Sunteți pe pagina 1din 1

MUNTEAN IOANA LAVINIA

Activitate 1.2.2
Profilul de formare, prezentat părinților

Pornind de la profilul de formare prezentat în suportul de curs, Tema 1.2, realizați un suport
informativ pentru o prezentare pe care sa o folosiți la prima întâlnire cu părinții elevilor care au
intrat în clasa pregătitoare.

Prezentați în activitățile online sincron (webinar) ideile dumneavoastră prin care ajutați părinții
să înțeleagă competențele pe care copiii lor le vor dezvolta până la finalul clasei a IV-a.

Dragi părinţi,

Iată-ne ajunşi la începutul unei noi etape din viaţa copilului dumneavoastră. Va fi o
etapă frumoasă, dar puţin diferită decât cea anterioară. La şcoală copiii trebuie să respecte în
primul rând câteva reguli de bază: să ajungă la ora 8, să nu vorbească neîntrebaţi, să stea
cuminţi în bancă şi să nu se ridice decât atunci când li se cere, să vorbească frumos, să se
comporte civilizat. Totodată la şcoală, prin intermediul meu dar şi cu ajutorul dumneavoastră, se
vor pune bazele achiziţiilor fundamentale pentru integrarea în societate, cu alte cuvinte se va
transforma într-un om capabil să facă faţă cerinţelor societăţii în care trăim.
Profilul de formare al absolventului învățământului primar este structurat pe baza a opt

S-ar putea să vă placă și