a.

) Repere istorice privind controlul financiar

Prezentarea, pe scurt, a evenimentelor mai importante legate de istoricul controlului

financiar din ţara noastră, constituie un bun prilej pentru cunoaşterea locului şi rolului pe care
acesta îl ocupă în ansamblul sistemului de control precum şi în contextul tratării în mod unitar
şi exhaustiv a finanţelor ţării.
Totodată, retrospectiva istorică a controlului financiar din România, înlesneşte în mod
considerabil, posibilitatea creării unei percepţii corecte şi clare asupra conceptului de control
financiar.
Existenţa primelor structuri de control financiar, în ţara noastră este legată de
înfiinţarea formaţiunilor statale, care din cele mai vechi timpuri şi-au creat sisteme de control
financiar ale căror obiective au constat, în principal, în urmărirea modului de îndeplinire a
obligaţiilor financiare ale contribuabililor faţă de instituţiile sale.
Mărturii ale existenţei primelor structuri de control financiar ale formaţiunilor statale
româneşti datează încă din secolul al XIV-lea. Aceste structuri de control financiar cuprindeau
slujbaşi care se ocupau de fiscalitate, adică cu strângerea birurilor şi dijmelor de la populaţie.
Activitatea de urmărire a strângerii birurilor s-a aplicat în mod considerabil după
instaurarea dominaţiei otomane, ca urmare a instituirii obligaţiei de a plăti anual un tribut
către Poartă, sub forma haraciului.
În această primă perioadă a existenţei controlului financiar public, de la sfârşitul
secolului al XIV-lea până la mijlocul secolului al XVI-lea, veniturile şi cheltuielile visteriei se
confundă cu cele ale domnitorului. Neexistând o reprezentanţă naţională cu drepturi
financiare, domnitorul nu a fost controlat de nimeni asupra întrebuinţării veniturilor
percepute.
Funcţionează, totuşi, în această perioadă, un control financiar din partea şi în interesul
domnului, asupra tuturor celor însărcinaţi cu perceperea veniturilor domneşti, care puteau să
săvârşească jafuri şi abuzuri cu efecte păgubitoare faţă de vistierie.
De asemenea, chiar dacă veniturile şi cheltuielile visteriei ţării, erau în relaţie directă
cu voinţa domnitorului, se conduceau anumite socoteli cu ajutorul unor condici, care însă erau
luate de către domnitori la plecarea din scaun.
De la mijlocul secolului al XVI-lea şi până pe la mijlocul secolului al XVII-lea, apar
primele semne ale reformei fiscale, îndeosebi în Ţara Românească.
Prin aceste acţiuni s-a urmărit normalizarea obligaţiilor fiscale, repartizarea acestora
pe unităţi teritoriale, precum şi realizarea evidenţei contribuabililor.
În ceea ce priveşte primele forme de evidenţă a finanţelor publice, pentru prima dată
se utilizează registrele pentru socotelile visteriei.
Tot în această perioadă, veniturile statului încep să se separe de cele ale domnitorilor,
iar cheltuielile se urmăresc mult mai riguros.
În acest sens, un eveniment remarcabil a fost reforma fiscală introdusă de domnitorul
Matei Basarab, în anul 1635, în Ţara Românească, care a urmărit introducerea conceptului de
buget general sub denumirea de vistierie a statului, ca instrument de gestionare a banilor
publici.
În acele vremuri, semnificaţia termenelor de buget şi prevedere bugetară au diferit
foarte mult de semnificaţia din zilele noastre.
Totuşi, s-au păstrat documente care atestă întocmirea, între anii 1654 – 1704, a unor
situaţii de venituri încasate şi cheltuieli făcute, care au purtat denumirea de condică de
venituri şi cheltuieli ale ţării. Asemenea documente, în care îşi are originea termenul actual de
buget, au fost găsite, pentru prima dată, în timpul domnitorului Constantin Brâncoveanu.

1
 De altfel, intrarea în secolul al XVIII-lea marchează începutul unor noi reforme în
domeniul controlului financiar.
Astfel, la începutul acestui secol au fot introduse sămile visteriei, care au constituit
nişte socoteli anuale de venituri sau conturi de gestiune, acestea putându-se identifica ca o
primă formă de control a finanţelor publice.
Tot în această perioadă, sunt fixate primele reguli referitoare la răspunderea slujitorilor
domneşti în domeniul finanţelor publice şi sunt înfiinţate primele autorităţi consultative pe
lângă vistierie, sub forma unui sfat compus din şapte boieri. Aceste evenimente au avut loc în
Ţara Românească şi Moldova, ca urmare a înfăptuirii unei reforme cu caracter fiscal,
administrativ şi agricol.
Periodizând, în continuare, activitatea de control financiar, distingem perioada între
anii 1831-1832 şi 1858. Acest interval de timp este dominat de aplicarea Regulamentelor
Organice în Principatele Române, care pun baza unui sistem financiar modern.
Acest nou sistem financiar cunoaşte metoda controlului dublu asupra finanţelor
publice, unul efectuat de aparatul de specialitate al executivului şi altul efectuat de organul
legislativ.
În Regulamentele Organice (din 1831 în Muntenia şi din 1832 în Moldova), care
reprezintă primele Constituţii ale Principatelor Româneşti, ia naştere o Adunare Obştească
Ordinară cu puteri legiuitoare, se reglementează puterile în stat şi raporturile dintre ele, se
instituie o organizare administrativă şi financiară a Principatelor, se separă veniturile ţării de
cele proprii ale domnitorului.
Legile fundamentale ale celor două Principate acordă Adunării Obşteşti drepturi
bugetare constând în perceperea dărilor şi efectuarea cheltuielilor.
În perioada Regulamentelor Organice, apare noţiunea de buget, denumit cu termenii
„budgeu” sau „ închipuirea anului viitor”.
Referitor la controlul financiar au fost stabilite norme privind cheltuielile statornice ale
Principatelor şi veniturile rânduite a le preîntâmpina şi care nu puteau fi întrebuinţate în alte
scopuri.
De asemenea, s-a introdus contabilitatea casei vistieriei, vistierul fiind înaltul
funcţionar care răspundea pentru toţi casierii aflaţi în slujba vistieriei şi pentru toţi sameşii
judeţelor.
La finele fiecărui trimestru, cei însărcinaţi cu perceperea veniturilor şi plata
cheltuielilor trebuiau să trimită la vistierie socoteala lor, după care vistierul supunea
Domnului, pe lângă raportul său şi „bilanţul alcătuit cu întemeiere asupra documentelor cerute
prin Regulament”.
În continuare, Domnul trimitea această socoteală pentru cercetare unui număr de şase
boieri aleşi anual de către Adunarea Obştească, care, după cercetarea socotelilor şi numărarea
sumelor existente în casa vistieriei, întocmeau un raport către Domn cuprinzând cele „găsite
cu cuviinţă a se face”.
La finele anului Domnul trimitea rapoartele către Adunarea Obştească, cu toate
socotelile primirilor şi dărilor anului trecut. Faţă de Adunarea Obştească , vistierul avea
obligaţia prezentării tuturor documentelor cerute pentru orice primire sau dare.
Hotărârile Adunării erau aduse la cunoştinţa Domnului prin raportul Prezidentului,
care se „întărea de Domn” şi se depunea la vistierie pentru adeverirea cercetării anului trecut
şi ca temei legal pentru bugetul anului viitor.
Deoarece Adunarea Obştească nu putea efectua cercetări amănunţite asupra socotelilor
prezentate, ulterior s-a adus un amendament la Regulament, în sensul că s-a înfiinţat „ un
control obştesc, ca , în curgerea anului să cerceteze orice cheltuială a statului, să adevereze
primirile şi să înlesnească Adunării Obşteşti îndatorirea cercetării socotelilor ţării”.

2
 În acest fel s-a asigurat controlului o anumită independenţă faţă de vistierie cu
implicaţii favorabile asupra eficienţei acestuia.
Spre deosebire de Regulamentul Organic al Munteniei cel al Moldovei prevedea ca
socotelile anului expirat să fie cercetate şi controlate de Sfatul Administrativ, înainte de
trimiterea acestora de către Domnitor Adunării Obşteşti.
Acest organism de control avea obligaţia ca la sfârşitul fiecărui trimestru să facă
revizia socotelilor şi cercetarea sumelor rămase în casele statului, rezultatele fiind supuse şi
Domnului.
Totodată, se efectua un control în secţia postelnicului, secretariatului statului, spre a
„ adeveri toate sumele şi a le regula în chip lămurit” pentru a putea fi supuse Adunării
Obşteşti.
Rapoartele întocmite de către Sfatul Administrativ ca organ superior de control, erau
supuse de către Domnitor la sfârşitul anului Adunării Obşteşti, împreună cu socotelile
vistiernicului de toate „hotărârile şi datoriile anului săvârşit, precum şi bugetul sau
închipuirile anului viitor”.
Din cele prezentate, rezultă că apariţia Regulamentelor Organice în cele două
Principate constituie un moment de referinţă privind crearea finanţelor publice şi instituirea
controlului financiar reprezentat de aşa zisul control obştesc în Muntenia şi de Sfatul
Administrativ în Moldova.
Ambele organe de control financiar cu caracter administrativ aveau rolul de a cerceta
operaţiunile efectuate de către slujbaşii ţării şi de a pregăti controlul suprem al Adunării
Obşteşti care constata neregulile şi încălcările grave spre a le denunţa Domnitorului în
vederea pedepsirii celor vinovaţi.
Ulterior, controlul obştesc al socotelilor care preceda controlul suprem al puterii
legiuitoare şi al Adunării Obşteşti, a fost transformat în Ministerul Controlului, care a
exercitat controlul asupra conturilor de gestiune, fără ca acest control să fie în măsură să
cuprindă întreaga gestiune publică a unui exerciţiu.
Întrucât modul de organizare în baza Regulamentelor Organice, nu a permis un control
financiar sistematic, prin Legea din 24 ianuarie /05 februarie 1864 ( modificată la 14/ 26
martie 1874 şi la 1/13 aprilie 1886), a fost înfiinţată Curtea de Conturi, de inspiraţie franceză.
Primul proiect de lege pentru înfiinţarea Curţii de Conturi a fost votat de Adunarea
Generală a României, cu majoritate de voturi în şedinţa din 8 ianuarie 1864.
Documentele vremii atestă faptul că Domnitorul Alexandru Ioan Cuza a promulgat
Legea pentru înfiinţarea Curţii de Conturi la 24 ianuarie - 5 februarie 1864 „ voind a da
garanţie mai mult ţării despre dorinţa…ca întrebuinţarea banilor publici să fie supusă unui
control, pe cât de serios pe atât de neatârnat de orice bănuieli de înrâurire din partea agenţilor
însărcinaţi cu manipularea bugetului”.
Prin Legea din 24 ianuarie 1864, care se numără printre primele ce au urmat marelui
act istoric al unirii Principatelor, a fost înfiinţată în Bucureşti o Înaltă Curte de Conturi pentru
întreaga Românie, fiind un organism independent de jurisdicţie şi organ auxiliar al
Parlamentului, având ca sarcină pregătirea lucrărilor controlului legislativ.
Din punct de vedere al structurii organizatorice, Curtea de Conturi era compusă din
Preşedinte, 8 membri judecători, un procuror, un substitut, 8 referendari, un grefier şi
personalul cancelariei.
Preşedintele şi membrii Curţii erau inamovibili şi se numeau de Domnitor după o listă
de prezentare întocmită de Adunarea Electivă.
Procurorul şi substitutul Curţii erau numiţi de către Domnitor la recomandarea
Ministerului de Finanţe şi erau revocabili. Referendarii erau numiţi de Domnitor, la
recomandarea Curţii de Conturi prin intermediul Ministerului de Finanţe.
Activitatea Înaltei Curţi de Conturi se desfăşura în cadrul a două secţiuni, din care una
se ocupa cu cercetarea socotelilor de venituri şi credite, precum şi cu lichidarea conturilor

3
administraţiei generale,administraţiilor districtuale şi comunale, iar cealaltă secţiune avea în
sarcină examinarea şi controlul cheltuielilor, precum şi cercetarea registrelor datoriei publice
şi a pensiunilor. Rezultatele controalelor erau consemnate în rapoarte care se supuneau
Adunării Generale a membrilor Curţii.

Înalta Curte de Conturi a fost concepută ca instanţă supremă, chemată să exercite

controlul preventiv şi de gestiune asupra tuturor veniturilor şi cheltuielilor statului,
stabilimentelor şi instituţiilor care primeau de la stat permanent subvenţii anuale sau sume
atribuite sporadic fundaţiilor create în folosul instituţiilor religioase sau culturale, de interes
public, general sau local.
În acest sens, articolul 15 din Legea Organică de la 1864 prevede”Curtea este
însărcinată cu cercetarea şi hotărârea socotelilor atingătoare de veniturile tezaurului,
casieriilor generale de judeţe, ale regiilor şi administraţiilor contribuţiilor indirecte, precum şi
cu încheierea socotelilor atingătoare de cheltuieli făcute de toţi agenţii contabili. Veniturile şi
cheltuielile, fondurile şi încasările speciale ce izvorăsc din bugetele judeţelor, confirmate de
şeful statului, precum şi cercetarea şi lichidarea socotelilor caselor comunale, municipale şi
districtuale, sunt asemenea în competenţa Curţii”.
În raport cu competenţele Curţii, contabilii din fiecare sector al administraţiei aveau
obligaţia să depună la Curte conturile de venituri şi cheltuieli, organele de control pronunţâdu-
se fie în sensul achitării subiecţilor controlaţi faţă de tezaur, fie în sensul sesizării Ministerului
Finanţelor şi cel al Justiţiei pentru trimiterea vinovaţilor în judecata Tribunalelor competente.
Neregulile şi defectele socotelile controlate de Înalta Curte de Conturi se refereau la:
- Guvern, în situaţia când ar fi ordonat împlinirea de dări contrari legilor sau ar
fi efectuat cheltuieli peste limita bugetelor şi creditelor;
- Contabili, în cazul nerespectării regulilor de întocmire a socotelilor, când
acestea nu cuprindeau o parte din veniturile încasate sau care trebuiau
încasate ori când cheltuielile efectuate nu puteau fi justificate cu documentele
legale.
Curtea de Conturi avea jurisdicţia asupra următorilor agenţi contabili: casieri generali
ai judeţelor şi plăţilor, casieri de regiment sau de corpuri speciale şi ofiţeri contabili ataşaţi pe
lângă o administraţie militară şi care aveau mânuirea banilor publici; economi de spitale,
manifestări şi aşezăminte de binefacere, primitorii de bani din administraţia veniturilor
indirecte.
Anual, Curtea de Conturi, cu o lună înaintea deschiderii sesiunii ordinare a Adunării,
avea obligaţia să întocmească şi să publice, prin Monitorul Oficial, o expunere generală
despre lucrările ei însoţite de o estimare privind realizarea stării socotelilor.
Un moment important în evoluţia instituţiei îl constituie promulgarea Legii cu
Decretul din 8 martie 1874, prin care competenţa Curţii ca instanţă de jurisdicţie este extinsă
şi asupra conturilor de materii, valori şi materiale brute, confecţionate şi de consumaţie,
precum şi asupra oricărei persoane alta decât contabilul care, fără autorizaţie legală se
amesteca în mânuirea banilor publici sau diferite alte valori, dobândind calitatea de contabil
de fapt.
Prin actul normativ mai sus menţionat s-au prevăzut competenţe ale Curţii de Conturi
de a judeca apelurile făcute de organele comunelor, de contabilii şi perceptorii direcţi care,
după legile speciale nu erau supuşi jurisdicţiei de prima instanţă a Curţii, contra încheierilor
Consiliilor Comunale sau administraţiilor respective.
Legea modificatoare din 1874 prevede posibilitatea luării de măsuri, în cazul
nerespectării legilor şi constatării unor nereguli.
În acest context, a fost elaborată Legea asupra Responsabilităţii Ministeriale din 2 Mai
1879, care la art. 4 , prevede că Miniştrii care cu rea credinţă va fi cauzat o daună statului sau

4
îl va fi expus la daune către particulari, va fi răspunzător civil către stat şi se va judeca
conform dreptului comun, fiind în acest caz, autorizarea corpurilor legiuitoare necesară.
Legea de Reorganizare din ianuarie 1895, aduce modificări privind sistemul de numire
al membrilor Curţii, în sensul că aceasta să nu se facă de către Domnitor în baza propunerilor
Adunării Deputaţilor, ci de către puterea executivă în urma recomandării Ministrului de
Finanţe.
În ceea ce priveşte prerogativele Curţii de Conturi s-a delimitat precis competenţa
jurisdicţională asupra contabililor mânuitori de bani şi materiale publice, contabili de drept
sau de fapt, asupra conturilor cărora pronunţa hotărâri judecătoreşti, în calitatea ei de control
superior, pregătitor al controlului parlamentar.
În conformitate cu Legea din 1895, Curtea de Conturi a judecat în prima şi ultima
instanţă şi prin excepţie în cazuri precis determinate, în ultima instanţă pe calea apelului, toate
conturile contabililor mânuitori de bani şi materiale publice, pronunţând decizii de descărcare
sau de condamnare a contabililor cu drept de revizuire sau recurs, afară de cazurile deciziilor
date în apel, care erau supuse recursului.
O altă etapă importantă a evoluţiei istorice a controlului financiar a constituit-o
înfiinţarea în anul 1918 a Gărzii Financiare, care apoi a fost desfiinţată, pentru a fi reînfiinţată
în anul 1932 în întreaga ţară. Potrivit Regulamentului de serviciu şi organizare, aceasta are un
„corp de control fiscal, organizat milităreşte, care făcea parte din administraţia centrală a
Ministerului de Finanţe”.
În acea perioadă, Garda Financiară controla ori ce mijloc de transport cu produse de
orice fel, de la petrol, până la băuturi spirtoase, precum şi unităţile de producţie.
Controalele aveau caracter legiferat, astfel că nu era nevoie de aprobări speciale.
Pe perioada desfăşurării activităţii , comisarii Gărzii Financiare, erau încazarmaţi,
aveau obligaţia să poarte uniformă, însemne şi armament.
Atribuţiile principale au constat în patrulare, organizarea unor posturi de pază şi
pândă, cât şi verificări pe teren.
Anul 1929 reprezintă unul remarcabil în istoria interbelică a controlului financiar,
principalele mutaţii calitative cuprinse în Legea de organizare şi funcţionare a Înaltei Curţi de
Conturi din 29 iulie 1929, reprezentând reflexul materializat al Constituţiei din 1923, care a
rămas una din legile fundamentale de referinţă a României moderne.
Deşi în cuprinsul Legii din 1929 s-au operat 17 modificări până la desfiinţarea Curţii,
ele nu au fost de structură şi de fond, ci doar „ajustări” pentru o mai bună funcţionalitate.
Potrivit noii Legi Organice pentru toată România este o singură Înaltă Curte de
Conturi, ca instituţie de sine stătătoare, compusă din :
- membrii Curţii, din care un prim-preşedinte, cinci preşedinţi de secţiuni şi 25
consilieri;
- Ministerul Public, reprezentat prin procuror general şi trei procurori de
secţie;
- Personal de control, compus din consilieri – controlor, câte unul pentru
fiecare minister şi administraţie publică autonomă, patru referendari şefi, 66
referendari şi referendari stagiari;
- Secretariatul general al Curţii compus din: secretarul general, secretari,
subsecretari, şefi de birou, impiegaţi şi conservatori de acte, personal de
serviciu.
Membrii Curţii şi ai Ministerului Public se numeau prin Decret Regal la propunerea
Ministerului de Finanţe.
Numirea referendarilor-şefi, secretarului general, referendarilor şi referendarilor
stagiari se făcea tot prin Decret Regal, la propunerea Ministerului de Finanţe, dar după
recomandarea Curţii.

5
 Primul – Preşedinte al Curţii, depunea jurământ în faţa Regelui, în timp ce ceilalţi
magistraţi ai Curţii şi ai Parchetului depuneau jurământul, la intrarea în funcţie, înaintea
secţiunilor – unite ale Curţii, iar consilierii, controlorii referendari şi ceilalţi funcţionari
depuneau jurământul înaintea Primului - Preşedinte, asistat de Procurorul General.
Din punct de vedere organizatoric, Curtea avea în componenţă 5 secţii cu un prim –
preşedinte, 5 preşedinţi de secţie, 25 consilieri.
Secţiunile Curţii aveau atribuţii identice, dar în funcţie de necesităţi, legea permitea să
se dea atribuţii speciale unei secţiuni, prin hotărârea luată de Curte în secţiunile unite.
Conform Constituţiei din 1923 şi a Legii Organice din 1929, Curtea de Conturi avea
atribuţii de control preventiv, control de gestiune şi atribuţii jurisdicţionale.
Totodată, ca organ consultativ avea dreptul să dea avize asupra tuturor proiectelor de
legi şi regulamentelor privind contabilitatea publică şi avize normative referitoare la regulile
de urmat pentru contabilitatea şi controlul administraţiilor publice atunci când acestea erau
necesare pentru o unitate de procedură.
În ceea ce priveşte controlul preventiv, acesta cuprindea angajările de cheltuieli şi
venituri şi ordonanţările de cheltuieli şi se efectuau prin consilierii – controlori, potrivit Legii
Contabilităţii Publice.
Controlul preventiv a fost introdus prin Constituţia din 1923, realizându-se în fapt prin
Legea Contabilităţii Publice din 1929. Deşi, legea fundamentală prevedea introducerea
controlului preventiv atât asupra veniturilor cât şi asupra cheltuielilor, în cadrul Curţii de
Conturi s-a organizat această formă de control numai asupra cheltuielilor, sarcini realizate
numai prin consilierii – controlori în Ministerul Finanţelor şi Curtea de Conturi. Controlul
preventiv era astfel organizat încât să se exercite în două faze asupra unui act de cheltuieli şi
anume o dată la angajare şi a doua oară la ordonanţare.
Consilierii – controlori, examinau legalitatea tuturor actelor miniştrilor şi a celorlalţi
administratori, având independenţă completă faţă de administraţie.
Aceştia îşi exercitau atribuţiile de control preventiv la sediul ministerului sau
instituţiei publice unde erau repartizaţi câte unul pentru fiecare administraţie publică.
Controlul preventiv se exercita prin aplicarea unei vize pe actele de angajare sau pe
ordonanţele de plată cu semnătura consilierului – controlor, menţionându-se data. Actele prin
care se autorizau cheltuieli sau angajamente de plată în sarcina uneia din administraţiile
publice, erau comunicate de către birourile administrative, consilierul – controlor de la
ministerul respectiv, pentru aplicarea vizei de control preventiv.
Prezentarea actelor către ministru în vederea semnării, se făcea numai cu avizul
prealabil al consilierului – controlor.
Principalele obiective ale controlului preventiv exercitat de către organul de control au
constat în :
- legalitatea angajărilor de cheltuieli;
- întrebuinţarea creditelor în limitele alocaţiilor bugetare şi ale decretelor de
distribuţie lunară a fondurilor sau a creditelor extraordinare;
- asigurarea concordanţei între votul bugetului şi realizarea de către executiv a
încasării veniturilor şi efectuarea cheltuielilor, astfel încât, contribuţiile
cetăţenilor să fie cheltuite cu grijă ,în vederea nevoilor reale şi de interes
general;
- legalitatea ordonanţărilor pentru cheltuieli publice, respectiv concordanţa
dintre cheltuiala angajată şi cea propusă pentru ordonanţare, în raport cu
prevederea bugetară.
În situaţia constatării că angajarea unei cheltuieli sau numai ordonanţarea nu erau
conforme cu prevederile Legii Contabilităţii Publice şi ale altor legi speciale care reglementau
utilizarea fondurilor publice, organul de control refuza să dea viza de control preventiv asupra
propunerii de angajare sau asupra ordonanţării.

6
 Refuzul de viză nu era definitiv, cheltuielile refuzate fiind supuse aprecierii a trei
grade de control:
a.) consilierul – controlor care refuza viza;
b.) legalitatea cheltuielilor era supusă cercetării organului de control, Curtea de
Conturi;
c.) supunerea examinării Guvernului – Consiliului de Miniştri, care putea aproba
cheltuieli fără specificarea motivelor.
În cazul neîndeplinirii atribuţiunilor şi a nerespectării legii, consilierii – controlori,
răspundeau disciplinar în faţa Înaltei Curţi de Conturi, în secţiuni unite.
Ministerul Finanţelor şi Curtea de Conturi cu ocazia efectuării de controale ulterioare,
puteau constata cazuri când consilierul – controlor dădea vize de control preventiv pentru un

angajament ilegal sau pentru o ordonanţă emisă contrar Legii Contabilităţii Publice. Abaterile
de care se făceau vinovaţi consilierii – controlori, erau judecate de Curtea de Conturi.
În legătură cu controlul de gestiune exercitat de Înalta Curte de Conturi, reorganizată
în anul 1929, acesta cuprindea: actele justificative ale ordonanţărilor primite de la
contabilităţile ordonatorilor primari şi secundari; situaţiile lunare de ordonanţări şi plăţi
primite de la contabilităţile centrale ale ministerelor şi ale administraţiilor publice; conturile
generale şi anuale de execuţie a bugetului; încasările şi plăţile efectuate prin casieriile statului,
după borderourile lunare şi după conturile şi actele ce i se trimiteau de contabilitatea generală
a statului.
Ca organ suprem de control, Curtea de Conturi controla, constata şi certifica:
- exactitatea conturilor administratorilor însărcinaţi cu stabilirea şi
centralizarea veniturilor publice şi a administraţiilor şi aşezămintelor publice
care aveau în atribuţia lor administrarea banilor publici;
- exactitatea conturilor ministerelor şi a conturilor generale ale administraţiei
finanţelor statului, pe baza statuărilor actelor trimise de administratori şi
asupra conturilor individuale ale administratorilor de venituri şi mânuitori de
bani.
De asemenea, Curtea de Conturi controla:
- inventarul general al statului, iar prin cercetări la faţa locului, ţinerea în
regulă a inventarelor patrimoniului statului;
- emisiunile de titluri şi bonuri de tezaur ale datoriei Publice, pentru a fi făcute
în conformitate cu legile şi convenţiile respective.
Controlul de gestiune exercitat de Curtea de Conturi, asupra veniturilor şi cheltuielilor
publice, avea ca scop, sesizarea secţiunilor de judecată pentru judecarea abaterilor constatate
în sarcina funcţionarilor publici gestionari şi înştiinţarea Parlamentului pentru neregulile care
îl privesc pe ministru.
Tot pentru Parlament, cu ocazia efectuării controlului, Curtea de Conturi degaja
observaţiile şi întocmea declaraţiile de conformitate şi memoriu care constituiau acte
pregătitoare ale controlului parlamentar. Aşadar, controlul Curţii de Conturi servea pentru
sesizarea completelor de judecată, fiind un control judiciar, iar pe de altă parte, pentru
pregătirea controlului parlamentar.
Deosebit de atribuţiunile de control financiar preventiv şi ulterior, Curtea de Conturi
avea şi atribuţiuni jurisdicţionale, de judecare a gestionarilor şi a tuturor funcţionarilor care
aduceau pagube în urma nerespectării Legii Contabilităţii Publice.
După anul 1944, sistemul de control financiar împreună cu instituţiile şi structurile
sale, nu au scăpat de tăvălâgul comunismului, fiind desfiinţate şi înlocuite cu altul, aservit şi
manipulat de puterea comunistă şi care au produs dezastre economice cu consecinţe grave şi
profunde, la îndreptarea cărora societatea românească trudeşte şi astăzi.

7
 În finalul retrospectivei controlului financiar din ţara noastră, se pot formula mai multe
concluzii:
- Activitatea de control financiar din România are tradiţii şi preocupări vechi,
legate de administrarea finanţelor publice şi a controlului banilor publici;
- Organizarea şi funcţionarea controlului financiar pe principii moderne
datează de la mijlocul secolului al XIX-lea;
- În perioada comunistă, controlul financiar s-a organizat şi s-a exercitat astfel
încât să fie subordonat cerinţelor sistemului economic totalitar, bazat pe
dezvoltarea şi consolidarea proprietăţii socialiste de stat;
- Aplicarea noilor legităţi ale economiei libere, de piaţă, după anul 1989, au
impus o nouă organizare a sistemului de control financiar, fiind înfiinţate noi
organisme cu atribuţii de control financiar, iar altele au fost reînfiinţate şi
repuse în drepturi.

b.) Sistemul de control financiar după perioada postrevoluţionară

Perioada de tranziţie de la economia centralizat-planificată, de comandă, la economia
liberă, de piaţă se caracterizează, printre altele, prin apariţia unor fenomene financiare diverse
şi de o mare complexitate, precum şi prin lipsa cadrului legal care să reglementeze sistemul de
control financiar.
În aceste condiţii, un obiectiv esenţial al strategiei generale al Guvernului l-a constituit
reorganizarea controlului financiar – condiţie esenţială pentru reuşita procesului de tranziţie la
economia de piaţă.
Un prim pas în acest demers a fost intrarea în vigoare a celei dintâi legi de organizare
şi funcţionare a controlului financiar, reglementare cu semnificaţii deosebite în peisajul
legislativ postrevoluţionar al ţării noastre, prin care au fost asigurate cunoaşterea realităţilor
din economie şi pe această bază, condiţiile pentru desfăşurarea normală a proceselor de
reformă în perioada de tranziţie la economia de piaţă.*17
Prin adoptarea acestui act normativ a fost stabilit cadrul general de organizare şi
exercitare a controlului financiar al statului, prin structuri specializate, din sfera de acţiune a
Executivului, precum şi cel de la nivelul entităţilor publice, sub forma controlului preventiv şi
a controlului financiar de gestiune.
Consolidarea principiilor democraţiei şi a statului de drept este de neconceput fără
existenţa unui control financiar extern asupra Executivului în legătură cu execuţia finanţelor
publice, faţă de care acesta poartă răspundere faţă de legislativ.
Drept urmare, după un an de la adoptarea cadrului general de organizare şi exercitare a
controlului financiar, realizat de structurile guvernamentale şi ale entităţilor publice,
legiuitorul a elaborat şi aprobat cadrul normativ de funcţionare şi organizare a unei instituţii
de control financiar suprem, cu susţinere constituţională şi parlamentară.
Această instituţie, denumită Curtea de Conturi, exercită un control financiar extern
nelimitat, competent şi specializat, reprezentând modalitatea în care puterea legislativă se
implică în acţiunile de protejare a intereselor publice, prin supravegherea Executivului în
procesele bugetare, în cadrul separării puterilor de stat.*18

*17 Vezi – Legea nr. 30 / 1991, privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare, Publicată în Monitorul Oficial,
Partea I, nr. 64 din 27.03.1991.
*18 Vezi Legea nr. 94/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României, Publicată în Monitorul Oficial, Partea I,
nr. 224 din 9 septembrie 1992.

Ambele acte normative, în plan instituţional au format baza juridică de organizare şi

exercitare a controlului financiar în România, imediat după perioada postrevoluţionară.

8
 Importanţa şi rolul lor derivă din faptul că legiuitorul a urmărit, în acea perioadă,
crearea unui sistem de control financiar prin:
- stabilirea structurilor specializate de control financiar din sfera de activitate
guvernamentală şi parlamentară, precum şi la nivelul entităţilor publice;
- coordonarea formelor de control financiar în vederea eliminării paralelismelor şi
evitării unor controale repetate la aceleaşi entităţi şi pe aceleaşi probleme;
- utilizarea eficientă a capacităţii de control financiar;
- delimitarea clară şi precisă a competenţelor pentru fiecare structură de control;
- elaborarea unor norme metodologice pentru efectuarea controlului financiar de către
structurile de control financiar;
- selecţionarea personalului pe criterii de competenţă în vederea desfăşurării activităţii
de control financiar în concordanţă cu cerinţele standardelor profesionale;
- crearea unui sistem de raportare şi informare privind constatările, concluziile şi
măsurile iniţiate în urma finalizării controlului financiar.
În perioada următoare, în ciuda progreselor înregistrate, consolidarea instituţională a
controlului financiar a fost afectată negativ de lipsa unui cadru legal coerent, stabil şi adecvat,
armonizată cu standardele internaţionale de control financiar şi audit , precum şi cu legislaţia
comunitară.
Referindu-ne la lipsa de coerenţă a legislaţiei controlului financiar, trebuie să
subliniem că au operat şi operează şi astăzi mai multe acte normative care reglementează
activitatea de control financiar al statului. De asemenea, nu a existat şi nu există o abordare
sistematică a controlului financiar, indiferent că acesta este exercitat de Curtea de Conturi a
României sau alte instituţii din subordinea Executivului.
Deoarece, ambele tipuri de control urmăresc aceleaşi scopuri, şi anume protejarea şi
valorificarea banului şi bunului public, nu a fost îndeplinit (nici până în prezent) dezideratul
elaborării unui cadru normativ de colaborare şi sprijin între Curtea de Conturi şi celelalte
instituţii de control financiar din economie.
Concomitent cu lipsa de coerenţă a cadrului legal de organizare şi funcţionare a
controlului financiar asupra sistemului a implicat negativ şi instabilitatea legislativă.
În acest context, este elocvent faptul că numai legile de organizare şi funcţionare a
controlului exercitat de Garda Financiară,a controlului şi inspecţiei fiscale, precum şi a
controlului financiar exercitat de Curtea de Conturi, au suferit modificări de cel puţin patru
ori.
Totodată, au fost înfiinţate noi structuri de control, cum ar fi Autoritatea Naţională de
Control în subordinea căruia au fost trecute mai multe structuri de control financiar şi
anume :
Garda Financiară şi Autoritatea Naţională a Vămilor, organism, care a fost desfiinţat
după numai doi ani de existenţă, în anul 2005, structurile de control financiar menţionate mai
sus intrând din nou sub autoritatea Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Una dintre cerinţele de bază a cadrului legal de organizare şi funcţionare a controlului
financiar o constituie recunoaşterea în conţinutul său a principiilor cuprinse în standardele şi
normele europene.
Preocupările în legătură cu aceste cerinţe au început să se materializeze începând cu
anul 1999, când printr-o intervenţie legislativă a fost reorganizat controlul financiar preventiv,
această activitate fiind trecută din sfera competenţelor Curţii de Conturi în autoritatea
Guvernului.
Tot cu această ocazie, legiuitorul a realizat delimitarea conceptuală a raportului dintre
auditul intern şi controlul intern al entităţilor publice.
În sfârşit, demersurile de standardizare a controlului fiscal, prin lege, instrucţiuni şi
norme metodologice, reprezintă o etapă importantă pe calea reformei.

9
 Desigur, perfecţionarea cadrului legislativ în domeniul controlului financiar nu a fost
încheiat, aceasta fiind un proces îndelungat care impune restructurarea conceptuală a
întregului sistem de control financiar, fie extern, fie intern.
În continuare, acest proces de reformare a sistemului de control financiar, a fost
amplificat de adoptarea acquis-ului comunitar, eveniment de o importanţă majoră care
deschide calea punerii de acord a cadrului normativ din ţara noastră cu actele normative
comunitare.

c.) Reforma controlului financiar şi armonizarea acestuia cu acquis-

ul comunitar

c.1.) Noţiunea de acquis comunitar

Acquis-ul comunitar cuprinde totalitatea normelor juridice care reglementează

activitatea instituţiilor Uniunii Europene, acţiunile şi politicile comunitare.

Prin acquis comunitar se înţelege:

a.) dispoziţiile incluse în tratatele originare şi în cele ulterioare ale Uniunii Europene;
b.) legislaţia adoptată de către instituţiile Uniunii Europene care cuprind:
regulamentele, directivele, deciziile, opiniile şi recomandările acestora pentru
punerea în aplicare a prevederilor din tratate;
c.) jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene;
d.) declaraţiile şi rezoluţiile adoptate în cadrul Uniunii Europene;
e.) acţiuni comune, poziţii comune, convenţii semnate, rezoluţii, declaraţii şi alte acte
adoptate privind politica externă şi de securitate comune, precum şi în legătură cu
acţiuni de cooperare în domeniul justiţiei şi afacerilor externe;
f.) acorduri internaţionale ale Comunităţii Europene încheiate cu statele membre,
precum şi cele semnate între statele membre ale Uniunii Europene, vizând
activitatea acestuia.

În continuare, referindu-ne la actele normative ale Uniunii Europene, precizăm că

regulamentele sunt cele mai importante acte juridice cu putere obligatorie, deoarece, odată
adoptate de instituţiile comunitare, se aplică în toate statele membre, în mod distinct (fără
preluarea lor prin alte reglementări naţionale), prevalând legislaţiei naţionale.
Legislaţia Uniunii Europene mai îmbracă şi forma directivelor, Acest tip de act
normativ, cu putere obligatorie, vizează fie toate statele membre, fie doar unele dintre ele şi
stabileşte obiectivele ce trebuie atinse, dar lăsând la latitudinea autorităţilor naţionale
prerogativele de a asigura mijloacele de aplicare în practică, prin adoptarea legislaţiei
naţionale în domeniul respectiv.
Actele de natură juridică sunt reprezentate şi de deciziile, opiniile şi recomandările
instituţiilor comunitare.
Legat de deciziile comunitare, acestea constituie măsuri administrative transmise fie
unui stat membru, fie unei persoane fizice sau juridice.
Cu ajutorul acestui mijloc legal, instituţiile comunitare dispun soluţionarea unor cazuri
individuale într-un anumit fel.
Cât priveşte opiniile şi recomandările, ele constituie măsuri legale prin intermediul
cărora instituţiile comunitare îşi formulează punctele de vedere în legătură cu unele probleme,
faţă de statele membre sau chiar a persoanelor juridice şi fizice, fără ca aceştia să aibă
obligaţia conformării soluţiei propuse de către instituţia comunitară.
Spre deosebire de opinii, care sunt elaborate de către instituţiile comunitare, la
solicitarea părţii interesate, în legătură cu exprimarea unei poziţii faţă de o stare de fapt

10
concretă, sau faţă de un caz particular, existent pe teritoriul unui stat membru, recomandările
pot fi făcute şi din proprie iniţiativă.
Aşadar, în esenţă, semnificaţia opiniilor şi recomandărilor este de natură morală şi
politică, exprimând doar poziţia instituţiei comunitare de la care emană.

c.2.) Acquis-ul comunitar în domeniul controlului financiar

Actele juridice la nivel comunitar privind controlul financiar, sunt grupate în cadrul
capitolului 28 al acquis-ului, denumit „controlul financiar”. Una dintre particularităţile acestui
capitol constă în numărul relativ mic de acte normative cu caracter general şi obligatoriu.
Majoritatea acestor acte de natura celor de mai sus, reglementează următoarele domenii:
- structurile specializate în efectuarea controlului financiar;
- organizarea şi funcţionarea controlului financiar;
- metodologia de efectuare a controlului financiar şi actele juridice în care se
consemnează rezultatele controlului, precum şi efectele juridice ale acestora.
Cealaltă parte a acquis-ului este format din acte juridice neobligatorii, sub forma
recomandărilor sau actelor ( rapoarte ), emise de organele de control şi care au o forţă juridică
mai redusă.
Rămânând în sfera reglementărilor cu caracter obligatoriu, textele legale se referă, în
principal la formele controlului financiar, operaţiunile şi activităţile care constituie obiectul
controlului financiar, precum şi modalităţile de protejare a intereselor Uniunii Europene în
materie.

c.2.1.) Formele controlului financiar

Regulamentul financiar aplicabil bugetului general al Comunităţilor Europene, emis

de Comisie, stipulează că asupra activităţilor şi programelor derulate de instituţiile Uniunii
Europene , sau cu finanţarea acesteia, se poate exercita atât un control intern, cât şi un audit
extern ulterior, realizat de o instituţie independentă specializată.

1. Controlul intern

În viziunea Comisiei Europene, controlul intern este elementul central al sistemului de

control financiar şi reprezintă activitatea exercitată de structurile organizatorice interne
entităţii verificate, cuprinzând sistemele de aprobare a priori ( ex-ante) şi audit intern ( a
posteriori sau ex-post).
În aceeaşi abordare, o trăsătură esenţială a controlului intern este delimitarea între
managementul şi controlul financiar intern public, pe de o parte, şi auditul intern, pe de altă
parte, ceea ce asigură funcţionalitatea primului, concomitent cu independenţa celui de-al
doilea.
În ceea ce priveşte modul de organizare şi funcţionare a controlului financiar intern,
textele legale ale instituţiilor comunitare , statutează faptul că scopul acestui control constă în
verificarea condiţiilor formale şi legale, menite să asigure cheltuirea fondurilor financiare
alocate unei instituţii publice.
Cu alte cuvinte, funcţionarea adecvată a acestui control constituie o premisă necesară
pentru asigurarea unui management financiar solid al oricărei entităţi publice.
Cu privire la organizarea controlului financiar intern public dispoziţiile comunitare
stipulează efectuarea acestuia de către o structură internă a entităţii publice respective , care
deţine competenţe de autorizare a angajării diferitelor fonduri alocate. Această persoană care

11
deţine responsabilităţi în autorizarea cheltuielilor nu poate fi, concomitent şi pentru aceleaşi
operaţiuni, persoană responsabilă în administrarea conturilor aferente acelei activităţi.
Tratând problematica auditului intern, reglementările comunitare definesc acest tip de
audit ca fiind o activitate organizată în mod independent în cadrul unei entităţi publice, care
îmbracă forma verificărilor, inspecţiilor şi analizelor , asupra sistemului propriu de control
intern în vederea evaluării gradului în care este asigurată îndeplinirea obiectivelor, precum şi
utilizarea resurselor financiare într-o manieră performantă. Constatările auditului, eventualele
deficienţe şi nereguli, sunt transmise ulterior managementului de vârf pentru corectarea
deficienţelor şi îmbunătăţirii rezultatelor.
Tot în regulamentele comunitare există prevederi referitoare la calitatea de auditor
intern. Astfel, fiecare auditor trebuie să respecte standardele internaţionale şi trebuie să
răspundă în faţa conducerii entităţii pentru verificarea corespunzătoare a sistemelor şi a
procedurilor de execuţie bugetară.
Actele comunitare stabilesc şi unele incompatibilităţi pentru auditorii interni, în sensul
că ei nu pot fi responsabili cu autorizarea sau cu administrarea conturilor.
Referitor la responsabilităţile auditorilor interni, textele legale insistă asupra
următoarelor domenii:
- evaluarea conformităţii şi eficienţei sistemelor de management intern şi a
nivelului de eficienţă şi eficacitate al structurilor entităţii în implementarea
politicilor, programelor şi acţiunilor, prin raportare la riscurile asociate cu
ele;
- evaluarea conformităţii şi calităţii sistemelor de control şi audit intern
aplicabile operaţiunilor de execuţie bugetară.
Nu în ultimul rând, actele normative prevăd necesitatea accesului nelimitat la
informaţiile necesare, din partea auditorului intern, pentru îndeplinirea corespunzătoare a
sarcinilor sale.
Cu privire la raportare, legiuitorul comunitar stipulează obligativitatea întocmirii de
rapoarte de către auditorii interni care să conţină rezultatele auditului şi recomandările făcute
pentru entitate.
În acelaşi context, la finele exerciţiului financiar sunt stabilite obligaţii în sarcina
auditorului intern în legătură cu elaborarea unui raport anual de audit intern, cuprinzând
numărul şi tipul auditelor interne efectuate, numărul şi natura recomandărilor formulate şi
măsurile luate de conducerea entităţii.

2. Auditul extern
Reglementările comunitare stabilesc că auditul extern pentru instituţiile comunitare
(Parlament, Consiliu şi Comisie) este realizat de către Curtea de Conturi a Uniunii Europene.
În cadrul misiunilor de audit extern, Curtea de Conturi a fost abilitată să examineze
conturile de venituri şi cheltuieli ale Comunităţii, precum şi ale instituţiilor finanţate de
Comunitate, pentru a se constata dacă toate veniturile şi cheltuielile au fost efectuate legal, cu
respectarea tratatelor, a bugetului aprobat pentru anul respectiv şi a celorlalte acte adoptate
potrivit tratatelor fondatoare.
În îndeplinirea sarcinilor sale, Curţii i s-a conferit dreptul să consulte orice documente
şi informaţii în legătură cu managementul financiar al departamentelor sau instituţiilor pentru
operaţiunile finanţate sau cofinanţate de Comisie. La rândul ei, Comisia, celelalte instituţii şi
organisme care administrează venituri sau cheltuieli în numele ei, precum şi beneficiarii finali
ai plăţilor din bugetul comunitar, sunt obligaţi să permită Curţii să examineze documentele de
atribuire şi realizare a contractelor, toate conturile şi plăţile în numerar, toate înregistrările
contabile şi documentele contabile, precum şi orice alte date sau informaţii, fie pe suport de
hârtie, fie pe suport informatic, pe care Curtea le consideră necesare pentru îndeplinirea
mandatului său.

12
 În efectuarea auditului s-au stabilit competenţe Curţii de Conturi Europene cu privire
la posibilitatea de cooperare cu instituţiile naţionale de audit ale statelor membre.
Prezintă interes, apreciem noi, şi prezentarea prevederilor comunitare referitoare la
activitatea de raportare a Curţii de Conturi a Comunităţii.
Potrivit acestor reglementări, Curtea de Conturi întocmeşte două tipuri de rapoarte:
rapoarte anuale şi rapoarte speciale.
Referitor la raportul anual, Curtea redactează, după încheierea fiecărui exerciţiu
financiar, un raport pe care-l transmite cel mai târziu până la 15 iunie ale fiecărui an
calendaristic Comisiei şi instituţiilor vizate de audit.
Potrivit aceloraşi prevederi comunitare, raportul, care este public, cuprinde o evaluare
generală a gestiunii financiare a instituţiilor şi câte o secţiune pentru fiecare instituţie în parte.
Raportul anual se transmite cel mai târziu până la 31 octombrie al anului respectiv, tuturor
instituţiilor comunitare care răspund de descărcarea bugetară.
După transmiterea raportului anual al Curţii, actele normative obligă Comisia să
informeze statele membre cu privire la observaţiile referitoare la managementul fondurilor
pentru care acestea sunt responsabile.
După primirea acestor informaţii, statele membre transmit răspunsurile lor Comisiei,
care va transmite înainte de 15 februarie a anului următor un rezumat al acestor informaţii
Curţii de Conturi, Consiliului şi Parlamentului European.
Concomitent cu elaborarea rapoartelor anuale, Curtea de Conturi este mandatată, prin
actele normative comunitare, să efectueze activităţi de audit extern specifice, adaptate la
anumite tipuri de activităţi şi instituţii, constatările , concluziile şi recomandările fiind
obiectul unor rapoarte speciale.
Aceste rapoarte speciale, însoţite de răspunsurile instituţiilor în cauză, au ca destinaţie
legală Parlamentul şi Consiliul, care consultând Comisia, decid ce acţiuni vor fi întreprinse în
consecinţă.
Importanţa acestor rapoarte de audit ale Curţii de Conturi este incontestabil foarte
mare, cu atât mai mult cu cât mai mult de jumătate din actele normative care formează acquis-
ul comunitar în materia controlului financiar sunt rapoarte ale Curţii.

c.2.2.) Obiectul controlului financiar

Acquis-ul comunitar delimitează obiectul controlului financiar pe două segmente

majore:

- resursele proprii ale Uniunii Europene;

- finanţările acordate de Uniunea Europeană.

În legătură cu resursele proprii ale Comunităţii, care constituie fonduri puse la

dispoziţia Uniunii Europene de statele membre, textele legale prevăd obligativitatea
efectuării de controale şi inspecţii asupra acestora, modul de ţinere a contabilităţii resurselor
proprii, precum şi colectarea şi întrebuinţarea lor.
Dispoziţiile legale stabilesc şi competenţele privind efectuarea controalelor şi
inspecţiilor financiare, legate de resursele proprii ale Comunităţii. În virtutea acestor
reglementări, competenţele de control şi inspecţie revin statelor membre, la iniţiativa
Comisiei, care trebuie să precizeze motivele în acest sens. Aceste acţiuni de control se mai pot
realiza şi cu asocierea Comisiei la controalele proprii efectuate de statele membre. De
asemenea, Comisia poate efectua inspecţii la faţa locului, situaţie în care îi vor fi puse la
dispoziţie toate documentele justificative necesare.
Deosebit de controlul resurselor proprii, actele normative comunitare acordă o atenţie
deosebită plăţii şi controlului finanţărilor acordate de Uniunea Europeană.

13
 Cu privire la această problematică, s-a stabilit faptul că responsabilul naţional cu
autorizarea unei plăţi, poate să ceară beneficiarului o asigurare de avans pentru a se diminua
eventualele riscuri asociate cu plăţile privind pre-finanţarea.
Totodată, s-a structurat principiul potrivit căruia, după finanţare, suma achitată nu va fi
considerată definitivă, până la acceptarea de către instituţiile comunitare a rapoartelor finale,
această acţiune ne-anulând dreptul de control ulterior din partea lor.
În acelaşi timp, reglementările comunitare au prevăzut şi modul de soluţionare a
situaţiilor în care beneficiarii fondurilor nu şi-au îndeplinit obligaţiile contractuale. În toate
aceste cazuri, după ascultarea punctului de vedere a beneficiarului de fonduri, comunitare,
finanţarea poate să fie suspendată, redusă sau anulată.

c.2.3.) Protejarea intereselor Uniunii Europene – prevenirea fraudei

Prin actele normative ale Uniunii Europene, s-a impus statelor membre să întreprindă
măsurile necesare pentru combaterea fraudei care afectează interesele financiare ale
Comunităţii, alături de demersurile iniţiate pentru combaterea fraudei în cadrul resurselor
financiare proprii.
Ca urmare a faptului că resursele comunitare au constituit, în frecvente cazuri, ţinte ale
infracţionalităţii economico-financiare, Comisia a luat decizia înfiinţării Oficiului European
de luptă Anti - Fraudă (O.L.A.F.), instituţie care acţionează în sensul realizării următoarelor
obiective:
- protejarea intereselor Uniunii Europene;
- lupta împotriva fraudei, corupţiei sau oricărei activităţi economico-financiare
ilegale, inclusiv la nivelul instituţiilor europene;
- cooperarea între autorităţile competente ale statelor membre, în vederea
coordonării activităţii acestora.
În scopul realizării atribuţiilor sale, O.L.A.F a fost abilitat să acorde suport material şi
asistenţă tehnică necesară ţărilor membre în lupta împotriva fraudelor, să propună iniţiative
pentru întărirea legislaţiei în domeniu şi să contribuie la dezvoltarea strategiei anti-fraudă a
Uniunii Europene.

c.3.) România în procesul adoptării acquis-ului comunitar în domeniul

controlului financiar

Aderarea la Uniunea Europeană a României, cum de altfel a tuturor ţărilor candidate, a

fost condiţionată de îndeplinirea unor criterii stabilite de Consiliul European.
Aceste criterii se referă la domeniul politic, economic, legislativ şi administrativ.
Îndeplinirea criteriului politic presupune existenţa unor instituţii democratice stabile,
respectarea drepturilor omului şi protejarea dreptului minorităţilor.
Criteriul economic exprimă exigenţe legate de o economie de piaţă funcţională, care să
poată face faţă presiunilor concurenţiale de pe piaţa unică a Uniunii Europene, în timp ce
cerinţele criteriului legislativ constă în adoptarea şi implementarea acquis-ului comunitar.
Acestor criterii li se adaugă cel administrativ, aplicarea căruia presupune existenţa
unei capacităţi de asumare a unor obligaţii de către un stat membru al Uniunii Europene.
În ceea ce priveşte criteriul legislativ, fiecare ţară care aderă la Uniunea Europeană
trebuie să asigure transpunerea şi implementarea acquis-ului comunitar prin legislaţia
naţională.
În acest sens, România, în calitate de stat candidat pentru aderarea la Uniunea
Europeană, a parcurs un proces de negociere cu Comisia Europeană şi Consiliul Uniunii
Europene, pentru fiecare dintre cele 31 de capitole de negociere stabilite, ocazie cu care au
fost analizate adoptarea acquis-ului european şi capacitatea statului de a-l pune în aplicare.
14
 În domeniul controlului financiar, capitolul 28 al Acordului de aderare – „ Controlul
financiar” a fost deschis în perioada ianuarie – mai 2002, fiind închis în anul următor, în
timpul Preşedinţiei Italiene a Uniunii Europene.
În scopul armonizării cu legislaţia comunitară, în anul 2001, Guvernul, prin Ministerul
Finanţelor Publice a elaborat strategia dezvoltării controlului financiar public intern, care a
urmărit îndeplinirea următoarelor obiective:
- Baza juridică coerentă şi exhaustivă;
- Proceduri şi sisteme adecvate de control şi audit intern;
- Implementarea de sisteme adecvate pentru prevenirea neregularităţilor şi
lupta împotriva fraudei;
- Perfecţionarea pregătirii profesionale - controlorilor şi auditorilor, în
concordanţă cu standardele europene;
Pentru îndeplinirea acestor obiective strategice, au fost adoptate mai multe acte
normative:

- Legea nr. 672/2002, care redefineşte funcţia de audit public intern în conformitate cu
standardele internaţionale ca fiind „activitatea funcţional independentă şi obiectivă, care dă
asigurări şi consiliere conducerii pentru buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor
publice; ajută entitatea publică să îşi îndeplinească obiectivele printr-o abordare sistematică şi
metodică, prin care se îmbunătăţeşte eficienţa şi eficacitatea sistemului de conducere, bazat pe
gestiunea riscului, a controlului şi a proceselor de administrare”.
Ulterior, actul normativ a fost modificat şi completat prin O.G. nr. 37/2004.

- Legislaţia secundară în domeniul auditului public intern şi anume:

 Ordinul nr. 38/2003 al Ministerului Finanţelor Publice pentru aprobarea
Normelor generale privind exercitarea activităţii de audit public intern;
 H.G. nr. 235/2003 pentru aprobarea normelor privind modul de
nominalizare a membrilor Comitetului pentru Audit public intern;
 Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 252/2004, privind conduita etică a
auditorilor interni.
Noua legislaţie în domeniul auditului public intern a asigurat o capacitate
administrativă adecvată la nivelul instituţiilor de specialitate, prin:
- reorganizarea compartimentelor de audit public intern la nivelul entităţilor
publice, în scopul asigurării independenţei auditorilor interni;
- perfecţionarea calităţii activităţii de audit corespunzător standardelor
internaţionale în domeniu;
- asigurarea de personal calificat pentru toate structurile de audit intern,
precum şi pregătirea profesională continuă a auditorilor publici interni.
Tot în vederea armonizării sistemelor de control intern şi management financiar cu
acquis-ul comunitar, România a adoptat mai multe acte normative şi anume:
- Legea nr. 84/2003, de modificare şi completare a O.G. nr. 119/1999, privind
controlul intern şi controlul financiar preventiv;
- Normele metodologice generale referitoare la exercitarea controlului
financiar preventiv, aprobate prin Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr.
522/2003, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 752/2003, pentru aprobarea
Cadrului general şi al cadrului specific de operaţiuni supuse controlului
financiar preventiv delegat;
- Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 94/2003 de aprobare a Normelor
Metodologice privind organizarea şi exercitarea controlului financiar

15
 preventiv delegat la Fondul Naţional de Pre-aderare şi la Agenţia SAPARD,
în cadrul programului SAPARD;
- Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 94/2003, de aprobare a Normelor
metodologice privind organizarea şi exercitarea controlului financiar
preventiv delegat în cadrul proiectelor finanţate din fonduri ISPA şi PHARE;
- Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1030/2003, prin care se deleagă
conducerii Direcţiei Generale de control financiar preventiv, competenţa de
avizare şi transmitere la ordonatorii principali de credite a propunerilor de
Norme metodologice specifice privind organizarea şi exercitarea controlului
financiar preventiv propriu, prezentate de către respectivele entităţi publice;
- Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 1031 / 2003, de aprobare a
Normelor Metodologice privind stabilirea criteriilor de evaluare a controlului
financiar preventiv la nivelul instituţiilor publice şi procedurile de integrare
ale acestuia în sfera răspunderii manageriale, precum şi rolul Ministerului
Finanţelor Publice în cadrul acestui proces.
Toate aceste modificări au condus la creşterea eficienţei controlului financiar
preventiv, creându-se premisele întăririi controlului financiar preventiv propriu, astfel încât
controlul financiar preventiv delegat să fie exercitat numai în cadrul entităţilor publice cu
volumul important de activitate, cu risc ridicat.
Instituţia care deţine capacitatea administrativă pentru coordonarea şi reglementarea
controlului financiar preventiv, la nivelul entităţilor publice este Ministerul Finanţelor
Publice. Prin noul cadru legal , acestuia i s-au conferit atribuţii, atât în domeniul elaborării
reglementărilor legale, cât şi în legătură cu coordonarea sistemului de pregătire profesională a
celor care exercită această formă de control.
Tot în cadrul progreselor înregistrate de România, în procesul adoptării acquis-ului
comunitar trebuie să remarcăm adoptarea Legii nr. 77/2002, de modificare şi completare a
Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a României. Prin acest
act normativ, care a contribuit la consolidarea capacităţii administrative a Curţii, au fost
atribuite acestei instituţii, misiuni de audit privind fondurile puse la dispoziţia României de
către Uniunea Europeană prin programul SAPARD şi a cofinanţării aferente, precum şi a
fondurilor provenite din asistenţa financiară acordată României de Uniunea Europeană.
Prin adoptarea acestor noi reglementări au fost atinse mai multe ţinte:
- includerea în sfera competenţelor controlului financiar a proiectelor de
operaţiuni privind formarea veniturilor publice;
- îmbunătăţirea prevederilor legale referitoare la numirea, destituirea,
suspendarea sau schimbarea din funcţie a persoanelor care exercită controlul
financiar preventiv propriu;
- creşterea atribuţiilor Ministerului Finanţelor Publice privind avizarea
normelor specifice, elaborate de către ordonatorii principali de credite în
legătură cu organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv propriu;
- fixarea responsabilităţilor persoanelor care exercită cele două forme ale
controlului financiar preventiv ( delegat şi propriu), care răspund solidar cu
ordonatorii de credite faţă de legalitatea şi reglementarea operaţiunilor
economice;
- asigurarea unei independenţe financiare a personalului care exercită controlul
financiar preventiv;
- rezolvarea unitară a autorizării efectuării unor operaţiuni pentru care s-a
refuzat viza de control financiar preventiv.
Tot în contextul alinierii la standardele europene, Curtea de Conturi a elaborat şi
publicat în anul 2002, Manualul de Audit Financiar.

16
 c.4.) Adoptarea acquis-ului comunitar privind protejarea intereselor financiare
ale Uniunii Europene
Uneori România şi nu numai, a intrat în vizorul instituţiilor comunitare pentru
diversele semnale de alarmă referitoare la deturnarea sau utilizarea nelegală a fondurilor
europene.
Începutul iniţiativelor de protejare a intereselor financiare ale Uniunii Europene, în
ţara noastră datează din anul 2002, când România şi-a asumat obligaţia de a transpune acquis-
ul comunitar în acest domeniu, concomitent cu desemnarea unei structuri care să asigure
colaborarea Oficiului European de luptă Anti-fraudă (O.L.A.F).
Cadrul legal în domeniul protejării intereselor financiare ale Comunităţii Europene
este reprezentat de :
- O.G. nr. 79/2003, privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare,
precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente, utilizate necorespunzător,
aprobată prin Legea nr. 529/2003;
- H.G. nr. 1510/2003, privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a
Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003, privind controlul şi recuperarea
fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente,
utilizate necorespunzător;
- O.G. nr. 6/2002, pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 63/1999 cu
privire la gestionarea fondurilor nerambursabile alocate României de către
Comunitatea Europeană , precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente
acestora;
- H.G. nr. 770/2002, privind aprobarea unor misiuni organizatorice pentru
implementarea Planului strategic de acţiuni pentru îmbunătăţirea sistemelor
administrative şi management al gestionării fondurilor nerambursabile
alocate României de Uniunea Europeană.

Capacitatea administrativă a instituţiilor implicate, protejarea intereselor financiare ale

Uniunii Europene au fost recunoscute prin:
- exercitarea controlului financiar asupra fondurilor comunitare prin Ministerul
Finanţelor Publice şi de către fiecare entitate de implementare sau instituţie
publică ierarhic superioară sau coordonatoare prin structurile de control
financiar preventiv şi audit public intern;
- exercitarea unui audit financiar extern asupra fondurilor comunitare de către
un departament specializat din cadrul Curţii de Conturi;
- abilitarea Corpului de Control al Primului Ministru drept punct de contact al
Oficiului European de luptă Anti – Fraudă (O.L.A.F) al Uniunii Europene.
În conformitate cu actele normative adoptate la vremea respectivă, corpul de control al
Primului Ministru, în calitate de punct unic de contact, îşi exercită prerogativele în condiţii de
autonomie funcţională şi independenţă de alte instituţii publice.
Pe baza sesizărilor primite de la O.L.A.F, referitoare la posibile ilegalităţi în utilizarea
fondurilor comunitare, Corpul de Control a efectuat verificările necesare după care
constatările şi concluziile, consemnate într-o Notă de control s-au pus la dispoziţia O.L.A.F.
La solicitarea O.L.A.F., reprezentanţii acestora puteau participa direct la verificările efectuate
de Corpul de Control, care au avut ca obiect verificarea sesizărilor O.L.A.F.
Ulterior, activitatea de protejare a intereselor financiare ale Uniunii Europene a fost
preluată de Departamentul de inspecţie al Primului Ministru, după care, în anul 2005,
România a devenit prima ţară din Europa care a înfiinţat o structură cu competenţe, exclusiv
în acest domeniu – Departamentul pentru luptă Anti – Fraudă (D.L.A.F.).
Nu în ultimul rând, reglementările naţionale armonizate cu acquis-ul comunitar au
vizat modalităţile de stingere a creanţelor bugetare rezultate din nereguli şi / sau fraudă.

17
Aceste proceduri prevăzute de normele legale au constat în recuperarea creanţelor prin plata
voluntară a persoanei în cauză, prin deducerea din declaraţiile ce vor urma, sau, în caz de
neplată, prin executare silită.

d.) Organizarea actuală a activităţii de control financiar al statului în

România

d.1.) Aspecte preliminare

Structurile de control financiar ale statului sunt organizate şi funcţionează în ţara

noastră, în temeiul unor acte normative, dintre care unele constituie legi organice.
Predominaţia prevederilor cu putere de lege au determinat necesitatea emiterii altor dispoziţii
cu caracter normativ, pentru unele forme ale controlului financiar, în vederea reglementării
problemelor de ordin specific.
Aceste structuri de control financiar au o subordonare parlamentară, ministerială şi
departamentală, după caz.
Verigile structural – organizatorice prin care statul efectuează din afară, întreaga
activitate de control economico-financiar, constituie sistemul de control extern, în timp ce
structurile de control financiar existente la nivelul fiecărei entităţi publice formează sistemul
de control intern (propriu).
Sistemul actual al controlului financiar exercitat de către autorităţile statului sau la
nivelul instituţiilor acesteia este structurat pe trei niveluri.
La nivelul primului palier se situează Curtea de Conturi a României, care este instituţia
supremă de control financiar ulterior ce funcţionează pe lângă Parlamentul României şi îşi
desfăşoară activitatea în mod independent.
La nivelul următor se află componente de control financiar – fiscal, reprezentat de
structurile centrale ale Ministerului Economiei şi Finanţelor. Tot la acest nivel se structurează
Departamentul de Control al Guvernului şi Departamentul pentru luptă anti – fraudă
(D.L.A.F.), din subordinea Executivului.
Nivelul al treilea este reprezentat de structurile de control şi audit intern al ministerelor
şi celorlalte organe şi locale ale administraţiilor publice, regiilor autonome, companiilor şi
societăţilor menţionate, care formează controlul propriu al entităţilor publice respective.
Cadrul general de organizare şi funcţionare a controlului financiar este corelat în cea
mai mare parte cu principiile cuprinse în standardele europene şi internaţionale ceea ce
conferă sistemului o mai bună stabilitate şi continuitate.

d.2.) Controlul financiar exercitat de aparatul de lucru al Guvernului

În sfera de activitate a Executivului, activitatea de control financiar este organizată

prin două structuri distincte şi anume: Departamentul de Control al Guvernului şi
Departamentul pentru Lupta Anti – Fraudă. (D.L.A.F.).

d.2.1. )Departamentul de Control al Guvernului

18
 Departamentul de Control al Guvernului funcţionează sub autoritatea primului-
ministru ca şi o structură fără personalitate juridică, activitatea fiind finanţată prin bugetul
Secretariatului General al Guvernului.

Această structură de control îndeplineşte următoarele atribuţii:

- exercită controlul administrativ intern privind respectarea prevederilor legale

în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în ministere, în celelalte organe
de specialitate al administraţiei publice centrale, precum şi regiile autonome,
companiile şi societăţile naţionale sau la societăţile comerciale cu capital
integral ori majoritar de stat;
- verifică eficienţa şi transparenţa administraţiei publice locale;
- exercită controlul asupra activităţii autorităţilor şi instituţiilor publice
centrale;
- urmăreşte implementarea politicilor şi strategiilor în domeniul controlului;
- iniţiază şi avizează proiectele de acte normative în domeniul controlului;
- face propuneri de reglementare şi armonizare a cadrului legislativ, privind
controlul specific al entităţilor cu atribuţii de control aflate în coordonarea sa,
potrivit reglementărilor Uniunii Europene;
- coordonează şi controlează aplicarea de către entităţile cu atribuţii de control
a prevederilor actelor normative care reglementează controlul şi conduita
personalului cu atribuţii de control;
- promovează politica de dialog social pe probleme specifice activităţii de
control;
- verifică sesizările primite de la primul – ministru;
- propune măsuri de corectare a disfuncţionalităţilor sesizate în activitatea de
control, pe care le înaintează primului – ministru, sau, după caz, ministerelor
de resort;
- îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege.
Departamentul de Control al Guvernului este condus de un secretar de stat, numit prin
decizie a primului ministru.
În realizarea atribuţiilor de control, entităţile verificate au obligaţia să pună la
dispoziţia reprezentanţilor Departamentului de Control al Guvernului toate documentele şi
informaţiilor solicitate.
Personalul acestei structuri de control efectuează controale directe întocmind acte de
control sub forma rapoartelor de control, procese-verbale, informări sau sinteze , care sunt
prezentate spre aprobarea şefului Departamentului de Control al Guvernului.

Actele de control sunt transmise după aprobare, instituţiilor vizate, care în termen de
10 zile, au obligaţia de a comunica Departamentului de Control al Guvernului măsurile luate.
În acest paragraf s-a utilizat termenul de control, fără a mai introduce noţiunea de
financiar pe considerentul că această structură exercită nu numai un control financiar, ci şi
activităţi de control în alte domenii.

d.2.2.) Departamentul pentru Lupta Anti – Fraudă

Departamentul pentru Lupta Anti – Fraudă (D.L.A.F.) este instituţia de contact cu

Oficiul European de Luptă Anti – Fraudă (O.L.A.F.), care asigură, sprijină sau coordonează,
după caz, îndeplinirea obligaţiilor României, privind protecţia intereselor financiare ale

19
Comunităţii Europene, în concordanţă cu art. 280 din Tratatul de instituire a Comunităţii
Europene.
Departamentul are atribuţii de control vizând obţinerea, derularea şi utilizarea
fondurilor comunitare şi a fondurilor de cofinanţare aferente.
În exercitarea atribuţiilor care îi revin, potrivit legii, Departamentul funcţionează pe
bază de autonomie funcţională şi decizională, independent de alte instituţii publice.
Conducerea instituţiei este asigurată de un şef cu rang de secretar de stat, numit prin
decizie de primul – ministru.
Acesta are obligaţia să nu solicite şi să nu primească instrucţiuni de la nici o autoritate
sau persoană în legătură cu organizarea şi efectuarea controalelor.
Principalele atribuţii ale Departamentului sunt următoarele:
- asigură coordonarea luptei anti – fraudă şi protejarea intereselor financiare
ale Uniunii Europene în România;
- efectuează controlul obţinerii, derulării şi utilizării fondurilor provenite din
asistenţa financiară acordată României de Uniunea Europeană, precum şi a
fondurilor de cofinanţare aferente, în vederea depistării neregulilor şi
combaterea fraudelor care lezează interesele Uniunii Europene în România;
- realizează analize relevante în domeniul protecţiei intereselor financiare ale
Uniunii Europene în România;
- elaborează şi coordonează programe de perfecţionare, stagii de pregătire şi
instruire în domeniul luptei anti – fraudă;
- îndeplineşte orice alte atribuţii, potrivit legii sau prin decizii ale primului –
ministru.
Departamentul de Luptă Anti – Fraudă efectuează controale pe baza sesizărilor
Oficiului European de Luptă Anti – Fraudă sau din alte surse ori se sesizează din oficiu cu
privire la posibile nereguli care efectuează interesele financiare ale Uniunii Europene.
Actele de control cuprinzând aspectele sesizate, precum şi toate datele şi informaţiile
solicitate sunt puse la dispoziţia Oficiului European de Luptă Anti – Fraudă.
În scopul îndeplinirii atribuţiilor legale, toate autorităţile cu competenţe în gestionarea
fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente, precum şi direcţia de
specialitate din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor au obligaţia să sesizeze imediat
Departamentul în cazul descoperirii unor indicii privind posibile fraude.
Pentru exercitarea atribuţiilor de control, Departamentul efectuează controale la faţa
locului şi are dreptul să ia declaraţii şi să solicite documentele şi informaţiile necesare.
Constatările sunt consemnate în acte de control care se aprobă de şeful Departamentului.
De asemenea, în vederea efectuării în mod operativ şi eficient a controalelor, toate
instituţiile publice şi autorităţile publice implicate, precum agenţii economici cu capital de stat
sau
privat sunt obligaţi să permită reprezentanţilor Departamentului accesul neîngrădit în
sedii, pe terenuri, în mijloace de transport sau alte spaţii utilizate în scopuri economice.
Obligaţii le revin şi în ceea ce priveşte punerea la dispoziţia organelor de control a
documentelor şi informaţiilor solicitate. Dacă, din diferite motive, documentele sau
informaţiile nu pot fi transmise în mod operativ, persoanele juridice supuse controlului sunt
obligate să răspundă corespunzător şi complet în cel mult 10 zile de la data solicitării.
Pe parcursul controlului, entităţile care derulează sau beneficiază de fonduri
comunitare, sunt obligate să desemneze unul sau mai mulţi reprezentanţi care să ţină contactul
cu organele de control.
În exercitarea atribuţiilor de control, controlorii au dreptul să ia declaraţii de la
beneficiar sau reprezentantul acestuia, precum şi de la martori, care pot furniza diferite
informaţii privind neregulile sau fraudele constatate.

20
 De asemenea, în perioada controlului, la cerere, reprezentanţii Departamentului pot
beneficia de sprijin din partea organelor de control financiar fiscal, organele de poliţie,
jandarmerie sau alţi agenţi ai forţei publice.
În cazul constatării de nereguli, Departamentul transmite actul de control autorităţilor
competente în gestionarea fondurilor comunitare şi a fondurilor de cofinanţare aferente, în
vederea luării măsurilor care se impun pentru remedierea deficienţelor şi, după caz,
recuperarea sumelor plătite necuvenit.
După primirea actului de control, pe baza stărilor de fapt constatate şi a temeiului de
drept invocat de controlori, autorităţile procedează la stabilirea şi individualizarea obligaţiilor
de plată şi emiterea titlului de creanţă, în cazul în care a fost prejudiciat bugetul general al
Comunităţii Europene sau bugetele administrate de acestea, ori în numele lor şi / sau bugetele
din care provine cofinanţarea aferentă.
Constatările înscrise în actele de control ale Departamentului, sunt obligatorii pentru
autorităţile competente în gestionarea fondurilor comunitare şi a cofinanţării aferente, cu
menţiunea că aceştia pot să solicite reexaminarea situaţiei de fapt, în cazul apariţiei unor
elemente care nu au fost avute în vedere până la finalizarea controlului.
În consecinţă, aceste autorităţi şi direcţia de specialitate din cadrul Ministerului
Economiei şi Finanţelor, au obligaţia să comunice, în termen de 30 de zile de la data primirii
actului de control al Departamentului, măsurile luate pentru remedierea deficienţelor
constatate, precum şi acţiunile întreprinse pentru recuperarea eventualelor prejudicii.
În situaţia constatării unor fapte de natură penală vizând gestionarea fondurilor
comunitare, actul de control este transmis parchetului competent din punct de vedere material
să efectueze urmărirea penală, în scopul luării de îndată a măsurilor legale pentru
disponibilizarea fondurilor, recuperarea prejudiciului şi restituirea sumelor în cauză, precum şi
pentru stabilirea răspunderii penale a persoanelor vinovate.
La controalele efectuate de Departament, în urma solicitării Oficiului European de
Luptă Anti – Fraudă, pot participa şi reprezentanţii acestei instituţii comunitare, care au acces
la toate datele şi informaţiile care au stat la baza întocmirii actului de control, în condiţiile
legii.
d.3.) Controlul financiar exercitat de către Ministerul Economiei şi Finanţelor

Activitatea de control financiar exercitat de către Ministerul Economiei şi Finanţelor,

face parte din componenta care include controlul efectuat de către instituţii şi structuri din
sfera Executivului.
Ministerul Economiei şi Finanţelor este organizat şi funcţionează ca organ de
specialitate al administraţiei publice centrale, în subordinea Guvernului, care aplică strategia
şi Programul de guvernare în domeniul economiei şi finanţelor publice, prin reorganizarea
Ministerului Finanţelor Publice şi prin preluarea activităţii economice de la Ministerul
Economiei şi Comerţului, care şi-a încetat existenţa.*19
Potrivit prevederilor legale de organizare şi funcţionare, Ministerul Economiei şi
Finanţelor îşi desfăşoară activitatea, ca fiind o instituţie publică cu rol de sinteză, cu
personalitate juridică, pe baza următoarelor principii:

- coerenţa, stabilitatea şi predictibilitatea în domeniul economiei şi finanţelor;

- armonizarea cadrului normativ naţional cu normele Uniunii Europene;
- perfecţionarea managementului public în legătură cu fondurile publice;
- transparenţa activităţii în domeniul economic şi financiar;
- colaborarea cu partenerii sociali;

*19 Vezi – Ştefan Crăciun – Controlul şi auditul financiar. Expertiza contabilă, Editura Economică, Bucureşti, 2002,p.44-45.

21
 - realizarea unui mediu de afaceri concurenţial şi predictibil.

În vederea îndeplinirii atribuţiilor sale, Ministerul Economiei şi Finanţelor, exercită

următoarele funcţii:
- de strategie, conform căruia asigură elaborarea strategiei de punere în
aplicare a Programului de guvernare în sfera finanţelor publice, precum şi
elaborarea strategiilor şi programelor de creştere economică, precum şi a
politicilor din domeniul economic;
- de reglementare şi sinteză, asigurându-se elaborarea cadrului normativ şi
instituţional în vederea îndeplinirii obiectivelor strategice din domeniul
finanţelor publice, domeniul economic şi din celelalte domenii conexe;
- de reprezentare, în sensul că asigură reprezentarea statului român şi a
Guvernului, pe plan intern şi extern, în domeniul său de activitate;
- de implementare a prevederilor Tratatului de aderare a României la Uniunea
Europeană, pentru domeniul economic şi financiar-fiscal;
- de corelare a politicilor fiscale şi bugetare cu celelalte politici economico-
sociale;
- de coordonare a relaţiilor bugetare cu Uniunea Europeană, precum şi a
contractelor cu structurile comunitare, sub aspect administrativ, în acest
domeniu;
- de administrare a veniturilor statului;
- de contractare şi administrare a datoriei publice;
- de administrare a resurselor financiare derulate prin Trezoreria Statului;
- de exercitare a controlului financiar public intern, inclusiv a auditului intern;
- de ţinere a evidenţei centralizate a bunurilor ce formează domeniul public al
statului;
- de elaborare a cadrului legal în domeniul contabilităţii;
- de coordonare a asistenţei financiare nerambursabile acordate României de
Uniunea Europeană şi statele membre ale acesteia;
-
de coordonarea utilizării asistenţei financiare nerambursabile, acordate
României de Uniunea Europeană prin fondurile de structurare şi coeziune;
- de administrarea financiară a fondurilor PHARE, ISPA şi SAPARD;
- de autoritate de stat prin intermediul căreia se asigură exercitarea
controlului asupra aplicării şi respectării normelor legale în domeniul său
de activitate, precum şi al funcţionării instituţiilor care îşi desfăşoară activitatea în
subordinea sau sub autoritatea sa;
- de autoritate a administraţiei publice centrale, prin care se realizează
elaborarea şi implementarea politicilor în sfera sistemelor de
management şi control la instituţiile publice, precum şi de autoritate de management
şi de organism intermediar pentru programul operaţional sectorial pentru
creşterea competitivităţii economice;
- de administrare a proprietăţii publice aparţinând sectorului de resurse minerale,
naturale sau alte domenii stabilite de lege ca bunuri proprietate publică, prin
operatorii al transportului energiei, al transportului şi stocării ţiţeiului şi a
gazelor economici, aflaţi în subordinea sau autoritatea Ministerului
Economiei şi Finanţelor.
În realizarea funcţiilor sale, Ministerul Economiei şi Finanţelor are diverse şi
complexe atribuţiuni, atât în domeniul finanţelor publice, cât şi în domeniul economiei.
Rămânând în perimetrul finanţelor publice, principalele atribuţii în sfera controlului
financiar exercitat de acest minister, sunt următoarele:

22
 - exercită, prin organele sale de specialitate, controlul utilizării creditelor
bugetare de către instituţiile publice;
- reglementează controlul financiar preventiv şi exercită controlul financiar
preventiv delegat, vizând constituirea şi utilizarea legală şi eficientă a
fondurilor publice;
- efectuează activităţi de inspecţie pentru activitatea proprie a ministerului, la
entităţile aflate în subordinea sau coordonarea ministerului, precum şi la
operatorii economici, care utilizează fonduri europene şi soluţionează
contestaţiile formulate şi depuse de aceştia;
- elaborează strategia şi cadrul normativ general, coordonează şi evaluează
activitatea de audit public intern la nivel naţional, efectuează misiuni de audit
public intern de interes naţional şi în structurile aflate în subordinea sau
autoritatea sa, în condiţiile legii;
- efectuează inspecţii privind respectarea legalităţii atât la nivelul aparatului
propriu, cât şi la nivelul celorlalte instituţii publice, în domeniul său de
activitate;
- coordonează, calcularea, încasarea, plata şi controlul contribuţiei României la
resursele bugetare ale Uniunii Europene, precum şi raportările către
Comunitatea Europeană, în acest domeniu;
- asigură elaborarea şi funcţionarea sistemelor de management şi control
pentru programele operaţionale, în concordanţă cu prevederile Uniunii
Europene, privind derularea instrumentelor structurale şi a altor tipuri de
finanţări nerambursabile comunitare;
- exercită controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi
combaterea oricăror fapte şi acte din domeniul economic, financiar şi vamal,
care au ca efect evaziunea fiscală;
- asigură exercitarea activităţii de inspecţie vamală, activitatea de control
vamal ulterior şi orice alte forme de control legate de respectarea normelor
legale în domeniul vamal.
Din punct de vedere structural, Ministerul Economiei şi Finanţelor, cuprinde un aparat
propriu, reprezentat de Direcţii şi Direcţii generale, unităţi sau autorităţi care sunt organizate
şi funcţionează la nivel de direcţii sau servicii.
În afară de aceste verigi structurale, ministerul are în subordine , autoritate sau în
coordonare un număr însemnat de entităţi şi anume:
a.) entităţi care funcţionează în subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor
a.1. Cu finanţare de la bugetul de stat, care cuprind:
- Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
- Direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene în subordinea cărora
funcţionează administraţiile finanţelor publice municipale,
administraţiile finanţelor publice pentru contribuabili mijlocii,
administraţiile finanţelor publice orăşeneşti şi cele comunale; Direcţia
Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti în subordinea
căreia funcţionează administraţiile finanţelor publice ale sectoarelor
municipiului Bucureşti şi Direcţia generală de administrare a marilor
contribuabili.
- Autoritatea naţională pentru Restituirea Proprietăţilor;
- Comisia Naţională de Prognoză;
- Agenţia Nucleară;
- Comisia centrală pentru stabilirea despăgubirilor şi comisiile speciale
pentru retrocedarea unor bunuri imobile, care au aparţinut cultelor

23
 religioase şi comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor
naţionale din România;
- Agenţia pentru Dezvoltarea Zonelor Miniere;
a.2. Cu finanţare din venituri proprii, cum sunt:
- Inspecţia de stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub
Presiune şi a Instalaţiilor de Ridicat;
- Biroul Român de metrologie Legală.
- Agenţia Naţională pentru Deşeuri Radioactive;
a.3. Cu finanţare din venituri proprii şi subvenţii de la bugetul de stat, din care
face parte:
- Agenţia Română pentru conservarea Energiei;
a.4. Cu finanţare externă şi de la bugetul de stat în care sunt incluse cele două
Unităţi de Management al Proiectului, vizând închiderea minelor sau
dezvoltarea unor zone miniere.

b.) Unităţi care funcţionează în coordonarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, care

cuprind:
- Asociaţia de Standardizare din România;
- Asociaţia de Acreditare din România;
c.) Unităţi care funcţionează sub autoritatea Ministerului Economiei şi Finanţelor,
incluzând societăţile şi companiile naţionale de interes republican (Societatea
Naţională de Gaze Naturale „Romgaz” S.A Mediaş, Societatea Naţională Nuclear -
electrică S.A. Bucureşti etc.)
d.) Activităţi care funcţionează pe lângă acest minister, cum ar fi cele vizând tipărirea
şi difuzarea publicaţiei „Revista Finanţe Publice şi Contabilitate” sau organizarea
examenului pentru dobândirea calităţii de consultant fiscal.
e.) Companii naţionale aflate sub autoritatea Ministerului Economiei şi Finanţelor, la
care acestea exercită calitatea de reprezentant al statului ca şi acţionar.
Din această categorie fac parte:
- Compania Naţională „Imprimeria Naţională” S.A.
- Compania Naţională „Loteria Română” S.A.
Prezentăm în continuare, schematic, organizarea acestor ministere, prin figura
următoare:
Activitatea de control financiar sau forme derivate ale acesteia, sub aspectul teoretic al
noţiunilor, este realizată în cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, de către următoarele
structuri:
- Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern;
- Direcţia de Audit Public Intern;
- Unitatea Centrală de Armonizare a Sistemelor de management Financiar şi
Control;
- Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

d.3.1.) Unitatea Centrală de Armonizare a Auditului Public Intern

Unitatea Centrală de Armonizare a Auditului Public Intern (UCAAPI) este o structură

specializată din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, în subordinea directă a
ministerului, cu menirea de a pune în aplicare obiectivele acestui minister în domeniul
auditului public intern.*20

*20 Vezi – Ştefan Crăciun – Controlul şi auditul financiar. Expertiza contabilă, Editura Economică, Bucureşti, 2002,p.44-45.

24
 U.C.A.A.P.I .este condusă de un director general, numit de ministrul finanţelor, cu
avizul Comitetului pentru Audit Public Intern (C.A.P.I.).

Atribuţiile principale ale U.C.A.A.P.I, stabilite prin dispoziţii legale şi norme date în
aplicarea acestora, sunt următoarele:
- elaborează şi monitorizează aplicarea unei strategii unitare în domeniul
auditului public intern, la nivel naţional;
- elaborează şi dezvoltă cadrul normativ în acest domeniu de activitate;
- asigură implementarea şi dezvoltarea procedurilor auditului public intern,
bazate pe standardele internaţionale, inclusiv manualele de audit intern;
- contribuie la perfecţionarea metodologiei în domeniul riscului managerial;
- elaborează Codul privind conduita etică a auditorului intern;
- acordă avize privind normele metodologice specifice diferitelor sectoare de
activitate în domeniul auditului public intern;
- elaborează şi perfecţionează sistemul de raportare a rezultatelor activităţii de
audit public intern şi elaborează raportul anual, precum şi sinteze pe baza
rapoartelor primite;
- efectuează misiuni de audit public intern de interes naţional cu implicaţii
multisectoriale;
- asigură verificarea respectării normelor, instrucţiunilor, precum şi a Codului
privind conduita etică a auditorului intern de către structurile de audit public
intern, iniţiind, după caz, măsuri corective necesare în colaborare cu
conducătorul entităţii publice respective;
- coordonează acţiunile de angajare şi pregătire profesională a personalului
propriu şi de avizare a numirii sau destituirii şefilor compartimentelor de
audit public intern din entităţile publice;
- cooperează cu autorităţile şi instituţiile de control financiar şi audit public din
ţară şi din străinătate.
Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern este condusă de către un
director general care are în subordine şefi de servicii care coordonează activitatea
următoarelor servicii:
- Serviciul pentru strategie şi metodologie generală;
- Serviciul operaţional de audit public intern;
- Serviciul de coordonare, evaluare şi raportare;
- Secretariatul tehnic al U.L.A.A.P.I.
- Structura organizatorică, competenţele, precum şi responsabilităţile
persoanelor care reprezintă verigile organizatorice, sunt stabilite prin ordinul
ministrului economiei şi finanţelor.

Pe lângă Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern, funcţionează

Comitetul pentru Auditul Public Intern (C.A.P.I), care este un organism cu caracter
consultativ, având rolul de a acţiona în direcţia definirii strategiei şi îmbunătăţirii activităţii de
audit intern în sectorul public.
Sub aspect organizatoric, C.A.P.I, este format din 11 membrii aleşi pe baza ordinului
ministrului finanţelor publice*21, în următoarea componenţă:
- preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din România;
un număr de 2 profesori universitari cu specialitate în domeniul auditului intern;

*21Vezi – O.M.F.P nr. 939/2003, pentru aprobarea listei membrilor C.A.P.I, Publicat în Monitorul Oficial Parte I, nr. 542 din 29 iulie 2003

25
 - specialişti cu înaltă calificare în domeniul auditului intern ( trei persoane);
- directorul general al U.C.A.A.P.I;
- experţi din alte domenii de activitate, din domeniul contabilităţii publice,
juridice şi sisteme informatice – patru persoane.

Atribuţiile principale ale C.A.P.I, pentru realizarea obiectivelor stabilite sunt

următoarele:

- analizează şi dezbate planurile strategice de dezvoltare în domeniul auditului

public intern şi formulează opinii privind perspectivele de dezvoltare a
acestuia;
- dezbate şi emite opinii asupra actului normativ elaborat de U.C.A.A.P.I, în
sfera auditului public intern;
- analizează şi avizează raportul de audit public de interes naţional cu
implicaţii multisectoriale;
- examinează oportunitatea recomandărilor formulate de auditorii interni în
cazul apariţiei unor divergenţe de opinie dintre conducătorul entităţii publice
şi auditorii interni, emiţând o opinie asupra consecinţelor neimplementării
recomandărilor formulate de către aceştia;
- analizează acordurile de cooperare între auditul intern şi cel extern în
legătură cu definirea conceptelor şi întrebuinţarea standardelor în domeniu,
schimbul de experienţă în activitatea de audit, precum şi pregătirea
profesională comună a auditorilor;
- avizează numirea şi revocarea directorului general al U.C.A.A.P.I.

d.3.2.) Direcţia de Audit Public Intern

Direcţia de Audit Public Intern (D.A.P.I) este o structură specializată care face parte
din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, cu rolul de a transpune în practică politica
acestuia în domeniul activităţii de audit intern organizat şi exercitat la nivelul entităţilor
publice, respectiv instituţii publice şi întreprinderi publice.
Direcţia de Audit Public Intern, condusă de un director, include în structura sa:
Serviciul audit public pentru fonduri externe; Serviciul de audit public pentru aparatul propriu
şi Compartimentul de coordonare , evaluare şi raportare pentru activitatea de audit public
intern.
Aceste structuri, precum şi coordonarea acestora îşi desfăşoară activitatea în
conformitate cu prevederile legale de organizare şi funcţionare a Ministerului Economiei şi
Finanţelor.
Principalele atribuţii ale Direcţiei de Audit Public Intern sunt următoarele:
- elaborează programul planului anual de audit public intern;
- efectuează, potrivit programului aprobat, misiuni de audit public intern, în
vederea evaluării sistemelor de management financiar şi de control intern ale
entităţilor publice;
- întocmeşte, periodic, rapoarte legate de principalele constatări rezultate din
misiuni de audit efectuate, iar la finele anului, întocmeşte raportul pentru
întreaga activitate desfăşurată;
- efectuează informări către U.C.A.A.P.I, în legătură cu recomandările
neînsuşite de către conducătorul entităţii publice auditate, ca şi asupra
consecinţelor ce decurg din aceasta;
26
 - creează, actualizează şi menţin bazele de date privind activitatea proprie.

d.3.3.) Unitatea Centrală de Armonizare a Sistemului de Management

Financiar şi Control

Unitatea Centrală de Armonizare a Sistemelor de Management Financiar şi Control

este o structură în cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor, care s-a organizat şi
funcţionează la nivel de direcţie generală, cuprinzând Corpul Controlorilor Delegaţi, aşa cum
s-a reglementat prin Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999, privind controlul intern şi controlul
financiar preventiv, republicată.
Controlorii delegaţi ai Ministerului Economiei şi Finanţelor îşi dobândesc această
calitate prin concurs sau examen, în condiţiile respectării unor cerinţe şi supunându-se
incompatibilităţilor prevăzute de lege.
Funcţia de controlor delegat este incompatibilă ca orice altă funcţie publică sau privată
cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul universitar.
Controlorii delegaţi îşi desfăşoară activitatea la sediul instituţiilor publice, la care au
fost numiţi şi numai asupra operaţiunilor care se înscriu în condiţiile fixate prin ordinul de
numire.
Celelalte operaţiuni prin care sunt afectate fonduri publice şi / sau patrimoniul public,
întră în sfera competenţelor controlului financiar preventiv propriu (intern).
Principalele atribuţiuni ale controlorilor financiari delegaţi sunt următoarele:
- exercitarea controlului financiar preventiv delegat, potrivit actelor normative
în vigoare, cu normele metodologice date în aplicarea acestora şi cu ordinul
de numire în funcţie;
- supravegherea organizării, ţinerii, actualizării şi raportării angajamentelor;
- elaborarea de avize cu caracter consultativ, la solicitarea ordonatorilor
principali de credite al instituţiei publice, unde se exercită controlul financiar
preventiv;
- monitorizarea şi îndrumarea metodologică a efectuării controlului financiar
preventiv propriu;
- întocmirea şi transmiterea de rapoarte controlorului financiar – şef, în
legătură cu situaţia angajamentelor efectuate, avizelor acordate, a intenţiilor
şi refuzurilor de viză, precum şi în ceea ce priveşte avizele cu caracter
consultativ şi alte aspecte legate de efectuarea operaţiunilor financiare din
cadrul instituţiei publice, unde este organizat controlul financiar preventiv
delegat.
Controlorii financiari delegaţi examinează operaţiunile economice aflate în
competenţa lor, numai după ce acestea au fost supuse controlului financiar preventiv propriu.
În cazul în care există operaţiuni economice refuzate la viza de control financiar
preventiv propriu (intern), acesta nu se mai supune controlului financiar preventiv delegat.
Controlorii financiari delegaţi au un rol activ în realizarea atribuţiunilor de serviciu,
fiind obligaţi să sesizeze şi să informeze în scris ordonatorul de credite în legătură cu
acordarea vizei de C.F.P.P (intern), pentru operaţiunile care nu întrunesc condiţiile de
legalitate şi regularitate.
Toate operaţiunile care fac obiectul controlului financiar preventiv delegat, sunt
prezentate spre aprobarea ordonatorului de credite numai dacă, în prealabil s-a exercitat
această formă de control, prin acordare sau refuzul de viză, care se formulează în scris, pe un
formular tipizat, cu semnătura şi sigiliul personal al controlului delegat competent.
Activitatea controlorilor financiari delegaţi se desfăşoară la sediul instituţiei publice
unde se exercită controlul financiar preventiv delegat, cu respectarea unor termene rezonabile

27
(trei zile), astfel, încât, să nu fie perturbată efectuarea în termen şi condiţii corespunzătoare a
operaţiunilor ai cărei proiecte se supun acestei forme de control.
În situaţii excepţionale, termenul de efectuare a controlului financiar preventiv delegat
poate fi prelungit cu maximum cinci zile lucrătoare, ocazie cu care se informează controlorul
financiar – şef şi ordonatorul principal de credite.
Pe parcursul exercitării controlului financiar preventiv delegat, dacă se constată
inexistenţa cel puţin a unui element de fond înscris în lista de control şi cu alte cuvinte,
operaţiunea nu îndeplineşte condiţiile de legalitate sau regularitate şi, după caz, de încadrare
în limitele şi destinaţia creditelor bugetare şi / sau de angajament, controlorul financiar refuză
acordarea vizei şi comunică ordonatorului principal motivul pentru care operaţiunea nu poate
fi efectuată.
O copie după textul comunicării privind refuzul de viză se transmite şi controlorului
financiar – şef, iar decizia de neacordare a vizei se consemnează în Registrul operaţiunilor
prezentate la viza de control financiar preventiv.
În situaţia în care ordonatorul principal de credite consideră că operaţiunea poate fi
efectuată, solicită în scris controlorului delegat, acordarea vizei, prezentând argumentele
corespunzătoare de legalitate şi regularitate.
În lipsa acestei manifestări de voinţă, operaţiunea se consideră retrasă de la viză, iar
actele justificative se restituie compartimentului de specialitate care a iniţiat operaţiunea în
cauză.
În cazul în care argumentele ordonatorului de credite sunt acceptate de către
controlorul financiar delegat, acesta acordă viza pentru desfăşurarea operaţiunii.
Dacă argumentele prezentate se dovedesc a fi neîntemeiate sau insuficiente,
controlorul financiar delegat aduce la cunoştinţa ordonatorului de credite refuzul de viză şi
restituie sub semnătură actele justificative compartimentelor de specialitate.
Existenţa unor situaţii complexe, fac posibilă constituirea unei comisii neutre de către
controlorul financiar – şef, la solicitarea controlorului financiar competent, în scopul
pronunţării unei opinii neutre.
Operaţiunile refuzate la viză, cu excepţia celor în care sunt depăşite creditele bugetare
sau de angajamente, se pot efectua numai pe răspunderea ordonatorului principal de credite.
Actul de decizie al acestuia, prin care se dispune efectuarea operaţiunii pe proprie răspundere,
trebuie adusă la cunoştinţa compartimentului de audit intern şi controlului financiar delegat,
care consemnează acest fapt în Registrul privind operaţiunile prezentate la viza de control
financiar preventiv.
În continuare, procedurile instituie în sarcina controlorului delegat, obligativitatea
informării operaţiunilor refuzate la viză şi executate pe răspunderea ordonatorului de credite,
prin intermediul raportărilor lunare, transmise controlorului financiar – şef, precum şi Curtea
de Conturi cu ocazia efectuării controalelor financiare ulterioare la finele sau pe parcursul
exerciţiilor financiare, la entităţile aflate în competenţele de control ale acestei instituţii.

d.3.4.) Agenţia Naţională de Administrare Fiscală

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este o instituţie publică cu personalitate

juridică, care funcţionează ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale, în
subordinea Ministerului Economiei şi Finanţelor, finanţată de la bugetul de stat.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală este condusă de un preşedinte cu rang de
secretar de stat, numit prin decizie a primului – ministru, care în exercitarea atribuţiilor sale,
emite ordine, în condiţiile legii.

28
 Preşedintele instituţiei are calitatea de ordonator secundar de credite, în afară de Garda
Financiară şi Autoritatea Naţională a Vămilor, şi exercită această calitate pentru Agenţia
Naţională de Administrare Fiscală – aparatul propriu, al direcţiilor generale ale finanţelor
publice judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi pentru Direcţia generală de
administrare a marilor contribuabili.
În conformitate cu normele legale în vigoare *22 , Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală are următoarele obiective principale:
- colectarea veniturilor bugetului de stat, reprezentând impozite, taxe şi alte
venituri ale bugetului de stat, precum şi a veniturilor bugetului asigurărilor
sociale de stat, bugetul asigurărilor pentru şomaj, bugetului Fondului naţional
unic de asigurări sociale de sănătate, cu titlu de contribuţii de asigurări
sociale, contribuţia de asigurări pentru şomaj, contribuţia pentru asigurări de
sănătate, contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli
profesionale, datorate de către contribuabili;
- aplicarea unitară a prevederilor legale privind impozitele, taxele, contribuţiile
sociale şi alte venituri bugetare, în domeniul său de activitate;
- exercitarea atribuţiilor legale prin aplicarea unui tratament echitabil tuturor
contribuabililor;
- implementarea în materie vamală a măsurilor specifice rezultate din
Programul de guvernare şi din legislaţia vamală;
- asigurarea asistenţei contribuabililor în scopul îmbunătăţirii nivelului de
informare al acestora şi aplicarea unitară a legislaţiei fiscale şi bugetare;
Pentru îndeplinirea obiectivelor de mai sus, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală
are, în principal, următoarele atribuţii:
- asigură aplicarea corectă, unitară şi nediscriminatorie a legislaţiei fiscale;
- elaborează şi avizează proiectele de acte normative care conţin prevederi
referitoare la administrarea veniturilor bugetare, proceduri de administrare a
impozitelor, taxelor, contribuţiilor sociale şi a celorlalte venituri bugetare
pentru care este competentă;
- participă împreună cu direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului
Economiei şi Finanţelor la elaborarea proiectelor de acte normative privind
stabilirea veniturilor bugetare;
- exercită controlul operativ şi inopinat privind prevenirea, descoperirea şi
combaterea oricăror acte şi fapte din domeniul economic, financiar şi vamal,
care au ca efect evaziunea fiscală;
- exercită activitatea de inspecţie vamală, activitatea de control vamal ulterior
şi orice altă formă de control specific în legătură cu aplicarea şi respectarea
reglementărilor în vigoare în domeniul vamal;
- are reprezentanţi permanenţi la Misiunea României pe lângă Uniunea
Europeană sau în cadrul altor organisme internaţionale, care asigură legătură
operativă pe probleme vamale;-
- aplică în domeniul vamal, măsurile specifice rezultate din programele
guvernamentale şi din reglementările vamale şi alte dispoziţii aplicabile
mărfurilor aflate sub supraveghere vamală sau supuse controlului vamal;

*22 Vezi H.G. nr. 495/2007, privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Publicată în Monitorul
Oficial , Partea I, nr. 382 din 6 iunie 2007

- aplică prevederile privind Codul vamal al României şi ale altor acte

normative referitoare la acesta;

29
- aplică prevederile legale prin care se transpun directivele Comisiei Europene
privind originea preferenţială şi nepreferenţială a mărfurilor şi elaborează
metodologii pentru aplicarea regulilor de origine preferenţiale cuprinse în
protocoalele de reguli de origine la acordurile încheiate de Uniunea
Europeană;
- asigură aplicarea prevederilor cu caracter vamal şi fiscal din acordurile,
convenţiile şi tratatele internaţionale la care România este parte;
- urmăreşte aplicarea corectă a regulilor de interpretare a Nomenclaturii
sistemului armonizat şi de evaluare în vamă a mărfurilor, precum şi a
prevederilor actelor normative referitoare la taxele vamale, taxa pe valoarea
adăugată, accize şi alte drepturi vamale;
- exercită controlul financiar, privind respectarea disciplinei economico-
financiare şi a modului de administrare şi gestionare a mijloacelor materiale
şi a fondurilor financiare de către operatorii economici la care statul, direct
sau printr-o instituţie ori autoritate publică, are calitatea de acţionar;
- administrează depunerea de către plătitori a declaraţiilor de impunere la
impozite, taxe, contribuţii sociale şi alte venituri bugetare, potrivit legii,
precum şi evidenţa plăţilor efectuate;
- iniţiază şi desfăşoară acţiuni legale în cazul neconformării contribuabililor în
îndeplinirea obligaţiilor declarative şi de plată;
- elaborează şi aplică procedurile de impunere pentru persoanele juridice şi
persoanele fizice, conform dispoziţiilor legale;
- elaborează şi aplică procedurile referitoare la circulaţia produselor accizabile
în regim suspensiv;
- elaborează şi aplică procedurile privind evidenţa contribuabililor, gestiunea
dosarului fiscal şi a cazierului fiscal;
- elaborează şi pune la dispoziţie, personalului său materiale informative,
referitoare la aplicarea legislaţiei specifice fiecărui domeniu propriu de
activitate;
- urmăreşte încurajarea conformării voluntare a contribuabililor prin
dezvoltarea serviciilor oferite acestora, menite să le faciliteze îndeplinirea
obligaţiilor fiscale;
- elaborează proceduri, privind activitatea de asistenţă şi informare a
contribuabililor şi asigură implementarea unitară a acestora la nivelul tuturor
unităţilor fiscale teritoriale;
- îndrumă contribuabilii în aplicarea legislaţiei fiscale şi a prevederilor
convenţiilor de evitare a dublei impuneri prin intermediul structurilor de
administrare teritoriale;
- asigură informarea contribuabililor privind drepturile şi obligaţiile fiscale
prin elaborarea de materiale informative;
- elaborează, cu avizul direcţiilor de specialitate din cadrul Ministerului
Economiei şi Finanţelor, conţinutul şi modelele formularelor şi imprimatelor
tipizate utilizate pentru administrarea veniturilor, precum şi instrucţiunile de
completare a acestora;
- asigură, potrivit legii, tipărirea formularelor şi imprimatelor tipizate utilizate
în domeniul său de activitate;
- elaborează şi aplică procedurile privind plata voluntară şi stabilirea
mijloacelor de plată, împreună cu direcţiile de specialitate din cadrul
Ministerului Economiei şi Finanţelor;
- elaborează şi aplică, prin organele abilitate, proceduri privind alte modalităţi
de stingere a obligaţiilor bugetare pentru care este competentă;

30
- elaborează şi aplică metodologii de gestiune a arieratelor bugetare şi
monitorizează recuperarea acestora;
- coordonează, îndrumă şi verifică modul de respectare a procedurilor de
administrare, a legislaţiei fiscale şi a legislaţiei contribuţiilor sociale de către
structurile de administrare, prin efectuarea de acţiuni de monitorizare şi
revizie a activităţii desfăşurate de acestea;
- participă la estimarea veniturilor bugetare pe care le administrează şi face
propuneri privind nivelul veniturilor ce pot fi colectate de la contribuabili, pe
baza datelor proprii, a indicatorilor macroeconomici, a politicilor fiscale şi a
legislaţiei în vigoare, privind impozitele, taxele, contribuţiile sociale şi alte
venituri bugetare;
- furnizează Ministerului Economiei şi Finanţelor, informaţii necesare
fundamentării, estimării veniturilor ce pot fi colectate de la contribuabili;
- repartizează la nivel teritorial, programul de încasări ale veniturilor bugetului
general consolidat; analizează permanent modul de realizare a veniturilor
bugetare pentru care este competentă, stabilind măsurile necesare pentru
încadrarea acestora în nivelurile stabilite potrivit legii;
- furnizează structurilor de specialitate, ale Ministerului Economiei şi
Finanţelor, informaţiile necesare fundamentării calculului contribuţiei
României la bugetul Uniunii Europene;
- soluţionează contestaţiile împotriva actelor administrative fiscale, în
condiţiile legii;
- propune şi elaborează strategii de dezvoltare, precum şi soluţii de reformă în
domeniul administrării veniturilor bugetare pentru care este competentă,
potrivit legii;
- introduce şi promovează metode moderne de înregistrare fiscală, declarare şi
plată a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, bazate pe utilizarea mijloacelor
de comunicare electronice;
- urmăreşte realizarea unui management eficient şi coerent al administrării
fiscale, având ca scop, menţinerea unei administrări fiscale unitare, stabile şi
armonizate;
- asigură aplicarea prevederilor cu caracter fiscal din convenţiile şi tratatele
internaţionale la care România este parte;
- încheie şi derulează convenţii şi proiecte de colaborare cu organisme şi
instituţii internaţionale în domeniul său de activitate, conform mandatului
acordat;
- iniţiază măsuri pentru dezvoltarea cooperării internaţionale în domeniul său
de activitate;
- colaborează cu direcţiile de specialitate din cadrul Ministerului Economiei şi
Finanţelor pe linia integrării europene;
- asigură desfăşurarea în bune condiţii a activităţii de cooperare internaţională
în domeniul său de activitate;
- asigură un dialog constructiv cu parametrii sociali, în spiritul respectului
reciproc şi în conformitate cu principiile şi standardele europene, în vederea
asigurării eficienţei activităţii, stabilităţii şi solidarităţii sociale;
- elaborează, monitorizează şi implementează sistemul de comunicare internă
şi externă şi cadrul comunicaţional în scopul susţinerii activităţii sale;
- reprezintă statul în faţa instanţelor şi a organelor de urmărire penală, ca
subiect de drepturi şi obligaţii, privind raporturile juridice fiscale şi alte
activităţi ale agenţiei, direct sau prin direcţiile generale ale finanţelor publice
judeţene şi a municipiului Bucureşti, în baza mandatelor transmise;
31
 renunţarea la drepturile statului în litigiile care au legătură cu raporturile
juridice fiscale, poate fi formulată de organele fiscale numai cu acordul
Guvernului; renunţarea la calea de atac se va face conform procedurii
stabilite prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare
Fiscală;
- exercită funcţia de audit public intern, în condiţiile legii;
- aplică legislaţia în domeniul resurselor umane – recrutare, angajare, avansare,
promovare, mobilitate, sancţionare şi încetare a raporturilor de muncă /
serviciu, respectiv salarizare a personalului din autoritatea sa;
- elaborează şi derulează programe de perfecţionare profesională a
personalului din cadrul agenţiei , la nivel central şi la nivelul structurilor de
administrare prin Şcoala de Finanţe Publice şi Vamă şi alte organisme
specializate în acest domeniu;
- asigură prin sistemul de management al performanţei şi dezvoltare
profesională, formarea unui corp al funcţionarilor publici profesionişti, onest,
stabil şi eficient în scopul creării unei organizaţii moderne, flexibile,
funcţionale şi eficiente în condiţiile legii;
- exercită controlul financiar preventiv propriu, în scopul constituirii şi
utilizării legale şi eficiente a fondurilor publice;
- elaborează şi fundamentează proiectul bugetului de cheltuieli al agenţiei -
aparat propriu şi direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene, a
municipiului Bucureşti şi Direcţia generală de administrare a marilor
contribuabili, precum şi programul de investiţii şi achiziţii publice, pe care le
transmite Ministerului Economiei şi Finanţelor, în vederea cuprinderii în
bugetul centralizat al acestuia;
- deschide creditele necesare pentru cheltuielile fiecărui ordonator terţiar de
credite în cadrul fiecărui exerciţiu bugetar;
- coordonează şi îndrumă metodologic, prin structurile de specialitate din
cadrul aparatului propriu al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care
au corespondent în cadrul tuturor unităţilor subordonate, întreaga lor
activitate;
- asigură, potrivit legii, tipărirea formularelor şi imprimatelor tipizate, utilizate
în activitatea fiscală;
- elaborează şi implementează strategia de dezvoltare informatică a Agenţiei
Naţionale de Administrare Fiscală, în colaborare cu Direcţia generală a
tehnologiei informaţiei din cadrul Ministerului Economiei şi Finanţelor;
- elaborează, implementează, menţine şi dezvoltă sistemul informatic în
domeniul său de activitate;
- elaborează strategia de comunicare, coordonează şi monitorizează sistemul
de comunicare internă şi externă în cadrul comunicaţional, în scopul
asigurării principiului unităţii de imagine a Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală şi a unităţilor sale subordonate;
- asigură asistenţa pentru recuperarea în România de la persoane fizice şi
persoane juridice a creanţelor bugetare stabilite într-un stat membru al
Uniunii Europene, precum şi recuperarea de către alt stat membru al Uniunii
Europene de la persoane fizice şi persoane juridice a creanţelor bugetare
stabilite în România, potrivit atribuţiilor stabilite prin Codul de procedură
fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- iniţiază şi participă la negocierile pentru elaborarea unor convenţii bilaterale
în materie de recuperare a creanţelor bugetare;

32
 - organizează activitatea de monitorizare a recuperării creanţelor bugetare prin
aplicarea măsurilor prevăzute de lege;
- organizează activitatea privind publicarea pe pagina de internet a
Ministerului Economiei şi Finanţelor – Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală, în condiţiile legii, a contribuabililor care înregistrează obligaţii
bugetare restante;
- organizează activitatea de înscriere în Arhiva Electronică de Garanţii Reale
Mobiliare a creanţelor fiscale ale contribuabililor pentru care s-au emis titluri
executorii;
- elaborează cadrul legal, aplică şi monitorizează administrarea
contribuabililor;
- organizează activitatea de valorificare a bunurilor confiscate sau intrate,
potrivit legii, în proprietatea privată a statului, precum şi a bunurilor
sechestrate în cadrul procedurii de executare silită, potrivit legii;
- asigură extinderea şi diversificarea schimbului de informaţii cu alte instituţii
în ţară şi din alte state;
- analizează şi evaluează informaţiile fiscale pe care le deţine şi acţionează
pentru obţinerea de informaţii noi, din diverse surse, în vederea identificării
atât a unor potenţiale riscuri fiscale, cât şi a contribuabililor care prezintă risc
ridicat din punctul de vedere al administrării fiscale;
- asigură cooperarea administrativă şi efectuarea schimbului de informaţii
fiscale dintre administraţia fiscală română şi administraţiile fiscale ale
celorlalte state membre ale Uniunii Europene şi ale statelor cu care România
are încheiate convenţii de evitare a dublei impuneri, cu privire la impozitele
directe şi indirecte;
- emite acte administrative în vederea soluţionării cererilor contribuabililor,
referitoare la reglementarea unor situaţii fiscale de fapt viitoare sau la
stabilirea condiţiilor şi modalităţilor în care urmează să fie determinate, pe
parcursul unei perioade fixe, preţurile de transfer, în cazul tranzacţiilor
efectuate între persoane afiliate;
- acţionează pentru anticiparea căilor, metodelor şi mijloacelor utilizate de
contribuabili în scopul sustragerii de la plata sumelor datorate bugetelor
administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi pentru
prevenirea, descoperirea şi combaterea evaziunii fiscale;
- efectuează acţiuni de control financiar la operatorii economici la care statul,
direct sau printr-o autoritate publică, are calitatea de acţionar;
- verifică bazele de impunere, legalitatea şi conformitatea declaraţiilor fiscale,
corectitudinea şi exercitarea îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili,
precum şi modul în care aceştia respectă prevederile legislaţiei fiscale şi
contabile, stabileşte diferenţe privind obligaţiile de plată, cât şi accesoriile
aferente acestora;
- aplică, în calitate de furnizor, împreună cu organele sale subordonate,
legislaţia în domeniul ajutorului de stat;
- efectuează inspecţii privind respectarea legalităţii, atât la nivelul aparatului
propriu, cât şi la nivelul unităţilor subordonate , în domeniul său de activitate;
- propune strategii de dezvoltare pe termen mediu şi lung precum şi soluţii de
reformă în domeniul administrării fiscale.
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, îndeplineşte orice alte atribuţii şi are toate
competenţele cu privire la activitatea de administrare a veniturilor bugetare, cu excepţia
cazurilor în care legea prevede altfel.

33
 În exercitarea atribuţiilor sale, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, colaborează
cu ministerele şi autorităţile administraţiei publice centrale, autorităţile administraţiei publice
locale, cu alte instituţii publice, precum şi cu persoane juridice şi fizice şi alte entităţi.
În îndeplinirea atribuţiilor mai sus prezentate, Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală este abilitată să exercite nemijlocit inspecţia fiscală, controlul financiar, controlul
operativ şi inopinat şi controlul vamal, potrivit reglementărilor legale în vigoare.
De asemenea, organele de control pot dispune măsuri pentru intrare în legalitate şi să
aplice sancţiuni potrivit prevederilor legale.
Prin organele sale abilitate, această instituţie are şi responsabilităţi legate de urmărirea
şi recuperarea ajutorului de stat acordat ilegal sau utilizat abuziv, conform competenţelor,
precum şi de aplicare a modalităţilor de executare silită şi a măsurilor asiguratorii, potrivit
normelor legale în vigoare.
Nu în ultimul rând, Agenţia naţională de Administrare Fiscală, poate să stabilească
orice alte măsuri, în condiţiile legii, inclusiv solicitarea de la celelalte autorităţi ale
administraţiei publice, instituţii publice, operatori economici, instituţii de audit şi de la alte
persoane, datele şi informaţiile necesare în vederea realizării atribuţiilor, cu păstrarea
confidenţialităţii acestora.

Structurile de control financiar – fiscal, din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare

Fiscală sunt reprezentate prin:

- Direcţia de Control Financiar;

- Direcţia Generală de Coordonare a Inspecţiei Fiscale;
- Direcţia Antifraudă Fiscală.

d.3.4.1.)Direcţia de Control Financiar

Direcţia de Control Financiar, exercită controlul financiar, atât prin aparatul propriu,
cât şi prin structurile subordonate, aparţinând Direcţiilor Generale ale Finanţelor Publice
judeţene, a municipiului Bucureşti şi a Direcţiei Generale de Administrare a Marilor
Contribuabili din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Controlul are un caracter programat şi se efectuează în baza unor programe anuale,
trimestriale şi lunare, aprobate de preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Subiecţii de control sunt reprezentaţi de regiile autonome, societăţi şi companii
naţionale, precum şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, care sunt
selectate pentru a fi supuse controlului financiar pe baza următoarelor criterii:
- importanţa agentului economic;
- situaţia economico-financiară a agentului economic;
- facilităţi acordate (ajutor de stat , credite interne sau externe cu garanţia
statului, fonduri comunitare, fonduri de cofinanţare,etc.)
De regulă, la întreprinderile economice din sectorul public, activitatea de control
financiar precede inspecţia fiscală.

În exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 5 din Legea nr. 30 /1991 *23 cu modificările
şi completările ulterioare, principalele obiective ale controlului financiar sunt:
- modul de respectare a disciplinei economico-financiare şi de realizare a prevederilor
din bugetul de venituri şi cheltuieli;
- modul de administrare şi gestionare a mijloacelor materiale şi a fondurilor financiare;

34
 - modul de utilizare a ajutorului de stat ( subvenţii, alocaţii, credite cu garanţia statului,
fonduri, facilităţi etc.)potrivit destinaţiei prevăzută de lege;
- exactitatea şi realitatea înregistrărilor în evidenţele tehnico – operative şi contabile,
stabilirea corectă şi integrală a obligaţiilor financiare şi fiscale, faţă de stat;
- calitatea managementului.
Constatările rezultate, în funcţie de existenţa sau inexistenţa abaterilor, după caz,
natura abaterilor şi domeniul controlat (fiscal sau patrimonial) sunt consemnate în următoarele
acte de control:
- proces – verbal de control financiar;
- proces – verbal intermediar;
- proces – verbal de combatere şi sancţionare a contravenţiilor;
- notă de constatare;
- notă unilaterală;
- notă de prezentare;
- raport de inspecţie fiscală.
Procedura de control financiar, drepturile şi obligaţiile reciproce ale organelor de
control şi reprezentanţilor legali ai entităţilor verificate, precum şi modul de soluţionare a
plângerilor formulate împotriva procesului – verbal de control, sunt reglementate în detaliu
prin Norme metodologice. *24
În exercitarea atribuţiilor de control, persoanele împuternicite din cadrul Direcţiei de Control
Financiar, emit o „Dispoziţia obligatorie”, care se transmite reprezentantului legal al agentului
economic verificat, care cuprinde măsurile stabilite în sarcina acestuia, precum şi termenele
până la care este obligat să comunice organului de control financiar asupra modului de
aducere la îndeplinire.
Dispoziţia obligatorie se întocmeşte de către organul de control financiar, se avizează
de şeful de serviciu şi se aprobă de conducătorul structurii de control financiar.
Neîndeplinirea măsurilor dispuse, în condiţiile şi la termenele stabilite de către
organele de control financiar, atrage după sine sancţionarea celor vinovaţi pentru inacţiunea
lor.
În cazul constatărilor privind săvârşirea unor fapte de natură penală, organul de control
întocmeşte un proces – verbal de control financiar separat, care va fi înaintat organelor
abilitate ale statului, pentru continuarea cercetărilor.

d.3.4.2.) Direcţia Generală de Coordonare a Inspecţiei Fiscale

Direcţia Generală de Coordonare a Inspecţiei Fiscale este o structură din subordinea

Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi care prin cele două verigi din subordine şi
anume: Direcţia de Informaţii Fiscale şi Direcţia de Inspecţie Fiscală, efectuează inspecţia
fiscală asupra contribuabililor, potrivit competenţelor legale.*25

*23 Vezi Legea nr. 30/1991, privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare, Publicată în Monitorul Oficial ,
Partea I, nr.64 din 27 martie 1991, cu modificările şi completările ulterioare.
*24 Vezi Ordinul nr. 899/2005, privind aprobarea Normelor metodologice pentru aparatul de control financiar al statului din cadrul Ministerului
Finanţelor Publice, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 604 din 13 iulie 2005.
*25 Vezi Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Publicată în
Monitorul Oficial , Partea I nr. 513 din 31 iulie 2007.

În profil teritorial, inspecţia fiscală se organizează şi se exercită la nivelul Direcţiilor

Generale ale Finanţelor Publice Judeţene şi verigile structurale din subordine şi anume,
Administraţia Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii şi Administraţiile Finanţelor
Publice ale Municipiilor.

35
 Activitatea de inspecţie fiscală la nivelul Direcţiilor Generale din Judeţe, coordonează
structurile din subordine în acest domeniu şi efectuează inspecţii fiscale la contribuabilii mici
din judeţ.
Activitatea de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiilor Finanţelor Publice pentru
Contribuabilii Mijlocii, realizează inspecţii fiscale la contribuabilii mijlocii din judeţ şi
municipii.
În sfârşit, activitatea de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Finanţelor Publice a
municipiilor, verifică contribuabilii mici din sfera acestor unităţi administrativ – teritoriale.
Inspecţia fiscală are ca obiectiv verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor
fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor financiar – fiscale, de către
contribuabili, conformării la prevederile legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea şi / sau
stabilirea bazelor de impunere, precum şi stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată şi a
accesoriilor aferente acestora.
Persoanele supuse inspecţiei fiscale sunt subiectele raportului juridic fiscal, respectiv,
contribuabilii, precum şi alte persoane care dobândesc obligaţii de stabilire, reţinere şi plată a
impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat.
În exercitarea atribuţiilor legale, organele fiscale au fost autorizate cu următoarele
prerogative:
- constatarea şi investigarea fiscală a actelor şi faptelor rezultate din activitatea
contribuabilului supus inspecţiei sau altor persoane, vizând legalitatea şi
conformitatea declaraţiilor fiscale, corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii
obligaţiilor fiscale, în scopul identificării unor noi elemente relevante, pentru
aplicarea legislaţiei fiscale;
- analizarea şi evaluarea informaţiilor fiscale, pentru confruntarea declaraţiilor
fiscale cu informaţiile proprii sau din alte surse;
- sancţionarea, potrivit legii, a faptelor constatate concomitent cu dispunerea
de măsuri pentru prevenirea şi combaterea abaterilor de la prevederile
legislaţiei fiscale.
În scopul exercitării atribuţiunilor legate de efectuarea inspecţiei fiscale, organele
fiscale vor proceda astfel:
- examinează documentele din dosarul fiscal al contribuabilului;
- verifică concordanţa dintre datele cuprinse în declaraţiile fiscale cu cele
reflectate în contabilitatea contribuabilului;
- discută constatările şi solicită, după caz, explicaţii scrise de la reprezentanţii
legali ai contribuabililor sau împuterniciţii acestora;
- solicită informaţii de natură fiscală de la terţi;
- stabilesc în mod corect şi exact baza de impunere, diferenţele în plus sau în
minus faţă de creanţa fiscală declarată şi / sau stabilită, după caz, la
momentul începerii inspecţiei fiscale;
- stabilesc diferenţe de obligaţii fiscale de plată, împreună cu obligaţiile fiscale
accesorii, aferente acestora;
- verifică locurile unde se desfăşoară activităţi generatoare de venituri
impozabile;
- dispun măsuri asiguratorii în condiţiile legii;
- efectuează investigaţii fiscale;
- aplică sancţiuni în concordanţă cu prevederile legale;
- aplică sigilii asupra bunurilor supuse inspecţiei fiscale, întocmind în acest
sens proces-verbal.
Inspecţia fiscală exercitată de structurile de control, sub aspectul sferei de cuprindere,
îmbracă două forme şi anume:

36
 - inspecţia fiscală generală, care reprezintă activitatea de verificare a tuturor
obligaţiilor fiscale ale unui contribuabil, pe o anumită perioadă determinată;
- inspecţia fiscală parţială, constituie activitatea de verificare a unor sau mai
multor obligaţii fiscale, pe o perioadă de timp determinată.
În ceea ce priveşte procedeele de inspecţie fiscală utilizate, aceste pot avea caracter
inopinat sau încrucişat. În primul caz, activitatea de verificare poate fi faptică şi documentară,
fiind declanşată în urma unei sesizări, privind existenţa unor abateri de la reglementările
fiscale, fără înştiinţarea prealabilă a contribuabilului.
Cât priveşte controlul încrucişat, aceasta constă în verificarea documentelor şi
operaţiunilor impozabile ale contribuabilului, în corelaţie cu cele deţinute de alte persoane.
Această formă de control încrucişat, poate fi şi inopinat.
Indiferent de natura verigilor organizatorice care-l exercită(nivel central şi teritorial),
inspecţia fiscală se realizează în strictă corelaţie cu drepturile şi obligaţiile contribuabililor
reglementate prin dispoziţiile legale în vigoare.*26
Drepturile contribuabililor pe timpul desfăşurării inspecţiei fiscale se referă la:
- dreptul de a fi înştiinţat despre acţiunea de inspecţie fiscală;
- dreptul de a fi verificat numai pentru impozitele, taxele şi contribuţiile aflate în
cadrul termenului de prescripţie;
- dreptul de a solicita modificarea datei de începere a controlului;
- dreptul de a fi verificat o singură dată pentru fiecare impozit, taxă sau contribuţie
socială şi pentru fiecare perioadă supusă verificării/ impozitării;
- dreptul de a solicita legitimarea organelor de inspecţie fiscală;
- dreptul contribuabilului ca activitatea acestuia să fie cât mai puţin afectată pe timpul
desfăşurării inspecţiei fiscale;
- dreptul de a fi primul solicitat pentru a furniza informaţii;
- dreptul de a refuza furnizarea de informaţii;
- dreptul de a beneficia de asistenţă de specialitate;
- dreptul de a fi protejat pe linia secretului fiscal;
- dreptul de a primi o dovadă scrisă în cazul reţinerii unor documente de către organele
de inspecţie fiscală;
- dreptul de a cunoaşte rezultatele inspecţiei fiscale;
- dreptul de a contesta decizia de impunere emisă în urma inspecţiei fiscale.
Faţă de aceste drepturi garantate prin lege, contribuabilii, pe parcursul inspecţiei
fiscale, trebuie să respecte mai multe obligaţii şi anume:
- obligaţia de a permite accesul organului de inspecţie în incintele de afaceri ale
contribuabilului;
- obligaţie de a asigura un spaţiu adecvat şi logistica necesară desfăşurării inspecţiei
fiscale;
- obligaţia de a pune la dispoziţia organului de inspecţie fiscală toate documentele care
stau la baza calculării impozitelor datorate;
- obligaţia de a colabora la desfăşurarea inspecţiei fiscale;
- obligaţia de a conduce, a păstra şi a arhiva evidenţele contabile şi fiscale într-un mod
adecvat şi de a le păstra la domiciliul fiscal sau la sediile secundare ale contribuabilului, după
caz;

*26 Vezi – Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 713/2004, privind aprobarea „Cartea drepturilor şi obligaţiilor
contribuabililor pe timpul desfăşurării inspecţiei fiscale, Publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 977 din 25 octombrie 2004.

- obligaţia prezentării la sediul organului fiscal;

- obligaţia de a îndeplini măsurile dispuse de organul de inspecţie fiscală;

37
 - obligaţia de a plăti diferenţele de impozite, taxe, contribuţii sociale, stabilite cu
ocazia inspecţiei fiscale, precum şi dobânzile şi penalităţile de întârziere aferente acestora.
Organele de control fiscal din aparatul central şi teritorial îşi desfăşoară activitatea cu
respectarea strictă a prevederilor Codului de Procedură Fiscală, referitoare la competenţa
teritorială, avizul de inspecţie, locul inspecţiei fiscale, durata acesteia, desfăşurarea inspecţiei
fiscale, precum şi actele de inspecţie fiscală.
Prezentăm mai jos, în mod succint, aspectele menţionate mai sus, aşa cum sunt
reglementate de către legiuitor.
În legătură cu competenţa teritorială a organelor fiscale, regula generală este aceea că
aceasta este determinată de domiciliul fiscal al contribuabilului sau al plătitorului de venit.
Codul de Procedură Fiscală, însă prevede posibilitatea delegării de competenţă şi altor
organe fiscale.
Din punct de vedere al locului de desfăşurare al inspecţiei fiscale, inspecţia are loc la
sediul, domiciliul fiscal al contribuabilului, iar prin excepţie, în orice alt loc stabilit de comun
acord cu contribuabilul, inclusiv la sediul organului fiscal, dar acesta nu este la alegerea
arbitrară a inspectorului şef.
Referitor la durata inspecţiei fiscale, perioada maximă admisă a acesteia este de 3 luni.
Pentru marii contribuabili sau pentru agenţii economici care au sedii secundare , durata
maximă a inspecţiei fiscale este de 6 luni, cu prelungirea perioadei de suspendare, aprobată în
condiţiile şi potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.
Normele legale consacră multiple texte de lege şi cu privire la desfăşurarea inspecţiei
fiscale.
Astfel, la prima intervenţie a inspectorului fiscal la sediul sau domiciliul fiscal al
contribuabilului, acesta trebuie să viziteze, în prezenţa contribuabilului, spaţiile de lucru, după
ce în prealabil s-a prezentat la contribuabil, i-a comunicat identitatea, calitatea, s-a legitimat şi
a prezentat ordinul de serviciu. Tot în această etapă se recomandă efectuarea unei examinări
privind organizarea contabilităţii, conducerea registrelor contabile, modul de păstrare a
documentelor etc.
După începerea inspecţiei fiscale, organul de control fiscal este obligat să aibă un
dialog permanent cu contribuabilul sau cu reprezentantul acestuia, pentru a-l informa în
legătură cu constatările rezultate.
În acelaşi timp, pe parcursul desfăşurării inspecţiei fiscale, regulile de control fixate
prin norme, stabilesc necesitatea coordonării echipei de inspecţie fiscală de către şeful
ierarhic. De altfel, unele decizii ale echipei de control se pot lua numai cu consultarea şi
acordul şefului ierarhic, referitor la:
- modificarea ariei inspecţiei fiscale, fie limitarea sferei acesteia fie extinderea
ei;
- estimarea bazei fiscale, în toate cazurile în care se constată refuzul sau
imposibilitatea punerii la dispoziţia organelor a documentelor contabile;
- transmiterea actului de control la instituţiile abilitate ale statului în situaţia
săvârşirii unor fapte de natură penală;
Nu în ultimul rând, în contextul regulilor de procedură, normele legale stabilesc şi
tipologia actelor de control care pot fi întocmite de către organele fiscale şi anume:
a.) Procesul – verbal – se întocmeşte atunci când se efectuează o cercetare la
faţa locului sau orice altfel de control care nu necesită transmiterea unui
aviz de inspecţie fiscală. Este cazul controalelor încrucişate şi a controalelor
inopinate.
b.) Proces – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor – este actul
prin care se constată contravenţiile săvârşite şi se aplică sancţiunile
contravenţionale.

38
 c.) Raportul de inspecţie fiscală – se întocmeşte pentru consemnarea
constatărilor şi concluziilor inspecţiei fiscale, sub aspect faptic şi legal. La
acest act de control de obicei, se anexează procesele – verbale, situaţii,
tabele, fotocopii după documente, note explicative, etc.
d.) Decizia de impunere – constituie act care se întocmeşte atunci când prin
raportul de inspecţie fiscală se constată o nouă bază de impunere,
modificată faţă de cel iniţial.
Împotriva actelor administrative fiscale, emise de aparatul cu sarcini de inspecţie
fiscală se pot face contestaţii, în condiţiile şi la termenele prevăzute de lege.
Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate la instanţa judecătorească
de contencios administrativ competentă.

d.3.4.3.) Direcţia Antifraudă Fiscală

Direcţia Antifraudă Fiscală este o structură în cadrul Agenţiei Naţionale de

Administrare Fiscală, care desfăşoară activităţi de inspecţii fiscale la nivel naţional în scopul
identificării şi combaterii fraudei fiscale.
În vederea îndeplinirii obiectivelor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,
Direcţia Antifraudă Fiscală are mai multe atribuţii şi responsabilităţi:
- elaborează programul anual, trimestrial şi lunar de inspecţie fiscală, precum
şi soluţiile şi măsurile necesare pentru îmbunătăţirea activităţii în domeniul
identificării şi combaterii fraudei fiscale;
- efectuează inspecţii fiscale la toate categoriile de contribuabili în scopul
identificării şi combaterii fraudei fiscale;
- solicită direcţiilor generale ale finanţelor publice din judeţe şi municipiul
Bucureşti şi Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili,
efectuarea de inspecţii fiscale, informaţii şi mijloace tehnice, precum şi
măsuri de valorificare a constatărilor înscrise în actele de control întocmite
de inspectorii Direcţiei Antifraudă Fiscală;

- solicită, cu aprobarea conducerii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,

în baza protocolului încheiat, sprijinul Ministerului de Interne şi a Reformei
Administrative pentru oprirea mijloacelor de transport, efectuarea de
percheziţii în condiţiile legii, să ridice probe, documente şi informaţii şi să
solicite informaţii de la instituţiile statului în vederea combaterii fraudei şi
evaziunii fiscale;
- efectuează investigaţii fiscale pentru constituirea unei baze de date la nivel
central privind căile şi mijloacele de fraudare de către contribuabili a
bugetului general consolidat;
- asigură elaborarea de studii şi analize vizând promovarea unor tehnici şi
procedee de luptă împotriva fraudei fiscale, precum şi pentru implementarea
unui management performant şi competitiv în acest domeniu de activitate;
- colaborează cu structurile centrale şi teritoriale ale Ministerului Economiei şi
Finanţelor şi ale Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală pentru
elaborarea normelor legale în domeniul fiscal şi contabil, menite să
contribuie la prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, pentru formarea
profesională a aparatului de inspecţie fiscală şi în vederea solicitării de
informaţii necesare realizării inspecţiei fiscale de la statele membre ale
Uniunii Europene.

39
 Deosebit de aceste atribuţii, Direcţia de Antifraudă Fiscală, efectuează activităţi de
raportare şi avizare.
Aceste competenţe se referă la întocmirea şi prezentarea de rapoarte , informaţii şi
note , privind rezultatele activităţii desfăşurate , a eficienţei acţiunilor desfăşurate precum şi la
avizarea unor proiecte de acte normative privind activitatea fiscală şi contabilă.
În plus, pentru realizarea obiectivelor sale şi eficientizarea activităţii de combatere a
fraudei fiscale, colaborează cu alte instituţii cu atribuţii în acest domeniu şi participă la
lucrările diverselor colective de lucru, organizate de Agenţia Naţională de Administrare
Fiscală şi Ministerul Economiei şi Finanţelor sau în afara acestora, pe probleme aflate în sfera
sa de competenţă.
Pe plan extern, conducerea direcţiei, pe baza împuternicirilor primite, reprezintă
interesele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală în combaterea fraudei fiscale şi asigură
accesul la informaţiile fiscale ale structurii abilitate din cadrul Uniunii Europene şi
colaborează cu aceste structuri pentru îmbunătăţirea schimburilor de informaţii
intercomunitare pentru combaterea fraudei fiscale în sfera operaţiunilor intercomunitare.

d.3.4.4.) Garda Financiară

Garda Financiară este o instituţie publică de control financiar, cu personalitate juridică,

aflată în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care exercită verificări
operative şi inopinate în legătură cu prevenirea , descoperirea şi combaterea actelor şi faptelor
de evaziune şi fraudă fiscală în domeniul economic, financiar şi vamal.
Din punct de vedere structural, Garda Financiară cuprinde Comisariatul General, care
este structura centrală a instituţiei şi secţiile judeţene şi secţia Municipiului Bucureşti, care
constituie unităţile teritoriale ale acesteia.*27
Garda Financiară este condusă de către un comisar general, iar secţiile judeţene şi
secţia Municipiului Bucureşti, sunt coordonate de către comisarii şefi de secţie.
Comisarul general este ordonator terţiar de credite şi exercită atribuţiile legale în
această calitate pentru toate unităţile din structura Gărzii Financiare, cu precizarea că, acesta
poate delega calitatea de ordonator de credite comisarilor şefi de secţie, precizându-se
limitele şi condiţiile delegării prin actul de delegare.
Membrii Gărzii Financiare sunt funcţionari publici cu statut special datorită
importanţei deosebite a funcţiei pe care o deţin şi o îndeplinesc.

În vederea realizării atribuţiilor legale, pentru prevenirea şi combaterea actelor şi

faptelor de evaziune şi fraudă fiscală, Garda Financiară efectuează controlul operativ şi
inopinat, cu privire la :*28
- respectarea actelor normative în scopul prevenirii descoperirii şi combaterii oricăror
acte şi fapte generatoare de evaziune şi fraudă fiscală;
- respectarea normelor de comerţ, urmărind prevenirea, depistarea şi înlăturarea
operaţiunilor ilicite;
- modul de producere, depozitare, circulaţie şi valorificare a bunurilor în toate locurile
şi spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea operatorii economici;

*27 Vezi – Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Gărzii Financiare, aprobat prin Ordinul Ministrului Economiei şi Finanţelor nr. 152/2008, Publicat în
Monitorul Oficial, Partea I, nr. 66 din 29 ianuarie 2008.
*28 Vezi – Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 91/2003, privind organizarea Gărzii Financiare, Publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 712 din 13 octombrie
2003.

40
 - participarea, în colaborare cu organele de specialitate ale altor ministere şi instituţii
specializate, la acţiuni de depistare şi combatere a activităţii ilicite care generează fenomene
de evaziune şi fraudă fiscală.
În ceea ce priveşte controlul exercitat de Garda Financiară, nu intră sfera
competenţelor acesteia, stabilirea diferenţelor de impozite, taxe şi contribuţii precum şi a
majorărilor aferente acestora, a urmăririi încasării veniturilor bugetare şi soluţionarea
contestaţiilor, toate aceste prerogative fiind îndeplinite de către structurile de inspecţie fiscală.
În exercitarea atribuţiilor sale, Garda Financiară este în drept:*29
- să efectueze controale în spaţiile în care se produc, se depozitează sau se
comercializează bunuri ori se desfăşoară activităţi ce cad sub incidenţa actelor normative
referitoare la prevenirea , descoperirea şi combaterea oricăror acte şi fapte care sunt interzise
de acestea;
- să verifice respectarea reglementărilor legale privind circulaţia mărfurilor pe
drumurile publice, în porturi, căi ferate şi fluviale, aeroporturi, în vecinătatea punctelor
vamale, antrepozite, zone libere, precum şi în alte locuri în care se desfăşoară o asemenea
activitate;
- să verifice legalitatea activităţilor desfăşurate, existenţa şi autenticitatea
documentelor justificative în activităţile de producţie şi de prestări servicii, ori pe timpul
transportului, depozitării şi comercializării bunurilor şi să aplice sigilii pentru asigurarea
integrităţii bunurilor;
- să dispună măsuri, în condiţiile legii, privind confiscarea bunurilor a căror fabricaţie,
depozitare, transport sau desfacere este ilicită, precum şi a veniturilor realizate din activităţi
comerciale ilicite sau prestări de servicii nelegale şi să ridice documentele financiar –
contabile şi de altă natură care contribuie la dovedirea contravenţiilor sau , după caz, a
infracţiunilor;
- să solicite în condiţiile legii (Codului de procedură penală), efectuarea de către
organele abilitate de lege a percheziţiilor în localuri publice sau particulare, dacă există indicii
că în aceste locuri sunt ascunse documente, mărfuri sau se desfăşoară activităţi care au ca
efect evaziunea sau frauda fiscală;
- să constate acte şi fapte care au avut ca efect evaziunea şi frauda fiscală, să solicite
organelor fiscale stabilirea obligaţiilor fiscale în întregime datorate, luarea măsurilor
asiguratorii ori de câte ori există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi
ascundă, ori să îşi risipească averea, şi să sesizeze, după caz, organele de urmărire penală;
- să solicite administratorilor unităţilor controlate şi persoanelor implicate explicaţii,
lămuriri, precizări verbale şi / sau în scris, după caz, în legătură cu faptele constatate;
- să solicite, potrivit legii, copii certificate de pe documentele originale, să preleveze
probe, eşantioane, mostre etc., în vederea finalizării actului de control;
- să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile contravenţionale, potrivit
competenţelor conferite de lege;
- să întocmească acte de control operativ şi inopinat în legătură cu rezultatele
verificărilor, să aplice măsurile impuse de lege şi să sesizeze organele competente în vederea
valorificării constatărilor;
- să oprească mijloacele de transport, în condiţiile legii, pentru verificarea
documentelor de însoţire a mărfii şi a persoanelor transportate;

*29 Vezi Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 91 din 2003, privind organizarea Gărzii Financiare, Publicată în Monitorul Oficial ,Parte I, nr. 712 di 13
octombrie 2003.

41
 - să solicite instituţiilor financiar – bancare , de asigurare şi reasigurare, în condiţiile
legii, date sau după caz, documente , în scopul instrumentării şi fundamentării constatărilor cu
privire la săvârşirea unor fapte ce contravin legislaţiei în vigoare;
- să poarte uniformă, să păstreze, să folosească şi să facă uz de armamentul şi
mijloacele de apărare din dotare, în condiţiile legii;
- să utilizeze mijloace auto preluând însemne şi dispozitive de avertizare sonore şi
luminoase specifice, în condiţiile legii.
Exercitarea atribuţiilor de mai sus se realizează prin serviciul ordinar şi serviciul
extraordinar.
Serviciul ordinar este executat de aparatul Gărzii Financiare, zilnic sau periodic pe
baza legitimaţiei de serviciu, fără a fi necesar un ordin special şi include atribuţiile referitoare
la aplicarea şi executarea legilor fiscale şi a reglementărilor vamale, precum şi la respectarea
normelor de comerţ.
Spre deosebire de serviciul ordinar, serviciul extraordinar se execută pe baza
delegaţiilor speciale şi a ordinelor Ministerului Economiei şi Finanţelor, în toate cazurile în
care sunt necesare acţiuni speciale de control financiar.
Deoarece controlul financiar al statului se realizează şi prin structuri specializate ale
Ministerului Economiei şi Finanţelor, atribuţiile celor două organisme necesită o delimitare
clară şi precisă, astfel că, să fie evitate paralelismele şi suprapunerile în activitatea de control
financiar.
Astfel, Direcţia Generală de Coordonare a Inspecţiei Fiscale, are atribuţii de control de
fond, în timp ce garda Financiară are atribuţii de control operativ.
Controlul de fond se efectuează, de regulă, asupra fenomenelor economico –
financiare şi bugetare din perioadele anterioare, pe baza datelor consemnate în documente,
evidenţe tehnico-operative şi contabilitate.
Controlul operativ se exercită, în general, asupra fenomenelor economico – financiare
şi bugetare curente, care în perioadă ulterioară pot fi determinate, pe bază de documente, cu
mare greutate sau nu pot fi identificate de loc.
Diferenţieri există şi din punct de vedere al duratei de efectuare a controlului financiar.
Dacă inspecţiile fiscale efectuate de către Direcţia Generală de Coordonare a Inspecţiei
Fiscale sunt bine determinate, cel mai frecvent prin acte normative, la fel ca şi obiectul
controlului, în schimb, controlul inopinat, specific Gărzii Financiare, constituie şi un control
operativ – curent.

d.3.4.5) Autoritatea Naţională a Vămilor

Autoritatea Naţională a Vămilor este un organ de specialitate al administraţiei publice

centrale, cu personalitate juridică, finanţat de la bugetul de stat, care se organizează şi
funcţionează în subordinea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Activitatea autorităţii vamale, în afară de Autoritatea Naţională a Vămilor se realizează
prin direcţiile regionale vamale şi birourile vamale care sunt unităţi subordonate structurii
centrale.
Conducerea instituţiei este asigurată de către vice-preşedintele Agenţiei Naţionale de
Administrare Fiscală, care are calitatea de ordonator terţiar de credite.
Autoritatea Naţională Vamală, în cadrul politicii vamale a statului, exercită
următoarele atribuţii:
- aplică în domeniul vamal şi pentru accize, măsurile specifice rezultate din
programele guvernamentale şi din reglementările vamale şi pentru accize şi
alte dispoziţii aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală şi fiscală
pentru accize sau supuse controlului vamal şi fiscal pentru accize;

42
 - urmăreşte şi supraveghează respectarea reglementărilor vamale pe întreg
teritoriu al ţării şi exercită controlul specific, potrivit legislaţiei în vigoare;
- întreprinde măsuri pentru prevenirea, combaterea şi sancţionarea
contravenţiilor potrivit normelor legale în vigoare;
- contribuie, alături de alte organe ale administraţiei publice centrale la
elaborarea proiectelor de acte normative în domeniul vamal şi al accizelor;
- aplică prevederile tarifului vamal şi ale altor acte normative, inclusiv cele
prin care se transpun directivele Comisiei Europene, precum şi a prevederilor
cu caracter vamal din acordurile, convenţiile şi tratatele internaţionale la care
România este parte;
- urmăreşte aplicarea reglementărilor legale privind evaluarea în vamă a
mărfurilor şi a celor referitoare la taxe vamale, taxa pe valoarea adăugată,
accize şi alte drepturi vamale;
- verifică modul de declarare de către titularul operaţiunii vamale sau de către
reprezentantul său a drepturilor de import sau a altor drepturi legal datorate
sub formă de impozite şi taxe, care, potrivit legii, sunt în atribuţia autorităţii
vamale; încasează şi virează aceste drepturi; stabileşte prin control ulterior
diferenţele şi asigură încasarea sau, după caz, rambursarea ori restituirea
acestora; aplică formele şi instrumentele de plată şi de garantare a drepturilor
de import şi a altor impozite şi taxe aflate în competenţa sa;
- controlează mijloacele de transport încărcate cu mărfurile de import, export
sau aflate în tranzit, precum şi bagajele însoţite sau neînsoţite ale călătorilor
care trec frontiera de stat a României şi verifică legalitatea şi regimul vamal
ale acestora; reţine în vederea confiscării, mărfurile care fac obiectul unor
abateri de la legislaţia vamală şi pentru care legea prevede o astfel de
sancţiune;
- verifică, conform reglementărilor vamale în vigoare, pe timp de zi şi noapte
diferite locaţii şi poate prelua , în condiţiile legii, probe în vederea
identificării şi expertizării mărfurilor supuse vămuirii;
- efectuează investigaţii, supravegheri şi verificări, potrivit legii, în cazurile în
care ia cunoştinţă de încălcarea legislaţiei vamale de către persoanele fizice şi
juridice;
- exercită controlul ulterior conform reglementărilor vamale.
Deosebit de importante sunt atribuţiile Autorităţii Naţionale a Vămilor în domeniul
administrării accizelor, în urma preluării activităţii de supraveghere a producţiei, importului şi
circulaţiei produselor accizabile, denumită supraveghere specială, în conformitate cu titlul
VIII, cu respectarea prevederilor titlului VII din Legea nr. 571 / 2003, privind Codul fiscal, cu
modificările şi completările ulterioare.

Aceste atribuţii ale Autorităţii Naţionale Vamale se materializează în următoarele

acţiuni:
- organizează şi efectuează controlul respectării prevederilor legale privind
supravegherea mişcării produselor accizabile pe teritoriul naţional;
- propune măsuri pentru îmbunătăţirea activităţii de colectare şi încasare a
veniturilor provenite din produse accizabile şi de întărire a capacităţii de
control pentru închiderea circuitelor mişcării produselor accizabile;
- îndeplineşte atribuţiile şi sarcinile stabilite de lege în domeniul autorizării,
atestării, avizării persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară activităţi
economice legate de produsele accizabile;
- controlează, în condiţiile legii, mijloacele de transport încărcate sau
suspectate a fi încărcate cu mărfuri purtătoare de accize armonizate, aflate în
43
 mişcare intercomunitară, verifică respectarea condiţiilor legale cu privire la
mişcările intercomunitare de produse accizabile;
- constată şi sancţionează faptele care constituie contravenţii, potrivit legii,
referitoare la regimul produselor accizabile şi reţine, în vederea confiscării,
mărfurile care fac obiectul contravenţiei, pentru care este prevăzută o astfel
de sancţiune;
- efectuează investigaţii, supravegheri şi verificări, potrivit reglementărilor
legale în vigoare, în cazurile în care sunt semnalate cazuri de încălcare a
legislaţiei fiscale privind accizele , de către persoane fizice şi juridice;
- organizează şi aplică măsuri de supraveghere fiscală şi efectuează controlul
respectării prevederilor legale, naţionale şi comunitare în cazul deplasării pe
teritoriul naţional a produselor accizabile.
În cadrul atribuţiilor organismului naţional vamal, nu pot să nu fie evidenţiate cele
referitoare la asigurarea aplicării prevederilor legale, privind recuperarea în România a unor
creanţe stabilite într-un alt stat membru al Uniunii Europene, precum şi a celor privind
recuperarea într-un alt stat membru al Uniunii Europene a creanţelor stabilite în România,
pentru creanţele ce le administrează potrivit legii.
În acest context, trebuie să relevăm şi importanţa atribuţiei de executare silită a
drepturilor de import sau export, a altor taxe şi impozite datorate statului, potrivit legii, în
cadrul operaţiunilor vamale, a accizelor aferente acestora, a amenzilor şi a oricăror altor sume
datorate bugetului general consolidat, în temeiul unor titluri executorii.
Nu în ultimul rând, Autoritatea Naţională a Vămilor, îndeplineşte atribuţiuni însemnate
pe linia avizării proiectelor de acte normative care cuprind măsuri din domeniul vamal, de
colaborare cu celelalte instituţii publice din ţară, cu atribuţii în aplicarea legii ori interesate de
politica vamală, de cooperare, pe bază de reciprocitate cu autorizaţiile vamale ale altor state şi
cu organismele de specialitate, în vederea prevenirii , cercetării şi combaterii fraudelor
vamale.
Examinarea multiplelor atribuţii exercitate de Autoritatea Naţională a Vămilor, relevă
existenţa a două activităţi care pot fi privite în contextul mai larg al controlului financiar şi al
fiscalităţii. Este vorba de atribuţiile de supraveghere vamală şi de controlul vamal, concepte
definite prin Codul vamal al României.*30
În concordanţă cu actul normativ mai sus invocat, supravegherea vamală constituie
orice acţiune a autorităţii vamale pentru asigurarea reglementărilor vamale şi, după caz, a altor
dispoziţii legale aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală.
Referindu-ne la controlul vamal, acesta include o serie de acte specifice îndeplinite de
autoritatea vamală pentru urmărirea respectării reglementărilor legale privind intrarea, ieşirea,
tranzitul, transferul şi destinaţia finală a mărfurilor care circulă între teritoriul României şi alte
ţări, inclusiv staţionarea mărfurilor care nu au statutul de mărfuri româneşti. Actele efectuate
de autorităţile vamale, cu ocazia controlului vamal se referă la verificarea mărfurilor, a
datelor înscrise în declaraţiile vamale, existenţa şi autenticitatea documentelor pe suport de
hârtie sau pe suport electronic, examinarea evidenţelor contabile ale agenţilor economici şi a
altor înscrisuri,

*30 Vezi – Legea nr. 86/2006, privind Codul vamal al României, Publicată în Monitorul Oficial , Partea I nr. 350 din 19 aprilie 2006

controlul mijloacelor de transport, controlul bagajelor şi a altor mărfuri transportate sau aflate
asupra persoanelor, precum şi verificările de acte administrative şi acte similare.
Cel puţin din punct de vedere al supravegherii şi al controlului vamal ulterior,
activitatea vamală poate fi considerată ca şi o componentă a controlului financiar vamal,
constituindu-se mai multe trăsături comune în acest sens.

44
 Astfel, în mod similar celorlalte activităţi de control financiar din subordinea
Executivului, care se exercită prin structuri specializate şi supravegherea şi controlul vamal
ulterior se efectuează printr-o structură specializată, reprezentată de Direcţia supraveghere şi
control vamal şi prin verigile organizatorice pe linie de specialitate din cadrul Direcţiei
Regionale Vamale, respectiv serviciile de supraveghere şi control vamal şi birourile vamale.
De asemenea, cu ocazia verificării prevederilor în domeniul vamal, în mod asemănător
celorlalte structuri de control financiar ale statului, sunt verificate modul de declarare şi
modul de îndeplinire a obligaţiilor de către titularii operaţiunilor vamale, fie persoane fizice,
fie persoane juridice, în ceea ce priveşte plata datoriei vamale, precum şi a celorlalte impozite
şi taxe care, potrivit legii, sunt în atribuţia autorităţii vamale.
Un obiectiv primordial îl constituie prevenirea, descoperirea şi combaterea fraudei
vamale, respectiv sustragerea în mod parţial sau în totalitate de la plata taxelor vamale, taxelor
agricole, precum şi a altor impozite şi taxe care derivă din efectuarea operaţiunilor vamale. De
altfel, acest obiectiv intră şi în sfera competenţelor celorlalte instituţii de control financiar,
cum este Garda Financiară .
Caracterul financiar – fiscal al controlului vamal este susţinut şi de metodologia de
control utilizată, precum şi de modul de valorificare a constatărilor.
Din punct de vedere metodologic, controlul vamal aplică forme şi proceduri de control
similare inspecţiei fiscale.
Ne referim la faptul că atribuţiile de control vamal pot îmbrăca forma controlului
general şi forma controlului parţial, iar sub aspectul procedurilor, controlul vamal poate fi
total sau prin sondaj.
Totodată, controalele vamale pot avea un caracter programat sau pot fi inopinate, în
mod asemănător modalităţilor de efectuare a inspecţiilor fiscale.
În ceea ce priveşte finalizarea controlului vamal şi modul de valorificare a
constatărilor, regulile procedurale sunt asemănătoare cu cele utilizate în cadrul altor tipuri de
control financiar, spre exemplu, inspecţia fiscală.
Din acest punct de vedere, organele de control ale Direcţiei supraveghere şi control
vamal şi verigile organizatorice din subordine, îşi consemnează constatările şi concluziile în
acte de control şi dispun măsurile de intrare în legalitate de către titularii operaţiunilor vamale,
constată contravenţii în domeniul vamal şi fiscal, aplicând sancţiunile contravenţionale
prevăzute de lege, reţin în vederea confiscării, bunurile care au făcut obiectul nerespectării
reglementărilor vamale şi pentru care sunt prevăzute asemenea sancţiuni, înaintează actele de
control organelor de cercetare penală, în toate cazurile când sunt întrunite elementele
constitutive ale infracţiunilor în domeniul vamal.

d.4.) Alte structuri de control financiar

La ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale de

stat şi ai bugetelor fondurilor speciale, sunt organizate structuri de control financiar
(compartimente) şi structuri derivate ale acestora:
d.4.1.) Compartimentul de control financiar

Compartimentul de control financiar, efectuează controlul general, sub aspect

financiar-contabil în legătură cu administrarea şi utilizarea resurselor financiare, precum şi a
modului de administrare a patrimoniului din instituţiile publice care funcţionează în
subordinea sau sub autoritatea ministerelor.
Activitatea de control financiar se desfăşoară în conformitate cu dispoziţiile Normelor
nr. 63943 / 1991, de organizare şi exercitare a controlului financiar aprobate prin H.G. nr.
720/1991.

45
 Organele de control , din cadrul Compartimentului de control financiar, verifică
respectarea normelor legale cu privire la:
- existenţa, integritatea, păstrarea şi paza bunurilor şi a valorilor de orice fel,
deţinute cu orice titlu;
- utilizarea valorilor de orice fel, casarea şi declasarea de bunuri;
- efectuarea încasărilor şi plăţilor, în numerar sau prin cont, de orice natură, în
lei sau valută, inclusiv a salariilor şi a reţinerilor din acestea, precum şi a
altor obligaţii faţă de salariaţi;
- angajarea, drepturile, obligaţiile şi răspunderile gestionarilor;
- organizarea şi exercitarea controlului financiar preventiv;
- întocmirea şi circulaţia documentelor primare, a celor tehnico-operative şi
contabile, precum şi a datelor înscrise în acestea;
- realitatea şi exactitatea datelor înscrise în bilanţul contabil şi în conturile de
execuţie.
Cu ocazia exercitării atribuţiilor de control financiar, se efectuează controale în
vederea stabilirii eventualelor prejudicii produse şi clarificarea împrejurărilor care au condus
la săvârşirea acestora.
Pe baza actelor de control, constatările, concluziile precum şi măsurile care se impun a
fi luate, în vederea înlăturării şi tragerii la răspundere a persoanelor vinovate de cauzarea
pagubelor, sunt prezentate conducerii ministerului , în condiţiile legii.
Compartimentul de control financiar realizează verificări la instituţiile publice
subordonate sau care funcţionează sub autoritatea ministerului, conform planului anual
aprobat de către ministerul de resort.
Deosebit de obiectivele de mai sus, în sfera controlului privind modul de îndeplinire a
prevederilor legale, a dispoziţiilor şi deciziilor ministrului , compartimentul de control
financiar are mai multe atribuţii:
- controlează pe baza planificărilor trimestriale aprobate de ministru sau la
cererea expresă a acestuia, independent sau în colectiv, cuprinzând
specialişti, modul de respectare şi aplicare a reglementărilor legale în
domeniile coordonate de ministru;
- participă, din dispoziţia ministrului, la activitatea unor colective de control,
constituite în plan teritorial pentru cercetarea şi elucidarea cauzelor care au
condus la nerespectarea normelor legale în vigoare, a dispoziţiilor şi
ordinelor ministrului;
- întocmeşte şi prezintă ministrului concluziile acţiunilor de control şi
formulează propuneri şi măsuri de remediere a deficienţelor constatate;
- efectuează, din dispoziţia ministrului, investigaţiile necesare şi formulează
răspunsuri la scrisorile, memoriile sau sesizările primite de la persoane fizice
sau juridice, cu referinţă la instituţiile subordonate, la instituţiile aflate sub
autoritatea ministrului sau la activitatea ministerului;
- participă la întâlnirile intertrimestriale ale corpurilor de control, organizate
prin decizie guvernamentală, pentru perfecţionarea practicii în domeniu.

d.4.2.) Structuri derivate de control financiar

46
 În cadrul ministerelor, agenţiilor, autorităţilor naţionale, aceste structuri sunt
reprezentate de Compartimentele de Audit Public Intern, care îşi desfăşoară activitatea potrivit
actelor normative în vigoare.*31
Auditul public intern, constituie o activitate funcţional independentă şi obiectivă care
dă asigurări şi consiliază conducerea ministerului în ceea ce priveşte administrarea veniturilor
şi a cheltuielilor publice.
Compartimentul de Audit public intern are următoarele atribuţii:

- elaborează, cu avizul Unităţii Centrale de Armonizare pentru Auditul Public

Intern ( UCAAPI) norme specifice ministerelor şi avizează Normele
metodologice specifice elaborate de entităţile publice din subordinea,
coordonarea sau de sub autoritatea acestora;
- elaborează Cartea auditului intern şi Codul privind conduita etică a
auditorului intern;
- elaborează, pe baza evaluării riscurilor asociate, a sugestiilor ministrului şi
ţinând cont de recomandările Curţii de Conturi, proiectul de audit intern şi îl
supune aprobării ministrului de resort;
- efectuează activităţi de audit intern pentru a evalua dacă sistemele de
management financiar şi control sunt transparente şi sunt conforme cu
normele de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate;
- informează Unitatea Centrală de Armonizare pentru Auditul Public Intern
despre recomandările neînsuşite de către conducerea ministerului, precum şi
despre consecinţele acestora;
raportează periodic asupra constatărilor, concluziilor şi recomandărilor
rezultate din activităţile sale de audit;
elaborează raportul anual al activităţii de audit intern;
- în cazul constatării unor iregularităţi semnificative sau a unor posibile
prejudicii, raportează imediat ministrului şi structurii de control intern
abilitate;
- verifică respectarea normelor, instrucţiunilor precum şi a Codului privind
conduita etică în cadrul compartimentului de audit intern din instituţiile
publice subordonate, aflate în coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, şi
poate propune măsuri corective, în colaborare cu conducerile acestora.
Legat de realizarea măsurilor de audit intern, sunt auditate, cel puţin o dată la trei ani ,
fără a se limita la acestea, activităţile şi operaţiunile prezentate mai jos:

- angajamentele bugetare şi legale din care derivă direct sau indirect obligaţii
de plată, inclusiv din fondurile comunitare;
- plăţile asumate prin angajamente bugetare şi legale, inclusiv din fondurile
comunitare;
- vânzarea, gajarea, concesionarea sau închirierea de bunuri din domeniul
privat al statului sau al unităţilor administrativ – teritoriale;
- constituirea veniturilor publice, respectiv modul de autorizare şi stabilire a
titlurilor de creanţe, precum şi a facilităţilor acordate la încasarea acestora;
alocarea creditelor bugetare;

*31 Vezi – Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 953 din 24 decembrie 2002.

- sistemul contabil şi fiabilitatea acestuia;

- sistemul de luare a deciziilor;

47
 - sistemele de conducere şi control, precum şi riscurile asociate unor astfel de
sisteme;
- sisteme informatice.
Tot în atribuţiile Compartimentului de audit public intern intră şi auditarea activităţii
instituţiilor publice din subordinea sau de sub autoritatea ministerului, care nu întrunesc
condiţiile pentru constituirea de compartimente de audit public intern, precum şi evaluarea,
cel puţin o dată la cinci ani, a activităţii de audit public intern, organizată la nivelul acestor
entităţi.
În realizarea auditării la instituţiile care funcţionează în subordinea, coordonarea sau
sub autoritatea ministerului, auditorii îşi desfăşoară activitatea pe bază de ordin de serviciu
emis de coordonatorul compartimentului de audit intern.
Celelalte particularităţi ale activităţii acestei structuri se înscriu în cadrul mai larg al
problematicii auditului public intern, acestea constituind o temă separată de studiu.

d.4.3.) Serviciile de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale

Instituirea serviciilor de specialitate ale autorităţilor administraţiei publice locale, care
au fost investite cu competenţe şi răspunderi pentru stabilirea, urmărirea, controlul şi
încasarea impozitelor şi taxelor locale, precum şi a altor venituri cuvenite bugetului, datează
începând cu anul 1999. Până la acea dată, administrarea impozitelor şi taxelor locale, inclusiv
controlul fiscal a revenit organelor financiar – fiscale din subordinea Ministerului de
Finanţe*32, după care legiuitorul a trecut această competenţă în sarcina autorităţilor publice
locale, în conformitate cu cerinţele creşterii autonomiei locale şi descentralizării continue a
serviciilor publice şi a altor activităţi economico - sociale la nivelul unităţilor administrativ –
teritoriale.
Exercitarea inspecţiei fiscale, potrivit prevederilor Codului de Procedură Fiscală şi în
domeniul impozitelor şi taxelor locale este determinată de predominanţa sistemului declarativ
de impunere, care presupune sinceritate şi respect necondiţionat faţă de lege.
Pornind de la această premisă, inspecţia fiscală a impozitelor şi taxelor locale, ca de
altfel inspecţia fiscală în general, urmăreşte sinceritatea declaraţiilor fiscale ale
contribuabililor, verificarea corectitudinii şi conformităţii cu normele legale a modului de
îndeplinire a obligaţiilor fiscale faţă de bugetele locale, precum şi prevenirea, descoperirea şi
combaterea evaziunii şi fraudei fiscale în acest domeniu.
Realizarea obiectivelor inspecţiei fiscale privind impozitele şi taxele , ca de altfel
administrarea generală a veniturilor fiscale ale bugetului local, impun crearea unui aparat
fiscal, reprezentat de servicii proprii de specialitate, care exercită atribuţii în legătură cu
aplicarea legislaţiei fiscale privind finanţele publice locale.
Altfel spus, aceste servicii de specialitate din subordinea autorităţilor administraţiilor
publice locale, aplică reglementările legale în materia impozitelor şi taxelor locale, în raza lor
de activitate, potrivit competenţelor legale.
Structurile noi create, cu atribuţii de inspecţii fiscale sunt organizate şi funcţionează în
subordinea consiliilor judeţene, primăriilor comunale, orăşeneşti, municipale, precum şi a
primăriilor de sector şi a Primăriei Generale a municipiului Bucureşti.

În funcţie de volumul şi complexitatea activităţii, activitatea de inspecţie fiscală,

funcţionează în cadrul compartimentelor financiar – contabile de la comune, în cadrul

*32 Vezi – Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 113/1999 pentru completarea şi modificarea unor acte normative, Publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 315
din 30 iunie 1999.

48
serviciilor de buget ale consiliilor judeţene, sub formă de compartimente în cadrul primăriilor
de oraş sau ca şi direcţii fiscale, fără personalitate juridică, la nivelul municipiilor sau
sectoarelor şi municipiului Bucureşti.
Toate aceste structuri, care exercită inspecţii fiscale, privind impozitele şi taxele
locale, prin modul lor de organizare, în funcţie de volumul şi complexitatea domeniului
controlat, asigură combinarea eforturilor umane cu cele materiale şi financiare pentru
atingerea scopurilor propuse.

d.7.) Structurile de control financiar de pe lângă Parlamentul României

Instituţia de control financiar de pe lângă Parlamentul României este reprezentată de

Curtea de Conturi , care îşi exercită funcţiile de control financiar ulterior extern şi de audit
financiar şi de performanţă, în mod independent şi în conformitate cu dispoziţiile prevăzute în
Constituţie şi în celelalte legi ale ţării.
Curtea de Conturi este organizată şi îşi desfăşoară activitatea potrivit următoarelor
structuri organizatorice:
1.) departamente din care 11 departamente de control / audit și un departament juridic;
2.) Camerele de Conturi județene și a municipiului București;
3.) alte structuri din subordinea președintelui Curții de Conturi:

- Serviciul de audit intern;

- Serviciul relații externe și protocol;
- Serviciul comunicare, imagine și relații publice;
- Compartimentul UIP – Unitatea de implementare a programelor finanțate din fonduri
nerambursabile.

4.) Autoritatea de audit;

5.) Secretariatul General;

d.7.1.) Departamentele

Departamentele de control/audit sunt conduse de către consilierii de conturi, desemnați

de Plen.
În cadrul departamentelor de control/audit pot funcționa direcții, servicii, birouri sau
compartimente de specialitate încadrate cu auditori publici externi.
Principalele atribuţii ce revin departamentelor de control/audit se referă la elaborarea
propunerilor privind programul anual de control financiar şi audit, aprobarea acestui
program, realizarea acţiunilor de control financiar şi audit, conform programului aprobat de
Plenul Curţii, consemnarea constatărilor concluziilor în actele de control sau rapoartele de
audit precum şi valorificarea acestora în concordanţă cu Regulamentul privind organizarea şi
desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate
din aceste activităţi, precum şi cu standardele de audit adoptate de către Curtea de Conturi.
Nu în ultimul rând, printre atribuţiunile principale ale departamentelor se enumără
elaborarea şi prezentarea rapoartelor anuale privind execuţia bugetară şi rapoartele pe domenii
transmise Parlamentului, precum şi rapoartele anuale privind finanţele publice locale,
întocmite la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale de către Camerele Judeţene de Conturi.
Departamentul juridic este structura funcțională a Curții de Conturi a României, care
se află în subordinea directă a președintelui Curții și are ca atribuție acordarea asistenței
juridice departamentelor de control/audit, camerelor de conturi județene și a municipiului

49
București. Autoritățile de Audit și Secretariatul General, reprezentând, totodată Curtea de
Conturi în fața instanțelor judecătorești și a altor autorități publice.

d.7.2.) Camerele de Conturi Judeţene şi a municipiului Bucureşti

Camerele de Conturi constituie structura teritorială a Curţii de Conturi şi sunt conduse

de către un director care este ajutat în realizarea atribuţiunilor de către un director adjunct.
În cadrul acestor verigi organizatorice se pot constitui, după caz, servicii şi birouri.
Din punct de vedere al atribuţiunilor, Camerele de Conturi asigură realizarea
atribuţiilor conferite de departamentele de specialitate în domeniul controlului financiar şi al
auditului, potrivit competenţelor teritoriale.
d.7.3.) Secretariatul general
Secretariatul general al Curţii de Conturi asigură activitatea de logistică a acesteia,
având în structura sa direcţii, servicii şi compartimente, care alcătuiesc Direcţia de gestionare
a resurselor financiare şi umane şi Direcţia tehnică pentru coordonarea logisticii.
Secretariatul general este condus de către un secretar general care exercită atribuţiile
de ordonator principal de credite, în urma delegării acestei calităţi de preşedintele Curţii de
Conturi.

d.7.4.) Autoritatea de Audit

Autoritatea de audit este un organ fără personalitate juridică, independent din punct de
vedere operaţional faţă de Curtea de Conturi.
Conducerea Autorităţii de Audit este exercitată de un preşedinte şi doi vicepreşedinți.
În cadrul Autorităţii de Audit s-au organizat două structuri, respectiv, una pentru
fondurile structurale şi de coeziune şi cealaltă pentru agricultură, dezvoltare rurală şi pescuit,
care cuprind mai multe servicii, birouri şi compartimente.
În ceea ce priveşte fondurile ISPA şi fondurile structurale, Autoritatea de Audit
efectuează verificări privind eficienţa sistemelor de management şi control existente,
realizarea şi exercitarea declaraţiilor de cheltuieli şi în legătură cu emiterea Declaraţiilor la
finalizarea măsurilor.
Referitor la fondurile SAPARD, activitatea acestui organism se concretizează în
certificarea conturilor anuale ale agenţilor de implementare şi a contului Euro, evaluarea
sistemelor de management şi control existente în acest domeniu, precum şi în verificarea
existenţei şi exactităţii elementului de cofinanţare naţional.

d.7.5.) Conducerea Curţii de Conturi

Conducerea Curţii de Conturi este exercitată de Plenul Curţii, fiind urmat în ordine,
după caz, de preşedintele Curţii şi 2 vicepreşedinți. La şedinţele plenului au dreptul să
participe secretarul general şi există posibilitatea de a fi invitaţi la aceste şedinţe, după caz,
diferiţi specialişti.
Atribuţiile Plenului, a preşedintelui şi a vicepreşedinților sunt prevăzute de legea de
organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi.*34, precum şi prin Regulamentul de organizare şi
funcţionare a acestei instituţii, aprobat de Plenul Curţii.

*34 Vezi Legea nr. 94/1992, privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 282 din 29 aprilie 2009.

d.7.6.) Atribuţii de control / audit financiar

50
 Aşa cum s-a subliniat mai înainte, Curtea de Conturi exercită un control financiar
extern ulterior şi un audit extern independent în sectorul public.
Funcţia de control financiar a Curţii de Conturi se exercită asupra modului de formare,
de administrare şi de întrebuinţare a resurselor financiare ale statului şi ale sectorului public,
precum şi asupra modului de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului şi al
unităţilor administrativ-teritoriale.
În vederea realizării funcţiei de control financiar exterior şi ulterior, Curtea de Conturi
controlează următoarele obiective:
- formarea şi utilizarea resurselor bugetului de stat, ale bugetului asigurărilor sociale
de stat şi ale bugetelor unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi mişcarea fondurilor între
aceste bugete;
- constituirea, utilizarea şi gestionarea fondurilor speciale şi a fondurilor de tezaur;
- utilizarea alocaţiilor bugetare pentru investiţii, a subvenţiilor şi a transferurilor şi a
altor forme de sprijin financiar din partea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale;
- constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor publice de către autorităţile
administrative autonome şi de către instituţiile publice înfiinţate prin lege, precum şi de
organismele autonome de asigurări sociale ale statului.
- situaţia, evoluţia şi modul de administrare a patrimoniului public şi privat al statului
şi al unităţilor administrativ-teritoriale de către instituţiile publice, regiile autonome,
companiile şi societăţile naţionale, precum şi concesionarea sau închirierea de bunuri care
fac parte din proprietatea publică;
- constituirea, utilizarea şi gestionarea resurselor financiare privind protecţia mediului,
îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de muncă;
- utilizarea fondurilor puse la dispoziţia României de către Uniunea Europeană prin
Programul SAPARD şi a cofinanţării aferente;
- utilizarea fondurilor provenite din asistenţă financiară acordată României de Uniunea
Europeană şi din alte surse de finanţare internaţională;
- alte domenii în care prin lege , s-a stabilit competenţa Curţii.
Pentru realizarea atribuţiilor sale de control, Curtea de Conturi efectuează verificări
care pot fi grupate în două mari categorii şi anume:
- verificarea conturilor anuale de execuţie ale bugetelor publice;
- verificarea modului de gestionare a patrimoniului public şi privat al statului şi a
unităţilor administrativ – teritoriale de către persoanele juridice prevăzute de legea
organică a Curţii de Conturi.
În funcţie de cele două categorii de atribuţii de control financiar ulterior se disting şi
două proceduri de control, cu etape distincte, specifice, denumite pe de o parte, procedura
de control al conturilor şi pe de altă parte, procedura controlului gestionar.
În ceea ce priveşte verificarea conturilor anuale de execuţie, sfera controlului
financiar, extern, ulterior, exercitat de Curtea de Conturi, cuprinde:
- contul general anual de execuţie a bugetului de stat;
- contul anual de execuţie a bugetului asigurărilor sociale de stat;
- conturile anuale de execuţie a bugetelor locale;
- conturile anuale de execuţie a fondurilor speciale;
- conturile fondurilor de tezaur;
- contul anual al datoriei publice a statului şi a situaţiei garanţiilor guvernamentale
pentru credite interne şi externe primite de către alte persoane juridice.
Prin controlul exercitat asupra acestor conturi, Curtea de Conturi constată dacă:
- conturile supuse controlului sunt exacte şi conforme cu realitatea şi dacă
inventarierea patrimoniului public a fost făcută la termenele şi în condiţiile stabilite de
lege;

51
 - veniturile statului, unităţilor administrativ-teritoriale, asigurărilor sociale de stat şi ale
instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din mijloace extrabugetare au fost legal
stabilite şi încasate la termenele prevăzute de lege;
- cheltuielile au fost angajate, lichidate, ordonanţate, plătite şi înregistrate conform
reglementărilor legale şi în concordanţă cu prevederile legii bugetare;
- modificările aduse prevederilor iniţiale ale bugetelor sunt autorizate şi dacă s-au
făcut în condiţiile legii;
- subvenţiile şi alocaţiile pentru investiţii s-au acordat de la buget sau din fonduri
speciale, în condiţiile legii şi s-au utilizat conform destinaţiilor stabilite;
- contractarea şi utilizarea împrumuturilor de stat, rambursarea ratelor scadente ale
acestora şi plata dobânzilor aferente s-au făcut în condiţiile legii;
- creanţele şi obligaţiile statului şi ale unităţilor administrativ-teritoriale sunt
îndreptăţite sau garantate, iar activele sunt protejate potrivit legii.
De asemenea, Curtea de Conturi, în afara constatărilor menţionate mai sus se pronunţă
asupra legalităţii concesionării sau închirierii de bunuri şi servicii proprietate publică.
Controlul conturilor anuale de execuţie şi descărcarea de gestiune este numai de
competenţa Curţii de Conturi. Prin acordarea descărcării de gestiune se atestă legalitatea
formării, gestionării şi utilizării resurselor financiare ale statului şi ale unităţilor
administrativ-teritoriale şi asupra modului de gestionare a patrimoniului de către
ordonatorii de credite, pentru exerciţii bugetare încheiate, în condiţiile în care, după
verificarea situaţiilor financiare nu au fost constatate fapte cauzatoare de prejudicii sau
alte abateri cu caracter financiar, sau despăgubirile civile actualizate au fost recuperate.
Legea de organizare şi funcţionare a Curţii de Conturi asigură posibilitatea verificării
instituţiilor publice a căror conducători au calitatea de ordonatori de credite, şi pe
parcursul execuţiei bugetare.
Astfel, pe parcursul exerciţiului bugetar şi la finele acestuia, în baza programului său
de control care verifică:
- conturile gestiunilor publice de bani, alte valori şi de bunuri materiale publice;
- conturile execuţiei de casă a bugetelor publice;
- conturile de execuţie ale subvenţiilor şi alocaţiilor bugetare pentru investiţii acordate
altor beneficiari decât instituţiile publice;
- bilanţurile şi conturile de execuţie ale ordonatorilor de credite bugetare şi ale
administratorilor care gestionează fonduri ce se supun regimului bugetului public;
- conturile operaţiunilor referitoare la datoria publică.
Procedura de control financiar ulterior utilizată cu ocazia verificării instituţiilor
publice, în timpul execuţiei bugetare este specifică şi verificărilor efectuate de către
controlorii financiari, în legătură cu modul de administrare şi gestionare a patrimoniului
public şi privat al statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale de către persoanele
juridice aflate în competenţa sa de control.
În cadrul acestui tip de control, obiectivele de control urmărite de către Curtea de
Conturi diferă în raport cu natura subiecţilor de control a acestei instituţii.
Din acest punct de vedere distingem subiecţii pasivi faţă de care controlul Curţii de
Conturi este obligatoriu şi pe de altă parte subiecţii la care controlul Curţii de Conturi este
conjunctural, impus de interesele economice ale statului şi ale sectorului public, la un
moment dat.
În prima categorie de entităţi intră: statul şi unităţile administrativ-teritoriale cu
serviciile şi instituţiile lor publice, autonome sau nu; Banca Naţională a României; regiile
autonome; societăţile şi companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral
sau majoritar al statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale şi organismele autonome
de asigurări sociale sau de altă natură care gestionează valori materiale şi băneşti într-un
regim legal obligatoriu, dacă prin lege sau statutele lor se prevede acest lucru.
52
 Următoarea categorie grupează persoanele juridice, care:
- beneficiază de garanţii guvernamentale pentru credite, de subvenţii sau alte forme de
sprijin financiar din partea statului, a unităţilor administrativ-teritoriale sau a instituţiilor
publice;
- administrează în baza unui contract de concesiune sau de închiriere, bunuri
aparţinând domeniului public sau privat al statului sau al unităţilor administrativ-
teritoriale;
- sunt societăţi de investiţii financiare, asociaţii şi fundaţii, care utilizează fonduri
publice, verificările urmând să fie efectuate în legătură cu legalitatea acestor fonduri.
Prin controalele sale la persoanele juridice, care constituie subiecţi obligatorii ai
controlului, Curtea de Conturi urmăreşte în principal:
- exactitatea şi realitatea bilanţurilor contabile şi a conturilor de profit şi pierderi;
- îndeplinirea obligaţiilor financiare către buget sau către alte fonduri stabilite prin
lege;
- utilizarea fondurilor alocate de la buget sau din alte fonduri speciale, conform
destinaţiei stabilite;
- calitatea gestiunii economico-financiare, dacă prin acestea sunt afectate drepturile
statului, unităţilor administrativ-teritoriale sau instituţiilor publice ori se creează obligaţii
în sarcina acestora;
- economicitatea, eficacitatea şi eficienţa achiziţiilor publice;
- dacă contractarea şi utilizarea împrumuturilor de stat, rambursarea ratelor scadente
ale acestora şi plata dobânzilor aferente s-a făcut în condiţiile legii.
Referindu-ne la subiecţii conjuncturali ai controlului Curţii, verificările efectuate
vizează următoarele:
- utilizarea creditelor contractate cu garanţia Guvernului, în conformitate cu acordurile
de împrumut încheiate, precum şi modul în care sunt asigurate resursele financiare
destinate rambursării creditelor, dobânzilor şi comisioanelor bancare aferente;
- utilizarea subvenţiilor şi a altor forme de sprijin financiar din partea statului, a
unităţilor administrativ-teritoriale sau a instituţiilor publice, potrivit destinaţiilor legale ale
acestora;
- respectarea clauzelor de concesiune sau închiriere, în baza cărora persoanele juridice
supuse controlului administrează bunuri şi servicii aparţinând domeniului public sau
privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale;
- utilizarea fondurilor publice la persoanele juridice care sunt societăţi de investiţii
financiare, asociaţii şi fundaţii.
Deosebit de competenţele de control financiar, Curtea de Conturi exercită şi un audit
public extern, independent, efectuat de persoane care nu fac parte din entitatea auditată şi
nu au relaţii de subordonare cu aceasta, independenţă organizatorică, funcţională şi
financiară, fiind garantată de constituţie şi de legea sa de organizare şi funcţionare.
În concordanţă cu prevederile art.25 şi art.27 din Legea nr. 94/1992, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, Curtea de Conturi a României exercită următoarele
tipuri de audit:
- auditul conformităţii sau legalităţii;
- auditul de atestare financiară;
- auditul de performanţă.
Auditul conformităţii sau legalităţii, se referă la atestarea responsabilităţilor
financiare ale entităţilor publice, sub aspectul reglementărilor legale, în urma examinării şi
înregistrărilor financiar-fiscale, evaluării acestora şi exprimării opiniilor, asupra situaţiilor
anuale.

53
 Auditul de atestare financiară, vizează exprimarea unei opinii, asupra declaraţiilor
financiar-fiscale, sub aspectul sincerităţii şi fidelităţii lor faţă de realitatea datelor înscrise
în situaţiile financiare.
În practica de audit exercitată de Curtea de Conturi, auditul conformităţii şi auditul de
atestare financiară se efectuează simultan şi poartă denumirea de audit financiar.
Auditul financiar se circumscrie auditului de regularitate.
Auditul performanţei, presupune evaluarea entităţilor publice auditate din punct de
vedere al respectării criteriilor de performanţă, respectiv economicitatea, eficacitatea şi
eficienţa.
Auditul performanţei este un tip de audit modern, pe cale să fie adoptat în majoritatea
statelor din lume, fiind cunoscut şi sub denumirea de auditul rezultatelor, auditul
managementelor sau mai elocvent auditul valorii pentru bani.
Întreaga activitate de audit se exercită pe baza standardelor de audit ale Curţii de
Conturi a României, care defineşte principiile de bază şi stabilesc un cadru unitar de
aplicare a metodelor şi procedurilor utilizate în etapele de planificare , execuţie şi
raportare a misiunilor de audit, vizând situaţiile financiare, performanţa programelor,
activităţilor economico-financiare şi a sistemelor informative, asigurându-se calitatea
auditului în concordanţă cu standardele internaţionale.
Aceste standarde au fost elaborate şi implementate la nivelul Curţii de Conturi,
pornindu-se de la recomandările formulate de Uniunea Europeană, în vederea integrării
României, pe baza standardelor de audit ale Organizaţiei Internaţionale a Instituţiilor
Supreme de Audit (INTOSAI), ale Federaţiei Internaţionale a Contabililor (IFAC), a
liniilor directoare europene pentru implementarea standardelor INTOSAI, precum şi pe
baza standardelor de audit a altor instituţii supreme de audit.
Prin adoptarea standardelor, s-a avut în vedere aplicarea „ celor mai bune practici” de
audit în cadrul activităţii desfăşurate de auditorii Curţii de Conturi, în condiţiile
îndeplinirii cerinţelor profesionale şi etice stabilite pentru realizarea fiecărei etape de
audit.
Nu în ultimul rând, trebuie să reliefăm, în afara atribuţiilor de control financiar şi
audit, cele referitoare la raportare, avizare şi alte competenţe.
În legătură cu raportarea, Curtea de Conturi exercită atribuţii privind întocmirea şi
transmiterea către Parlament a Raportului public anual asupra execuţiei bugetare, în
termen de 6 luni de la primirea conturilor de la organele competente să le întocmească şi
să le remită.
În acelaşi scop de informare, cu privire la starea finanţelor publice locale, Camerele de
Conturi Judeţene întocmesc şi înaintează rapoarte către autorităţile publice deliberative ale
unităţilor administrativ-teritoriale.
Totodată, Curtea de Conturi poate înainta Parlamentului sau prin Camerele de Conturi
Judeţene autorităţilor publice deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale, rapoarte
în domeniile în care este competentă, ori de câte ori consideră necesar.
Atribuţiile de avizare se materializează în avizarea, la cererea Senatului sau a Camerei
Deputaţilor a proiectului bugetului de stat, a proiectelor de lege în domeniul finanţelor şi
contabilităţii publice, precum şi a proiectelor de lege în urma adoptării cărora rezultă o
diminuare a veniturilor şi o majorare a cheltuielilor bugetare sau se prevede înfiinţarea
unor instituţii publice din subordinea Guvernului şi a ministerelor.
În calitate de instituţie de supremă control financiar, în îndeplinirea atribuţiilor
conferite de lege, Curtea de Conturi are şi alte competenţe.
Este vorba de evaluarea activităţii de control financiar propriu a persoanelor juridice
care constituie subiecţi obligatorii de control, de solicitare unor organe de control
financiar şi ale Băncii Naţionale de a verifica obiective în cadrul atribuţiilor lor legale,

54
precum şi de a solicita celorlalte structuri de control financiar unele rapoarte, necesare
îndeplinirii atribuţiilor Curţii de Conturi

55