MINISTERUL JUSTIȚIEI

Ministerul Justiției (numit, în perioada 22 decembrie 2008 - 23 decembrie

2009, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești) este organul de specialitate al
administrației publice centrale, în subordinea Guvernului, care contribuie la buna funcționare
a sistemului judiciar și la asigurarea condițiilor înfăptuirii justiției ca serviciu public, apărarea
ordinii de drept și a drepturilor și libertăților cetățenești (conform Art. 2 din Hotărârea
Guvernului României nr. 652 din 27 mai 2009 privind organizarea și funcționarea
Ministerului Justiției, actualizată până la data de 19 mai 2016).
Ministrul actual al justiției este Cătălin Predoiu.
Istoric
Conform Arhivelor Naționale ale României, până în secolul al XIX-lea, sistemul
judiciar statele predecesoare ale acestei țări nu avea un caracter independent și nu era
exercitată de persoane specializate. Adoptarea Regulamentelor Organice în Țara
Românească în anul 1831 și în Moldova în anul 1832 a conturat organizarea instituțională pe
baza principiului separării puterilor în stat. Astfel, puterea legislativă era încredințată Adunării
Obștești, cea executivă domnului iar cea judecătorească tribunalelor care erau independente
față de Adunare și domn.
Puterea judecătorească era exercitată prin intermediul următoarelor instituții:
1) Tribunalele de întâia instanță sau judecătoriile județelor;
2) Divanurile judecătorești, cu sediile în București și Craiova pentru Țara Românească
și Iași pentru Moldova. La aceste instanțe se judecau apelurile împotriva hotărârilor
judecătoriilor județene;
3) Judecătoriile de comerț;
4) Judecătoriile de poliție;
5) Înaltul Divan sau Înalta Curte de Apelație (din 1833 numit Divanul Domnesc).
Aceasta era instanța supremă care judeca apelurile contra hotărârilor divanurilor judecătorești
și judecătoriilor de comerț. Rejudecarea unui proces era posibilă numai în urma înaintării unei
cereri către domn, care putea dispune reintrarea acestuia pe rol la Înaltul Divan.
6) Divanul de revizie.
Pentru perioada de început, activitatea Ministerului de Justiție (Departamentul
Dreptății sau Logofeția Dreptății) avea rolul de a supraveghea și îndruma activitățile
judecătorești, conducătorul departamentului, Marele logofăt (ministrul de justiție) fiind
mijlocitor între instanțele judecătorești și domn.
Inițial, Ministerul Justiției era constituit dintr-un ministru, sau mare logofăt, un
director înlocuitor al acestuia, conducătorul direct al celor trei birouri (mese) și un revizor
judecătoresc.
În anul 1862, prin desființarea Divanului judecătoresc de la Iași, s-a creat un singur
Minister de Justiție cu sediul la București .
Odată cu Unirea Principatelor din 1859, Ministerului Justiției a dobândit un set
complex de atribuții, printre acestea numărându-se promulgarea legilor și păstrarea marelui
sigiliu al statului pentru validarea legilor. Ministrul justiției era și șeful Ministerului Public. El
avea sarcina de a supraveghea activitatea procurorilor, de a urmări delicte de diferite naturi,
de a verifica aplicarea instrucțiunilor de procedură, de a supune domnului petițiile de grațiere
sau reducere a pedepsei, de a primi cererile de naturalizare și transfera Adunării Elective și de
a legaliza actele de stare civilă și pe cele judecătorești pentru străinătate.
Curtea de Casație și Justiție a luat ființă în 24 ianuarie 1861, aceasta având în
jurisdicție toate tribunalele, curțile de apel și tribunalele militare iar prin legea din 4 iulie 1865
se dădea o nouă organizare instanțelor judecătorești.
Fondul arhivistic Ministerul Justiției care poate fi cercetat la Arhivele Naționale
cuprinde documente create în anii 1823–1948. Materialul documentar cuprins în fond, este
organizat pe părți structurale, așa cum acestea au fost înființate și au funcționat în
conformitate cu legislația vremii.
Organizare
Următoarele instituții sunt subordonate Ministerului Justiției:
 Direcția Națională de Probațiune
 Administrația Națională a Penitenciarelor
 Oficiul Național al Registrului Comerțului
 Institutul Național de Expertize Criminalistice
 Autoritatea Națională pentru Cetățenie
 Centrul Medical de Diagnostic și Tratament Ambulatoriu
 Spitalul "Prof. dr. Constantin Angelescu
Buget
Bugetul aferent anului 2016, în sumă 3.112.594 mii lei este cu 15,55% mai mare decât
bugetul aprobat inițial prin legea bugetului de stat în anul 2015, în sumă de 2.694.613 mii lei
și cu aproximativ 11% mai mare decât bugetul rectificat aferent anului 2015, fără influențele
determinate de titlurile executorii (tranșele aferente anului 2016 - 565.598 mii lei).
Personal
Numărul de posturi ocupate la data de 1 noiembrie 2015 este de 16.158 posturi, în
următoarea structură:
 Instanțe judecătorești – 13.788 posturi
 Ministerul Justiției – aparat propriu – 306 posturi
 Oficiul Național al Registrului Comerțului – 1.594 posturi
 Direcția Națională de Probațiune – 387 posturi
 Autoritatea Națională pentru Cetățenie – 83 posturi.
În cursul lunii decembrie 2015, vor fi ocupate un număr de 53 posturi pentru
absolvenți ai Școlii Naționale de Grefieri și 28 posturi judecători de judecătorii absolvenți ai
Institutului Național al Magistraturii.
Conform HG nr. 652 din 27 mai 2009 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Justiţiei, cu modificările și completările ulterioare (text în vigoare începând
cu data de 26 iunie 2018), Ministerul Justiției în România are următoarele funcții și
atribuții principale:
Funcții principale:
• elaborează politicile publice, strategiile şi planurile de acţiune în domeniul justiţiei,
al prevenirii şi combaterii corupţiei şi formelor grave de criminalitate, inclusiv în concordanţă
cu obiectivele programului de guvernare;
 • reglementează cadrul normativ şi instituţional al sistemului judiciar şi al înfăptuirii
justiţiei ca serviciu public;
• coordonează şi controlează aplicarea unitară şi respectarea normelor legale privind
organizarea şi funcţionarea instituţiilor care se află în subordinea sau în coordonarea sa;
• asigură autoritatea prevăzută la art. 132 alin. (1) din Constituţia României,
republicată, potrivit legilor de organizare a sistemului judiciar şi a înfăptuirii justiţiei ca
serviciu public;
• veghează la respectarea ordinii de drept şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, prin
mijloacele şi procedurile puse la dispoziţie prin prezenta hotărâre sau prin alte reglementări;
• reprezintă statul sau Guvernul în domeniul de activitate şi competenţă specifice
stabilite prin prezenta hotărâre sau prin alte reglementări;
• este autoritate centrală în domeniul cooperării judiciare internaţionale, potrivit
tratatelor la care România este parte şi instrumentelor juridice adoptate în cadrul Uniunii
Europene;
• coordonează integrarea eforturilor de realizare a obiectivelor de referinţă specifice
din cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare instituit prin Decizia Comisiei Europene
2006/928/CE din 13 decembrie 2006 şi integrează informaţiile solicitate autorităţilor în
virtutea acestei funcţii; reprezintă statul şi guvernul în cooperarea cu Comisia Europeană în
cadrul Mecanismului de cooperare şi verificare.
Atribuţii principale:
I. în domeniul planificării strategice şi al funcţionării sistemului judiciar şi a
justiţiei ca serviciu public:
II. în domeniul reglementării cadrului normativ şi al îmbunătăţirii acestuia:
III. în domeniul internaţional, al drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti:
IV. în domeniul supravegherii executării pedepselor:
V. în domeniul organizării, coordonării şi controlului unor profesii şi servicii
juridice conexe:
VI. Abrogat
VII. în domeniul gestionării resurselor:
VII.1. în domeniul auditului public intern:
VIII. alte atribuţii:
În exercitarea atribuţiilor sale, Ministerul va adopta o politică de colaborare
instituţională cu celelalte ministere şi organe de specialitate ale administraţiei publice
centrale, cu CSM, MP, Uniunea Naţională a Barourilor din România, Uniunea Naţională a
Notarilor Publici din România, Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, precum şi cu
alte autorităţi publice, cu asociaţiile judecătorilor şi procurorilor şi cu alte asociaţii
profesionale sau organizaţii neguvernamentale, prezervând însă obiectivele şi politicile sale în
domeniul de competenţă.