1. Explicati conceptul de psihologie medicala si enumerați obiectivele psihologiei medicale.

Obiectul psihologiei medicale, Intr-un sens mai specific, poate fi definit şi ca studiul
bolnavului în relaţie cu boala sa, precum şi al funcţiei de îngrijire a personalului medical aplicate
bolnavilor.
Obiectivele psihologiei medicale: 1) cercetarea psihologiei omului sănătos şi a bolnavului
(pacientului) faţă de agresiunea somatică sau psihică şi efectele psihologice ale suferinţei în
diverse faze de evoluţie a bolii; 2) cercetarea relaţiei inedic-pacient în scopul eflcientizării ei; 3)
asigurarea confortului fizic şi psihic în condiţiile de spital şi de suferinţă; 4) oferirea soluţiilor
tehnice de specialitate pentru prevenirea îmbolnăvirii şi a consecinţelor stării patogene; 5)
cercetarea factorilor psihici şi a mecanismelor producerii tulburărilor de somatizarc.
Relaţiile cu domeniul ştiinţei medicale şi al cetei biologice. întrun mod care pentru unii
poate fi considerat paradoxal, psihologia medicală are tangenţe cu psihiatria biologică în cel
puţin două domenii: psihoneur o fiziologia (domeniu mereu în extensie în ultimii ani) şi
psihofarmacologia.

2. Definiti psihicul uman și descrieți nivelurile psihicului uman

Psihicul uman este definit ca: 1) o formă de adaptare specifică a individului uman la mediul
social-cultural; 2) o formă specifică de cunoaştere de către individul uman a mediului
înconjurător; 3) un fenomen condiţionat şi determinat sociocultural; 4) un fenomen condiţionat
de funcţionarea normală a creierului.
Structura psihicului uman presupune: • procese psihice - reflectarea dinamică a realităţii în
diferite forme ale fenomenelor psihice (senzaţiile, percepţia, memoria, gândirea, imaginaţia,
vorbirea, atenţia, voinţa);
• stări psihice - nivelul relativ stabil al activităţilor psihice concretizat în momentul dat, care
se exteriorizează printr-o activitate mai intensă sau mai slabă (optimism, entuziasm, jale,
bucurie, încredere, mânie, tristeţe, iritare etc.);
• însuşiri psihice - formaţiuni stabile care asigură un anumit nivel calitativ şi cantitativ al
activităţii şi conduitei omului respectiv, manifestat prin: temperament, caracter, aptitudini.
Nivelurile: - conştiinţa; - subconştientul; - inconştientul.

3. Explicati legătura dintre conștient, subconștient, inconstient

Conştiinţa este forma de organizare a vieţii psihice (nivelul superior de dezvoltare a

psihicului). Este rezultatul condiţiilor social-istorice de formare a omului în cadrul activităţii de
muncă, care se află permanent în comunicare (cu ajutorul limbajului) cu alţi oameni.
Subconstientul este ansamblul stărilor psihice, de care subiectul nu este conştient, dar care
influienţează comportamentul său. deprinderile, montajele intelectuale sau perceptive
stereotipizate, deci toate actele ce au trecut cîndva prin filtrul conştiinţei s-au realizat cu efort,
dar sc află într- 0 stare latentă, de virtualitate psihică, putând însă să redevină oricând active, să
păşească pragul conştiinţei
Inconstientul ansamblul evenimentelor traite si reactii psihice care intervin in activitatea
noastra fara a ne da seama de prezenta lor (dorinte, sentimente, complexe dobandite).

4. Enumerati si derieti metodele de cercetare ale psihologiei medicale

Psihologia, ca și alte domenii dispune de metode de cercetare. Metodele fundamentale de
cercetare în psihologie sunt: observarea și experimentul; chestionarea-scrisă, orală, metoda
biografica(anamneza); testele( de inteligenta, de aptitudini,de personalitate, de cunostinte).

OBSERVAREA
 Observarea este una din metodele de cercetare in psihologie, care consta in urmarirea atenta si
sistematica a unor reactii psihice, cu scopul de a sesiza aspectele lor esentiale. Distingem 2 tipuri
de observatii:
1. Extrospectia (urmarirea reactiilor psihice exterioare)
2. Introspectia (autoobservarea)
Variantele observației: externă; internă; liberă; standardizată; inclusă; laterală
Avantajele:
 Grupului studiat nu ii este afectat comportaentul, astfel observatorul poate evalua mai cu precizie
faptele personelor studiate
 Asigura o perspectiva din interior, observatorul priveste real la problemele persoanei studiate
 Informatii calitative detaliate
 Informatii valide bazate pe actiuni, norme si valori ale persoanelor studiate
Dezavantaje:
 Cercetatorul poate afecta comportamentul grupului, daca la un moment dat isi dezvaluie
identitatea
 Dificil de facut generalizari bazate pe observatii
 Consuma mutt imp
 Cercetatorul alege ce subiectii sa inregistreze astfel rezulta un potential raport de subiectivitate
 Cercetatorul poate devine un participant mai mult decit un observator, astfel rezultaun grad de
subiectivitate asupra cercetarii
 Dificil de inregistrat informatii cu acuratete
 Uneori prezinta un pericol

EXPERIMENTUL
-este provocarea unui fapt psihic, în condiții bine determinate cu scopul de a verifica o ipoteză
-se utilizează în cercetarea tuturor proceselor și funcțiilor psihice
-este o observație provocată, controlată
Etapele:
1) observarea inițială
2) lansarea unei ipoteze
3) desfășurarea efectivă a experimentului
4) organizarea și prelucrarea statistică a datelor
3 tipuri de experimente psihologice:
 Experiment de laborator
Presupune scoaterea subiectului din mediul sau siintroducerea acestuia intr-o ambianta special
creata,oarecum artificiala (camere special amenajate, aparaturade laborator, conditii si programe
de desfasurare aexperimentelor bine determinate, adeseori obligatorii)
Avantaj:ft precis și riguros prin dozarea și succesiunea precisă a sarcinilor, eliminarea
variabilelor ascunse, care ar putea influența rezultatul
-stabileste mai bine relatiile cauzale dintre fenomenele studiate
-ofera date atat de ordin cantitativ, cat si calitativ
Dezavantaj:
-caracterul artificial al exp.de laborator
-condiții total diferite de cele din viața reală
-forța unor variabile care intervin în lab.e cu totul alta decît cea din viața reală
-exp.poate sugera involuntar la ce se așteaptă de la subiect
5. Definiti conceptul de normalitate si indicati trasaturile de ce corespund unei personae
normale
Normalitatea desemnează, în primul rând, un mod de a fi al omului implicând starea de
echilibru. Cota de normalitate din fiecare individ se numeşte sănătate. Nimic nu nc leagă de
existenţă mai unic şi ultimativ decât sănătatea. Normalul nu este concluzia unei judecăţi de
valoare sau de nonvaloare. El reprezintă un criteriu de ordine în gruparea fenomenelor psihice.
Referindu-ne la dimensiunea psihologică a normalităţii, se poate considera că psihicul uman este
sănătos, atunci când simte, judecă şi hotărăşte potrivit cu experienţa, iar bolnav, atunci când se
îndepărtează sau se înstrăinează de aceasta.
Criterii de normalitate: norma valorica, norma statistica, norma individuala, norma tipologica.

6. Enumerati criteriile normalitatii dupa Elis Diamond

Criterii ale sănătăţii mintale/de normalitate (după A. Elliss şi W. Dryden):
1) conştiinţa clară a eului personal;
2) capacitatea de orientare pe parcursul vieţii;
3) nivelul înalt de toleranţă la frustrare;
4) autoacccptarea;
5) flexibilitatea în gândire şi acţiune;
6) realismul şi gândirea antiulopică;
7) angajarea în activităţi creatoare;
8) asumarea responsabilităţii pentru tulburările sale emoţionale;
9) angajarea moderată şi prudentă în activităţi riscante;
10)conştiinţa clară a interesului social;
11) gândi rea realistă;
12) acceptarea incertitudinii şi capacitatea de ajustare a acesteia;
13) îmbinarea plăcerilor imediate cu cele de perspectivă

7. Definiti conceptul de anormalitate si enumerati criteriile de apreciere a anormalitatii.

Anormalitatea este o îndepărtare de normă, al cărei sens pozitiv sau negativ rămâne
indiferent în ceea ce priveşte definirea în sine a zonei de definiţie.
Criteriile de definire a anormalităţii (după Purushtov):
• criteriul existenţei Ia individ a unor stări de insecuritate, teamă, apatie, anxietate;
• criteriul explicării, printr-o patologie fizică, a comportamentului de neadaptare;
• criteriul contextului social (normele şi valorile social-culturale existente la un moment dat) în
care se produce comportamentul;
• criteriul diminuării randamentului şi eficienţei individului.

8. Definiti conceptul de sănătate mintală

Sănătatea mintală este condiţia de funcţionalitate socială, impusă şi acceptată de societate în
scopul realizării personale.
Criterii functionale ale sanatatii mintale:
 Independent rezonabila in relatii cu ceilalti
 Autodirectionare
 Capacitatea de a avea o slujba
 Capacity de a raspunde regulilor
 Capac de a depasi dificultati curente
 Abilitatea dee a avea relatii de prietenie si iubire
 Capacitatea de a oferi si primi afectiune
 Toleranta la frustrare
 Simtul umorului
 Abilitatea de a avea hobbyuri
9. Enumerati obiectivele psihologiei sanatatii.

Psihologia sanatatii constituie un domeniu de studio extrem de vast, cu profunde implicatii in

practica psihologica din toate ariile vietii umane si socialle.
Obiectivele:
 Necesitatea studierii psihologiei sanatatii
 Afectiunile si consilierea psihologica
 Promovarea comportamentului sanatos
 Modelele schimbarii comportamentului, prevenirea accidentelor, comportamentul, diagnosticele
severe
 Rolul psihologului in terapia bolnavilor
 Programele de promovare a sanatatii aspect metodologice
 Utilizarea serviciilor de sanatate, interventiile in cadrul spitalelor sau unitatilor specializate

10. Enumerati caracteristicele esentiale persoanei sănătoase mintal.

Caracteristicile principale ale sănătăţii mintale (după Lagache D.) sunt:

- capacitatea de a produce şi de a tolera tensiuni suficient de mari, dc a le reduce într-o formă
satisfăcătoare pentru individ;
- capacitatea de a organiza un plan de viaţă care să permită satisfacerea periodică şi armonioasă a
majorităţii nevoilor şi progresul către scopurile cele mai îndepărtate;
- capacitatea de adaptare a propriilor aspiraţii la grup;
- capacitatea de a-şi adapta conduita la diferite moduri de relaţii cu ceilalţi indivizi;
- capacitatea de identificare cu forţele conservatoare şi cu cele creatoare ale societăţii.

11. Definiți noțiunea de stres.

Stresul reprezintă o perturbare reversibilă a echilibrului de adaptare la diferite situații.
Starea de stres apare când solicitările depășesc limitele resurselor adaptive și când menținerea
echilibrului necesită eforturi compensatorii deosebite. La fel, este amenințată și integritatea
organisului.
Stresul psihic reprezintă o stare de tensiune, încordare și discomfort cauzată de efectele
negative, frustrare, reprimarea unor aspirații, imposibilitatea rezolvării unor probleme. Stresul
mai poate fi definit ca reacția minții și trupului la schimbare.

12. Enumerați cauzele și consecinșele stresului asupra vieții și sănătății.

Cauzele stresului:
 Factorii de mediu: mediul fizic (căldură, zgomot, iluminat, emanații de fum și vapori,
temperature); mediul psihosocial (calitatea interacțiunii cu colegii de serviciu, conflictele la locul
de muncă).
 Sarcina de muncă: suprasolicitare ala locul de muncă, responsabilitățile la locul de muncă,
caracterul muncii (activitate de rutină, nestimulativă, ce generează plictiseală și dezinteres),
pericolul fizic (în profesiile cu mari riscuri-pompieri, poliție, medici).
 Factorul uman: lipsa de experiență, frica de sancțiuni, de a nu obține avansări în carieră,
posibilități scăzute de exercitare a autorității, nesiguranța la locul de muncă, recompensarea
inechitabilă a muncii, inclaritatea rolului la locul de muncă, apropierea de vîrsta pensinării.
Lăzărescu ilustrează următoarele situații cu agenți stresogeni: eșecul, lipsa de perspectivă
vitală, psihtrauma, crizele existențiale, frustrarea, schimbările existențiale, obișnuințele
patologice, epuizarea prin suprasolicitare.
Reacția la stres poate fi de două tipuri: răspuns activ (lupta), răspuns pasiv (tolerarea).
Stresul se adună în timp până la starea de criză, când apar simptomele psihice, care se manifestă
prin: anxietate, ură, scăderea atenției, iritabilitate, frustrare. Pot apărea și simptome fizice: dureri
 de cap, dureri de spate, insomnii, tensiuni musculare, hipertensiune arterială. În cazul în care
aceste simptome nu sunt tratate la timp, pot cauza îmbolnăvire până la deces.

13. Enumerați și descrieți tipurile de stres.

Distresul reprezintă stările tensionale care au un potențial nociv pentru organism. Acesta
reprezintă stresul general psihic descris în literatură.
Eustresul reprezintă o stare de „eliberare de tensiune” cauzată de trăiri psihice plăcute și
stimuli plăcuți ai ambianței, care dezvoltă niște consecințe favorabile pentru organism. În caz de
eustres are loc creșterea secreției de Adrenalină, astfel crescând endorfinele cerebrale, ca
neurohormoni și mediatori ai plăcerii. Totuși, eustresul nu trebuie confundat cu orice emoție
plăcută. El e determinat de stări psihice cu tonalitate afectivă pozitivă puternic exprimată și cu o
durată prelungită, de exemplu: aflarea reușitei la examen, revederea unei personae dragi.

14. Descrieți principalele strategii de coping/depășire a stresului.

După Suls și Fletcher, se dinting 3 tipuri de coping în stress:
 Coping centrat pe problemă: evaluarea posibilităților de care dispune subiectul, solicitarea
ajutorului și elaborarea unui plan de acțiune;
 Coping centrat pe emoții: evitare de confruntare cu situația, negare, resemnare, agresivitate;
 Coping orientat spre reevaluarea situației: conduce la perceperea situației drept una mai
tolerabilă.
Există și 3 filtre care atenuează impactul agenților stresanți asupra
organismului:perceperea agentului stressor și evaluarea semnificașiei sale în raport cu
experiențele anterioare, autoeficacitatea; macanismele de apărare inconștientă – negarea,
acceptarea, represia; eforturile conștiente referitor la planificarea acțiunilor ulterioare, informarea
continuă, tehnicile de relaxare, distracții, exerciții fizice.

15. Explicați sindromul depresiv.

Sindromul depresiv poate fi considerat ca o prabusire a trairilor afective bazale cu
pierderea sentimentelor de autostima, pesimism, intunecarea orizonturilor si disperare. 
Dupa Kielholz (1965, 1988) sindromul depresiv constituie o modalitate de reactie de
baza a fiintei umane la diferite situatii sau conditii somatogene, psihogene sau endogene, care se
manifesta prin triada:
-         dispozitie trista cu sau fara componente anxioase
-         inhibitia gandirii
-         tulburari ale functiilor psihice centrifuge si ale functiilor psihomotori
Aceste idei micromanice delirante, dublate de o dispozitie trist-dureroasa pot favoriza si
genera idei de autodistrugere. Timpul intim este perceput ca fiind incremenit si desincronizat de
cel real, marcand ansamblul trairilor depresive.
In cazurile grave depresivii se desprind din ce in ce mai mult de lume, gandurile lor se
concentreaza tot mai mult asupra sferei lor interioare. De multe ori insa, se simt usurati
dupa ce au reusit sa vorbeasca despre cauzele depresiei, anxietate, disperare si impulsurile lor de
autodistrugere.

16. Explicați cauzele și consecințele depresiei asupra personalității.

Instalarea sindromului depresiv poate fi declansata de factori psihogeni (evenimente de
viata stresante), fiziogeni (maladii, interventii chirurgicale), toxici (alcoolism), terapeutici
(rezerpinice, cortizonice) si endogenetice.
Simptome caracteristice sindromului depresiv
-         simptome psihice : tristete profunda pana la durere morala, neliniste, disconfort intern,
pesimism, inhibitie psihica, idei delirante micromanice, anxietate intensa si dureroasa.
-         simptome psiho-motorii - inhibitie motorie, hipokinezie, sau din contra: neliniste, agitatie
psihomotorie, atitudine de revolta impotriva destinului, diminuarea marcata a randamentului in
munca.
-         simptome psihosomatice - ameteli, tulburari de ritm cardiac, uscaciunea mucoaselor,
constipatie, tulburari de somn, senzatie de frig, greata, inapetenta cu scadere ponderala,
diminuarea apetitului sexual, cefalee, artralgii vertebrale, tremuraturi, transpiratii, oboseala
diurna.
-         activitatea intelectuala  este incetinita, depresivul percepand-o ca o inhibitie a actiunii si
dezinteres pentru prezent si viitor, sentimentul de tristete avand semnificatia unei aparari vitale,
urmare a unei experiente trecute manifestata prin retragere si imobilitate.

17. Descrieți și explicați mecanismele de apărare a personalității.

Mecanismele de apărare reprezintă procesele care au drept scop protecția eului de
dorințele și impulsiunile instinctuale. Prin intermediul acestora, eul încearcă să rezolve
conflictele apărute între id, supra-eu și eul-realitate, protejând persoana de aceste conflicte.
Mecanismele de apărare sunt mijloace inconștiente, cu ajutorul cărora o persoană face față
dificultăților vieții, dar o gestionare incorectă poate duce la simptom. Exemple: jocul, visul,
umorul, sublimarea.
Există 10 mecanisme de apărare clasice: refularea, regresia, formațiunea reacțională,
izolarea, anularea retroactivă, transformarea în contrariu, sublimarea, introiecția, proiecția,
reîntoarcerea către sine.
Refularea este cel mai periculos mecanism de apărare, pentru că reprezintă un mecanism
prin care partea inconștientă a eului respinge reprezentări inacceptabile sau inadmisibile legate
de o pulsiune.aceasta constă în uitarea anumitor conținuturi ale inconștientului. Prin refulare, eul
scapă de gânduri, amintiri, dorințe, idei. Acestea se află în inconștient și este nevoie de
psihanaliză pentru ca materialul refulat să fie identificat.
Regresia este un proces pulsional, prin care ne reîntoarcem temporal sau formal. Aceasta
ignoră timpul, scoate la suprafață formele psihice primitive, ne poartă prin locuri de care am
rămas fixați în mod inconștient, pe care nu le-am părăsit niciodată. Există și riscuri ca regresia să
nu fie reversibilă și atunci să aibă un efect nonbenefic.
Izolarea este o formă specifică nevrozei obsesionale. Astfel se izolează ideile de afecte, se
fragmentează unitatea, se rup legături, suprimându-se contactul cu sine și cu ceilalți. Se
consideră că nevroza obsesională ascunde o depresie. Izolarea suprimă afectul, care izbucnește în
situații imprevizibile și iraționale, ceva timp mai târziu.
Anularea retroactivă presupune dorința ștergerii complete a realității unui gând, cuvânt,
gest, acest lucru fiind imposibil, iar persoana devine compulsivă în încercarea continuă de a
anula primul gând.
Transformarea în contrariu constă în înlocuirea unei pulsiuni cu alta contrară.
Sublimarea presupune transformarea scopurilor inacceptabile în unele accetabile social.
Persoana se îndepărtează de la obiectivul primar , dar evită sentimntele de vinovăție.
Introiecția reprezintă un mecanism psihic de apărare ce constă în asimilarea eului unei
alte persoane.
Proiecția reprezintă atribuirea propriilor intenții negative, tendințe și dorințe ascunse
celorlalți.
Întoarcerea către propria persoană constă în direcționarea către sine a agresivității simțite
pentru o altă persoană.

18. Definiți sindromul Burn – out.

Sindromul Burn – out reprezintă sindromul de epuizare profesională, caracterizat prin
epuizarea energiei și a resurselor individuale, ce provoacă scăderea întregului potential de
acțiune al individului. Este cauzat de obligația permanentă a medicului de a susține o imagine
 profesională ideală, indifferent de progresul tehnologic, lipsa recunoștinței sociale, de lipsa unui
program convențional de activitate.

19. Enumerați cauzele și consecințele sindromului Burn – out asupra vieții

profesionale și personale.
Există o multitudine de factori care cauzează sindromul de ardere profesională, printre
care: munca neremunerată, lipsa încurajărilor, neaprecierea de către colegi sau pacienți. Astfel se
prăbușesc propriile iluzii și apar semnele somatice (cefalee, astenie, fatigabilitate, tulburări
gastrointestinale), comportamente neobișnuite (lipsă de încredere, iritabilitate, criticism
nejustificat, atitudine de superioritate, lipsa empatiei în relație cu ceilalți), atitudini defensive
(negativism, rezistență la schimbare, scade reușita activității profesionale cu creșterea orelor de
muncă).
Sindromul Burn – out are o evoluție stadială:
 Stadiul I: neliniște, frustrări, confuzie;
 Stadiul II: frustrare și nemulțumire;
 Stadiul III: apatie, renunțare și disperare.

20. Definiți conceptul de adicție și enumerați principalele forme ale adicției.

Adicția este reprezentată de o soluție creative, pentru a evita sarcinile vieții, provocările și
responsabilitățile vieții cotidiene. O primă adicție întâlnită la aproximativ toți medicii este cea
față de muncă, ei trebuie să fie la curent cu toate inovațiile în diagnosticare, tratament și
regulamentele actuale de activitate. Profesia de medic expune epuizării fizice și emoționale,
astfel încât medical interacționează zilnic cu personae de diverse vârste, ce suferă de boli grave,
unele în stadii terminale.
Există semne comportamentale și fizice ale abuzului de dependență de muncă: întârzierile
sau absențele de la muncă, scăderea timpului petrecut cu pacienții, abuzul de medicamente și
suplimente nutritive, greșeli profesionale, problem de insomnie sau neajunsul de somn și
oboseală, slăbiciune, problem de memorie, dureri de cap, dureri gastrice.
Situații care vulnerabilizează personalitatea medicului: nu cere ajutor, activează într-un
mediu cu tensiune înaltă emțională, program extins de activitate profesională, activități
birocratice. Soluții pentru aceste situații ar fi: să planifice timpul liber regulat în companii
plăcute, să se consulte cu alți colegi, să schimbe locul de muncă.

21. Definiti boala somatica si enumerate particularitatile bolii somatice.

Boala somatica- sunt rezultatul unor interacțiuni complexe, reciproce între somatic și
psihic, constituind o patologie cu o configurație psihică raportată la conflictele de viață, trăite
de persoana bolnavului și interiorizate de acesta.
- sunt tulburari in care pacientul prezinta simptome fizice insotite de solicitari repetate de
efectuare de investigatii medicale pentru descoperirea cauzelor acestora, este o tulburare care
evolueaza mai multi ani si se caracterizeaza printr-o combinatie de dureri si simptome
gastrointestinale, sexuale si pseudoneurologice.
Particularitatile bolii somatice-
- rezistenta, impotrivirea, opozitia pacientilor sa verbalizeze stresul lor psihologic medicilor sau
sa-l comunice prin acuze fizice;
- pacientul ignora responsabilitatea pentru boala sa;
- preocuparea principal a pacientului este tulburarea fizica;
- negarea legaturii dintre situatiile stresante si boala somatica;
- noncomplianta pacientului fata de tratament;
- perceptia diferita a bolii de catre medic si pacient;

22. Descrieti metodele explicative ale bolii.

Modelul biomedical-este un model reducționist, ia în calcul doar factorii biologici
o Este un model cauzal de tip liniar
o Încorporează dualismul cartezian(departajează somaticul de psihic)
o Pune accentul pe starea de boală
o Ignoră prevenția maladiilor
o Se focalizează pe organul bolnav, făcînd abstracție de persoană
o Medicul este responsabil de tratarea bolii
Modelul biopsihosocial.->s-a dezvoltat ca reacție la cel biomedical
o Boala are o cauzalitate multifactorială
o Psihicul nu poate fi separat de somatic și invers
o Subliniază atît sănătatea, cît și boala
o Pune accent nu doar pe tratament, ci și pe prevenție
o Suferința organului induce suferința persoanei
o Responsabil de prevenirea bolilor, tratament și recuperare nu este doar personalul medical, ci și
societatea, persoana în cauză.
Modelul umanist ->în centrul atenției este omul, cu accent asupra naturii sale sociale
o Entitățile de valoare
o Importanța persoanei autorealizate
o Boala este provocată de capacitatea factorului morbigenetic de a bloca valoarea și realizarea
persoanei
Modelul interpersonal ->Comportamentele anormale, inclusiv boala psihică sunt tulburări
ale comunicării, situaţii în care comunicarea devine falsă, insuficientă sau lipseşte .

23.Explicati notiunea de transfer (atitudini transferentiale) si contratransfer in

relatia medicala.
Transferul este definit de modelul general ca un set de asteptari, convingeri si raspunsuri
emotionale pe care pacientul le aduce in relatia medic-pacient; ele nu sunt determinate in mod
necesar de cine este medicul, sau cum actioneaza el de fapt, ci mai degraba pe experientele
continue pe care pacientul le-a avut de-a lungul vietii cu alte importante personalitati, autoritati.
Contratransfer. Asa cum pacientul aduce atitudini transferentiale in relatia medic-
pacient, doctorii insisi dezvolta adesea reactii contratransferentiale fata de pacientii lor.
Contratransferul poate lua forma sentimentelor negative, care dezbina relatia medic-
pacient, dar poate de asemenea sa devina disproportionat pozitiv, idealizand sau avand reactii
erotice. Cel mai adesea pacientii sunt considerati ca buni pacienti daca modul lor de aplicare a
severitatii simptomelor se coreleaza cu o boala biologica diagnosticabila clar
-     daca sunt complianti
-    daca in general nu-si schimba tratamentul
-     daca sunt emotional controlati
-     si daca sunt recunoscatori

24.Caracterizati conceptule de durere.

Conceptul de durere a fost mult studiat din punct de vedere al psihologiei si filozofiei.
Din punct de vedere biologic durerea este o parte importanta a existentei finite umane, fiind
vitala pentru supravietuire, atat la om cat si la animal. Durerea face ca organismul sa se
departeze de stimulii care l-ar putea leza si promoveaza procesul de vindecare.
Durerea reprezintă un fenomen psihofiziologic complex, caracterizat de o formă
particulară a sensibilității, cauzată de factori algogeni și dolorigeni. În evoluția durerii se disting
2 etape: perceptivă și psihică. Durerea prezintă 3 semnificații distincte: biologică – acțiune de
protectție a organismului care își impune imobilitatea segmentului lezat pentru a favoriza
vindecarea; semiologică – capacitatea de precizare a suprafeței de extindere a durerii și
excitantului algogen; patogenetică – sensibilitatea dureroasă determină manifestări individuale
comportamentale, care pot influența starea de sănătate.
 Durerea mai poate fi descrisă în baza a 3 componente: fiziologic (receptorii implicați,
procesele biochimice și modul de transmitere și dezvoltare), comportamental, subiectiv
(sentimente și idei legate de durere).

25.Explicati fenomenul de percepere a durerii.

„Durerea este ceea ce pacientul spune că doare. Durerea este: o experienţă senzorială şi
emoţională dezagreabilă asociată cu leziuni tisulare reale sau posibile; întotdeauna subiectivă; o
senzaţie resimţită de una sau mai multe părţi ale corpului şi care, datorită acestui fapt, constituie
o experienţă emoţională“. „Întotdeauna subiectivă, durerea este de natură multidimensională şi
are o componenţă senzitiv-senzorială, cognitivă, emoţională şi comportamentală“.
Durerea asociată cancerului este un tip particular de durere, incluzând mecanisme nociceptive,
neuropate şi psihogene care, împreună, formează aşa-numita „durere totală“.
Răspunsul pacientului la durere depinde de: tipul şi gradul leziunii, tipul durerii (somatic,
visceral etc.), atitudinea pacientului faţă de durere, personalitate, nivel de inteligenţă, grad de
cultură, anturaj. Semnalul nervos de leziune tisulară este integrat emoţional, perceput după
experienţa personală şi modificat după factorii sociali .
Componenta comportamentală reprezintă ansamblul de manifestări verbale şi nonverbale ce
pot fi observate la o persoană care suferă (mimică, postură, acuze subiective); este un indiciu
care indică importanţa durerii pentru pacient; familia, cultura, standardele sociale îl pot modifica,
întreţine sau diminua

26.Enumerati si descrieti atitudinile pacientului/bolnavului fata de boala sa.

• Acceptarea bolii –  presupune recunoaşterea bolii, intrarea în rolul de bolnav. Poate fi:
- realistă, raţională (la persoane echilibrate emoţional, cu un nivel cultural satisfăcător, fără
probleme
existenţiale importante), duce la prezentarea la medic şi aderenţa  la tratament.
-disproporţionată (la persoane nevrotice, cu tulburări de personalitate,etc)
• Ignorarea bolii (la oligofreni, bolnavi psihici, neurologici, cei cu nivelcultural scăzut, cei
focalizaţi pe alte probleme)
• Negarea, refuzul stării de boală, al conştientizării unor tulburări -prin subestimarea
simptomelor, amânarea deciziei de a consulta în speranţa că  va trece de la sine-mecanism de
apărare.

27.Definiti si descrieti obiectivele medicinii psihosomaticie.

-Studierea etiologiei bolilor cu manifestare somatica, in care un rol important il au factorii
psihologici;
- Cunoasterea tipurilor de factori psihosociali care duc la declansarea, la evolutia suferintelor,
precum si a celor care determina mentinerea starii de sanatate a individului;
- identificarea mecanismelor de producere a tulburarilor psihosomatice;
- abordarea bolii in perspectiva unei cauzalitati multifactoriale si adoptarea tratamentului
corespunzator ierarhizarii si interrelatiei dintre factorii etiopatogenetici;
- abordarea bolnavului atit sub aspectul biografiei acestuia, cit si al insertiei sale in mediul
social(familial,professional);
- pregatirea medicilor privind specificul diagnosticarii si tratamentului persoanelor care
somatizeaza;
-realizarea unei legaturi intre diversele specialitati clinice;
-Accentuarea tendintei profilactice a demersului therapeutic privind reducerea factorilor de risc.

28.Definiti si enumerate cauzele de aparitie a tulburarilor psihosomatice.

 Tulburarea psihosomatică este o afecțiune somatică cauzată de factori psihotraumatizanți
emotional – afectivi. Aspectele clinice ce pot cauza boli organice sunt: aspirații nerealizate,
situații conflictuale, dificultăți profesionale, frustrări, conflicte refulate, complexe de inferioritate
sau superioritate, contrarietăți, decepțiuni, nemulțumiri.
Tulburările psihosomatice sunt multe și variate, fiind capabile să afecteze diferite sisteme
cum ar fi endocrine, cardiovasculare, respiratorii, digestive sau imune. Afecțiuni cardiace: angina
pectorală, infarct miocardic.
29.Enumerati si descrieti principalele forme ale tulburarilor psihosomatice.
Pacienții ce prezintă somatizarea tulburărilor, au multe simptome organice cu perioadă de
incubare diferită. Tulburările specific de natură psihosomatică în raport cu sistemele de organe:
sistemul cardiovascular (HTA, aritmie cardiac, boala coronariană), sistemul gastrointestinal
(ulcer gastric, anorexie nervoasă, colite ulceroase, pancreatite), sistemulendocrin (diabet zaharat,
hipotiroidism), sistemul respirator (astm bronșic, tuberculoză), sistemul muscular (dureri de
spate și de cap, artrite reumatoide), afecțiuni dermatologice (prurit localizat, acnee), afecțiuni
imunologice (boli infecțioase, alergice), cancer. Părțile corpului mai frecvent afectate sunt
sistemele gastrointestinal și respirator.

30.Descrieti particularitatile relatiei cu pacientul psihosomatic.

- rezistenţa, împotrivirea, opoziţia pacienţilor să verbalizeze distrusul lor psihologic medicilor
sau să-l comunice prin acuze fizice;
- pacientul ignoră responsabilitatea pentru boala sa, evidenţiază simptomele organului bolnav,
prezentându-sc medicului pentru diagnostic şi vindecare; pacientul îşi satisface nevoia infantilă
de a fi îngrijit în mod pasiv;
- preocuparea principală a pacientului este tulburarea fizica, şi nu boala cu semnificaţia şi
cauzele ei;
- negarea legăturii dintre situaţiile stresanle şi boala somatică, precum şi a faptului că la apariţia
bolii pacientul se află sub influenţa stresului;
- noncomplianţa pacientului faţă de tratament.

31. Definiti notiunea de tulburari somatopsihice si enumerati cauzele aparitiei lor.

Tulburarea somatopsihică este o afecțiune somatică cauzată de factori psihotraumatizanți
emotional – afectivi. Aspectele clinice ce pot cauza boli organice sunt: aspirații nerealizate,
situații conflictuale, dificultăți profesionale, frustrări, conflicte refulate, complexe de inferioritate
sau superioritate, contrarietăți, decepțiuni, nemulțumiri.
Tulburările psihosomatice sunt multe și variate, fiind capabile să afecteze diferite sisteme
cum ar fi endocrine, cardiovasculare, respiratorii, digestive sau imune. Afecțiuni cardiace: angina
pectorală, infarct miocardic.
Imaginea bolii are caracter subiectiv, este incontestabil rezultatul unor traume afective ale
bolnavului. Acesta se incarca emotional-afectiv preluand senzatiile sale organice
subiective,informatiile din mediu si alti factori,care fac sa creasca starea de tensiune psihica a
blnavului. Acesta devine tot mai preocupat de boala sa, care preia un aspect din ce in ce mai
exagerat.

32. Definiti notiunea de “relatii interpersonale”.

Relațiile interpersonale sunt relații sociale prin faptul că sunt stabilite între persoane, fiind
determinate de necesitățile umane. Caracteristicile definitorii ale relațiilor interpersonale sunt:
legăturile psihologice(subiective), conștiente și directe dintre persoane.
Relațiile interpersoanle satisfac necesitatea de dragoste, stimă, respect, statut, prestigiu,
sentiment de securitate. Sunt importante din punct de vedere al individului (psihologic) și al
societății (sociologic). Astfel, acestea pot dezvolta un mediu suportiv sau patogen.
Caracteristicile definitorii ale relațiilor interpersonale sunt: legăturile
psihologice(subiective), conștiente și directe dintre persoane.
- Caracterul psihologic(subiectiv)-presupune existența a 2 surse psihice, ambele înzestrate cu
funcții, însușiri, stări, trăiri psihice diferite: emițătorul și receptorul este omul, cu psihologia sa
proprie. În relația medic-pacient, caracterul psihologic și direct al relației este evident, iar cel
conștient trebuie de realizat astfel încît pacientul să fie convins de ceea ce-i spune medicul și să-i
urmeze indicațiile.
- Caracterul conștient evidențiază următorul aspect: pu a stabili astfel de relații, este necesar ca
indivizii să-și de seama de existența lor, dar și a altora, precum și de nevoile și însușirile lor, de
natura și scopul raporturilor ce se stabilesc între ei.
- Caracterul direct-e oferit de necesitatea prezenței ”față în față” a partenerilor pu realizarea unei
legături perceptive între ei.

33.Enumerati particularitatile de baza in relatia cu pacientul.

Întâlnirea dintre medic și pacient este o relație interpersonală duală, în care pacientul
solicită ajutor, iar medicul îl poate oferi.
Modele de relații terapeutice între medic și pacient, care derivă din personalitățile și
nevoile ambilor participanți ai relației:
 Modelul activ – pasiv: pacient pasiv și preluarea de către medic a tratamentului
 Modelul profesor – student:medicul domină și are rol paternalist;
 Modelul participării mutuale: egalitate între medic și pacient;
 Modelul prietenesc: disfuncțional, pacientul are nevoie de implicare personală a
medicului și dragoste

34.Enumerati si descrieti etapele intalnirii medicului cu pacientul.

Întîlnirea dintre medic și pacient reprezintă întîlnirea dintre 2 personalități diferite, ce stau
pe poziții diferite. Atît bolnavul, cît și medicul pot avea diferite aspirații referitor la actul
medical. Bolnavul vine la medic cu speranța că va fi înțeles și îi va fi diminuată suferința și i se
va ameliora starea de sănătate. Calitatea actului medical constă din realizarea unui echilibru
dintre ceea ce așteaptă pacientul de la actul medical și ceea ce primește.
Etapele:
 Perioada de acomodare. Începe cu prima interacțiune cu pacientul. În această perioadă are loc
observarea reciprocă între medic și pacient. Este de dorit ca medicul să manifeste compasiune,
delicatețe, înțelegere și mult profesionalism. În urma observației pacientului se pot stabili
anumite trăsături fiziologice, varietatea comportamentului, expresiilor afective, a atitudinilor etc.
 Convorbirea sau discuția dintre medic și pacient. Presupune: relație directă, sinceritate deplină a
celui investigat, încurajarea pacientului pu a manifesta un comportament de autoanaliză,
abilitatea medicului de a motiva pacientul, prezența unor calități deosebite ale medicului.
Această etapă se desfășoară în 2 perioade: prima-ascultarea a ceea ce comunică și cum se
exprimă pacientul; a doua-abordarea altor subiecte, aspecte. Este necesară abordarea unei
anumite poziții pu facilitarea convorbirii. Medicul trebuie să fie capabil să utilizeze cele mai
adecvate metode verbale și nonverbale pu transmiterea informațiilor pacientului.
 Examenul fizic. Stă la baza diagnosticului sistematic și permite medicului să evidențieze
simptomele. Se va evita examenul pripit și comentariile referitor la aspectul fizic. Această etapă
realizează o apropiere de intimitatea pacientului, iar apropierea corporală față de bolnav trebuie
făcută cu tact, cu explicații necesare.
 Stabilirea diagnosticului. E ft importantă și solicită efort intelectual din partea medicului pu a
analiza toate informațiile obținute. Erorile care se pot produce în momentul stabilirii
diagnosticului au 3 cauze: boala, medicul, bolnavul
 Indicarea tratamentului. Reprezentare medicală de o mare valoare simbolică, ce are la bază 2
principii:1. Principiul naturii vindecătoare; 2. Influența forțelor spiritului. Prescripția medicală
trebuie să fie detaliată și realizată cu multă grijă, pe înțelesul pacientului.
 Reluarea autonomiei. Boala=regresie emoțională; însănătoșirea presupune o reluare a
autonomiei. Ameliorarea simptomatologiei determină pacientul să redevină independent.
 35.Enumerati cauzele comunicarii deficiente in relatia cu pacientul.
Sunt descrise o serie de cauze ce duc la comunicarea insuficientă dintre medic și pacient:
• atitudinea profesională inadecvată;
• stilurile inadecvate de chestionare;
• incertitudinea diagnosticului şi a evoluţiei bolii;
• neîncrederea pacientului;
• perspectivele medicului şi ale pacientului asupra bolii;
• dificultăţile de înţelegere şi de memorare ale pacientului.

36.Enumerati strategiile de optimizare a relatiei medic-pacient.

Tehnici adecvate de comunicare în medicină
1) acceptarea: indicând recepţionarea mesajului;
2) fraze deschise de iniţiere a comunicării: permiţând pacientului să preia iniţiativa în discutarea
subiectului;
3) validarea consensuală:căutarea înţelegerii reciproce şi a acordului asupra înţelesului
cuvintelor;
4) încurajarea comparaţiilor: solicitarea scoaterii în evidenţă a asemănărilor şi a deosebirilor;
5) încurajarea descrierii percepţiilor, solicitarea ca pacientul să îşi verbalizeze percepţiile;
6) încurajarea exprimării: solicitarea ca pacientul să îşi evalueze* experienţele şi trăirile;
7) explorarea: sondarea mai detaliată a unei teme sau idei;
8) centrarea: axarea pe o temă unică;
9) formularea unui plan de acţiune: solicitarea ca pacientul să ia în consideraţie tipuri de
comportament, care au o anumită probabilitate de a fi adecvate în situaţii ulterioare;
10) liniile generale: încurajarea pentru a continua comunicarea;
11) furnizarea de informaţii: punerea la dispoziţie a tuturor datelor de care are nevoie pacientul;
12) recunoaşterea: indicarea conştientizării mesajelor;
13) observaţiile: verbalizarea percepţiilor;
14) deschiderea de sine: punerea sa la dispoziţia pacientului;
15) plasarea evenimentelor în ordine cronologică: clarificarea relaţiei cronologice dintre
evenimente;
16) prezentarea realităţii: luarea în consideraţie a elementelor realităţii;
17) reflectarea: redirecţionarea spre pacient a acţiunilor, a gândurilor şi a emoţiilor acestuia;
18) reformularea: repetarea ideii principale;
19) căutarea informaţilor: clarificarea clementelor fără înţeles sau a celor vagi;
20) tăcerea: absenţa comunicării verbale, ceea ce oferă pacientului timp să formuleze în cuvinte
gândurile sau emoţiile sale, să se adune sau să continue conversaţia;
21) sugerarea colaborării: oferta de a împărţi cu pacientul efortul şi travaliul în beneficiul
acestuia;
22) sumarizarea: organizarea şi trecerea în revistă a evenimentelor anterioare;
23) traducerea în emoţii: căutarea echivalentelor verbale ale emoţiilor pe care pacientul Ie
exprimă doar indirect;
24) verbalizarea elementelor implicite: verbalizarea clară a aluziilor sau a elementelor sugerate
de bolnav;
25) verbalizarea dublilor: exprimarea nesiguranţei asupra perspectivei pacientului.

37. Definiti si enumerati tipurile de erori medicale.

 Eroarea medicala- reprezinta un diagnostic sau un tratament incorect sau incomplet al
unei boli, rani, sindrom,comportament, infectie sau al unei alte dureri.
Erorile medicale pot fi :
       erori de diagnostic,
       erori in administrarea de medicamente( erorile de medicatie ),
       erori in performantele chirurgicale ale  procedurilor , sau in utilizarea altor tipuri de terapie ,
       erori in utilizarea echipamentelor,
       erori in interpretarea rezultatelor de laborator

38. Definiti si enumerati cauzele si metodele de prevenire a malpraxisului.

Malpraxisul medical- este eroarea profesionala savarsita de prestatorul serviciilor de
sanatate prin actiune sau inactiune,din neglijenta,imprudenta,ignoranta sau prin nerespectarea
reglementarilor privind confidentialitatea ,consimtamantul si obligativitatea acordarii serviciilor
de sanatate,soldata cu producerea de prejudicii pacientului,care implica survenirea raspunderii
civile.
Standarttele si reglemantarile referitoare la malpraxis difera de la o tara la alta,in functie
de legislatia fiecareia,iar cadrele medicale sunt obligate sa detina o asigurare profesionala de
malpraxis.Importanta raspunderii juridice nu consta doar in aplicarea unei anumite forme de
raspundere,ci mai mult in corectarea si educarea individului si a societatii,precum si in
preintampinarea aparitiei unor fapte condamnate de societate .care se evidentiaza prin
consecintele lor negative .Raspunderea medicala urmareste, pe de o parte , protejarea intereselor
pacientului, iar de cealalta parte, are valoare profilactica, stimuland intiativa prestatorului de
servicii de sanatate in interesul pacientului, evitand cazurile de urmarire pentru responsabilitate.

39.Enumerati cazurile si metodele de prevenire a iatrogeniilor medicamentoase si

psihice/de relatie.
Iatrogenia medicamentoasă. Aceasta cuprinde totalitatea tulburărilor psihosomatice
determinate de administrarea medicamentelor, referindu-se la reacţiile adverse sau intoleranţă,
fie la administrarea eronată (ca doză, durată, tip dc medicament, asociere medicamentoasă), fie
de reacţiile individuale variate, imprevizibile. Se consideră că aceasta e cel mai frecvent tip de
inducere a bolii iatrogene, din cauza cererii mari de terapii medicamentoase, dar și a varietății de
medicamente din farmacii. Un rol important îl are și publicitatea.
Automedicația este și ea un fenomen cu rezonanță negativă, precum și polipragmazia, utilizată
uneori de medici cu o personalitate mai anxioasă.
Administrarea eronată a medicamentelor poate fi consecința diferitor factori:
 Diagnostic greșit
 Pregătire profesională insuficientă
 Superficialitate etc.
Iatrogenia medicamentoasă constă și în supradozarea sau subdozarea medicației,
scurtarea sau prelungirea neîntemeiată a tratamentului, asocierile nedorite dintre medicamente.
Efectul advers al medicamentelor este definit ca un efect nociv sau nedorit al unei
medicații. Tratamentul prescris de medic trebuie să fie rațional, presupunînd din partea
medicului calcularea argumentelor pro și contra și convingerea că procedura e recomandabilă și
potrivită pu îmbunătățirea stării de sănătate a pacientului.

Iatrogenia psihică este determinată de adoptarea unor strategii deficitare de comunicare

între medic şi pacient, poate condiționa depresia anxioasă, somatizare pe sisteme de organe.
Metode de prevenire: atitudinea rsponsabilă a personalului medical cu comunicare interumană
satisfăcătoare și generatoare de emoții genefice pentru pacient.
 40. Enumerati cauzele si metodele de prevenire a iatrogeniilor de investigatie si de
spital
Iatrogenia de investigatie:
Cauzele:
-Erorile apărute în folosirea tehnicilor de investigație
-tehnicizarea excesiva a medicinei
Metodele de prevenire :
-medicul poate și trebuie să opteze pentru aceste mijloace de investigație, dar pacientul trebuie
informat cu privire la investigațiile care urmează să fie efectuate, în ce constau ele și ce riscuri
presupun. In asa mod vor fi prevenite efectele nedorite: starile depresive, atacurile de panica,
anxietatea
Iatrogenia de spital:
Cauzele:
-conditiile incompatibile din punct de vedere fizic,moral sau emotional
-factorii de stres (limitarea contactului cu familia,tratamentul depersonalizat, pierderea
intimitatii, convietuirea cu alti bolnavi, procedurile efectuate, asteptarea, monotonia, zgomotul)
- cognitia(prin exprimarii pretentioase,academice a personalului medical; prin interpretarea
incorecta adiagnosticului sau a tratamentului; interpretarea efectelor in raport cu starea proprie
sau cu aceleasi afectiuni a altor pacienti)
-imitatia(in relatiile cu alti pacienti sau primirea unor informatii de natura medicala din alte
surse)
-sugestia(autosugestia-in urma relatiei cu medicul, diagnosticul, tratamentul, tehnici de
investigatie; inductia sugestiva- relatiile cu medicul sau alti bolnavi)
Metode de prevenire:
-umanizrea spitalelor
-dotarea spatiilor de agreement

41. Definiti notiunile de complianta si aderenta terapeutica

Complianta terapeutica, reflecta raportul procentual intre numarul indicatiilor terapeutice
recomandate de medic si numarul indicatiilor terapeutice urmate, respectate de pacient.Complianta
medicala este un element esential in managementul medical efectiv.In prezent medicii prefera sa
folosesca termenul de aderenta in locul celui de complianta.
Aderenta terapeutica implica colaborarea voluntara a pacientului, respectiv actiunile
acestuia in consens cu planul terapeutic stabilit in urma tranzactiei profesionale dintre medic si
pacient, in care fiecare dintre ei a inteles punctul de vedere al celuilalt.

42.Identificati cauzele noncompliantei terapeutice

Cauzele noncompliantei sunt multidetereminate si pot fi intelese, in parte, ca un proces
fundamental legat de inconstientul individual, a experientei de viata si a interactiunii cu medicii.
Cauzele demografice legate de afectiune si tratament:
-afectarea cognitiva
-evolutia de lunga durata a bolii
-singuratatea si izolarea sociala
-lipsa constientizarii bolii
-planurile terapeutice complicate
-trairea subiectiva a efectelor secundare a medicatiei
Cauzele ce tin de pacient:
-virsta pacientului
-factorii de natura sociala(dificultatile materiale, suportul social)
-mecanismele de aparare
-factorii de natura cognitiva
-asumarea rolului de bolnav, care sa activeze motivatia pentru insanatosire
 Cauzele individuale si interrelationare:
-alianta terapeutica scazuta
-lipsa constientizarii bolii
-un nivel ridicat de expresie emotionala in familie
-credinte negatice generale legate de medicatia indicata
-teama de efectele secundare ale medicatiei
-locul de control intern

43.Definiti notiunea de ,,efectul placebo’’ si explicati influenta acestui efect asupra

pacientului.
Efecetul placebo- raspunsul favorabil al pacientului la administrrea unei substante sau a
unei proceduri despre care se stie ca nu poseda nici o activitate terpeutica instrindecaa.
Exista citeva explicatii psihologice si fiziologice care explica mecanismul din spatele
efectului placebo:
1.asteptare(este un fenomen psihologic cunoscut)-daca ni se spune ca primim un analgezic
puternic atunci vom simti efectele unui analgezic puternic
2.motivatia(este normala pentru orice bolnav)-dorinta de a te face bine e un motor puternic
pentru vindecare
3.conditionarea(oamenii invata sa asocieze pastilele cu vindecarea si astfel in urma tratamentului
vor avea reactia asteptata)
Termenul este folosit pentru a caracteriza orice schimbare pozitiva resimta la nivel fizic
sau mental, fara o interventie de specialitate.
Efectul placebo se adauga medicamentului cand relatia dintre medic si pacient este foarte
buna, cand medicul este un tip optimist si induce si un optimism terapeutic pacientului. Un alt
element prin care factorul psihologic va actiona este cel prin care reusim dincolo de niste
recomandari seci, automate, sa modificam comportamentul bolnavului fata de propria lui
sanatate, pentru ca 80% din bolile din care se moare in ziua de astazi, sunt boli generate de
comportamente nocive fata de sanatate: fumatul, alcoolul, sedentarismul, tulburarea somnului,
alimentatia defectuoasa, etc.

44.Definiti notiunea de personalitate si descrieti insusirile personalitatii

Notiunea de personalitate se refera la organizarea interioara, individualizata si unitar a
insusirilor psihologice, cognitive si atitudinale ale individului, reprezentind sinteza
particularitatilor psihoindividuale in baza careia ne manifestam specific deosebindu-ne unul de
altul.
Personalitatea nu e innascuta. Omul nu se naste cu personalitate, ci devine personalitate.
În alcătuirea personalităţii se regăsesc patru componente: temperamentul, aptitudinile,
caracterul şi creativitatea.
Temperamentul-Temperamentul reprezintă dimensiunea dinamico-energetică a
personalităţii, care se exprimă cel mai pregnant în conduită. Acesta îndeplineşte şi funcţia de
latură expresivă a personalităţii, întrucât furnizează informaţii despre felul persoanei: iute sau
lentă, mobilă sau rigidă, etc.Conform tipologiei lui Hipocrat, există patru tipuri temperamentale
diferite: sangvinic, flegmatic, coleric şi melancolic. Acestea sunt coordonate de către una dintre
cele patru ”umori”: sângele, limfa, bila galbenă şi, respectiv, bila neagră.
Aptitudinile-Aptitudinile sunt un ansamblu de însuşiri de ordin instrumental-operaţional,
care diferenţiază oamenii între ei, în ceea ce priveşte maniera de desfăşurare a activităţilor. Nu
orice însuşire reprezintă o aptitudine, ci numai aceea care favorizează desfăşurarea unei activităţi
cu rezultate peste medie..
Caracterul-Caracterul desemnează latura relaţional-valorică a personalităţii, fiind alcătuit
din trăsături care se înscriu pe un continuu de la pozitiv la negativ. De aceea, se poate afirma că
toţi oamenii au caracter, dar orientat valoric diferit. Această componentă a personalităţii
integrează trăsături caracteriale, precum următoarele: toleranţă/încăpăţânare, bunătate/răutate,
dărnicie/egoism, perseverenţă/neseriozitate etc. Caracterul este schimbător, iar puterea acestuia
este dată de forţa convingerilor, de tăria cu care le apărăm şi le susţinem. Formarea caracterului
debutează în copilărie
Creativitatea-Creativitatea este ansamblul unitar al factorilor subiectivi şi obiectivi care
duc la realizarea de către indivizi, sau grupuri, a unui produs original şi de valoare pentru
societate. În procesul creaţiei sunt implicaţi factori psihologici:
Intelectuali: factori de fluenţă, flexibilitatea gândirii, originalitatea, imaginaţia şi
inteligenţa.
Non-intelectuali: factori aptitudinali, motivaţionali, atitudinali şi temperamentali.

45.Descrieti tipurile de personalitati accentuate(dupa K. Leonghard)

Personalitatile accentuate suporta cu dificultate boala, sunt rezervate in relatiile cu
medicul si fata de tratament si favorizeaza aparitia unor stari morbide.
Firea hiperexacta- autocontrol excesiv, cu sentimente de anxietate, nehotarit in decizii,
predispozitie spre ipohondrie, oscilant, ambivalent in actiune si sentimente.Apare frica de
imbolnavire, are tendinta obsesiva de a se spala.
Firea nestapinita- gindire inerta,\acte impulsive violente, dominat de pulsiuni. Pacientul
este ostil medicului.Predispozitie spre obezitate , acte antisociale si alcoolism cronic.
Firea demonstrativa- poate deveni isteric, dornic sa fie luat in seama si sa se afirme, este
exagerat in gesturi si in vorbe,laudaros sau autocompatimitor ,lipsit de spirit autocritic, are
tendinte de a manipula anamneza. In general usor de depistat. Predispus spre epuizare nervoasa.
Firea hiperseverenta- spirit banuitor, ambitios, incapatinat, succeptibilitate sporita.
Hiperperseverenţii sunt dornici de prestigiu personal (prestigiul sau realizările grupului nu
înseamnă mare lucru pentru ei, oricum nu sunt personalităţi de grup). Afectele care persistă timp
îndelungat pot ajunge să domine gândirea, astfel încât duc la idei fixe obsesive.
Labilii afectivi- oscilatii intre stari aective opuse, sunt predispusi la nevroze ipohondrice,
imprevizili la tratament.
Personalitatea distimica- tacut, serios, predispus spre depresie, pesimist.
Firea anxioasa- timiditate,are nevoie de discutii linistitoare cu medicul
Firea introvertita- este mai sensibil la reprezentarile proprii decit la perceptii. Izolat,
rezervat, prefera singuratatea
Firea emotiva-reactii sensibile si de profunzime in sfera sentimentelor spirituale.
Firea exaltata- oscilare intre euforie si descurajare, intre entuziasm si disperare
Firea extravertita- influentabil, sugestibil. Este foarte docil la sfaturile medicului si
tratamentului.

46.Enumerati trasaturile profesionale si de personalitate necesare unui profesionist

in medicina
Trăsăturile de personalitate şi cele profesionale ale unui medic în opinia pacientului, un
medic „bun” posedă următoarele calităţi:
• explică clar evoluţia stării de sănătate a pacientului şi succesiunea vizitelor ulterioare;
• manifestă simţul umorului în activitatea profesională;
• încurajează o comunicare destinsă şi cuprinzătoare (solicită opinia pacienţilor, încurajează
pacienţii să-şi spună necazurile, verifică gradul de înţelegere a problemelor medicale de către
pacienţi);
• acordă toată atenţia pacientului şi problemelor lui de sănătate.
1. Simtul responsabilitatii
Acesta este esential la un medic. Dedicarea si motivarea pentru a salva vieti, si de a urma simtul
datoriei este extrem de important. Acesta este motivul pentru care muncesti oricat doar de dragul
pacientilor si pentru binele lor.
Un medic trebuie sa faca lucrurile cum trebuie, sa sacrifice propriul timp si propria familie
uneori.
2. Compasiune si empatie
Un doctor trebuie sa fie bun, uman, tolerant, generos, sensibil. Aceste calitati scot la iveala
simtul dedicarii catre pacient si catre meseria, impreuna cu simtul ingrijorarii.
Aceasta este calitatea care il face pe medic sa isi faca datoria atunci cand este obosit.
Aceasta este componenta " artistica" a stiintei medicinei.
3. Profesionalism
Aceasta este calitatea care le asigura pacientilor drepturile, modestia, autonomia, si intimitatea.
4. Cunostinte bine intemeiate
Doctorii trebuie sa aiba cunostinte adecvate si trebuie sa fie in pas cu dezvoltarea medicinei.
Medicii trebuie sa fie suficient de onesti incat sa isi cunoasca limitarile.
5. Umilitatea
Aroganta si mandria dar si supraaprecierea sunt calitati periculoase pentru un doctor.
Un medic trebuie sa fie deschis catre erorile medicale.
Umilitatea ajuta la recunoasterea punctelor forte si punctelor slabe.
Un medic trebuie sa fie constient de faptul ca nu este Dumnezeu.
Trebuie sa inteleaga atunci cand are nevoie de ajutor si sa nu ii fie frica sa intrebe.
Un medic trebuie sa stie cand sa intervina si sa stie ca medicina este o arta creata de ani de
experienta.
6. Aptitudini de comunicare si bune maniere
Comunicarea joaca un rol important intre doctor si pacienti, colegi sau public.
Un medic trebuie sa aiba abilitatea de a da vesti rele, de a sfatui, de a oferi comfort si de a
discuta optiuni de tratament.
Sa fii un medic bun inseamna mai mult decat excelenta academica. Se implica o atitudine
buna.aptitudini, caracte, angajament, si, mai presus de orice, aceasta meserie inseamna un
serviciu facut cu inima.

47.Definiti notiunea ,,personalitatea pacientului’’

Persoanele isi percep boala diferit ,fiecare isi personalizeaza boala conferindui aspect particular
de accea fiecare pacient are un comportament diferit fiind supus actiunii unei patologii.Pacientul
este privit ca un subiect care sufera o trauma emotional,baza careia e patologie sa.Rolul de
bolnav implica un comportament specific:
-scutirile de reponsabiltatile rolurilor sociale;
-dreptul la ajutor din partea celorlalti;
_acceptarea diagnosticului si tratamntului;
El este limitat nu doar fizic de lucru,colegii ,apropiati dar si prin o bariera mintala care il
dezavantajeaza. Deasemenea pacientul manifesta o frica pt medic manifestind teama ca cel din
urma ii va descoperi secretele si anumite teme stresante bolnavului

48.Enumerati si descrieti tipurile de pacienti

Pacienti dominatori-increzatori de sine, dominanti si competitivi, acesti pacienti contin
trasaturi ale personalitatii narciste si obsesivo-compulsive. Ei dovedesc o lipsa de empatie
manifestata intr-o mare varietate de contexte. Sunt independenti, energici si atragatori.Terapeutul
trebuie sa-I asculte cu interes, sa le ofere recomandari si sa respecte modul in care s-au descurcat
pina la momentul de fata.
Pacientii obstructivi- ostili si neimplicati, contin trasaturu ale urmatoarelor tulburari de
personalitate: schizotipala,antisociala si pasiv-agresiva. Au o autostima redusa si abordeaza o
atitudine cinica, sunt imprevizibili si explozivi. Din partea psihoterapeutului acesti pacienti au
nevoie de o abordare plina de rabdare si toleranta.
Pacientii paranoizi- seriosi, critici, defensivi. Acesti pacienti contin trasaturi ale
personalitatii paranoide si antisociale.Nu au incredere in altii pentru ca se tem ca informatiile vor
 I folosite impotriva lor. Ei trebuie tratati de psihoterapeut cu mare grija, un terapeut care nu are
un bun autocontrol poate submina increderea pacientului in procesul psihiterapeutic.
Pacientii evitanti- nesiguri, inhibati, contin trasaturu ale tulburarilorde personalitate
evitante si obsesiv- compulsive. Ei considera ca au probleme si conflicte serioase care nu pot fi
rezolvate de alte persoane. Luarea de decizii este evitata sau aminata din cauza fricii. Au tendinta
de a se simti vinovati si de a se autopedepsi. Terapeutul trebuie sa manifeste rabdare, interes fata
de pacient, intelegere. Terapia ar trebui sa se desfasoare in pasi mici si concreti.
Pacientii dependenti- manifesta trasaturi ale tulburarii de personalitate dependente. Au
putine ambitii si pretentii, putin entuziasm in ceea ce intreprind. Sunt usor de lezat prin critica
sau dezaprobare.Au o incredere de sine scazuta.

49.Descrieti statutul si rolurile sociale ale pacientului

Rolul social al bolnavului legitimeaza astfel vulnerabilitatea sa temporara sau
permanenta, totodata obligandu-l sa caute vindecarea si sa isi asume incapacitatea, existand insa
in acelasi timp si pericolul ca pacientul sa incerce sa evite o serie de responsabilitati invocand o
stare de boala mai mult sau mai putin existenta.
Rolul social de bolnav implica cinci trasaturi caracteristice (I. B. Iamandescu, 1997):
-         situatia marginala a bolnavului din care rezulta instabilitate emotionala si stari conflictuale
-         pericolul care apare asupra bolnavului si care il determina sa apeleze la mijloace si tehnici de
protectie, rezultand si aici stari euforice ori sugestibilitate amplificata.
-         restrangerea orizontului
-         egocentrism
-         anxietate si exagerarea actiunii factorilor de mai sus ca urmare a unei perspective temporare
de lunga durata a bolii.
Tot rolul social de bolnav, cu caracter temporar sau permanent presupune alte patru caracteristici
(Parsons):
-         degrevarea de sarcinile si responsabilitatile vietii normale, ce se poate transforma intr-un drept
in cazul in care boala nu se vindeca
-         receptarea sprijinului din partea institutiilor abilitate in acordarea ajutorului medical, actiune
care presupune si doua extreme: exagerare ori refuz.
-         dorinta de insanatosire ca o legitimitate conditionata a rolului de bolnav.
-         obligatia de a cauta ajutor competent si de cooperare cu personalul abilitat in acest sens,
obligatie care legitimeaza starea de boala, anuland caracterul de devianta al acesteia.

50.Explicati notiunile de psihoigiena si psihoprofilaxie a vietii psihice. Dati exemple

de masuri de psihoigiena si psihoprofilaxie
  Psihoigiena este un ansamblu de masuri si mijloace destinate pentru mentinerea si
promovarea starii de sanatate.
Psihoprofilaxia reprezinta un sistem de masuri de avertizare a dificultatilor in dezvoltarea
psihica si dezvoltarea personalitatii si de creare a conditiilor psihologice favorabile pentru
aceasta dezvoltare.
Masuri de protecție:
1-atenuarea agresivitatii si convertirea acesteia in actiuni si conduita pozitiva;
2-formarea unui comportament social adecvat;
3-educatia sanitara privind normele de viata ,de stimulare conservare si dezvolatre a unei stari de
sanatate mintala optima;
4-lupta antialcoolica si antidrug;
5-organizarea unor centre de educare si supraveghere a minorilor delicventi cu tulburari psihice;
6-protejarea individului in mediile familiale ,sociale si profesionale prin evitarea contactelor cu
indivizi sociopati ,evitarea sau corectarea imitatiei unor forme de comportament de tip aberant