Particularităţile unei opere care aparţine lui Liviu

Rebreanu- ION
Prin tema unei opere literare se înţelege aspectul general din
realitate abordat în creaţia literară respectivă. Tema aleasă de
scriitor este tratată într-o anumită viziune despre lume, înţelegând
prin aceasta modul în care scriitorul vede lucrurile, le înţelege şi le
interpretează, precum şi atitudinea şi opinia lui faţă de aspectele
realităţii înfăţişate. Viziunea despre lume sau perspectiva narativă
într-o creaţie literară epică este, în esenţă, obiectivă sau subiectivă,
în funcţie de tipul naraţiunii şi al naratorului sau de curentul literar
căruia aceasta îi aparţine, putând însă suferi anumite nuanţări.
Viziunea obiectivă este specifică romanului realist-obiectiv și ea
pornește de la orientarea tematică, mai ales de natură socială, și
continuă cu structurarea tradițională a conținutului, la acțiune
participând personaje aparținând unor clase și structuri sociale
diverse. Totodată, tehnica narativă constă în relatarea cronologică
a faptelor prin înlănțuire, printr-o desfășurare logică a
evenimentelor.
Evidenţierea unor trăsături specifice care fac posibilă încadrarea
textului în categoria romanului obiectiv
În polemica interbelică privitoare la roman, anunţată de nuvele,
precum Zestrea, Ruşinea, Dintele, Răfuiala sau Proştii, apariţia
romanului ,,Ion’’ de Liviu Rebreanu în 1920 ,,rezolvă o problemă şi
curmă o controversă”. (Eugen Lovinescu)
,,Ion’’ este un roman realist de tip obiectiv, cu tematică rurală, o
capodoperă a literaturii române interbelice. Lovinescu consideră
,,cea mai puternică creaţie obiectivă a literaturii române’’, care
înfăţişează universul rural în mod realist, fără idilizarea din proza
sămănătoristă. Nucleul romanului se află în nuvelele anterioare
,,Zestrea’’ şi ,,Rusinea’’, iar sursele de inspiraţie sunt trei experien ţe
de viaţă ale autorului receptate artistic. Punctul de plecare este
biografic. Rodovica, fata unui ţăran înstărit din satul Prislop-satul
părinţilor autorului , se lasă sedusă de cel mai nevrednic fecior al
satului. Personajul central este, de asemenea, inspirat de o figură
reală, un ţăran sărac, cu nume omonim, dar harnic, pe care autorul
l-a întâlnit.
Opera literară ,,Ion’’ este un roman, prin amploarea ac ţiunii,
desfăşurată pe mai multe planuri, cu un conflict complex,
persoanaje numeroase şi realizarea unei imagini ample asupra
vieţii. Este un roman de tip obiectiv prin specificul naratorului
(obiectiv, detaşat, impersonal), al naraţiunii (la persoana a III-a) şi al
relaţiei narator-personaj (naratorul omniscient, omniprezent,
deoarece dirijează destinul lui Ion). Fiind un roman realist, Rebreanu
creează tipologii de personaje: Ion este tipul ţăranului sărac,
arivistului fără scrupule, dar şi ambiţiosul dezumanizat de lăcomie,
tipul intelectualului: preotul şi învăţătorul, dar şi Titu, iar cele dou ă
femei din viaţa lui Ion sunt conturate antitetic: pământul (Ana) şi
iubirea (Florica). De asemenea, simetria romanului, dată de rela ţia
incipit-final, începe cu descrierea drumului, care duce spre Pripas şi
se termină cu sfinţirea noii biserici şi cu ieşirea din satul Pripas, dar
şi prin verosimilitatea întâmplărilor.
Tema textului şi două secvenţe sugestive
În acest context, romanul lui Liviu Rebreanu reia tema ţăranului
român, agreată de tradiţionalişti, dar într-o manieră modernă,
propunând o abordare realist-obiectivă salutată de critica vremii
ca ,,cea mai puternică creaţie obiectivă din literatura română ”
( Eugen Lovinescu). Ţăranul este văzut în mijlocul frământărilor
luptei sale pentru pământ, determinat social şi economic de
posesiunea acestuia şi suportând consecinţele actelor sale
reprobabile, în condiţiile satului ardelean de la începutul secolului al
XX-lea. Tema centrală-problematica pământului- este dublată de
tema iubirii şi a familiei. Tema principală susţine în subsidiar şi
convingerea autorului că nu te poţi sustrage destinului, iar cei care
încearcă să o facă devin personaje tragice, Ion fiind considerat, de
asemenea, un roman al destinului.
Un prim episod ilustrativ pentru viziunea realistă despre lume a
autorului este scena horei din debutul romanului. Scriere cu
caracter monografic, romanul cuprinde o frescă vie a lumii rurale
transilvane, cu evenimentele sale – repere ale unui calendar
sempitern: naşterea, moartea, nunta, hora, botezul, obiceiurile, dar
şi cu relaţiile de familie, economice, culturale, relaţiile cu
autoritatea austro-ungară, etc. Departe de concepţia unificatoare
idilică semănătoristă, în proza lui Rebreanu apare de la început
stratificarea socială cu ierarhiile sale clare . Ţăranii prezen ţi la hora
de duminică sunt organizaţi în grupuri distincte, conform normelor
mentalităţii colective: în centru, perechile tinere care joacă cu
pasiune Someşana, viitoarele familii; pe margine, fetele care au
rămas nepoftite, care râd silit, cu câte-o nevastă mai tânără care
aşteaptă să-i vină chef bărbatului să joace; mai la o parte, nevestele
şi babele, admirându-şi odraslele; printre ei, copiii care alearg ă.
Bărbaţii sunt mai departe, neinteresaţi de pasiunea jucătorilor, în
grupuri distincte: primarul, chiaburii şi bătrânii fruntaşi, separat;
ţăranii mijlocaşi în jurul dascălului Simion Butunoiu, pe prispă. Pe
de lături, ,,ca un câine la uşa bucătăriei”, trage cu urechea şi
Alexandru Glanetaşu, ţăran bogat prin zestrea soţiei, dar sărăcit
prin nechibzuinţă, dornic să se amestece în vorbă, dar sfiindu-se de
bogătaşi. Abia după încheierea jocului apar intelectualii satului-
popa Belciug, soţia învăţătorului, Maria Herdelea, Titu şi Laura,
cinstind adunarea cu prezenţa lor. Amestecul e privit cu reticenţă,
Laura e indignată de invitaţia la joc a lui George, iar Maria Herdelea,
deşi fiică de ţărani, pentru că a umblat mereu în straie nemţeşti şi s-
a căsătorit cu un învăţător, se simte mult deasupra norodului,
privindu-l ,,cu o milă cam dispreţuitoare”. Prietenia lui Titu cu Ion
arată că aceste reguli au justificarea lor nescrisă, el sugerându-i, de
fapt, planul de a-l sili pe Vasile Baciu să i-o dea pe Ana prin
înşelăciune. De asemenea, ajutorul dat mai târziu de învăţător lui
Ion în scrierea plângerii împotriva judecătorului se întoarce asupra
celui dintâi cu repercusiuni dureroase.
O a doua secvenţă semnificativă pentru viziunea despre lume a
autorului apare în capitolul Sărutarea. Ea ilustrează patima
ţăranului văduvit prin naştere de obiectul existenţei sale pentru
pământul redobândit cu greu. Ion primeşte pământurile lui Vasile
Baciu legal. E primăvară şi merge prima oară să le vadă, pentru
că ,,dragostea lui avea nevoie de inima moşiei.” Pământul, personaj
stihial, are în sine o uriaşă ,,animă”. În mijlocul delniţei, Ion îl s ărut ă
,,cu voluptate”; ,,şi-n sărutarea aceasta grăbită simţi un fior rece,
ameţitor”. Împlinit, personajul îşi vede puterile hiperbolizate: ,,Se
vedea acum mare şi puternic, ca un uriaş din basme”, iar personajul
htonic zace, în sfârşit, la picioarele lui, învins.
Evidenţierea elementelor de structură, de compoziţie şi de limbaj
ale textului narativ studiat, semnificative pentru tema şi viziunea
despre lume
Un prim element de structură îl constituie titlul, care este dat de
numele personajului principal, care devine exponent al ţărănimii
prin dragostea lui pentru pământ, individualizat, însă prin modul în
care îl obţine. Singulară în satul Pripas nu este căsătoria
,,sărăntocului’’ cu o fată cu zestre, pentru că Vasile Baciu şi Ion Pop
al Glanetașului dobândiseră averea în acelaşi fel, ci
comportamentul său: o face pe Ana de ruşinea satului înainte de
nuntă, iar apoi vrea să se întoarcă la Florica, devenită nevasta lui
George. Titlurile celor două părţi ale romanului evidenţiază simetria
compoziţiei şi, totodată, denumesc cele două patimi ale
personajului principal: ,,Glasul pământului’’ şi ,,Glasul iubirii’’.
Titlurile celor 13 capitole (număr simbolic nefast) sunt
semnificative, discursul narativ având un ,,Începutul’’ şi un
,,Sfârsitul’’. În prima parte apar capitolele: ,, Începutul’’,
,,Zvârcolirea’’, ,,Iubirea’’, ,,Noaptea’’, ,,Rusinea’’, ,,Nunta’’, iar în cea
de-a doua ,,Vasile’’, ,,Copilul’’, ,,Sărutarea’’, ,,Streangul’’,
,,Blestemul’’, ,,George’’, ,,Sfârsitul’’.
Perspectiva narativă este obiectivă, iar naratorul este detaşat,
omniscient şi omniprezent, relatând întâmplările la persoana a III-a.
Conflictul principal stă la bază temei romanului. Conflictul exterior
dintre Ion şi Vasile Baciu, care nu vrea să-şi dea fata după un
,,sărăntoc”, ci după alt ,,bocotan”, George Bulbuc, conform unei
înţelegeri vechi între familii, marchează prin etapele sale
momentele acţiunii. În plan secundar, există mai multe conflicte –
între Ion şi Simion Lungu, pentru o brazdă de pământ, între Ion şi
George Bulbuc, între familia Herdelea şi preotul Belciug, prin care
îşi dispută autoritatea în sat, şi între români şi autoritatea austro-
ungară. În plan interior, există un conflict între glasul iubirii şi glasul
pământului la nivelul personajului principal, dar şi un conflict
simbolic, dintre voinţa acestuia şi legile superioare ale pământului-
stihie. Acest ultim conflict aminteşte de tragediile greceşti, unde
mândria nemăsurată a individului, supraaprecierea în confruntarea
cu destinul-hybris– determină căderea personajului în final.
Relaţia incipit-final susţine specificul realist-obiectiv al operei şi
întăreşte ideea de viaţă ce se desfăşoară ciclic. Romanul începe cu
descrierea drumului către satul Pripas, la care se ajunge prin
„șoseaua ce vine de la Cârlibaba, întovărășind Someșul“ până la
Cluj, din care se desprinde „un drum alb mai sus de Armadia“ și
după ce lasă Jidovița în urmă, „drumul urcă întâi anevoie până ce-și
face loc printre dealurile strâmtorate (…), apoi cotește brusc pe sub
Râpile Dracului, ca să dea buzna în Pripasul pitit într-o scrântitură
de coline“. La intrarea în sat, „te întâmpină (…) o cruce strâmb ă pe
care e răstignit un Hristos cu fața spălată de ploi și cu o cuniniță de
flori veștede agățată de picioare“. Prezenţa acestei cruci este
premonitorie, conform regulii autorului omniscient care poate
anticipa sfârşitul dramatic al personajelor. Imaginea drumului este
reluată simbolic în desfășurarea acțiunii, în scena licitației la care
se vindeau mobilele învățătorului, sugerând destinul tragic al lui Ion
și al Anei, precum și viața tensionată și necazurile celorlalte
personaje: Titu, Zaharia Herdelea, Ioan Belciug, Vasile Baciu,
George Bulbuc etc. La sfârşitul romanului, drumul iese ,,bătătorit”
din sat- ,,câţiva oameni au murit, alţii le-au luat locul”, şi se pierde
în ,,şoseaua cea mare şi fără început”. Roman sferic, cu structură
echilibrată, Ion începe şi se termină cu aceeaşi metaforă a drumului
vieţii.
Tehnicile narative folosite slujesc zugrăvirii complexe, pe mai multe
planuri. Prin tehnica planurilor paralele este prezentată simultan
viaţa ţărănimii şi a intelectualităţii rurale. Vieţile se desfăşoară în
paralel, amestecul este dezaprobat. Trecerea de la un plan narativ
la altul se realizează prin alternanţă, iar succesiunea secvenţelor
narative este redată prin înlănţuire. Apar, de asemenea, tehnica
contrapunctului-nunta Laurei se desfăşoară în paralel cu a Anei,
conflictul între Ion şi Vasile Baciu are corespondent conflictul dintre
Herdelea şi preotul Belciug. Stilul indirect liber este folosit pentru
revelarea psihologiei personajelor, atunci când e vorba de Ion sau
de Ana, dar şi pentru a ironiza cu duioşie comportamentul acestora,
atunci când e vorba de familia Herdelea. Însă tehnica ce le
surclasează pe toate celelalte, care plasează naraţiunea în
subconştientul personajului, unde totul capătă o mecanică proprie,
vitală, poate fi ,,viziunea în abis”.
Subiectul romanului
Acţiunea romanului începe într-o zi de duminică, în care locuitorii
satului Pripas se află la horă, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim
Oprea. Se descrie jocul tradiţional, someşana, dansul tinerilor,
cântecul lăutarilor şi portul popular. Oamenii sunt aşezaţi în func ţie
de statutul social. Este prezentă şi Savista, oloaga satului, piaza
rea. Intelectualii satului, preotul Belciug şi familia învăţătorului
Herdelea vin să privească fără a se amesteca în joc. Ion este
hotărât să o ia pe Ana cea bogată la joc, deşi o place pe Florica cea
săracă, iar venirea lui Vasile Baciu declanşează intriga şi conflictul,
tatăl fetei îl confruntă verbal, numindu-l ,,hoț’’, ,,tâlhar’’ şi
,,sărăntoc’’, Ana fiindu-i promisă lui George Bulbuc. Bătaia de la
cârciumă, pentru plata lăutarilor se încheie cu victoria lui Ion
asupra lui George, scena fiind construită în simetrie cu aceea de la
sfârşitul romanului, când George îl ucide pe Ion, lovindu-l cu sapa.
Ion se va răzbuna, o va lăsa pe Ana însărcinată, întrucât îl va
determina pe tatăl acesteia să accepte nunta. La nuntă, Ion nu cere
acte pentru pământul ce urmează să-i revină ca zestre, apoi se
simte înşelat şi începe să o bată pe Ana, femeia fiind alungată, pe
rând, din casa soţului şi din cea a tatălui. Preotul Belciug încearcă
să medieze conflictul dintre cei doi, însă Ana alege să se sinucidă,
apoi Petrişor, fiul lor, moare şi nu-i trezeşte lui Ion regrete sau
conştiinţa vinovăţiei, deoarece nu vedea decât garanţia proprietăţii
asupra pământurilor. În cele din urmă, Ion alege să o caute pe
Florica, însă George îl surprinde în flagrant şi îl ucide, cu
instrumentul ce i-a fost drag, sapa, iar averea lui Ion rămâne
bisericii.
În celălalt plan, rivalitatea dintre preot şi învăţător, pentru
autoritatea în sat este defavorabilă celui din urmă. El are
familie/soţie, un băiat (poetul visător Titu) şi două fete de măritat,
dar fără zestre, Laura şi Ghighi. În plus, casa învăţătorului era
construită pe pământul bisericii, însă cum relaţiile dintre ei se
degradează, învăţătorul se simte ameninţat cu izgonirea din casă.
Preotul are un caracter tare şi rămas văduv se dedică comunităţii,
ajungând să construiască o nouă biserică, iar romanul se încheie cu
sărbătoarea prilejuită de sfinţirea noii biserici.
Concluzia
După cum se observă din cele relatate până aici, se constată că
temele întâlnite în roman sunt de natură socială și că sentimentul
de iubire este raportat și el la elementele de natură socială, întrucât
este condiționat de ierarhia socială a partenerilor în cadrul
colectivității. Totodată, romanul, prin dezvoltarea acestor teme
aduce în fața cititorului o frescă socială amplă și profundă, o
monografie a satului ardelenesc de la începutul secolului al XX-lea,
iar personajele care participă la acțiune sunt tipice și ilustreaz ă
diferite categorii sociale prezente în lumea satului. Toate aceste
aspecte referitoare la temă, la conținut și la personaje formează o
imagine reprezentativă a satului ardelenesc, prezentată cu
mijloacele proprii naratorului omniscient și omniprezent care
exprimă un punct de vedere obiectiv, ceea ce face din ,,Ion’’ tipul de
creație realist-obiectivă cu temă socială.
Prin toate aceste trăsături ale conținutului, ale personajelor și ale
tehnicii narative, romanul ,,Ion’’ ilustrează tipul de crea ție realist-
obiectivă cu temă socială. În acest roman, Liviu Rebreanu încearcă
și reușește, în mod magistral, să înfățișeze o imagine
reprezentativă, amplă și profundă a satului ardelenesc de la
începutul secolului al XX-lea, cu mijloacele proprii naratorului
omniscient care exprimă un punct de vedere obiectiv.