CONFLICTELE DINTRE FRAŢI

Toţi copiii - mai ales preşcolarii şi şcolarii - creează probleme de disciplină, indiferent cât
de ,,perfecţi’’ ar putea fi aceştia sau părinţii lor.
Situaţiile problematice uneori mult prea copleşitoare, care se ivesc pot fi diminuate dacă
părinţii vor şti cum să-şi adapteze reacţiile în funcţie de comportamentul copiilor.
De multe ori, suntem tentaţi să ţipăm şi să împărţim palme, mai ales dacă suntem obosiţi,
stresaţi, deranjaţi sau frustraţi de faptul că nu ne ascultă. Comportamentul corect al copilului,
sarcina principală a adultului, nu va fi învăţat niciodată, ci din contră, acesta va învăţa
contrariul:cum să ţipe, cum să lovească, cum să şantajeze, cum să-şi reverse furia asupra
celorlalţi parteneri de joacă, cum să se teamă. Este imposibil să justifici răspunsul la întrebarea : ,,
De ce ţi-ai lovit fratele?... Nu mai ţipa la sora ta !...’’ când în calitate de părinte , la rândul tău,
ţi-ai lovit copilul sau ai ţipat la el.
Rivalitatea dintre fraţi (pentru a fi pe primul loc în familie, în atenţia părinţilor) este şi
ea o sursă care, alături de manifestările violente verbale şi fizice ale adulţilor contribuie şi mai
mult la conflictele dintre cei mici. Nasurile însângerate şi vânătăile sunt la ordinea zilei. Certurile
se iscă din senin, ajunge o privire piezişă ( ,,Ai o problemă?’’ ,,Tu să taci!’’) sau un cuvânt
greşit (,, Ţineţi pliscul!’’ ,,Umflatule!’’)
Nu întotdeauna opţiunea camerelor separate poate fi sursa stingerii acestor
,, războaie dintre fraţi’’ .Atunci când există o diferenţă semnificativă de vârstă , atenţia acordată
de părinţi celui mai mic poate fi o adevărată problemă.
Discutând cu cel mai mare dintre copii , acesta va înţelege rolul important
pe care îl poate avea în îngrijirea şi asigurarea afecţiunii pentru cel mic. Condiţia esenţială, este
să nu exagerăm cu sarcinile pe care i le dăm fratelui mai mare .
Joaca şi atenţia acordată ambilor copii, în egală măsură, pot estompa eventualele reacţii
negative.Părintele ar trebui să– i dea atenţie celui mai mare, nu numai atunci când bebeluşul
doarme ci şi când este treaz, pentru a nu crede că se poate bucura de prezenţa părinţilor doar
când cel mic nu este prin preajmă. Dacă copiii au vârste apropiate jocurile de grup, părinţi şi
copii, sunt cele mai potrivite. Astfel, ambii se pot bucura de faptul că li se acordă atenţie în
mod egal.
Explicându-le ce înseamnă a coopera(lăudându-i pe copii în termeni concreţi şi clari pentru că
s-au jucat frumos împreună) poate încuraja atitudinea de colaborare şi elimina concurenţa dintre
fraţi: ,, Este extraordinar cum aţi împărţit astăzi jucăriile şi cum v-aţi jucat împreună. Mă bucur
mult că vă înţelegeţi. E mult mai distractiv să vă jucaţi amândoi.’’
Ce trebuie evitat?
*Nu reacţionaţi când se pârăsc! Copiii, se pârăsc mereu, crezând că astfel îşi consolidează
poziţia faţă de adulţi.Opriţi această atitudine spunând doar,, Îmi pare rău că nu vă înţelegeţi !’’ şi
comportaţi-vă ca şi cum pâra nu ar fi avut loc.
*Nu folosiţi agresivitatea pentru a opri agresivitatea lor ! Lovind copilul, îl vom învăţa şi pe el
să lovească pe alţii în circumstanţe similare.Dacă nu le vom dezvolta un cult al certurilor în
familie, prin propriile noastre exemple, copiii îşi vor schimba în timp comportamentul.
*Nu interveniţi mereu în certurile celor mici! Observaţi-le atitudinea dar nu interveniţi .
Abţineţi-vă să faceţi pe judecătorul.De multe ori, motivele pentru care s-au certat nouă nici nu
ne pot trece prin minte: o ironie, un gest, o provocare, un obiect. Rezultatul pozitiv al certurilor
dintre fraţi este că vor învăţa mai târziu
să-şi rezolve singuri conflictele.
*Nu faceţi comparaţii între fraţi! Acest lucru nu va constitui decât o provocare.
* Nu discutaţi în contradictoriu, dumneavoastră ca adulţi în faţa copiilor! Asistând la
discuţiile dintre părinţi, la replicile unori mai nervoase pe care aceştia şi le pot adresa unul
altuia , copiii vor deveni copii perfecte ale mamei sau tatălui.
 Pentru ca viaţa de zi cu zi să nu devină de nesuportat pentru dumneavoastră ca părinţi,
datorită îmbrâncelilor, ciorovăielilor, a invectivelor, încercaţi să înlăturaţi din start ,,pornirile
războinice’’. Somnul de prânz, joaca în aer liber, practicarea diferitelor sporturi (înot, fotbal, tenis,
dans modern) sau activităţi care să solicite atenţia (pictura, coloratul, puzzle, decupatul unor
imagini) vor elimina disputa supărătoare dintre fraţi.
Înaintând în vârstă, înţelegând mai bine relaţiile dintre membrii unei familii şi în special
legătura afectivă dintre fraţi, crescând într-un mediu în care sunt trataţi egal între ei de către
părinţi, în care agresivitatea verbală şi fizică nu constituie metode de disciplinare , copiii vor
renunţa treptat la disputa aceasta nesfârşită pentru supremaţie.