Karen Horney

Dependenta si neajutorarea copilului sunt concepte foarte importante

pentru Horney deoarece aceasta le vede conditii primordiale in aparitia si
dezvoltarea comportamentului nevrotic la copil. Extremele (rasfatul sau asprimea
nejustificata fata de copil ) mentin in acesta sentimentul de neajutorare si
dependenta, si cu cat copilul se simte mai neajutorat, cu atat va simti nevoia sa se
opuna sau chiar sa se revolte impotriva parintilor.
Frica si nesiguranta iau nastere deoarece copilul se teme de parintele ce isi
impune autoritatea prin metode nepotrivite (pedepse aspre sau violenta verbala si
fizica).
Karen Horney considera pana si dragostea o posibila sursa a aparitiei ostilitatii la
copil. Manifestarile excesive de dragoste fata de copil vor naste in acesta ostilitate,
deoarece acestuia ii va frica sa nu piarda afectiunea exagerata a parintilor, chiar
daca percepe artificialitatea acesteia.
Concluzii:
Karen Horney a reusit sa reuneasca conceptiile freudiene cu cele adleriene, si-a
sustinut vehement viziunea egalitarista asupra femeilor si a formulat idei
valoroase legate de nevroza si terapia acesteia.
Nevroza in viziunea lui Karen Horney
Nevroza e consecința relațiilor interpersonale perturbate în copilărie, nu a unei
pulsiuni instinctuale sau libidinale. Parintii adopta comportamente patogene:
dominare, hiperprotectie, indulgenta exagerata, umilirea, perfectionismul si multe
altele si nasc in copil sentimentul de singuratatea intr-o lume ostila si
inspaimantatoare, sentiment cunoscut drept angoasa fundamental, ce nu permite
desfasurarea unor relatii interumane normale. Copilul va abandona impulsul firesc
spre autorealizare in favoarea dobandirii sigurantei prin exagerearea uneia dintre
cele trei caracteristici principale ale angoasei: neajutorarea, agresivitatea sau
izolarea.
Sexualitatea feminina
In aceasta privinta, Karen Horney adera mai degraba la Adler decat la Freud,
recunoscand existenta invidiei de penis, dar nu a dorintei de a avea unul,
considerand ca un organism construit din punct de vedere biologic sa
indeplineasca functii feminine, nu poate fi guvernat psihologic de o dorinta pentru
atribute masculine. Respinge cu vehementa ideea freudiana ca femeile sunt
creature infantile si emotive si, prin urmare, incapabile de responsabilitate si
independenta, considerand aceasta idee o tendinta masculina de a reduce respectul
de sine al femeii. Totodata, ea sustine ca si barbatii manifesta invidie fata de sexul
feminin, in privinta sanilor, a pasivitatii sau a abilitatii de a da nastere copiilor, pe
care incearca s-o compenseze prin realizari profesionale, sociale, materiale
deosebite.
Psihoterapia
In viziunea lui Karen Horney, psihoterapia presupune scoaterea la iveala si
rezolvarea conflictelor interioare refulate, considerand ca solutia nevrozelor
presupune constientizarea de catre pacient ca aceasta il frusteaza si ii ingreuneaza
posibilitatea de autorealizare. Psihoterapia utilizeaza asocierea libera si
interpretarea, incearca sa modifice obiectivele alese de pacient si asteptarile sale,
incurajeaza autoanaliz, iar scoaterea exagerata in evidenta a eventimentelor
trecute din copilarie poate incuraja pacientii sa se complaca in amintirea ranilor
in loc sa lucreze la sarcina psihoterapiei.
Visele, in viziunea psihanalistei, arata adevaratele noastre ganduri si sentimente,
avand si acestea o importanta deosebita.
Rezistenta isi are aparitia ca aparare a solutiilor nevrotice si negarea existentei
conflictelor interioare pentru a mentine un sens al unitatii personale.
Transferul apare datorita faptului ca terapeutul devine o tinta usoara pentru
tentativele uzuale ale pacientului de a cauta afectiunea umana, de a deveni agresiv
cu semenii sau de a fugi de oameni.
Nevoia de siguranta
Este cea care daca este satisfacuta intr-o maniera potrivita, poate limita aparitia
diferitelor forme ale fricii si influenteaza gradul de normalitate a personalitatii
adulte.
In viziunea psihanalistei, comportamentul parental, modul in care acestia ii
creaza copilului sentimentul de siguranta, prezenta sau absenta afectiunii, il ajuta
pe copil sa infrunte iminentele conflicte exterioare sau interioare. Tot parintii sunt
cei care, asa cum considera Karen Horney, pot da nastere aparitiei ostilitatii la
copii.
Karen Horney s-a nascut pe 16 septembrie 1885, langa Hamburg
(Germania) si a fost cel de-al doilea copil al Clotidei si a lui Berndt Wackeld
Danielson. Tatal sau a fost capitan de vas, având o fire autoritară și o gândire
profund patriarhală (copiii săi îl numeau: aruncatorul Bibliei’). Desi acesta ii
aducea numeroase cadouri si o ducea in diferite calatorii, Karen s-a simtit mereu
ignorata de el, considerandu-l prea strict, autoritar si fiind de parere ca acesta il
prefera pe fratele sau mai mare, Berndt. Mama ei, Sonni, era o femeie mult mai
deschisa la minte decat sotul sau, iar Karen era foarte apropiata de aceasta.
Neajutorarea este marcata prin dorinte excesive de protectie (trebuinta de
afectiune umana) iar copilul va refula ostilitate puternica, egoism si obedienta
exagerata.
Orientarea agresiva duce la tentative serioase de dominare si control
(agresivitatea fata de semeni), iar copilul va considera ca daca esti crud inseamna
ca esti puternic, iar daca iti urmaresti propriile scopuri esti realist. Se va crede un
om puternic si dominator, cand de fapt refuleaza sentimente puternice de
neajutorare si o nevoie puternica de iubire
Izolarea presupune evitarea celorlati (fuga de alti oameni), iar copilul crede
ca el isi este suficient si niciun alt lucru sau persoana nu ii este indispensabil, isi
limiteaza inconstient nevoile, isi amorteste emotiile si isi supraestimeaza
unicitatea si superioritatea, refuland dorinte puternice de dependenta, afiliere si
iubire.
In cazul nevrozei, aspectele refulate ale personalitatii si conflictele
interioare sunt ascunse prin dezvoltarea unei imagini idealizate. Nevroticii docili
vor considera ca sunt atragatori si altruisti incat sa merite iubirea celorlalti, iar cei
agresivi pot crede ca ei stiu intotdeauna care este adevarul, ce este mai bine si nu
pot gresi niciodata.
Contributii in psihologie
In ceea ce priveste natura fiintei umane, Karen Horney este de acord cu teoria lui
Alfred Adler: omul se naste cu capacitatea de a construi, de a crea, dar din punct
de vedere al structurii si dezvoltarii personalitatii, psihanalista respinge teoria
adleriana, fiind de acord cu cea freudiana referitoare la procesele inconstiente,
refularile puternice si active, sustinand ca acestea sunt foarte importante.Cu toate
astea, ea nu vorbeste despre structura si dezvoltarea personalitatii, dedicandu-si
majoritatea scrierilor catre trei aplicatii majore: nevroza, psihoterapia si
sexualitatea feminina.
Karen Horney a sustinut teoria freudiana cu privire la importanta copilariei
timpurii si a efectelor acesteia cu privire la modelarea personalitatii, dar considera
ca influentele socialului primeaza asupra biologicului. Copilaria ei marcanta a
determinat-o sa isi centreze atentia asupra trebuintelor de siguranta si satisfactie,
sustinand faptul ca trebuintele primare (hrana, apa, odihna, etc.) nu au un rol
esential in structurarea personalitatii unui individ.
Karen Horney
In 1923, afacerea sotului sau a dat faliment iar acesta s-a imbolnavit destul
de grav, iar fratele sau a murit de infectie pulmonara. Toate acesta au adancit
starea de depresie a lui Karen care a avut chiar ganduri suicidale.
In 1926 Karen si fetele ei s-au mutat din casa lui Oskar, iar in 1930 s-a mutat in
Statele Unite si s-a stabilit in Brooklyn, intr-o comunitate de intelectuali evrei
emigranti. Acolo, s-a imprietenit cu Eric Fromm si Harry Stack Sullivan, cu
aceasta din urma avand si o poveste de iubire nereusita.
Cariera lui Karen Horney a inceput la Institutul de Psihoanaliza din Berlin unde a
predat din 1920 pana in 1932. Karl Abraham (colaborator a lui Freud) a lucrat
impreuna cu ea si a considerat-o unul dintre cei mai talentati psihanalisti. In
Statele Unite a lucrat timp de 2 ani ca Director Adjunct al Institutului de
Psihanaliza din Chicago. Dupa stabilirea in Brooklyn, Horney a avut ocazia sa-si
dezvolte propriile teorii legate de nevroza, bazandu-se pe experienta sa de
psihoterapeut. A predat la Insitututul de Psihanaliza din New York. In 1941,
Karen a devenit Decan la Institutul American de Psihanaliza, unde se pregateau
cei interesati de organizatia infiintata chiar de Horney: Asociatia de Psihanaliza
Avansata, dar viziunea colegilor sai referitoare la abordarea sa diferita de cea
freudiana a facut-o sa-si dea demisia. A pus bazele Revistei Americane de
Psihanaliza si a inceput sa predea la Universitatea de Medicina din New York.
Karen si-a continuat cariera de psihanalist, psihoterapeut si cea de profesor pana
la moartea sa, in 1952.
Tendintele sale depresive au aparut din pre-adolescenta, in jurul varstei de
9 ani, cand indragostita fiind de fratele ei, s-a simtit respinsa de acesta.
Sentimentul respingerii a transformat-o intr-o fiinta ambitioasa, rebela, si,
convinsa fiind ca nu este o fata frumoasa, atragatoare, s-a reorientat spre scoala
(chiar ea afirmand ulterior: ‚Pana la urma, scoala reprezinta singurul lucru
adevarat’).
Karen Horney 1885-1952
Mama ei il paraseste pe tatal lui Karen in 1904 si ia copii cu ea. In 1906,
Karen intra la facultatea de medicina, Universitatea din Freiburg la indrumarea si
avand suportul mamei sale, in timp ce tatal sau nu a fost de acord. Educatia si in
special studiile superioare erau greu accesibile femeilor in acea perioada (doar cu
cativa ani mai devreme, in 1900, femeile din Germania isi castigasera dreptul de
a face studii universitare). Pentru a castiga experienta suplimentara, Karen se
transfera la Universitatea din Gottingen si termina facultatea la Universitatea din
Berlin.
In anul 1909 Karen il cunoaste pe Oscar Horney, student la drept si se
casatoreste cu acesta. In 1910, Karen naste o fetita, Brigitte, iar un an mai tarziu
mama sa moare. In 1913, respectiv 1916 le naste pe urmatoarele doua fiice:
Marianne si Renate. In aceasta perioada dificila si obositoare, Karen se orienteaza
spre psihanaliza freudiana. Demonstrand ea insasi una dintre teoriile lui Freud,
sotul sau Oskar se dovedeste a fi la fel de autoritar, stict si dur, precum tatal
acesteia. Karen este initial de acord cu acest tipar educational, schimbandu-si
atitudinea fata de felul in care ar trebui crescuti copiii abia incepand cu anul 1920.

Despre modul în care a prezentat personalitatea

Psihanaliza interpersonală (K. Horney)

K. Horney pune la baza descrierii şi dinamicii personalităţii noţiunea de conflict
interpersonal (fundamentat în cadrul relațiilor interpersonale), dezvoltarea
personalităţii fiind pusă pe seama rezolvării acestui tip de conflict.
• Tipurile psihologice Horney identifică trei tipuri de personalitate: complezent,
agresiv şi detaşat.
Aceste tipuri au fost descrise de Clonninger (1993).
1. Tipul complezent (dependent): trebuinţă de dependenţă, trebuinţă de afiliere,
de relaţionare, reacţii timice puternice, sentiment de inferioritate, stimă de sine
redusă, tendinţă de supunere şi conformism
2. Tipul agresiv: tendinţă de dominare, nevoie de succes, de recunoaştere
socială; perfecţionism, spirit competitiv, cu tendinţe agresive, rezistenţă scăzută
la frustrare
3. Tipul detaşat: detaşare emoţională de relaţie, trebuinţă de autorealizare,
independenţă a voinţei (sugestibilitate redusă), tendinţă spre izolare, rezistenţă la
schimbare
Fiecare tip de personalitate, pentru a-şi justifica actele comportamentale şi
pentru a reduce anxietatea, utilizează un anumit raţionament afectiv
predominant:
1. Pentru tipul complezent, raţionamentul afectiv este „dacă îi fac să mă
iubească, nimic nu mă poate atinge”. Reprimarea ostilităţii la astfel de persoane
conduce de cele mai multe ori la somatizări (transformarea tensiunii psihice în
simptom organic).
2. Pentru tipul agresiv, raţionamentul afectiv este „dacă deţin puterea şi
controlul, nimic nu mă poate atinge”. Acest tip prezintă, în realitate, o mare
vulnerabilitate, deţinerea puterii fiind o protecţie împotriva acesteia, poate
obţine performanţe în diverse domenii, cu condiţia ca agresivitatea să nu se
transforme în ostilitate.
3. În cazul tipului detaşat, raţionamentul afectiv este „dacă stau departe, nimic
nu mă poate atinge”. Horney consideră acest tip de personalitate ca având
potenţialul creator cel mai ridicat (detaşarea, ca soluţie adoptată pentru
reducerea anxietăţii, protejează lumea ideatică interioară şi asigură rezistenţa
acesteia la factorii perturbatori).
Fiecare tip de personalitate este generat de trebuinţe diferite, care conduc la
orientări interpersonale diferite:
➢ Tipuri de personalitate
➢ Trebuinţa predominantă
➢ Orientarea interpersonală
1. Complezent
● trebuinţa de dependenţă
● trebuinţa de afiliere
Spre relaţie (predomină ajutorul şi complianţa)
2. Agresiv
● trebuinţa de dominare
● trebuinţa de apreciere socială
Împotriva relaţiei (predomină ostilitatea şi agresivitatea) 3. Detaşat
● trebuinţa de independenţă
● trebuinţa de autorealizare
Detaşarea de relaţie (predomină izolarea şi detaşarea afectivă)
Horney acordă un rol esenţial modelului educativ în dezvoltarea personalităţii,
identificând trei tipuri de modele parentale: hiperprotector, indiferent şi
autoritar:
❖● Modelul parental hiperprotector conduce, de obicei, la dezvoltarea unei
personalităţi
complezente şi, respectiv, la o orientare interpersonală spre relaţie;
❖● Modelul parental indiferent va dezvolta o personalitate detaşată şi,
respectiv, o orientare
interpersonală detaşată de relaţie;
❖ ● Modelul parental autoritar conduce la dezvoltarea unei personalităţi
agresive şi, respectiv, o orientare interpersonală împotriva relaţiei.
Dezvoltarea personalităţii este condiţionată şi de valorile culturale pe care
societatea le
promovează la un moment dat. Dintre acestea, Horney pune accentul pe
influenţa percepţiei culturale a rolurilor sexuale: în cultura de tip tradiţional,
rolurile sexuale asociază femeii dependenţa, afecţiunea, iar bărbatului
agresivitatea, puterea, controlul emoţional, raţionalitatea; în consecinţă, prin
percepţia socială, se vor atribui anumite roluri şi statute socioprofesionale stricte
în funcţie de apartenenţa sexuală; încălcarea acestei încadrări va fi sancţionată
social, generând astfel instalarea sentimentului de insecuritate personală.
Sarcini:
1. Influența asupra teoriei, lăsată de copilăria și viața autoarei;
2. Contribuțiile aduse psihologiei;
3. Cum apare comportamentul nevrotic la copii?
4. Cum percepe dragostea la copii?
5. Nevroza- în viziunea lui Karen Horney;
6. Viziunea asupra viselor;
7. Sexualitatea feminină, cum este percepută de Karen;
8. Comentați fraza ”Dacă nu pot să fiu frumoasă, măcar să fiu deșteaptă„
Karen Horney.
9. https://www.slideshare.net/SimonaDiguta/karenhorneyconflictelenoastrei
nterioare