Cataractă

Cataracta este o boală care atacă ochiul și se manifestă prin

opacifierea cristalinului sau a capsulei lui. Această opacifiere este
responsabilă de o scădere progresivă a vederii, la început însoțită de
o jenă la lumină (fotofobie). Scăderea vederii poate fi rapidă (câteva
săptămâni) dacă e din cauza unui traumatism.

Etimologie[
Substantivul românesc cataractă are etimologie multiplă: fr.cataracte,
„cataractă”, „grapă”, „grilaj (mobil) care apără poarta unei cetăți”,
lat.cataracta, „cataractă”, „grilaj care apără poarta unei cetăți sau
intrarea unui pod” [1], ger.Katarakt, „cataractă”.[2] În franceză,
cataracte a intrat, prin împrumut, din limba latină medicală, cataracta,
cu aceleași sensuri.[3]

Clasificare[

cataracta avansată
Se clasifică în mai multe categorii:

 congenitală — este consecința unui proces patologic

intrauterin. Are diferite forme: zonală, capsulară anterioară,
capsulară posterioară și nucleară, dar nu progresează. Se poate
trata prin secționarea unei porțiuni a irisului și a capsulei
cristaliniene.
 senilă — apare în urma tulburării nutriției cristalinului la unele
persoane trecute de vârsta de 50 de ani, cel mai des din
cauza diabetului zaharat. Se caracterizează prin schimbarea
treptată a culorii pupilei în alb-cenușiu, scăderea progresivă a
 vederii și, uneori, prin dublarea sau deformarea imaginii. Poate fi
evitată prin extragerea cristalinului și înlocuirea lui cu
o lentilă biconvexă de 10 dioptriisau prin folosirea ochelarilor.
 traumatică — reprezintă o urmare a lezării capsulei cristaliniene
prin lovituri.
 complicată — este consecința unor boli intraoculare
(iridociclită, glaucom ș.a.).
 radiativă — este rezultatul expunerii la radiații ionizante
(neutroni, raze Roentgen).

Istoric[
Această boală este cunoscută din Antichitate atât la
chinezi, sumerieni, indieni (prima descriere a unei operații de operație
extra-capsulară a cataractei în tratatul de chirurgie,
în sanscrită सश्र
ु तु संहिता, transliterat: Suśruta Samhita, datorat
lui Susruta), egipteni (atestată sub Ptolemei) cât și la greci și romani
unde a fost observată la animale și la oameni. 
Aulus Cornelius Celsus descrie operația (practicată de
medicul Galenus care se servea de un ac inserat în ochi, în spatele
cristalinului) și tratamentul cataractei, în tratatul său de medicină De
Arte medica: despre cașetele cu colire, care făceau oficiul de tampon,
sunt înscrise denumirile ingredientelor și numele oculistului.
În Evul Mediu, în secolul al X-lea, în Andaluzia musulmană, un
savant și chirurg de origine berberă, Abulcasis (cca. 950-1013), a
descris două procedee chirurgicale, inventate de el, unul pentru
cataracta la adult, iar cealălalt pentru cataracta la copil. El opera
cataracta cu un instrument asemănător unei lingurițe adaptat la
vârsta pacienților. Lucrarea acestui savant, Kitab Al Tasrif, este
păstrată la Muzeul Național din Madrid. Andaluzii moderni i-au ridicat
un bust la Córdoba, nu departe de universitatea de medicină din
acest oraș.
În secolul al XI-lea, Omar ben Ali el Mausli a descris o nouă tehnică:
evacuarea fragmentelor cristalinului prin aspirare bucală, cu ajutorul
unui ac sub formă de tub cu deschidere laterală.[4]
Pierre Franco, în secolul al XVI-lea, este un pionier francez al
tratamentului chirurgical al cataractei.
Meicul major al spitalelor regelui, Pierre Brisseau, a fost primul, în
1705, care a descris, pornind de la autopsii, cataracta ca fiind o
opacifiere a cristalinului..[5]
Jacques Daviel este părintele chirurgiei moderne a cataractei: în
descendența operațiilor[6] realizate începând din 1708 de
către Charles Saint-Yves și Jean Méry, el generalizează, începând
din 1741, practica extragerii cristalinului, care a înlocuit, în mod
progresiv, vechea practică (aceasta din urmă a rămas utilizată până
în secolul al XIX-lea în Occident și mai este practicată în Africa de
vrăjitorii-chirurgi). Metoda lui Daviel ameliorată de către Georg
Joseph Beer (extracția intracapsulară a cristalinului) și de
către Albrecht von Gräfe (incizia lineară periferică) este de atunci
încoace adoptată de toți oftalmologii.[5][7]
Cataracta a fost descrisă sub diverse forme și se folosește adesea
pictura lui Claude Monet pentru a se ilustra cum poate aceasta să
influențeze percepția imaginilor și culorilor: Monet a pictat serii ale
aceluiași subiect de-a lungul anilor când boala sa îi deforma în mod
progresiv vederea.

Epidemiologie[
Cataracta este prima cauză a cecității în țările în curs de dezvoltare:
ea explică aproape 40 % din cele 37 de milioane de cazuri de orbire
din lume. Este vorba, prin urmare, de o problemă de sănătate publică
majoră în aceste țări, cu atât mai mult că tratamentul este cunoscut,
iar aplicarea sa nu este limitată decât de problema costului. Factorii
favorizanți sunt denutriția, deshidratarea, expunerea la Soare. Atunci
survine la subiecți relativ tineri.
În țările dezvoltate, cataracta este îndeosebi observată la persoane în
vârstă; în acest caz este denumită „formă senilă”: mici opacități există
la 50 % din persoanele cu vârsta de 60 de ani, 70 % la persoanele în
vârstă de 70 de ani. Cu toate acestea, cataracta debutează în
general în același timp cu prezbitismul, spre 45 de ani, și este
favorizată de tabagism sau de o miopie mare.[8] 
Există cazuri de cataractă congenitală. În Statele Unite ale Americii,
aproape 20 de milioane de adulți de peste 40 de ani sunt atinși de
această formă de cataractă (cifre din 2004).[9]