Sunteți pe pagina 1din 1

Sec.

XV:

1. Poggio Bracciolini → românii sunt conştienţi de descendenţa lor dintr-o colonie fondată de Traian

2. Flavio Biondo → românii invocă cu mândrie originea lor romană

3. Enea Silvio Piccolomini/Pius II → introduce ideea originii romane a românilor în circuitul ştiinţific european.

4. Antonio Bonfini → românii se trag din legiunile şi coloniile aduse de împăraţii romani în Dacia

5. Filippo Buonaccorsi → descendenţa românilor din colonişti romani

6. Laonic Chalcocondil → numeşte daci pe românii din N Dunării şi vlahi pe cei din S

Sec. XVI:

1. Umanistul român Nicolaus Olachus, Hungaria →afirmă şi argumentează romanitatea românilor.

2. Învăţatul sas Johanes Honterus→a înscris pe o hartă numele „Dacia”, pentru întreg teritoriul locuit de români.

3. Cronicarul maghiar Ştefan Szamosközy→a susţinut descendenţa romană a românilor/după 1600 şi-a schimbat opinia.

Sec. XVII:

1. Cronicarul român Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei→ „De la Râm ne tragem şi cu a lor cuvinte ni-i amestecat
graiul”/vechimea, latinitatea, şi continuitatea românilor.

2. Cronicarul român Miron Costin, De neamul moldovenilor→ vechimea, latinitatea, şi continuitatea românilor.

Sec. XVIII

1. Stolnicul Constantin Cantacuzino, Istoria Ţării Româneşti→ continuitatea de viaţă a dacilor sub stăpânirea romană,
unitatea şi continuitatea românilor/ „toţi aceştia dintr-o fântână au izvorât şi cură”

2. Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei (Descriptio Moldaviae)/Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor (1719 –


1722)→ Subliniază descendenţa pur romană, latinitatea şi continuitatea românilor.

3. Ioan Inochentie Micu-Klein, Supplex Libellus→ Este afirmată romanitatea românilor, latinismul pur.

4. „Şcoala Ardeleană”: Samuil Micu, Petru Maior, Aduc ca argumente, vechimea şi criteriul majorităţii în

Gheorghe Şincai, Supplex Libellus Valachorum (1791)→ dorinţa de a obţine drepturi pentru românii din Transilvania