Sunteți pe pagina 1din 4

Comentariu literar

,,Biografie” de Lucian Blaga


Poemul “Biografie” a fost publicat în anul 1929, fiind inclus în
volumul “Lauda somnului”. Există şi alte variante ră mase în
manuscris. Cea mai veche este întitulată “Biografia mea pentru
un prieten”, publicată în anul 1925, în revista “Gândirea”.

Înscriindu-se în cea de-a doua etapă a creaţiei blagiene,


acea “vîrstă simbolică ” marcată de “ruptura ontologică ” între eu şi
cosmos, pierderea dimensiunii para-disiace şi sentimentul
înstră ină rii.

Tema poeziei o reprezintă : universul, destinul omului,


cunoaşterea şi necunoscutul. Cunoaşterea şi necunoaşterea
(“lumina” şi “umbra”), iadul şi raiul (“muntele cu crini”), toate
acestea sînt marcate de contradicţiile universului eului liric.

Poezia dată poate fi inclusă în curentul literar –


expresionismul, deoarece este un apel de salvare a omului, a
spiritului, a valorilor sufleteşti. Se observă întoarcerea spre etern.
Se pune accent pe detaşarea de trup şi contopirea lui cu natura.
Este vizibilă preferinţa pentru transcendent (dincolo de lumea
reală ) şi escaladarea universului ceresc (trecerea spre absolut) .

Compoziţional poezia este alcă tuită din trei strofe (prima


strofă are 11 versuri; a doua, 8 versuri; iar ultima 5 versuri),
fiecare avînd versuri libere, iar mă rime lor este de 13 silabe.
Poezia nu are rimă , iar ritmul corespunde gîndirii şi tră irii poetului.
Forma modernă pe care o foloseşte Lucian Blaga, este o eliberare
de la regulile clasice, fiind o cale directă de transmitere a ideii şi a
sentimentului poetic.

Titlul textului ne poate duce în eroare, deşi poezia se


întitulează “Biografie”, ceea ce sugerează consemnarea
amă nuntelor bine ştiute, textul insistă asupra necunoscutului din
viata sa (“Unde şi cînd m-am ivit în lumină , nu ştiu/ din umbră mă
ispitesc singur să cred/ că lumea este o cîntare / Stră in zîmbind,
vră jit suind/ în mijlocul ei mă -mplinesc cu mirare”).
Biografie e un poem orfic despre cîntă reţul care însufleteşte
lucrurile cu glasul, lira, cuvîntul să u. Ivit din umbră , din întunericul
şi tă cerea iniţială , poetul mirat de sine însuşi şi de lume ,
,,stră in , ,,vră jit , pă şeşte în această cîntare şi lumină care este şi
lumea, pentru a rosti cuvîntul să u poetic.

În vraja luminii cosmice şi a cîntecului universal, eul stră bate


calea ascensională a desă vîrşirii ca eu orfic. Fiinţă atemporală , el
vine dintr-un neştiut tă rîm al adîncului: “Unde şi cînd m-am ivit în
lumină nu ştiu, / din umbră mă ispitesc singur să cred / că lumea e
o cîntare”. Lumea - lumină spre care suie vră jit e totuşi tă rîmul în
care chemarea orfică înlesneşte întîlnirea cîntă rii şi a cuvintelor
stinse în magia poeziei. Aici împlinindu-se, tentînd că tre
“dezmă rginire”, cîntă reţul îşi cercetează “puterile” orfice:
“Cîteodată spun vorbe cari nu mă cuprind, / cîteodată iubesc
lucruri cari nu-mi ră spund”.

Instanţa intermediară între “coperişele iadului” şi “muntele cu


crini”, între vinovă ţie şi neprihă nire, pune acent pe faptul că poetul
aduce cu sine povara destinului omenesc, accesul la taine fiindu-i
deschis: “Închis în cercul aceleiaşi vetre / fac schimb de taine cu
stră moşii, / norodul spă lat de ape subt pietre”. Matricea, sensul
primordial al iniţierii în lume e împlinit în gestul magic al rostirii
muzicale. Tainele şi “Poveştile sîngelui uitat de mult” sunt
energiile sale secrete; timpul poveştilor e privilegiul fiinţei pure,
paradisiace, în ipostaza că ruia se afla eul poetic.

,,Biografie”  reuneşte trei elemente-cheie ale poeziei blagiene:


tă cerea, cuvîntul, cîntecul, triptic ce “corespunde, într-o perfectă
simetrie, dublei deschideri a eului poetic spre spaţiul originar -
nostalgie a «stă rii dumnezeieşti», ori nă zuinţa de a restaura, în
lumea creatului, ” spune Ion Pop.
Orfismul e una dintre temele ce definesc eul problematic blagian.
Biografia poetului-cîntă reţ e a unui eu situat etern în centrul
universului.
Chiar din primele doua versuri, eul liric a folosit ca mijloc de
exprimare antonimia dintre lumină şi umbră . În acest context
lumina este semnul împlinirii, al cunoaşterii poetice, iar umbra
simbolizează destinul uman, misterios, limitele cunoaşterii
raţionale, necunoscutul. Prin contrdicţiile universului, eului liric se
dedubleaza (“stră in zîmbind”, “ma-mplinesc”). Aici sensul
implinirii este cunoaşterea poetică a lumii prin proiectarea ideilo
eului.
În versul al şaptelea (“Cîteodată spun vorbe cari mă cuprind,/
cîteodată iubesc lucruri cari nu-mi ră spund”) tensiunea lirica se
naşte din negaţie; apare mă rturisirea “nevoii de trasfigurare a
lumii”.
Metafora din prima strofa( “Lumea e o cantare”) situează
figura umană în două sfere diferite: în sfera Binelui şi în cea a
Ră ului. Sfera Binelui aparţine paradisului, raiului, muntelui cu
crini, iar sfera Ră ului aparţine unui plan opus Binelui şi anume
iadului(“ coperişele iadului”). Dar lumea este o cîntare pentru că
în diversitatea ei fascinanţă există o armonie unificatoare. Cîntecul
reprezintă o prelungire în lumea tă cerii originare fiindcă numai în
el se regă seşte echilibrul şi armonia.
Strofa a doua descrie universul interior al eului, ca unul
închis; meditativ incercînd să sondeze necunoscutul(“ Seara se-
ntamplă mulcom s-ascult/ în mine cum se revarsă / poveştile
sîngelui uitat de mult”). Seara se asociaza cu reîntoarcerea spre
sine şi spre stră moşi, concentrînd spaţiul (“ în cercul aceleiaşi
vetre”) şi timpul (o durată temporală este parcursă în acest “
schimb de taine cu stră moşi”), iar “ziua” devine simbol al “risipei
pe sine” (“ziua tră iesc împră ştiat ca furtuna”). Tot în această strofă
sunt şi alte simboluri: pîinea (ca simbol al hranei spirituale ce
reprezintă amintirea originilor) şi luna (simbol al trasformă rii, al
visului)(“ Binecuvînt pînea şi luna”).
Pe parcursul poeziei putem desprinde o serie de motive literare.
Spre exemplu în prima strofă se desprinde motivul luminii, a
umbrei, a stră inului, a împlinirii, a vorbelor, a vînturilor, a iadului,
a muntelui cu crini, motivul vetrei şi cel a stră moşilor.

In stofa a doua descoperim motivul norodului, a serii, a sîngelui, a


pîinii, a lunii.

In strofa a treia sînt aşa motive ca : motivul cuvintelor, a


cîntecului, a tă cerii, a somnului lumii şi motivul stelei.
“Biografie” de Lucian Blaga este o artă poetică modernă
pentru că interesul autorului este deplasat de la principiile tehnicii
poetice la relaţia poet-lume. Fiindcă poemul are doar un plan
filozofic secundar, nu este o creaţie filozofică . Eul liric abordînd
problematica cunoaşterii, poezia poate deveni atît pentru cel care
o scrie, cît şi pentru cel care o citeşte, o formă de autocunoaştere.