Sunteți pe pagina 1din 25

LUCRARE DE LICENȚĂ

HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ

CUPRINS

ARGUMENT...................................................................................................4
CAP. I APARATULUI CARDIO-VASCULAR..........................................5
1.1 INIMA .......................................................................................................5
1.2. FIZIOLOGIA APARATULUI CARDIO-VASCULAR........................6
CAP. II BOALA HIPERTENSIVĂ .............................................................7
2.1. HIPERTENSIUNEA ARTERIALĂ ESENŢIALA……………………8
2.2. ETIOPATOGENIE……………………………………………………...9
2.3 SIMPTOMATOLOGIE …………………………………………………11
CAP. III TABLOU CLINIC ........................................................................13
3.1.CLASIFICAREA HTA.............................................................................14
CAP. IV INVESTIGATII….………………………………………......…..14
4.1 PROBE CLINICE.................................................................................14
4.2. ALTE METODE GRAFICE...............................................................15
CAP. V DIAGNOSTIC………………………………………………….…16
5.1 DIAGNOSTICUL POZITIV.................................................................16

1
5.2 DIAGNOSTIC DIFERENTIAL …………………………….………..16
CAP. VI EVOLUŢIE ŞI COMPLICAŢII………………….…………….. 17
CAP. VII TRATAMENT ................................................................................18
7.1 TRATAMENTUL PREVENTIV .........................................................19
7.2 TRATAMENTUL IGIENO-DIETETIC..............................................19
7.3 TRATAMENTUL MEDICAMENTOS................................................19
7.4 TRATAMENTUL URGENŢELOR HIPERTENSIVE………...……19
CAP. VIII PLAN DE INGRIJIRE A PACIENTULUI...................................21
CAP. IX ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL..............................................24
BIBLIOGRAFIE .................................................................................................26

MOTTO: Prevenirea bolii este cheia sanatati

INTRODUCERE

ARGUMENT

Scopul lucrarii mele este acela de a sublinia ingrijirile acordate bolnavului indiferent de
boala acestuia.
Din planul de ingrijire ce l-am relatat in lucrare cat si din experienta dobandita in practica
din spital, am incercat sa evidentiez faptul ca nursingul isi are radacini in nevoile fundamentale
ale individului invatand faptul ca orice fiinta umana, bolnava sau sanatoasa este motivata de
dorinta de a trai.

2
Asistenta, este cea care trebuie sa intre in pielea bolnavului, sa reprezinte dorinta acestuia
de a trai pentru cel ce si-a pierdut speranta, sa devina glasul pentru cel care nu poata vorbi.
Trebuie sa fie sursa de hrana spirituala pentru cel care nu are posibilitatea sa se documenteze.
In lucrare, pun accentul pe functia indeplinita de asistenta, aceea de a-l ajuta pe omul
bolnav sa-si recastige sanatatea pierduta, sa o pastreze sa-i redea acestuia increderea in propriile-i
forte fizice si verbale.
Scopul invatarii acestei meserii este de a inarma viitoarele asistente cu elemente de baza ale
profesiunii lor.

CAPITOLUL I

ANATOMIA ŞI FIZIOLOGIA APARATULUI


CARDIO-VASCULAR

1.1 Inima

Inima, organul central al aparatului cardiovascular, este situată în mediastin – între cei
doi plămâni. Are forma unei piramide triunghiulare, cu axul îndreptat oblic în jos, la stânga şi
înainte. Astfel, 1/3 din inimă este situată la dreapta şi 2/3 la stânga planului mediosagital al
corpului. Greutatea inimii este de 250-300 g. Prezintă o faţă convexă, sternocostală, şi o faţă
plană, diafragmatică.
Cele două feţe se unesc printr-o margine mai ascuţită, marginea dreaptă. Marginea
stângă, rotunjită, vine în raport cu plămânul stâng. Baza inimii este situată posterior şi la dreapta,
aici găsindu-se vasele mari ale inimii. La baza inimii se află atriile, iar spre vârf, ventriculele.

3
Pe suprafaţa inimii se găsesc o serie de şanţuri: două interventriculare şi două
atrioventriculare, numite şi şanţuri coronare, între atrii şi ventricule.

Cavităţile inimii
Atriile au formă cubică, o capacitate mai mică decât a ventriculelor, pereţii mai subţiri şi
prezintă câte o prelungire, numite urechiuşe. La nivelul atriului drept se găsesc orificiul venei
cave superioare, orificiul venei cave inferioare, orificiul sinusului coronar, orificiul urechiuşei
drepte şi orificiul atrioventricular drept, prevăzut cu valva tricuspidă.La nivelul atriului
stâng sunt patru orificii de deschidere ale venelor pulmonare, orificiul de deschidere al urechiuşei
stângi şi orificiul atrioventricular prevăzut cu valva bicuspidă (mitrală). Cele două atrii sunt
separate prin septul interatrial.
Ventriculele au o formă piramidală triunghiulară, cu baza spre orificiul atrioventricular.
Pereţii lor nu sunt netezi, ci prezintă, pe faţa internă, trabecule. La baza ventriculilor se află
orificiile atrioventriculare — drept şi stâng —, fiecare prevăzut cu valva atrioventriculară şi
orificiile arteriale prin care ventriculul stâng comunică cu aorta, iar cel drept, cu trunchiul
pulmonar. Fiecare orificiu arterial este prevăzut cu trei valvule semilunare sau sigmoide, care au
aspect de cuib de rândunică. Cele două ventricule sunt separate prin septul interventricular.

Marea şi mica circulaţie


În alcătuirea arborelui vascular se disting două teritorii de circulaţie: circulaţia mare —
sistemică, şi circulaţia mică — pulmonară.
Circulaţia mică
Circulaţia pulmonară începe în ventriculul drept, prin trunchiul arterei pulmonare, care
transportă spre plămân sânge cu CO2.
Trunchiul pulmonar se împarte în cele două artere pulmonare, care duc sângele cu CO2
spre reţeaua capilară din jurul alveolelor, unde îl cedează alveolelor care-l elimină prin expiraţie.
Sângele cu O2 este colectat de venele pulmonare, câte două pentru fiecare plămân. Cele patru
vene pulmonare sfârşesc în atriul stâng.
Circulaţia mare

4
Circulaţia sistemică începe în ventriculul stâng, prin artera aortă care transportă sângele
cu O2 şi substanţe nutritive spre ţesuturi şi organe. De la nivelul acestora, sângele încărcat cu
CO2este preluat de cele două vene cave care îl duc în atriul drept.

1.2. Fiziologia aparatului cardio-vascular


Aparatul cardiovascular asigură circulaţia sângelui şi a limfei în organism. Prin aceasta se
îndeplinesc două funcţii majore:
1. distribuirea substanţelor nutritive şi a oxigenului tuturor celulelor din organism;
2. colectarea produşilor tisulari de catabolism pentru a fi excretaţi. Forţa motrice a acestui
sistem este inima, în timp ce arterele reprezintă conductele de distribuţie, venele, rezervoarele de
sânge, asigurând întoarcerea acestuia la inimă, iar microcirculaţia (arteriole, metarteriole,
capilare, venule), teritoriul vascular la nivelul căruia au loc schimburile de substanţe şi gaze.

CAPITOLUL II
BOALA HIPERTENSIVĂ

Definitie: hipertensiunea arterială e un sindrom caracterizat prin creşterea presiunii


sistolice şi a celei diastolice peste valorile normale. Dupa O.M.S. se consideră valori normale
pentru presiunea maximă 140 -160 mm Hg, interpretate în raport cu vârsta, sexul şi greutatea, iar
pentru minimă 90 - 95 mm Hg.
Clasificare: în functie de etiologie se deosebesc:
Hipertensiunea arterialăesenţială, în care nu se poate evidenţia o cauză organicăşi
hipertensiunea arterialăsecundară sau simptomatică, în care este dovedită cauza. Se deosebesc
hipertensiuni secundare renale, endocrine, neurogene şi cardiovasculare.
în funcţie de evoluţie se acceptă astăzi clasificarea propusă de O.M.S.:

 stadiul I , caracterizat prin depăşirea valorilor normale de 140 -160/90 - 95 mm Hg;

5
 stadiul al II-lea, caracterizat prin semne de hipertrofie cardiovasculară. Hipertrofia
ventriculului stang poate fi constatată clinic, prin electrocardiografie, radiologie şi prin
examenul fundului de ochi (angiopatie hipertensivă);
 stadiul al IlI-lea, caracterizat prin apariţia complicaţiilor cardiace, coronariene, cerebrale
şi renale.

Hipertensiunea arterialăeste una dintre cele mai raspandite boli. Presiunea arterială poate
creste fie prin marirea debitului, fie prin creşterea rezistentei. Cele mai multe hipertensiuni au la
baza creşterea rezistentei periferice (hipertensiunea esenţială, renala etc). Initial, procesul este
functional - vasoconstrictie - ulterior apar leziuni organice care permanentizeaza hipertensiunea
arterială. În ceea ce priveste factorii care realizeaza vasoconstrictia arterială, se acordă un rol
important sistemului nervos central, sistemului hipofizo-suprarenal şi hiperreactivitatii vasculare.
În evoluţia hipertensiunii arteriale, după mai mulţi ani de evoluţie apar leziuni organice de
ateroscleroză, care agravează tulburările.

Hipertensiuni arteriale simptomatice:


De cauza renala. Din acest grup fac parte hipertensiunile reno-vasculare [anomalii
congenitale ale vaselor renale (stenoze, anevrisme), tromboze, embolii], hipertensiunile din
bolile parenchimului renal (glomerulonefrita acutăşi cronică, leziunile renale din diabet,
pielonefritele etc. Tratamentul se adreseaza atât bolii de bază, cât şi hipertensiunii arteriale.
De cauza endocrina. Din acest grup fac parte:

- feocromocitomul - o tumoare localizată în medulara glandei suprarenale, caracterizată


prin crize paroxistice de hipertensiune. Tratamentul este chirurgical;
- hiperaldosteronismul primar (adenom corticosuprarenal cu secreţie excesivă de
aldosteron);
- sindrom Cushing, datorat unei tumori corticosuprarenale sau hipofizare care se
caracterizează prin hipertensiune, obezitate. Tratamentul este chirurgical;
- hipertensiuni endocrine mai apar in hipertiroidism şi în cursul sarcinii.

De cauza cardiovasculara. Bolile însoţite de hipertensiune arterială sunt: coarctaţia


aortică, blocul complet, insuficienţa aorticăşi ateroscleroza.

6
2.1. Hipertensiunea arterialăesenţială

-prin care se înţelege orice sindrom clinic hipertensiv, în care valorile presiunii arteriale
sunt crescute, în absenţa unei cauze organice. Se mai numeşte şi boala hipertensivă. Este cea mai
frecventă, reprezentând 80 - 90% din totalul hipertensiunilor, şi apare de obicei după 30 de ani,
cu un maximum de frecventa între 40 şi 50 de ani. Incidenţa este mai mare la femeie, dar formele
mai grave apar la barbaţi. Menopauza şi obezitatea sunt factori favorizanţi, la fel ca şi viaţa
încordată, stresantăşi ereditatea. Ereditatea ar juca un rol foarte important, afecţiunea întalnindu-
se în proporţie de 20 - 80% (după diferite statistici) în antecedentele familiale ale bolnavilor.
Ceea ce se transmite ar consta într-o tulburare a metabolismului catecolaminelor (adrenalina şi
noradrenalina), care ar sta la baza vasoconstricţiei arteriale. Se pare căşi alimentaţia bogata în
sare ar juca un rol.

2.2. Etiopatogenie

1) Ereditatea
- afecţiunea se întâlneşte în proporţie de 20 – 80 % în antecedentele familiale ale
bolnavilor;
- factorul genetic explică existenţa familiilor de hipertensivi; la rudele de gradul I
se consideră că atunci când:
▪ unul din părinţi este hipertensiv descendenţii fac boala în procentaj de 50 %;
▪ ambii părinţi sunt hipertensivi, descendenţii fac boala în procentaj de 70 %.

2) Factori Ai Sistemului Nervos


Intervin prin condiţionarea reactivităţii organismului la stimuli din mediul extern:
- încordările psiho-emoţionale mici, dar permanente sau puternice;

7
- profesiunile generatoare de astfel de stări;
-oboseală psiho-fizică: ca urmare a unei activităţi iraţionale şi odihnă insuficientă
determină o stare de neadaptare a organismului la incitaţiile mediului extern;
- stresul psiho-social: incidenţa HTA ESENŢIALĂ este mai crescută:
▪ la subiecţii expuşi stresului;
▪ în mediul urban faţă de cel rural, prin descărcarea de catecolamine.
3) Aportul Crescut De Sare
- TA creşte mai frecvent şi la o vârstă mai tânără a căror ingestie de NaCl
depăşeşte 20 g/zi datorită anumitor obiceiuri culinare;
- nivelul TA este scăzut la populaţia care consumă sare sub 5 g/zi;
Aportul crescut de sare determină scăderea activităţii receptorilor alfa-adrenergici
vasculari, a căror stimulare (în condiţii normale) determină TA şi produc o inhibiţie reflexă a
impulsului simpatic.
4) Supraalimentaţia
Regimurile hipercalorice favorizează obezitatea exogenă care frecvent se însoţeşte
de HTA, datorită creşterii rezistenţei periferice prin patul vascular suplimentar din ţesutul adipos.
5) Factori Medicamentoşi
Consumul cronic al anumitor medicamente:
- anticoncepţionale orale;
- corticosteroizi;
- antiinflamatorii nesteroide determină o creştere proporţională a cazurilor de
HTA.
6) Factori Endocrini
- intră în discuţie întrucât se constată frecvent hipertensiunea instalată la
menopauză;
- de asemenea, se cunoaşte rolul unor hormoni elaboraţi de glanda supra-renală,
între care amintim: cotecolaminele (substanţe adrenalinice) cu rol vasoconstrictor.
7) Factori Infecţioşi
Cercetări numeroase au subliniat că, după unele infecţii, se instalează HTA (s-a
evidenţiat HTA după angine streptococcice).
8) HTA De Sarcină

8
HTA din timpul sarcinii:
- afectează aproximativ 3 % din femeile gravide;
- constituie o cauză majoră de morbiditate şi mortalitate cardio-vasculară;
- femeile cu HTA ESENŢIALĂ au un risc crescut de mortalitate perinatală, la fel ca şi
produsul de concepţie;
- riscul maxim îl au pacientele cu TA diastolică mai mare de 109 mm Hg cărora de altfel,
sarcina le este contraindicată;
- HTA apare după a 24 –a săptămână de evoluţie a sarcinii;
- e însoţită adesea de edem şi proteimeie (obişnuit sub 2,5 g/zi);
- dispare complet postpartum, dar cu repetare la noi sarcini.

2.3.Simptomatologie

Exceptând cazurile cu evoluţie asimptomatică acuzele bolnavilor hipertensivi constau


din:
 cefalee occipitală (fronto-parietală):
- proporţională cu valori tensionale;
- cu caracter pulsatil sau matinal;
- cedează peste zi sau la antinevralgice;
- însoţită sau precedată de tulburări vizuale sau digestive;
- bolnavii relatează că cefaleea este favorizată de: ingestia de alcool, suprasolicitarea
intelectuală
9
 ameţeli:
- de intensitate variabilă;
- în legătură mai ales cu schimbarea bruscă a poziţiei: trecerea de la cito la orto-statism.
 tulburări vizuale:
- puncte negre sau luminoase în câmpul vizual;
- “muşte zburătoare”;
- vedere înceţoşată;
- diplopie;
- globi strălucitori;
- cecitate trecătoare (uneori).
 tulburări auditive:
- pocnituri;
- senzaţie de ploaie;
 tulburări cardiace:
 dispneea este dificultatea de a respira şi se caracterizează prin sete deaer şi senzaţie de
sufocare.

Dispneea paroxistică (sau astmul cardiac) este o formă de dispnee care apare în accese şi
survine de obicei noaptea, la câteva ore după culcare, brusc, cu senzaţia de sufocare, tuse şi
nelinişte.
O formă specială de dispnee este respiraţia CHEYNE-STOKES: caracterizată prin
alternanţe de apnee (10 - 12") şi polipnee.
- durerea precordială;
- palpitaţiile: sunt bătăi ale inimii resimţite la bolnav ca senzaţii neplăcute,
supărătoare, sub forma unor lovituri repetate în regiunea precordială.
Dacă un bolnav acuză palpitaţii, trebuie precizată natura lor: dacă apar izolat sau
în accese, dacă durează puţin sau un timp mai îndelungat, dacă sunt regulate sau neregulate :
 anxietate;
 insomnii;
 iritabilitate;

10
 vîjâieli în urechi;
 oboseală fizică şi intelectuală;
Simptome funcţionale:
- oboseala la mers: cârcei şi mai ales parestezii fie cu caracter de:
▪ arsură sau amorţeală;
▪ frig sau hiperestezie.
- claudicaţie intermitentă
▪ este durerea care apare la efort, în special la mers;
▪ calmată prin repaus;
▪ cu sediul în gambă, excepţional deasupra genunchiului;
▪ are caracter de crampă.
Modificările fundamentale locale care stau la baza hipertensiunii sunt vasoconstricţia
arterialăşicreşterea conţinutului peretelui arteriolar în apăşi sare. Mai târziu apar leziuni organice
şi ateroscleroza, care grabesc evoluţia şi întunecă prognosticul prin complicaţii.

CAPITOLUL III
TABLOU CLINIC

3.1 Clasificare:
Clasic, se deosebesc trei stadii:
Stadiul prehipertensiv poate fi afirmat pe baza ascendenţei ereditare hipertensive,
apariţiei unor puseuri tensionale trecătoare şi a unor teste care stabilesc creşterea anormala a
11
presiunii arteriale, comparativ cu normalul. Cel mai cunoscut este testul presor la rece, care este
pozitiv când, introducând mâna în apă la 4°, valorile T.A. cresc cu peste 40 mm Hg.
Stadiul de hipertensiune intermitentă, caracterizat prin perioade de hipertensiune, fără alte
semne clinice, alternând cu perioade normale.
Stadiul de hipertensiune permanentă: în peste 90% din cazuri, hipertensiunea arterială
este depistată în acest stadiu.
Dupa manifestari se deosebesc:
Forma benignă, care evoluează progresiv şi se caracterizează prin:
- semne care apar la examenul arterelor, artere sinuoase şi rigide, puls bine batut;
- semne de fragilitate capilară; diverse manifestări hemoragice (epistaxis, metroragii)
- semne cerebrale: cefalee occipitală, de obicei dimineaţa, la trezire, ameţeli, oboseală,
astenie, insomnie, tulburări de memorie şi concentrare, modificări de caracter, frecvent tulburari
de vedere („muste zburatoare", vedere încetoşată); cefalee cu caracter pulsatil, ameteală,
tulburările de vedere şi tulburările trecătoare de constienţă şi de limbaj sunt cele mai frecvente
tulburări funcţionale, comune tuturor formelor de hipertensiune; - furnicături la nivelul
extremităţilor, ameţeli, senzaţia de „deget mort";
Forma maligna are o evoluţie rapidă şi o mortalitate ridicată. Poate fi malignă de la
început sau se poate maligniza pe parcurs. Valorile tensionale sunt mari, în special cea diastolică
depăşind 130 mm Hg, rezistente la Tratament. Starea generală este alterată rapid, fundul de ochi
este grav şi precoce alterat, complicaţiile apar de timpuriu, în special insuficienţa renală
(progresivă şi ireductibilă).

CAPITOLUL IV
INVESTIGATII

12
4.1.Probe clinice:
Tensiunea arterială
Tensiunea arterială este forţa cu care sângele circulant apasă asupra pereţilor arteriali. Se
deosebesc o tensiune arterială maximă sau sistolică care corespunde sistolei ventriculare şio
tensiune minimă sau diastolică care corespunde sfarşitului diastolei. Valorile normale sunt
considerate astăzi pentru maximă 140 – 160 mmHg, iar pentru minimă 90 – 95 mmHg
(Comitetul de experti al O.M.S.).
În general există variaţii ale TA în funcţie de vârsta, sex, pozitie, efort muscular, excitaţii
psihice, mese, greutatea corporala, sarcini, apnee, tuse.
Pentru evitarea factorilor care influenţează aceasta se ia cand bolnavul e in repaos fizic şi
psihic, culcat timp de 10 – 30 minute, efectuându-se mai multe înregistrări şi notându-se cea mai
mică valoare, respectand aceeaşi oră de înregistrare şi utilizându-se acelaşi aparat. Corect, TA
trebuie masurată la humerala, bilateral (pentru a surprinde o eventuală asimetrie tensională), în
clinostatism sau în poziţie şezândă, în ortostatism, iar uneori şi la membrele pelviene
(indispensabil în unele forme de hipertensiune)
Electrocardiografia
Este o metodă de investigatie care se ocupă cu studiul fenomenelor bioelectrice pe care le
produce inima în cursul activităţii sale. Curenţii electrici produşi de inimă sunt de o intensitate
foarte slabăşi se transmit la suprafaţa tegumentelor prin tesuturi, a căror rezistenţă le reduce
şimai mult voltajul. Pentru a fi înregistrate este necesară amplificarea lor cu aparate foarte
sensibile. Captarea curenţilor se face cu doi electrozi plasati în două puncte diferite ale inimii sau
chiar la distanţă de inimă.
Examenul fundului de ochi- completat cu determinarea presiunii centrale a retinei, este
obligatoriu de efectuat oricărui bolnav hipertensiv;
După examenul fundului de ochi (F.O.) pot fi 4 stadii :
stadiul I: ▪ scleroza incipientă;
▪ îngustarea arteriolelor retiniene;
▪ venule uşor dilatate (lărgite);
stadiul II: ▪ arterioscleroză moderată;
 accentuarea reflexelor arteriale;
13
 semnul încrucişării arterio-venoase (SALUS – GUNN);
 îngustare generală sau circumscrisă a arteriolelor
stadiul III: retinită angiospastică caracterizată prin:
▪ exudate şi hemoragii;
▪ modificări sclerotice şi spastice ale arteriolelor.
stadiul IV: edem papilar combinat cu modificări ale F.O. întâlnite în stadiul III.

4.2.Alte metode grafice.


Vectocardiografia esteo metoda grafică derivată din ECG, care dă o reprezentare spaţială
a activităţii electrice a inimii.
Fonocardiografiaeste o metodă care înregistrează grafic zgomotele şi suflurile produse de
inimă, cu ajutorul unui microfon aşezat pe diferitele focare de auscul-tatie. Se înregistreazâ de
obicei simultan cu electrocardiograma. Fonocardiograma j normala prezinta grupuri de vibraţii
care reprezintă zgomotele 1 şi 2, uneori chiar şi zgomotele 3 şi 4.
Stigmografia constă în înscrierea grafică a pulsului arterial, în special a celui radial. Se
poate înregistra şi pulsul carotidian.
Flebograţia înregistrează pulsaţiile venei jugulare.
Testul presor la rece, care este pozitiv când, introducand mana in apa la 4°, valorile T.A.
cresc cu peste 40 mm

CAPITOLUL V
Diagnostic

5.1. DIAGNOSTICUL POZITIV


– se pune pe examenul clinic, în care anamneza joacă un rol important, ţinând seama de apariţia
bruscă a simptomelor şi cauza provocatoare.
Anamneza se axeaza pe:
- evidentierea factorilor de risc modificabili (excesul ponderal, consumul salin, colesterolul,
nivelul activitatii fizice, stresorii psihosociali, consumul de alcool si fumatul);
14
- determinarea consumului de medicamente ce pot influenta TA (contraceptive orale, steroide,
preparate antiinflamatorii nesteroidiene, decongestante nazale, antidepresante sau inhibitori ai
MAO);
5.2. DIAGNOSTIC DIFERENTIAL
Diagnosticul diferential se face între HTA esentiala, pseudo-hipertensiunea arteriala si formele
secundare de HTA în:
- Afectiuni ale parenchimului renal;
- Afectiuni renovasculare;
- Aldosteronism primar;
- Sindromul Cushing;

CAPITOLUL VI
EVOLUTIE ŞI COMPLICATII

15
În forma benignă, cea mai obişnuită, boala durează ani sau chiar zeci de ani. Sub
influenţa unui tratament corect şi precoce pot apărea remisiuni importante.
În forma malignă, evoluţia este foarte rapidă, etapele bolii fiind parcurse în 1 - 3 ani.
Indiferent de etiologie, fiecare formă de hipertensiune arterială, în raport cu caracterul său
evolutiv, poate fi benignă sau malignăşi parcurge, în evoluţia sa, cele trei stadii din clasificarea
propusă de O.M.S.
Complicatiile depind de forma clinică - benignă sau malignă. Astfel, în hipertensiunea
benignă complicaţiile se datorează aterosclerozei, cele mai frecvente fiind tromboza cerebralăşi
infarctul miocardic. În hipertensiunea malignă domină degradarea arteriolarăPrognosticul
depinde de forma clinică - benignă sau malignă - de ereditate, de nivelul tensiunii diastolice şi
bazale, de vârsta de respectarea Tratamentului, de modul de viaţă recomandat şi, in sfarsit, de
apariţiacomplicaţiilor.
Prognosticul este favorabil în primul stadiu de boală, fiind mai rezervat în stadiul al
doilea şi mai ales în al treilea. Moartea se datorează îndeosebi complicaţiilor cardiace, cerebrale
şi renale. Sub influenţa Tratamentului actual, prognosticul s-aîmbunătăţit.
Tratamentul hipertensiunii arteriale trebuie să vizeze anumite obiective şi în primul rând
normalizarea valorilor tensionale.
- Tratamentul trebuie să fie complex, igieno-dietetic, medicamentos etc;
- Tratamentul trebuie individualizat şi stabilit în conditii de ambulator, nu de spital;
- deoarece multe hipertensiuni sunt consecinţa sau sunt asociate aterosclerozei, regimul şi
Tratamentul vor fi adaptate acesteia din urmă. Se vor combate obezitatea, guta, diabetul zaharat,
hiperlipoproteinemiile etc;
- repausul nu trebuie să fie absolut. Exerciţiile fizice, mersul pe josşi gimnastica
medicală, fac parte din Tratament. Efortul fizic va fi dozat şi adaptat posibilităţilor bolnavului;
- dieta va fi saracă în colesterol şi în grăsimi saturate;

16
CAPITOLUL VII
TRATAMENT

Tratamentul HTA trebuie să vizeze anumite obiective şi în primul rând normalizarea


valorilor tensionale. El trebuie să ţină seama de anumite principii şi orientări:
- tratamentul trebuie să fie complex, igieno-dietetic, medicamentos;
- tratamentul trebuie individualizat şi stabilit în condiţii de ambulator, nu de spital;
- mai înainte de a folosi medicaţia antihipertensivă se va urmări pacientul timp de 3 luni;
- când necesitatea medicaţiei se impune, alegerea medicamentului va ţine seama de:
stadiul bolii şi de particularităţile cazului;
- medicaţia nu va fi administrată:
1. în HTA care cedează la: repaus, regim hiposodat, sedative;
2. la vârstnici cu HTA sistolică în jur de 180 mm Hg;
- tratamentul HTA va fi continuu, toată viaţa, cu antihipertensive în doză de întreţinere ;
- controlul: • TA se va efectua la 2 – 3 ani;
• probelor biologice, de 2 ori pe an;
- tratamentul se consideră eficace, când la adult TA diastolică scade sub 95 mm Hg.

7.1. TRATAMENT PREVENTIV


- tratarea cauzei;
- repausul nu trebuie să fie absolut. Exerciţiile fizice, mersul pe jos şi gimnastica
medicală fac parte din tratament;
- au o mare importanţă mijloacele psihoterapice, combaterea anxietăţii şi evitarea
situaţiilor conflictuale;
- combaterea stresului la nevoie cu: tranchilizante – MEPROBAMAT, DIAZEPAM –
sedative: FENOBARBITAL;
- vor fi cultivate preocupările care produc relaxarea: plimbări, lectură, muzică, teatru;
- se interzice fumatul.

17
7.2 . TRATAMENTUL IGIENO-DIETETIC
Regimul va fi echilibrat şi suficient urmărindu-se menţinerea unei greutăţi
normale.
Regimul alimentar trebuie să combată supraponderea şi dislipidemiile, cu scopul
de a preveni ATS, de aceea regimul va fi:
1.hipocaloric;
2.normoprotidic;
3.hipoglicidic;
4.hipolipidic, cu reducerea mai accentuată a grăsimilor de origine animală.
Indiferent de bolile asociate, regimul va fi hipo- sau desodat:
5.dieta hiposodată (sub 3 g sare / zi) se va intercala cu zile de regim KEMPNER: orez, zahăr,
fructe, se aplică în formele foarte severe, dar este greu de suportat;
6.regimul desodat relativ (2 – 5 g sare / zi), este mai uşor de acceptat. Acesta va fi adaptat în
funcţie de starea clinică.
- restricţia de lichide nu este necesară, deoarece reducerea sării duce la scăderea nevoilor de
apă şi a setei;
- nu se consumă cafea şi alcool decât în cantităţi foarte mici;
- condiţia esenţială a eficacităţii regimului alimentar este menţinerea sa pe tot restul vieţii.

7.3. TRATAMENTUL MEDICAMENTOS


Tratamentul medicamentos foloseste numeroşi agenţi hipotensivi, sedative şi hipnotice
(barbiturice, Bromoval, clordelazin, tranchilizante), Hydergine (Reder-gin), Tratamentul vizează
normalizarea valorilor tensionale. Efectul este atins dacă T.A. oscilează intre 90/70 şi 130/90 mm
Hgîn ortostatism şi nu depăsesc 170/110 , mm Hg în decubit. O atenţie deosebită trebuie
acordată scăderii T.A. în cazul hipertensiunii cu insuficienta renala sau cu tulburari de irigatie
cerebrala saucoronariana.

7.4. TRATAMENTUL URGENŢELOR HIPERTENSIVE

- Crizele hipertensive sunt situaţii clinice în care creşterea adeseori subită a TA


diastolice la valori de 120 – 140 mm Hg sau mai ridicate necesită măsuri terapeutice prompte de

18
coborâre a valorilor tensionale la un nivel optim, capabil să asigure controlul simptomelor
hipertensiunii.

Manifestările clinice frecvent întâlnite în crizele hipertensive sunt:


- creşterea TA arteriale la valori mai mari de 120 mm Hg;
- fundul de ochi cu: hemoragii, exudate sau edem papilar;
- fenomene neurologice;
- manifestări cardiace: insuficienţă ventriculară stângă acută; cardiomegalie;
- manifestări renale: oligurie, proteinurie, retenţie azotată;
- manifestări digestive: greaţă, vărsături.
Crizele hipertensive
- se produc mai frecvent la pacienţii cu HTA esenţială ignorată sau neglijată terapeutic;
- mai rar ele apar din cauza unei hipertensiuni severe;
- uneori ele sunt datorate întreruperii brusce a tratamentului;
- crizele hipertensive reprezintă o urgenţă a.î., cifrele TA trebuie urgent coborâte; zonele
din care trebuie ieşit cât mai repede sunt:
 250 mm Hg pentru maximă;
 130 – 150 mm Hg pentru minimă
În funcţie de gravitate şi de prognostic, în cadrul crizelor hipertensive se delimitează :
a) urgenţe majore sau de gradul I;
b) urgenţe de gradul II.

a) URGENŢELE HIPERTENSIVE MAJORE sau de GRADUL I: sunt relativ rareşi


se definesc prin necesitatea de reducere prin tratament parenteral TA la valori acceptabile, în
maximum o oră, din cauză că prezenţa manifestărilor clinice severe şi a leziunilor majore ale
organelor “ţintă” sugerează sau favorizează o ameninţare a integrităţii acestor organe.
Acest grup cuprinde: encefalopatia hipertensivă, insuficienţa ventriculară stângă acută,
hemoragia cerebrală, anevrism aortic disecant, edem pulmonar acut.
b) URGENŢELE HIPERTENSIVE de GRADUL II
- sunt mai frecvente şi au un tablou clinic mai puţin sever;
- apar la pacienţii fără leziuni importante ale organelor “ţintă”;

19
- solicită o terapie mai puţin agresivă, cu antihipertensive orale capabile să aducă sub
control valorile TA în 24 – 48 de ore;
- cuprind: HTA severă, epistaxisul masiv, hipertensiunea arşilor.
Măsurile care se impun în acest scop sunt:
 spitalizare imediată;
 administrare parenterală de droguri antihipertensive;
 supraveghere foarte atentă şi continuă a bolnavului;
 măsurarea frecventă a TA, în vederea modificărilor terapeutice.
S-au obţinut constant rezultate remarcabile în tratamentul puseurilor de HTA, asociind
din primul moment :
- FUROSEMID 1 fiolă şi PAPAVERINĂ 1 fiolă i.v. în seringi separate (precipită
în caz de amestec);
- dacă HTA nu cedează semnificativ, se repetă asociaţia după ½ oră;
- în caz de răspuns nesatisfăcător, se recurge, în următoarea ½ oră la: RUNERVIL
– 1 fiolă i.v.; foarte rar a fost nevoie de a doua fiolă de Runervil;
- dacă există ameninţare de:
EPA: se asociază LANATOSID C;
iminenţă de edem cerebral: se asociază SULFAT DE MAGNEZIU i.v.
După ce puseul hipertensiv s-a remis se trece la tratamentul obişnuit al unei HTA.

20
CAPITOLUL VIII
PLANURI DE ÎNGRIJIRE ALE PACIENŢILOR ŞI
TEHNICI DE LUCRU
PLAN DE ÎNGRIJIRE

I. CULEGEREA DATELOR

DATE GENERALE
Iniţiale: H.S.;
Vârsta: 56 ani;
Sex: F;
Stare civilă: căsătorită;
Nr. copii: 3;
Naţionalitate: română;
Lb. vorbită: română;
Ocupaţia: pensionară;
Domiciliul: localitatea Oneşti; locuieşte cu soţul şi cu copiii.

DIAGNOSTICUL: HTA ESENŢIALĂ stadiul III


OBIŞNUINŢE DE VIAŢĂ ŞI MUNCĂ:

alcool, tutun, cafea: nu consumă


greutate: 72 kg; înălţime: 1,52 cm; TA = 240 / 130; puls = 77 bătăi / min.;
resp. = 20 r / min.; tº = 36,5 ºC.
COMPORTARE FAŢĂ DE MEDIU: orientat temporo-spaţial.
MOTIVELE INTERNĂRII:
- valori tensionale = 230 / 130 mm Hg;
- cefalee (predominant occipitală);
- vertij;

21
- dureri precordiale.

ANAMNEZA:

Antecedente heredo-colaterale: mama = HTA;


Antecedente personale:- PM = 14 ani, UM = 51 ani, S = 5, A = 2, N = 3
- 1954 (9 ani): HVA (hepatită virală acută)
- 1982 (37 ani): astm bronşic alergic;

- 1987 (42 ani): HTA ESENŢIALĂ.

EXAMEN CLINIC GENERAL:


- stare generală relativ bună. Afebrilă;
- tegumente şi mucoase normal colorate;
- ţesut celular subcutanat: bine reprezentat;
(T = 1,52 cm; G = 72 kg: OBEZITATE gr.II)
Pacienta: HS, 56 de ani
Diagnostic clinic: HTA ESENŢIALĂ stadiul III
Pacienta: HS, 56 de ani
Diagnostic clinic: HTA ESENŢIALĂ stadiul III
Surse de dificultate:
- de ordin biofizic: vârsta, sexul, organismul predispus, alimentaţie;
- de ordin psihologic: stres, nelinişte faţă de diagnostic;
- de ordin sociologic: schimbarea modului de viaţă, imposibilitatea de a urma dieta;
- lipsa cunoaşterii: cunoştinţe insuficiente despre boală şi complicaţiile în cazul
nerespectării regimului igieno-dietetic.
Diagnostic de nursing:
1. HTA manifestată prin dureri precordiale, dispnee, cefalee, palpitaţii. Pericol de AVC
dacă nu se intervine pentru scăderea tensiunii arteriale;
2. Pacienta prezintă circulaţie şi respiraţie deficitară cauzată de vârstă, moştenire genetică;
3. Dificultatea de a se odihni, cauzată de dureri precordiale, manifestată prin ore insuficiente
de somn 4-5 ore /noapte.
Diagnostic posibil:

22
Dacă pacienta nu respectă regimul şi tratamentul medicamentos boala poate avea complicaţii
grave (AVC)

CAPITOLUL IX
CONCLUZIE
ROLUL ASISTENTULUI MEDICAL

Asistentul medical detine o poziţie foarte importantă în îngrijirea acestor categorii de


bolnavi. Justificarea rolului acestuia rezida în caracterul unor boli cardiovasculare (insuficienţă
cardiaca, hipertensiune arteriala, infarct miocardic etc), care reclamă o spitalizare îndelungată,
deci o supraveghere cat mai atenta.
Pe aceeaşi linie se situeaza şi frecvenţa accidentelor din bolile cardiovasculare (sincope,
colaps vascular, stop cardiac), ca şi a complicaţiilor. În sfârşit, dacă reţinem, faptul că multe boli
cardiovasculare reprezintă urgenţe medicale, tulburări de ritm, cardiopatii ischemice, puseuri de
hipertensiune, edem pulmnar etc), se poate întelege mai bine rolul său. Dar pentru a-şi îndeplini
menirea, nu trebuie să se multumeasca să cunoascăşi să aplice, chiar perfect, diferitele tehnici de
îngrijire a bolnavului, ci trebuie să cunoască noţiuni teoretice, care să-Iajute la depistarea unui
semn precoce, interpretarea acestuia şi, dacă este nevoie, chiar intervenţia in situaţiile în care
viaţa bolnavului depinde de cunoştinţele sale. Asistentul medical este obligat să noteze toate
datele referitoare la puls, urina, T.A., edeme, dietă, medicaţie etc. El trebuie să asigure repausul
fizic şi psihic al bolnavului, care, aproape în toate aceste categorii de afecţiuni, este
indispensabil. Nu trebuie însă să uite dezavantajele repausului îndelungat la pat, fapt pentru care

23
este necesar să se recomande alegerea poziţiei şezânde sau semişezânde. Adeseori, aceşti bolnavi
sunt incapabili săse ocupe singuri de dânşii. Iată de ce asistentul medical este dator să le asigure
şi să urmareasca poziţia corectă în pat, schimbarea lenjeriei, transportul, efectuarea zilnică a
masajului gambelor şi picioarelor, pentru prevenirea trombozelor. Toaleta zilnică a bolnavilor îi
revine, de asemenea, lui. Nu trebuie să uite că unui bolnav cu insuficienta cardiaca avansată îi
este interzis efortul de toaletă zilnică. La fel de important esteşi repausul psihic. Vizitatorii
numeroşi, discuţiile cu voce tare, chemările la telefon, ca şi neîntelegerile familiale sau
profesionale sunt factori care pot frâna evoluţia favorabilă.
În bolile cardiovasculare dieta reprezintă adesea un factor important. Regimul fără
lichide, hiposodat, uneori hipoazotat poate fi adeseori mai util într-o hipertensiune sau o
insuficienţă cardiaca decât multe medicamente.
Asigurarea tranzitului intestinal este importantpentru acesti bolnavi, asistentul medical
trebuie să ştie că eforturile mari de defecaţie pot fi fatale într-un infarct miocardic. El trebuie să
cunoască indicaţiile şi contraindicaţiile unor medicamente (digitala, chinidina etc). În sfârşit,
trebuie să cunoascăşi primele îngrijiri care urmează să fie acordate în unele urgenţe
cardiovasculare. Să cunoască semnele socului hipertensivşi măsurile de profilaxie, pentru a
împiedica intrarea în stadiul de hipertensiune permanenta. Să cunoască primele îngrijiri care
trebuie acordate într-o lipotimie sau sincopă, măsurile de reanimare necesare (respiraţia „gură-la-
gură” sau „gură-la-nas” etc.

BIBLIOGRAFIE

 „ MEDICINĂ INTERNĂ” : sub redacţia CORNELIU BORUNDEL, 2000


 „ GHID DE NURSING”: sub redacţia LUCREŢIEI TITIRCĂ, 2000
 „ BAZELE TEORETICE ŞI PRACTICE ALE ÎNGRIJIRII OMULUI SĂNĂTOS ŞI
BOLNAV”: MORARIU LETIŢIA, IVAN MĂRIUCA, PUIU VICTORIA, SPĂTARU
RUXANDRA, 2000

24
 DATE CULESE ÎN CADRUL SPITALULUI CF2 Bucuresti, – 2013-2014.

25