p. 23.

↓
în mod meritat trebuie să-i ofer loc.
Scrisoarea sună astfel:
„Budapest, 1898 II. 5.
Mult stimate Domn,
O datorie veche îmi apasă sufletul, atât de veche încât nici nu am mai sperat că veţi
rămâne un aderent al nostru, şi iată că scumpă Dvs. scrisoarea aduce dovada grăitoare a osârdiei
stăruitoare şi a devotamentului de nezdruncinat faţă de branşa [specialitatea] noastră!
Mulţumesc mult această călduroasă simpatie şi am primit cu îndatorare faptul că sunteţi
atât de îngăduitor faţă de răspunsul meu întârziat (la scrisoarea Dvs. veche).
Imediat v-am îndeplinit dorinţa, întrucât l-am anunţat pe D r. Szendrei János, secretarul
soc[ietăţii] naţ[ionale] de arh[eologie], de intrarea Dvs. în societate; ca membru al societăţii
începând din 1898 în mod regulat veţi primi caietele Arch. Értesítő.
Vă recomand mai mult acest demers, decât simpla abonare pentru că este cu ceva (cu 1
forint) mai ieftin.
Raportul despre săpăturile de la Vizejdia [Vizesda] nu a apărut încă [22] deoarece am
strâns şi încontinuu mai strâng date pentru arheologia populaţiei din Câmpie [Alföld] din
perioada secolelor I-III. după Cristos.
Poate în acest an va fi cazul atât de copt încât în sfârşit voi putea publica. Dacă va apare
vă voi servi cu câteva exemplare, ca să se poată da domnului director principal, poate şi contesei
etc. (: aici se înţeleg consilierul Otto şi ducesa de San Marco. Observaţia lui Nagy:).
Va părea ciudat că un lucru ce pare atât de simplu necesită atât de mult timp, şi din
această cauză trebuie să amintesc înspre propria-mi scuză că a trebuit să rătăcesc prin alte două
ere total diferite ale arheologiei, de când am fost împreună la Vizejdia [Vizesda], am scris o carte
despre epoca de bronz de la noi din ţară şi acum se află în pragul apariţiei un volum destul de
corpolent despre antichităţile din secolele IV.-X. după Cristos de la noi din ţară. Astfel tăcerea
mea supărătoare nu se trage din indolenţă, ci de acolo că cele două lucrări au înlăturat-o total din
mintea mea pe cea de-a treia temă, şi prin aceasta am reuşit să cad în păcatul nerecunoştinţei
grosolane în faţa gazdei mele dragi din Vizejdia [Vizesda], la care am reuşit să petrec zile atât de
plăcute.
Mulţumesc pentru că atât de generos aţi trecut cu vederea lipsurile mele şi nu le-aţi
interpretat greşit. Acum, deoarece în curând voi pătrunde în antichităţile iazigilor, toate relatările
Dvs. legate de cercetările Dvs. reprezintă un interes sporit pentru mine şi nu mai trebuie să vă
temeţi că nu veţi primi răspuns la scrisorile Dvs.
Vă rog să le transmiteţi salutările mele tuturor acelora [23] cu care am avut întâlniri atât
de plăcute la Vizejdia [Vizesda] şi primiţi încă o dată sincera mea afecţiune, cu care vă rămân
al Dvs. credincios întru totul
Hampel József.”
Aceste rânduri calde într-adevăr le-am primit cu suflet recunoscător [şi] sensibil;
arheologul diletant a citit cu bucurie în ele că acel ceva care îl împinge către perseverenţă şi îl
umple cu atâta entuziasm: va avea, [da] va avea un strop de rezultat nepieritor.
Între primii mei paşi făcuţi – către marele scop – se numără acea chemare lansată către
membrii asociaţiei de la Comloşu Mare [Nagy Komlós], în urma căreia s-au adunat 25 de forinţi
şi 50 de creiţari.
 Este adevărat că din sommă [sumă], formulând modest, încă mai lipseau două zerouri,
însă meditam în aşa fel: dacă toate mediile – care încă vor mai fi abordate – vor dona atât, nu voi
avea de ce să mă plâng.
În 12 a lunii mai, în sfârşit, am putut deschide o movilă de la Comloşu Mare [Nagy-
Komlós].
1. Comloşu Mare [Nagy-Komlós] tumulul I.
Acesta – se află pe terenul de păşunat din partea de nord a comunei. Direct lângă drumul
ce duce spre Nerău [Nyerő], pe malul de dincoace a Galaţcăi [Galacka], aproape de topitoria
artificială de cânepă.
Moviliţa doar aşa îi bate la ochi privitorului atent, încât ea formează parcă coronamentul
din punctul cel mai înalt al malului cu povârniş blând; înălţimea ei abia dacă are 30 de
centimetri, diametrul circumferinţei sale este de cca. 8 metri.
Urmând din nou metoda mea veche, deşi total greşită respectiv incompletă, am tras [am
pus să fie săpat] pe mijlocul movilei un şanţ lat de 2.5 metri şi lung de 12 metri [24] care înainta
[a mers] paralel cu comuna. Deja la adâncimea de 80 de centimetri – în centru – am descoperit
un craniu de om. Acest craniu deosebit de lung, respectiv plat, dar mic – fără urme de sicriu – a
fost culcat pe tâmpla stângă, dinspre vest spre est; imediat deasupra lui, am putea spune că pe el,
[s-a aflat] o bucată de piatră cât o palmă mai mare, rotundă, plată, după forma ei semăna izbitor
de tare cu acea pâine care se coace pentru soldaţi la armată (ba chiar această asemănare a fost
sporită [şi] de faptul că mai târziu când am spălat piatra – aceasta s-a rupt în două şi demonstra o
crustă groasă de jumătate de centimetru, mai închisă la culoare şi mai tare, până când culoarea
masei mai slabe din interior a fost galben-cenuşie).
În afară de craniu, dinţii căruia au fost întregi, abia s-a mai păstrat ceva din schelet; mai
mult, şi acela s-a desfăcut în bucăţi – în pofida tuturor precauţiilor – atunci când l-am scos.
Cercetând cu cea mai mare atenţie zona de descompunere a scheletului, în zona gâtului
am găsit 3 bucăţi de mărgele,