TEST

DE EVALUARE CURENTĂ I A CUNOȚTINȚELOR LA

PSIHOLOGIA GENERALĂ
a. I, Criminologie, Drept

1. Psihologie ca știință a parcurs următoarele etape:

- preștiințifică: omul își pune întrebări despre viața sa psihică interioară și
comportamentul său în baza experiențelor proprii cotidiene, fiind transmise de
la o generație la alta prin legende, mituri (durează până la apariția primelor
sisteme filosofice ale antichității – sec. 4-5 î. Hr., iar cei mai remercanți
reprezentanți sunt Teofrast, Democrit, Aristotel);
- filosofică: este cea mai lungă (sec. 4-5 î. Hr. – 1879) și se caracterizează prin
abordarea, analiza și interperetarea fenomenelor psihice în mod sistemic, în
baza unor criterii logice, ipoteze și principii metodologice, iar abordarea
psihicului are la bază modelul materialist (psihicul apare în baza procesului
natural de mișcare evolutivă a materiei), idealist (psihicul este creat de o forță
spirituală și e fundamentat începând cu Platon), dualist (apare ca compromis
între primele două abordări și e descris de Aristotel, Descartes).
- științifică: începe din 1880 până în prezent și reflectă abordarea, analiza
fenomenelor psihice în baza cercetărilor științifice sistematice, a
experimentelor sociale, a observației, a aplicării unor metodologii coerente etc.
2. Psihicul uman are următoarele componente:
- inconştientul numit şi psihicul primar sau “de profunzime” este format din
totalitatea fenomenelor psihice latente, care scapă conştiinţei.
- subconştientul numit preconştientul/postconştientul, formează zona de tranziţie
dintre inconştient şi conştient și include fenomene psihice care, fie că au fost
cândva conştiente, postconştient, fie că vor deveni conştiente, preconştient.
- conştientul include acele fenomene psihice de care ne dăm seama și datorită
căruia realizăm o adaptare corectă la mediu, având un comportament adecvat
(conştiinţa de sine – ce se petrece în noi și cu noi și conştiinţa de lume – ceea
ce se petrece în jurul nostru).
3. Metoda observării are următoarele ajunsuri:
- identificarea diferitor tipuri de comportament individual şi grupal: reacţii,
atitudini, relaţii, gusturi, fapte etc. în diferite sfere ale vieţii sociale;
- studierea procesului de comunicare interpersonală în cadrul diferitor tipuri de
comunicare în masă: şedinţe, conferinţe, mitinguri, lecţii, mese rotunde, etc.
Neajunsurile observației:
- observând anumite laturi de comportament, cercetătorul stabileşte doar sub
formă ipotetică raportul de tip cauzal;
- observaţia presupune un anumit grad de subiectivitate, şi anume,
subiectivitatea observatorului în baza percepţiei emoţionale şi afective,
nivelului de competenţă profesională, trăsăturilor de personalitate, etc.
- informaţia obţinută prin observaţie destul de greu se supune unei analize
cantitative (statistice ).
4. Psihologia generală este alcătuită din:
- legile generale ale activităţii psihice a omului adult şi normal;
1
 - principiile generale teoretice şi metodele principale de cercetare a psihicului;
- noţiunile ştiinţifice de bază ale științei.
5. Tipurile activității umane sunt:
- învățarea: formarea cunoștințelor și abilităților, dezvoltarea gândirii și
conștiinței umane. (învățarea acționează mai mult pentru schimbarea omului
decât a lumii din jur);
- munca: procesul/acțiunea orientată a omului pentru a transforma natura și
societatea și pentru a satisface nevoile personale și sociale (un loc special în
cadrul muncii revine ocupașiilor creative, în rezultatul cărora apar cunoștințe
noi, invenții, opere de artă etc.);
- jocul: forma de exprimare liberă a unei persoane, care vizează reproducerea și
asimilarea experienței publice (evidențiază libertatea, emoționalitatea pozitivă,
izolarea în timp și spațiu și prezența unor reguli acceptate voluntar);
6. Activitatea umană este constituită din următoarele elemente:
- motive – acele forțe interne care sunt asociate cu nevoile individului și îl
încurajează la o anumită activitate (arată de ce se efectuează activitatea);
- scopuri – cele mai importante pentru o persoană obiecte, fenomene, sarcini, a
căror realizare și deținere sunt esența activității și reflectă reprezentarea ideală
a rezultatului viitor (arată pentru ce se efectuează activitatea);
- metode și tehnici (acțiuni) – elemente de activitate relativ finalizate, menite să
atingă obiective intermediare subordonate unui motiv comun (arată cum se
efectuează activitatea).
7. Procesele cognitive sunt:
- gândirea (antrenează, orientează, conduce şi valorifică toate procesele şi
funcţiile psihice);
- memoria (întipărirea, stocarea (depozitarea) şi reactualizarea selectivă a
informaţiilor);
- imaginația (elaborarea unor imagini şi proiecte noi, pe baza combinării şi
transformării experienţei anterioare).
8. Senzația este procesul cognitiv care constă în reflectarea în creierul omului a
unor însuşiri separate ale obiectelor şi fenomenelor lumii reale în timpul
acţiunii directe a acestora asupra receptorului, prin realizarea unor acţiuni
neuropsihice organizate şi complexe (detectarea şi diferenţierea; codificarea şi
interpretarea psihică; modificarea comportării omului faţă de stimulii
recepţionaţi la un moment dat).
9. Percepția este proces psihic-senzorial complex care ajută la crearea certitudinii
aflării omului printre celelalte obiecte din jur, astfel contribuind la:
- informarea asupra existenţei şi caracteristicilor obiectelor din lumea
înconjurătoare, fapt care facilitează adaptarea omului la lumea obiectelor;
- ghidarea, orientarea, reglarea comportamentelor omului;
10. Percepția are următoarele feluri:
- Percepția spațiului (percepția formei și mărimii obiectelor, percepția distanţei
la care se află amplasat obiectul, percepţia orientării (direcţiei) obiectelor și
percepţia reliefului);
- Percepția timpului: percepţia succesiunii (adică a trecerii de la un moment de
timp la altul), percepţia şi estimarea duratei (adică a intervalului care separă
2
 doi stimuli între ei), orientarea temporală (situarea unei faze a schimbării în
raport cu un întreg ciclu de schimbări);
- Percepția mișcării, adică a deplasării obiectelor în spaţiu, la schimbarea poziţiei
lor într-un interval de timp determinat.
11. Reprezentarea este proces cognitiv-senzorial care reflectă, sub forma unor
imagini mai mult sau mai puţin schematizate, obiectele şi fenomenele realităţii,
în absenţa acţiunii directe a cestora asupra analizatorilor.
12. Memoria este procesul psihic cognitiv care defineste dimensiunea temporală a
organizarii psihice a omului, integrarea ei în segmentele orizontului temporal –
trecut, prezent, viitor și contribuie la dobândirea continuității identitații umane
de-a lungul anilor.
13. Procesele memoriei sunt:
- memorarea – procesul mnezic de întipărire a informaţiilor și dacă informaţia
dată este calificată ca necesară şi utilă ea este transmisă spre păstrare;
- păstrarea – stocaea informațiilor necesare și utile, pentru a putea fi eventual
utilizate în executarea unei sarcini;
- reactualizarea – activarea și evocarea informațiilor supuse regimului de
păstrare;
- uitarea – procesul de lichidare a informației care nu rezistă probei la
semnificaţie şi utilitate.
14. Se cunosc următoarele tipuri de memorie:
- memoria de foarte scurtă durată (memoria senzorială), cu ajutorul căreia este
posibila distingerea unor excitanți care apar un timp foarte scurt în câmpul
perceptiv, făcându-i să dureze până la 0,25 – 0,50 sec. Astfel, privind un film,
imaginile statice expuse sub 0,10 sec. se contopesc și creează iluzia mișcării;
- memoria de scurtă durată are o capacitate redusă (poate reține circa 7 elemente
pentru maximum 20 – 30 sec.) care intermediaza informația intre memoria
senzorială si memoria de lungă durată. Aici se formează „câmpul atenției”;
- memoria de lungă durată are o capacitate de stocare imensă, „transferând”
gradual în ea cele mai importante informații din memoria de scurtă durată (cu
cât informația este repetată/utilizată mai mult, cu atât mai mult cresc șansele
stocării sale).
15. Gândirea este clasificată în:
- după sursa problemei de gândire: gândire teoretică și gândire practică;
- după modul de abordare a problemei: gândire convergentă (se produce într-un
cadru anume, nu depăşeşte limitele spaţiului problemei și operează în bază de
algoritm, calapod, tipar, stereotip; gândire divergentă (care în căutarea soluției
optime, poate rupe stereotipurile și identifică mai multe soluții la aceiași
problemă);
- după tipul metodei de cercetare a problemei: gândire analitică (analizează
lucrurile în detaliu, în profunzime) și gândire sintetică (se raportează la întreg
şi operează conexiuni între părţile acestui întreg, creând structuri, sisteme,
viziuni complexe şi de ansamblu);
- după sensul gândirii, adică a ceea ce se întâmplă în jur și cu noi : gândirea
pozitivă (redă lucrurilor, evenimentelor din jur semnificații pozitive, optimiste)

3
 și gândirea negativă (imprimă lumii din jur culori sumbre, periculoase,
pesimiste);
- după poziția omului față de produsele și derularea gândirii : gândirea critică
(pune totul la îndoială, e specifică scepticilor) și gândirea necritică (este
conformistă, adică o gândire cu capul altuia).