Proiectarea didactică (tematică, pe unităţi de învăţare, integrată)
Proiectarea este, în fapt, o activitate de concepţie, în care competenţele
cognitive şi creative ale profesorului sunt solicitate la maximum. Este activitatea în care profesorul are libertatea să ia decizii, să-şi personalizeze demersurile în funcţie de interpretarea pe care o dă programei, uneori de propriile opţiuni metodologice, dar mai ales în funcţie de profilul clasei cu care lucrează. Proiectarea înseamnă înainte de toate viziune, adică o înţelegere a finalităţilor educaţiei şi a provocărilor actuale la nivel european, naţional, al şcolii, dar şi, în acest context, o imagine coerentă privitoare la rolul disciplinei şi la cum poate fi aceasta abordată în clasă.
Alina Pamfil (2016: 68)
4.1. Aspecte teoretice
În procesul de predare-învăţare din învăţământul obligatoriu şi nu
numai, se are în vedere gruparea şi organizarea materiei pe anumite secvenţe, etape calendaristice. Cunoştinţele trebuie grupate şi ordonate astfel încât elevii să le poată înţelege şi însuşi într-un mod corespunzător şi eficient, având în vedere şi particularităţile de vârstă şi interesul manifestat. Astfel organizarea materiei presupune împărţirea pe săptămâni, zile sau luni a conţinuturilor ce trebuiesc predate şi însuşite de către şcolari. Trebuie să se ţină cont în această distribuire şi de capacitatea de lucru şi efort intelectual al celor mici, de vârsta lor dar şi de maniera de învăţare a acestora. Documentaţia realizată trebuie să se facă în funcţie de nivelul clasei de elevi, în sensul că planificarea unui cadru didactic nu poate să fie la fel cu cea a altui coleg, într-o măsură prea mare. Factorii care diferenţiază şi nuanţează elaborarea şi întocmirea planificărilor trebuie să ţină cont nu numai de nivelul clasei de elevi ci şi de interesul şi modalitatea de receptare, învăţare şi participare a acestora la actul instructiv-educativ. Astfel, toate aceste elemente trebuie să-şi găsească corespondent prin intermediul unei gândiri anticipate, previzionare, a demersului didactic. De aici a luat naştere termenul de proiectare didactică. „Proiectarea demersului didactic este acea activitate desfăşurată de către învăţător prin care se anticipează o bună parte din etapele şi acţiunile concrete de realizare a obiectivelor, în special strategiile didactice, mijloacele necesare, toate gândite din perspectiva eficienţei de realizare a predării- învăţării.“ (Neacşu, I., et alii, 2008: p. 20). Aşadar, gândirea anticipată a unei secvenţe didactice, a unei acţiuni sau activităţi trebuie să se facă, ţinând cont de anumiţi factori, care să permită derularea unui proces instructiv cu o eficienţă sporită şi într-o manieră cât mai explicită. Cadrul didactic trebuie să coreleze foarte bine conţinuturile care trebuie predate cu nivelul clasei, astfel încât să parcurgă toate etapele necesare predării-învăţării. Astfel, acţiunile care definesc procesul didactic, trebuie să se facă ţinând cont de anumite aspecte: „de gândire elaborată(s.n.) a acţiunii de predare, adică de proiectare, care presupune aspecte relevante, de la planificarea calendaristică, la strângerea de informaţii suplimentare, pregătirea sau confecţionarea de materiale didactice, la elaborarea proiectului de activitate propriu-zis; de realizare efectivă a predării, respectiv de aplicare a ceea ce s-a conceput iniţial, ceea ce necesită un efort de voinţă şi pricepere pentru punerea în aplicare a ceea ce s-a stabilit / decis; de autoevaluare a modului în care a decurs predarea, explicit de a examina măsura în care realizarea obiectivelor a atins valorile acceptabile potrivit prevederilor programei şcolare.“ (Ibidem: p. 20).
Având în vedere aceste aspecte ale demersului didactic, proiectarea
unei lecţii diferă de la un cadru didactic la altul, în funcţie şi de nivelul celor cărora li se predă, de conţinutul predării, de realitatea existentă la clasă. Deci proiectul didactic realizat va avea un caracter individual şi nu unul general valabil. „Obţinerea unor performanţe în activitatea didactică depinde în mare măsură de capacitatea învăţătorului / institutorului / profesorului pentru învăţământ primar de a avea o perspectivă globală asupra procesului de predare-învăţare şi de a reuşi, prin proiectare, să integreze fiecare lecţie în acest cadru mai larg ... Proiectarea didactică a lecţiei are, în opinia Marianei Norel, ... şi o valoare orientativă, ajutând cadrul didactic în a-şi formula obiectivele operaţionale pe care doreşte să le atingă în actul predării-învăţării- evaluării, are un caracter deschis – profesorul trebuind să-şi manifeste abilităţile pedagogice în a face faţă situaţiilor neprevăzute ce se ivesc pe parcursul lecţiei, disponibilitatea de a abandona unele elemente anticipate, dacă acestea se dovedesc ca fiind piedici în desfăşurarea activităţii educative, şi de a adopta demersuri noi, chiar neproiectate, dar care sprijină obiectivele stabilite de el.“ (Norel, M., 2010: p. 46) În realizarea proiectării contează foarte mult şi activitatea noastră la catedră, datorită experienţei dobândite. Etapele unei proiectări didactice corecte ar fi, în opinia lui I. Jinga (1983: p. 168): 1. Ce voi face? – înainte de a face orice altceva, precizaţi în mod clar obiectivele operaţionale ale activităţii didactice pe care intenţionaţi să le realizaţi; 2. Cu ce voi face? – analizaţi atent resursele educaţionale de care dispuneţi pentru a realiza activitatea! 3. Cum voi face? – Alcătuiţi strategii educaţionale potrivite pentru a realiza obiectivele propuse! 4. Cum voi şti dacă am făcut bine? – stabiliţi un sistem de evaluare a eficienţei activităţii pe care o veţi realiza! Aşadar, proiectarea sau planificarea didactică a unei lecţii poate să se facă ţinând cont de următorii factori: - să se definească clar obiectivele învăţării la toate nivelurile; - să se recomande anumite tipuri de activităţi sau teme care să poată să direcţioneze învăţarea în scopul urmărit; - să fie previzionate anumite mijloace de control ale predării şi învăţării; - să lase posibilitatea cadrului de a alege metodele şi mijloacele de învăţare cele mai potrivite; - să fie stabilite condiţiile necesare unei învăţări active şi eficiente. Proiectarea se realizează în trei etape: a) lectura aprofundată a programei şcolare b) proiectarea/planificarea calendaristică c) proiectarea secvenţială (a lecţiilor sau a unităţilor de învăţare) Pentru realizarea proiectării lecţiei se mai folosesc şi termenii plan de lecţie, proiect de tehnologie didactică, proiect de lecţie, proiect didactic şi scenariu didactic.
4.2. Lectura aprofundată a programei şcolare
Lectura aprofundată a programei şcolare se face în conformitate cu
noua viziune curriculară prin intermediul unităţii de învăţare. Aceasta îi dă posibilitatea cadrului didactic să-şi aleagă mijloacele necesare creşterii rezultatelor la învăţătură dar, totodată, îi creşte şi responsabilitatea cu privire la parcursul şcolar al elevilor. „Documentele de proiectare didactică sunt documente administrative, care asociază personalizat elementele programei, obiectivele de referinţă, conţinuturi, activităţile de învăţare cu diferite resurse alocate de fiecare cadru didactic, strategiile, metodele şi procedeele, mijloacele de învăţământ, formele de organizare, resursele temporale, considerate optime pentru o anumită perioadă şi conţinut. Programa şcolară devine astfel elementul central pe care se bazează realizarea proiectării didactice, ... iar (n.n.) lectura programei se realizează pe orizontală, pornind de la obiectivul cadru, obiectivele de referinţă care i se subordonează, conţinuturile şi, în op. cit., p. 23).
4.3. Proiectarea/planificarea calendaristică
Proiectarea/planificarea calendaristică este cea care oferă
posibilitatea unei ample viziuni asupra actului predării-învăţării. Astfel, realizarea proiectării anuale implică mai mulţi factori: „a) Identificarea obiectivelor cadru şi de referinţă cu conţinuturile specifice clasei; b) Analiza structurii conţinutului şi delimitarea pe unităţi de învăţare (capitole, teme, subcapitole), succesiunea acestora în conformitate cu logica internă a disciplinei, obiective urmărite, cerinţa corelării cu conţinutul altor obiecte de învăţământ; c) Stabilirea tipurilor de activităţi: predare-în-văţare, recapitulare, evaluare; d) Stabilirea ritmului de parcurgere a materiei, precizându-se perioada atribuită fiecărei unităţi de învăţare.“ (Prof. dr. Marian Barbu (coord.), et alii, 2006: 74). Un posibil model al planificării calendaristice, recomandat de Ghidul metodologic al Ministerului Educaţiei ar fi următorul (după Molan, V., 2010: p. 31): Şcoala.......................... Profesor................................. Disciplina..................... Clasa..................................... Nr. de ore pe săptămână....... Anul....................................... Unitatea Obiectiv Nr. de Conţinutur Săptămân Observaţi de e de ore i a i învăţare referinţă alocate
Din proiectarea anuală derivă cea semestrială care, la rândul ei, se
realizează în funcţie de anumiţi factori: a) Programarea unităţilor de învăţare pe termene temporale bine determinate în funcţie de numărul de ore alocat fiecărei unităţi de învăţare; b) Stabilirea secvenţelor pentru activităţile de re-capitulare şi sistematizare; c) Stabilirea acţiunilor de evaluare continuă şi su-mativă; d) Stabilirea mijloacelor de învăţământ (deter-minarea acestora fiind impusă de nevoia de procurare, pregătire sau confecţionare în timp util).“ (Ibidem, pp. 74-75).
Programele de pregatire dezvoltate în cadrul Departamentului de Formarea Profesorilor reprezinta cea mai importanta structura institutionala de formare initiala si continua a cadrelor didactice din învatamântul preuniversitar