Sunteți pe pagina 1din 5

INTELIGENTA SI IQ

INTELIGENTA

Inteligența este facultatea de a descoperi proprietățile


obiectelor și fenomenelor înconjurătoare, cât și a relațiilor
dintre acestea, dublată de posibilitatea de a rezolva probleme
noi.
Inteligența unui sistem nu este definită de modul în care este el
alcătuit, ci prin modul în care se comportă.
Termenul de inteligențǎ este prezent din timpuri imemorabile
în limbajul natural, consacrat în literaturǎ (se pare, de Cicero)
și caracterizeazǎ (sub diverse unghiuri) puterea și funcția minții
de a stabili legǎturi și a face legǎturi între legǎturi: este ceea ce
sugereazǎ inter-legere, reunind douǎ sensuri-acela de a
discrimina între și a lega (a culege, a pune laolaltǎ). Exprimând
acțiuni și atribute ale omului totodatǎ, faber și sapiens,
inteligența n-a putut (nici dupǎ ce a devenit obiect al științei) sǎ
beneficieze de o definiție clasicǎ, prin delimitǎri de gen proxim
și diferențǎ specificǎ.
În psihologie, inteligența apare atât ca fapt real, cât și ca unul
potențial, atât ca proces, cât și ca aptitudine sau capacitate,
atât formǎ și atribut al organizǎrii mintale, cât și a celei
comportamentale .

In 1979, N. V. Findler afirma:
un sistem este considerat că are proprietatea de inteligență, pe
baza comportării sistemului, dacă se poate adapta singur la
situații noi, are capacitatea de a raționa, de a înțelege
legăturile dintre fapte, de a descoperi înțelesuri și de a
recunoaște adevărul. De asemenea ne așteptăm ca un sistem
inteligent să învețe, deci să-și îmbunătățească performanțele pe
baza experienței trecute.
John Mc Carthy și Patrick J. Hayes, în 1969, arătau că: " o
entitate este inteligentă dacă are un model adecvat al lumii ,
dacă este destul de înzestrată pentru a răspunde unei largi
varietăți de întrebări pe baza acestui model, dacă poate să-și
procure informațiile din lumea exterioară când are nevoie și
poate să realizeze anumite operații în mediul înconjurător
cerute de obiectivele sale și permise de posibilitățile sale fizice".

Concept despre supradotare


Modelul Galton abordează tema sub aceeași denumire și se
preocupă de aspectele ereditare. Galton atribuia inteligenței o
origine de tip genetic și ereditar, teorie ce va fi susținută, deși
ulterior alți autori îi vor aduce unele nuanțări. Ceea ce definea
prin „abilitate naturală" era o abilitate care nu implică doar
capacitate, ci și entuziasm. İn lucrarea sa „Geniul
ereditar”, Galton atrage atenția asupra problemei pe
care o reprezintă conturarea caracteristicilor geniale,
sugerând că geniul este o caracteristică ce tinde să
apară în cadrul acelorași familii. Galton a fost printre
primii care au anunțat că diferențele de inteligență s-
ar putea aprecia prin timpul de reacție.
Lasere

Laserul este un dispozitiv optic care generează un


fascicul coerent de lumină. Fasciculele laser au mai
multe proprietăți care le diferențiază de lumina
incoerentă produsă de exemplu de Soare sau
de becul cu incandescență.
Principiile de funcționare ale laserului au fost
enunțate în 1916 de Albert Einstein, printr-o
evaluare a consecințelor legii radiației a lui Max
Planck și introducerea conceptelor de emisie
spontană și emisie stimulată. Aceste rezultate
teoretice au fost uitate însă pînă după cel de-al
doilea război mondial.
În 1953 fizicianul american Charles Townes și,
independent, Nikolai Basov și Aleksandr
Prohorov din Uniunea Sovietică au reușit să producă
primul maser, un dispozitiv asemănător cu laserul,
dar care emite microunde în loc de radiație laser,
rezultat pentru care cei trei au fost răsplătiți
cu Premiul Nobel pentru Fizică în 1964.
Primul laser funcțional a fost construit de Theodore
Maiman în 1960 și avea ca mediu activ un cristal
sintetic de rubin pompat cu pulsuri luminoase
generate de o lampă cu descărcare în xenon.
Primul laser românesc[modificare | modificare
sursă]
România a fost a patra țară din lume în care s-au
realizat laseri, în urma unor cercetări întreprinse de
un colectiv condus de Ion I. Agârbiceanu (fiul
scriitorului Ion Agârbiceanu). Rezultatul lor a fost
raportat în 1961.