Sunteți pe pagina 1din 5

MINISTERUL SĂNĂTĂŢII

ORDIN nr. 1529/23.12.2010

privind aprobarea Ghidurilor de practică medicală pentru specialitatea anestezie


şi terapie intensivă

Având în vedere:

- art. 16, lit. g) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu
modificările şi completările ulterioare;
- art. 7, lit. c) din Anexa 1A, Regulament de organizare şi funcţionare al Comisiilor
de specialitate ale Ministerului Sănătăţii din Ordinul nr. 326/2009 pentru înfiinţarea
comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi a Comisiei naţionale de
transparenţă cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor HG nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea
Ministerului Sănătăţii cu modificările şi completările ulterioare;
Văzând Referatul de aprobare al Direcţiei de asistenţă medicală nr. .9133 /
27.08.2010,

ministrul sănătăţii emite următorul

ORDIN

Art. 1 Se aprobă Ghidurile de practică medicală pentru specialitatea anestezie şi terapie


intensivă prevăzute în Anexele 1-16, după cum urmează:

a) Anestezia în imagistica prin rezonanţă magnetică – Anexa 1;


b) Ghid de prevenţie a tromboembolismului venos – Anexa 2;
c) Profilaxia antibiotică perioperatorie – Anexa 3;
d) Profilaxia hemoragiei digestive superioare şi ulcerului de stress la pacientul critic
şi chirurgical – Anexa 4;
e) Diagnosticul şi menţinerea donorului aflat în moarte cerebrală – Anexa 5;
f) Diagnosticul şi tratamentul hipertensiunii intraabdominale şi sindromul de
compartiment abdominal – Anexa 6;
g) Managementul anestezic al pacienţilor suferinzi de sindromul apneei obstructive
de somn (SAOS) – Anexa 7;
h) Monitorizarea hemodinamica in şoc – Anexa 8;
i) Nutriţia clinică la pacientul critic – Anexa 9;
j) Sedarea şi analgezia la pacientul critic – Anexa 10;
k) Anestezia regională neuraxială şi terapia cu inhibitori ai hemostazei – Anexa 11;
l) Anestezia la pacientul cu stomac plin – Anexa 12;
m) Managementul greţurilor si vărsăturilor postoperatorii (PONV) – Anexa 13;
n) Hipertermia malignã – Anexa 14;
o) Supravegherea postanestezică – Anexa 15;
p) Sindromul hepato-renal – Anexa 16.
Art. 2 Anexele vor putea fi accesate pe site-ul Ministerului Sănătăţii, la adresa
www.ms.ro, Rubrica Ghiduri clinice.

Art. 3 Anexele 1- 16 fac parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 4 Direcţiile de specialitate ale Ministerului Sănătăţii, direcţiile de sănătate publică


judeţene şi a municipiului Bucureşti, membrii comisiilor de specialitate ale Ministerului
Sănătăţii, unităţile sanitare publice şi private, precum şi personalul medical implicat în
furnizarea de servicii medicale din specialităţile implicate vor duce la îndeplinire
prevederile prezentului ordin.

Art. 5 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

MINISTRU

CSEKE ATTILA
MINISTERUL SĂNĂTĂŢII
DIRECŢIA DE ASISTENŢĂ MEDICALĂ

APROB,
MINISTRU
CSEKE ATTILA

REFERAT DE APROBARE

Potrivit dispoziţiilor art. 7, lit. c) din Anexa 1A a Ordinului nr. 326/2009 privind
înfiinţarea comisiilor de specialitate ale Ministerului Sănătăţii şi a Comisiei naţionale de
transparenţă, cu modificările şi completările ulterioare, comisia de specialitate are
atribuţii în elaborarea şi aplicarea ghidurilor de practică medicală şi a protocoalelor
diagnostice şi terapeutice pentru fiecare specialitate. În temeiul acestei prevederi legale
comisia de anestezie şi terapie intensivă a elaborat ghidul de practică medicală pentru
specialitatea anestezie şi terapie intensivă.
Practica medicală unitară în ţara noastră după standardele internaţionale şi
adaptată gradului de activitate şi nivelului fiecărui spital este o linie de conduită care
implică elaborarea ghidurilor de practică medicală şi diseminarea acestora la nivelul
tuturor unităţilor sanitare care acordă asistenţă medicală în specialităţile implicate.
Ghidurile de diagnostic şi tratament sunt recomandări dezvoltate în mod
sistematic, bazate pe dovezi ştiinţifice privind îngrijirile care trebuie acordate într-o
anumită circumstanţă clinică. Ele îndeplinesc atribuţiile generale ale unui ghid şi sunt
valide, reproductibile, cost-eficiente, reprezentative, aplicabile clinic, flexibile, clare,
revizuibile, supuse auditului clinic (capabile de transpus în criterii de audit explicite).
Ghidurile nu sunt: substitute ale experienţei clinice, aplicabile tuturor pacienţilor,
singura soluţie pentru o problemă, directive sau protocoale obligatorii si rigide.
Prin aprobarea acestui proiect de act normativ se realizează atât o practică
medicală unitară în ţara noastră care să se alinieze standardelor internaţionale cât şi
educaţia medicală continuă a personalului medical prin reactualizarea periodică a
ghidurilor de practică.
Din acest considerent a fost întocmit proiectul de ordin privind aprobarea
Ghidurilor de practică medicală pentru specialitatea anestezie şi terapie intensivă.

DIRECTOR

Dr. CĂLIN ALEXANDRU

Avizatori:

DIRECŢIA JURIDICĂ Director


ŞI CONTENCIOS Cons. Juridic Gabriela ANGHELOIU

Data ............................. Semnatura......................


Secretar de Stat: Prof. Dr. Adrian STREINU-CERCEL Semnătura .................

Data ……………………..

Secretar General: Gheorghe SÂRB Semnătura .................

Data ………………………

S-ar putea să vă placă și