Sunteți pe pagina 1din 1

Zăpadă de vânzare

de Mihaela Simina

Roma antică: un cetățean înstărit, posibil să fi fost senator, consultă un catalog cu


produse diverse pentru a face o comandă. Nu se uită pe ecranul unui computer, nici
smartphone nu este, evident. Un sclav îi prezintă oferta scrijelită în marmură. Comandă o
piesă de mobilier, flori, câteva sticle de vin și niște… zăpadă.

Comerțul, intens chiar, cu zăpadă era ceva obișnuit în acele vremuri. Furnizorii aduceau
marfa cel mai adesea din Munții Abruzzi, pe măgari.

Uneori, zăpada ajungea la destinație și pe jumătate topită, era apoi aruncată cu lopata în
rezervoare subterane, bătătorită bine și transformată în cuburi de gheață. Pare-se că acestea
erau mult mai scumpe decît băuturile în care erau puse ca să le răcească. Astfel, romanii, cei
care își permiteau, desigur, se bucurau de oaze de răcoare chiar și în zilele cele mai sufocante
ale anului. Foloseau gheață pentru a răci bazinul de înot, podelele, coșurile cu fructe, chiar și
picioarele și capul. Zăpada și gheața erau un soi de bunuri de lux, nelipsite de la petrecerile
înaltei clase romane.

Într-o zi s-a înregistrat o comandă mai specială. Clientul: Marc Aureliu. Plata: la livrare.
Împăratul a cerut un troian întreg de zăpadă care să îi fie adus în grădină. Te-ai putea gîndi că
urma să organizeze vreun mare banchet sau cine știe ce întrunire importantă, dar nu, ceruse
zăpada pentru o bătaie cu bulgări. Nimic mai firesc, dacă nu am ține cont de faptul că nu erau
decît vreo treizeci de grade Celsius la umbră. Nu știm cum a decurs bulgăreala de la curtea lui
Marc Aureliu, dar cît de aproape a fost cumva liderul roman de ideea pîrtiilor artificiale pe
care schiem astăzi.

Nu că grecii nu s-ar fi gîndit la treaba cu răcitul înainte. Nimănui nu-i place să bea vin
cald, ci doar din cel răcit în fîntînă și amestecat cu zăpadă, nota un scriitor grec (citat de
istoricul Sebastian Schnoy). Deci, probabil, romanii s-au inspirat de la greci (și) în ceea ce
privește tehnica frigului.

Apoi, peste multe sute de ani, cam o mie șapte sute, inginerul german Paul von Linde s-
a gândit să inventeze frigiderul.