Noţiuni arhivistice: păstrarea, conservarea, restaurarea

Prin păstrarea documentelor se înţelege preocuparea de a asigura continuitatea

existenţei şi integrităţii acestora. Păstrarea are două semnificaţii temporale: păstrarea
permanentă/continuă şi păstrarea temporară. Păstrarea permanentă sau continuă se referă la
documentele cu valoare istorică care fac parte din Fondul Arhivistic Național al României, pe
când cea temporară presupune păstrarea documentelor un anumit număr de ani determinat de
interesele practice de folosire. Pe durata păstrării arhivele parcurg trei stadii distincte: arhive
curente, arhive intermediare şi arhive istorice.
Arhivele curente sunt formate din documentele zilei și ale anului în care au fost
elaborate. Ele constituie instrumente de decizie și management al activității fiind necesare în
mod curent în activitatea creatorului de documente.
Arhivele intermediare sunt formate din documentele mai vechi de un an care au fost
depuse la arhiva generală a persoanei juridice unde se păstrează mai multe decenii. Arhiva
intermediară conține documente cu regim de păstrare pe anumite termene de timp și documente
cu regim de păstrare permanentă. Sub aspectul păstrării și conservării, stadiul de arhivă
intermediară este cel mai periculos pentru soarta documentelor. La cei mai mulți creatori de
arhivă, în acest stadiu documentele se depozitează în spații precare, inutilizabile pentru alte
scopuri. Asemenea spații cumulează cel mai adesea toate riscurile de degradare și distrugere
posibilă: risc de inundație, umiditate relativă a aerului excesivă, condiție de instalare a focarelor
de degradare biologică etc.
Arhivele istorice sunt formate din documente cu regim de păstrare permanentă. Ele
rezultă din selecționarea arhivei intermediare pe baza procedurilor specifice impuse de norme
și standarde. Începând cu secolul al XX-lea, conceptul de păstrare a fost înlocuit în mod treptat
cu cel de conservare.
Conservarea, potrivit definiţiei din Dicţionarul ştiinţelor auxiliare ale istoriei, este un
complex de măsuri destinat păstrării în cele mai bune condiţii a documentelor de arhivă;
conservarea presupune folosirea de depozite climatizate, dotate cu mobilier specific
corespunzător, organizarea arhivei şi confecţionarea de mijloace individuale de protecţie a
documentelor, aplicarea măsurilor de asigurare, igienă şi întreţinere a arhivelor, restaurarea
documentelor, reglementarea evidenţei şi circulaţiei documentelor în condiţiile asigurării
securităţii şi integrităţii acestora.
 Conform definiţiei din Glosarul de termeni de conservare a arhivei elaborat de
Consiliul Internaţional al Arhivelor, conservarea este disciplina dedicată prezervării şi
restaurării materialelor arhivistice; prezervarea este definită ca „prevenirea sau întârzierea
deteriorărilor şi degradărilor materialelor de arhivă şi bibliotecă prin controlul corespunzător al
mediului sau/şi prin tratamente”.
Acţiunea de conservare operează atât asupra documentului fizic (conservare materială),
cât şi asupra informaţiilor pe care acesta le conţine (conservare intelectuală-complex de
activităţi care se referă la acţiuni de evidenţă şi control al gestiunii documentelor). Conservarea
materială se împarte în conservare preventivă şi curativă. Conservarea preventivă urmăreşte să
asigure condiţiile favorabile de păstrare a fondurilor şi colecţiilor de documente în vederea
stopării degradării acestora; aceasta se poate realiza prin asigurarea construcţiilor şi
echipamentelor necesare, prin ordinea şi igiena depozitelor sau folosirea documentelor în
condiţii controlate şi protejate. Conservarea curativă urmăreşte recuperarea şi restaurarea
documentelor degradate.
Restaurarea, potrivit definiţiei din Dicţionarul ştiinţelor auxiliare ale istoriei, este un
complex de operaţii şi tratamente tehnice adecvate care se aplică documentelor în scopul
eliminării sau inactivării cauzelor de degradare, al stopării procesului de degradare şi al creării
unui grad de rezistenţă sporit faţă de acţiunea viitoare a unor asemenea factori în condiţiile
asigurării depline a integrităţii, securităţii şi menţinerii autenticităţii documentului tratat; există
mai multe metode şi tehnici de restaurare care presupun efectuarea următoarele acţiuni:
dezinfecţia sau dezinsecţia, îndepărtarea unor intervenţii de consolidare sau restaurare
anterioare şi curăţarea impurităţilor, neutralizarea acidităţii documentelor, restaurarea propriu-
zisă care presupune operaţii de reîncleiere, completare a golurilor şi consolidare.
Conform definiţiei din Glosarul de termeni de conservare a arhivei elaborat de
Consiliul Internaţional al Arhivelor, restaurarea este „procesul de ameliorare a stării
documentelor degradate, atât cât este posibil. Scopul restaurării nu este limitat; poate varia de
la reparaţia simplă a unei foi volante la recoaserea şi relegarea unei cărţi, de la eliminarea unei
simple pete la neutralizarea, la stabilizarea PH-ului şi la reîncleierea unui document”. Așadar
restaurarea include reparația și tratamentele chimice legate de consolidarea stării documentului.