p. 22.

↓
[18] 2. Vizejdia [P. Vizesda] – tumulul IX.
La doar câţiva paşi mai încolo de cel anterior – înspre Tomnatic – se înalţă o altă movilă
de aproape aceeaşi mărime (: nu este marcată pe harta militară:) în centrul căreia, la adâncimea
de 3 metri am dat de contururile unei lăzi dreptunghiulare, subţire, de lemn, şi în ea – culcate
orizontal una lângă alta – două oase umane de antebraţ, împreună cu mâinile, respectiv cu oasele
degetelor. Anexe însă nici aici nu s-au găsit.
Această movilă cu conţinut ciudat, deşi cade în afara hotarelor pustei, însă foarte aproape
de ea, eu de asemenea o enumăr printre cele din Vizejdia [Vizesda].
Am fi continuat încă, însă între timp a sosit iarna serioasă şi a pus capăt muncii.

3. Poate că activitatea mea fără de succes din aceşti doi ani a cauzat faptul că interesul
care a început să se manifeste atât de viguros în 1894 faţă de săpăturile mele, a scăzut din ce în
ce mai mult din nou la cota zero. Până şi domeniul observa cu apatie străduinţele mele, ba mai
mult, dacă doresc să fiu sincer: s-a săturat total de ele; lucru care este dovedit grăitor şi de faptul
că nici la cele două adrese ale dr.-ului Hampel József scrise ulterior consilierul economic Otto şi
ducesei de San Marco – în favoarea tumulilor de la Vizejdia [P. Vizesda] – nu a răspuns cu nici
un cuvânt.
În aceste împrejurări într-adevăr am privit cu ochi rătăciţi în depărtările neclare ale ţintei
mele. Oare o voi atinge, când pe drumul ce duce către ea sunt atâtea [19] obstacole, iar eu, nici
cu cea mai mare bunăvoinţă nu le pot birui – pe toate.

1897

În luna februarie al acestui an am fost mutat la Comloşu Mare [Nagy-Komlós] – în centru

– în calitate de controlor/ supraveghetor. Cu inima îndoită am plecat de la Vizejdia [Vizesda], de
la pusta mea, unde am trăit cu toată dăruirea şi cu bucurie pentru profesiunea mea.
Cât de pustie mi se arăta viaţa de captiv din Comloş [Komlós], însă faptul că totuşi nu s-a
transformat în acel ceva care mă înspăimânta, ba tocmai, că ulterior m-am împăcat întru totul cu
mine însămi, acest lucru îi datorez numai arheologiei.
Totuşi mi-a trebuit un an întreg până m-am împăcat cu soarta mea. Din acest motiv în
1897 săpăturile au stagnat; am parcurs mai multe lucrări de arheologie şi – am ţesut planuri.
În timpul excursiilor mele oficiale văzând tot timpul acea multitudine a movilelor care în
hotarul Comloşului Mare [Nagy-Komlós] şi în jurul său – în jurul comunelor învecinate, anume
la Tomnatic [Nagy Ősz], Sânnicolaul Mare [Nagy-Szentmiklós], Nerău [Nyerő], Mokrin,
Kikinda Mare [Nagy Kikinda], Teremia Mare [Nagy-Teremia] etc. – aşteaptă sapa
cercetătorului: am început să visez la cercetarea arheologică a acestei zone, iar mai târziu m-am
preocupat în mod serios de această idee. Ştiam foarte bine că un Mäcena bogat şi entuziasmat
pentru ştiinţa din ţară ar putea termina în câteva luni acea muncă pentru terminarea căreia eu ar
trebui să preliminez o viaţă întreagă, şi întrebarea este – dacă îmi va ajunge chiar şi asta; însă
totuşi, am decis că voi prelimina totul: timpul, perseverenţa; [20] am decis că voi lupta din
răsputeri măcar pentru a mă apropia de ţintă, ştiind că numai prin milostivirea lui Dumnezeu voi
fi capabil să realizez aceasta – să o ating.

1. Trebuie însă să amintesc aici acea săpătură de probă pe care am făcut-o în comitatul
Bács-Bodrog. Deoarece petrecându-mi sărbătorile de Crăciun la O-Soove, la cumnatul meu, mi-a
ajuns la cunoştinţă că aici – la sălaşul zis Schmoll, în timp ce săpau o fântână, au ieşit la
suprafaţă oase umane, cioburi şi monezi. Deşi vremea nu a fost favorabilă, în 26 decembrie m-
am dus – cu 4 oameni – la faţa locului, unde foarte aproape de casa de locuit am găsit un loc mai
ridicat de forma unui cerc mai mare, care a fost presărat cu cioburi; din păcate, din cauza
prelucrării pământului acestea au fost atât de mult zdrobite încât abia sau de loc nu au putut oferi
vreo concluzie. Doar mai târziu, cu ocazia săpăturilor a ieşit la iveală fragmentul de buză al unui
vas mai mare de mărimea unei jumătăţi de palmă, al cărei ornament îl constituia un şir de
amprentă de degete. În şanţul tras în mijlocul suprafeţei semnalate cu cioburi nu am putut săpa
mai adânc de 1 metru, pentru că solul a fost foarte apos şi lipicios, în el am găsit două cranii
umane, care în scurt timp s-au desfăcut bucăţi, şi un cercel de bronz foarte interesant – împletit
din trei fire de sârmă, cu diametru de 2 centimetri – în formă de verigă. A doua zi timpul a
devenit foarte sever, astfel că nu am mai putut continua cercetările. Oricum, examinarea mai
atentă a acestui loc ar fi o muncă ce ar merita făcută.

[21] 1898

În acest an printre primele mele preocupări a fost: să intru în asociaţia naţională de

antropologie şi arheologie. Considerând în mod cert că a fost un delict prin omisiune faptul că
acest lucru nu a fost făcut până acum, în această situaţie m-am adresat lui Hampel. Profesorul
savant nu doar mi-a îndeplinit dorinţa, dar cu această ocazie m-a onorat cu o scrisoare atât de
dragă, de încurajatoare, încât acesteia aici, în acest jurnal – precum în cartea istoriei întregii mele
munci depuse în slujba unui scop nobil –