Operații logice[modificare | modificare sursă]

Operațiile logice aplicabile diferitelor produse ale gândirii sunt:

 pentru noțiune: definiția, clasificarea și diviziunea.
 pentru judecată: inferența imediată
 pentru raționament: inferența mediată.
Definiția[modificare | modificare sursă]
Definiția este operația prin care se face precis conținutul și clară sfera unei noțiuni pentru mintea
unui om dat.
Mai puțin riguros definiția se poate face dezvăluind înțelesul sau aria de aplicabilitate a unui cuvânt.
Compoziția, structura și funcțiile definiției
Definiția are două elemente necesare:
1) definitul, adică ideea (constructul mental corespondent unui obiect) sau elementul lingvistic
(cuvântul scris sau vorbit) și
2) definitorul, adică ansamblul ideilor (exprimabile în limbaj) care dezvăluie obiectul definiției, adică
definitul.
Între definit și definitor există o relație necesară. Relația dintre cele două elemente ale definiției este
necesarmente de identitate, altminteri ea nu este o relație de definire. Altfel exprimat definitorul este
identic cu definitul.
Exemplu.
Litera (definitul) este (relația de definire, adică identitate) semnul scris al sunetului pronunțat
(definitorul). Altfel exprimat, în limbajul scris, ,,Litera este identică prin definiție cu semnul scris al
sunetului pronunțat.
Rațiunea de a fi a definiției constă în:
1.Sintetizarea cunoștințelor în fiecare etapă a cunoașterii unui obiect concentrându-le în constructe
mentale mai economice și mai eficace. 2.Indicarea din ce în ce mai precisă, mai exactă a gradului
de cunoaștere a obiectului de către subiectul cunoscător. Nu poți susține că știi ce este un lucru
dacă nu îl poți defini riguros atât sub aspectul intensiunii cât și sub aspectul extensiunii, adică atât
sub aspectul însușirilor lui esențiale cât și sub aspectul varietății speciilor sub care el există.

Clasificarea[modificare | modificare sursă]
Clasificarea este operația prin care obiectele unei mulțimi date sunt distribuite în clase după un
anumit criteriu. Este o operațiune sintetică și pornește de la indivizi (obiecte individuale, concrete
sau de la noțiunile obiectelor individuale) mergând către specii și genuri. În ordine logică este a doua
operațiune, fiind precedată de definiție și urmată de diviziune.

Diviziunea[modificare | modificare sursă]
Diviziunea este operația logică de descompunere a unei noțiuni în noțiuni subordonate. Este
operațiune analitică pornind de la genuri, trecând la specii și ajungând la noțiuni individuale.
Diviziunea pornește numai de la noțiuni constituite deja prin proces anterior de cunoaștere. În
ordinea generării cunoașterii este a treia operațiune logică presupunând definiția și clasificarea
având funcția ordonării cunoștințelor achiziționate prin definire și clasificare.

Inferarea[modificare | modificare sursă]
Inferarea este procedeul de gândire prin care din cunoștințe inițiale, obținem o cunoștință nouă.
Schema operației de inferare se numește inferență sau raționament. Inferarea se bazează pe
existența în cunoștințele inițiale a cunoștințelor rezultate. Ele dobândesc însușirea de a fi noi pentru
conștiința celui ce nu le-a înțeles inițial direct din judecățile de la care a pornit.
Inferența imediată (nemijlocită)
Inferarea se poate face asupra unei singure judecăți având calitatea de premisă, adică judecată de
pornire. Pornindu-se de la ea printr-o operație de gândire obținem o cunoștință, adică o judecată
nouă prin explicitarea judecății premiză.
Principalele forme de inferențe imediate sunt următoarele: obversiunea și conversiunea.
Obversiunea
Obversiunea constă în obținerea dintr-o judecată dată a unei alte judecăți echivalente, dar opusă
calitativ, adică dintr-o judecată afirmativă obținem una negativă și invers dintr-una negativă obținem
una afirmativă.
Exemplu:
Simbolic și general: „S este P” → «S nu este non-P».
Natural și concret : „Omul este spiritual” implică „Omul nu este nespiritual”.
Conversiunea
Conversiunea este obținerea unei judecăți noi, al cărei subiect logic este predicatul logic al judecății
inițiale și al cărei predicat logic este subiectul judecății inițiale.
Exemplu:
Simbolic și general: „Toți S sunt P” → „Unii P, și numai unii P sunt S”.
Natural și concret: „Toți consecvenții sunt oameni” implică „Unii oameni și numai unii oameni sunt
consecvenți”.
Inferența mediată (mijlocită)
Este forma de inferare a unei judecăți noi pornind de la alte două sau mai multe judecăți cu rol de
premize.
Compoziția raționamentului este următoarea:
1.Cunoștința inițială compusă din două sau mai multe judecăți cu rol de premise;
2.Cunoștința de fundare care se exprimă în regula raționamentului;
3.Cunoștința nouă exprimată în concluzia raționamentului.
Exemplu:
Schema generală simbolizată: < A→B · B→C> → <A→C>.
În limbaj natural:
Premiza 1: Existența viciului determină căutarea obiectului satisfacerii viciului.
Premiza 2: Căutarea obiectului satisfacerii viciului poate cauza o infracțiune.
Regula de fundare: O cauză determină un lanț determinat de cauze.
Concluzie: Existența viciului poate cauza o infracțiune.