CAPITOLUL I

BAZELE CONCEPTUALE ALE CONTABILITĂȚII.

OBIECTUL ȘI METODA
Subiecte:
1. Bazele conceptuale ale contabilității
2. Obiectul contabilității
2.1. Activele entității economice. Definirea și componența
2.2. Pasivele entității economice. Definirea și componența
2.3. Veniturile, costurile și cheltuielile. Definirea și componența
3. Metoda contabilității

Obiective:
Conceptualizarea contabilității ca știință și activitate
Identificarea sistemelor, principiilor contabile
Constatarea și definirea elementelor obiectului contabilității
Elucidarea componenței și prezentarea caracteristicii elementelor
contabile: active, pasive, venituri, costuri, cheltuieli
Descrierea metodei contabilități, identificarea elementelor
conceptuale

1. Bazele conceptuale ale contabilității

Definiţie Contabilitatea constituie un sistem complex de colectare,

identificare, grupare, prelucrare, înregistrare, generalizare a
elementelor contabile şi de raportare financiară.
Mai detaliat, contabilitatea este un sistem reglementat de
colectare, înregistrare şi generalizare în expresie bănească a informației
despre starea elementelor contabile (active, capital propriu, datorii,
cheltuieli şi venituri) ale entităţii şi modificarea acestora prin evidența
integră, neîntreruptă şi documentarea tuturor faptelor economice.

Contabilitatea sau evidența contabilă reprezintă o varietate a evidenței

economice simultan cu evidența operativă și evidența statistică.

8
 Particularităţile contabilităţii față de celelalte două tipuri de evidență
economică se manifestă prin:
 perfectarea documentară a tuturor faptelor economice;

 continuitatea evidenţei (înregistrarea informaţiei permanent, fără

întreruperi);
 caracterul complet al evidenţei, care se asigură prin înregistrarea

tuturor faptelor fără excepţie, ce au loc în activitatea entităţii;

 aplicarea metodelor specifice de prelucrare a datelor (contul, dubla

înregistrare, bilanţul etc.).

Multitudinea nevoilor informaţionale ale diverșilor utilizatori de
informaţie contabilă determină construirea a două reprezentări contabile,
din care una externă denumită contabilitate financiară şi alta internă
definită ca contabilitate de gestiune sau managerială (Figura 1.1.).

SISTEMUL CONTABIL
Contabilitatea financiară
sistem de colectare, grupare,
prelucrare şi sistematizare a
informaţiei privind existenţa şi
mişcarea activelor, capitalului
propriu, datoriilor, veniturilor şi
cheltuielilor în expresie
valorică pentru întocmirea
situațiilor financiare.
Contabilitatea de gestiune
sistem de colectare, prelucrare,
pregătire şi transmitere a
informaţiei contabile pentru
planificarea, calcularea
costurilor, verificarea şi analiza
executării bugetelor, în scopul
pregătirii rapoartelor interne
pentru luarea deciziilor
manageriale.

Figura 1.1. Structura sistemului contabil

În entitățile economice din Republica Moldova contabilitatea se ţine

conform principiilor general acceptate pe plan mondial:
a) continuitatea activităţii,
b) contabilitatea de angajamente,
c) permanenţa metodelor,
d) separarea patrimoniului şi datoriilor,
e) necompensarea,
f) consecvenţa prezentării.
Esența acestor principii contabile se prezintă detaliat în Figura 1.2.
9
 Continuitatea activităţii

Entitatea este analizată ca o unitate cu activitate continuă ceea ce semnifică

că ea îşi va continua activitatea într-un viitor previzibil. În cazul dat se presupune
că unitatea economică nu are nici intenţia şi nici necesitatea de a-şi sista
activitatea (la întocmirea situațiilor financiare se aplică metode obişnuite de
evaluare şi contabilizare a activelor, datoriilor, veniturilor, cheltuielilor şi
rezultatelor activităţii).
Contabilitatea de angajamente

Toate faptele sau operaţiile economice trebuie să fie reflectate în

contabilitate la momentul efectuării acestora. Nici o operaţie nu poate fi oprită sau
accelerată din punct de vedere al înregistrării acesteia în contabilitate.
Contabilitatea de angajamente este baza de contabilizare conform căreia
elementele contabile sînt recunoscute pe măsura apariţiei acestora, indiferent de
momentul încasării/plăţii mijloacelor băneşti sau compensării în altă formă*.
Permanenţa metodelor

Metodele şi regulile de contabilizare alese de entitate trebuie să fie aplicate

de la o perioadă de gestiune la alta (nu înseamnă interdicţia de a introduce
modificări în politica de contabilitate, totodată necesită justificare modificările
efectuate în fiecare caz concret).
Separarea patrimoniului şi datoriilor
Patrimoniul şi datoriile entităţii se reflectă în contabilitate şi rapoartele
financiare separat de patrimoniul şi datoriile proprietarilor şi ale altor entităţi.
Necompensarea
În contabilitate este interzisă compensarea reciprocă între elementele de
active şi pasive, precum şi de venituri şi cheltuieli, cu excepţia cazurilor cînd o
atare compensare este prevăzută sau admisă de standardele contabile. Veniturile şi
cheltuielile rezultate din producerea unor fapte economice omogene se includ în
situațiile financiare separat. Nu se admite modificarea veniturilor şi cheltuielilor
reflectate anterior în situațiile financiare. În cazul cînd apar îndoieli referitor la
primirea sumei cuvenite incluse anterior în venit, o asemenea sumă se trece la
majorarea cheltuielilor, dar nu la diminuarea sumei venitului constatat iniţial.

Consecvenţa prezentării
O entitate trebuie să menţină modul de prezentare şi clasificare a
elementelor contabile în situaţiile financiare de la o perioadă la alta.

Figura 1.2. Conținutul principiilor contabile

10
 Reglementarea normativă a contabilităţii este efectuată de autorităţile
statale (Guvernul, Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a Moldovei
(BNM), Comisia Naţională a Pieţei Financiare, organele centrale de
specialitate ale administraţiei publice, autorităţile administraţiei publice
locale, Serviciul situaţiilor financiare de pe lîngă Biroul Naţional de
Statistică) și asociaţiile profesionale care au drept scop perfecţionarea şi
dezvoltarea contabilităţii. Contabilitatea este supusă reglementării prin acte
normative aferente nivelurilor I și II (Figura 1.3.).

Nivelul I

Legea contabilităţii
Nivelul II

1. Standardele Naţionale de Contabilitate (SNC);

2. Standardele Internaţionale de Raportare Financiară (SIRF);
3. Planul general de conturi contabile;
4. Indicații metodice privind contabilitatea;
5. Alte acte normative ale Ministerului Finanţelor, altor organe
abilitate de legislație.

Figura 1.3. Reglementarea normativă a contabilităţii

în Republica Moldova

Legea contabilităţii nr. 113-XVI din 27 aprilie 2007 este

aplicată începînd cu1 ianuarie 2008. Scopul actului normativ dat constă în
stabilirea cadrului juridic, a cerinţelor unice şi a mecanismului de
reglementare a contabilităţii şi raportării financiare în Republica Moldova.
Conform legii menționate persoanele juridice şi fizice care desfăşoară
activitate de întreprinzător, organizaţiile necomerciale, inclusiv instituţiile
publice, notarii, avocaţii, mediatorii şi birourile înfiinţate de aceştia,
11
executorii judecătorești, precum și reprezentanţele şi filialele
întreprinderilor (organizaţiilor) nerezidente, înregistrate în Republica
Moldova, indiferent de domeniul de activitate, tipul de proprietate şi forma
juridică de organizare sunt obligate să ţină contabilitatea şi să întocmească
situațiile financiare în modul prevăzut de legea menţionată, de standardele
de contabilitate, de planul de conturi contabile şi de alte acte normative în
vigoare.
Actele normative de nivelul II normează mai detaliat aspectele
contabile aferente naturii activităților desfășurate de unitățile economice,
elementelor contabile, instrumentarului contabil aplicat în prelucrarea
informației (Tabelul 1.1).
Tabelul 1.1
Actele normative contabile de nivelul II
Actele normative Conținutul, obiectivele
Standardele Naţionale includ standarde şi interpretări, bazate pe
de Contabilitate (SNC) directivele Uniunii Europene şi pe IFRS,
elaborate şi aprobate de Ministerul Finanţelor
al Republicii Moldova, care stabilesc reguli
generale obligatorii privind ţinerea
contabilităţii şi raportarea financiară (Anexele
2, 3).
Standardele Naţionale conțin standarde şi interpretări, elaborate şi
de Contabilitate pentru aprobate de Ministerul Finanţelor al Republicii
Sectorul Public Moldova, bazate pe Standardele Internaţionale
(SNCSP) de Contabilitate pentru Sectorul Public
(SICSP), elaborate de Federaţia Internaţională
a Contabililor şi care stabilesc reguli generale
obligatorii privind ţinerea contabilităţii şi
raportarea financiară în sectorul public.
Standardele înglobează standarde şi interpretări, emise de
Internaţionale de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de
Raportare Financiară Contabilitate, valabile în Republica Moldova
(IFRS) la acceptarea lor de Guvernul Republicii
Moldova.
Indicații metodice obiectivul indicațiilor constau în stabilirea
privind contabilitatea unor reguli (norme) generale de ţinere a
12
 contabilităţii elementelor contabile sau a
tipului de activitate specifice (Anexa 2).
Planul general de constituie actul normativ care stabileşte
conturi contabile nomenclatorul sistematizat al conturilor
contabile şi normele metodologice de utilizare
a acestora (Anexa 1).
Alte acte normative reprezintă acte normative cu obiective de
aprobate de organele detalizare a anumitor aspecte contabile.
abilitate de legislație

Sunt elaborate indicații metodice privind:

- contabilitatea costurilor de producție - Indicaţii metodice privind contabilitatea
costurilor de producţie şi calculaţia costului produselor şi serviciilor,
aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 118 din 06.08.2013;
- specificul contabilității organizate de persoanele fizice - Indicaţii metodice
privind contabilitatea pentru persoanele fizice care desfăşoară activitate de
întreprinzător, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 118 din
06.08.2013;
- particularităţile contabilităţii şi raportării financiare în organizaţiile
necomerciale - Indicaţiile metodice privind particularităţile contabilităţii în
organizaţiile necomerciale, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor nr.
158 din 06.12.2010 și alte aspecte importante.
În calitate de acte normative cu obiective de detaliere a anumitor aspecte
contabile apar instrucțiunile, regulamentele, scrisorile, explicațiile etc. ale
Ministerului Finanțelor (de exemplu: Regulamentul privind inventarierea, aprobat
prin Ordinul ministrului finanțelor nr. 60 din 29.05.2012, care stabilește regulile de
efectuare a inventarierii elementelor de activ şi datorii, constatare şi înregistrare a
rezultatelor inventarierii, perfectare a formularelor utilizate la efectuarea inventarierii;
Scrisoarea Ministerului Finanțelor nr. 15-08/199 din 09.04.2012 Privind
metodologia evidenţei contabile la reflectarea operaţiunilor de majorare a
capitalului social al unei entităţi din contul profitului net (nerepartizat)
proporţional cotelor deţinute de asociaţi (acţionari) etc.).

Contabilitatea se organizează în baza politicilor contabile elaborate la

înființarea entității economice și revizuite anual.

13
 Politicile contabile sunt totalitatea principiilor, bazelor,
Definiţie convenţiilor, regulilor şi practicilor specifice aplicate de o
entitate la ţinerea contabilităţii şi întocmirea situaţiilor
financiare.

Un element important fixat în politicile contabile constituie sistemul

contabil selectat pentru aplicare în corespundere cu criteriile prestabilite
(numărul salariaților, venitul din vînzări, valoarea totală contabilă a
activelor) (Figura 1.4.).
SISTEME DE ŢINERE A CONTABILITĂȚII
Sistem contabil în partidă dublă Sistem contabil în partidă simplă

– sistem contabil care prevede - sistem contabil care prevede

reflectarea faptelor economice în
baza dublei înregistrări, cu
aplicarea planului de conturi
contabile, registrelor contabile şi
situaţiilor financiare.
reflectarea unilaterală a faptelor
economice, utilizînd înregistrarea în
partidă simplă conform metodei
“intrare-ieşire”.

Figura 1.4. Sisteme de ținere a contabilității

Organizează şi ţin contabilitatea în baza sistemului contabil în partidă

simplă, fără prezentarea situaţiilor financiare, gospodăriile ţărăneşti,
întreprinzătorii individuali, pînă la înregistrarea acestora ca contribuabili ai
TVA, şi persoanele fizice care prestează servicii profesionale, conform
indicaţiilor metodice aprobate de Ministerul Finanţelor.

2. Obiectul contabilității

La baza obiectului de studiu al contabilităţii este pus patrimoniul

entităţii, acesta constituind cauza existenţei contabilităţii, respectiv şi
obiectul ei de studiu.

Prin patrimoniu se înţelege totalitatea bunurilor economice

pe care le gestionează un agent economic, precum şi

14
 totalitatea drepturilor şi obligaţiilor pe care acesta şi le
asumă în legătură cu bunurile pe care le posedă.

În acest caz echilibrul patrimoniului se exprimă prin dependența

bunurilor economice, drepturilor și obligațiilor.
Bunuri economice = Drepturi + Obligaţii

În limbajul contabil pentru identificarea bunurilor economice se

utilizează descrieri alternative ca valori, mijloace economice, iar pentru
drepturi și obligații - surse de formare, finanțare a patrimoniului. Ambele
categorii sunt denumite elemente patrimoniale, elemente contabile.

Bunurile economice reprezintă substanţa materială şi nematerială a

patrimoniului. Drepturile şi obligaţiile exprimă raporturile de proprietate
în cadrul cărora se procură şi se gestionează bunurile. Ele capătă forma de
drepturi în situaţia în care titularul de patrimoniu este proprietar şi nu
trebuie să acorde nici un echivalent valoric pentru bunurile aflate în posesia
şi folosinţa sa. În cazul obligaţiilor pentru bunurile componente ale
patrimoniului titularul trebuie să îndeplinească o anumită prestaţie sau să
ofere un echivalent valoric.
Întrucît drepturile rezultă din procurarea bunurilor economice din
contul surselor proprii, iar obligaţiile, cînd acestea sunt procurate pe seama
mijloacelor atrase, echilibrul general al patrimoniului exprimă corelația
surselor proprii și surselor atrase.

Patrimoniul entităţii = Patrimoniul propriu + Patrimoniul atras

Potrivit limbajului contabil specializat bunurile economice semnifică

activele unei entități economice, iar sursele – pasivele acesteia.

Pe parcursul perioadei de gestiune elementele patrimoniale de activ și

de pasiv, sunt implicate în operații economico-financiare (intrări de bunuri,
15
achitarea datoriei persoanei terțe pentru bunurile intrate etc.), care cauzează
modificarea mărimii sau valorii elementelor. Deci obiecte ale contabilității
sunt și faptele economice - tranzacţia, operaţiunea, evenimentul care au
modificat sau pot modifica activele, drepturile şi datoriile, costurile,
cheltuielile, veniturile, rezultatele financiare ale activității entităţii.
Operațiile economico-financiare, care determină modificări ale
elementelor patrimoniale, conduc la înregistrarea în contabilitate a
costurilor, cheltuielilor și veniturilor. Costurile și cheltuielile reflectă
consumurile de resurse materiale, financiare, de muncă, iar veniturile –
majorări de beneficii economice înregistrate în urma utilizării resurselor.
Scopul final al activității desfășurate pe parcursul perioadei de
gestiune constă în obținerea rezultatului financiar pozitiv - profitului, care
poate fi obținut prin management eficient. În caz contrar entitatea
economică înregistrează pierderi. Rezultatul financiar este calculat la finele
perioadei de gestiune prin confruntarea veniturilor și cheltuielilor
recunoscute de entitatea economică.

Reieşind din cele menţionate obiecte ale contabilităţii sau elemente

contabile apar activele, capitalul propriu, datoriile, costurile,
cheltuielile, veniturile, rezultatele financiare şi faptele economice ale
entităţii.

2.1. Activele entității economice. Definirea și componența

Active sunt resurse economice identificabile şi controlabile

Definiţie
de către entitate ce provin din fapte economice trecute din a
căror utilizare se aşteaptă obţinerea unor beneficii
economice.

Din punctul de vedere al conţinutului economic activul întreprinderii

reprezintă bunurile economice grupate după modul de valorificare
(reproducţie) a elementelor patrimoniale şi gradul de lichiditate a acestor
elemente.

16
 Corespunzător gradului de lichiditate, elementele patrimoniale se caracterizează
prin aceea că au o perioadă îndelungată de participare la circuitul economic şi îşi
transmit în mod treptat valoarea în costul activităţii la care participă sau pot să aibă o
participare scurtă consumîndu-se într-un singur circuit economic. Lichiditatea
elementelor patrimoniale semnifică capacitatea elementelor de activ de a se
transforma în bani, ca urmare a participării lor normale, fireşti la circuitul economic.
Perioada de apreciere a lichidităţii este timpul.

În funcţie de aceste două criterii fundamentale (lichiditate şi timp)

elementele patrimoniale de activ se divid în două structuri (Figura 1.4.):
1) active imobilizate,
2) active circulante.

Activele entităţii economice

Active imobilizate Active circulante

Imobilizări necorporale Stocuri

Imobilizări corporale Creanţe

Investiții financiare pe termen

lung Numerar

Active biologice imobilizate

Investiţii financiare curente

Investiții imobiliare
Alte active circulante
Creanțe și avansuri acordate pe
termen lung

Alte active imobilizate

Figura 1.4. Componența activelor entității economice

17
 În raport cu forma pe care o îmbracă şi destinaţia economică a
acestora în cadrul circuitului economic, activele imobilizate se divid în
imobilizări necorporale, imobilizări corporale, investiții ș. a. (Figura 1.4.).

Caracteristicile comune ale acestor elemente patrimoniale sunt timpul

participării la circuitul economic al entității ce depășește 12 luni
calendaristice, precum și rotația lor multiplă pentru asigurarea realizării
proceselor economice în cadrul entității.

Imobilizările necorporale sunt imobilizări nemonetare care nu

îmbracă o formă materială, identificabile şi controlabile de
entitate. La ele se referă: invenţiile, mărcile, licenţele, know-how-
urile, francizele, programele informatice, desenele şi modelele
industriale, website-urile, drepturile de utilizare a imobilizărilor
corporale primite sub formă de aport la capitalul social, drepturile
de autor, drepturile care rezultă din titluri de protecţie, alte
imobilizări necorporale.

Imobilizările corporale reprezintă bunuri de folosinţă

îndelungată, care din punct de vedere economic sunt mijloace de
muncă şi includ: mijloace fixe, terenuri, imobilizări corporale în
curs de execuţie şi resurse minerale.

Investițiile constituie elemente contabile sub formă de valori

mobiliare, imobiliare ș. a. gestionate de entitate într-o perioadă
ce depășește un an.

Investiţii financiare – active sub formă de valori mobiliare, cote

de participaţie în capitalul social al altor entităţi şi alte investiţii
deţinute de entitate în scopul exercitării controlului, obţinerii
veniturilor sau altor beneficii economice.
Investiţie imobiliară – proprietate imobiliară deţinută (de
proprietar sau locatar în baza unui contract de leasing financiar),
mai degrabă în scopul închirierii şi/sau pentru creşterea valorii
acesteia, decît pentru a fi:
- utilizată în producţie, pentru furnizarea de bunuri,
prestarea serviciilor sau în scopuri administrative;
- vîndută în procesul desfăşurării normale a activităţii.

18
 Activelele biologice imobilizate sunt activele biologice mature
care asigură obţinerea multiplă a produselor agricole şi/sau a
activelor biologice adiţionale pe parcursul unei perioade ce
depăşeşte un an (de exemplu, viile, livezile, plantaţiile de
pomuşoare roditoare, culturi multianuale de flori, de furaje,
legumicole, vacile, ovinele, porcinele, cabalinele adulte) precum
şi activele biologice imature care se află în perioada de pregătire
spre utilizare după destinaţie (de exemplu, viile şi livezile
plantate, pînă la transferarea lor în categoria pe rod).

Activ biologic – un animal viu sau o plantă vie.

Creanţele pe termen lung exprimă drepturi ale entităţii ce decurg

din tranzacţii sau evenimente trecute şi din stingerea cărora se
aşteaptă intrări (majorări) de resurse care încorporează beneficii
economice cu perioada de stingere ce depășește 12 luni după data
raportării.

Avansurile acordate pe termen lung reprezintă plăţile efectuate în

contul procurării ulterioare a bunurilor, serviciilor, lucrărilor pe o
perioadă ce depășește un an după data raportării.

Alte active imobilizate cuprind cheltuieli anticipate pe termen

lung, active amînate privind impozitul pe venit, precum şi alte
elemente contabile pe termen lung, ce nu au fost clasate la
categoriile de mai sus.

Activele circulante reprezintă activele ce se aşteaptă să fie

consumate în ciclul normal de activitate, vîndute sau primite în termen de
12 luni sau care reprezintă numerar.

Ciclul normal de activitate al unei entităţi reprezintă perioada de timp dintre

momentul achiziţionării activelor care sînt destinate procesării şi momentul
transformării lor în numerar.

Din punct de vedere economic şi financiar activele curente se află

într-o continuă mișcare, schimbîndu-şi forma materială şi utilitatea în
cadrul circuitului economic al patrimoniului cu ocazia finalizării fiecărui
ciclu de exploatare. Diferite forme concrete de active circulante sunt
19
înlocuite continuu cu exemplare noi de acelaşi fel. În raport cu forma
concretă pe care o îmbracă şi destinaţia pe care o capătă în cadrul ciclurilor
de exploatare activele analizate se împart în: stocuri, creanțe curente,
investiții financiare curente, numerar, alte active circulante.

Stocurile reprezintă valorile economice, care prin natura şi

destinaţia lor sunt folosite ca materii prime şi materiale
consumabile în producţie, exploatate ca obiecte de mică valoare şi
scurtă durată, prelucrate sub formă de produse finite şi
semifabricate, aflate sub formă de stocuri de mărfuri şi ambalaje
în depozite pentru vînzăre etc.

Creanţele curente identifică valorile economice avansate

temporar pe o perioadă ce nu depășește un an altor persoane
fizice sau juridice pentru care urmează să primească un
echivalent valoric, exprimat printr- o sumă de bani, o lucrare sau
un serviciu.

Investiţiile financiare curente reprezintă titlurile financiare

achiziţionate în vederea realizării unui cîştig curent, cuprinzînd
acţiunile şi obligaţiunile dobîndite pe termen scurt ş. a.

Numerarul identifică valorile economice care îndeplinesc funcţia

de bani şi cuprind mijloacele băneşti sub forma numerarului în
casierie, în conturile curente în monedă naţională şi cele în valută
străină, pe carduri bancare, documente băneşti aflate în casierie
(mărci poştale, bilete de tratament, bilete de transport, foi de
odihnă).

Alte active circulante cuprind cheltuielile anticipate curente şi alte

active circulante neatribuite elementelor indicate anterior.

2.2. Pasivele entității economice. Definirea și componența

Pasivele reprezintă sursele de finanţare a bunurilor economice. Prin

componenţa sa sursele de finanţare se delimitează în dependenţă de modul
de constituire şi exigibilitatea lor (termenul de achitare). Finanţarea
bunurilor economice se referă la modul de acoperire şi de susţinere
financiară a activului patrimonial. Pentru procurarea bunurilor economice

20
entitatea foloseşte surse financiare proprii şi surse financiare străine
(atrase).

Finanţarea proprie este făcută direct de titularul patrimoniului prin contribuţia

sa materială sub formă de capital individual, social (SRL, SA) şi prin autofinanţare
(profit). La rîndul său, finanţarea străină este asigurată de alte persoane fizice sau
juridice din afara entităţii, care se află în raport cu titularul de patrimoniu. Aceștia
împrumută capitalurile lor sub diferite forme juridice, cum sunt: credite bancare,
credite comerciale, cumpărarea de titluri financiare, datorii în curs de decontare.

Corespunzător acestor două modalităţi de finanţare (Figura 1.5.)

pasivele se împart în:
1) capital propriu (surse proprii de finanțare a bunurilor economice),
2) datorii (surse împrumutate de finanțare a bunurilor economice).

Pasivele entităţii economice

Capital propriu Datorii

Capital social Datorii financiare

Capital suplimentar
Datorii comerciale
Capital neînregistrat
Datorii calculate
Rezerve

Profit nerepartizat Subvenții

Alte elemente de capital propriu

Provizioane
minus
Capital nevărsat Alte datorii

Capital retras Datorii pe Datorii

termen lung curente
Pierdere neacoperită

Figura 1.5. Componența pasivelor entității economice

21
 Capitalul propriu exprimă finanţarea proprie a bunurilor
economice aflate în circuitul patrimonial al entităţii,
reprezentînd mărimea rămasă în activele entităţii după
scăderea datoriilor.

Capital propriu = Active – Datorii

Capitalul propriu se constituie la crearea entităţii şi este o condiţie

obligatorie a funcţionării acesteia.

Elementele capitalului propriu sunt: capitalul social, capitalul

neînregistrat, capitalul suplimentar, capitalul nevărsat, capitalul retras,
rezervele, profitul nerepartizat și alte elemente de capital propriu.

La determinarea capitalului propriu din mărimea lui se scad: capitalul

nevărsat, capitalul retras, pierderea neacoperită a anilor precedenţi şi netă a
anului de gestiune, profitul utilizat al anului de gestiune (plata în avans a
dividendelor anticipat finalizării anului de gestiune etc.).

Capitalul social identifică valoarea aporturilor proprietarilor entităţii

(acţionarilor, fondatorilor) la patrimoniul acesteia, depuse în contul
achitării acţiunilor (cotelor de participaţie) pentru asigurarea activităţii
statutare a entităţii.
Capitalul social - valoarea totală a părţilor sociale ale proprietarilor entităţii.

Capitalul suplimentar apare din diferenţele valorii activelor primite și

valoarea nominală a aporturilor proprietarilor, valoarea nominală a
acţiunilor şi preţul de vînzare a acestora, diferenţele de curs valutar
aferente decontărilor cu proprietarii în valută. Diferenţele negative
micşorează mărimea capitalului propriu.

Capitalul neînregistrat apare ca capital aferent părţilor sociale care nu

au trecut înregistrarea în organele abilitate de stat.

Părţi sociale (instrumente de capital propriu) − cote ale capitalului social

(acţiuni, cote de participaţie etc. în funcţie de forma juridică de organizare a entităţii)
care acordă proprietarilor entităţii drepturi stabilite de statutul acesteia şi de legislaţia
în vigoare.
22
 Capitalul nevărsat reprezintă datoriile proprietarilor aferente aporturilor
la capitalul social cînd momentul de înregistrare a entităţii nu coincide
cu momentul de depunere a aporturilor la capitalul social sau
proprietarii nu depun aporturi în mărimea integrală prevăzută de actele
de constituire. Acest element micşorează mărimea capitalului propriu.

Capitalul retras cuprinde valoarea acţiunilor proprii dobîndite de la

acţionari, precum şi valoarea părţilor sociale, dobîndite de la asociaţii
săi în vederea anulării, revînzării acţiunilor ş.a. Capitalul retras
micşorează mărimea capitalului propriu.

Rezervele reprezintă o măsură de precauţie rezonabilă pentru înlăturarea

riscurilor, desfăşurării normale a activităţii financiare şi productiv-
comerciale a entităţii. Rezervele includ capitalul de rezervă, rezervele
statutare şi alte rezerve.

Profitul nerepartizat (pierderea neacoperită) include profitul net al

anului de gestiune sau al anilor precedenţi. Profitul nerepartizat
reprezintă o parte din capitalul propriu, care nu a fost repartizată între
proprietari şi a fost utilizată pentru formarea rezervelor, acoperirea
pierderilor etc. Pierderea neacoperită micşorează mărimea capitalului
propriu.

La alte elemente de capital se referă: în organizațiile necomerciale –

fondurile; în entităţile de stat, municipale şi alte entităţi similare,
inclusiv instituţiile publice cu autonomie financiară - subvenţiile primite
de la organele autorităţilor publice ș. a.

Datoriile reprezintă sursele străine de finanţare puse la dispoziţia

entităţii de o instituţie financiară, de furnizori, de personal şi de alţi
creditori.

Datorii – obligaţii actuale ale entităţii ce decurg din fapte

economice anterioare şi prin stingerea (decontarea) cărora se
Definiţie
aşteaptă să rezulte o ieşire (diminuare) de resurse care
încorporează beneficii economice.

23
 După termenul de achitare datoriile pot fi pe termen lung (cu perioada
de achitare ce depășește 12 luni calendaristice) și curente. Corespunzător
conținutului economic datoriile pot fi financiare, comerciale și calculate.

Datorii financiare sunt considerate datoriile care apar în legătură cu

procurarea capitalului atras care este constituit din credite şi
împrumuturi în monedă naţională şi valută străină primite de entitate de
la alte persoane fizice şi juridice pe un termen stabilit şi pentru o
anumită plată, inclusiv aferente activelor primite în leasing financiar etc.

Datoriile comerciale reprezintă datoriile faţă de furnizori cu privire la

bunurile recepţionate şi faţă de antreprenori privind serviciile prestate de
aceştea, avansurile primite de la cumpărători în contul livrării ulterioare
a bunurilor etc.

Datoriile calculate sunt angajamente faţă de alte persoane fizice şi

juridice, în special, faţă de personalul entității, organele asigurărilor
sociale și medicale, bugetul de stat, față de proprietari etc.

Subvenţiile includ asistenţă acordată de Guvern, alte autorităţi publice,

instituţii şi organizaţii naţionale şi internaţionale sub forma unor
transferuri de resurse cu condiţia respectării de către entitate a anumitor
cerinţe.

Provizioanele reprezintă datorii cu exigibilitate sau valoare incertă.

Acestea se constituie pentru acoperirea cheltuielilor (pierderilor)
eventuale privind: litigiile, amenzile şi penalităţile, despăgubirile,
daunele şi alte datorii incerte; reparaţia şi deservirea în cursul perioadei
de garanţie activelor vîndute; pensiile şi obligaţiile similare; ieşirea
imobilizărilor corporale şi alte acţiuni similare legate de
acestea;impozitele; recompensele personalului pentru rezultatele
activităţii anuale; plata indemnizaţiilor pentru concediile de odihnă;
alte scopuri stabilite de legislaţie şi/sau de conducerea entităţii.

24
 2.3. Veniturile, costurile și cheltuielile. Definirea și componența

Mişcarea şi transformarea patrimoniului ca urmare a participării lui la

circuitul economic al entității generează costuri, cheltuieli şi venituri.

Definiţie Costurile reprezintă resurse exprimate valoric şi consumate

pentru fabricaţia produselor/prestarea serviciilor.

Costurile se înregistrează în procesul de producţie, prestare a serviciilor,

constituind elemente ale contabilităţii de gestiune. Suma lor, corectată cu soldul
producției în curs de execuție, exprimă costul produselor (serviciilor, lucrărilor).
Costurile se divid în:
1) costuri materiale directe şi repartizabile;
2) costuri cu personalul directe şi repartizabile;
3) costuri indirecte - costuri legate de gestiunea şi deservirea
subdiviziunilor de producţie ale entităţii.

Costuri directe – costuri care pot fi atribuite unui anumit obiect de calculaţie în
mod direct fără calcule intermediare.
Costuri repartizabile – costuri care pot fi atribuite unui anumit obiect de
calculaţie, doar după calcule intermediare de repartizare.

Veniturile reprezintă creşteri ale beneficiilor economice

înregistrate în cursul perioadei de gestiune, sub forma
Definiţie intrărilor de active sau majorării valorii acestora, sau a
diminuării datoriilor care au drept rezultat creşteri ale
capitalului propriu, cu excepţia creşterilor legate de
contribuţiile proprietarilor.

Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice

Definiţie
înregistrate în perioada de gestiune sub formă de ieşiri,
reduceri ale valorii activelor sau de creşteri ale datoriilor
care contribuie la diminuări ale capitalului propriu
(rezultatului financiar), altele decît cele rezultate din
distribuirea acestuia proprietarilor.
25
 Cheltuielile se scad din venituri la calcularea rezultatului perioadei de
gestiune (profitului sau pierderii).

În funcţie de sursele de obținere a veniturilor și direcţiile efectuării

cheltuielilor acestea diferențiază după tipuri de activități (Figura 1.6.).

Veniturile şi cheltuielile entităţii economice

Venituri şi cheltuieli din activitatea operaţională

Venituri Cheltuieli
Venituri din vînzări Costul vînzărilor

Cheltuieli de distribuire

Alte venituri din activitatea Cheltuieli administrative

operaţională
Alte cheltuieli din activitatea
operaţională

Venituri şi cheltuieli din alte activități

Venituri Cheltuieli
Venituri din operaţiuni cu active Cheltuieli cu active imobilizate
imobilizate

Venituri financiare Cheltuieli financiare

Venituri excepţionale Cheltuieli excepţionale

Cheltuieli privind impozitul pe

venit

Figura 1.6. Componența veniturilor și cheltuielilor entității economice

26
 Potrivit prevederilor SNC și principiului corespunderii veniturile și
cheltuielile se divid în:
1) venituri și cheltuieli din activitatea operaţională,
2) venituri și cheltuieli din alte activități,
3) cheltuieli privind impozitul pe venit.

Veniturile din activitatea operațională sunt reprezentate de venituri

din vînzări și alte venituri din activitatea operațională, iar cheltuielile
activității date cunosc o diversitate mult mai largă, incluzînd: costul
vînzărilor, cheltuieli de distribuire, cheltuieli administrative, alte
cheltuieli din activitatea operațională.
Veniturile și cheltuielile din alte activități, la rîndul lor, pot fi: din
operații cu imobilizări, financiare, excepționale.
Analiza detaliată a acestora se prezintă în Tabelul 1.2.

Tabelul 1.2
Componența, caracteristica veniturilor și cheltuielilor
entității economice
Venituri Cheltuieli
Veniturile din activitatea operațională Cheltuielile din activitatea operațională
identifică rezultatele din activitatea de reprezintă cheltuieli determinate de
bază a entităţii procesul desfăşurării activităţii
operaţionale a entităţii
Tipurile
Veniturile din vînzări reprezintă Costul vînzărilor include valoarea
încasările din vînzarea produselor, contabilă (costul efectiv) a (al) mărfurilor
mărfurilor, prestarea serviciilor, şi produselor vîndute şi/sau transmise în
contracte de leasing operațional și schimbul altor active, costul serviciilor
financiar, construcţie. (lucrărilor) prestate (executate) în cadrul
activităţii operaţionale, alte cheltuieli
corelate cu veniturile din vînzări .

27
 Alte venituri din activitatea
operaţională sunt sume primite sau de
primit din ieşirea activelor circulante
(vînzarea, schimbul) cu excepţia
produselor finite şi mărfurilor, din
sancțiuni, recuperarea prejudiciului
material, înregistrate ca plusuri de active
imobilizate şi circulante constatate la
inventariere.
Veniturile din alte activități includ
sumele primite sau de primit din alte
tipuri de activităţii ale entităţii
Tipurile
Venituri din operaţiuni cu active
imobilizate – valori rezultate din ieşirea
imobilizărilor corporale, necorporale,
investițiilor financiare pe termen lung,
investițiilor imobiliare etc.
Venituri financiare – sume de primit sau
încasate sub formă de redevențe, dobînzi,
dividende, diferențe favorabile de curs
valutar și de sumă, costul activelor
primite cu titlu gratuit etc.
28
Cheltuielile de distribuire identifică
cheltuielile aferente realizării produselor,
serviciilor, mărfurilor şi anume:
cheltuielile cu personalul comercial,
cheltuielile de marketing, publicitate,
pentru ambalare, transportare la
cumpărător, reparaţiile cu termen de
garanţie, provizioane aferente creanţelor
dubioase, privind returnarea şi reducerea
preţurilor.
Cheltuielile administrative - cheltuielile
privind deservirea şi gestiunea entităţii în
ansamblu şi anume: cheltuielile privind
amortizarea, reparaţia şi întreţinerea
mijloacelor fixe cu destinaţie generală a
entităţii, întreţinerea aparatului
administrativ, taxele şi plăţile datorate în
buget (cu excepţia impozitului pe venit),
cheltuielile de protocol (reprezentanţă)
etc.
Alte cheltuieli din activitatea
operaţională cuprind valoarea contabilă şi
cheltuielile aferente altor active circulante
ieşite, cheltuieli privind sancțiunile,
dobînzile, valoarea lipsurilor şi pierderilor
din deteriorarea activelor imobilizate şi
circulante etc.
Cheltuielile din alte activități sunt
cheltuielile condiţionate de desfăşurarea
altor activităţi
Cheltuieli cu active imobilizate rezultă
din ieşirea imobilizărilor necorporale,
corporale (valoarea activelor și cheltuielile
de ieșire), investițiilor financiare pe
termen lung, investițiilor imobiliare, din
deprecierea lor etc.
Cheltuielile financiare cuprind
cheltuielile privind plata redevenţelor,
diferenţele de curs valutar și de sumă
nefavorabile, cheltuielile aferente activelor
imobilizate şi circulante transmise cu titlu
gratuit etc.
 Veniturile excepţionale reprezintă
numerarul, valoarea bunurilor primite de
la organele de stat, companiile de
asigurări, persoanele juridice şi fizice sub
formă de recuperare a pierderilor din
evenimente excepţionale.
Cheltuielile excepţionale rezultă din
evenimentele sau operaţiunile rare şi
netipice, care nu sunt legate de activitatea
economico-financiară a entităţii (daune
provocate de calamităţile naturale,
pierderile din perturbările politice –
valoarea bunurilor distruse, cheltuielile de
înlăturare a consecințelor).
Cheltuielile privind impozitul pe venit
exprimă suma totală a cheltuielilor privind
impozitul pe venit luată în considerare la
calcularea profitului net al perioadei de
gestiune.

3. Metoda contabilității

Contabilitatea, avînd un obiect propriu de studiu, are totodată şi o

anumită metodă specifică de lucru, prin care îşi conturează mai bine poziţia
în sistemul ştiinţelor economice.

Definiţie Metoda contabilităţii reprezintă o totalitate de procedee pe

care le foloseşte contabilitatea în scopul cunoaşterii situaţiei
patrimoniale şi a rezultatelor obţinute.

Procedeele metodei contabilităţii se împart în:

I. Procedee comune tuturor ştiinţelor (observaţia și consemnarea
datelor, raţionamentul, comparaţia, clasificarea, gruparea și sistematizarea
datelor, cuantificarea sau măsurarea elementelor contabile primare,
verificarea realității și exactității informațiilor furnizate, generalizarea
datelor contabile, analiza, sinteza),
II. Procedee ale metodei contabilităţii comune şi altor discipline
economice:
 documentarea,
 inventarierea,
 evaluarea,
 calculația,
29
 III. Procedee specifice metodei contabilităţii:
 contul,
 dubla înregistrare,
 balanța de verificare,
 bilanțul,
 situațiile financiare.
Examinarea detaliată a principalelor procedee se efectuează în
Figurile 1.7., 1.8.

Documentarea

Documentarea reprezintă procesul cu ajutorul căruia fiecare fapt economic se

consemnează în documente în momentul şi la locul înfăptuirii acestuia.
Documentul este un act justificativ de înfăptuire a unei activităţi economice, cu
ajutorul căruia se efectuează controlul gestionar al valorilor materiale şi băneşti.

Inventarierea

Inventarierea este procedeul de control ce se foloseşte pentru a cunoaşte situaţia

reală a patrimoniului, comparînd datele reale cu cele calculate în contabilitate. Prin
inventariere se verifică integritatea patrimoniului.

Evaluarea

Pentru ca datele înregistrate în conturi să poată fi centralizate şi generalizate în

bilanţ ele trebuie aduse la un numitor comun şi anume prin intermediul etalonului
valoric. Astfel evaluarea constă în transformarea unităţilor naturale în unităţi
valorice, prin intermediul preţului.

Calculaţia

Calculaţia constituie procedeul ce include toate formele de calcul, începînd cu

simplul calcul al datelor consemnate în documente şi finisînd cu calculaţia
costului producţiei, costului de aprovizionare, de vînzare şi a rezultatului financiar
obţinut în cadrul activităţii entităţii.

Figura 1.7. Procedeele metodice ale contabilității comune

disciplinelor economice
30
 Contul

Contul este utilizat pentru reflectarea fiecărui element patrimonial, constituie

procedeul care particularizează activitatea entităţii, furnizînd informaţiile necesare
pentru caracterizarea fiecărui bun economic, fapt economic, sursă de finanţare şi
rezultatul final.

Dubla înregistrare

Dubla înregistrare reprezintă procedeul contabilităţii prin intermediul căruia are

loc înregistrarea simultană şi cu aceeaşi sumă a unei operaţii economice în debitul
unui cont şi, respectiv, în creditul altui cont.

Balanţa de verificare

Balanţa de verificare constituie un procedeu prin care se controlează respectarea în

contabilitate a dublei înregistrări, a elementelor patrimoniale, creînd garanţia
exactităţii înregistrărilor efectuate în conturi. Ea îndeplineşte atît o funcţie de
control, cît şi o funcţie economică, instituind legătura dintre cont şi bilanţ,
deoarece datele ei stau la baza întocmirii bilanţului contabil.

Bilanţul

Bilanţul identifică procedeul prin care se înfăptuieşte dubla reprezentare a situaţiei

patrimoniale. Cu ajutorul lui se prezintă la un moment dat în expresie valorică
patrimoniul entităţii şi rezultatele financiare sub formă de profit sau pierdere.

Situațiile financiare

Situațiile financiare sunt lucrări de sinteză întocmite periodic în baza informaţiilor

din contabilitatea curentă, prelucrate şi prezentate sub forma unui sistem de
indicatori economico-financiari.

Figura 1.8. Procedeele metodice specifice contabilității

Totalitatea procedeelor metodice sunt folosite sub formă de ciclu

contabil pentru urmărirea, reflectarea și controlul faptelor ce au loc în
fiecare unitate economică.

31