunt actele
Guvernului care dezvoltă o reglementare stabilită prin lege, asigurând punerea în
executare a legii, pe când ordonanţele înlocuiesc legile. Hotărârea este deci actul
administrativ al Guvernului, pe când ordonanţa este actul de guvernământ.
În alţi termeni, prin hotărâre se realizează competenţa originară a Guvernului,
tipică pentru rolul său de autoritate executivă, adică de autoritate chemată să execute
legile adoptate de Parlament, putând fi atacată în faţa instanţei de contencios
administrativ, potrivit art. 21 şi 52 din Constituţie.
Legea este însă direct aplicabilă şi fără o hotărâre de Guvern, hotărârea
concretizează instrucţiunile de aplicare la care trimite de cele mai multe ori chiar legea.
De aceea nu este de conceput emiterea de hotărâri de Guvern care să nu se întemeieze
pe lege, dar pentru aceasta nu este necesar ca legea să conţină o normă de trimitere.
00:10 Hotărârea de Guvern intervine atunci când executarea unei prevederi din lege reclamă
stabilirea de măsuri sau a unor reguli subsecvente, care să asigure corecta lor aplicare.
Hotărârea intervine deci secundum legem şi praeter legem, fiind de neconceput hotărâri
de Guvern emise direct în aplicarea Constituţei.
Atât hotărârile, cât şi ordonanţele se semnează de primul-ministru şi se
contrasemnează de miniştri care au obligaţia punerii lor în executare şi se publică în
Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii sau a
ordonanţei. Doar hotârârile care au caracter militar nu se publică, ele urmând să fie
comunicate numai instituţiilor interesate. Semnăturile Primului-ministru şi a miniştrilor
care au obligaţia punerii lor în execuare, precum şi publicarea sunt condiţii de
validitate, însă lipsa unei semnături atrage doar nulitatea, putând fi acoperită, în funcţie
de împrejurări.
În ceea ce priveşte sintagma „miniştri care au obligaţia punerii în executare”,
Constituţia a avut în vedere exclusiv pe membrii Guvernului şi nu pe alţi demnitari.
Astfel, semnăturile unor secretari de stat sau ale altor conducători de organe
administrative de specialitate pot doar să însoţească semnăturile miniştrilor, dar aceşti
demnitari nu pot semna ei în locul ministrului respectiv.

Răspundeți la următoarea întrebare:

Precizați, pe scurt, câteva caracteristici ale Hotărârilor de Guvern:


……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
82
…………………………………………………………………………………….

Regimul constituţional al ordonanţelor

Ordonanţa, ca act juridic al Guvernului, este expresia unei competenţe


legislative delegate, ea depăşeşte sfera strictă a conducerii generale a administraţiei
00:20 publice, apărând ca o modalitate de participare a Guvernului la realizarea puterii
legislative, Cum, însă, Parlamentul este organul reprezentativ suprem şi unica autoritate
legiuitoare a ţării ( art. 61 alin. 1), se înţelege că participarea Guvernului la activitatea
de legiferare trebuie autorizată de Parlament, pe de o parte şi nu poate fi decât o
participare limitată, pe de altă parte. Într-adevăr, regula în materia emiterii ordonanţelor
de către Guvern o reprezintă abilitarea acestuia de către Parlament, numai în cazuri
excepţionale Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă, deci fără o lege specială de
abilitare. Dar şi ordonanţele de urgenţă intă în vigoare numai după depunerea lor spre
aprobare la Parlament, care se convoacă în mod obligatoriu, dacă nu se află în sesiune.
Prin urmare, se poate vorbi depre regimul constituţional normal al ordonanţelor,
care evocă regula abilitării şi despre un regim constituţional de excepţie, regimul
ordonanţelor de urgenţă.
În ceea ce priveşte regimul ordonanţelor emise în baza legii de abilitare,
legiuitorul constituant a lăsat la latitudinea Parlamentului emiterea acestei legi. În
practică, se poate spune că s-a stabilit regula abilitării Guvernului numai pe perioada
vacanţei parlamentare. Nimic nu opreşte însă Parlamentul să abiliteze Guvernul să
emită ordonanţe şi pe timpul sesiunilor sale.
Se observă că legiuitorul constituant a înţeles să admită delegarea legislativă pe
cale de ordonanţă simplă numai în materia legilor ordinare. Sfera acestei materii
rezultă, prin eliminare, deoarece sfera legilor organice este expres şi limitativ prevazută
de Constituţie.
Art. 115 admite că ordonanţele de urgenţă ar putea fi adoptate şi în materia
legilor oganice.
Problema care rămâne este respectarea exigenţei impuse de art. 114 alin. 4 din
Constituţie, ca ordonanţa de urgenţă să fie emisă în mod real „în situaţii extraordinare a
00:30
căror reglementare nu poate fi amânată”.
Dacă în forma iniţială ordonanţa de urgenţă se funamenta pe situaţii excepţionale care,
potrivit art. 93, justificau instituirea stării de asediu sau de urgenţă, în noua concepţie
prin revizuirea Constituţiei, situaţia extraordinară constă într-o stare de urgenţă în
reglementarea unui aspect ce nu comportă nici un fel de amânare.
Se observă totodată, că în alin. 5 ( art. 115) din noua redactare vine cu
proceduri parlamentare care impun dezbaterea acelerată a ordonanţei de urgenţă, în
corelare cu procedura de legiferare prevăzută de art. 75: în ambele camere se aplică de
drept procedura de de urgenţă, iar în Camera de reflecţie termenul, la îndeplinirea
căruia orodonanţa se prezumă absolut ca aprobată, este unic, de 30 de zile.
De asemenea, prin alin. 6 a aceluiaşi articol enunţat mai sus, se uemăreşte
reglementarea expresă a limitelor de admisibilitate a ordonanţelor de urgenţă, în
domeniile respective ( nu pot fi adopatate în domeniul legilor constituţionale, nu pot
afecta regimul instituţiior fundamentale a ţării, drepturile, libertăţile şi îndatoririle
prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a
unor bunuri în proprietatea publică) asemenea ordonanţe neputând fi emise, iar dacă se
adoptă, totuşi, atunci Guvernul săvârşeşte un abuz, iar ordonanţa este neconstituţională,
fiind un temei de sesizare la Curte Constituţională.
Revenind la ordonanţele obişnuite, legea de abilitare trebuie să stabilescă, în

83
mod obligatoriu, domeniul şi data până la care se pot emite ordonanţe, cu precizarea că
acest domeniu nu poate fi de natura legii organice.
Fostul alin. 5 al art. 114 al Constiuţiei din 1991, a devenit alin 7 al art. 115 la are
ne referim, a suferit prin Lega de revizuire a Constituţiei doar o corecţie redacţională,
care nu reflectează fodnul problemei. Noua redacatre scoate în evidenţă că ordonanţele
cu care a fost sesizat Parlamentul, lăsânu-se să se înţeleagă că este vorba atăt de
ordonanţe emise în baza legii de abilitare cât şi ordonanţe de urgenţă, care se emit făra
o abilitare prealabilă, se aprobă sau, după caz se resping prin lege, ceea ce înseamnă că
proiectele de legi iniţiate de Guvern vor fi, după caz, proiecte de lege pentru aprobarea
unei ordonanţe sau pentru respingerea unei ordonanţe.
Alin. 8 al art. 115 rezolvă problema efectelor produse de ordonanţe, legea de
aprobare sau, după caz de respingere a ordonanţei de urgenţă urmând să reglementeze,
când se imăune, şi măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada
cât s-a aplicat ordonanţa.
Regimul constituţional al acestor ordonanţe impune aprobarea lor de către
Parlament, dar textul constituţional vorbeşte despre ordonanţe care se supun aprobării
ulterioare a Parlamentului şi ordonanţe care nu se supun acestei aprobări. Din text
rezultă ideea unei încrederi a Parlamentului în Guvern, mai ales că ordonanţele pot fi
atacate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate la Curtea Constituţională. Regula de
drept comun este aceea că ordonanţele nu se supun aprobării Parlamentului, aprobarea
fiind necesară numai dacă legea de abilitare o cere în mod expres.
Indiferent de situaţie, ordonanţele nu pot depăşi sfera legii de abilitare, iar
modificarea legii de abilitare nu are ca efect modificarea sau abrogarea ordonanţei.
Deşi este un act normativ al Guvernului cu caracter legislativ, ordonanţa nu îşi
pierde caracterul de act administrativ, ca orice act juridic al Guvernului. Aprobarea
sau respingerea ordonanţelor se face print-o lege în care vor fi cuprinse şi ordonanţele
ale căror efecte au încetat, întrucât au fost emise peste termenul de abilitare. Deşi, ca
regulă, ordonanţele nu se supun aprobării Parlamentului, atunci când totuşi legea o cere,
00:50 Guvernul este ţinut să le supună aprobării Parlamentului până la împlinirea termenului.
Până la împlinirea acestui termen, nimic nu poate opri Guvernul să-şi modifice
propria ordonanţă, dar după sesizarea Parlamentului această operaţiune nu mai este
posibilă.
Odată cu aprobarea Parlamentului, ordonanţa trece din sfera actelor Guvernului
în sfera actelor legislativului. Ordonanţa se transformă în lege, operaţie care nu exclude
adoptarea de către Parlament a unor modificări, după cum Parlamentul o poate aproba
sau respinge în întregime. Dacă legea de aprobare a ordonanţei este declarată
neconstituţională, decizia Curţii Constituţionale are ca efect scoaterea ordonanţei din
circuitul juridic.

Să ne reamintim...
 Hotărârile sunt actele Guvernului care dezvoltă o reglementare stabilită prin
lege, asigurând punerea în executare a legii, pe când ordonanţele înlocuiesc
legile.

84
 Hotărârea este actul administrativ al Guvernului, pe când ordonanţa este actul de
guvernământ.

9.4. Controlul parlamentar şi răspunderea membrilor Guvernului

Obligaţia de a informa Parlamentul

Precizări în legătură cu această instituţie:


01:00 a. controlul sub forma obligaţiei de a prezenta informaţii priveşte atât Guvernul, cât şi
orice organ al administraţie publice, atât la nivel central, cât şi la nivel local (inclusiv,
deci, autorităţile alese, ce realizează administraţia publică în virtutea principiului
autonomiei locale);
b. este vorba un control politic, nefiind de pildă de conceput anularea unui act
administrativ de o Cameră sau o comisie parlamentară;
c. solicitările făcute de către Camere sau comisii nu pot depăşi sfera activităţii
guvernamentale şi a administraţiei publice;
d. obligaţia de aprezenta informaţii şi documente există numai dacă cererea vine din
partea preşedinţilor Camerelor sau comisiilor, nu şi din partea unui parlamentar;
e. solicitarea informaţiilor şi documentelor trebuie să vizeze situaţii ce ţin obiectiv de
natura controlului parlamentar şi nu interese personale ale parlamentarilor;
f. obiectul controlului îl reprezintă doar informaţiile şi documentele care pot fi
publicate.

Controlul parlamentar prin întrebări, interpelări şi moţiuni simple

Potrivit art. 112 din Constituţie, Guvernul şi fiecare membru al său sunt obligaţi
să răspundă la întrebările sau la interpelările formulate de deputaţi sau de senatori, iar
01:10 Camerele pot adopta o moţiune simplă prin care să-şi exprime poziţia cu privire la
0 problema de politică internă sau externă ori, după caz cu privire la o problemă ce a
făcut obiectul interpelării.
Rezultă deci că există o diferenţă între întrebare şi interpelare, înţelegându-se că
interpelarea se referă la strategii politice, ducând la dezbateri parlamentare, care nu sunt
necesare în cazul întrebării.
Prin întrebare se înţelege o simplă cerere de răspuns dacă un fapt este adevărat,
dacă o informaţie este exactă, dacă Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei
publice înţeleg să comunice Camerei actele şi informaţiile solicitate sau dacă au intenţia
să adopte o hotărâre într-o anumită problemă.
Prin interpelare se înţelege o cerere adresată Guvernului, prin care se solicită
explicaţii asupra politicii Guvernului în probleme importante ale activităţii sale interne
şi externe.
Întrebările pot fi scrise şi orale, iar cele scrise se împart în două categorii:
a. întrebări la care răspunsul urmează a fi dat în scris;
b. întrebări la care răspunsul se dă oral de la tribuna Camerei.
În ceea ce priveşte procedura interpelării, în regulamentele Camerelor se regăsesc
următoarele dispoziţii:
a. se face în scris şi se citeşte în şedinţă publică;
b. se înscrie într-un registru special, se afişează la sediul Camerei şi se comunică
celui interpelat;

85
c. dezvoltarea interpelării are loc într-o altă şedinţă publică, când se va da şi
răspunsul la interpelare, urmat de eventuale replici şi intervenţii ale
parlamentarilor;
d. Camera poate să adopte o moţiune prin care să-şi exprime poziţia cu privire la
problema ce a făcut obiectul interpelării.

Răspundeți la următoarea întrebare:


Care sunt asemănările și deosebirile între interpelări și întrebări?
...................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
............................................................................................................................................

Noţiunea de răspundere politică a Guvernului şi a miniştrilor

Potrivit art. 109 alin. 1 din Constituţie, Guvernul răspunde politic numai în faţa
Parlamentului pentru întreaga sa activitate, fiecare membru răspunde solidar cu ceilalţi
01:20 membri pentru activitatea şi actele Guvernului. Aceasta este si conceptia Codului
administrativ privitoare la raspunderea politica a Guvernului. Răspunderea intervine pe
terenul răului înfăptuit, ea presupune declanşarea unei proceduri, concretizându-se în
final într-o sancţiune sau alta.
Sancţiunea cea mai severă care intervine în cazul răspunderii politice a
Guvernului este demiterea prin retragerea încrederii de către Parlament, iar procedura
care trebuie respectată pentru aplicarea acestei sancţiuni formează instituţia moţiunii de
cenzură, instituţie tradiţională a dreptului public modern.
În concluzie, când vorbim despre răspundere politică, trebuie să acceptăm ideea
unei culpe a celui care răspunde, implicit ideea încălcării unor norme de drept
constituţional sau de drept administrativ. Acest lucru este necesar pentru a se deosebi
răspunderea politică din sistemul de partid de răspunderea politică din sistemul statal.
De aceea, trebuie să se facă distincţie între demisia de bună voie şi cea forţată,
respectiv între remanierea guvernamentală dictată de jocuri şi strategii politice şi
destituirea unui membru al Guvernului ca urmare a votului de blam dat de Parlament.

Răspunderea politică şi moţiunea de cenzură

Potrivit art. 113 din Constituţie, moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel
puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi al senatorilor, comunicându-se
Guvernului pe data depunerii. Ea se dezbate în şedinţa comună a celor două Camere,
după 3 zile de la data când a fost prezentată în şedinţă comună şi se adoptă cu votul
majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Cei care au iniţiat-o nu mai pot depune o nouă moţiune în aceeaşi sesiune,
excepţie făcând ipoteza răspunderii Guvernului.
86
Angajarea răspunderii Guvernului de către Primul-ministru

Teoria contractului de guvernare admite iniţiative în ceea ce priveşte denunţarea


acestuia nu numai din partea Parlamentului, ci şi din partea Primului-ministru.
Este posibil ca la un moment dat între Guvern şi majoritatea parlamentară să nu
mai existe o consonanţă politică perfectă. Un Guvern responsabil nu poate accepta
01:30
această stare de incertitudine. Operaţia politică prin care are loc această clarificare de
poziţii se cheamă angajarea răspunderii Guvernului de către Primul-ministru în faţa
Parlamentului.
Potrivit Constituţiei, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei
Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de
politică generală sau a unui proiect de lege. După prezentarea unuia dintre aceste
documente, în termen de 3 zile, se poate depune o moţiune de cenzură, cu respectarea
regulilor art. 113. Votarea moţiunii de cenzură are ce efect demiterea Guvernului, iar
dacă aceasta este respinsă, se admite că Guvernul a gâştigat, mai exact proiectul de lege
se consideră adoptat, iar programul sau declaraţia de politică generală devin obligatorii
pentru Guvern. În această situaţie, Guvernul obţine o lege fără ca Parlamentul, stric
teoretic, să fi deliberat.
În ipoteza în care o moţiune de cenzură nu se depune, se pot organiza dezbateri,
dar ele nu sunt decât de clarificare.
Preşedintele României nu este ţinut de această procedură, el tratează legea
respectivă ca pe orice altă lege, putând cere Parlamentului reexeminarea acesteia. În
cazul în care Preşedintele cere reexaminarea acesteia, dezbaterea legii se va face în
şedinţa comună a celor două Camere, aplicându-se regulile de cvorum după cum este
vorba despre o lege organică sau una ordinară.

Răspunderea penală a membrilor Guvernului, potrivit Constituţiei României

Răspunderea penală a membrilor Guvernului este reglementată în Constituţie în


art. 109 alin. 2, , rezultă următoarele concluzii:
- se ştie că procesul penal are mai multe faze, prima fiind urmărirea penală realizată de
organele de cercetare penală prevăzute de Codul de procedură penală şi alte legi
speciale;
01:40 - potrivit art. 23 alin.11 din Constituţie, până la rămânerea definitivă a hotărârii
judecătoreşti de condamnare, persoana este considerată nevinovată, această dispoziţie
aplicându-se deci şi miniştrilor;
- tradiţionala punere sub acuzare dobândeşte în cazul miniştrilor, sub aspect strict
procesual penal, semnificaţia unei plângeri prealabile pentru începerea urmăririi penale.
Este posibil ca începerea urmăririi penale să nu ducă la punerea în mişcare a acţiunii
penale, ceea ce ar aduce ministrului în cauză calitatea de inculpat. Deci nu trebuie
confundat momentul punerii în mişcare a acţiunii penale cu momentul începeri
urmăririi penale, deoarece urmărirea penală se face in rem, iar punerea în mişcare a
acţiunii penale se face in personam.
- trimiterea în judecată se face prin aprecierea şi decizia procurorului, autoritate neutră;
- votul unei Camere sau solicitarea Preşedintelui pe ideea începerii urmăririi penale a
membrilor Guvernului nu leagă cu nimic pe procurorul competent, este doar o condiţie
ca acesta să poată acţiona, deci să-şi înceapă ancheta;
- de vreme ce competenţa de judecată aparţine ICCJ, se subînţelege că începerea
urmăririi penale, apoi trimitera în judecată sunt de competenţa Parchetului General de
pe lângă ICCJ;

87
- în concluzie, faţă de dispoziţiile legale în vigoare, se poate susţine că un membru al
Guvernului răspunde penal pentru infracţiuni prevăzute în Legea răspunderii
ministeriale, precum şi pentru alte infracţiuni prevăzute de Codul penal sau în legi
penale speciale;
- de asemenea, membrii Guvernului răspund penal, în condiţiile dreptului comun,
pentru infracţiuni săvârşite în afara exerciţiului funcţiei lor.

Răspunderea patrimonială a Guvernului şi a miniştrilor, potrivit Constituţiei

Codul administrativ reglementeaza si alte tipuri de raspundere, astfel: „Membrii


Guvernului raspund civil, contraventional, administrativ sau penal dupa caz, pentru
faptele savarsite in exercitarea atributiilor ce le revin, in conditiile legii si ale
01:50 prezentului cod”.
Constituţia actuală, în partea consacrată materiei Guvernului, nu conţine reglementări
speciale cu privire la răspunderea pentru pagube a Guvernului sau a miniştrilor, dar
reglementează contenciosul administrativ pentru daune, de unde se poate trage
concluzia unei teorii a răspunderii administrativ – patrimoniale (art. 21 coroborat cu art.
52).
De aici rezultă că atât Guvernului, în ansamblul său, cât şi miniştrilor, ca
autorităţi ale administraţiei publice, li se aplică regimul dreptului comun al
contenciosului administrativ, când paguba este cauzată printr-un act administrativ ilegal
sau printr-un refuz nejustificat. Mai mult, când se atacă un act al unui ministru, poate fi
chemat în judecată şi ministrul respectiv. Dacă actul administrativ ilegal a produs o
pagubă, acţiunea va fi introdusă împotriva ministerului, dar poate fi chemat şi ministrul
alături de funcţionarul care a elaborat actul sau se face vinovat de refuzul rezolvării
cererii.

Exemple
Întrebările pot fi scrise şi orale, iar cele scrise se împart în două categorii:
a) întrebări la care răspunsul urmează a fi dat în scris;
b) întrebări la care răspunsul se dă oral de la tribuna Camerei.
În ceea ce priveşte procedura interpelării, în regulamentele Camerelor se regăsesc
următoarele dispoziţii:
c) se face în scris şi se citeşte în şedinţă publică;
d) se înscrie într-un registru special, se afişează la sediul Camerei şi se comunică
celui interpelat;
e) dezvoltarea interpelării are loc într-o altă şedinţă publică, când se va da şi
răspunsul la interpelare, urmat de eventuale replici şi intervenţii ale
parlamentarilor;
e. Camera poate să adopte o moţiune prin care să-şi exprime poziţia cu privire la
problema ce a făcut obiectul interpelării.

Răspundeți la următoarele întrebări:

1. În ce constă răspunderea penală a membrilor Guvernului?


..........................................................................................................................
..............................................................................................................................
...................................................................................................................................
88
.................................................................................................................................

2. Prezentaţi condiţiile în care se depune o moţiune de cenzură.


.....................................................................................................................................
................................................................................................................................
......................................................................................................................................
................................................................................................................................

9.5.Rezumat
În această unitate de învățare s-a tratat subiectul actele pe care le adoptă Guvernul si
acestea sunt ordonante de Guvern si hotarari de Guvern. De asemenea, s-au analizat
cele doua categorii de ordonante de Guvern, simple si de urgenta, potrivit prevederilor
legislatiei in vigoare
Partea finală a unităţii de învăţare se întoarce la planul politic, fiind dedicată
raporturilor Parlamentului cu Guvernul, unde ca instituţii fundamentale sunt tratate
moţiunea de cenzură şi angajarea răspunderii de către Primul ministru în faţa
Parlamentului, conform Constitutiei.

9.6. Test de autoevaluare a cunoştinţelor

Rezolvaţi următoarele teste-grilă10:

1. Hotărârile de Guvern se semnează:


a. Numai de către Primul-Ministru
b. De către Primul-Ministru și de miniștrii care au sarcina punerii lor în executare
c. De către Primul-Ministru și de ministrul și secretarii de stat de la ministerul
care a propus proiectul

2. Nu se publică în Monitorul Oficial al României:


a. Hotărârile cu caracter militar
b. Toate Hotărârile de Guvern
c. Hotărârile ce privesc învățământul

3. Moțiunea de cenzură este inițiată de către:


a. ½ din numărul total al deputaților și senatorilor
b. ¹/³din numărul total al deputatilor și senatorilor
c. ¼ din numărul total al deputaților și senatorilor

4. Care afirmație este adevărată:


a. Hotărârea este actul administrativ al Guvernului, pe când ordonanţa este actul de
guvernământ
b. Ordonanţa este actul administrativ al Guvernului, pe când Hotărârea este actul de
guvernământ

10
Grilele au un singur răspuns corect.
89
c Hotărârea de Guvern și Ordonanţa sunt acte de guvernământ

Rezolvare grile: 1.b), 2.a), 3.c), 4 a)

9.7.Temă de control
Tema de Control nr.1 constă într- un referat cu tema: Guvernul Romaniei, apreciat
cu 10% din nota finală.

Depunerea referatului şi transmiterea rezultatelor către studenţi se va face potrivit


calendarului disciplinei și anume, în format electronic sau material tipărit, astfel: eLis,
Referatele se trimit prin sistemul Elis (la rubrica „teme online”) pana la data ultimului tutorial.

9.8.Bibliografie

1. Marta Claudia Cliza, Drept Administrativ. Partea I-Curs universitar, Editura


Prouniversitaria, București, 2017. ( cota biblioteca 342.9/C57)
2. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ. Editia a 3-a. Vol. 1, Editura C.H. Beck;
Bucuresti, 2014. (Cota bilioteca 342.9/A67)
3. Elena Emilia Stefan, Drept administrativ: partea I: curs universitar,editia a 2a
Editura Universul Juridic, București, 2016. ( cota biblioteca 342.9/S81)
4. Verginia Vedinas, Drept administrativ. Editia a 8-a, Editura Universul Juridic,
București, 2014. ( cota biblioteca 342.9/V40)

90
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 10. ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN
ROMÂNIA

Cuprins

10.1. Obiectivele unităţii de învăţare


10.2.Competenţele unităţii de învăţare
10.3. Principiile organizării administraţiei publice locale
10.4. Constituirea Consiliului local
10.5 Atribuțiile Consiliului local
10.6. Rezumat
10.7. Test de autoevaluare a cunoștințelor
10.8. Bibliografie

10.1. Obiectivele unităţii de învăţare


În această unitate de învăţare nr. 10 sunt analizate detaliat principiile organizării
administraţiei publice locale, așa cum sunt ele prevăzute de legislația în vigoare,
respectiv Codul administrativ si Constitutia României, revizuită. De asemenea, se vor
prezenta detalii despre constituirea și atribuțiile Consiliului local.

10.2. Competenţele unităţii de învăţare


După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:
=> enumerati principiile organizării administraţiei publice locale
=>detaliaţi principiile organizării administraţiei publice locale
=> identificaţi autorităţile locale deliberative şi executive
=> detaliați atribuțiile Consiliului local
=> prezentati cum se constituie un consiliu local

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 120 minute.

10.3. Principiile organizării administraţiei publice locale

Constituţia dedică administraţiei publice locale patru articole, respectiv art. 120
00:05 – 123. Potrivit art. 120 din Constituţie, „administraţia publică din unităţile
administrativ – teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei
locale şi deconcentrării serviciilor publice.” De asemenea, Codul administrativ
stabileste si acesta principiile administraţiei publice locale:

91
- Principiul descentralizarii
- Principiul autonomiei locale
- Principiul consultarii cetatenilor in solutionarea problemelor de interes
local deosebit
- Principiul eligibilitatii autoritatilor administratiei publice locale
- Principiul cooperarii
- Principiul responsabilitatii
- Principiul constrangerii bugetare.
Autonomia locală poate fi definită ca fiind dreptul şi capacitatea efectivă a
autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi gestiona, în numele şi în
interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice.
Autonomia locală conferă autorităţilor administraţiei publice locale dreptul ca,
în limitele legii, să aibă iniţiative în toate domeniile, cu excepţia celor care sunt date în
mod expres în competenţa altor autorităţi publice.
Principiul descentralizării presupune existenţa unor persoane publice locale,
desemnate de comunitate, care au atribuţii proprii ce se reflectă direct în gestionarea şi
administrarea activităţilor comunităţii. Noţiunea de descentralizare derivă din cea de
00:20 autonomie locală.
5 Principiul deconcentrării este, în realitate, o formă a centralizării, constând în
recunoaşterea agenţilor statului, repartizaţi pe întreg teritoriul ţării, a unei anumite
puteri de decizie.
Principiul legalităţii are ca temei constituţional: art. 1 alin. (5) din Constituţia
României, republicată, conform căruia: „În România respectarea Constituţiei, a
supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie” şi art. 16 alin. (2) care precizează expres
faptul că: „Nimeni nu este mai presus de lege”.
Principiul eligibilităţii este stipulat în mod expres in Codul administrativ el fiind
consacrat şi prin Constituţie, care în art. 121 prevede că autorităţile administraţiei publice
prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe sunt consiliile locale alese şi
primarii aleşi, iar în art. 122 din Constituţie se stipulează: „Consiliul judeţean este
autoritatea administraţiei publice pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi
orăşeneşti, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean, care este ales şi
funcţionează în condiţiile prevăzute de lege”.
Principiul consultării cetăţenilor în probleme locale de interes deosebit. În
activitatea lor consiliile pot recurge la consultarea cetăţenilor din unitatea
administrativ-teritorială în soluţionarea unor probleme locale de interes deosebit prin
organizarea referendumului local .

In doctrina s-a mai analizat si principiul utilizării limbii materne care presupune
utilizarea limbii materne în raporturile cu administraţia locală şi cu serviciile publice
deconcentrate din unităţile administrativ-teritoriale în care cetăţenii aparţinând
minorităţilor naţionale au o pondere semnificativă, potrivit art. 120, alin. (2) din
Constituţie.
Codul administrativ prevede ca regula: „in raporturile dintre cetateni si autoritatile
administratiei publice locale se foloseste limba romana”art. 195 alin 1.
Codul administrativ prevede o exceptie privind folosirea limbii minoritatilor nationale:
- art. 94 alin 1: „in unitatile/subdiviziunile administrativ teritoriale in care cetatenii
apartinand unei minoritati nationale au o pondere de peste 20% din numarul
locuitorilor, stabilit la ultimul recensamant, autoritatile administratiei publice locale,
92
institutiile publice aflate in subordinea acestora, precum si serviciile publice
deconcentrate, asigura folosirea, in raporturile cu acestia a limbii minoritatii nationale
respective, in conformitate cu prevederile Constitutiei, ale prezentului cod si ale
tratatelor internationale la care Romania este parte”.
- art. 94 alin 2 din Cod arata ca, „autoritatile administratiei publice locale prevazute la
alin 1, prin hotarare pot decide asigurarare folosirii limbii minoritatii nationale in
unitatile administrativ teritoriale in care cetatenii apartinand minoritatilor nationale nu
ating ponderea prevazuta la alin 1.
-art. 195 alin .2: „„in unitatile/subdiviziunile administrativ teritoriale in care cetatenii
apartinand unei minoritati nationale au o pondere de peste 20% din numarul
locuitorilor, stabilit la ultimul recensamant, in raporturile lor cu autoritatile
administratiei publice locale, aparatul de specialitate si organismele subordonate
acestora, acestia se pot adresa, oral sau in scris in limba minoritatii nationale respective
si primesc raspunsul atat in limba romana cat si in limba minoritatii nationale
respective”.

Răspundeți la următoarea întrebare:


1. Enumeraţi principiile organizării administraţiei publice locale în România.
..............................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................

10.4. Constituirea Consiliului local


Art. 121 alin. 1 din Constituţie arată că „Autorităţile administraţiei publice, prin
care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe, sunt consiliile locale şi primarii
aleşi, în condiţiile legii.”
Consiliul local este autoritatea deliberativă la nivel local, în timp ce primarul
este considerat autoritatea executivă.
Mandatul Consiliului local este de 4 ani. Mandatul se exercita de la data de la care
00:30
Consiliul local este legal constituit pana la data la care Consiliul local nou ales este
5
legal constituit.
Conform Codului administrativ Consililiul local se compune din consilieri
locali aleşi in conditiile stabilite de lege pentru algerea autoritatilor administratiei
93
publice locale, respectiv prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
Numărul membrilor fiecărui Consiliu local se stabileşte prin ordin al prefectului, in
functie de numarul locuitorilor comunei, oraşului sau ai municipiului, conform
populatiei raportate, in functie de domiciliu, de Institutul National de Statistica la data
de 1 ianuarie a anului in care se organizeaza alegerile.
Un consiliu local poate fi format din minimul 9 membri, pentru o localitate cu
populaţie de până la 1.500 de locuitori inclusiv şi din maximum 31 de membri, pentru
colectivităţile locale în care populaţia depăşeşte 400.000 de locuitori, cu exceptia
municipiului Bucuresti.
Consiliul General al Municipiului Bucuresti este compus din 55 de consilieri generali.
Pentru a fi ales consilier, persoana fizică trebuie să îndeplinească cumulativ
urmatoarele condiţii de eligibilitate:
1. să aibă calitatea de alegător;
2. să aibă vârsta de cel puţin 23 de ani;
3. să aibă domiciliul pe teritoriul unitatii dministrativ teritoriale unde a fost
ales, dovedit prin actul de identitate;
4. să nu aibă funcţia de magistrat (judecător sau procuror) sau să nu fie
militar activ ori alt funcţionar căruia îi este interzisă, potrivit art. 40
alin. (3) din Constituţie, asocierea în partide politice.
În cazul candidaţilor independenţi, legea mai solicită suplimentar şi condiţia
listei susţinătorilor.
În urma revizuirii Constituţiei în 2003, în condiţiile aderării României la Uniunea
Europeană, cetăţenii Uniunii care îndeplinesc condiţiile legii vor avea dreptul de a
alege şi de a fi aleşi în autorităţile publice locale.

Răspundeți la următoarea întrebare:


1. Cum se stabilește numărul membrilor Consililui local?
..............................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................

Mandatele consilierilor locali declarati alesi sunt validate in cel mult 25 de zile
de la data desfasurarii alegerilor pentru autoritatile administratiei publie locale de
judecatoria in a carei raza teritoriala se afla circumscriptia electorala pentru care au
avut loc alegeri.
In termen de 3 zile de la comunicare, cei interesati pot formula apel impotriv incheierii
judecatoriei de validare a mandatelor iar solutionarea apelului se va face de tribunalul
in a carei raza teritoriala se afla judecatoria care a pronuntat incheierea.
În termen de cel mult 5 de zile de la data comunicarii incheierii judecatoriei/
tribunalului, pentru fiecare consiliul local din judet, prefectul convoaca consilierii
pentru sedinta privind ceremonia de constituire a consiliului local
La şedinţa de constituire participa prefectul, subprefectul sau un reprezentant al
institutiei prefectului.
Lucrările şedinţei de constituire sunt conduse de cel mai în vârstă consilier al
carui mandat a fost validat, ajutat de 2 consilieri dintre cei mai tineri consilieri locali
94
ale caror mandate au fost validate.
După ce s-a parcurs procedura de validare a mandatelor, consilierii ai căror mandate au
fost validate vor depune jurământul de credintă, in cadrul sedintei privind ceremonia
de constituire a consiliului local.
Dacanumarul consilierilor locali care au depus juramantul este mai mic decat primul
numar natural strict mai mare decat jumatate din numarul membrilor consiliului local,
prefectul convoca consilierii locali pentru o a doua sedinta in termen de 20 de zile de la
data primei sedinte.
La a doua convocare, pot depune juramantul consilierii carora li s-a validat madatul dar
care nu au depus juramantul de credinta deoarece au absentat de la prima sedinta
precum si supleantii
Consilierul local al carui mandat a fost validat care nu depune juramantul de credinta
nici la cea de-a doua sedinta privind ceremonia de constituire este considerat
demisionat de drept.
Consiliul local este legal constituit daca numarul consilierilor locali care au
00:40 depus juramantul de credinta este mai mare decat primul numar natural strict mai mare
5 decat jumatate din numarul membrilor consiliului local stabilit de lege.
După acest moment, consilierii în funcţie vor alege din rândul lor, prin vot
deschis cu majoritate simpla, un preşedinte de şedinţă, pe o perioadă de cel mult 3 luni,
care va conduce şedinţele consiliului şi va semna hotărârile adoptate de acesta.
Dupa constituire, Consiliul,local isi organizeaza comisii de specialitate, pe principalele
domenii de activitate.

Răspundeți la următoarea întrebare:

Prezentați, pe scurt, prima ședință de constituire a consiliului local.


……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………

10.5. Atribuţiile Consiliului local

Din coroborarea dispoziţiilor constituţionale cu privire la consiliul local reiese


că un astfel de consiliu poate avea atribuţii în orice domeniu sau sector de activitate,
dacă nu există o interdicţie expresă a legii.
00:50
În mod expres, atribuţii consiliului local sunt stabilite de Codul administrativ.
5
Dacă ar fi să se clasifice atribuţiile consiliului local, acestea s-ar împărţi după
cum urmează:
a) atribuţii care vizează unitatea administrativ teritoriala, organizarea proprie
precum si organizarea si functionarea aparatului de specialitate al primarului,
ale institutiilor publice de interes local si ale societatilor si regiilor autonome de
interes local;
b) atribuţii pricind dezvoltareea economico sociala si de mediu a comunei,
orasului sau municipiului;
95
c) atribuţii pricind administrarea domeniului public si privat al comunei, orasului
sau municipiului;
d) atribuţii privind gestionarea serviciilor de interes local;
e) atribuţii privind cooperarea interinstitutionala pe plan intern şi extern.

Astfel, Consiliul local are în concret următoarele atribuţii principale:


a) aprobă statutul comunei sau al oraşului, precum şi regulamentul de organizare şi
funcţionare a consiliului;
b.) alege din rândul consilierilor viceprimarul, respectiv viceprimarii, la propunerea
primarului sau a consilierilor locali;
c.) aprobă, in conditiile legii, la propunerea primarului infiintarea, organizarea si
01:00 statul de functii ale aparatului de specialitate al primarului, ale institutiilor publice de
interes local; reorganizarea si statul de functii ale regiilor autonome de interes local,
precum si infiintarea, reorganizarea sau desfiintarea de societati de interes local si
statul de functii ale acestora;
d.) exercita in numele unitatii administrativ-teritoriale toate drepturile si obligatiile
corespunatoare participatiilor detinute la societati sau regii autonome;
e.) hotărăşte infiintarea, reorganizarea de institutii, sevicii publice, societati si regii
autonome
f.) aprobă, la propunerea primarului, bugetul unitatii administrativ-teritoriale,modul de
utilizare a rezervei bugetare; aprobă contul de încheiere a exerciţiului bugetar.
g.) aprobă, la propunerea primarului, contractarea-garantarea imprumuturilor precum si
contractarea de datorie publica locala (...)
h.) stabileste si aproba impozite şi taxe locale;
i) hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea sau darea in folosinta
gratuita a bunurilor proprietate publică a comunei sau oraşului sau municipiului după
caz, precum şi a serviciilor publice de interes local;
j.) avizează sau aprobă, in conditiile legii documentaţii de amenajare a teritoriului şi
urbanism ale localitatilor;
k) atribuie sau schimba, in conditiile legii, denumiri de strazi, de piete si de orice ale
obiective de interes public local.

01:15
Răspundeți la următoarea întrebare:
1. Cum se clasifică atribuţiile Consiliului local în România?
..............................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................

l.) asigura, potrivit competentei sale cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor
publice de interes local privind:
- educatia
-serviciile sociale pentru protectia copilului, a persoanelor cu handicap, a peroanelor
varstnice, a familiei si a altor persoane sau grupuri aflate in nevoie sociala;
- sanatatea;
96
- cultura;
-tineretul;
-sportul;
-ordinea publica;
-situatiile de urgenta;
-protectia si refacerea mediului;
- conservarea, restaurarea si punerea in valoare monumentelor istorice si de arhitectura
a parcurilor, gradinilor publice si rezervatiilor naturale;
- dezvoltarea urbana;
-evidenta persoanelor;
- podurile si drumurile publice;
- serviciile comunictare de utilitati publice de interes local;
- serviciile de urgenta de tip salvamont, salvamar si de prim-ajutor;
- activitati de administratie social-comunitara;
- locuintele sociale si celelalte unitati locative aflate in proprietatea unitatii
administratuv-teritoriale;
-punerea in valoare in interesul colectivitatii locale a resurselor naturale de pe raza
unitatii administrativ-teritoriale; etc
m.) sprijina in conditiile legii activitatea cultelor religioase;
n.) hotaraste , in conditiile legii, cooperarea sau asocierea cu persoane juridice romana
sau straine in vederea finantarii si realizarii in comun a unor actiuni, lucrari, servicii
sau proiecte de interes public local;
o.) hotaraste , in conditiile legii, infratirea comunei, orasului sau municipiului cu
unitati administratuv-teritoriale din alte tari;
p.)poate asigura, in tot sau in parte, cu acordul titularului dreptului de proprietate sau al
celui de administrare, lucrarile si fondurile necesare pentru reabilitarea, dotarea si
functionarea cladirilor in care isi desfasoara activitatea autoritati sau institutii publice a
01:25 caror activitate prezinta un interes local etc.

Exemple
Care este termenul prevazut le delege de validare a mandatelor persoanei alese
consilier local?

Mandatele consilierilor locali declarati alesi sunt validate in cel mult 25 de zile de la
data desfasurarii alegerilor pentru autoritatile administratiei publie locale de
judecatoria in a carei raza teritoriala se afla circumscriptia electorala pentru care au
avut loc alegeri..

01:50
Răspundeți la următoarele întrebări:

1. Enumeraţi minim cinci atribuții principale ale Consiliului Local.


..............................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................

97
............................................................................................................................

Să ne reamintim...
Potrivit art. 120 din Constituţie, „administraţia publică din unităţile administrativ –
teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale şi
deconcentrării serviciilor publice.”

10.6.Rezumat
În aceată unitate de învățare s-au analizat principiile administrației publice locale
prevăzute în Constituție și de Codul administrativ. Avand in vedere ca in doctrina de
drept administrativ se mai aminteste si de un alt principiu, s-a precizat si principiul
folosirii limbii materne de catre minoritati, principiu care are consacrare in Codul
administrativ, fiind detaliat. Autorităţile administraţiei publice, prin care se realizează
autonomia locală în comune şi oraşe, sunt consiliile locale şi primarii aleşi, în
condiţiile legii. Astfel ca, in acesta unitate de invatare s-au prezentat aspecte legate de
consiliul local, respectiv, constituirea Consiliului local și atribuțiile acestuia.

10.7.Test de evaluare a cunoştinţelor

Rezolvaţi următoarele teste-grilă11:


1. Autonomia locală înseamnă:
a. Dreptul unităților administrativ teritoriale de a-și satisface interesele proprii așa
cum cred de cuviință fără intervenția autorităților administrației centrale
b. Dependența organelor administrației ministeriale de organele administrației
statale centrale
c. Transferul de competență de la nivel central la nivel local

2. În exercitarea mandatului, consilierii:


a. Sunt în serviciul colectivității locale
b. Sunt în serviciul propriei personae
c. Sunt simpli angajați contractuali

3. Pentru a fi ales consilier, persoana fizică trebuie să aibă


a.) să aibă vârsta de cel puţin 23 de ani
b.) să aibă vârsta de cel puţin 20 de ani
c.) să aibă vârsta de cel puţin 33 de ani

4. Consiliul local este o autoritate la nivel local de tip:


a. Executiv
b. Deliberativ
c. Judecătoresc

11
Grilele au un singur răspuns corect.
98
5. Lucrările şedinţei de constituire sunt conduse de :
a. Consilier juridic
b. Prefect
c Cel mai în vârstă consilier

Rezolvare grile:1.a), 2.a), 3.a), 4.b), 5.c)

10.8. Bibliografie

1. Marta Claudia Cliza, Drept Administrativ. Partea I-Curs universitar, Editura


Prouniversitaria, București, 2017. ( cota biblioteca 342.9/C57)
2. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ. Editia a 3-a. Vol. 1, Editura C.H.
Beck; Bucuresti, 2014. (Cota bilioteca 342.9/A67)
3. Elena Emilia Stefan, Drept administrativ: partea I: curs universitar,editia a 2a
Editura Universul Juridic, București, 2016. ( cota biblioteca 342.9/S81)
4. Verginia Vedinas, Drept administrativ. Editia a 8-a, Editura Universul Juridic,
București, 2014. ( cota biblioteca 342.9/V40)

99
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 11. ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN
ROMÂNIA

Cuprins

11.1. Obiectivele unităţii de învăţare


11.2.Competenţele unităţii de învăţare
11.3. Consiliul local: functionare, acte si raspundere
11.4. Primarul
11.5. Rezumat
11.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
11.7. Bibliografie

11.1. Obiectivele unităţii de învăţare


În această unitate de învăţare nr.11 se continuă prezentarea autorității locale intitulate
Consiliul local, cu referiri la actele acestuia precum și tragerea la răspundere a
consilierilor locali. O altă autoritate asupra căreia ne vom opri în această unitate de
învăţare este primarul.

11.2. Competenţele unităţii de învăţare


După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:
=> identificaţi autorităţile locale deliberative şi executive
=> deprindeţi cunoştinţe minime despre consiliu local, primar
=> identificaţi actele şi atribuţiile acestor autorităţi

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 120 minute.

11.3. Consiliul local

11.3.1.Funcţionarea Consiliului local


Consiliul local se alege pentru un mandat de 4 ani, care se poate prelungi numai
00:05 prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă, ori in alte situatii expres
prevazute de lege, atunci cand, din cauza acestor situatii nu pot fi organizate alegeri.
Consiliului local se întrunește in sedinte ordinare si extraordinare:
- în şedinţe ordinare, cel putin o data pe luna, la convocarea primarului şi
-în şedinţe extraordinare, la cererea primarului, a cel puţin unei treimi din numărul
consilierilor in functie, primarului ca urmare a solicitarii prefectului pentru situatiile de
100
urgenta.
Şedinţele consiliului local se desfasoara dacă este prezentă majoritatea
consilierilor în funcţie, legea precizând că prezenţa la şedinţe este obligatorie, cu
exceptia cazului in care acestia absenteaza motivat. Consilierul care absenteaza
nemotivat, de doua ori consecutiv la sedintele Consiliului local, este sanctionat..
Şedinţele Consiliului local sunt publice.
Proiectele de hotarari ale Consiliului local pot fi initiate de:
a. primar
b. consilierii locali
c. cetateni.

Documentul de convocare la sedinta cuprinde in mod obligatoriu: data, ora si locul


desfasurarii; proiectul ordinii de zi; materialele inscrise pe proiectul ordinii de zi;
modalitatea prin care sunt puse la dispozitia consilierilor locali, potrivit optiunilor
acestora, materialele inscrise pe proiectul ordinii de zi; indicarea comisiilor de
specialitate carora le-au fost trimise spre avizare proiectele de hotarari; invitatia de a
formula si depune amemdamente asupra proiectelor de hotarari. In toate cazurile,
convocarea se consemneaza in procesul-verbal al sedintei.
Proiectul ordinii de zi se redacteaza de catre secretarul general al unitatii/ subdiviziunii
administrativ teritoriale si compartimentele de resort din cadrul aparatului de
specialitate al primarului, ca anexa la documentul de convocare, la propunerea
primarului sau a consilierilor locali, dup caz, in conditiile legii
Proiectul ordinii de zi al sedintei consiliului local se aduce la cunostinta locuitorilor
comunei, ai orasului sau municipiului/subdiviziunii administrativ-teritoriale prin mass-
media, prin afisarea pe pagina de internet a unitatii administrativ-teritoriale, sau prin
orice alt mijloc de publicitate.
Dezbaterea proiectului de hotarare sau a problemelor se face, de regula, in ordinea in
care acestea au fost inscrise pe ordinea de zi aprobata, conform legii.
Presedintele de sedinta impreun cu secretarul general al unitatii administrativ-
teritoriale, isi asuma, prin semnatuira, veridicitatea celor consemnate.
Lucrările şedinţei se desfăşoară în limba română, limba oficială a statului. În consiliile
locale în care consilierii aparţinând unei minorităţi naţionale, la şedinţe se poate folosi
şi limba maternă, in situatia indeplinirii conditiilor prevazute de lege pentru aceasta. În
aceste cazuri se va asigura, prin grija primarului, traducerea în limba română.

11.3.2.Actele şi răspunderea Consiliului local


În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, Consiliul local adoptă hotărâri, cu votul
majorităţii absolute sau simple a mebrilor sai, în afară de cazurile în care legea sau
regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului cere o altă majoritate.
00:25 Se adopta cu majoritate absoluta a consilierilor locali in functie:
i. Hotararile privind bugetul local
ii. Hotararile privind administrarea patrimoniului
iii. Hotararile prin care se stabilesc impozite şi taxe locale
iv. Alte hotarari necesare bunei functionari a Consiliului local,
101
stabilite prin legi speciale sau prin regulamentul de organizare si
functionare a consiliului local etc.

Se adopta cu majoritate calificata de doua treimi, prin exceptie, hotararile privind


dobandirea sau instrainarea dreptului de proprietate in cazul bunurilor imobile.
Votul consilierilor este individual si poate fi deschis sau secret.
De asemenea, legea prevede posibilitatea consiliului local de a stabili ca unele
hotărâri să fie luate prin vot secret, cu precizarea că hotărârile cu caracter individual cu
privire la persoane trebuie să fie luate întotdeauna prin vot secret, excepţiile de la
această regulă trebuind să fie prevăzute de lege.

Semnarea si contrasemnarea hotararilor consiliuli local

Dupa desfasurarea sedintei, hotărârile Consiliului local se semnează de


presedintele care conduce şedinţa de consiliu şi se contrasemnează, pentru legalitate,
de către secretarul unitatii administrativ-teritoriale. În cazul în care preşedintele de
şedinţă lipseşte sau refuză să semneze, hotărârea consiliului local se semnează de cel
putin 2 consilieri locali dintre cei care au participat la sedinta.
Secretarul nu contrasemneaza hotararea in cazul in care considera ca aceasta este
ilegala.
Potrivit Codului administrativ:
- Secretarul unitatii administrativ teritoriale comunica prefectului in termen de
cel mult 10 zile lucratoare de la data adoptarii/ emiterii urmatoarele acte:
hotararile consiliului local si judetean si dispozitiile primarului si presedintelui
consiliului judetean
- Hotararile consiliului local se comunica primarului.
- Hotărârile Consiliului local sunt acte administrative. Legea stabileşte o
distincţie în ceea ce priveşte momentul intrării lor în vigoare, după cum acestea
au caracter normativ sau individual.
- Hotararile si dispozitiile cu caracter normativ devin obligatorii de la data
aducerii lor la cunostinta publica, operatiune care se realizeaza in termen de 5
zile de la data comunicarii oficiale catre prefect.
- Hotararile si dispozitiile cu caracter individual produc efecte juridice de la data
comunicarii catre persoanele carora lise adreseaza.
În ceea ce priveşte răspunderea consilierilor şi a consiliului local, după ce se
prevede expres că, în exercitarea mandatului, consilierii sunt în serviciul colectivităţii
locale, se stabileşte răspunderea solidară a consilierilor pentru activitatea consiliului
local din care fac parte, sau, după caz, în nume propriu, pentru activitatea desfăşurată
în exercitarea mandatului, precum şi pentru hotărârile pe care le-au votat.
Pentru a se cunoaşte cu exactitate situaţia consilierilor care au votat o hotărâre,
legea dispune expres obligaţia consemnării în procesul – verbal al şedinţei consiliului
local, a rezultatului votului şi, la cererea consilierilor, a votului nominal.

102
Răspundeți la următoarele întrebări:
1. Ce cunoașteți despre actele Consiliului local?
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
........................................................................................................................................
........................................................................................................................................
Aceasta este rezolvarea legală a problemei răspunderii membrilor organelor de
conducere colectivă, fiind consacrată implicit lipsa de răspundere a persoanei care a
absentat sau a celei care a votat împotrivă.

Suspendarea si incetarea madatului de consilieri local

00:40 Mandatul de consilier local se suspenda atunci cand:


 A fost dispusa masura arestarii preventive
 A fost dispusa masura arestului la domiciliu
 A fost insarcinat de catre consiliul din care face parte de Guvern au Parlament
cu exercitarea unei misiuni in tara sau strainatate.

Mandatul de consilier local inceteaza prin:


1. Demisie
2. Constatarea si sanctionarea pentru incompatibilitate, potrivit legii nr. 176/2010
3. Schimbarea docmiciliului in alta unitate administratuv teritoriala, inclusiv ca
urmare a reorganizarii acesteia
4. Lipsa nemotivata la mai mult de trei sedinte ordinare si sau extraordinare ale
consiliului, desfasurate pe durata a trei luni calendaristice
5. Lipsa nemotivata la trei intruniri ale consiliului, convocate pe duratat a trei luni
calendaristice, care determina imposibilitatea desfasurarii, in conditiile legii a
sedintelor ordinare/extraordinare
6. Imposibilitatea exercitarii mandatului pe o perioada mai mare de 6 luni
consecutive, cu exceptia cazurilor prevazute de lege
7. Condamnarea, prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, la o pedeapsa
privativa de libertate, indiferent de modalitatea de individualizare a executarii
pedepsei.
8. Punerea sub interdictie judecatoreasca
9. Pierderea drepturilor electorale
10. Pierderea calitatii de membru al partidului politic sau al organizatiei
minoritatilor nationale pe a carei lista a fost ales
11. Condamnarea, prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva, pentru savarsirea
unei infractiuni electorale pe durata procesului electoral in cadrul caruia a fost
ales, indiferent de pedeapsa aplicata si de modalitatea de individualizare a
executarii pedepsei.
12. Deces.
Formele răspunderii consilierilor locali sunt următoarele:

a) răspunderea administrativ – disciplinară, constând fie în declararea vacantă a


103
locului de consilier, fie în suspendarea din funcţie, fie în alte sancţiuni
prevăzute în Regulamentul de funcţionare a consiliului;
b) răspunderea administrativ – patrimonială ce constă în repararea prejudiciului
cauzat printr-un act administrativ;
c) răspunderea penală.

De asemenea, legislatia prevede sanctiunea dizolvarii consiliului local care poate avea
loc, de drept sau prin referendum local, caz in care inceteaza mandatul de consilier
local.
Consiliul local se dizolva de drept:
d. in cazul in care acesta nu se intruneste cel putin intr-o sedinta ordinara sau
extraordinara pe durata a patru luni calendaristice consecutive desi a fost
convocat, potrivit legii
e. in cazul in care nu a adoptat nicio hotarare in trei sedinte ordinare sau
00:50 extraodinare tinute pe durata a patru luni calendaristice consecutive
f. in cazul in care numarul consilierilor locali in functie este mai mic decat
jumatatea numarului membrilor consiliului local si nu putut fi completat cu
supelanti.
In terme de maxim 90 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii judecatoresti
prin care s-a constatat dizolvarea consiliului local sau dupa caz, de la data validarii
rezultatului referendumului se organizeaza alegeri pentru un nou consiliu local.

Răspundeți la următoarele întrebări:


1. În ce situații intervine de drept dizolvarea Consiliului local?
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
................................................................................................................................
...............................................................................................................................

Răspundeți la următoarea întrebare:


1. Tratați, pe scurt, răspunderea consilierilor locali.
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
................................................................................................................................
...............................................................................................................................

104
Să ne reamintim...

Consiliul local este definit de lege ca fiind autoritatea deliberativă la nivel local, în
timp ce primarul este considerat autoritatea executivă

11.4. Primarul

Primarul reprezintă o funcţie tradiţională în administraţia publică locală atât în


Europa cât si pe alte continente, de exemplu în America. Legislaţia actuală a optat
01:00 pentru soluţia alegerii primarului, la fel ca şi Consiliului local si cel judeţean, direct de
către membri comunităţii locale, indiferent dacă este vorba despre mediul rural sau
urban.
Astfel, potrivit Codului administrativ „comunele, oraşele si municipiile au câte un
primar şi un viceprimar, iarmunicipiile reşedinţă de judeţ au câte un primar si 2
viceprimari, aleşi în condiţiile legii.”
Functia de primar si de viceprimar sunt functii de demnitate publica.

Validarea alegerii primarului se face în termen de 20 de zile de la data


desfăşurării alegerilor de catre judecătoria în a cărei rază teritorială se află
circumscripria electorala pentru care au avut loc alegerile
După validare, primarul depune jurământul de credinţă, în prim sedinta privind
ceremonia de constituire a consiliului local, sau in fata judecatorului delegat, in
camera de consiliu in care prima sedinta privind ceremonia de constotuire a consiliului
local nu are loc in 60 de zile de la data alegerilor.

Primarul care refuza sa depuna juramantul este considerat demisionat de drept.


Invalidarea alegerii primarului se pronunţă numai în cazul în care se constată
încălcarea condiţiilor de eligibilitate sau dacă alegerea acestuia s-a făcut prin fraudă
electorală. Hotărârea de invalidare a alegerii primarului poate fi atacată de cel interesat
cu apel, la tribunal.

Potrivit legii, primarul îndeplineşte o funcţie de autoritate publică. El este şeful


01:10 administraţiei publice locale şi al aparatului propriu de specialitate al autorităţilor
0 administraţei publice locale, pe care îl conduce şi îl controlează.

Sarcinile pe care le aduce la îndeplinire primarul sunt următoarele:


 de reprezentare;
 de executiv al consiliului local;
 de şef al administraţiei locale şi al aparatului.

Codul administrativ prevede ca „primarul asigura respectarea drepturilor si libertatilor


fundamentale ale cetatenilor, a prevederilor Constitutiei, precum si punerea in aplicare
a legilor, a decretelor Presedintelui Romaniei, a Ordonantelor si hotararilor
Guvernului, a Hotararilor Consiliului local”
Primarul dispune masurile necesare si acorda sprijin pentru aplicarea ordinelor si
105
01:20
0
instructiunilor cu caracter normativ ale ministrilor, ale celorlalti conducatori ai
autoritatilor administratiei publice centrale, ale prefectului, a dispozitiilor presedintelui
consiliului judetean, precum si a hotararilor presedintelui consiliului judetean, in
conditiile legii.

În ceea ce priveşte atribuţiile primarului, acesta indeplineste urmatoarele


categorii de atributii, clasificate astfel:
a) atribuţii exercitate in calitate de reprezentant al statului
b) atributii referitoare la relatia cu Consiliul local
c) atributii referitoare la bugetul local al unitatii administrativ-teritoriale
d) atributii privind serviciile publice asigurate cetatenilor, de interes local
e) alte atributii stabilite prin lege.

În concret, atribuţiile primarului sunt:


01:30
0 a) indeplineste functia de ofiter de stare civila si de autoritate tutelara si asigura
functionarea serviciilor publice locale de profil.
b.) indeplineste atributii privind organizarea si desfasurarea alegerilor, referendumului
si recensamantului
c.) prezintă consiliului local, in primul trimestru al anului, un raport anual privind
starea economica, sociala si de mediu a unitatii administrativ-teritoriale, care se
publica pe pagina de internet a unitatii administrativ-teritoriale
d.) participa la sedintele consiliului local si dispune masurile necesare pentru pregatirea
si desfasurarea acestora.
e.) prezintă la solicitarea consiliului local alte rapoarte si informări,
f) exercită funcţia de ordonator principal de credite;
g.) întocmeşte proiectul bugetului unitatii administrativ-teritoriale şi contul de
încheiere a exerciţiului bugetar şi le supune spre aprobare consiliului local, in
conditiile si la termenele prevazute de lege;
h.) ia masuri pentru prevenirea si gestionarea situatiilor de urgenta
i.) asigura elaborarea planurilor urbanistice prevazute de lege, le supune aprobarii
consiliului local si actioneaza pentru respectarea prevederilor acestora etc.

Delegarea atributiilor primarului


În ceea ce priveşte delegarea de atribuţii ale primarului, el poate delega numai
anumite atribuţii, dar niciodată totalitatea atribuţiilor care compun funcţia publică pe
care acesta o exercită.
01:35 Primarul poate delega, prin dispozitie, atributii catre:
0  viceprimar
 secretarului general al unitatii administrativ-teritoriale
 conducatorilor compartimentelor functionale sau personalului din aparatul
propriu de specialitate
 Administratorului public
 Conducatorilor si institutiilor serviciilor publice de inters local, in functie de
competentele ce le revin pe domeniile respective

Actele primarului

În exercitarea atribuţiilor sale, primarul emite dispoziţii cu caracter normativ sau


individual. Acestea devin executorii după ce sunt aduse la cunoştinţă publică sau după
106
ce au fost comunicate persoanelor interesate.

Actele administrative cu caracter normativ ale primarului vor produce efecte


după ce vor fi aduse la cunoştinţă cetăţenilor prin formele consacrate legislativ,
respectiv prin publicare în Monitorul Oficial al judeţului, publicare în presa locală sau
afişare în locuri special amenajate. Actele administrative individuale se comunică celor
interesaţi şi produc efecte din momentul comunicării.
Ca şi în cazul hotărârilor consiliului local, dispoziţiile primarului cu caracter
normativ se aduc la cunoştinţă publică în termen de 5 zile de la data comunicării
oficiale către prefect.

Răspundeți la următoarele întrebări:


1. Cum se numesc actele primarului?
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
2. De la ce data intra in vigoare actele primarului?
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
..............................................................................................................................
...............................................................................................................................

Durata mandatului primarului si incetarea mandatului

Mandatul primarului este de 4 ani şi se exercită până la depunerea jurământului de


primarul nou ales, putând fi prelungit prin lege organică, în caz de război sau de
catastrofă.

Suspendarea mandatului primarului


Intervine de drept in doua situatii:
- în cazul arestării sale preventive.
- in cazul dispunerii masurii arestului la domiciliu.

Incetarea mandatului primarului

Mandatul primarului încetează de drept în unul din următoarele cazuri:


a) demisie;
b) constatarea si sanctionarea, in conditiile legii privind integritatea in
01:40 exercitarea functiilor si demnitatilor publice, a unei stari de
0 incompatibilitate;
c) schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ – teritorială;
d) în cazul de condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă
la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de modaliatatea de
individualizare a executarii pedepsei;
e) în cazul punerii sub interdicţie judecătorească;
f) in cazul pierderii drepturilor electorale;
107
g) imposibilitatea exercitării functiei din cauza unei boli grave, certificate
sau a altor motive temeinice dovedite, care nu permit desfasurarea
activitatii in bune conditii, timp de 6 luni pe parcursul unui an
calendaristic
h) Pierderea prn demisie a calitatii de membru al partidului politic sau al
organizatiei minoritatii nationale pe a carei lista a fost ales;
i) în cazul de condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă
pentru savarsirea unei infractiuni electorale, pe durata procesului
electoral in cadrul caruia fost ales, , indiferent de modaliatatea de
individualizare a executarii pedepsei;
j) deces.

Codul administrativ prevede si cazul de încetare a mandatului primarului,ca


urmare a referendumului local. Această posibilitate derivă din principiul simetriei
juridice, potrivit cu care primarul a fost ales de către colectivitatea locală şi tot acesta
poate decide prin referendum încetarea mandatului.
Referendumul pentru încetarea mandatului primarului se organizează ca urmare
a cererii adresate în acest sens, prefectului, de locuitorii comunei sau oraşului, ca
urmare a nesocotirii de către acesta, a intereselor generale ale colectivităţii locale sau
neexecutării atribuţiilor ce îi revin potrivit legii, inclusiv a celor pe care le exercită ca
reprezentant al statului.
Organizarea referendumului trebuie să fie solicitată, în scris, de cel puţin 25%
dintre locuitorii cu drept de vot inscrisi in Registrul electoral cu domiciliul sau
resedinta in unitatea administrativ-teritoriala. Acest procent trebuie să fie realizat în
fiecare dintre localităţile componente ale comunei , oraşului sau municipiului.

Exemple
Încetarea de drept a mandatului primarului

Mandatul primarului încetează de drept în unul din următoarele cazuri:


a) demisie;
b) constatarea si sanctionarea, in conditiile legii privind integritatea in
exercitarea functiilor si demnitatilor publice, a unei stari de
01:50
incompatibilitate;
0
c) schimbarea domiciliului într-o altă unitate administrativ – teritorială;
d) în cazul de condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă
la o pedeapsă privativă de libertate, indiferent de modaliatatea de
individualizare a executarii pedepsei;
e) în cazul punerii sub interdicţie judecătorească;
f) in cazul pierderii drepturilor electorale;
g) imposibilitatea exercitării functiei din cauza unei boli grave, certificate
sau a altor motive temeinice dovedite, care nu permit desfasurarea
activitatii in bune conditii, timp de 6 luni pe parcursul unui an
calendaristic.
h) Pierderea prn demisie a calitatii de membru al partidului politic sau al
organizatiei minoritatii nationale pe a carei lista a fost ales;
i) în cazul de condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă
108
pentru savarsirea unei infractiuni electorale, pe durata procesului
electoral in cadrul caruia fost ales, indiferent de modaliatatea de
individualizare a executarii pedepsei;
j) deces.

Răspundeți la următoarea întrebare:


1. Enumeraţi 5 categorii de atribuţii primarului:
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
................................................................................................................................
...............................................................................................................................

11.5.Rezumat
În cadrul acestei unităţi de învăţare s-a trecut de prezentarea administraţiei centrale la
cea locală. Astfel, sunt analizate detaliat, de la modul de desemnare, atribuţii, acte,
răspundere, autoritățile administraţiei publice locale respectiv consiliul local și
primarul. Nu in ultimul rand s-au analizat situatiile care duc la incetarea de drept a
mandatului primarului, potrivit legislatiei in vigoare.

11.6.Test de evaluare a cunoştinţelor

Rezolvaţi următoarele teste-grilă12:


1.Mandatul primarului încetează de drept:
a.) în cazul de condamnare prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă la o
pedeapsă privativă de libertate, indiferent de modaliatatea de individualizare a
executarii pedepsei;
b.)când dorește;
c.) concediu medical.

2. Care afirmație este adevărată


a. Suspendarea mandatului primarului poate avea loc în cazul arestării sale
preventive.
b. Suspendarea mandatului primarului intervine de drept numai în cazul arestării sale
preventive.
c. Suspendarea mandatului primarului intervine numai dacă doreșete prefectul

3. Candidatul la funcția de primar nu trebuie să aibă funcția de:

12
Grilele au un singur răspuns corect.
109
a) Profesor universitar
b) Magistrat – judecător sau procuror
c) Cadru didactic preuniversitar

4. În exercitarea mandatului, consilierii locali:


a) Sunt în serviciul colectivității locale
b) Sunt în serviciul propriei personae
c) Sunt simpli angajați contractuali

Rezolvare grile: 1.a), 2.b), 3.b), 4.a)

11.7. Bibliografie

1. Marta Claudia Cliza, Drept Administrativ. Partea I-Curs universitar, Editura


Prouniversitaria, București, 2017. ( cota biblioteca 342.9/C57)
2. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ. Editia a 3-a. Vol. 1, Editura C.H.
Beck; Bucuresti, 2014. (Cota bilioteca 342.9/A67)
3. Elena Emilia Stefan, Drept administrativ: partea I: curs universitar,editia a 2a
Editura Universul Juridic, București, 2016. ( cota biblioteca 342.9/S81)
4. Verginia Vedinas, Drept administrativ. Editia a 8-a, Editura Universul Juridic,
București, 2014. ( cota biblioteca 342.9/V40)

110
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 12. ADMINISTRAŢIA PUBLICĂ LOCALĂ ÎN
ROMÂNIA
Cuprins
12.1. Obiectivele unităţii de învăţare
12.2.Competenţele unităţii de învăţare
12.3. Consiliul judeţean
12.4. Prefectul
12.5. Rezumat
12.6. Test de autoevaluare a cunoștințelor
12.7.Temă de control
12.8. Bibliografie

12.1. Obiectivele unităţii de învăţare


În această unitate de învăţare dedicată administrației publice sunt analizate detaliat, de
la modul de desemnare, atribuţii, acte, răspundere autoritatile publice intitulate:
Consiliul judeţean precum și instituția prefectului.

12.2. Competenţele unităţii de învăţare


După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:
=> identificaţi autorităţile locale deliberative şi executive
=> deprindeţi cunoştinţe minime despre Consiliu judeţean şi prefect
=> identificaţi actele şi atribuţiile acestor autorităţi
=> cunoasteti cum se constituie un Consiliu judeţean

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 120 minute.

12.3. Consiliul judeţean

Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice locale, constituită la


nivelul judeţean, pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în
vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean.
În ceea ce priveşte alegerea consiliul judeţean, art. 122 alin. 2 din Constituţie se
rezumă la a preciza că acesta este ales şi funcţionează în condiţiile legii.
00:05 Astfel, potrivit Codului administrativ, Consiliul judeţean este compus din
consilieri aleşi prin vot universal, direct, secret şi liber exprimat, în condiţiile stabilite
de lege pentru alegerea autoritatilor publice locale.
Numărul membrilor fiecărui consiliu judeţean se stabileşte prin ordin al
prefectului, în funcţie de numarul locuitorilor judeţului, conform populatiei dupa
domiciliu raportate de Institutul National de Statistica la data de 1 ianuarie a anului în
111
care se organizeaza alegerile, variind între 30 de consileri pentru o populaţie de până
la 350.000 locuitori inclusiv şi 36 de consilieri pentru o populaţie de peste 650.000 de
locuitori.
Consiliul judetean se completeaza cu presedintele Consiliului judetean, ales in
conditiile legii pentru alegerea autoritatilor administratiei publie locale, care au drept
de vot si conduce sedintele acestuia.
La constituirea consiliului judeţean se aplică în mod corespunzător dispoziţiile
din lege privitoare la constituirea consiliului local, validarea madatelor fiind realizata
de tribunalul in a carei circuscriptie se afla unitatea administrativ-teritoriala. Incheierea
de validare sau invalidare poate fi atacata de cei interesati la Curetea de apel in a carei
circuscriptie se fla tribunalul.

În ceea ce priveşte atribuţiile consiliului judeţean acestea se clasifica in:


a.) Atributii privind infintarea, organizarea si functionarea aparatului propriu de
specialitate al consiliului judetean, al institutiilor publice de interes judetean si ale
societatilor si regiilor autonome de interes judetean
b.) Atributii privind dezvoltarea economico-sociala a judetului
c.) Atributii administrarea domeniului public si privat al judetului
d.) Atributii privind gestionarea serviciilor publice de interes judetean
e.) Atributii privind cooperarea interinstitutionala pe plan intern si extern
f.) Alte atributii prevăzute de lege.
Atribuţiile consiliului judeţean sunt următoarele:
a) alege din rândul consilierilor 2 vicepreşedinţi, la propunerea
presedintelui sau a consilierilor judeteni;
b) hotaraste infiintarea sau reorganizarea de institutii, servicii publice,
societati si regii autonome, in conditiile legii
c) aprobă, la propunerea preşedintelui consiliului judetean, regulamentul
de organizare şi funcţionare a consiliului judeţean, organigrama, statul
de functii, regulamentul de organizare şi funcţionare al aparatului de
specialitate al consiliului judetean, a instituţiilor şi serviciilor publice,
precum şi a regiilor autonome de interes judeţean;
d) Exercita in numele judetului, toate drepturile si obligatiile
corespunzatoare participatiilor detinute la societati si regii autonome, in
conditiile legii;
e) aprobă, la propunerea presedintelui consiliului judetean bugetul
judeţului, virările de credite şi modul de utilizare a rezervei bugetare si
contul de incheiere al exercitiului bugetar;
f) aprobă, la propunerea presedintelui consiliului judetean contractarea sau
garantarea imprumuturilor, precum si contractarea de datorie publica
locala (...);
g) stabileşte impozite şi taxe, in conditiile legii;
h) adoptă strategii, prognoze şi programe de dezvoltare economico-socială
si de mediu a judeţului sau din proprie initiativa, pe baza propunerilor
primite de la consiliile locale, dispune, aprobă şi urmăreşte, în
cooperare cu autorităţile administraţiei publice locale comunale şi
orăşeneşti interesate, măsurile necesare, inclusiv cele de ordin financiar,
pentru realizarea acestora;
i) aprobă documentaţiile tehnico-economice pentru lucrările de investiţii
de interes judeţean, în limitele şi în condiţiile legii;
j) hotărăşte darea în administrare, concesionarea, închirierea sau darea in
folosinta gratuita a bunurilor proprietate publică a judeţului sau, după
00:25
112
caz, a serviciilor publice de interes judeţean, în condiţiile legii;
k) Etc.

Mandatul Consiliului judetean

Consiliul judetean se alege pentru un mandat de 4 ani si se exercita de la data la


care consiliul judetean este legal constituit pana la data la care consiliul judetean nou
ales este constituit.
În ceea ce priveşte funcţionarea consiliului judeţean, mandatul acestuia este de patru
ani şi poate fi prelungit prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă, sau alte
situatii expres prevazute de lege.
Se aplica similar consiliului local, prevederile referitoare la incetarea mandatului de
consilier judetean.

Sedintele si actele Consiliului judetean


Consiliul judeţean îşi desfăşoară activitatea în şedinţe ordinare care au loc lunar,
la convocarea preşedintelui consiliului judeţean.
În afară de şedinţele ordinare, consiliul judeţean se poate întruni şi în şedinţe
extraordinare ori ce câte ori este nevoie.

Pentru ca o şedinţa a consiliului local să se desfăşoare în condiţii legale, este


necesară prezenţa majoritaţii consilierilor în funcţie.
În exercitarea atribuţiilor ce-i revin, consiliul judeţean adoptă hotărâri cu:
- Majoritate calificata
- Majoritate absoluta
- Majoritate simpla.
. Hotărârile se semnează de preşedinte sau în lipsa acestuia de vicepreşedinte sau
consilierul judetean care a condus sedinta şi se contrasemnează pentru legalitate de
00:40
către secretarul general al judeţului.
Legea prevede condiţiile dizolvarii de drept a consiliului judeţean, similar
Consiliului local
Preşedintele şi vicepreşedinţii consiliului judeţean primesc pe toată perioada
exercitării mandatului o indemnizaţie stabilită în condiţiile legii. Preşedintele răspunde
în faţa consiliului judeţean de buna funcţionare a administraţiei publice judeţene.

00:50

Răspundeți la următoarele întrebări:


Prezentați funcționarea Consiliului Județean.
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
...................................................................................................................

Rolul presedintelui Consiliului judetean, conform Codului administrativ este de


a reprezenta judetul in raport cu celelalte autoritati publice, cu persoanele fizice si
juridice romana si straine, precum si in justitie.
113
Presedintele Consiliului judetean raspunde in fata alegatorilor de buna functionare a
administratiei judetene.

Actele presedintelui Consiiului judetean

În exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de lege, preşedintele consiliului


judeţean emite ca dispoziţii cu caracter normativ sau individual, care devin executorii
numai după ce au fost aduse la cunoştinţă publică sau au fost comunicate persoanelor
interesate.

Răspundeți la următoarele întrebări:


1. Enumerați cel puțin cinci atribuții ale președintelui Consiliului Județean.
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
................................................................................................................................

Să ne reamintim...

Consiliul judeţean este autoritatea administraţiei publice locale, constituită la nivelul


judeţean, pentru coordonarea activităţii consiliilor comunale şi orăşeneşti, în vederea
realizării serviciilor publice de interes judeţean.

Raspunderea consilierilor locali si judeteni

Alesii locali raspund in conditiile legii administraiv, civil sau penal pentru faptele
savarsite in exercitiul functiei lor.
Consilierii raspund in nume propriu pentru activitatea desfasurata in cadrum
mandatului sisolidar pentru activitatea consiliului din care fac parte si pentru hotararile
care le-au votat.
„Primarul, presedintele consiliului judetean, respectiv presedintele de sedinta al
consiliului local, dupa caz, prin semnare, investeste cu formula de autoritate
executarea actelor administrative emise sau doptate in exercitarea atributiilor care le
revin, potrivit legii.”

12.4. Prefectul

Potrivit art. 123 din Constituţie, prefectul este reprezentantul Guvernului la


nivel judeţean, însă din interpretarea de ansamblu a normei constituţionale rezultă
114
01:10
următoarele calităţi ale prefectului:
a) reprezentant al Guvernului;
b) şef al serviciilor statului din judeţ (municipiul Bucureşti);
c) autoritate de tutelă administrativă pentru supravegherea
respectării legii de către autorităţile administraţiei publice
locale.
Art. 123 din Constituţia României, revizuită şi republicată, prevede că
Guvernul va numi un prefect în fiecare judeţ şi în Municipiul Bucureşti, acesta fiind
reprezentantul Guvernului pe plan local. Alin. 3 al aceluiaşi articol prevede că
atribuţiile prefectului se vor stabili prin lege organică.
Codul administrativ arata ca:
- prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local
- Conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor si ale
celorlalte organe publice centrale din unitatile administrativ-teritoriale
- Asigura conducerea comitetelor judetene pentru situatii de urgenta
- Asigura verificarea legalitatii actelor administrative ale autoritatilor
administratiei publice locale si poate ataca in fata instantei de
contencios administrativ actele acestora pe care le considera ilegale.
Pentru realizarea atributiilor care ii revin, prefectul este ajutat de 2 subprefecti siar
prefectul municipiului Bucuresti este ajutat de 3 subprefecti.
01:20 Prefectul, ca şi subprefectul, fac parte din categoria înalţilor funcţionari
publici.
Numirea prefectului se face de prin hotarare de Guvern, care reprezentant al
acestuia pe plan local, numirea fiind făcută la propunerea ministrului care coordoneaza
institutia prefectului.
La numirea in functie prefectul va depune juramantul de credinta in fata Guvernului,
respectiv a primului-ministru sau a unui ministru desemnat. Refuzul depunerii
juramantului atrage revocarea actului administrativ de numire in functie.

In fiecare judet, respectiv in municipiul Bucuresti functioneaza un colegiu prefectural

Sediul institutiei prefectului denumita prefectura este in municipiul resedinta de judet,


intr-un imobil proprietate publica a judetului sau a statului..Pentru municipiul
Bucuresti, respectiv judetul Ilfov, sediul institutiei prefectului este in municipiul
Bucuresti.

Exercitarea drepturilor şi asumarea obligaţiilor civile ale instituţiei prefectului,


se realizeaza de prefect, de inlocuitorul de drept al acestuia sau poate delega prin ordin
ca acestea să se realizeze de o altă persoană pe care o reprezintă.

01:30
Răspundeți la următoarele întrebări:
1. Enumerați cazurile de încetare a funcției de prefect?.
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
115
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
.........................................................................................................................................

Atributiile prefectului

- Asigura monitorizarea aplicarii unitare si respectarii Constitutiei si a


intregii legislatii
- Monitorizeaza actiunile de prevenire a infractiunilor si de aparare a
drepturilor si sigurantei cetatenilor, desfasurate de organele legal abilitate
- Dispune, in caliatte de presedinte al Consiliului judetean pentru situatii
de urgenta masurile care se impun pentru prevenirea si gestionarea acestora.
- Verifica modul de aplicare a normelor legale care reglementeaza
folosirea limbii minoritatii nationale in raporturile dintre autoritatile administratiei
publice locle si serviciile publice deconcentrate, pe de o parte si cetatenii apartinand
minoritatii nationale, conform legii etc.
Prefectul îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege şi de celelalte acte
normative, precum şi însărcinările stabilite de Guvern, după cum poate face propuneri
în condiţiile legii, pentru numirea şi eliberarea din funcţie a conducătorilor serviciilor
publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlate organe ale administraţiei publice
centrale din unităţile administrativ – teritoriale.
În art. 123 alin. 4 din Constituţie este prevăzută o altă contribuţie importantă,
posibilitatea de ataca în faţa instanţei de contencios administrativ actele administrative
emise de autorităţile administraţiei publice locale ori judeţene, dacă le apreciază ca
fiind nelegale, cu excepţia actelor de gestiune. Actul astfel atacat este supendat de
drept. Această prerogativă a prefectului poartă denumirea de tutelă administrativă.
01:40
Actele prefectului

Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce îi sunt conferite de lege, prefectul emite


ordine cu caracter individual sau normativ, acestea trebuind comunicate şi aduse la
cunoştinţă prin publicare.
In exercitiul functiei lor, prefectul si subprefectul raspund administrativ, civil
sau penal, dupa cz, conform legii.

Exemple
Rolul prefectului potrivit Constituției revizuite.

Potrivit art. 123 din Constituţie, prefectul este reprezentantul Guvernului la nivel
judeţean, însă din interpretarea de ansamblu a normei constituţionale rezultă
următoarele calităţi ale prefectului:
a. reprezentant al Guvernului;
b. şef al serviciilor statului din judeţ (municipiul Bucureşti);
c. autoritate de tutelă administrativă pentru supravegherea
01:50 respectării legii de către autorităţile administraţiei publice
locale.

116
Răspundeți la următoarele întrebări:
1. Care este în prezent rolul prefectului la nivel local, conform legislaţiei aplicabile.
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
.........................................................................................................................................

12.5.Rezumat
Scopul acestei unităţi de învăţare este acela de a face trecerea de administraţia centrală
la cea locală. Astfel, este analizat detaliat, de la modul de desemnare, atribuţii, acte,
răspundere, consiliul județean,
Nu în ultimul rând, este analizat şi autoritatea publica - prefectul, ca autoritate
reprezentând în plan local Guvernul, pentru ca nu pot fi înlăturate semnificaţiile acestei
instituţii în sfera administraţiei publice.
S-a insistat, de asemenea, in aceasta unitate de invatare si asupra uneia din atributiile
prefectului si anume aceea de tutela administrativa, prevazuta in art. 123 Constituie
Concluzia cu privire la prefect este ca statutul acestuia este de inalt functionar public,
statut care-i confera o anume raspundere pe terenul dreptului administrativ.

12.6.Test de evaluare a cunoştinţelor.

Rezolvaţi următoarele teste-grilă13:

1. Numărul membrilor consiliului județean se stabilește în funcție de:


a. Numărul locuitorilor județului, raportat de Institutul Național de Statistică la
data de 1 ianuarie a anului în care se organizeaza alegerile
b. Numărul de localități din județul respectiv
c. Numărul actelor normative adoptate în mandatul anterior

2. Prefectul este:
a. Reprezentantul Parlamentului în teritoriu
b. Reprezentantul Guvernului în teritoriu
c. Reprezentantul Președintelui în teritoriu

3. Introducerea de către prefect a acțiunii în contencios administrativ are


întotdeauna ca efect:
a. Anularea actului atacat
b. Revocarea actului atacat
c. Suspendarea de drept a actului atacat

4. Tutela administrativă semnifică:


a. Posibilitatea prefectului de ataca în faţa instanţei de contencios administrativ

13
Grilele au un singur răspuns corect.
117
actele administrative emise de autorităţile administraţiei publice locale ori judeţene,
dacă le apreciază ca fiind nelegale
b. Posibilitatea de ataca în faţa instanţei de contencios administrativ actele
administrative emise de societățile comerciale
c. Posibilitatea primarului de ataca în faţa instanţei de contencios administrativ
actele administrative emise de autorităţile administraţiei publice locale ori judeţene,
dacă le apreciază ca fiind nelegale

Rezolvare grile:1.a), 2.b), 3.c), 4.a).

12.7.Temă de control
Tema de Control nr.3 constă într- un referat cu tema: “Autoritățile publice locale” ,
apreciat cu 10% din nota finală.

Depunerea referatului şi transmiterea rezultatelor către studenţi se va face potrivit


calendarului disciplinei și anume, în format electronic sau material tipărit, astfel: eLis.
Referatele se trimit prin sistemul Elis (la rubrica „teme online”) pana la data ultimului
tutorial.

12.8. Bibliografie
1. Marta Claudia Cliza, Drept Administrativ. Partea I-Curs universitar, Editura
Prouniversitaria, București, 2017. ( cota biblioteca 342.9/C57)
2. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ. Editia a 3-a. Vol. 1, Editura C.H.
Beck; Bucuresti, 2014. (Cota bilioteca 342.9/A67)
3. Elena Emilia Stefan, Drept administrativ: partea I: curs universitar,editia a 2a
Editura Universul Juridic, București, 2016. ( cota biblioteca 342.9/S81)
4. Verginia Vedinas, Drept administrativ. Editia a 8-a, Editura Universul Juridic,
București, 2014. ( cota biblioteca 342.9/V40)

118
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 13. FUNCȚIA PUBLICĂ

Cuprins
13.1. Obiectivele unităţii de învăţare
13.2.Competenţele unităţii de învăţare
13.3. Fundamente constituţionale ale conceptelor de funcţie publică şi funcţionar public
13.4. Definiţia funcţiei publice şi a funcţionarului public
13.5.Clasificarea funcţiilor publice
13.6. Rezumat
13.7. Test de autoevaluare a cunoștințelor
13.8.Bibliografie

13.1. Obiectivele unităţii de învăţare


Funcţia publică este în final elementul central al administraţiei, tocmai de aceea trebuie
cunoscute elementele specifice, pornind de la fundamentele constituţionale ale
conceptelor de funcţie publică şi funcţionar public, definiția funcţiei publice şi încheind
cu clasificarea funcţiilor publice

13.2. Competenţele unităţii de învăţare


După studiul aceste unităţi de învăţare veţi reuşi să:
=> definţi funcţia publică şi funcţionarul public
=> clasificaţi funcția publică și funcţionarii publici, conform legii

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 120 minute.

13.3. Fundamente constituţionale ale conceptelor de funcţie publică şi funcţionar


public

Bazele constituţionale ale funcţiei publice în România se regăsesc, în principal,


în conţinutul art. 16 alin. (3) şi art. 73 alin. (3) lit. j.
00:05 Astfel, art. 16 alin. (3) din Constituţia României, aşa cum a fost modificată şi
completată prin Legea de revizuire din 2003, consacră principiul potrivit căruia:
„ Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile
legii, de persoanele care au cetăţenia română şi domiciliul în ţară. Statul român
garanteaza egalitatea de şanse între femei şi bărbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi
demnităţi.”
Două modificări esenţiale au intervenit faţă de dispoziţia iniţială.
În primul rând, a fost eliminată condiţia de a avea numai cetăţenia română pentru
ocuparea unei demnităţi sau funcţii publice, deoarece în spiritul reglementărilor
europene nu era justificată interdicţia ocupării acestor funcţii de către cetăţenii români
care au şi altă cetăţenie, de regulă, a ţărilor din zona civilizaţiei europene.
Condiţia domiciliului pe teritoriul ţării este firească, practicată în majoritatea

119
sistemelor constituţionale, domiciliul fiind, alături de cetăţenie, o garanţie a
ataşamentului persoanei faţă de ţară la guvernarea căreia participă ca demnitar sau
funcţionar public.
În al doilea rând, s-a prevăzut garanţia egalităţii dintre femei şi bărbaţi în
ocuparea unei asemenea funcţii, garanţie ce corespunde unui curent de idei caracteristice
dezvoltării democraţiilor contemporane şi prezintă semnificaţia unei discriminări
pozitive, în favoarea femeilor, pentru a dobândi un rol mai important în viaţa publică a
ţării.
În legatură cu nuanţarea terminologiei – funcţii şi demnităţi publice – explicaţiile
se regăsesc în intenţia legiuitorului de a determina cât mai precis sfera de aplicabilitate a
principiului. Calitatea de deputat, senator, şef de stat, ministru reprezintă altceva decât o
funcţie publică, atât ca mod de ocupare, cât şi ca dimensiune a atribuţiilor şi desigur, ca
mod de incetare. Demnitarii nu sunt simpli funcţionari publici, demnitatea publică este
prin excelenţă o categorie a dreptului constituţional, funcţiile şi demnităţile publice fiind
00:15 într-o incotestabilă legătura, fără a se confunda.
O altă dispoziţie constituţională în materie se regăseşte în art. 73 alin. (3), în care
se enumeră domeniile în care se reglementează prin legea organică, statutul
funcţionarilor publici, putând fi identificat la lit. j, deoarece la acelaşi articol lit.p, se
menţionează şi „regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele şi
protecţia socială” ca materie a legii organice, rezultă că legiuitorul constituant a urmărit
să consacre un regim statuar, pentru funcţionarii publici şi un regim contractual, pentru
restul salariaţilor.
Aceste principii constituţionale exprimă adevărul că funcţia publică are un
fundament obiectiv în toate elementele sale, deoarece investirea în funcţie se realizează
în conformitate cu dispoziţiile legii, iar conţinutul său este de asemenea reglementat prin
lege.
În ce priveşte sfera funcţionarilor publici, acesta este un aspect care ţine de
legiuitorul organic, nefiind însă de conceput un funcţionar public în afara principiilor
generale ale Statutului, ce reglementează, deci, un regim de drept public, mai exact un
regim de drept administrativ.
După ani de zile, a fost adoptată Legea nr. 188/1999 privind Statutul
funcţionarilor publici care insa a fost abrogata de Codul administrativ.

Codul administrativ reglementeaza in Partea a IV-a- Statutul funcţionarilor publici,


prevederi aplicabile personalului contractual din administratia publica si evidenta
personalului platit din fonduri publice.

Codul administrativ se aplica:


a.) autoritatilor si institutiilor publice, precum si altor persoane juridice in cadrul carora
isi desfsoara activitatea categoriile de personal prevazute de legislatia cadru privind
salarizarea personalului platit din fonduri publice
b.) functionarilor publici, personalului angajat cu contract individual de munca sau cu
contrct de management, precum si altor categorii de personal platit din fonduri publice.
În ceea ce priveşte conceptul de raport de serviciu, de-a lungul vremii, în doctrină
a apărut necesitatea stabilirii naturii juridice a acestuia.
În opinia specialiştilor în dreptul muncii, raportulde serviciu este tot o formă a
raportului juridic de muncă, şi nu un raport de drept administrativ.
00:25 În opinia autorilor de drept administrativ, natura juridică a raportului de serviciu
trebuie stabilită în funcţie de specificul elementelor acestui raport uridic, şi anume:
părţile, conţinutul şi obiectul său.
Dintr-o asemenea persepctivă, funcţionarii publici sunt priviţi ca agenţi ai

120
autorităţilor publice care concură la realizarea puterii publice şi de aceea sunt supuşi, cu
preponderenţă, regulilor speciale de drept administrativ.
Calitatea de funcţionar public izvorăşte din actul de numire în funcţie, care este
un act administrativ de autoritate, şi nu de dreptul muncii. În baza actului de numire în
funcţie ia naştere un raport de serviciu care ste un raport de drept public, având ca obiect
realizarea puterii publice.
În concluzie, raportul de serviciu este un raport contractual de drept
administrativ, şi nu dreptul muncii, deşi cele două raporturi prezintă şi unele trăsături
comune.

Răspundeți la următoarea întrebare:

Analizați actul de numire în funcție a unui funcționar public.


……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………
…………………………………………………………………………………………...

13.4. Definiţia funcţiei publice şi a funcţionarului public

Definim funcţia publică ca fiind ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor,


stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către
administraţia publică centrală şi locală.
00:50
Definim funcţionarul public ca fiind persoana numită, în condiţiile legii într-o
funcţie publică.
Autoritatile si institutiile publice in cadrul carora sunt infiintate functii publice sunt:
a.) autorităţi si instituţii publice ale administratei publice centrale, inclusiv autoritati
administrative autonome prevazute de Constitutie sau infintate prin lege organica
b.) autorităţi si instituţii publice ale administratei publice locale
c.) structuri de specialitate ale Administratiei Prezidentiale
d.) structuri de specialitate ale Parlamentului Romaniei
e.) structurile autoritatii judecatoresti.

La baza exercitării funcţiei publice stau anumite principii, pe care legea le


enumeră, creând astfel cadrul legal în care îşi desfăşoară raporturile de serviciu orice
funcţionar public.
Astfel, funcţia publică se întemeiază pe următoarele principii:
a) legalitate;
01:00 b) competenta
c) performanta
d) eficienţă şi eficacitate;
e) impartialitate si obiectivitate
f) transparenta
121
g) responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale;
h) orientare către cetăţean;
i) stabilitate în exercitarea funcţiei publice;
j) respectarii bunei credinte in sensul respectarii drepturilor si indeplinirii
obligatiilor reciproce
k) subordonare ierarhică.

Să ne reamintim...

Funcţia publică se definește ca fiind ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor, stabilite


în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică de către
administraţia publică centrală şi locală

13.5. Clasificarea funcţiilor publice

Funcţiile publice se clasifică după cum urmează:


01:10 - după modul de realizare a competenţelor: funcții publice generale și funcții publice
specifie

a) funcţii publice generale. Funcţiile publice generale reprezintă ansamblul atribuţiilor


şi responsabilităţilor cu caracter general şi comun tuturor autorităţilor şi instituţiilor
publice, în vederea realizării competenţelor lor generale.
b) funcţii publice specifice. Funcţiile publice specifice reprezintă ansamblul atribuţiilor
şi responsabilităţilor cu caracter specific unor autorităţi şi instituţii publice, în vederea
realizării competenţelor lor specifice.

- după nivelul studiilor necesare ocupării funcţiei publice:funcșii publice din clasa I,
funcșii publice din clasa a II-a, funcții publice din clasa a III-a

a) funcţii publice din clasa I. Clasa I cuprinde funcţiile publice pentru a căror ocupare se
cer studii superioare de licenta, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă.
b) funcţii publice din clasa a II-a. Clasa a II-a cuprinde funcţiile publice pentru a căror
ocupare se cer studii superioare de scurtă durată, absolvite cu diplomă, in perioada
anterioara aplicarii celor trei cicluri tip Bologna.
c) funcţii publice din clasa a III-a. Clasa a III -a cuprinde funcţiile publice pentru a căror
ocupare se cer studii medii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă
de bacalaureat.

Răspundeți la următoarea întrebare:

122
Enumerați în câte categorii se clasifică funcția publică după modul de realizare a
competenţelor:
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
............................................................................................................................................
01:20
- după perioada care a trecut între momentul absolvirii formei de învăţământ şi cea
lucrată efectiv: funcţionarii publici debutanţi și funcționari publici definitivi.

a) funcţionarii publici debutanţi.


Pot fi numiţi funcţionari publici debutanţi persoanele care au promovat concursul pentru
ocuparea unei funcţii publice de grad profesional debutant recum si persoanele numite in
functie care nu îndeplinesc condiţiile de vechime in specialitate necesare exercitarii unei
functii publice de executie definitive.
b) funcţionari publici definitivi.
Sunt numiti funcţionari publici definitivi:
1. funcţionarii publici debutanţi, care au efectuat perioada de stagiu prevăzută de lege şi
au obţinut rezultat corespunzător la evaluare;
2. persoanele care intră în corpul funcţionarilor publici prin modalitatile prevazute de
lege şi care au vechimea în specialitatea studiilor necesare ocuparii funcţiei publice de
minimum un an;

Răspundeți la următoarea întrebare:

Enumerați, în câte categorii se clasifică funcția publică după perioada care a trecut între
momentul absolvirii formei de învăţământ şi cea lucrată efectiv:
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................
01:30

- după specificul funcţiei pe care o ocupă: categoria înalţilor funcţionari publici,


functionarii publici de conducere si functionarii publici de executie,

a) categoria înalţilor funcţionari publici cuprinde persoanele care sunt numite în una
dintre următoarele funcţii publice:
1. secretar general şi secretar general adjunct din cadrul autoritatilor si institutiilor
publice anume prevazute de lege;
2. prefect;

123
3. subprefect;
4. inspector guvernamental.

b) categoria funcţionarilor publici de conducere cuprinde persoanele numite în una


dintre următoarele funcţii publice:
1. director general, director general adjunct, director şi director adjunct din cadrul
autoritatilor si institutiilor publice anume prevazute de lege precum si functiile publice
specifice echivalente acestora;
2. director executiv şi director executiv adjunct din cadrul autoritatilor si
institutiilor publice anume prevazute de lege precum si functiile publice specifice
echivalente acestora;
3. şef serviciu din cadrul autoritatilor si institutiilor publice anume prevazute de
lege precum si functiile publice specifice echivalente acestora;
4. şef birou din cadrul autoritatilor si institutiilor publice anume prevazute de lege
precum si functiile publice specifice echivalente acestora.
01:40
c) categoria funcţionarilor publici de execuţie din clasa I, din care fac parte persoanele
numite în următoarele funcţii publice generale: consilier, consilier juridic, expert,
inspector, auditor, consilier achizitii publice precum si in functiile publice specifice
asimilate acestora.
d) categoria funcţionarilor publici de execuţie din clasa a II-a, din care fac parte
persoanele numite în funcţia publică de referent de specialitate, precum si in functiile
publice specifice asimilate acestora.
e) categoria funcţionarilor publici de execuţie din clasa a III-a, din care fac parte
persoanele numite în funcţia publică de referent precum si in functiile publice specifice
asimilate acestora.

Managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici este asigurat de


Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, organ de specialitate al administraţiei
publice centrale, cu personalitate juridică.

Exemple
Care sunt principiile pe care se întemeiază funcția publică?

Funcţia publică se întemeiază pe următoarele principii:


a) legalitate, imparţialitate şi obiectivitate;
b) transparenţă;
c) eficienţă şi eficacitate;
d) responsabilitate, în conformitate cu prevederile legale;
e) orientare către cetăţean;
01:50
f) stabilitate în exercitarea funcţiei publice;
g) subordonare ierarhică.

Răspundeți la următoarele întrebări:

1. Clasificaţi funcţiile publice după cel puţin două criterii.

..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
124
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
............................................................................................................................................

2. Ce reprezintă Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici?


..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................

13.6.Rezumat
Această unitate de învăţare este dedicată funcţionarului public şi funcţiei publice, ca
aspecte esenţiale în realizarea administraţiei publice, atât la nivel central, cât şi la nivel
local. Astfel, s-au tratat subiecte precum definiția funcției publice, clasificarea functiei
publice precum și principiile pe care se întemeiază funcția publică. De asemenea s-a
subliniat importanta Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, in contextul temei
analizate.

13.7.Test de autoevaluare evaluare a cunoştinţelor

Rezolvaţi următoarele teste-grilă14:


1. Funcționarul public este:
a. Persoana numită, în condițiile legii, într-o funcție publică
b. Persoana care s-a înscris la un concurs pentru un post ce face parte dintr-o
funcție publică
c. Persoana care lucrează zi de zi cu publicul

2. Funcționarul public este investit cu:


a. Desfășurarea de activități economice
b. Prerogative de drept comun
c. Prerogative de putere publică

3. Cine asigura managementul funcţiei publice şi al funcţionarilor publici ?


a.) Avocatul Poporului
b.) Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici
c.) Curtea de Conturi

Rezolvare grile:

14
Grilele au un singur răspuns corect.
125
1.a), 2.c), 3.b).

13.8. Bibliografie

1. Marta Claudia Cliza, Drept Administrativ. Partea I-Curs universitar, Editura


Prouniversitaria, București, 2017. ( cota biblioteca 342.9/C57)
2. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ. Editia a 3-a. Vol. 1, Editura C.H. Beck;
Bucuresti, 2014. (Cota bilioteca 342.9/A67)
3. Elena Emilia Stefan, Drept administrativ: partea I: curs universitar,editia a 2a
Editura Universul Juridic, București, 2016. ( cota biblioteca 342.9/S81)
4. Verginia Vedinas, Drept administrativ. Editia a 8-a, Editura Universul Juridic,
București, 2014. ( cota biblioteca 342.9/V40)

126
UNITATEA DE ÎNVĂȚARE 14. FUNCȚIA PUBLICĂ

Cuprins
14.1. Obiectivele unităţii de învăţare
14.2.Competenţele unităţii de învăţare
14.3.Drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici
14.4.Răspunderea funcţionarilor publici
14.5.Modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu al funcţionarului public
14.6. Rezumat
14.7. Test de autoevaluare a cunoștințelor
14.8.Temă de control
14.9. Bibliografie
14.10.Bibliografie finala

14.1. Obiectivele unităţii de învăţare


Funcţia publică este în final elementul central al administraţiei, tocmai de aceea trebuie
cunoscute elementele specifice și anume: drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici,
răspunderea funcţionarilor publici precum și modificarea, suspendarea şi încetarea
raportului de serviciu al funcţionarului public

14.2. Competenţele unităţii de învăţare


După studiul aceste unităţi de învăţare veţi reuşi să:
=> definiţi funcţia publică şi funcţionarul public
=> clasificaţi funcţionarii publici, conform legii

Durata medie de parcurgere a acestei unităţi de învăţare este de 120 minute.

14.3. Drepturile şi îndatoririle funcţionarilor publici

Funcţionarii publici au urmatoarele categorii de drepturi :


1. dreptul la opinie,la libera exprimare, in conditiile legii.
2. dreptul la tratament egal care presupune şi interzicerea oricărei discriminări pe
criterii politice de apartenenţă sindicală, convingeri religioase, etnice, de sex,
00:05 orientare sexuală, stare materială, origine socială.
3. dreptul de a fi informat cu privire la deciziile care se iau în aplicarea legii şi care
îi vizează în mod direct.
4. dreptul de asociere sindicală.
5. dreptul la grevă.

127
6. dreptul la salariu si alte drepturi conexe.
7. dreptul de a primi gratuit uniforma pe care sunt obligaţi să o poarte în timpul
serviciului.
8. dreptul de a-şi perfecţiona în mod continuu pregătirea profesională.
9. dreptul de a-şi desfăşura activitatea pe durata unui timp de lucru de 8 ore pe zi şi
de 40 de ore pe săptămână. Pentru orele suplimentare lucrate peste durata
normală a timpului de lucru, funcţionarii publici de execuţie au dreptul la
recuperare sau la plată majorată.
10. dreptul de a fi aleşi sau numiţi într-o funcţie de autoritate sau de demnitate
publică.
11. dreptul la concediul de odihnă, la concedii medicale şi la alte concedii.
12. dreptul la pensie, precum şi la celelalte drepturi de asigurări sociale de stat.
13. dreptul de a fi protejaţi de lege, în exercitarea atribuţiilor. Astfel, funcţionarul
public este protejat de autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară
activitatea împotriva ameninţărilor, violenţelor, şi faptelor de ultraj cărora le-ar
putea fi victimă.
14. dreptul de a fi despăgubiţi în situaţia în care au suferit din culpa autorităţii sau a
instituţiei publice, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuţiilor de
serviciu.
15. dreptul să refuze, în scris şi motivat, îndeplinirea dispoziţiilor primite de la
superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. In cazul in care se constata, in
conditiile legii, legalitatea dispozitiei, functionarul public raspunde, in conditiile
legii.
16. dreptul la un mediu sanatos la locul de munca.
17. Dreptul la recunoasterea vechimii in munca, in specialitate si in grad profesional.
18. Drepturi ale membrilor familiei functionarului public, in cazul decesului acestuia
(pensie de urmas).

Răspundeți la următoarea întrebare


1.Enumerați minim cinci drepturi ale funcționarului public.
00:10 ..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
............................................................................................................................................

Îndatoririle funcţionarilor publici


Funcţionarii publici au următoarele categorii de îndatoriri:
1. funcţionarii publici sunt obligati la respectarea Constitutiei si a legilor.
2. funcţionarii publici trebuie sa isi exercite functia publica cu obiectivitate, impartialitte
si independenta, sa isi fundamenteze activitatea, solutiile si deciziile pe dispozitiile
legale şi să se abţină de la orice faptă care ar putea aduce prejudicii persoanelor fizice
sau juridice ori prestigiului corpului funcţionarilor publici.
3.In exercitarea dreptului la libera exprimare, funcţionarii publici au obligatia sa nu
aduca atingere demnitatii, imaginii, vietii intime si familiale, private a oricarei persoane.
4. In indeplinirea atributiilor de serviciu, funcţionarii publici au obligatia de a respecta
128
demnitatea functiei publice detinute, coreland libertatea dialogului cu promovarea
intereselor autoritatii sau institutiei publice in care isi desfasoara activitatea.
5.In activitatea lor, funcţionarii publici au obligatia sa respecte libertatea opiniilor si sa
nu se lase influentati de coniderente de ordin personal sau de popularitate.
6. funcţionarii publici au obligatia de a asigura un serviciu public de calitate in
beneficiul cetatenilor prin participarea activa la luarea deciziilor si la transpunerea lor in
practica, in scopul realizarii competentei autoritatilor si institutiilor publice.
7. In exercitarea functiei funcţionarii publici au obligatia de a avea un comportament
profesionist precum si de a respecta, in conditiile legii, transparenta administrativa
pentru a castiga si mentine increderea publicului in integritatea, impartialitatea si
eficacitatea institutiilor si autoritatilor publice.
8. funcţionarii publici au obligatia de a apara in mod loial prestigiul autoritatii sau
institutiei publice in care isi desfasoara activitatea, precum si de a se abtine de la orice
fapt care poate produce prejudicii imaginii sau intereselor legale ale acesteia.
9.Functionarilor publici le este interzis sa exprime public aprecieri neconforme cu
realitatea in legatura cu activitatea autoritatii sau institutiei publice in care isi desfsoara
activitatea, cu politicile sau strategiile acesteia ori cu proiecte de acte
10. funcţionarii publici le este interzis sa faca aprecieri neautorizate in legatura cu
litigiile aflate in curs de solutionare si in care autoritatea sau institutia publica in care isi
desfasoara activitatea are calitatea de parte sau sa furnizeze in mod neautorizat infirmatii
in legatur cu aceste litigii.
11. funcţionarii publici le este interzis sa dezvaluie sau sa foloseasca informatii care au
caracter secret, in alte conditii decat cele prevazute de lege
12. funcţionarii publici le este interzis sa acorde asistenta si consultanta persoanelor
fizice sau juridice in scopul promovarii de actiuni juridice ori de alt natura impotriva
00:20 statului ori autoritatii ori institutiei publice in care isi desfasoara activitatea.
13. funcţionariul public are indatorirea de a informa autoritatea sau institutia publica in
mod corect si complet, in scis cu privire la situatiile de fapt si de drept care privesc
persoana sa si care sunt generatoarede te administrative, in conditiile legii.
14. Functionarii publici pot fi membri ai partidelor politice legal constituite, cu
respectarea interdicitiilor si limitarilor prevazute de lege
15. funcţionarii publici au obligatia ca, in exercitarea atributiilor ce le revin sa se abtina
de la exprimarea sau manifestarea publica a convingerilor si preferintelor lor politice, sa
nu favorizeze vreun partid politic sau vreo organizatie careia ii este aplicabil acelasi
jegim juridic ca si partidelor politice.
16. In exeritarea functiei publice, funcţionarilor publici le este interzis
a.) sa participe la colectarea de fonduri pentru activitatea partidelor politice,
organizatiilor carora le este aplicabil acelasi regim juridic ca si partidelor politice,a
fundatiilor sau asociatiilor care functioneaza pe langa partidele politice, preum si pentru
activitatea candidatilor independenti
b.) sa furnizeze sprijin logistic candidatilor la functii de demnitate publica
c.)sa afiseze, in cadrul autoritatilor sau institutiilor publice, insemne sau obiecte
inscriptionate cu sigla si/sau denumirea partidelor politice,ale organizatiilor carora le
este aplicabil acelasi regim juridic ca si partidelor politice, ale fundatiilor, asociatiilor
care functioneaza pe langa partidele politice, ale candidatilor acestora, precum si ale
candidatilor independenti.
d.) sa se serveasca de actele pe care le indeplinesc in exeritarea atributiilor de serviciu
pentru a-si exprima sau manifesta convingerile politice
e.) sa participe la reuniuni cu caracter politic pe durata timpului de lucru.
17. Functionarii publici au indatorirea sa indeplineasca dispozitiile primite de la
superiorii ierarhici.

129
18. funcţionarii publici au obligaţia să păstreze secretul de stat, secretul de serviciu,
precum şi confidenţialitatea în legătură cu faptele, informaţiile sau documentele de care
iau cunoştinţă în exercitarea funcţiei publice, în condiţiile legii, cu aplicarea dispozitiilor
in vigoare privind liberul acces la informatiile de interes public.
19. funcţionarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuţiilor ce le revin din
funcţia publică pe care o deţin, precum şi a atribuţiilor ce le sunt delegate.
20. funcţionarilor publici le este interzis să solicite sau să accepte, direct sau indirect,
pentru ei sau pentru alţii, în considerarea funcţiei lor publice, daruri sau alte avantaje.
Sunt exceptate bunurile pe care functionarii publici le-au primit cu titlu gratuit in cadrul
unei activitati de protocol in exercitarea madatului sau a functiei publice detinute, care
se supun prevederilor legale specifice.
21. funcţionarilor publici sunt obligati sa asigure ocrotirea proprietatii publice si private
a statului si a unitatilor administrativ-teritoriale, sa evite producerea oricarui prejudiciu,
actionand in orice situatie ca un bun proprietar.
22. funcţionarilor publici au obligatia sa foloseasca timpul de lucru, precum si bunurile
apartinand autoritatilor sau institutiilor publice numai pentru desfasurarea activitatilor
aferente functiei publice detinute.
23. funcţionarilor publici trebuie sa propuna si sa asigure, potrivit atributiilor care le
revin, folosirea utila si eficienta a banilor publici, in conformitate cu prevederile legale,.
24. funcţionarilor publici au obligatia de a rezolva, in termenele stabilite de catre
superiorii ierarhici, lucrarile si sarcinile repartizate.
25. funcţionarilor publici le este interzisa furnizarea informatiilor referitoare la bunurile
propriette publica sau privata a statului ori a unitatilor administrativ-teritoriale, supuse
operatiunilor de vanzare, concesionare sau inchiriere in alte conditii decat cele
prevazute de lege.
26. funcţionarii publici au obligaţia să respecte întocmai regimul juridic al conflictului
de interese şi al incompatibilităţilor, stabilite potrivit legilor,
27. funcţionarii publici au îndatorirea de a respecta normele de conduită profesională şi
civică prevăzute de lege
Etc.

Răspundeți la următoarea întrebare


1.Enumerați cele mai importante cinci îndatori ale funcționarului public.
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................

14.4. Răspunderea funcţionarilor publici .

După cum doctrina de drept public subliniază, şi în domeniul ştiinţei dreptului se


conturează distincţia dintre noţiunile de răspundere şi responsabilitate, distincţie ce îşi
are originea în tezele filosofice cu privire la delimitarea fenomenului răspunderii sociale
00:30 de cel al responsabilităţii sociale..
130
Răspunderea juridică „ intervine pe terenul răului înfăptuit”, adică în urma
săvârşirii unei abateri. Specific abaterilor săvârşite de funcţionarii publici este faptul că
ele pot interveni în timpul exercitării funcţiei, în legătură cu exercitarea acesteia sau, pur
şi simplu, prin abaterea de la anumite norme care nu au o legătură directă, nemijlocită cu
funcţia, dar care pun sub semnul întrebării prestigiul funcţionarului public.
Regimul juridic al funcţiei publice include şi problema răspunderii acestuia, a
cărui menire este reprimarea greşelilor comise de agenţii publici, aspect care reprezintă
doar unul din scopurile răspunderii.
Prin intermediul răspunderii se realizează atât scopul preventiv cât şi cel
sancţionator, cărora ar trebui să li se adauge şi un scop educativ.
Legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici a reglementat în
capitolul VIII, Sancţiunile disciplinare şi răspunderea funcţionarilor publici insa aceasta
legea a fost abrogata de Codul administrativ in anul 2019, Cod care insa a preluat
dispozitiile privind functionarii publici si le-a reglementat distinct.
Potrivit Codului administrativ functionarii publici raspund, potrivit legii, de
indeplinirea atributiilor ce le revin din functia publica pe care o detin, precum si a
atributiilor ce le sunt delegate.
Incălcarea de către funcţionarii publici, cu vinovăţie, a îndatoririlor de serviciu
00:50
atrage răspunderea administrativa, civilă sau penală, după caz. După cum se poate
observa, legea stabileşte mai multe forme de răspundere aplicabile funcţionarilor
publici.Aceste forme nu se exclud între ele, putând fi aplicate concomitent dacă fapte
comisă întruneşte în acelaşi timp condiţiile unor forme diferite de răspundere juridică.
Expresia „raspundere civilă” are în vedere o răspundere pentru pagubele
cauzate. Aceata este o instituţie a dreptului administrativ atunci când paguba a fost
cauzată printr-un act administrativ declarat ilegal de către instanţele de contencios
administrativ, fiind vorba de o răspundere administrativ patrimonială, specifică dreptului
administrativ.
Poate fi identificată însă şi ca o instituţie a dreptului civil atunci când paguba a
fost produsă printr-o faptă plasată în afara atribuţiilor de serviciu, un delict civil ori
printr-o infracţiune, fiind vorba de latura civilă în procesul penal.
Încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor
corespunzătoare funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi
civică prevăzute de lege constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară
a acestora.
Codul administrativ defineste raspunderea adminstrativ disciplinara : « o
forma raspunderii administrative care intervine in cazul savarsirii unei abateri
disciplinare, in sensul incalcarii de catre demnitari, functionari publici si asimilatii
acestora a indatoririlor de serviciu si a normelor de conduita obligatorie prevazute de
lege ».
Abaterea disciplinara se defineste de Codul administrativ astfel: « Incalcarea cu
cu vinovatie de catre functionarii publici a indatoririlor corespunzatore functiei publice
pe care o detin si a normelor de conduita profesionala si civica prevazute de lege
constituie abatere disciplinara si atrage raspunderea administrativ disciplinar a
acestora ».

Conform prederilor Codului administrativ constituie abateri disciplinare


urmatoarele fapte:
a) intarzierea sistematica in efecturea lucrarilor
131
01:00
b) neglijenta repetata in rezolvarea lucrarilor
c) bsenta nemotivata de la serviciu
d) nerespectarea programului de lucru
e) Interventiile ori staruintele pentru solutionarea unei cereri in afara cadrului
legal
f) Nerespectarea secretului professional sau a confidentialitatii lucrarilor cu
caracter secret;
g) Incalcarea prevederilor referitoare la indatoriri si interdictii stabilite prin lege,
pentru functionarii publici, altele decat cele referitoare la conflicte de interese
si incompatibilitati etc.
Codul administrativ precizeaza ca, la nivelul fiecarei autoritati si institutii
publice se constituie Comisii de disciplina. Modul de constiture, organizare si
functionare a comisiilor de disciplina precum si componenta, atributiile, modul de
sesizare si procedura de lucru ale acestora se stabilesc prin hotarare a Guvernului la
propunerea Agenti Nationala a Functionarilor Publici.
Raspunderea administrativ disciplinara a functionarilor publici se stabileste cu
respectarea principiului contradictorialitatii si al dreptului la aparare si este supusa
controlului instantelor de contencios administrativ, in conditiile legii.

Răspundeți la următoarea întrebare:


1.Care fapte constituie abateri disciplinare ?
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
01:10 ..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
..........................................................................................................................................
Subiecții răspunderii administrativ disciplinare sunt subiectul activ si subiectul
pasiv.
a.) Subiectul activ al raspunderii administrativ disciplinare poate fi: autoritatea
administraţiei publice; orice entitata similata a acesteia fata de care se rasfrang
consecintele unei abateri disciplinare si in a carei competenta intra tragerea la
raspundere a faptuitorului.
b.) Subiectul pasiv al raspunderii administrativ disciplinare este : persoana care a savarsit
132
o abatere disciplinara.

Sancţiunile disciplinare sunt:


a) mustrare scrisă;
b) diminuarea drepturilor salariale cu 5-20% pe o perioadă de până la 3 luni;
c) diminuarea drepturilor salariale cu 10-15% pe o perioadă de până la un an de
zile;
d) suspendarea dreptului de promovare pe o perioadă de la 1 la 3 ani;
e) retrogradarea într-o funcţie publică de nivel inferior pe o perioadă de până la
un an, cu diminuarea corespunzatoare a salariului;
f) destituirea din funcţia publică.

Pe lângă o sancţiune cu caracter moral, legea reglementează sancţiuni cu caracter


precumpănitor material şi sancţiuni cu caracter material, dar care în primul rând
afectează carierea funcţionarului public, cea mai gravă atrăgând chiar încetarea
raportului de funcţie publică..
Din conţinutul normei legale pot fi făcute următoarele precizări cu privire la
sancţiunile disciplinare aplicabile funcţionarilor publici: se stabilesc numai prin norme
cu putere de lege; nu sunt prevăzute pentru fiecare abatere disciplinară, aplicarea uneia
sau alteia fiind lăsată la latitudinea autorităţii competente cu sancţionarea; sunt instituite
într-un sistem ierarhic ce are însă un caracter relativ putând fi aplicată o sancţiune mai
gravă chiar dacă în prealabil nu fusese aplicată alta mai uşoară; au caracter personal, în
sesul că se aplică funcţionarul vinovat de săvârşirea abaterii disciplinare.
La individualizarea sancţiunii disciplinare se va ţine seama de cauzele şi
gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârşită, gradul de
vinovăţie şi consecinţele abaterii, comportarea generală în timpul serviciului a
funcţionarului public, precum şi de existenţa în antecedentele acestuia a altor sancţiuni
disciplinare care nu au fost radiate în condiţiile legii.
Legea prevede astfel principiul individualizării sancţiunii disciplinare, principiu
fundamental aplicabil regimului răspunderii disciplinare a funcţionarului public.

Răspundeți la următoarea întrebare:


1.Enumerați sancţiunile disciplinare aplicabile funcționarului public.
01:20 ..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
.............................................................................................................................................

Regimului răspunderii penale consacrat de dreptul comun i se adaugă instituţia


suspendării funcţionarului public, care va fi dispusă de conducătorul autorităţii sau
133
instituţiei publice, în mod obligatoriu, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege.

Să ne reamintim...

01:30 Încălcarea cu vinovăţie de către funcţionarii publici a îndatoririlor corespunzătoare


funcţiei publice pe care o deţin şi a normelor de conduită profesională şi civică
prevăzute de lege constituie abatere disciplinară şi atrage răspunderea disciplinară a
acestora

14.5. Modificarea, suspendarea şi încetarea raportului de serviciu al funcţionarului


public

Aceaste modificări sunt, de cele mai multe ori, rezultatul aceleaşi manifestări
01:35 unilaterale a voinţei autorităţii sau instituţiei publice, care poate conferi sau retrage
atribuţii, poate încredinţa o nouă funcţie titularului în mod permanent ( prin redistribuire
de personal) ori în mod temporar ( prin delegare sau detaşare), în acelaşi loc sau organ,
ori în altă localitate sau alt organ.
Potrivit legii, modificarea raportului de serviciu are loc prin:
a) delegare;
b) detaşare;
c) transfer;
d) mutarea definitiva în cadrul altui compartiment al autorităţii sau instituţiei publice ori
in cadrul altei structuri fara personalitate juridica a autoritatii sau institutiei publice, in
conditiile Codului
e.) mutarea temporara în cadrul altui compartiment al autorităţii sau instituţiei publice
ori in cadrul altei structuri fara personalitate juridica a autoritatii sau institutiei publice,
in conditiile Codului
01:40 f) exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere sau din categoria
inaltilor functionari publici
g.) promovare.
Atât modificarea raportului de funcţie publică cât şi încetarea lui, se precizează în
doctrina actuală, nu se pot realiza decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de lege.
Modificarea raportului de funcţie publică poate fi definită ca reprezentând
trecerea funcţionarului public pe un alt post pe aceeşi instituţie sau în alta, în mod
vremelnic sau definitiv.
Delegarea reprezinta o modalitate de modificare a raporturilor de serviciu ale
functionarului public prin schimbarea locului muncii si in legatura cu atributiile stabilite
prin fisa de post acestuia. Delegarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei
publice în care este încadrat funcţionarul public pe o perioadă de cel mult 60 de zile
calendaristice într-un an.
Detaşarea se dispune în interesul autorităţii sau instituţiei publice în care
urmează să-şi desfăşoare activitatea funcţionarul public, pentru o perioadă de cel mult 6
luni. În cursul unui an calendaristic un funcţionar public poate fi detaşat mai mult de 6
luni, numai cu acordul său scris.
Spre deosebire de delegare, prin detaşare persoana respectivă este dislocată
temporar din unitatea sau instituţia în care îşi desfăşoară activitatea şi integrată într-o
altă unitate sau instituţie.
134
Transferul, ca modalitate de modificare a raportului de serviciu şi nu ca
modalitate de încetarare a raporturilor de serviciu, , poate avea loc între autorităţile sau
instituţiile publice după cum urmează:
a) în interesul serviciului,
b) la cererea funcţionarului public.
Transferul în interesul serviciului se face într-o funcţie publică echivalentă cu
funcţia publică deţinută de funcţionarul public.
Transferul la cerere se face într-o funcţie publică echivalentă, în urma cererii de
transfer a funcţionarului public, cu acordul conducătorului autorităţii sau instituţiei
publice la care se solicită transferul.

Suspendarea raportului de serviciu


- la cererea partilor
- raportul de serviciu se suspendă de drept, printre care menţionăm cu titlu de exemplu:
a.) este numit într-o funcţie de demnitate publică pentru perioada respectiva
b.) in caz de carantina
c.) efectuarea serviciu militar la declararea mobilizarii si a starii de razboi sau la
instituirea starii de asediu;
d.) concediu de maternitate
e.) este disparut iar disparitia a fost constatata prin hotarare judecatoreasca definitiva
f.) este arestat preventiv, este in arest la domiciliu etc..

Raportul de serviciu se poate suspenda şi la iniţiativa funcţionarului public:


-concediul pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani s
-au în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani, în condiţiile legii
etc

Încetarea raporturilor de serviciu ale funcţionarilor publici are loc în următoarele


condiţii:
a) de drept
b) prin acordul părţilor consemnat în scris;
01:50 c) prin eliberare din funcţia publică;
d) prin destituire din funcţia publică ,
e) prin demisie.

Exemple
Transferul, ca modalitate de modificare a raporturilor de serviciu ale unui
functionar pulic poate avea loc:
a) în interesul serviciului,
b) la cererea funcţionarului public.

Răspundeți la următoarea întrebare:


1.În ce forme de răspundere poate fi angajat funcţionarul public?
..............................................................................................................................................

135
..............................................................................................................................................
..............................................................................................................................................
.............................................................................................................................

14.6.Rezumat
Această unitate de învăţare este dedicată funcţionarului public şi funcţiei publice, ca
aspecte esenţiale în realizarea administraţiei publice, atât la nivel central, cât şi la nivel
local. Funcţia publică este în final elementul central al administraţiei.
Codul administrativ stabileşte mai multe forme de răspundere aplicabile funcţionarilor
publici. Aceste forme nu se exclud între ele, putând fi aplicate concomitent dacă fapte
comisă întruneşte în acelaşi timp condiţiile unor forme diferite de răspundere juridică.
Abaterea disciplinara fiind temeiul raspunderii administrativ disciplinare a functionarilor
publici, a avut un spatiu destul de amplu alocat in aceasta unitate de invatare.
De asemenea, s-a analizat: modificarea, suspendarea si incetarea raporturilor de serviciu
ale functionarilor publici.

14.7.Test de autoevaluare evaluare a cunoştinţelor


Rezolvaţi următoarele teste-grilă15:
1. Constituie abatere disciplinară
a. Desfăşurarea în timpul programului de lucru, a unor activităţi cu caracter politic
b. Efectuarea de ore suplimentare
c. Concediul fără plată

2. Raportul de serviciu al funcționarului public se suspendă de drept, în cazul în


care intervine:
a. Cercetarea disciplinară
b. Arestarea preventivă
c. Concediul de odihnă

3. Audierea funcţionarului public:


a. Nu trebuie consemnată în scris
b. Trebuie consemnată în scris, sub sancţiunea nulităţii
c. Nu se audiază, decât de la caz la caz

4. Una din caracteristicile răspunderii disciplinare a funcționarului public este:


a. Comisia de disciplină
b. Sindicatul
c. Biroul de lucru

Rezolvare grile:
1.a), 2.b), 3.b), 4.a).

15
Grilele au un singur răspuns corect.
136
14.8.Temă de control

Tema de Control nr.2 constă într- un referat cu tema “Funcția publică/funcționarul


public” apreciat cu 10% din nota finală:
Depunerea referatului şi transmiterea rezultatelor către studenţi se va face potrivit
calendarului disciplinei și anume, în format electronic sau material tipărit, astfel: eLis.
Referatele se trimit prin sistemul Elis (la rubrica „teme online”) pana la data ultimului
tutorial.

14.9 Bibliografie
1. Marta Claudia Cliza, Drept Administrativ. Partea I-Curs universitar, Editura
Prouniversitaria, București, 2017. ( cota biblioteca 342.9/C57)
2. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ. Editia a 3-a. Vol. 1, Editura C.H. Beck;
Bucuresti, 2014. (Cota bilioteca 342.9/A67)
3. Elena Emilia Stefan, Drept administrativ: partea I: curs universitar,editia a 2a
Editura Universul Juridic, București, 2016. ( cota biblioteca 342.9/S81)
4. Verginia Vedinas, Drept administrativ. Editia a 8-a, Editura Universul Juridic,
București, 2014. ( cota biblioteca 342.9/V40)

14.10.Bibliografie finala

1. Marta Claudia Cliza, Drept Administrativ. Partea I-Curs universitar, Editura


Prouniversitaria, București, 2017. ( cota biblioteca 342.9/C57)
2. Dana Apostol Tofan, Drept administrativ. Editia a 3-a. Vol. 1, Editura C.H. Beck;
Bucuresti, 2014. (Cota bilioteca 342.9/A67)
3. Elena Emilia Stefan, Drept administrativ: partea I: curs universitar,editia a 2a
Editura Universul Juridic, București, 2016. ( cota biblioteca 342.9/S81)
4. Verginia Vedinas, Drept administrativ. Editia a 8-a, Editura Universul Juridic,
București, 2014. ( cota biblioteca 342.9/V40)

137