Sunteți pe pagina 1din 5

Ochiul este un organ a cărui principală funcție este cea de a detecta lumina.

Se compune dintr-un sistem


sensibil la schimbările de lumină, capabil să le transforme în impulsuri nervoase. Ochii simpli nu fac
altceva decât să detecteze obiectele din jur care sunt luminate sau obscure.Ochiul nu detecteaza doar
lumina ci si culoarea si miscarea vietatilor din jur. Iar durerile de cap pot fi uneori si de la ochi fiindca
acestea se trag de la mult citit de carte sau de la multa lumina ( calculator telefon s.a. )

Ochii compuși se găsesc la artropode (insecte și animale similare) și sunt formați din mai mulți ochi
simpli care permit formarea unei vederi panoramice în mozaic.

La majoritatea vertebratelor și câteva moluște, ochiul funcționează prin proiectarea imaginilor pe o


retină sensibilă la lumină, de unde se transmite un semnal spre encefal prin intermediul nervului optic.
Ochiul are o formă sferică, este umplut de o substanță transparentă, gelationoasă numită umoare
vitroasă, are o lentilă de focalizare numită cristalin și, adeseori, un mușchi numit iris, care reglează
cantitatea de lumină care intră.

Cuprins

1 Vederea la om

1.1 Culoarea ochilor

1.2 Formarea imaginii

1.3 Defecte de vedere

1.4 Axe

2 Note

3 Bibliografie

4 Legături externe

5 Vezi și

Vederea la om

Lumina pătrunde prin partea din față a ochiului printr-o membrană transparentă numită cornee,
înconjurată de o zonă numită albul ochiului sau sclerotică. În spatele corneei se găsește irisul, un disc
colorat (acesta are un caracter unic pentru fiecare individ). Între cornee și iris există un lichid numit
umoare apoasă. Irisul este perforat în centru de un orificiu de culoare neagră, denumit pupilă. Pentru ca
ochiul să nu fie deteriorat, atunci când lumina este foarte puternică, pupila se contractă (și prin urmare,
se micșorează); iar în caz contrar, atunci când este întuneric, pupila se mărește. În continuare, lumina
traversează cristalinul, acesta având funcția de lentilă biconvexă, apoi umoarea sticloasă, în final
imaginea fiind proiectată pe o membrană numită retină. Pleoapele și genele au rolul de protecție a
ochilor. O membrană subțire transparentă, denumită conjunctivă, căptușește interiorul pleoapelor și o
parte din sclerotică.

Culoarea ochilor

Conform unor cercetări, se presupune că toate persoanele cu ochi albaștri se trag dintr-un strămoș
comun, care a suferit o mutație genetică în gena HERC2(d).[1][2][3]

Formarea imaginii

În cazul ochiului emetrop (vederea normală), imaginea se formează pe retină. Pentru ca razele de lumină
să se poată focaliza, acestea trebuie să se refracte. Cantitatea de refracție depinde în mod direct de
distanța de la care este văzut obiectul. Un obiect situat la o distanță mai mare necesită mai puțină
refracție decât unul situat la o distanță mai mică. Cel mai mare procentaj din procesul de refracție are
loc în cornee, restul refracției necesare având loc în cristalin.

Lumina trece prin mediile transparente (cornee, umoare apoasă, umoare sticloasă și cristalin) si
formează o imagine răsturnată pe retină. Pe retină, celulele specializate transformă imaginea în
impulsuri nervoase. Acestea ajung prin nervul optic până la regiunea posterioară a creierului. Acesta din
urmă interpretează semnalele printr-un mecanism complex care implică milioane de neuroni.

Razele de lumină suferă la nivelul ochiului o refracție triplă:

razele de lumină își schimbă direcția;

o refracție are loc la nivelul corneei și câte una pe fiecare față a cristalinului;

imaginea se formează pe retină, pe pata galbenă și este reală, mai mică și răsturnată.

Defecte de vedere
Orice deviere de la starea emetropă(vederea normală) reprezintă un defect de vedere. Cele mai des
întâlnite defecte de vedere ale ochiului uman sunt:

Diferențele dintre defectele principale de vedere

Miopia este cel mai des întâlnit defect de vedere, aceasta având un caracter patologic(apare la naștere)
și ia loc atunci când globul ocular al ochiului miop este mai mare decât cel al ochiului normal, imaginea
formându-se în fața retinei. Miopia este corectată cu ajutorul lentilelor divergente.

Hipermetropia este de asemenea un defect patologic, aceasta însă luând loc mai rar decât miopia.
Globul ocular al ochiului hipermetrop este mai mic decât cel al ochiului normal, în consecință imaginea
formându-se în spatele retinei. Hipermetropia este corectata cu ajutorul lentilelor convergente.

Prezbitismul este un defect de vedere care apare de obicei la bătrânețe, acesta comportându-se în
același mod precum hipermetropia, acesta fiind cauzat de atrofierea elasticității cristalinului.
Prezbitismul este tratat cu ajutorul unei lentile convergente.

Strabismul are drept cauză slăbirea unuia dintre mușchii externi ai globului ocular, acesta fiind corectat
prin exerciții de întărire a musculaturii ciliare.

Cataracta apare cel mai frecvent, la persoanele cu o vârstă înaintată, aceasta fiind cauzată de pierderea
treptată a transparenței(opacifierea) cristalinului. În cazul cataractei congenitale, aceasta este corectată
prin secționarea unei porțiuni a irisului și a capsulei cristaliniene ori prin extragerea cristalinului și
înlocuirea acestuia cu un cristalin artificial reprezentat de către o lentilă biconvexă.

Astigmatismul este o boală oftalmologică manifestată printr-o deformare a corneei care atrage după
sine o refracție defectuoasă a razei de lumină în globul ocular. În cazul astigmatismului, razele de
incidenta de lumină albă ce sosesc la ochi sub formă de raze paralele vor suferi un proces intens și inegal
de refracție, și prin urmare, cu cât această refracție diferențiată va fi mai mare, cu atât astigmatismul va
fi considerat mai grav.

Alcătuirea ochiului : ●tunica externă: -sclerotica ,, albul ochiului " , alb sidefie, fibroasă -cornea
transparentă:situată anterior,bombată, transparentă ☆ ●tunica medie: -coroida(rol de hrănire) -corpul
ciliar(produce umoarea apoasă) -irisul:,,floarea ochiului",cu orificiul pupila ☆ ●tunica internă:
-retina:conține celulele fotosensibile(celule cu con,celule cu bastonaș)

Pe retină se găsesc: ●pata galbenă(zona de maximă acuitate vizuală)-locul unde diametrul ochiului
atinge retina(conține celule cu con) ☆ ●pata albă-locul unde nervul văzului părăsește retina (nu conține
celule fotosensibile)

Glaucomul
Dezlipire de retină

Retinopatia diabetică

Retinopatia hipertensivă

Conjunctivita

Keratopatia

Daltonism

Axe

Ochii vertebratelor și ai unei serii de moluște au două axe importante: axa optică și axa vizuală:

Axa optică reprezintă axa de simetrie a elementelor optice care participă la formarea imaginii pe retină.
Zona de pe retină aflată la intersecția cu axa optică este locul unde aberațiile optice sunt minime, deci
rezoluția imaginii proiectate este optimă.

Axa vizuală este determinată de centrul optic al sistemului de proiecție optică (cornee și cristalin) și de
locul de pe retină care asigură cea mai bună definiție a imaginii (fovea centralis).

Pentru o vedere optimă aceste două axe ar trebui să coincidă, pentru a suprapune imaginea cea mai
clară peste zona de pe retină cea mai aptă să o detecteze. Totuși nu se cunosc specii la care această
coincidență să aibă loc. De exemplu la om unghiul dintre cele două axe este de aproximativ 5°, cu axa
optică deplasată în direcție nazală față de fovea centralis. La alte specii deplasarea poate fi în direcție
nazală sau temporală. Nu se cunoaște motivul pentru care această deviație a rămas necorectată de-a
lungul procesului evolutiv.[4]

La vertebrate există o a treia axă, determinată de poziția nervului optic, care creează pe retină o zonă
incapabilă să recepteze lumina, numită pata oarbă. La om pata oarbă se situează la aproximativ 15° de la
fovea centralis în direcție nazală și ocupă aproximativ 6° din câmpul vizual. Ochii cefalopodelor nu au o
pată oarbă, deoarece nervii se conectează la retină prin spatele acesteia.

Note

^ Bryner J (31 ianuarie 2008). „Here's what made those brown eyes blue”. Health News. MSNBC. Accesat
în 6 noiembrie 2008.; Bryner J (31 ianuarie 2008). „One Common Ancestor Behind Blue Eyes”.
LiveScience. Imaginova Corp. Accesat în 6 noiembrie 2008.; „Blue-eyed humans have a single, common
ancestor”. News. University of Copenhagen. 30 ianuarie 2008. Accesat în 6 noiembrie 2008.
^ „Blue eye color in humans may be caused by a perfectly associated founder mutation in a regulatory
element located within the HERC2 gene inhibiting OCA2 expression”. Human Genetics. 123 (2): 177–87.
martie 2008. doi:10.1007/s00439-007-0460-x. PMID 18172690. Parametru necunoscut |vauthors=
ignorat (ajutor)

^ „A Single SNP in an Evolutionary Conserved Region within Intron 86 of the HERC2 Gene Determines
Human Blue-Brown Eye Color”. American Journal of Human Genetics. 82 (2): 424–31. februarie 2008.
doi:10.1016/j.ajhg.2007.11.005. PMC 2427173 Accesibil gratuit. PMID 18252222. Parametru necunoscut
|vauthors= ignorat (ajutor)

^ Megumi Iizuka, „Welcome to the wonderful world of 3D”, Optics and Photonics News, Vol. 18, Nr. 4, p.
8, aprilie 2007 (articol disponibil online la OSA-OPN.org)

Bibliografie

"Corpul Omenesc", editura RAO, anul 1997, traducerea de Claudia Apostu după enciclpedia "Le corps
humain" Larousse-Bordas, pagina 48-49

Legături externe

Ochiul magic, 2 mai 2007, Mihaela Stanescu, Descoperă

Cum se strică vederea cu trecerea timpului. LEGĂTURA SURPRINZĂTOARE dintre alimentație și orbire, 20
iulie 2012, Cristina Lica, Cristiana Mazilu, Evenimentul zilei

Ce boli trădează ochii, 19 martie 2012, Ioana Raluca Ghioarcă, Evenimentul zilei

Strică ochii televizorul? ȘASE MITURI despre vedere, ochelari și operații cu laser, 21 februarie 2012,
Cristina Lica, Evenimentul zilei

În ce fel umblă chirurgul în ochi, 16 februarie 2010, Florin Condurateanu, Jurnalul Național

Ochii - in viziunea medicinei naturiste, 10 iulie 2010, Amos News

Primul ajutor în leziunile ochiului, 8 aprilie 2008, Steluta Indrei, Jurnalul Național