Sunteți pe pagina 1din 2

ROMANTISMUL

- mişcare literară care apare în Anglia, Germania, Franţa la sfârşitul secolului al


XVIII-lea şi se dezvoltă în prima jumătate a secolului al XIX-lea
- a cunoscut două forme de manifestare: un Romantism Înalt care presupune teme şi
motive de o mare profunzime(omul de geniu, atingerea absolutului, timpul, macro şi
microcosmosul etc.)şi un Romantism Minor (romantism Biedermaier) ce cultivă spaţii
banale, dorinţa de linişte a omului mediu, idealuri mărunte, pline de confort
Reprezentanţi: Schlegel, Novalis, Hoffman, Heine, Tieck, fraţii Grimm (Germania);
Coleridge, Byron, Shelly, Keats, Wordsworth (Anglia); Chateaubriand, Hugo,
Lamartine, Musset, Vigny, Nerval (Franţa); Manzoni, Leopardi, Carducci (Italia);
Puşkin, Lermontov (Rusia)

Caracteristici:

- apare ca reacţie la rigorile impuse de Clasicism


- presupune înnoirea limbajului poetic şi modificarea discursului literar
- sentimentul, pasiunea trăirii predomină asupra raţiunii
- aspiraţia spre originalitate, încălcarea barierelor tematice şi formale
- este accentuată subiectivitatea prin exacerbarea eului poetic
- se valorifică specificul naţional, trecutul istoric, folclorul, datinile, obiceiurile,
credinţele, miturile
- antiteza este procedeul artistic fundamental (construcţia personajelor, stări sufleteşti
contradictorii)
- fiinţa umană apare în complexitatea ei antinomică, sfâşiată de pasiuni, marcată de
hazard
- omul romantic este o fiinţă stranie, o natură rară (demonul, banditul generos,
personajul fatal, damnatul, persecutaul, generosul excesiv)
- apar personaje excepţionale care evoluează în situaţii excepţionale
- personajele provin din toate mediile sociale, inclusiv de la periferia societăţii
- condiţia omului de geniu este abordată din perspectivă filosofică
- natura devine cadru sugestiv (peisaje nocturne, depărtări fascinante, spaţii exotice,
ţinuturi stranii sau subluime)
- limba literară se îmbogăţeşte prin valorificarea tuturor registrelor: popular, regional,
arhaic sau oral
- libertatea genurilor şi speciilor, care interferează: în liric se amestecă epicul şi
dramaticul, apare poemul filosofic, teatrul poetic
- specii literare promovate de romantici: meditaţia , elegia, poemul filosofic, drama,
nuvela istorică
- stilul romantic este retoric, exaltat, pitoresc, susţinut de antiteză, hiperbolă

Teme şi motive:

- iubirea ( noaptea, luna, dorul, aşteptarea)


- natura (terestră: lacul, marea, teiul, salcâmul, ploaia vegetală
cosmică: călătoria printre aştrii, naşterea sorilor)
- timpul şi spaţiul infinite, macrocosmosul şi microcosmosul
- atracţia ilimitatului, a transcendentului, meditaţia filosofică
- omul de geniu şi condiţia acestuia în societate (singurătatea, superioritatea, creaţia,
nemurirea)
- obsesia idealului, aspiraţia spre absolut, spre desăvârşire( floarea albastră,
- nostalgia originilor, întoarcerea spre illo tempore (aheul, metempsihoza, dublul,
umbra)
- valorificarea tiparelor mitico-magice, folclorice(Zburătorul, Lucifer, dorul, fata de
împărat, magul)
- cultivarea misterului, sondarea sufletului şi a psihicului(visul, inconştientul,
iraţionalul)
Stări şi forme de existenţă specifice romanticilor:
- melancolia (amestec de plăcere cu durere: “dureros de dulce”- oximoron)
- frenezia (stare de exaltare, de dinamism)
- misticismul ( căutarea absolutului, atingerea condiţiei divinităţii)
- fantasticul (obsesia insolitului, a necunoscutului, a straniului, a misterului, a magiei)
- pitorescul (ceea ce e expresiv, natural, atrăgător) şi exotismul (geografia spaţiilor
îndepărtate)

Romantismul românesc

- se manifestă începând cu perioada paşoptistă (1830-1860): Grigore Alexandrescu,


Dimitrie Bolintineanu, Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri
(Romantism Minor)
- Romantismul eminescian: Mihai Eminescu (Romantism Înalt)
- Romantismul posteminescian - coexistă cu Clasicismul, Sămănătorismul,
Simbolismul în diferite forme: George Coşbuc, Octavian Goga, B. Şt. Delavrancea,
Alexandru Macedonski

Criticul literar Paul Cornea afirma: “Curentul romantic va marca substanţa literaturii
române, desfăşurând din aceeaşi celulă germinativă o floră exuberantă şi infinit
diversă” (“Originile romantismului românesc”)