Îmbinările

O mare problemă atunci când prelucrăm lemnul este lungimea şi mărimea pieselor pe care
trebuie să le creăm. De-a lungul timpului tâmplarii au inventat şi inovat nenumărate tehnici şi
metode de îmbinare a lemnului. În materialul de mai jos vă vom prezenta câteva din aceste
tehnici.

Îmbinări de muchie şi de legătură.

Îmbinare destinată construirii unei piese de lemn mai late şi mai lungi. Îmbinările în muchie sunt de două
feluri:
  - cele realizate din 2 piese finite (şlefuite şi încleiate);
  - şi cele întărite cu lambă şi uluc, pene, etc.

Dacă la îmbinare se folosesc accesorii metalice, e numită de legătură şi se foloseşte de regulă la construcţia
caselor.

Îmbinarea cu lambă, muchie-muchie

are o rezistenţă mai mare decât cea pe care o putem obţine cu o
îmbinare în joantă. De reţinut este faptul că lamba pe care o vom
introduce în uluce trebuie să fie din lemn de esenţă tare iar dacă
lemnul din care realizăm piesa permite, fibra lemnului lambei să fie
în unghi drept faţă de piesele îmbinate.

Îmbinarea dublă, în lambă şi uluc, cu lambă aplicată

este folosită la îmbinarea pieselor de lemn mai groase, această
îmbinare dublă oferă o rezistenţă sporită şi nu permite nici curbarea
îmbinării.
Îmbinarea în lambă şi uluc
folosită pentru a creşte rezistenţa fibrelor de lemn la crăpare,
cepurile sunt plasate în locaşuri special decupate în lungimea
şanţului la distanţe proporţionale cu forţa care se doreşte a fi atinsă.

Îmbinarea cant pe cant simplă, cu cozi de rândunică gemene

este o tehnică veche, în care se fac adâncituri în lemn pentru cozile
de rândunică făcute din lemn de esenţă tare.

Îmbinarea cant pe cant cu biscuit

îmbinare întărită cu biscuiţi prefabricaţi, lipiţi în locaşuri realizate
cu maşina de debitat locaşuri de biscuiţi.

Îmbinare cu uluc şi lambă proprie

Acest nou tip de îmbinare cant pe cant a pieselor de lemn constă în alăturarea unui cant care are un profil
exterior, o lambă, de un alt cant care are un profil interior, un uluc. Metodă de îmbinare ce permite
îmbinarea mai multor piese
de lemn ce vor forma la final un panou.

Îmbinare dublă cu uluc şi lambă proprie

se foloseşte pentru a uni bucăţi de lemn mai groase, folosind uluce
duble asigurăm o rezistenţă mai mare îmbinării.
Îmbinare cu uluc şi lambă alternativă proprie
Realizând la fiecare piesă un uluc şi o lambă proprie de
lungimi/adâncimi diferite vom oferi pieselor îmbinate astfel o
rezistenţă mai mare la răsucirea laterală.

Îmbinare cu uluc şi lambă, cu contrapofil

ajută la ascunderea efectului oricărei contracţii a lemnului, care
astfel ar expune o îmbinare deschisă. Folosită des în placare
(lambriuri), când plăcile sunt bătute discret în cuie în loc de a fi
lipite împreună.

Îmbinare cu uluc şi lambă, cu scobitură şi cep

vom folosi această îmbinare pentru a ataşa o piesă în cruce la
capătul unor placi (blat de masă) îmbinate, împiedicând astfel
răsucirea lor.

Îmbinare la încheieturi
Îmbinările sunt făcute pentru alipirea a două piese de lemn în unghi drept şi/sau în unghi ascuţit.
Caracteristica ce aseamănă aceste două îmbinări e că grosimea fiecăreia e aceeaşi cu a pieselor de lemn care
o alcătuiesc. Variantele mai simple ale acestor îmbinări sunt mai rezistente la compresie decât la întindere.
Pe de altă parte însă, cele complexe sunt mai rezistente la întindere.

Îmbinare în T, din jumătăţi de grosime de lemn

folosită atunci când două piese trebuie îmbinate la colţuri, iar
grosimea îmbinării nu trebuie să depăşească pe cea a fiecărei piese.
La fixare putem folosi cuie, cepuri, clei.
Îmbinare în colţuri, din jumătăţi de grosime de lemn
folosită atunci când două piese trebuie îmbinate in formă de T, iar
grosimea îmbinării nu trebuie să depăşească pe cea a fiecărei piese.
La fixare putem folosi cuie, cepuri, clei.

Îmbinare în cruce
este foarte rezistentă în faţa forţelor de răsucire.

Îmbinare cu cep semiascuns în T

este o variaţiei a îmbinării în T, cu un capăt opritor, drept sau în
unghi.

Îmbinări de piese stivuite, în cruce

aşezate una peste alta fără goluri între ele asigură o rezistenţă foarte
mare în faţa forţelor de răsucire.
Îmbinări cu strângere 1
în cruce se face cu trei piese care se strâng în unghi drept.Fixarea se
poate face cu cuie, cepuri, şuruburi, şuruburi autofiletante.

Îmbinări cu strângere 2
-//-

Îmbinări cu strângere 3
-//-

Îmbinare dublă cu cepuri proprii

Reprezintă una din cele mai rezistente îmbinării în faţa forţelor de compresie. Cepurile măresc această
rezistenţă adăugând şi rezistenţă la întindere. Este utilizată la îmbinarea pieselor verticale cu cele orizontale.

Îmbinare dublă cu cepuri proprii

-//-
Îmbinare de mijloc, cu bridă
sunt des întâlnite în structurile de construcţii. Îmbinarea este de fapt
formată dintr-un cep şi două scobituri deschise, fiecare parte a
îmbinării având o treime din grosimea totală.

Îmbinare cu bridă, în furcă

stilată este de obicei folosită în construcţia de mobilier.

Îmbinare cu bridă, cu muchii ascuţite

este folosită pentru a realiza ramele care ţin pânzele pictorilor.
Penele sunt bătute pentru a întinde pânza.

Îmbinare liberă cu cep şi scobitură

este o îmbinare foarte rezistentă la tensiune. Partea care iese se va
fixa cu o pană. Acest tip de îmbinare nu se încleiază.

Îmbinări străpunse la capete

Datorită rezistenţei mari la forţele de compresie este folosită cel mai des la rame de uşi, ferestre, tablouri sau
alte structuri în care piesele trebuie îmbinate în unghi drept. Fixarea se face cu adeziv care se poate întării cu
cepuri de lemn, cuie, şuruburi.
Îmbinari străpunsă la capete

Îmbinări duble semiascunse la capete

folosite pentru piese mari; cele două goluri asigură o mai mare
suprafaţă de încleiere, iar dacă nu străpungem până la o anumită
adâncime dau îmbinării un aspect simplu şi curat.

Îmbinare semiascunse, cu cepuri drepte sau înclinate

asigură o îmbinare mai bună, suprafeţele înclinate asigură un
contact de încleiere mai mare.

Îmbinare în unghi, cu cep şi scobitură

asigură o îmbinare puternică în unghi drept la colţul unei rame.
Cepul e mai mic decât lăţimea ramei, astfel că locaşul nu ajunge pe
partea cealaltă, aspectul îmbinării fiind mai frumos.
Îmbinări în unghi ascuţit, cu cep ascuns sau foarte mic
este o îmbinare estetică. Cepul triunghiular este ascuns complet în
locaşul de aceiaşi formă.

Îmbinare în coadă de rândunică

O altă variantă a îmbinării la capete, străpunsă în unghi. Faţă de îmbinările străpunse la capete este mai
rezistentă la întindere şi la fel de rezistentă la compresie. La lucrările de tâmplărie se foloseşte îmbinarea
într-o singură coadă de rândunică iar la construirea de mobilier cu mai multe.

Îmbinare în coadă de rândunică

Îmbinare cu jumătate de cep

este mai uşor de realizat decât o îmbinare pe cep întreg, dar este şi
mai puţin rezistentă.

Îmbinare în coadă de rândunică cu scobitură

Asigură o rezistenţă sporită atât la întindere cât şi la compresie. Cu
cât cepul este mai mai mare cu atât creşte rezistenţa. Cozile de
rândunică cu o lăţime mare sunt folosite în tâmplărie (dulgherie), iar
în construcţia mobilierului se folosesc cele mai înguste. Raportul
cozilor se mai calculează şi în funcţie de esenţa lemnului. La esenţe
tari se foloseşte o înclinaţie a cozii de 1:8 pe când la esenţele moi se
foloseşte un raport de 1:6. Pentru uşurinţa în lucru se recomandă
folosirea unui şablon.
 
Îmbinări cu diblu de lemn
Este îmbinarea care poate înlocui în anumite contexte "îmbinarea cu cep şi scobitură". Este mai uşor de
realizat, dar nu oferă aceiaşi rezistenţă. Se utilizează la îmbinarea ramelor mici şi medii, care nu trebuie să
fie foarte rezistente.

Îmbinare în joantă cu dibluri

Îmbinare încleiate în joantă cu pene de lemn

de formă cilindrică sau dreptunghiulară uşor conice la capăt (dar nu
neapărat) care se introduc în găurile făcute în lemn. Fixarea se face
cu clei sau alt adeziv de lemn.

Îmbinare în joantă în T, cu dubluri de lemn

asigură o îmbinare mai rezistentă decât îmbinarea la capete datorită
poziţiei pieselor de lemn.

Îmbinări cap la cap

Oferă posibilitatea de a realiza îmbinări longitudinale. Se foloseşte la construcţia de arcade şi galerii care
necesită piese lungi. Bineînţeles că vom alege tipul de îmbinare în funcţie de rezistenţa necesară în faţa
forţei de întindere, compresie şi răsucire. Evitaţi să folosiţi la acest tip de îmbinare lemne care au noduri sau
neregularităţi în zona de îmbinare, acestea dus la slăbirea rezistenţei.
Îmbinarea cap la cap cu cep în unghi drept
are un cep cu două lături în unghi drept, care se îmbină cu un locaş
de aceiaşi formă, realizată în piesa pereche. Tehnica folosită este
complexă şi necesită experienţă, însă aspectul deosebit recomandă
această îmbinare.

Îmbinarile cap la cap cu bridă

au o rezistenţă sporită faţă de "îmbinările cu jumătăţi de cepuri".
În cazul în care lemnele sunt mari vom folosi îmbinări cu două
cepuri.

Îmbinare cap la cap cu cap teşit

este asemănătoare cu îmbinarea cap la cap simplă cu bridă. Feţele
teşite îi asigură însă o rezistenţă mai mare la răsucirile laterale.

Îmbinare cap la cap cu cap cu capul în alternanţă

asigură o rezistenţă mai mare datorită suprafeţelor de contact mai
mari a pieselor lipite.

Îmbinări cap la cap cu cep fals

este o îmbinare cu jumătate de cep, o variantă a îmbinării orientale în coadă de rândunică. Această îmbinare
este destinată să reziste forţelor de întindere şi compresie.
Îmbinări cap la cap cu cep fals

Îmbinări cap la cap cu cep pătrat

asigură rezistenţă la compresie şi răsucire. Rezistenţa este asigurată de lungimea şi secţiunea pătrată a
cepului cât şi a adâncimii locaşului.

Îmbinări cap la cap cu cep pătrat

Îmbinare cap la cap cu bridă, în secţiune de o pătrime din grosimea

piesei
folosită pentru piese cu secţiune pătrată, oferă o mare rezistenţă la
forţele de compresie şi răsucire.

Îmbinare cap la cap dublă, cu bridă

este o tehnică dificil de realizat. Oferă aceleaşi proprietăţi ca şi
tehnica de mai sus.
Îmbinare cap la cap cu patru cepuri
oferă rezistenţă îmbinărilor în cazul apariţiei forţelor de răsucire.
Totuşi această metodă de îmbinare este folosită mai mult pentru
aspectul ei.