MANAGEMENTUL RELAŢIEI CU FAMILIA

“Oamenilor nu le pasă cât de multe ştii, până nu află cât de mult iţi pasă."
John C. Maxwell
Reuşita socioprofesională a tinerilor depinde în mare măsură de calitatea deciziilor
managerilor, de abilitatea acestora de a soluţiona diverse probleme educative care apar în
cadrul clasei. Profesorul manager drenează permanent informaţiile care-i provin din medii
diferite, nu numai din cadrul şcolii, al relaţiei dintre elevi şi profesori, ci şi al celor care provin
din mediul familial. Elevul trebuie privit nu numai ca membru al clasei sau al şcolii, ci şi ca
partener al vieţii de familie, cea mai mare parte a timpului disponibil elevul nu şi-o petrece la
şcoală, ci acasă. Relaţiile dintre profesori şi elevi sunt limitate în timp, în comparaţie cu
relaţiile de familie, care sunt permanente.
Familia este prima colectivitate care îşi pune amprenta pe caracterul omului şi, în
acelaşi timp, cea dintâi şcoală ce pune temelia viitoarei personalităţi. Pentru a-şi dezvolta
complet şi armonios personalitatea, copilul are nevoie de afecţiunea părinţilor, aceasta
reprezentând condiţia fundamentală a plămădirii unui fond sănătos al psihicului său. Un
climat de familie echilibrat, netensionat, sănătos asigură dezvoltarea armonioasă a tuturor
laturilor personalităţii copilului: afectivitate, voinţă, caracter. De atmosfera din familie depind
sentimentele de siguranţă sau nesiguranţă, fericirea copilului, dezvoltarea capacităţilor sale
intelectuale şi afective.
Modul cum interrelaţionează părinţii şi cadrele didactice îşi pun amprenta pe formarea
şi instruirea copilului. Numeroase studii au demonstrat că o relaţie bună între cele două
instituţii ale educaţiei este în avantajul dezvoltării copilului la toate vârstele. Modul in care se
realizează această relaţie poate fi un test atât pentru părinte cât şi pentru profesor. Este nevoie
permanent de acţiune, de interacţiune , de adaptare, de schimbare şi de disponibilitate către
dialog între cele două părţi.
Profesorul ca manager şcolar trebuie să implice părinţii în problemele şcolii. Aceasta
nu înseamnă numai atenţionarea acestora în legătură cu problemele copiilor lor ci şi crearea
unor relaţii constructive, pozitive între familie şi şcoală ,o unificare a sistemului de valori şi
cerinţe relative de la copil. Profesorul are nevoie nu numai de informaţii strict didactice
privind modul cum elevul răspunde la stimuli educativi, ci şi de informaţii de natură
psihologică prin care răzbat elemente din mediul familial. Acesta ar trebui să cunoască
informaţii suplimentare privind traseul profesional al părinţilor, succesele profesionale ale
acestora, dar şi eşecurile, tentativele de mobilitate profesională sau geografică (mulţi dintre
părinţii copiilor se află angajaţi la muncă în străinătate).
Cooperarea profesorului manager cu familia poate fi un test profesional şi poate fi
considerată ca făcând parte din datoria profesională a acestuia deoarece: părinţii sunt clienţi ai
şcolii; eficacitatea învăţământului (evaluată la şcoli şi profesori) poate fi ameliorată prin
cooperarea între şcoală şi familie; părinţii sunt responsabili legali de educaţia copiilor lor şi
pot avea exigente de a evalua rezultatele activităţii şcolare.
Succesul relaţiei presupune un parteneriat real, o comunicare eficientă, şi un mod
adecvat de lucru în echipă. Studiile au demonstrat că :
- un mediu familial suportiv oferit de părinţii cu expectaţii ridicate în ceea ce priveşte
succesul
copilului la şcoală are cea mai mare influenţă asupra realizărilor acestuia;
- comunicarea părintelui cu şcoala este importantă, ca şi cea dintre el şi copil, pe subiecte ce
vizează şcoala;
- părinţii au nevoie de un sprijin puternic din partea şcolilor, pentru a se implica eficient;
Este astfel evident că părinţii şi profesorii împărtăşesc o responsabilitate uriaşă. O
bună comunicare între ei este esenţială succesului, în scopul motivării copiilor pentru învăţare
şi al creşterii interesului lor în această direcţie. În acest sens:
Părinţii trebuie:
• să discute cu profesorii copiilor lor, să stabilească o relaţie adecvată cu ei;
• să discute permanent cu copilul despre ce se întâmplă la şcoală;
• să creeze acasă un mediu bun de învăţare;
• să le ofere informaţii utile profesorilor referitoare la copil;
• să sprijine eforturile profesorilor îndreptate spre educaţia copilului.;
Profesorii trebuie:
• să menţină fluxul comunicaţional pozitiv;
• să-i ajute pe părinţi să înţeleagă importanţa sprijinului lor;
• să caute oportunităţi pentru discuţii informale;
• să înveţe despre cultura, viaţa, locul de muncă al celor din familii, pentru a realiza impactul
tuturor acestora asupra copiilor;
• să explice clar politica de atribuire a temelor sau de stabilire a regulilor clasei;
• să descrie părinţilor modul în care vor fi împlinite obiectivele educative propuse;
• să-i informeze pe părinţi în legătură cu probleme curente ale învăţământului;
• să participe la organizaţiile care sprijină colaborarea profesor – părinte;
Una dintre cele mai importante condiţii ale creşterii eficienţei activităţii educative
desfăşurate cu elevii o constituie asigurarea unei depline unităţi de acţiune a tuturor factorilor
educativi: şcoala, familia ,etc. Dacă este adevărat că şcoala este factorul de care depinde în
mod covârşitor devenirea personalităţii umane, tot atât de adevărat este că educaţia coerentă
nu poate face abstracţie de rosturile familiei în această lucrare. Şcoala şi familia sunt două
instituţii care au nevoie una de alta. Ele trebuie să (re)găsească făgaşul colaborării autentice
bazată pe încredere şi respect reciproc, pe iubirea faţă de copil, să facă loc unei relaţii
deschise, permeabile, favorizante schimbului şi comunicării de idei.
În concluzie, pot afirma că numai printr-o colaborare strânsă, susţinută, familia şi
şcoala pot pune în aplicare procesul de educare al copilului, că numai aşa se pot forma copii
calmi, într-o viaţă zbuciumată, copii fericiţi, într-o societate în permanentă schimbare.
„ Nu cunoaştem deloc copilăria; cu cât urmărim ideile false pe care le avem despre
ea, cu atât ne rătăcim mai mult. Începeţi dar prin a vă studia mai bine elevii, căci desigur nu-i
cunoaşteţi deloc.” (J.J. Rousseau)

Bibliografie:
Bogard, G,-„ Éducation des adultes et mutations sociales. Rapport intérimaire” Strasbourg,
Conseil de l'Europe, Conseil de la Cooperation culturelle, 1991.
Dave,R.H. şi colaboratorii, „Fundamentele educaţiei permanente”, Bucureşti, E.D.P., 1991.
Dolean, I., Dacian, D.- ,,Meseria de părinte”, Aramis, Bucureşti, 2002;
Iucu, Romita B, „Managementul si gestiunea clasei de elevi. Fundamente teoretico-
metodologice”,
Editura Polirom ,Iaşi,2000
Macavei, Elena,- „Teoria educaţiei, vol. I”, Editura Aramis, Bucureşti, 2001;
Stănciulescu, Elisabeta – „Sociologia educaţiei familiale”, vol. I, Editura Polirom, Iaşi, 1997;
Vrăşmaş, Ecaterina – Adina – „Consilierea şi educaţia părinţilor”, Editura Aramis,
Bucureşti, 2002;