Baltagul

de Mihail Sadoveanu
Tema și viziunea despre lume
1) Încadrare+ Contextualizare + Incipit
Mihail Sadoveanu (1880-1961) este unul dintre marii prozatori ai
secolului al XX-lea, acesta creând o impresionantă operă literară care
cuprinde povestiri, nuvele, romane, având ca teme esenţiale: istoria,
condiţia umană, natura, viaţa satului.

Prin capodopera Baltagul 1930, Sadoveanu realizează o nouă

interpretare a mitului mioritic, versul-motto indicând sursa de
inspiraţie: „Stăpâne, stăpâne, / Mai cheamă ş-un câne” și ghidează
lectura din punct de vedere tematic ( căutarea oierului dispărut) dar și
atrage atenția asupra unor elemente din lumea rurală, precum
comuniunea om-animal. Romanul a fost scris în 17 zile la vârsta de 50
de ani.

Opera literară “Baltagul” scrisă de Mihail Sadoveanu aparține genului

epic, fiind un roman social, de tip tradițional. În opinia lui George
Călinescu, fiind și un roman mitic, al transhumanței aparținând
curentului literar tradiționalism.

Ca orice roman, “Baltagul” este o specie a genului epic, în proza, de

mare întindere, cu acțiune complexă desfășurată pe mai multe planuri
narative, organizate prin alternanță sau înlănțuire, cu o intrigă amplă
și complicată. Personajele numeroase, de diverse tipologii, dar bine
1
individualizate, sunt angrenate în conflicte puternice, iar structura
narativă realistă profilează o imagine consistentă și profundă a vieții.
Principalul mod de expunere este narațiunea, iar personajele se
conturează direct prin descriere și indirect, din propriile fapte, gânduri
și vorbe, cu ajutorul dialogului, monologului interior și al introspecției.

“Baltagul” este un roman al transhumanței deoarece se bazează pe

urcatul și coborâtul oilor. Oamenii își sincronizează viața dupa mersul
bărbatului cu cu oile între munți, în timp ce femeia rămâne acasă,
având grijă de gospodărie și de copii, dar și de produsele rezultate de la
animale.

“Baltagul” este un roman social deoarece se realizează o frescă socială

prin ilustrarea categoriilor sociale în evoluție. Oamenii (sătenii) își
organizează viața la sat.

De asemenea, opera este un roman mitic deoarece apar elemente

legendare cum ar fi vrăjitoria, magia sau farmecele, dar care nu se
adeveresc, ele stând la baza genezei operei sau la subiectul acesteia.

Baltagul este un roman tradiționalist deoarece evocă lumea satului

arhaic. Țăranul este „ principalul meu erou” mărturisește Sadoveanu. El
păstrează timbrul baladei ”Miorița” din care a germinat tema
Povestea are în centru uciderea păstorului de tovarășii săi și
compensarea morții prin acțiunea justițiară a soției, într-o ”nuntire”
dincolo de moarte. Relațiile temporale și spațiale circumscriu un
spațiu mioritic, la sfârșitul toamnei, localizat în partea dinspre munte a
Moldovei, punctat de localități și cătune pe coordonatele realului
(Dorna, Broșteni, Sabasa, Suha ), dar care aparțin unui ținut arhaic, unei
civilizații încremenite în atemporal. După legile transhumanței,
inversate, povestea se sfârșește primăvara . Deasemenea romanul
2
valorifică tradiții românești: oierit, tors, ritualuri de sărbători, nuntă,
înmormântare, botez etc. Lumea lui Sadoveanu este puternic
înrădăcinată în credința creștină specifică poporului român dar și în
obiceiurile precreștine precum vizita la baba Maranda, mulțimea
superstițiilor de care ține seama cu atenție

Geneza si surse de inspiratie

La baza inspiratiei scriitorului au stat trei tipuri de surse:
autobiografice, folclorile si mitice.
Sursele biografice arată că într-un interviu oferit de scriitor, acesta
povestește cum în călătoriile sale pe jos prin Moldova a facut popas la
un han. Acolo a avut prilejul să asculte doi jandarmi care vorbeau
despre uciderea unui cioban căruia i s-au furat oile.

Sursele folclorice susțin că opera se inspiră din teme, motive sau tipuri
de personaje care apar în trei balade populare. Din balada populara
“Miorița” se preia motto-ul operei “Stăpâne, stăpâne / Mai cheamă ș-
un cîne”., se preia motivul complotului și motivul transhumanței. Din
balada populara “Salga” se preia tipul femeii justițiare. Din balada
populară “Dolca” se preia imaginea câinelui credincios.

Sursele mitologice asociază o parte a poveștii familiei Lipan cu legenda

lui Osiris, fost rege al Egiptului zeificat ca zeu al fertilității. Dupa ce a
fost ucis de fratele său Seth pentru a-i urma la tron, soția lui Osiris, Isis,
mare preoteasă dă naștere unui fiu pe nume Horus. Dupa ce copilul ei
crește, împreună cu mama sa și însoțiți de un câine Anubis (Lupu),
pleacă în căutarea ucigașului. În toate picturile rupestre, băiatul poartă
în mână o armă cu două tăișuri.

3
Tradiționalismul se caracteriează prin valorificarea miturilor, trăsătură ce
caracterizează și opera Baltagul. Aspectele mitice sunt preponderente în acest
roman. Nicolae Manolescu afirmă că “ miturile sunt răspândite în roman, așa cum
oasele lui Nechifor sunt răspândite în prăpastie”. George Călinescu afirmă că
Baltagul este o continuare a baladei populare Miorița. Motto-ul de la începutul
romanului îl conduce pe cititor spre mitul existenței pastorale și argumentează
viziunea mioritică asupra morții, căreia Sadoveanu îi dă o nouă interpretare,
aceea a existenței ciclice viață-moarte și din nou la viață.

Un alt mit ce este în substratul narațiunii este cel al marii călătorii. Lungul drum al
Vitoriei în căutarea osemintelor lui Nechifor este o replică pământească la “marea
călătorie” în care a plecat “ dalbul pribeag” și pentru ca să își găsească odihna,
cutreieră munții alături de feciorul său, pentru a împlini datina “Să nu rămâie între
lupi, să-l aduc între creștini”.

Mitul crengii de aur poate fi descoperit în ultima parte a romanului: Acum

Gheorghiță îl lovește pe Bogza cu baltagul său devenit “creangă de aur” pentru a
prelua ceea ce ucigașul luase de la Nechifor. Vitoria este și ea un purtător al
crengii de aur deoarece singură află adevărul și pedepsește răul.

Drumul parcurs de personajele romanului este unul simbolic. De altfel, se spune

că în roman există 3 drumuri unul este făcut de Nechifor care se termină la Crucea
Talienilor, de aici călătoria pământească se transformă în una cosmică. Al doilea
drum este al Vitoriei. Purificată prin post și rugăciune ea va realiza un drum al
destinului parcurgând câteva etape necesare: mai întâi la Borca “ a căzut în
cumetrie” apoi la Cruci “a dat de o nuntă” , pentru ca în final să îngroape ea însăși
osemintele lui Nechifor. Simbolic, acest drum al Vitoriei reprezintă o traversare
ritualică a celor 3 mari momente ale existenței pentru dezlegarea tainei. Cel de al
doilea drum este făcut de Ghiorghiță și este o călătorie inițiatică, la capătul căreia
va puteapelua atributele tatălui căci viața va continua, dar cu altă generație.

4
Tema
Roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoviene se regăsesc
aici: viața pastorală, natura, miturile, iubirea, arta povestirii,
înțelepciunea. Tema textului este monografia satului moldovenesc de la
munte, lumea arhaică a pastorilor, avaând în prim-plan căutarea și
pedepsirea celor care l-au ucis pe Nechifor Lipan (temă mioritică).

Secvențe
O secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre lume a romanului este
cea care deschide ” una din cele mai bune scrieri” sadoveniene (George
Călinescu). Motto-ul care precede incipitul dezvăluie punctul de plecare mioritic:
”Stăpâne, stăpâne,/ Mai cheamă și-un câne…” Începutul tip prolog al romanului
evocă o legendă povestită cu plăcere de Nechifor Lipan la cumătrii și nunți despre
rostul neamurilor stabilit de Dumnezeu în vremuri de început. ”Suntem în Dacia…,
ca punct de plecare. Intriga romanului e antropologică.”(G. Călinescu). Aflăm
profilul muntenilor al căror portret exponențial dual este pe de o parte Nechifor,
personaj absent, dar și Vitoria, femeie aprigă de la munte: ”umblăm
domol…,ostenim zi și noapte, tăcem…, asupra noastră fulgeră, trăsnește și bat
puhoaiele.” Evocarea continuă cu decuparea trăsăturilor esențiale ale păstorului
dispărut: priceput în meșteșugul său, cu înfățișarea îndesată și spătoasă, mustața
neagră și sprâncenele aplecate, prosper și cunoscut în târguri depărtate,obligat la
o viață dură, cu îndelungi absențe. Vitoria este, de asemenea, o femeie încă
frumoasă, ”din categoria oamenilor tari”( Constantin Ciopraga), ageră în vorbă și
în faptă, care apără ferm cuviința amenințată de tendințele cosmopolite ale fetei
Minodora, plătește argatul și știe a organiza gospodăria în lipsa soțului.
Întârzierea lui Nechifor, constatarea cu înfrigurare a semnelor prevestitoare-visul
cu Nechifor întors către apus, peste o apă mare, cântatul cocoșului o singură dată,
a plecare, întunecarea cerului-fixează intriga și configurează coordonatele
fundamentale ale desfășurării epice.

O altă secvență relevantă pentru tema romanului este cea finală, în care Vitoria,
veritabil ”Hamlet feminin”, reconstituie crima și împlinește aproape ritualic

5
dreptatea și rânduiala tulburate pentru o vreme. Eroină tragică, stăpânește prin
inteligență, voință, tenacitate, arta disimulării, tactică psihologică pe toți
participanții la praznic pentru a determina deconspirarea răufăcătorilor. Țese
aluzii, provoacă pe Calistrat Bogza, analizează baltagul și povestește despre mort
ca și cum ar avea o comunicare neștiută cu acesta. În punctul culminant,
povestește crima și împinge pe Gheorghiță la săvârșirea actului justițiar.
Intransigența aparține eroilor sadovenieni prin imperative morale ancestrale:
”Cine ucide om- spune un personaj- nu se poate să scape de pedeapsa
dumnezeiască”.

Titlul
Titul operei, din punct de vedere morfologic, este format dintr-un
substantiv articulat cu articolul hotărât “-ul” care, în sens denotativ,
semnifică un topor cu două tăișuri. În sens conotativ, se concretizează
motivul labirintului la nivelul acțiunii. Baltagul devine obiect simbolic,
ambivalent: armă a crimei și instrumentul actului justițiar, reparator.
Titlul operei face trimitere la mitul labirintului, mit ce se conturează şi la
nivelul acţiunii. Criticul Marin Mincu asociază baltagul cu labys-ul,
securea dublă ce a fost folosită la doborârea minotaurului.

Perspectiva narativă
Susține viziunea realistă a lui Sadoveanu. Naratorul se distanțează de
evenimente, situația diegetică definindu-se prin absența mărcilor
specifice, astfel, se remarcă un narator obiectiv care relatează
întâmplările la persoana a III-a, prin focalizarea 0. Deşi naratorul
omniscient este unic, la parastasul soţului, Vitoria preia rolul
naratorului. Inteligentă şi calculată, ca un „Hamlet feminin”, ea
reconstituie crima pe propriilor deducţii şi o povesteşte veridic celor
prezenţi, ceea ce îi determină pe criminali să-şi recunoască vina în faţa
satului şi a autorităţilor.

6
 Acțiunea
Debutează cu imaginea Vitoriei stând singură pe prispa casei și torcând, în timp ce
gândește la întârzierea nejustificată a soțului ei. Intriga este anterioară, așa cum
reiese din gândurile ei: Nechifor plecase după niște oi, la Dorna, dar era aproape
Sfâtu-Andrei și el încă nu se întorsese. După o perioadă de asceză, în care Vitoria
reflectează, întoarsă către ea însăși, interpretând semnele-îl visează pe Nechifor
cu spatele, trecând spre apus peste o revărsare de ape, și după ce apelează la
toate instanțele lumești și spirituale- preotul, vrăjitoarea Maranda, prefectura de
la Piatra-Neamț, unde depune o plângere, Vitoria pleacă la începutul primăverii
alături de Gheorghiță în căutarea soțului ei. Însoțiți mai întâi de negustorul David,
apoi singuri, mama și fiul refac din popas în popas itinerariul soțului, află că acesta
a cumpărat în noiembrie 300 de oi de la Vatra Dornei, că a vâdut 100 dintre ele
unor ciobani și că s-a îndreptat cu aceștia spre iernat. Din crâșmă în crâșmă, urma
lui Nechifor se pierde între Sabasa și Suha, iar Vitoria află numele însoțitorilor lui
Nechifor- Calistrat Bogza și Ilie Cuțui, îmbogățiți subit în toamna trecută. Pentru
că de la aceștia nu află nimic, după descoperirea câinelui Lupu în curtea unui
gospodar, cei doi găsesc rămășițele lui Nechifor într-o prăpastie. La praznicul de
după înmormântare, Vitoria îl încolțește pe Calistrat și uimește pe toți povestind
crima. Bogza, ajuns la capătul puterilor, îl atacă pe Gheorghiță, dar este atacat de
câine și ucis de cel din urmă . Își recunoaște vina și își cere iertare. Vitoria își
recapătă grijile obișnuite, semn că lumea reintră în cursul întrerupt.

La nivel compoziţional, textul este structurat pe 16 capitole, urmărind

două coordonate fundamentale, aspectul realist (reconstituirea
monografică a lumii pastorale şi căutarea adevărului) şi aspectul mitic
(sensul ritual al gesturilor personajului principal). Orizontul mitic
include modul de înţelegere a lumii de către personaje, tradiţiile
pastorale, dar şi comunicare om-natură şi mitul marii trecerii

7
Conflictele:
 conflictul exterior: inițial este cel mioritic 2 oieri îl ucid pe al 3-lea
pentru a-i pune mâna pe bani și pe turme. Dispariția baciului
muntean va cauza un alt conflict exterior între soția lui și ucigașii
săi, conflict bazat pe dorința de răzbunare, dar și pe intenția de a
echilibra balanța dreptății.
 conflictele interioare: sunt mai accentuate la nivelul lui Gheorghiță,
care ezită în numeroase puncte cheie, cum ar fi plecarea de acasă și
părăsirea comunității tinerilor, șovăiala de dinainte de a coborî în
râpă, stângăcia din momentul pedepsirii lui Bogza.

Coordonate spațio-temporale
Timpul în care are loc acțiunea este limitat si cronologic, întâmplările se
petrec din toamnă până în primăvară, dar nu este precizată perioada,
deoarece Vitoria Lipan trăiește într-un timp mitic românesc, un timp
spiritual al credințelor și datinilor străvechi, care au valabilitate în orice
epocă. Perspectiva spațială este reprezentată atât de meleagurile
accidentate și stâncoase ale munților din Moldova, cât și de spațiul
interior, psihologic al eroinei, al tulburării și căutării în sine a adevărului.
Incipitul romanului descrie o cosmogonie populară, spusă de Nechifor Lipan la nunţi şi
cumetrii, care pune în relaţie destinul individual al acestuia, reprezentat de munteni, cu destinul
altor neamuri: „Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială și semn fiecărui
neam … La urmă au venit și muntenii ș-au ingenunchiat la scaunul Împărăției. Domnu s-a uitat
la ei cu milă: -Dar, voi, necăjiților, de ce ați întârziat? … -Apoi, ați venit cei din urmă, zice
Domnul cu părere de rău. Dragi îmi sunteți, dsar n-am ce vă face. Rămâneți cu ce aveți, Nu vă
mai pot da întra-adaos decât o inimă ușoară … și s-aveți muieri frumoaser și iubărețe”. În cadrul
textului cuvintele „rânduială” și „semn” sunt frecvent folosite, ele fiind cosiderate cuvintele
cheie ale romanului. Prin dispariția lui Nechifor Lipan „rânduiala”, ordinea cosmică, a fost
distrusă. În opera sadoveniană, natura se reflectă în om, tragedia fiind anunțată de schimbări în
natură: „Vitoriei i se păru că brazii sunt mai negri decât deobicei”, vremea se tulbure, iarna vine

8
mai repede. Un alt element care confirmă moartea lui Nechifor este visul Vitoriei, vis care
anunță și călătoria pe care acesta trebuie să o facă în căutarea celui dispărut: „Se făcea că vede
pe Nechifor Lipan călare, cu spatele întors către ea, trecând spre asfințit o revărsare de ape”.
Semne viitoarei călătorii vin încă odată din partea naturii: „Cocoșul dă semn de plecare”.

Intriga cuprinde frământările protagonistei, dar și pregătirile pe care le face pentru călătoria
ce va urma. Pe plan social, se conturează monografia unui sat de munte, unde tradiția nu
permite abateri de la legile nescrise, Minodora fiind certată de către mama ei atunci când
acesta este interesată de lumea orașului. În viața acestei societăți arhaice biserica și practica
magică coexistă. Astfel, înainte plecării, Vitoria se supune unui ritual de purificare: ține post
negru 12 vineri, merge împreună cu Gheorghiță, fiul ei, la biserică pentru a se închina la Sfânta
Ana, vinde lucruri pentru a face rost de banii de drum, merge la Piatra-Neamț să se consulte cu
autoritățile, sfințește baltagul care îi va aparține lui Gheorghiță. Atitudinea ei față de lumea
orașului este importantă pentru tipul de mentalitate pe care aceasta îl reprezintă: ea nu are
încredere în rânduiala din această lume și refuză scrierea unei jalbe către „stăpânirea
pământeană”.

Desfășurarea acțiunii prezintă călătoria Vitoriei și a fiului ei. Această călătorie în căutarea
adevărului despre soțul ei începe în luna martie și străbate invers linia transhumanței; căutarea
adevărului este asociată cu motivul labirintului. Parcurgerea acestui drum are diferite conotații,
Vitoria reconstituie traseul și evenimentele care au condus la moartea bărbatului ei, ceea ce
simbolizează o dublă aventură, a cunoașterii lumii și a cunoașterii de sine. Pentru Gheorghiță
călătoria are rolul unei iniției, romanul căpătând caracter de bildungsroman. Primul semn legat
de trecerea lui Nechifor Lipan pe acel traseu apare la Bicaz, unde hangiul își amintește de
acesta. Urmele sunt găsite Călugăreni și, mai apoi, la Farcaș. La Vatra-Dornei ciobanul
cumpărase în noiembrie 300 de oi, odată cu acestă achiziție, în mărturiile oamenilor apar 3
ciobani. Chipul unuia rămâne în amintirea oamenilor deoarece acesta avea buza despicată,
detaliu ce prefigurează natura malefică a personajului. La hanul din Broșteni femeia află că
ciobanii au trecut spre Gura Negrei. Urma acestora este regăsită la Borca, apoi la Sabasa.
Important în desfășurarea călătoriei sunt asistările la un botez, La Cruci, respectiv, la o nuntă, la
Borca. Succesiunea acestor momente esențiale din viața omului, îi dă de gândit Votorie și
anticipează înmormântarea din finalul operei.

După popasul de la Crucea Talienilor, Vitoaria coboară pe celălat versant al muntelui, în satul
Suha. Ajuns aici, femeia iese din întuneric, misterul rezolvându-se deoarece ea stie acum cu
siguranță că asasinii lui Lipan sunt Calistrat Bogza și Ilie Cuțui. Adevărul trebuie însă demonstrat
și se va face acest lucru cu ajutorul lui Iorgu Vasiliu, cârciumarul din Sabasa și a soției sale. Tot în
acest sat, eroina romanului îl găsește pe Lupu, câinele călăuzind-o mai apoi în râpa unde
descoperă oasele și hainele lui Nechifor.

9
Pentru Gheorghiță, căutarea tatălui are rolul unei inițieri,deoarece pe parcursul acestei călătorii
labirintice el se maturizează. Esețial este momentul în care este pus să vegheze, în râpă,
osemintele tatălui, moment ce are semnificația unei renașteri simbolice și care asigură
continuitatea dintre părinte și fiu, simbolizând și dobândirea unei personalități: „Sângele și
carnea lui Nechifor Lipan se întorceau asupra lui în pași, în zboruri, în chemări.” . Maturizarea se
împlinește în momentul în care îl pedepsește pe unul din asasinii tatălui, omarându-l cu
ajutorul baltagului sfințit.

Punctul culminant al textului este conturat de scena parastasului, unde Vitoria conduce din
fundal, cu inteligență și tenacitate, ancheta care duce la dezvăluirea și pedepsirea vinovaților.
Reconstituirea fidelă a scenei crimei îi surprinde atât pe cei prezenți la parastas, cât și pe
ucigașii Ilie Cuțui și Calistrat Bogza. Primul îți recunoaște vina, însă cel de-al doilea devine
agresiv. Astfel acesta este lovit de către Gheorghiță cu baltagul și sfâșiat de Lupu. Vitoria Lipan
devine în final un personaj justițiar.

Deznodământul îl prezintă pe Bogza recunoscându-și vina și cerându-i iertare Vitoriei.

Aceasta îi răspunde, însă, rece : „Dumnezeu să te ierte”, apoi pune la cale pomenile viitoare
pentru sufletul lui Nechifor Lipan , dar și drumul de întoarcere spre casă împreună cu fiul ei și
cu oile cumpărate de Nechifor înainte să fie ucis. Astfel, finalul restabilește atât ordinea socială,
cât și pe cea cosmică: Nechifor a fost răzbunat și reintrodus în ordinea cosmică prin ritualul de
înmormântare, iar Vitoria se reîntoarce la viața ei, unde are grijă de casă și de copii. Cuvintele
protagonistei din finalul operei se leagă de povestirea lui Lipan din începutul romanului:
muntenii nu au noroc în viață, dar au o „inimă ușoară” care îi ajută să treacă peste necazuri și
să-și continue mai departe drumul în viață

CARACTERIZAREA VITORIEI LIPAN

Personajul central este fără îndoială Vitoria, al cărei nume reprezintă
un semn al izbândei inteligenței, spiritului de dreptate și adevăr. Ea este
personaj exponențial, purtătoare a trăsăturilor sufletului aspru și
tenace al muntenilor. Eroină absolută, care polarizează acțiunea în
jurul ei, este unul dintre cele mai bine conturate personaje feminine
din literatura noastră.

Ca statut social, Vitoria Lipan este o munteancă din Măgura - Tarcăului,

soția unui oier - Nechifor Lipan - cu care are doi copii: Gheorghiță și

10
Minodora și cu care a întemeiat o gospodărie frumoasă, fiind oameni
de frunte în satul lor. Potrivit familiei tradiționale bărbatul este plecat
cu oile, iar soția rămâne să conducă toată gospodăria. De asemenea, își
asumă statutul de văduvă cu demnitate și hotărâre

Din punct de vedere psihologic, este o femeie puternică, hotărâtă ("N-

am să am hodină cum nu are apa Tarcăului până nu l-oi găsi pe
Nechifor"), curajoasă cu un simț al intuiției foarte dezvoltat. Știind că
destinului nu i te poți împotrivi, se supune, ca toți muntenii, legilor
nescrise și se zbate să respecte rânduielile străvechi.

Ca statut moral, este o munteancă onestă, care nu se lasă până nu

descoperă firul întâmplărilor și adevărul. Ea îl îndeamnă pe Gheorghiță
să săvârșească dreptatea: "Cred că pe baltag este scris sânge și acesta
este omul care l-a omorât pe tatu-tău". Aparținând lumii arhaice,
Vitoria transmite copiilor respectul față de tradiții și este refractară la
noutățile civilizației, așa cum se poate afirma din afirmațiile ei: "În tren
ești olog, mut și chior".În relația cu ceilalți, este mamă puternică, soție
iubitoare, respectă regulile comunității, propriile reguli precum și legile
ancestrale, scrise în semnele vremii.

Caracterizarea ei apelează atât la modalități directe (narator, alte

personaje, autocaracterizare), cât și indirecte (comportament, limbaj,
raportare la mediu, onomastică, relații cu alte personaje, monolog
interior.

La începutul romanului, într-o manieră tipic realistă i se realizează un

portret fizic, cu accent pe fizionomia care scoate în evidență
frământările lăuntrice: "Ochii eu căprui, în care se răsfrângea lumina
castanie a părului, erau duși departe" Ochii sunt cei care reflecta
frumusetea interioara: “ochii caprii”, “ochi ageri si inca tineri” (adica
11
atenti la tot ce se intampla si plini de viata), “o frumusete neobisnuita
in privire” (atrage atentia, e seducatoare). Sintagma “cu ochii cerniti”
indica lacrimile varsate in singuratate, parul ei are parca viata “lumina
castanie”, iar cand talharul incearca sa le atina calea, devine aspra “glas
uscat si otravit”. Vestimentatia ei trimite direct spre portul popular si
spre ipostaza de munteanca: peste “casamca de matase” poarta un
“sumaies” si un “cojoc”, are “catrinta” si “broboada”, iar in picioare
poarta “coltuni grosi de lana sura” si “opinci” sau “ciubote”.

Portretul moral se dezvăluie mai întâi în mod direct din cuvintele

naratorului care insistă asupra tăriei de caracter a femeii. Prin
autocaracterizare, se consideră o femeie simplă:"deși-s femeie proastă
eu te cetesc pe tine". Fiul ei, Gheorghiță, este impresionat de
perspicacitatea pe care o are: "Mama asta trebuie să fie fărmăcătoare,
ghicește gândul omului".

Vitoria Lipan, o soție iubitoare, pornește în căutarea bărbatului său:

“era dragostea ei de douazeci și mai bine de ani. Așa-i fusese drag și
acuma, când aveau copii mari cât dânșii.”

Identificarea cu locul de unde provine “eu îs de loc de pe Tarcău” este

pronunțată cu mândrie, munteanca numindu-se, implicit, o
reprezentantă a satului tradițional.

Soția lui Nechifor era o femeie credincioasă și apela întotdeauna la

Dumnezeu pentru a o ajuta să-și găsească soțul “întâi am să fac
rugăciunile de cuviință de la Maica Domnului, zise ea. Dupș aceea am să
țin post negru 12 vineri în șir. Pân’ atunci poate mi se întoarce omu”. In
fața lui Dumnezeu ea se arata întotdeauna “umilintă și cu fruntea
plecată”. Căuta un semn din partea Sf. Ana, mergând cu Gheorghiță la
Mănăstirea de la Bistrița. Aici ea simți că primise înca un semn care
12
vestește moartea lui Lipan. Monahul de la manastire o îndeamnă pe
femeie să meargă la autorități și ea acultă.

Văzând că bărbatul nu se întoarce, Vitoria hotărăște să preia îndatoririle

bărbatului, merge la preot tocmai pentru a trimite o scrisoare lui
Gheorghiță prin care îi spunea să vândă din oi pentru a face rost de
banii necesari achitării datoriilor pe care le avea. Ea de asemenea, va
vinde o parte din produsele de acasă și-i va trimite bani.

Vitoria, soția lui Lipan, dovedește că se pricepe să negocieze, reușind

să-l convingă pe domnul David să-i cumpere produsele cu prețul pe
care ea îl stabilise.

Este așadar tipul femeii cu simț practic, știe să se descurce și nu

permite ca suferința pe care-o poartă să o afecteze atât de mult, încat
să uite de gospodărie și copii. Se simte mai responsabilă și luptă pentru
dreptate. Este puternică și nu se lasă copleșită de durere. Are însă un
moment de slăbiciune când, în preajma sărbătorilor de iarnă
Gheorghiță se întoarce acasă. Femeia îl primește așa cum se cuvine și
arată încă o data, iubirea ce i-o poartă fiului “Vitoria îl primi cu mare
bucurie și îl sărută pe amândoi obrajii, după aceea trecu în altă odaie și
se încuie pe dinăuntru, ca să poată plânge singură”. Nu vrea să pară
slaba în fața copiilor, in special în fața băiatului pentru care vrea să fie
un exemplu de urmat, acum că simte că soțul ei s-a prăpădit. Dorește
să-și formeze băiatul, să-l facă să capete un caracter puternic, ca al
tatălui, căruia îi poartă numele și cu care se aseamană fizic fapt ce o
emoționează pe Vitoria când îl revede.

Pentru Gheorghiță, Vitoria este un model, cea care îl iartă și îl susține, il

ajută să se maturizeze și îl sprijină mereu. Conducându-l cu siguranță,
dar și cu asprime, femeia îl lasă pe fiul ei să acționeze doar atunci când
13
știe că s-a maturizat. “Gheorghiță, hatari ea, tu să stai aici să priveghezi
pe tatu-tău.”, “Eu am necazul meu. Fă cum spun.”,”Fac cum spui, se
învoi Gheorghiță”, “Împus de un alt țipăt al femeii, feciorul mortului
simți în el crescând o putere mai mare și mai dreaptă a ucigașului. Primi
pe Bozga în umăr, i-l dădu îndărăt, apoi îl lovi scurt cu muchea
baltagului, în frunte.

Inteligența ei și logica sa impecabila sunt calitățile care au ajutat-o să

culeagă cu atenție informațiile necesare și să reconstruiască momentul
omorârii lui Nechifor. Cu mult tact si ambiție, ajutată și de spiritul său
justițiar reușește să descopere criminalul mai repede decât jandarmii.
Vitoria găsește slăbiciunile omului și îl provoacă, astfel criminalul se
repedă și îi cere iertare.

Observația incisivă este o trăsătură definitorie a personajului pe care

Gheorghiță o scoate în evidență : ”Mama asta trebuie să fie
fărmăcătoare: cunoaște gândul oamenilor… ”

Un episod ilustrativ pentru această trăsătură este incipitul romanului.

Vitoria este portetizată ca o femeie încă frumosă, ageră în vorbă și în
faptă, care apără ferm cuviința amenințată de tendințele cosmopolite
ale fetei Minodora. Bună cunoscătoare a naturii umane, îi spune lui
Gheorghiță: ” Eu te citesc pe tine, măcar că nu știu carte.”; ”toate pe
lumea asta arată ceva”. În finalul scenei, leagă întârzierea lui Nechifor
de constatarea cu înfrigurare a semnelor rău- prevestitoare: visul cu
Nechifor întors către apus, peste o revărsare de ape, cântatul cocoșului
o singură dată, a plecare, întunecarea neașteptată a cerului,
înrăutățirea vremii.

O altă secvență relevantă pentru personaj este cea finală, în care

Vitoria, veritabil ”Hamlet feminin”, reconstituie crima și împlinește
14
aproape ritualic dreptatea și rânduiala tulburate pentru o vreme. Eroină
tragică, stăpânește prin inteligență, voință, tenacitate, arta disimulării,
tactică psihologică pe toți participanții la praznic pentru a determina
deconspirarea răufăcătorilor. Țese aluzii, provoacă pe Calistrat Bogza,
analizează baltagul și povestește despre mort ca și cum ar avea o
comunicare neștiută cu el. În punctul culminant, repovestește crima și
împinge pe Gheorghiță la săvârșirea actului justițiar. Intransigența
aparține eroilor sadovenieni prin imperative morale ancestrale: ”Cine
ucide om- spune un personaj- nu se poate să scape de pedeapsa
dumnezeiască”

Trăsăturile dominante ale muntencei sunt voința de a păstra ordinea

străveche, capacitatea de a iubi, forța de a duce la bun sfârșit
lucrurile.

Una dintre scenele reprezentative pentru ambiția muntencei de a-și

crește copii în spiritul tradițiilor străvechi este discuția cu Minodora pe
care nu o lasă să se modernizeze: "Îți dau eu ție coc, valț, bluză. Nici eu
nici bunică-ta nu am știut de unele ca astea și în legea noastră trebuie
să trăiești și tu". Cel mai bun viitor pentru fată este căsătoria cu un
tânăr vrednic care are casă mare și oi multe în munte. O altă scenă
importantă în care Vitoria dovedește respect față de tradiția este cea
de la înmormântare: ea angajează bocitoare, dă o găină peste groapă,
pune bani în sicriu pentru ca mortul să plătească la vămile văzduhului,
organizează pomana din cimitir. Toate acestea au loc pentru a putea
asigura odihna veșnică a sufletului celui dispărut. În final, după ce l-a
înmormântat creștinește se simte împăcată și este pregătită să reia
lucrurile de unde au rămas.

15
16