PRIN OCHII VICTIMELOR

REPREZENTĂRI ALE DREPTĂŢII SOCIALE ÎN ROMÂNIA

Introducere

Tema egalităţii sau a dreptății sunt teme vedete, deoarece o simplă cercetare
bibliografică te duce la ideea ca tema este infinită. Cercetătorul bibliograf va putea găsi un
haos şi o mare inconsistenţă conceptuală. Cu referire la tema egalității, de exemplu, un
studiu vechi, realizat in 19841, care a cuprins 5000 de autori, a dus la concluzia că autorii nu
se referă doar explicit la egalitate fiind şi foarte multe discursuri implicite.

Cercetarea bibliografică intitulată ”O sută patruzeci de moduri de a fi egali” a dovedit că,

la acea oră, existau 140 de maniere de a vorbi despre egalitate , dar nu sunt modalități clare,
astfel că principala concluzie a fost că există un mare haos teoretic şi criteriologic. Studiul
citat a 7 trăsături majore ale egalităţii, iar printr-o metodă cantitativă, în trei etape, a
demonstrat că dacă studiem cazurile în care egalitatea este urmată de adjectiv (egalitate
aritmetică) sau complement (egalitate de fapt), s-au descoperit 165 de intrări de modalităţi.
A doua metodă a fost de a căuta situaţii în care egalitatea este precedată de un alt termen
pe care-l completează (exemplu distribuție egală). Pe această lista avem 97 de intrări. În
fine, printr-o manieră globală prin care autorul a clasificat termenii în funcţie de ansamblul
de categorii reţinute în cadrul tipologiilor existente s-au descoperit 68 de categorii de
clasificare a teoriilor contemporane. Suma acestor tipologii a dus la 330 de accepţiuni ale
egalităţii în secolul XX. Acest indice cantitativ s-a obţinut după ce baza de date a fost
curăţată de redundanţe (egalitate de distribuţie sau distribuţie egalitară), expresii date ca
sinonime (egalitate aritmetică şi egalitate contractuală) şi expresii care sunt subcategorii ale
conceptelor (egalitate de rezultate şi egalitate de venituri sunt subansamble – egalitatea ca
rezultat final). Au fost recenzate, în total, 330 de accepţiuni ale egalităţii, desemnând în jur
de 140 de maniere de a fi egali, 77 de feluri de a vorbi şi 28 de moduri de clasificare a
orientărilor din care face parte. Am citat acest studiu doar cu scopul de a justifica de ce nu
vom poposi prea mult la o discuţe terminologică. Ocazia de a a avea la conferinţa noastră

1
Marcil-Lacoste, Louise. "Cent quarante manières d’être égaux." Philosophiques 111 (1984): 125–
136.
atât de mulţi filosofi care vor vorbi, cu siguranță, pe larg despre arhitectura acestui concept,
este fericită pentru noi, sociologii prezenţi aici.

Justiţia socială într-o abordare sociologică

Vom porni astfel spre o cale nu mai puţin complicată, dar folosind mijloacele pe care le
avem la îndemână. Ne vom întreba dacă şi în ce modalități poate fi studiat, de o manieră
empirică, conceptul de dreptate socială şi componentele acestuia. Vom căuta să vedem
dacă studiul opiniei sau al atitudinilor poate devoala o realitate care este difuză şi care se
contituie sau se reconstituie în fiecare moment: reprezentarea socială a lumii sociale.

”Justiția este prima virtute a instituțiilor sociale aşa cum adevărul este cea a sistemelor
de gândire. Oricât de elegantă sau economică ar fi o teorie, ea trebuie respinsă sau revizuită
dacă nu este adevărată. La fel, oricat de eficace şi bine organizate ar fi instituțiile și legile,
ele trebuie reformate sau anulate dacă nu sunt drepte”. John Rawls2 scria aceste rânduri
acum câteva decenii, dar reprezintă o intuiție esenţială pentru ceea ce înseamnă locul
justiției în societatea contemporană, iar dacă vorbim despre justiția socială atunci problema
apare ca mult mai importantă.

Este adevărat că multe dintre problemele societății se leagă sau gravitează în jurul
justiției. Tot atât de adevărat este că justiţia este o valoare sau o instituție şi, cel puţin o
parte a dimensiunii justiţiei sociale, cea normativă, pare că nu este o chestiune sociologică.

Dar există şi o manieră prin care putem trece dincolo de judecăţile de valoare spre o
dimensiune empirică? Da, putem trece la studiul percepţiei şi judecăţii actorilor sociali,
individuali sau colectivi, asupra a ceea ce consideră ei că este drept sau nedrept, în anumite
circumstanțe definite prin parametri concreți. Putem vedea în această situație ce
influenţează judecățile oamenilor, ce modalităţi de justificare au ei, în ce măsură percepţia
situaţiei personale influenţează reprezentarea întregii societăți. Acest tip de demers poate fi
sociologic şi poate deschide o foarte importantă pistă pentru cercetarea acestui concept.
Dar, cum scrie, magistral, Elster, sociologul va depune eforturi în special "pentru a identifica
percepția justiției la care actorii sociali aderă sau prin care acționează" 3

2
 Mergând mai departe cu descrierea unor condiții de posibilitate pentru o analiză
sociologica a justiţiei sociale putem spune că vom avea posibilitatea de a analiza atitudini şi
comportamnete. Când este vorba de atitudini ne lovim din nou de o problemă: de cele mai
multe ori, atitudinile sunt bazate pe judecăţi de factură normativă pe care indivizii le fac în
legătură cu justiţia socială. Mai este şi o problemă de factură cognitivă privind atitudinea,
motivațiile fiind cele care pot ”altera” o judecată sau o opinie, sentimentul injustiției suferit
de subiect îl poate determina să militeze pentru schimbarea unei situații de fapt, de multe
ori sociologii observând că judecăţile indivizilor privind ceea ce este drept să fie un amestec
de judecată de valore şi interes.

Sunt şi o serie de paradoxuri ale evoluţiei percepţei justiției sociale determinate de

reducerea inegalităţilor în ultimii ani. Pe de o parte, inegalităţile se reduc, iar oamenii vor
considera inegalitatea tot mai greu de suportat, deoarece ei se compara tot mai mult cu cei
apropiaţi de sine, pe de altă parte, apariţia sistemelor instituționalizate vor putea favoriza
slăbirea sentimentului responsabilității personale, statul sau instituţii specifice, vor fi
creditate cu datoria de a se ocupa de mai toate nevoile sociale. Vom vedea acest lucru că
apare și în cercetarea noastră într-o mare măsură4.

Dacă pentru ceea ce este bine sau drept, de regulă, trebuie în viaţa intelectuală să-i
lăsăm pe filosofi să vorbească, putem spune că simplii cetățeni, deveniți subiecți, pot să
răspundă la asemenea întrebări? Da, răspunsul nostru este pozitiv. Indivizii își formează
reprezentări despre lume articulate, au teorii construite ad-hoc sau proceduri de operare şi
decizie atunci cînd se referă la justiţie, egalitate sau libertate. De multe ori, cercetătorii
folosesc şi metode de ”ajutor”, căutând, mai degrabă, să le solicite să aleagă între exemple
concrete.

Uneori, noi, sociologii, încercăm să studiem cele două două forme ale justiţiei sociale
descrise teoretic în marile teorii al filosofiei politice: justiţia distributivă şi cea retributivă.

3
ELSTER, Jon, (1995b) : The empirical study of justice, in Miller & Walzer, 81-
98.
4
Les travaux de Philippe Bénéton (1978), de Pierre Rosanvallon (1981, 1995, 1996), de Jean
Kellerhals (Kellerhals et autres, 1993, 1995) ont montré notamment comment la réduction des
inégalités sociales durant cette période a produit un double effet paradoxal :
Când este vorba de justiția distributivă, dezbaterea este foarte lungă, mai ales când punem
obiectivul de a face o lista exhaustivă a bunurilor susceptibile de a fi distribuite. Aici Robert
Lane5 a căutat să reducă discuţia la ideea ”cine distribuie ce şi cui, în virtutea căror criterii
normative, prin ce proceduri și cu ce rezultate”, alţii au definit asta ca fiind modul cu
resursele unei comunităţi, adică bani, servicii, suport emoţional şi altele, trebuie repartizate
membrilor. Justiția retributivă sau punitivă este ceea ce ar însemna distribuţia reparaţiilor, a
sancţiunilor negative legate de pierderi sau delicte. În fine, există justiția procedurală,
tratată de unii ca un aspect particular al celei distributive, unde Rawls distinge trei forme:
justiția procedurala perfectă, justiția procedurală imperfectă și pe cea pură.

Dacă este greu să aplicăm criterii sociologice dezvoltări teoretice, un demers empiric
este posibil prin analiza mecanismelor psihosociologice ale alegerilor, încercând să explicăm
cum interesele personale sau de grup influenţează judecăţile normative, eventual știind
anumite cadre de interpretare. Putem merge mai departe să analizăm caracteristicile socio-
demografice sau poziţia individului în societate, ca variabile ce explică anumite preferințe
normative. Acest lucru vom face și noi în demersul nostru. Vom mai putea studia şi modul în
care anumite curente ideologice influenţează judecăţile prin logici complementare sau
concurente în spațiul public.

De exemplu, Jean Kellerhals și colab.6 au folosit o metodă scenariilor prin care

funcționează ideea unui "contract moral" în opinia generală cu privire la justiție,
identificând trei modalități de funcționare a acestui contract. Prima este ceea ce au numit
"providențialism", un model de apreciere care se fundamentează în principal pe protecția
necondiționată a părții contractante mai slabe; al doilea model este cel numit "teleologic",
ce se concentrează pe evaluarea consecințelor reale ale acordului ambelor părți și, în fine,
"voluntarismul", modalitate care dă întâietate voinței libere a părților cu privire la luarea în
considerare a consecințelor. Putem să decelăm în acete situații mecanismele funcţionale
evidențiate de Kahneman, Knetsch și Thaler7: în "providențialism", cetățeanul este descărcat
o partea esențială a responsabilității şi aici ajungem la teoria statului bunăstărrii care a fost
adesea criticată pentru că s-ar crea o "cultură de dependență" săracilor.
5
LANE, Robert - (1986) : Market Justice, political justice, American Political Science review, vol 80, 383-401.
6
KELLERHALS, Jean, Marianne MODAK, Jean-François PERRIN et Massimo SARDI (1993) : L'éthique du contrat.
Du rapport entre l'intégration sociale et la morale juridique populaire, L'Année sociologique, 43, 125-158.
7
KAHNEMAN, Daniel, Jack L. KNETSCH & Richard H. THALER (1986a) : Fairness as a constraint on profit
seeking : entitlements in the market, American economic review, vol 76 n° 4, 728-741.
 Dintre perspectivele cu antecedente empirice am putea să mai trecem în revistă teoria
domeniilor vieții a lui Jennifer Hochschild8 care pune accentul pe varietatea de contexte,
pornind de la familie şi ajungând la societatea globală. Aici ideea de bază este că alegerea
unei norme distributive într-un context dat depinde decisiv de "sfera vieții" care corespunde
acestui context. Diagrama întregii lucrări se bazează pe trei concepte centrale: principii de
bază, standarde de justiție distributivă și domenii ale vieții. Cu referire la context, Hochschild
propune conceptul de sfere ale vieții şi distinge trei asemenea "sfere ale vieții" (1981: 81):
sfera socializării, adică domeniul familiei, vieţii cotidiene, pritenii, grupuri de apartenență;
sfera economică conține problemele asociate cu o activitate profesională; sfera politicii,
acolo unde apare cetăţenia, percepţia guvernanței, proiectele de viitor.

Autorul consideră că între aceste sfere şi norme vor exista anumite corelații detectabile
şi stabile: vom alege norme egalitare în zona socializării, norme de diferenţiere în cel
economic, iar în cel politic vor fi prioritare tot normele de factură egalitară.

Natura resurselor este o altă configuraţie de factori contextuali care poate explica
anumite alegeri normative, natura resurselor putând influența alegerea unor anumite
standarde normative ce configurează percepţia dreptății sociale. Michael Walzer9 a
dezvoltat o ”teorie a bunurilor” în care vorbeste despre faptul că fiecare bun are în fiecare
cultură un anumit loc şi rol şi o semnificaţie particulară, greu de redus la scheme generale;
în funcţie de cultură fiecare bun având reguli de distribuție particulare, neexistînd distribuții
juste sau injuste la modul absolut. Ideea esenţială este o relativă autonomie a sferelor de
distribuţie, iar această autonomie fiind numită ”egalitate complexă”, este gândită în
contrast cu ”tirania”

Oamenii pot acţiona, spune Philippe Van Parijs 10, ” în funcție de preferințele lor, fără a
acționa în funcție de interesele lor, în unele cazuri preferințele noastre putând integra și o
componentă altruistă.

8
HOCHSCHILD, Jennifer (1981) : What's fair. American beliefs about distributive justice, Harvard University
Press, Cambridge (Mass) & London.
9
WALZER, Michael (1983) : Spheres of Justice. A defense of pluralism and equality, Basic Books (USA).
10
VAN PARIJS, Philippe, (1990) : Le modèle économique et ses rivaux. Introduction à la pratique de
l'épistémologie des sciences sociales, Genève et Paris, Droz
 Vom mai analiza și în studiul nostru vârsta subiecților ca și VARIABILĂ DE CONTEXT, chiar
dacă vÂrsta este considerată ca acţionând mai degrabă ca o dimensiune cu potențial
explicativ doar în confluență cu alte variabile ca statut profesional sau educaţie, cu toate
acestea în studiul realizat de noi se vor putea vedea diferenţe.

În ceea ce priveşte variabila gender, se pot observa diferențe între femei şi bărbați. Sunt
autori care au demostrat că femeile preferă mai mult normele egalitare, bărbații pe cele ale
echității., dar au venit alţi autori care au demostrat că era vorba doar de intersecția cu alți
factori.

Major si Deaux11 au sintetizat câteva posibile explicaţii printre care ideea că barbații şi
femeile se socializează la norme diferite, femeile fiind mai aproape de relații interpersonale,
bărbații pe roluri şi sarcini mai generale, sociale.

Nu vom putea ocoli tema, sugerată mai înainte, a construcţiei mediatice a ideii de
justiţie socială. Mass-media sunt responsabile astăzi de o mare parte din reprezentările
sociale, inclusiv când este vorba despre inegalitate sau excludere, mass-media oferă
explicații ale sărăciei, pun accente, critică, victimizează. În Romania se consumă multă
televiziune. Intr-un studiu IRES recent12, în care sociologii au căutat să deslușească
mecanismele de contagiune şi influenţă, românii creditează mass-media cu o mare
încredere privind adevărul spus.

La afirmaţia „În general, mass-media este obiectivă” aderă peste jumătate din subiecți
sau la o afirmaţie care caută să măsoare auto-încredere epistemică prin afirmaţia ”Eu, de
exemplu, știu să descopăr când minte presa și când spune adevărul”, 62% dintre români
partajează această credință cu privire la posibilităţile individuale de a detecta manipulările
din media.

11
MAJOR, Brenda & Kay DEAUX (1982) : Individual differences in Justice Behavior in Greenberg & Cohen, 43-
76.
12
IRES, Studiul protestelor de strada din februarie 2015, nepublicat, Volumul eșantionuluinational 980 subiecti
18+, Perioadă de desfășurare: 6-7 martie 2017; Reprezentativitate: Eroare maximă tolerată ±3,5%; Tipul
eșantionului: Multi-stratificat, probabilist; Metoda: CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing)
Victimele
De ce am ales să vorbim prin titlul, care cronologic vine la început, despre o analiză
prin ochii ”victimelor” dreptăţii sociale. A fost o opţiune axiologică sau o metaforă? A fost o
ipoteză de început, generată de multe rapoarte sociologice de cercetare empirică realizate
de autor în România sau realizate de sociologii europeni sau americani, în ultimele decenii,
în toată lumea. A fost o ipoteză care apoi a devenit o certitudine pe urma cercetării şi a
analizei discursului subiecţilor asupra propriei societăți şi stări. Dincolo de faptul că la nivel
societal, peste tot în lume, avem o tendinţă spre un discurs intelectual compasional spre
instituirea unei adevărate ”societăți a victimelor” 13, unde indivizii şi grupurile sunt etichetați
și încurajați să devină victime. Dar dincolo de aceste discuri mediatice sau politice, la care
vom reveni, discursul instituţional al EUROSTAT, de exemplu, postulează într-un comunicat
din 2015 că ”românii sunt cei mai expuşi din UE la sărăcie şi excluziune socială” în proporție
de 40,2% din totalul populatiei României, fiind urmaţi la mica distanţă de bulgari (40,1%) şi
de greci (36%), în timp ce la polul opus se află cehii, cu doar 14,8%. Același document
vorbeşte despre faptul că între ţările europene pentru care există date disponibile, riscul de

13
Guillaume Erner, 2006, La société des victims, Ed. La Découverte, Paris, 223 p
sărăcie şi excludere socială a urcat, în perioada 2008-2014, în 14 state membre, cele mai
mari creşteri având loc în Grecia (cu 7,9 puncte procentuale, de la 28,1% la 36%), Malta
(+3,7 puncte), Ungaria (+2,9 puncte) şi Italia (+2,8 puncte). Astăzi, victimele preferate ale
discursului public sunt adevărate ”categorii sociale”, victime ale unui ”sistem”. În numele
victimelor se dau războaie, calificativul de victimă conferă o demnitate nouă celui care îl
suportă, victimele fiind inocente, situația lor nu se poate ameliora in niciun fel, iar conştiinţa
socială trebuie să fie reconfigurată pentru a le proteja. Televiziunea face un adevărat
spectacol din suferinţă, face teledonuri şi fiecare jurnal aduce filmuleţe cu victime realizate
după toate regulile hollywoodiene. Politicienii de la guvernare abuzează de
instrumentalizarea victimelor, folosindu-se de emoţiile fricii pentru a guverna opinia. Din
păcate, multe decizii politice se iau fără a fi gândite politici sociale serioase, doar prin acest
amestec al emoției în politică, mai degrabă o formă de demagogie acţională sau impostură.
Într-o altă lucrare recentă de mare succes 14, autorii postulează chiar o legătură între
democraţie și victime în sensul că un sentiment de compasiune față de altul ne face să ne
simțim egali, iar acest lucru face ca să fie descoperită astfel o importantă dimensiune a
cetățeniei exemplare. Poziţia victimară lărgeşte câmpul narcisistic al subiectului şi creează
oaze de unanimitate în anumite zone sociale. Alte studii din ultimii ani 15 arată cum
societățile noastre acordă un spațiu exagerat suferinței proliferând un discurs în care
statului, devenind mare supraveghetor, i se cere să intervină cu măsuri de represalii sau cu
soluţii sistemice.

Într-o formă sau alta, victimele sunt cele care au cuvântul legitim atunci când se vorbeşte
despre calitatea dreptății sociale. Vocea lor se aude sau, de cele mai multe ori, în numele lor
vorbesc diferiţi purtători de cuvânt care se consideră legitimi: politicieni, asistenţi sociali,
jurnalişti, sociologi.

Reprezentarea lumii justiţiei sociale - ultime discuții

Într-un articol din 1977, Pierre Bourdieu 16 scria că reprezentarea lumii sociale nu
este un dat sau o înregistrare, ci produsul unor acţiuni de construcţie, făcute și care se refac
14
Caroline Eliacheff & Daniel Soulez Larivière, 2006, Le temps de victims, Albin Michel , Paris, 296
pag
15
Myriam Revault d’Allonnes, 2008,  L’homme compassionnel, Seuil, Paris
continuu, ea fiind depusă în cuvinte comune sau termeni performativi prin care se dă sens
lumii şi se creează ordinea socială. Ea rezultă din nenumărate acte de construcție
antagoniste, din cadrul unor lupte individuale sau colective, spontane sau organizate, fiecare
căutând să impuna o imagine a lumii în funcție de interesul său, lupte inegale, căci
capacitatea şi fortele agenţilor sociali sunt inegale. În consecință, crede marele sociolog,
prealabilele oricărei ştiinte sociale ar trebui să fie o analiză critică ale acestei istorii depuse
în inconştientul colectiv deoarece este nevoie de o istorie socială care să aibă valoarea unei
psihanalize a spiritului ştiinţific și conştiinţei sociale ca discuţie continuă despre condițiile
sociale ale producerii categoriilor sociale de percepţie și de reprezentare a lumii. Cei
dominați vor fi dominaţi și în preluarea imaginii despre lume, dar și în construirea unei
identități sociale, dominații nu vorbesc în numele lor, ei sunt vorbiți, mai spune Bourdieu.

Doar aşa putem interpreta una dintre lucrurile descoperite de noi în acest studiu
după care cei care se autopoziționează ca săraci îi resping pe cei

Gândirea naturală are principiile ei, dar mai ales o impermeabilitate a informaţiilor:
căutam mai degrabă lucruri care ne confirmă credinţele şi stereotipurile noastre. Inserţia
noastră socială ne comandă anumite activități cognitive şi dă acestora o anumită coerență.
Grupurile sociale produc şi partajează credinţe colective care ajută la reglarea de relaţii
17
intergrup şi intragrupuri. Reprezentările sociale sunt, cum spune Moscovici18, un univers
de opinii, spre deosebire de stereotipuri care sunt simplificări, scheme deduse, de regulă,
din zona experienţei cotidiene. Reprezentarea socială este o structura de mentală care
agregă diferite informaţii, opinii, credinţe asociate cu un anumit obiect 19, dar putem spune
că este o modalitate de cunoaştere care are scop practică şi derivă din realitatea convieţuirii
într-un grup, se constituie prin socializare, creează un orizont comun de înțelegere a
realităţii şi generează practici de acţiune colectivă. În fond, cei care vorbesc de
constructivism social se referă și la această formă de cunoaştere ca și proces de construcție
a realității sociale

16
Bourdieu Pierre. Une classe objet. In: Actes de la recherche en sciences sociales. Vol. 17-18, novembre 1977.
La paysannerie, une classe objet. pp. 2-5;
17
Rateau, P., et Moliner, P. (sous la direction de), 2009, Représentations sociales et processus sociocognitifs,
Presses Universitaires de Rennes, 202 p.
18
Moscovici, S. (1961). La psychanalyse, son image, son public. Paris : Presses Universitaires de France.
19
Abric, J.-C. (2003). La recherche du noyau central et de la zone muette des représentations sociales. In J.-C.
Abric (Ed.), Méthodes d’étude des représentations sociales (pp. 59-80). Ramonville Saint-Agne : Erès.
 Modul în care un grup, o comunitate îşi reprezintă societatea poate fi simbolic, dar si
operatoriu, ajutând oamenii să se organizeze, să proiecteze viitorul, să promoveze strategii
de viaţă sau să se ferească de pericole, să se protejeze. În lumea pe care o construim
suntem şi autori, dar şi contructori. Finalmente următoarele elemente sunt importante
atunci când caracterizăm o reprezentare socială 20. În primul rând, reprezentările sociale (RS)
sunt un ansablu structurat, adică între elemente există legături, sunt produse de o oarecare
omogenitate a grupului, evident, contează mult și locul în scara ierarhică unde se plasează
indivizii. De asemenea, RS se produc în cadrul comunicării sociale din interiorul grupului,
sunt utile în procesele sociale și ajută la interpretarea sociatății si mediului. Dincolo de
funcţiile menţionate, RS devin cadre de interpretare a realității şi istoriei colective, dar şi
coduri simbolice de tratare a cunoştinţelor existente, prin care se dă sens acţiunii colective.

Prin RS grupul primeşte şi își fortifică o identitate, o unitate, omogenitate, dar îşi şi
stabileste diferenţa față de alte grupuri. În acelaşi timp, dar RS au şi o mare importantă în
ghidarea acţiunilor de viitor, produc sisteme de anticipări. Dacă ne gândim la justiţia socială,
la dreptate, reprezentarea asupra ei ne va ajuta să înţelegem cum îşi proiectează românii
așteptările legate de viitorul lor economic sau politic, ca indivizi sau ca societate. Evident, RS
pot avea şi o importantă funcţie de justificare, a posteriori, cu privire la istoria trecută, la
evoluții sau acţiuni individiuale sau colective.

În multe studii, justiția socială este analizată în cadrele democraţiei sociale.

Democraţia socială este, la modul cel mai general, un tip de organizare sociala şi statală care
permite şi stimulează o cât mai activă participare a cetățenilor la realizarea deciziilor, la
conducerea şi planificarea dezvoltării, la toate nivelele comunităţii, prin multiplicarea
proceselor de comunicare şi iniţiativa populară. Democraţia socială caută un cât mai mare
echilibru între ponderea celor guvernați şi guvernanţi în producerea realităţii sociale,
cooperarea la luarea de decizii, la elaborarea unui imaginar social comun. RS create în cadrul
democraţiei sociale sunt cu siguranta diferite de cele în care democraţia socială este doar un
deziderat, în fond, cum chiar P. Moscovici spune, RS sunt forme colective de ideaţie în
modernitatea noastră. Ideaţia cuprinsă în aceste procese, aparent doar cognitive, particpă la
procesele de reprezentare a lumii, dar mai ales la cele de creare a legitimității. Vorbim
despre legitimarea ocupării unor poziţii de statut (social sau poitic), dar şi despre realizare
20
Maury, C. (2007). Les représentations sociales : boîte à outils, Revue de la littérature Partie 11, Know & Pol,
Knowledge and Policy in education and health sectors, juin, 19 p.
de proiecte sociale sau politice, justificând printre altele şi poziţiile diferitelor grupuri sau
organizaţii în cadrul competiției politice. Studiind modul în care se structurează aceste RS
putem pune uneori un bun diagnostic privind relaţiile sociale, coeziunea sau perceptia
dreptății sociale.

Reprezentările sociale asupra dreptății sociale şi a inegalităților ne arată modul în

care indivizii se conectează între ei, felul specific în care individul se simte integrat sau nu în
societate, modalitatea specifică în care se poziţionează în piramida socială. Dacă vom merge
în profunzime, ceea ce încă nu ne propunem în această fază a cercetării, vom putea
descoperi articularea unei viziuni a individului sau a grupului pornind de la o serie de
influenţe care se exersează asupra individului, de la efectele grupului de apartenenţă sau a
mass-media, până la exprimarea poziţiei de status şi rol social sau efectele de imitare a unor
lideri, vom găsi mesaje mai mult sau mai puţin eleaborate, conexate cu ideologii sau
credinţe colective.

Discursul despre justiţie socială este omiprezent în programele politice și poate avea
influenţe deoarece aceastea participă la construcţia legitimității proiectelor politice difuzate
în campanii electorale și nu numai. În sfera socială se dă o luptă acerbă pentru ca diferitele
grupuri să-și impună şi să difuzeze cât mai larg viziuni ideologice despre bunăstare sau
fericire socială. 21

Este un lucru evident că reprezentările justiției sociale sunt părţi ale unor procese de
competiţie, conflict, acestea fiind dimensiuni ale unui continuum de comunicare și
legitimare.

Am incercat în studiul nostru să vedem cum se regăsesc în imaginarul colectiv

anumite componente ale reprezentării dreptății sociale şi a penetrării unor componete sau
nuclee de sens asociate cu acestea în spațiul public. În secundar, am urmărit și o imagine a
statului, a panopliei de cereri sociale privind rolul lui în reducerea inegalităților, promovarea
echității sau a intervenţiei generale în societate. Demersul nostru este unul de factură
comprehensivă. Am testat modalitatea de resimţi de către individ a unor libertăți sau
drepturi, valori sau cerinţe, presupuse a face parte din conceptul general de dreptate
socială. Am testat şi atitudinea subiecţilor faţă de anumite practici instituționale statale, dar
21
Dancu, Vasile Sebastian, 2016, Politically incorrect. Scenarii pentru o Românie posibilă, Scoala
ardeleană,Cluj Napoca, 404 pag
si calitatea raporturilor dintre guvernanţi şi guvernați, dar şi aderența la anumite valori care
reprezintă nucleul a ceea ce am numit dreptatea socială percepută de către subiecţii
democraţiei.

1. Percepția inegalităților în România

Inegalitățile sociale au crescut în ultimii ani

Aproximativ 5 din 10 români consideră că, în ultimii 5 sau 10 ani, inegalitățile dintre oameni,
în România, au crescut, în timp ce 2 din 10 cred că au rămas la fel, iar 3 din 10 cred că au
scăzut. Bărbații și respondenții cu studii superioare percep o creștere a inegalităților sociale
în pondere mai ridicată, iar cu cât sunt mai în vârstă, cu atât respondenții fac acest lucru în
proporții mai ridicate. Respondenții din mediul rural consideră în pondere mai ridicată cum
că inegalitățile dintre români au scăzut, la fel votanții partidelor de stânga, comparativ cu
votanții partidelor de dreapta.
Respondenții care sunt pesimiști cu privire la situația socială și economică a copiilor lor tind
să vadă în proporție mai ridicată o creștere a inegalităților dintre oameni în societatea
românească.
Evoluția inegalităților în viitor
44% dintre intervievați consideră că, în viitor, inegalitățile dintre români vor crește, în timp
ce 29% cred că vor rămâne al fel, iar 19% că vor scădea. Mai pesimiști din acest punct de
vedere sunt maturii (51-65 de ani), respondenții din Transilvania, Banat sau sudul țării
(comparativ cu cei din Moldova), precum și votanții partidelor de dreapta.
Efectul de poziție socială
Persoanele nemulțumite sau foarte nemulțumite de propria situație socială și economică
apreciază în pondere mai ridicată cum că inegalitățile dintre români au scăzut în ultimii 10
ani, comparativ cu cele care sunt mulțumite sau foarte mulțumite de acest aspect.
Fig. 1: În ultimii 10 ani, inegalitățile dintre oameni în România au crescut, au rămas la fel
sau au scăzut? * Cât de mulțumit (-ă) sunteți de situația dumneavoastră socială și
economică?

Cât de mulțumit (-ă) sunteți de situația dumneavoastră

socială și economică? Total
Foarte Nici Foarte Nu știu Nu
mulțumit(- mulțumit, nemulțumit răspund
ă) /Destul nici (-ă) /Destul
de nemulțumit de
 mulțumit(- (-ă) (NU nemulțumit
ă) CITI) (-ă)
În ultimii 10 Au
57,3% 30,6% 41,6% 100,0% * 48,4%
ani, crescut
inegalitățile Au
dintre rămas la 22,9% 13,9% 18,3% * 50,0% 20,3%
oameni în fel
România au Au
18,6% 55,6% 39,2% * 50,0% 30,4%
crescut, au scăzut
rămas la fel Nu știu 1,0% * ,9% * * ,9%
sau au Nu
,2% * * * * ,1%
scăzut? răspund
Total 100,0% 100,0% 100,0% 100,0% 100,0% 100,0%

Mai mult, persoanele nemulțumite cu privire la situația lor socio-economică sunt mai
rezervate cu privire la evoluția inegalităților sociale în viitor; doar 39% consideră că acestea
vor crește, comparativ cu 47% dintre cele mulțumite care spun același lucru, în timp ce 34%
spun că vor rămâne la fel și 18% că vor scădea.
Cei mai mulți dintre intervievați consideră că societatea românească este mai degrabă
injustă – 67%, în timp ce doar 26% spun că este mai degrabă justă. Percepția cum că
societatea românească este injustă este mai pregnantă în rândul femeilor și al persoanelor
trecute de vârsta de 35 de ani. Percepția cum că societatea românească este injustă se
asociază, de asemenea, și cu o pondere mai ridicată a nemulțumiților cu privire la propria
situație socială și economică. Pesimiștii cu privire la situația socio-economică a copiilor lor
consideră, de asemenea, în pondere ridicată cum că societatea românească este injustă.
Fig. 2: Considerați că societatea românească este mai degrabă justă sau mai degrabă
injustă? * Dar în ceea ce privește situația socială și economică a copiilor dumneavoastră,
sunteți mai degrabă optimist, pesimist sau nici una, nici alta?

Dar în ceea ce privește situația socială și

economică a copiilor dumneavoastră,
Total
sunteți mai degrabă optimist, pesimist
sau nici una, nici alta?
Nici Nu este
una, cazul/N
Optimist Pesimist
nici u am
alta copii
Considerați că Mai degrabă
34,9% 9,4% 22,4% 28,4% 26,5%
societatea justă
românească este Mai degrabă
58,8% 87,2% 66,0% 64,2% 66,1%
mai degrabă justă injustă
sau mai degrabă Nu știu 5,3% 3,4% 8,8% 6,3% 6,1%
injustă? Nu răspund 1,0% * 2,8% 1,1% 1,3%
Total 100,0% 100,0% 100,0% 100,0% 100,0%
Conform celei mai mari proporții a respondenților – 42%, factorul cel mai important al
reușitei în viață este norocul și întâmplarea; meritul individual, precum și influența mediului
în care te naști sunt variantele alese de câte 28% dintre intervievați.
Bărbații, tinerii sub 35 de ani, intervievații cu studii superioare și cei ce locuiesc în mediul
urban aleg varianta meritului individual în pondere crescută comparativ cu restul
categoriilor; mai mult, dintre respondenții cu studii superioare, cei mai mulți aleg această
variantă (40%), aceasta fiind urmată de mediu (39%) și de noroc și întâmplare (20%).
51% dintre votanții PSD consideră că norocul este principalul factor care determină reușita
în viață, 27% consideră că aceasta depinde mai degrabă de mediul în care te naști și doar
21% o atribuie meritului individual.
7 din 10 participanți la studiu văd inegalități de avere în România care sunt prea mari, în
timp ce 1 din 4 consideră că acestea nu sunt nici prea mari, nici prea mici. Cei care percep
mai pregnant aceste inegalități ca fiind prea mari sunt intervievații de peste 50 de ani, iar
cei care le percep în cea mai ridicată măsură drept potrivite sunt votanții PSD.

2. Universul eșecurilor și al fricilor

Mulțumirea față de propria situație socială și economică

Dintre persoanele intervievate, 46% se declară mulțumite sau foarte mulțumite de situația
lor socială și economică, în timp ce 50% sunt mai degrabă nemulțumite sau foarte
nemulțumite de aceasta. Femeile sunt nemulțumite de situația lor socială și economică în
proporție semnificativ mai ridicată decât bărbații, la fel și persoanele de peste 35 de ani
comparativ cu cele mai tinere (în special cele între 36 și 65 de ani), dar și persoanele cu
studii elementare sau medii comparativ cu cele cu studii superioare. Această nemulțumire
este, de asemenea, mai pregnantă în rândul respondenților din mediul rural. Pesimiștii cu
privire la situația socio-economică a copiilor lor sunt, de asemenea, mai nesatisfăcuți de cea
proprie, la fel persoanele care nu se simt în totalitate integrate în societatea românească.
Autoevaluându-și satisfacția cu privire la realizarea obiectivelor în viața personală, fără a
face o comparație cu alții, 53% dintre respondenți se declară satisfăcuți, în timp ce 38% sunt
nesatisfăcuți, iar 9% nu sunt nici satisfăcuți, nici nesatisfăcuți. Tinerii sub 35 de ani
raportează în proporție mai ridicată această satisfacție, la fel persoanele cu studii
superioare. Persoanele care se autopoziționează în clasele de sus și de mijloc, în funcție de
venituri și avere, se declară satisfăcuți de realizările lor în proporții mai ridicate decât cele
din clasa de jos. Cu cât apreciază că veniturile totale ale familiei lor permit acoperirea mai
multor necesități, cu atât respondenții sunt mai satisfăcuți cu privire la realizarea
obiectivelor pe care și le-au propus în viață: de la 28% satisfăcuți în rândul celor care spun că
 veniturile nu le ajung nici pentru strictul necesar la 83% în rândul celor care spun că reușesc
să aibă tot ce le trebuie, fără mari eforturi.

Fig. 3: În comparație cu ceea ce v-ați propus dumneavoastră în viață, în general, fără să vă

comparați cu alții, sunteți în acest moment… * Cum estimați veniturile totale ale familiei
dumneavoastră, în raport cu necesitățile?

Cum estimați veniturile totale ale familiei

Total
dumneavoastră, în raport cu necesitățile?
Ne ajung
Reușim Reuși
Nu ne Ne pentru un
să m să
ajung ajung trai
cumpără avem
nici doar decent,
m și tot ce
pentr pentr dar nu ne Nu
unele ne
u u permitem răspun
obiecte trebui
strictu strictu cumpărar d
mai e, fără
l l ea unor
scumpe, mari
neces neces obiecte
dar cu efortu
ar ar mai
eforturi ri
scumpe
În Satisfăcut 28,2% 45,8% 57,2% 65,5% 82,8% 60,0% 53,0%
comparație
cu ceea ce v- Așa și așa
ați propus (SPONTA 9,1% 9,8% 8,7% 10,3% 13,8% * 9,4%
dumneavoas N)
tră în viață, Nesatisfăc
62,7% 44,4% 33,8% 24,2% 3,4% 40,0% 37,5%
în general, ut
fără să vă
comparați cu
alții, sunteți Nu știu * * ,3% * * * ,1%
în acest
moment…
100,0 100,0 100,0 100,0 100,0
Total 100,0% 100,0%
% % % % %

Poziționare pe scara socială

Cei mai mulți dintre intervievați – 67% - se autopoziționează în clasa de mijloc, în funcție de
venit și de avere. 29% spun că s-ar încadra în clasa de jos, în timp ce doar 2% spun că fac
parte din clasa de sus. Dintre persoanele care sunt satisfăcute de ceea ce au realizat în viață,
74% se poziționează în clasa de mijloc și 22% în clasa de jos, în timp ce, dintre persoanele
nesatisfăcute de viața lor, doar 54% se poziționează în clasa de mijloc, iar 42% în clasa de
jos.
Fig. 4: Dacă ar fi să vă poziționați în societatea noastră în funcție de venit și avere, unde v-
ați poziționa? * În comparație cu ceea ce v-ați propus dumneavoastră în viață, în general,
fără să vă comparați cu alții, sunteți în acest moment…

În comparație cu ceea ce v-ați propus

dumneavoastră în viață, în general, fără să vă Total
comparați cu alții, sunteți în acest moment…
Așa și așa
Satisfăcut (SPONTAN Nesatisfăcut Nu știu
)
Dacă ar fi să vă Clasa de sus 2,7% 1,1% 1,4% * 2,1%
poziționați în Clasa de
74,2% 76,9% 54,4% 100,0% 67,0%
societatea mijloc
noastră în Clasa de jos 21,5% 22,0% 42,3% * 29,3%
funcție de venit Nu știu 1,2% * 1,7% * 1,2%
și avere, unde v- Nu răspund
,4% * ,3% * ,3%
ați poziționa?
Total 100,0% 100,0% 100,0% 100,0% 100,0%

Efectele mecanismelor de comparație socială

Când își autoevaluează satisfacția cu privire la propria viață în comparație cu alte persoane,
participanții raportează că sunt mulțumiți în proporții mai ridicate decât atunci când nu se
compară cu alții; bărbații, tinerii, cei cu studii superioare și cei ce se autopoziționează în
clasele de sus sau de mijloc sunt satisfăcuți în proporții mai ridicate comparativ cu celelalte
categorii. 78% sunt satisfăcuți dacă se compară cu părinții sau bunicii lor, 76% când se
compară cu prietenii lor, 68% când se compară cu colegii de muncă sau de școală (din
prezent sau din trecut), respectiv 55% când se compară, în general, cu ceilalți români.
Astfel, se remarcă un sentiment de superioritate al respondenților când vine vorba despre
persoanele din cercul de rude sau cunoștințe, dar și o frustrare mai accentuată când vine
vorba despre „celălalt, în general”. Femeile, maturii între 51 și 65 de ani, dar și persoanele
cu studii elementare sau medii și respondenții din Moldova manifestă un grad mai ridicat de
nemulțumire atunci când se compară cu „oamenii din România, în general”.
Dintre cei care sunt nesatisfăcuți, în general, de propria viață, există, însă, ponderi
importante care declară că sunt satisfăcuți atunci când se compară cu alții: 72% când se
compară cu părinții sau bunicii lor, 62% când se compară cu prietenii lor, 52% când se
compară cu colegii de școală sau de muncă și 36% când se compară, în general, cu ceilalți
conaționali.
Fig. 5: [Prieteni și amici] Dar comparându-vă cu…, vă considerați: * În comparație cu ceea
ce v-ați propus dumneavoastră în viață, în general, fără să vă comparați cu alții, sunteți în
acest moment…
 În comparație cu ceea ce v-ați propus
dumneavoastră în viață, în general, fără să vă Total
comparați cu alții, sunteți în acest moment…
Așa și așa
Satisfăcut (SPONTAN Nesatisfăcut Nu știu
)
Satisfăcut 86,2% 71,4% 61,9% 100,0% 75,7%
[Prieteni și
Așa și așa
amici] Dar 1,2% 9,9% 6,9% * 4,2%
(SPONTAN)
comparându-
Nesatisfăcut 8,1% 15,4% 28,2% * 16,3%
vă cu…, vă
Nu știu 3,9% 2,2% 1,1% * 2,7%
considerați:
Nu răspund ,6% 1,1% 1,9% * 1,1%
Total 100,0% 100,0% 100,0% 100,0% 100,0%

Respondenții care se autopoziționează în clasa de jos se consideră mulțumiți de propria

viață, atunci când se compară cu alții, în ponderi relativ ridicate: 71% când se compară cu
bunicii sau părinții (vs. 83% dintre cei din clasa de mijloc), 66% când se compară cu prietenii
lor (vs. 79% dintre cei din clasa de mijloc), 52% când se compară cu colegii (vs. 75% din clasa
de mijloc), respectiv 37% când vine vorba de români, în general (vs. 62% dintre cei din clasa
de mijloc).
Clasamentul fricilor sociale
Subiectele de care sunt preocupați în cele mai ridicate proporții respondenții sunt, în primul
rând, sănătatea românilor, de care sunt foarte sau destul de preocupați 85% dintre
intervievați. Acesta este urmat de nivelul de trai, care îi preocupă în mare și foarte mare
măsură pe 84% dintre ei, evoluția locurilor de muncă – 81%, securitatea persoanei și
politicile anticorupție – câte 75%, nivelul salariilor și nivelul pensiilor – câte 68%, sărăcie și
securitatea României - câte 67%.
Clasamentul fricilor ignorate
Aspecte de care sunt preocupate în mare măsură sub două treimi dintre respondenți sunt
crizele financiare – 65%, evoluția inflației – 61%, situația Europei – 56%, evoluțiile
geopolitice recente – 49% și, în mod surprinzător, șomajul – 41%.
3. Sentimentul victimei. O lume fără dreptate

De ce sunt oamenii săraci?

Când vine vorba despre principala cauză pentru care unii oameni sunt mai săraci decât alții,
cei mai mulți dintre intervievați consideră că acest lucru se întâmplă din cauza societății
care nu le oferă șanse – 52%, în timp ce doar 23% cred că este vorba despre cauze care țin
de meritul și talentul lor, iar 20% despre lipsa norocului sau a șansei.
Faptul că unii oameni ar fi mai săraci decât alții este pus pe seama societății care nu le oferă
șanse în măsură mai ridicată de către respondenții sub 50 de ani, în timp ce aceia care au
trecut de acest prag de vârstă acuză în pondere mai ridicată cauze ce țin de meritul și de
talentul lor, la fel făcând și respondenții cu studii superioare și cei din Transilvania și Banat.
Cu toate acestea, majoritatea respondenților plasează vina la nivelul societății sau al
hazardului și nu al individului.
Persoanele care se declară satisfăcute de ceea ce au realizat în viață tind să pună
inegalitatea dintre veniturile oamenilor pe seama meritului și talentului în pondere
semnificativ mai mare decât cele care sunt nesatisfăcute, care dau vina pe lipsa șanselor din
partea societății în proporție cu 20% mai ridicată decât cele care sunt satisfăcute de
propriile realizări.
Fig. 6: Care este cauza principală pentru care credeți că unii oameni sunt mai săraci decât
alții? * În comparație cu ceea ce v-ați propus dumneavoastră în viață, în general, fără să vă
comparați cu alții, sunteți în acest moment…

În comparație cu ceea ce v-ați propus

dumneavoastră în viață, în general, fără să vă Total
comparați cu alții, sunteți în acest moment…
Așa și așa
Satisfăcut (SPONTAN Nesatisfăcut Nu știu
)
Care este Cauze care țin de
cauza meritul și 29,4% 19,8% 15,2% * 23,1%
principală talentul lor
pentru Din cauza
care societății care nu 42,7% 56,0% 63,0% * 51,5%
credeți că le oferă șanse
unii Din cauză că nu
oameni au avut noroc 21,3% 15,4% 18,8% 100,0% 19,9%
sunt mai sau șanse
săraci Nu știu 3,7% 6,6% 1,1% 3,0%
decât
Nu răspund 2,9% 2,2% 1,9% 2,5%
alții?
Total 100,0% 100,0% 100,0% 100,0% 100,0%

Atitudinea proprie față de săraci

Aproximativ 7 din 10 respondenți spun că atitudinea lor față de cei săraci este una pozitivă,
în timp ce aproximativ 2 din 10 spun că este una negativă. Vârstnicii de peste 65 de ani
raportează o atitudine negativă față de săraci în pondere semnificativ mai ridicată, la fel
persoanele cu studii medii sau elementare comparativ cu cele cu studii medii și cele din
Moldova, comparativ cu cele din alte regiuni ale țării. Votanții PSD, de asemenea, spun că au
o atitudine negativă față de săraci în pondere ridicată.
Respondenții care se autopoziționează în clasa de jos declară că au o atitudine negativă față
de cei săraci în pondere mai ridicată decât cei din clasa de mijloc, la fel cele care declară că
veniturile familiei nu le ajung nici pentru strictul necesar sau le ajung doar pentru strictul
necesar.
Persoanele care raportează în cea mai scăzută proporție o atitudine negativă față de săraci
sunt cele care consideră că principala cauză pentru care unii oameni sunt mai săraci decât
alții ține de ghinion sau de lipsa șansei.
Atitudinea celorlalți față de săraci
În contrast, când vine vorba despre atitudinea pe care respondenții consideră că o au
majoritatea oamenilor față de săraci, 57% dintre respondenți spun că aceasta este una
negativă, iar doar 28% spun că aceasta este una pozitivă.
Femeile și tinerii sub 35 de ani îi suspectează pe ceilalți cum că ar avea o atitudine negativă
față de săraci în pondere ridicată, comparativ cu celelalte categorii. Respondenții care sunt
satisfăcuți de viața proprie consideră în proporție ușor mai ridicată decât cei care nu sunt
satisfăcuți cum că majoritatea oamenilor au o atitudine pozitivă față de săraci.
Dintre respondenții care spun că au o atitudine pozitivă față de săraci, doar 33% consideră
că acest lucru este valabil și pentru semenii lor, în timp ce aceia care au, personal, o
atitudine negativă față de săraci, consideră în pondere de 16% că alții ar avea o atitudine
pozitivă.

4. Tătucul și anatomia inegalităților. Ce ar trebui să facă statul?

Cea mai răspândită inegalitate socială

În opinia celor mai mulți dintre respondenți, cea mai răspândită inegalitate socială este cea
de venituri – 46%, aceasta fiind urmată de cea de mediu de rezidență – 23%, de niveluri de
educație – 16%, de gen – 5% și de origine etnică – 3%. Inegalitatea de venituri este
menționată în pondere mai ridicată de persoanele mature (36-65 de ani), dar și de cele cu
studii superioare.
Vârstnicii de peste 65 de ani o menționează în cea mai scăzută proporție (30%), aceștia
considerând că principala inegalitate din societatea românească este cea între sat și oraș în
proporție mai ridicată (35%). Aceștia menționează în proporție mai ridicată și inegalitatea
dintre bărbați și femei, mai ales comparativ cu categoria maturilor (36-65 de ani).
Intervenția statului în viața economică și socială
8 din 10 respondenți sunt de părere că statul intervine prea puțin în viața economică și
socială, în timp ce 1 din 10 consideră că intervine atât cât trebuie și mai puțin de atât
consideră că intervine prea mult. Doar intervievații cu studii superioare sunt cei care
consideră că intervine prea mult în pondere mai ridicată decât celelalte categorii.
Refuzul protecției sociale pasive
Trei sferturi ale intervievaților consideră că persoanele care beneficiază de ajutor social sau
de șomaj ar trebui să ofere ceva în schimb societății. De această părere sunt în proporție
mai mare persoanele de peste 50 de ani și cele care locuiesc în Moldova.
Generozitate selectivă
Cu toate că majoritatea respondenților consideră că persoanele cu dizabilități (99%),
respectiv vârstnicii (94%) ar trebui să primească ajutor social din partea statului, doar 68%
spun același lucru despre șomeri, la fel 48% despre imigranți și doar o treime (33%) când
vine vorba despre consumatorii de droguri. Respondenții cu studii superioare și cei care
locuiesc în Moldova sunt mai toleranți când vine vorba de șomeri, considerând în pondere
mai ridicată cum că ar trebui ca aceștia să beneficieze de ajutorul statului. Cei din urmă sunt
mai toleranți și când vine vorba despre imigranți. Consumatorii de droguri, în schimb,
beneficiază de mai multă îngăduință din partea tinerilor sub 35 de ani și a votanților PNL,
comparativ cu persoanele mai vârstnice, respectiv cu votanții PSD.
Sistemul de protecție socială este insuficient
Când sunt întrebați dacă sistemul de protecție socială de la noi este excesiv, 14% spun că
este excesiv, 44% că este insuficient, iar 38% se poziționează la mijlocul scalei, spunând că
este potrivit.
Când le este adresată o întrebare similară, dar care nu permite alegerea unei variante de
mijloc, constatăm că, în viziunea a 4 români din 5, sistemul de protecție socială din România
oferă protecție insuficientă celor aflați în nevoie; vârstnicii, respondenții din Moldova și
votanții PSD consideră, însă, în proporții ușor mai ridicate cum că protecția oferită de stat
este suficientă.
Cotizațiile întreprinderilor la bugetul de stat
În opinia aceleiași proporții de intervievați – 23%, cotizațiile întreprinderilor la bugetul de
stat sunt fie excesive, fie insuficiente. Vârstnicii și nemulțumiții de propriul status socio-
economic sunt de părere că aceste cotizații sunt insuficiente în proporție mai ridicată,
comparativ cu cei cu vârste sub 65 de ani, respectiv cu cei mulțumiți de situația lor.
Dacă ar guverna publicul
Cei mai mulți dintre participanții la studiu – 73% - sunt de părere că statul trebuie să reducă
nivelul taxelor și impozitelor pentru ca întreprinderile să se poată dezvolta și să facă
angajări, ceea ce va duce la scăderea șomajului, cu ideea contrară, cum că statul trebuie să
mențină nivelul taxelor și impozitelor pentru a lupta împotriva inegalității și pentru a putea
finanța serviciile publice și protecția socială fiind de acord 24% dintre aceștia (idee populară
în pondere mai ridicată în rândul respondenților din Moldova.)
86% dintre intervievați sunt de părere că statul ar trebui să intervină în economie mai mult
decât o face în momentul de față. Această idee este susținută în pondere ridicată de către
respondenții de peste 35 de ani, dar și de cei cu studii medii sau elementare. Nu se observă
diferențe semnificative între votanții PSD și PNL din acest punct de vedere.
Întoarcerea la VMG
Trei sferturi ale participanților la sondaj sunt de acord cu stabilirea unui venit de bază
garantat tuturor cetățenilor, care să înlocuiască majoritatea prestațiilor sociale existente.
Această idee este susținută în proporție mai redusă de către bărbați, comparativ cu femeile,
de către persoanele cu studii medii sau elementare, comparativ cu cele cu studii superioare
și de respondenții din mediul rural, comparativ cu cei din mediul urban. Votanții PNL susțin
această idee în pondere mai scăzută decât cei ai PSD, dar mai ridicată decât cei ai altor
partide.
Creșterea salariului minim de către guvernul PSD
85% dintre respondenți sunt de acord cu recenta creștere a salariului minim de către
guvernul PSD. În pondere mai redusă își exprimă acordul cu această măsură respondenții cu
studii superioare și cei care locuiesc în mediul urban, însă măsura întrunește acordul
majorității participanților, indiferent de caracteristicile socio-demografice sau simpatiile
politice.
În opinia a peste 80% dintre respondenți, următoarele servicii ar trebui să fie asigurate de
sectorul public, mai degrabă decât de sistemul privat: educația – 84%, obținerea permisului
de conducere a autovehiculelor și sănătatea – câte 80%. În proporții similare, aceștia cred
că ar trebui să fie asigurat de stat și transportul în comun – 79%, gestiunea apei curente -
78% și locurile și activitățile culturale și de petrecere a timpului liber – 76%.
Există proporții semnificative ale intervievaților care sunt de părere că ar trebui să revină
statului responsabilitatea de a gestiona colectarea deșeurilor menajere – 69%, respectiv
serviciile de curierat – 49%. Bărbații, respondenții cu studii superioare, cei din mediul urban
și cei care votează cu alt partid decât PSD susțin aceste idei în ponderi mai reduse.
Percepția guvernului Grindeanu. O combinație social-liberală

Cu toate că o proporție mai ridicată a respondenților asociază guvernul actual cu ideea de

social-democrație – 30%, există și aceia care îl asociază cu liberalismul – 21%, socialismul –
14%, austeritatea – 12% sau pragmatismul – 10%. Tinerii, precum și respondenții cu studii
medii sau elementare sunt cei cărora acest guvern le inspiră liberalism în ponderi ușor mai
ridicate comparativ cu celelalte categorii. De asemenea, votanții PSD și ALDE sunt cei care
asociază acest guvern în pondere semnificativ mai ridicată cu social-democrația (44% PSD,
respectiv 55% ALDE, comparativ cu 23% PNL), în timp ce simpatizanții PNL sunt cei care îl
asociază în cea mai mare proporție cu liberalismul (39% vs. 19% - votanți PSD).

5. Drepturi și libertăți. O societate a neîncrederii și intoleranței

Mulțumire privind respectarea drepturilor

Pe o scală de la 0 la 10, unde 0 înseamnă „total nemulțumit”, iar 10 înseamnă „total
mulțumit”, media răspunsurilor oferite de participanții la sondaj este 6,63 când vine vorba
despre respectarea drepturilor pe care le au. Tendința celor mai mulți este de a se plasa
către mijlocul scalei, între punctele 5 și 7.
Influența protestelor recente. Oamenii sunt mai critici
Evaluând măsura în care anumite drepturi și libertăți sunt respectate în România, o mare
proporție a respondenților este critică; cei mai mulți – 62% - evaluează că în România este
respectată în mare sau foarte mare măsură libertatea de exprimare a cetățenilor, cu toate
că există și o proporție semnificativă a lor care sunt de părere că această libertate este
respectată în mică măsură sau deloc. Respondenții cu studii superioare, precum și cei care
locuiesc în Moldova sunt mai optimiști din acest punct de vedere.
Dreptul la proprietate este respectat în România în mare sau foarte mare măsură conform
evaluării a 6 din 10 respondenți, în timp ce mai mult de o treime (36%) consideră că acest
drept este respectat în mică măsură sau deloc.
Când vine vorba despre respectarea vieții private, mai puțin de jumătate dintre intervievați
consideră că acest lucru se întâmplă în țara noastră în mare sau foarte mare măsură – 45%,
în timp ce 52% consideră că se întâmplă în mică măsură sau deloc.
Siguranța persoanelor și a bunurilor este respectată în mare sau foarte mare măsură
conform spuselor a 39% dintre intervievați, în timp ce aproximativ 6 din 10 spun că este
respectată în mică măsură sau deloc.
Un aspect în legătură cu care cei mai mulți dintre respondenți sunt critici este protecția
datelor personale pe internet: doar 3 din 10 consideră că aceasta se întâmplă în România în
mare sau foarte mare măsură, în timp ce 6 din 10 sunt de părere că se întâmplă în mică
măsură sau deloc.
Bărbații, persoanele de 50 de ani și sub, precum și locuitorii regiunii sudice a țării consideră
că drepturile cetățenilor sunt respectate în mare sau foarte măsură în proporții mai ridicate
comparativ cu celelalte categorii.
Egalitatea în fața legii
Egalitatea în fața legii este un drept despre care doar un sfert dintre românii intervievați
consideră că se ține cont în România în mare sau foarte măsură, în timp ce trei sferturi
dintre aceștia consideră că acest drept tinde să nu fie respectat decât în mică măsură sau
deloc.
Pentru fiecare dintre drepturile și libertățile următoare, vă rog să îmi spuneți în ce măsură
considerați că sunt respectate în România: - iulie 2016
 Se încalcă Se respectă

0% 20% 40% 60% 80%

Dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și rel... -17% 80%

Dreptul la întrunire pașnică și libertate de asoc... -19% 70%

Dreptul la libertatea de expri... -27% 71%

Dreptul la respectarea vieții private, a domiciliului și a coresponde... -33% 63%

Dreptul de a nu fi supus tortu... -41% 50%

Dreptul la libertate și la sigur... -47% 49%

Dreptul de a nu fi discriminat pe bază de sex, rasă, culoare, religie, limbă, opinie, apartenență la o minoritate ... -49% 48%

Dreptul la v... -51% 47%

Dreptul de protecție a propriet... -51% 45%

Dreptul de a fi judecat echit... -56% 35%

Dreptul la despăgubiri în caz de eroare judici... -59% 27%

Din păcate nu avem dinamici pentru întrebările formulate așa și nu se confirmă ipoteza cum
că oamenii sunt mai critici, acolo unde se nimerește să facem referire la aceleași drepturi,
datele sunt cam la fel, vezi graficul de mai sus.
Libertate vs. egalitate. Paradoxul vârstnicilor care vor libertate
Atunci când sunt rugați să aleagă cuvântul pe care îl preferă din deviza Revoluției Franceze,
„Libertate, egalitate, fraternitate”, cei mai mulți intervievați îl aleg pe cel dintâi – 47%,
urmând 35% care îl aleg pe următorul și 16% care îl aleg pe ultimul.
Tinerii sub 35 de ani prețuiesc egalitatea în proporție mai ridicată decât libertatea – 46% vs.
35%, în timp ce toate celelalte categorii de vârstă aleg libertatea în proporție mai ridicată,
mai ales vârstnicii, care o aleg în proporție de 58% vs. 24% pentru egalitate. Respondenții
cu studii superioare aleg libertatea în pondere mai ridicată decât celelalte categorii, însă
aceasta este cea mai frecvent întâlnită alegere pentru toate cele trei categorii de școlaritate.
Locuitorii din Transilvania și Banat aleg libertatea în proporție semnificativ mai ridicată decât
cei din Moldova (52% vs. 39%), în cazul celor din urmă primul cuvânt în top fiind egalitatea,
cu 43% dintre mențiuni.
Intervievații care sunt mulțumiți de situația lor socio-economică aleg libertatea în pondere
mai ridicată decât cei nemulțumiți, care demonstrează o propensiune mai ridicată pentru
ideea de egalitate. Respondenții pesimiști cu privire la evoluția inegalităților sociale din
România în viitor, de asemenea, prețuiesc în proporție mai ridicată ideea de egalitate,
comparativ cu cea de libertate. Cei care nu se simt integrați în societatea românească în
totalitate, de asemenea, au tendința să aleagă egalitatea în pondere mai ridicată decât
celelalte categorii, cu toate că cei mai mulți aleg, totuși, libertatea.
Societatea neîncrederii
Doar 2 din 10 intervievați cred că se poate avea încredere în cei mai mulți oameni, în timp ce
8 din 10 spun că majoritatea oamenilor încearcă să profite de pe urma celorlalți. Cu cât sunt
mai puțin educați, cu atât oamenii tind să fie mai neîncrezători. Și locuitorii din mediul rural
îi creditează pe semeni cu încredere în pondere mai redusă, comparativ cu cei din mediul
urban.
Respondenții nemulțumiți de propria situație socială și economică sunt mai neîncrezători în
ceilalți, la fel și cei care se simt neintegrați în societatea românească, comparativ cu cei care
se simt integrați în totalitate.
Distanță socială și intoleranță
Dintre categoriile de persoane care sunt supuse intoleranței sau discriminării în România, se
remarcă o distanță socială foarte crescută când vine vorba despre persoane cu o altă
orientare sexuală decât cea heterosexuală (doar 27% le-ar accepta în familie și 31% ca
prieteni, iar 46% nu ar accepta nici să locuiască în aceeași localitate). Imigranții, de
asemenea, se bucură de un grad redus de toleranță din partea participanților la studiu (48%
ar accepta ca un imigrant în familie, 55% să le fie prieten, însă 29% nu ar accepta nici să
locuiască în aceeași localitate).
Declarativ, respondenții sunt mai toleranți când vine vorba despre persoanele de etnie
romă, trei sferturi spunând că ar accepta ca o astfel de persoană să le fie prieten, în timp ce
1 din 10 nu ar accepta să locuiască în aceeași localitate.
Față de persoanele cu o altă religie, respectiv față de cele cu dizabilități, majoritatea
participanților se declară foarte toleranți.
Intoleranța vârstnicilor
Persoanele de peste 65 de ani manifestă cel mai ridicat grad de intoleranță atunci când vine
vorba despre distanța socială față de persoanele cu o altă orientare sexuală; spre exemplu,
dacă 61% dintre tinerii sub 35 de ani nu ar accepta ca o persoană cu o altă orientare sexuală
să le fie rudă, proporția în cazul vârstnicilor care nu ar accepta acest lucru este de 90%. O
distribuire similară se remarcă și când vine vorba despre distanța față de imigranți, însă, în
acest caz, vârstnicilor li se alătură respondenții din Transilvania și Banat și cei care locuiesc în
mediul rural.
În general, cu cât sunt mai educați, cu atât participanții la studiu percep o distanță mai
redusă între ei și categoriile dezavantajate. Intervievații care locuiesc la oraș, de asemenea,
declară un grad mai ridicat de toleranță pentru aceste categorii.
Haosul din mintea oamenilor