a.

) Etapele desfăşurării controlului financiar

Procesul de stabilire a stărilor de fapt în legătură cu activităţile financiare, implică

parcurgerea mai multor etape corelate între ele, care fac parte din procesul de exercitare a
controlului financiar.
Derularea controlului financiar pe parcursul mai multor faze nu înseamnă că acest
proces este fragmentat, care afectează negativ finalizarea controlului în condiţii de
performanţă. Din contră, existenţa acestor etape şi mai ales realizarea tuturor activităţilor
componente fiecărei faze, constituie garanţia finalizării în bune condiţii a acţiunilor de control
financiar.
În realizarea controlului financiar, trebuie urmate următoarele etape:
- Programarea şi pregătirea controlului financiar;
- Efectuarea efectivă a controlului financiar şi întocmirea actelor de control financiar;
- Valorificarea constatărilor controlului financiar.
În continuare, prezentăm conţinutul fiecărei etape şi modul în care ea se desfăşoară.

b.) Programarea şi pregătirea acţiunilor de control financiar.

În cadrul etapei de programare a acţiunilor de control financiar sunt stabilite

obiectivele de control, entităţile care vor fi supuse controlului, precum şi termenele de
finalizare a verificărilor.
Necesitatea programării activităţilor de control financiar este determinată de faptul că
organele de control au obligaţia de a verifica în totalitate obiectivele stabilite, precum şi de
modul de orientare a acţiunilor de verificare în direcţia evitării suprapunerilor şi
paralelismelor, prin eliminarea repetării unor controale pe aceleaşi probleme şi prin
necuprinderea în verificare succesivă a aceloraşi entităţi.
În aceste condiţii, programul de control constituie un instrument esenţial al controlului
financiar care cuprinde obiectivele care urmează a fi incluse în acţiunile de control financiar,
defalcate pe forme de control, termenul de finalizare a controlului, a persoanelor care-l
execută, precum şi a subiecţilor care vor constitui obiectul verificării.
La programarea activităţilor de control financiar, persoanele cu atribuţii de control,
implicate în elaborarea programului, trebuie să asigure respectarea competenţelor de control,
stabilite prin normele legale, fiind interzise încălcarea şi depăşirea prerogativelor.
Ceea ce este specific programelor de control financiar, este caracterul lor unitar, fiind
elaborate potrivit normelor, la fiecare structură de control financiar. Ulterior, programele de
control financiar elaborate de structurile de control financiar sunt centralizate la nivelul
ierarhic superior, după care se aprobă şi se retransmite verigilor din subordine în vederea
punerii în aplicare.
În ceea ce priveşte elaborarea programului de control financiar, este de remarcat că
există unele diferenţe între programele de control financiar aferente activităţilor de control
exercitat de stat şi cele care stau la baza efectuării verificărilor la nivelul entităţilor.
Aceste deosebiri nu se referă la conţinutul programelor de control financiar, diferă
numai modul de prezentare a programelor de către structurile de control financiar ale statului,
în funcţie de normele interne de lucru specifice instituţiilor de control.
Referindu-ne la stabilirea modalităţilor de control în cadrul programului de control
financiar, acestea se stabilesc în funcţie de normele legale prin care au fost reglementate, sfera
şi obiectul de activitate a structurii de control financiar şi , în cadrul acestuia, de obiectivele
propuse.
În legătură cu problematica alegerii formelor de control trebuie să fie avută în vedere
posibilitatea combinării controlului operativ cu cel ulterior, în vederea asigurării verificării
eficiente a tuturor obiectivelor prevăzute în programele de control ale diferitelor structuri.

1
 În aceeaşi ordine de idei, îndeosebi în sistemul de control financiar al statului,
programul de control include verificări tematice, pe obiective generale prestabilite, asupra
operaţiunilor curente sau care sunt ulterioare momentului desfăşurării şi consemnării lor în
documente.
Cât priveşte duratele controalelor prevăzute în programele de control financiar, ele
sunt diferenţiate pe fiecare acţiune, în funcţie de volumul şi complexitatea verificărilor. În
situaţia în care durata controlului nu poate fi respectată din motive obiective, acţiunea de
control se va prelungi cu aprobarea conducătorului structurii de control financiar, în condiţiile
legii, în măsura în care această problemă este obiectul unui cadru normativ.
Pregătirea controlului financiar intră în sfera competenţelor organelor de control
financiar desemnate să efectueze verificarea activităţii şi a obiectivelor programate.
Scopul acestei acţiuni rezidă în examinarea şi însuşirea problematicii generale şi
specifice în care se înscriu obiectivele de controlat.
Realizarea în bune condiţii a etapei de pregătire a controlului financiar presupune
parcurgerea următoarelor etape:
- stabilirea tematicii controlului;
- analiza generală şi însuşirea temelor controlului, inclusiv a dispoziţiilor legale care
reglementează domeniul controlat;
- stabilirea principalelor obiective ale controlului financiar şi repartizarea acestora pe
membrii echipei de control, dacă la aceste acţiuni participă mai multe persoane.
Tematica de control constituie un instrument practic de lucru al organelor de control
financiar, pe baza obiectivelor prevăzute în programul de control. Se impune precizarea că o
tematică de control, în general, are un caracter orientativ, asigurând o abordare sistematică a
segmentului controlat.
Drept urmare, pe parcursul exercitării controlului financiar, tematica de control poate
fi completată ţinând cont de actele şi faptele nou apărute.
Elaborarea tematicilor în cadrul structurilor de control financiar ale statului, trebuie să
asigure verificarea unor activităţi la nivelul entităţilor din domenii prioritare şi cât mai
semnificative, din punct de vedere al obiectivelor programate şi incluse în tematica de control.
Desigur, aceste exigenţe sunt specifice tematicilor de control financiar utilizate în
contextul acţiunilor efectuate de structurile de control ale statului, deoarece, în cazul
sistemelor de control financiar propriu, aceste tematici vizează numai patrimoniul propriu al
entităţilor, indiferent care ar fi tema şi obiectivele controlului.
În etapa de analiză generală şi însuşire a temelor controlului se realizează activităţi
multiple de informare şi documentare asupra reglementărilor legale în materia finanţelor,
fiscalităţii şi contabilităţii. În plus, sunt examinate rapoartele, informările, situaţiile financiare,
declaraţiile şi deconturile transmise organelor de control de către entitatea controlată, actele
de control financiar încheiate în perioadele anterioare ,etc.
Obiectivele de control sunt structurate pe activităţi, iar în cadrul lor pe segmente
distincte şi se formulează astfel încât să răspundă necesităţilor de informare.
Toate aceste trei etape vizând pregătirea controlului financiar se desfăşoară la sediul
structurilor de control financiar, urmând ca această acţiune să fie continuată şi la sediul
entităţilor verificate. Cu această ocazie, organele de control financiar, în vederea
documentării, culeg noi informaţii, în mod direct sau indirect, stabilind punctele forte sau
punctele slabe ale entităţii.
O pregătire temeinică a controlului financiar, atât la sediul structurii de control, cât şi
la nivelul entităţii verificate, constituie o premisă esenţială pentru efectuarea unor verificări
eficace şi eficiente, în condiţiile respectării fondului de timp alocat acţiunilor de control prin
programele aprobate.

2
 c.) Controlul obiectivelor

În această etapă, organele de control financiar, pe baza programului de control şi a

sarcinilor speciale primite de la conducerea structurii de control îşi desfăşoară activitatea
propriu-zisă în vederea stabilirii constatărilor şi concluziilor asupra stării şi evoluţiei
operaţiunilor şi activităţilor economico-financiare din cadrul entităţii verificate pe perioada
supusă controlului.
Realizarea efectivă a controlului financiar, în această etapă, presupune aplicarea
procedeelor, tehnicilor şi instrumentelor specifice utilizate în funcţie de tema şi obiectivele
propuse, precum şi de alte elemente cu care se confruntă organele de control la faţa locului şi
care nu au putut fi prevăzute de la început.
Prin compararea modului de efectuare a activităţilor care constituie obiectul
controlului financiar, cu prevederile şi normele legale prin care ele s-au definit sau cu
standardele adoptate, aplicându-se procedurile şi tehnicile specifice, vor fi determinate
eventualele abateri şi deficienţe la nivelul entităţii verificate şi care urmează a fi înlăturate şi
remediate.
În vederea realizării efective a controlului financiar este necesară ducerea la bun
sfârşit a mai multor sarcini şi anume:
- adaptarea obiectivelor prevăzute în tematica de control la condiţiile specifice ale
activităţii entităţii controlate;
- stabilirea surselor de informare necesare exercitării controlului financiar;
- alegerea, combinarea şi aplicarea procedurilor şi a tehnicilor necesare efectuării
controlului;
- cuantificarea abaterilor şi stabilirea deficienţelor.
Pe parcursul desfăşurării verificării se va urmări modul de respectare a dispoziţiilor
legale, a standardelor, a normelor interne care se referă la activitatea controlată, a modului de
îndeplinire a principiilor de economicitate, eficienţă şi eficacitate în gestionarea valorilor
materiale şi băneşti, precum şi alte aspecte care caracterizează ansamblul activităţilor
controlate.
În raport de faptele constatate, acestea se încadrează în normele legale sau normele
interne şi standardele adoptate, se stabilesc împrejurările în care au fost săvârşite faptele
respective, natura lor juridică, se stabilesc eventualele consecinţe patrimoniale şi se cuantifică
dimensiunea ( volumul) acestora.
Realizarea efectivă a controlului financiar este condiţionată într-o mare măsură de
profesionalismul şi ţinuta morală a specialiştilor cu atribuţii în acest domeniu.
În activitatea lor, organele de control financiar trebuie să deţină aptitudini, cunoştinţe
şi experienţă suficientă pentru a-şi îndeplini atribuţiile.
Totodată, aceştia trebuie să-şi menţină competenţa printr-o pregătire profesională
adecvată.
Nu în ultimul rând, în realizarea atribuţiilor de control financiar, organele de control au
obligaţia să respecte principiul integrităţii, obiectivităţii, independenţei, confidenţialităţii,
precum şi alte valori etice care stau la baza activităţii acestora.
Întreaga activitate de control financiar nu are nici o finalitate şi nu produce efecte
juridice dacă nu se materializează în documente întocmite cu acest prilej, cunoscute sub
denumirea de acte de control.

c.1.) Efectele juridice şi forţa probantă a actelor de control financiar

Operaţiunile de verificare şi analiză nu produc efecte juridice prin ele însele, fiind
simple lucrări pregătitoare ale actului final al controlului.
Numai actele finalizatoare ale controlului în care se încorporează voinţa juridică sau
financiară a organelor investite cu competenţa şi autoritatea necesară ( această investire se

3
face prin normele legale, pentru organele de control ale statului sau prin hotărâri ale
managementului, pentru aparatul de control propriu sau din subordine) sunt producătoare de
efecte în planul ordinii de drept.
Actele finale ale acţiunilor de control, având calitatea de decizie financiară şi juridică,
stabilesc anumite drepturi şi obligaţii în sarcina entităţilor controlate, a personalului acestora
şi terţilor.
De regulă, actele de control financiar dau naştere la următoarele categorii de raporturi
juridice:
a.) în calitatea lor de decizie financiară, creează un raport juridic specific între organul
de control şi persoanele juridice sau fizice controlate. Acest raport cuprinde dreptul organului
de control de a pretinde respectarea hotărârilor sale şi obligaţia celor controlaţi, de a respecta
aceste decizii.
Dacă cei controlaţi nu duc la îndeplinire prevederile din actele de control, ei îşi asumă
propria lor răspundere disciplinară, contravenţională, patrimonială sau penală, după caz. Acest
raport prezintă anumite trăsături specifice, în funcţie de organele care au efectuat controlul
( organe ale statului sau organe proprii din cadrul entităţilor respective), de forma de
proprietate a entităţii verificate şi de obiectivele verificate.
b.) actele de control dau naştere la anumite relaţii între entitatea controlată şi alte
persoane fizice sau juridice. Astfel, luând măsuri pentru executarea dispoziţiilor date de
organul de control, entitatea este obligată:
- să vireze anumite sume la bugetul administraţiei de stat;
- să ia măsuri pentru recuperarea pagubelor;
- să aplice personalului propriu anumite sancţiuni;
- să modifice situaţiile financiare,etc.
c.) în anumite situaţii, se creează raporturi juridice între organul de control şi terţe
persoane juridice sau fizice. Astfel, dacă organele de control constată nerespectarea
obligaţiilor fiscale, ele vor informa Direcţiile Generale ale Finanţelor Publice printr-un
document intitulat „ Aviz de urmărire – încasare”, care au obligaţia să ia măsuri pentru
încasarea la bugetul administraţiei de stat a sumelor respective. Dacă în urma controlului se
iau măsuri de sesizare a organelor de cercetare penală, atunci aceste organe au obligaţia să
analizeze şi să cerceteze aspectele sesizate. În anumite situaţii, organele de control aplică
direct sancţiuni în sarcina salariaţilor entităţilor verificate. În toate aceste situaţii, iau naştere
raporturi juridice între organele de control şi organele finanţelor publice, organele de cercetare
penală, persoanele sancţionate, societăţile bancare,etc.
În cursul acţiunilor de valorificare a rezultatelor controlului şi în special în faza
proceselor juridice, se pune uneori întrebarea dacă actele întocmite şi operaţiunile realizate de
organele de control au forţa probantă, dacă ele pot genera raporturile arătate mai sus.
Dacă operaţiunile de verificare şi documentele întocmite în urma controlului respectă
prevederile legale, atunci ele constituie o dublă probă: atât în ceea ce priveşte realitatea
deficienţelor consemnate, cât şi în ceea ce priveşte culpa persoanelor respective.
Dimpotrivă, dacă operaţiunile organelor de control nu sunt efectuate în strictă
concordanţă cu cerinţele legale ( dacă îşi depăşesc atribuţiile sau dacă nu respectă
metodologia legală), ori dacă actele întocmite nu respectă condiţiile cerute, atunci aceste
operaţiuni şi acte nu pot avea efecte juridice, ele fiind viciate din punct de vedere al formei
sau al fondului, nulitatea lor putând fi invocată de oricare din părţile interesate.
Condiţiile de fond pe care trebuie să le îndeplinească actele de control se referă la
temeinicia faptelor şi concluziilor consemnate în ele.
Concluziile controlului trebuie consemnate concis şi clar pentru evitarea interpretărilor
eronate şi contradictorii, ele trebuie să fie confirmate şi susţinute prin documente
corespunzătoare, verificate prin diferite procedee ale controlului. În actele de control nu se fac
descrieri teoretice, neconcludente, care încarcă inutil conţinutul acestora. De asemenea, în ele
nu se înscriu părerile personale ale celor ce exercită controlul sau ale celor controlaţi,
indiferent de poziţia lor ierarhică. Toate concluziile trebuie argumentate cu probe materiale,

4
cum sunt: acte normative încălcate, constatările făcute în urma verificărilor faptice şi
documentare, etc.
Din punct de vedere al formei, actele de control diferă în funcţie de organele care au
exercitat controlul financiar şi în funcţie de obiectivele controlului.
Cu ocazia redactării actelor de control, este necesar să se respecte cel puţin
următoarele reguli:
a.) constatările consemnate trebuie să fie proprii ale organelor de control. Constatările
care nu aparţin organului de control, respectiv care nu au fost făcute în urma utilizării
procedeelor controlului, de regulă, nu se trec în actele de control. Ele pot fi menţionate numai
pentru susţinerea unor constatări proprii sau pentru generalizarea acestora, dar este obligatoriu
să se arate sursa de unde au fost preluate: acte de control încheiate de alte organe de control;
rapoarte ale comisiilor de cenzori; registrele obligatorii ţinute de către entităţile verificate;
sesizări şi reclamaţii; note explicative,etc.
b.) părerile personale organelor de control precum şi deficienţele pentru care s-au luat
măsuri legale şi eficiente de remediere a lor înainte de începerea controlului, de regulă, nu se
înscriu în procesele verbale de control, dar ele pot fi prezentate prin notele de prezentare, aşa
cum se va arăta mai jos.
c.) actele de control trebuie redactate, astfel încât să poată fi înţelese de alte persoane
care nu au la dispoziţie alte informaţii şi să nu dea posibilitatea la mai multe interpretări
contradictorii.

c.2.) Tipologia, structura şi conţinutul actelor de control financiar

Aşa cum s-a relevat mai înainte, activitatea de control financiar presupune în final
înscrierea constatărilor organelor de control în acte de control. Aceste acte de control, atât ca
formă cât şi ca structură, fie sunt stabilite de către organele de control specializate în acest
scop, fie sunt lăsate la aprecierea acestora.
Sub aspectul tipologiei lor, delimităm două mari grupe de acte de control, şi anume:
- acte de control comune mai multor structuri, având subordonări şi obiective diferite;
- acte de control specifice unor anumite structuri de control financiar.
Din punct de vedere al conţinutului şi a felului actelor de control, ele vizează atât
activităţile care se desfăşoară în faza de pregătire şi apoi de exercitare propriu-zisă a
controlului, cât şi etape de valorificare şi de raportare a rezultatelor.
Cu toate că tipologia actelor de control financiar este deosebit de diversificată, există
numeroase asemănări între acestea, diferenţierile existente fiind determinate mai mult de
proceduri de ordin intern, în raport de specificul structurilor de control financiar.
Din prima categorie de acte de control financiar fac parte următoarele tipuri de acte de
control:
- procesul verbal de constatare(control);
- nota de constatare;
- procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor;
- nota unilaterală;
- nota de prezentare.

1.) Procesul verbal de constatare (control )

Este un document de sinteză care se întocmeşte în toate cazurile în care se constată

fapte ilicite sau deficienţe, indiferent de natura lor.
Pentru a uşura şi unifica activitatea de întocmire şi valorificare a proceselor – verbale,
s-a stabilit că ele trebuie să aibă o structură unitară, care cuprinde: o parte introductivă,
prezentarea constatărilor şi o încheiere.

5
 Partea introductivă procesului – verbal este rezervată unor date generale de
identificare şi delimitare cum sunt:
- numele şi prenumele persoanelor care efectuează controlul, funcţia deţinută şi
entitatea de care aparţin;
- actul normativ şi numărul delegaţiei în baza cărora sunt autorizate să efectueze acest
control;
- perioada în care s-a efectuat controlul;
- tematica controlului ( obiectivele urmărite);
- entitatea controlată, reprezentanţii ei de drept, adresa acesteia, numărul de
înmatriculare în Registrul comerţului (pentru agenţii economici), codul fiscal;
- perioada supusă controlului.
Cuprinsul procesului – verbal reprezintă partea principală a acestuia în care se înscriu
constatările propriu-zise, grupate pe obiective ale controlului specific fiecărui organ de
control. Nu se deschid paragrafe în procesul-verbal decât pentru obiectivele la care s-au
constatat deficienţe, abateri sau fapte ilicite. În măsura în care, în urma verificării unor
obiective, se constată că nu sunt deficienţe, acestea nu se consemnează în procesul-verbal ci
într-o anexă separată, precizându-se obiectivele, documentele, operaţiunile şi perioadele
verificate. Prin semnarea acestei anexe, organele de control îşi asumă răspunderea asupra
realităţii şi legalităţii operaţiunilor respective.
Pentru fiecare obiectiv verificat, se înscriu în procesul – verbal următoarele elemente:
- neregulile constatate expuse concret, clar şi precis;
- actele normative încălcate cu precizarea numărului acestora, a articolului şi a
aliniatului la care se face referire;
- consecinţele economice, financiare, bugetare, fiscale şi gestionare ale abaterilor cu
evaluarea exactă a lor ( deficienţele constatate, majorări de întârziere,etc.);
- numele, prenumele şi funcţia persoanelor răspunzătoare de producerea deficienţelor,
pentru care se vor stabili răspunderile corespunzătoare;
- măsuri operative luate în timpul controlului, cu menţionarea documentelor pe baza
cărora s-au materializat;
- măsuri ce urmează a fi luate în continuare cu precizarea termenelor de aducere la
îndeplinire şi de comunicare către organele de control.
Ultima parte a procesului – verbal conţine formulări uzuale de încheiere prin care se
face o sinteză a constatărilor, se precizează faptul că au fost restituite toate documentele puse
la dispoziţie, se precizează numărul de anexe care fac parte din procesul-verbal de control, se
arată numărul şi destinaţia exemplarelor procesului-verbal.
Procesul-verbal se semnează de organele de control şi de reprezentanţii legali
( conducerea) ai agentului economic sau instituţiei publice controlate. Procesele – verbale în
care sunt consemnate faptele penale, se semnează pe fiecare pagină şi de persoanele
răspunzătoare.
În situaţia în care organele de conducere ale entităţilor controlate au unele obiecţiuni
asupra constatărilor consemnate în actele de control, acestea vor fi clarificate şi soluţionate
înainte de definitivarea şi semnarea procesului-verbal. Dacă dezacordurile se menţin,
neputând fi soluţionate, ele se formulează de către cei controlaţi, în scris şi vor fi remise
organului de control în termenele prevăzute prin normele de control. Aceste contestaţii, în
continuare, sunt analizate de către organele de control care îşi formulează propriul lor punct
de vedere fundamentat pe baza celor consemnate în procesul-verbal şi pe baza actelor
normative.
La rândul lor, conducătorii structurilor de control financiar de care aparţin organele de
control, au obligaţia să decidă asupra constatărilor înscrise în procesul-verbal, coroborat cu
contestaţiile formulate de către cei controlaţi, precum şi cu nota întocmită de către organul de
control în legătură cu aceste contestaţii.
La procesul-verbal de constatare se anexează situaţii, tabele, documente, explicaţii
scrise, care sunt necesare fundamentării şi susţinerii constatărilor organelor de control.

6
 În ceea ce priveşte aceste anexe, ele trebuie să fie semnate de către organele de control
şi reprezentanţii legali ai entităţii verificate şi se ataşează procesului-verbal de constatare în
măsura în care au legătură cu controlul efectuat şi susţin constatările înscrise în actul de
control.

2.) Nota de constatare

Nota de constatare este tot un act de control bilateral, care se întocmeşte în anumite
cazuri.
Într-o primă situaţie, nota de constatare se întocmeşte dacă din control rezultă
constatări a căror reconstituire ulterioară nu este posibilă sau care nu pot fi dovedite ulterior.
De asemenea, acest act de control se întocmeşte atunci când se impun măsuri urgente
pentru înlăturarea unor abateri şi a consecinţelor acestora.
Nu în ultimul rând, Nota de constatare se întocmeşte în cazul în care controlul constată
fapte pentru care răspunderea juridică nu se poate reţine la entitatea controlată ci, răspunderea
se prezumă la o altă persoană.

În notele de constatare se consemnează situaţiile de fapt şi măsurile luate operativ

pentru remedierea deficienţelor constatate. Aceste deficienţe sunt probate cu documente
primare, acte justificative, explicaţii scrise de la persoanele care au efectuat sau au participat
la realizarea activităţilor controlate, precum şi alte anexe similare celor care se ataşează
proceselor-verbale de constatare.

3.) Procesul – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor

Procesul – verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor se întocmeşte de

către organele de control financiar, atunci când aceştia sunt anume împuternicite, în acest
sens, prin actele normative din domeniul financiar fiscal, bugetar şi contabil şi în situaţiile în
care aceştia constată:
- existenţa unei fapte ilicite săvârşite cu vinovăţie, indiferent dacă a fost produsă cu
intenţie sau din culpă (din uşurinţă sau din neglijenţă). Caracterul contravenţional al faptei
este înlăturat în cazul legitimei apărări, stării de necesitate, constrângerii fizice sau morale,
cazului fortuit, iresponsabilităţii, erorii de fapt,etc;
- fapta respectivă are un grad de pericol social mai redus decât infracţiunile;
- fapta respectivă este prevăzută şi sancţionată ca atare prin lege, prin hotărâri ale
Guvernului, ori prin hotărâri ale consiliilor judeţene sau ale consiliilor locale ( comunale,
orăşeneşti, municipale sau sectoarelor municipiului Bucureşti).
Prin legi sau hotărâri ale Guvernului se pot stabili şi sancţiona contravenţii în toate
domeniile de activitate.
Prin hotărâri ale administraţiilor publice locale sau judeţene se pot stabili şi sancţiona
contravenţii numai în domeniile de activitate în care acestora li s-au stabilit atribuţiuni prin
lege şi numai în măsura în care pentru domeniul respectiv nu s-au stabilit contravenţii prin
legi sau hotărâri ale Guvernului.
Procesul - verbal de contravenţie cuprinde:
- data şi locul unde este încheiat;
- numele, prenumele, funcţia şi instituţia din care face parte agentul constatator;
- datele de identificare a contravenientului, în calitate de persoană juridică sau fizică;
- descrierea faptei care constituie contravenţie, cu precizarea datei, orei şi a locului în
care a fost săvârşită această faptă;
- indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia, cu
precizarea articolului de lege;
- sancţiunile contravenţionale principale şi complementare aplicate;

7
 - posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătăţii din minimul amenzii
prevăzut de actul normativ care prevede şi sancţionează fapta contravenţională;
- termenul de exercitare a căilor de atac împotriva procesului-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiilor şi organul la care se depune plângerea;
- alte menţiuni şi obiecţiuni ale contravenientului;
- semnăturile, pe fiecare pagină, a agentului constatator şi a contravenientului.
Un exemplar din procesul-verbal se înmânează contravenientului, iar un exemplar
rămâne la organul de control care a constatat şi a aplicat amenda contravenţională. Dacă
contravenientul nu plăteşte amenda contravenţională în condiţiile şi la termenele prevăzute de
lege, procesul-verbal de contravenţie se transmite, spre executare silită organului financiar
teritorial competent să încaseze amenda.
În cazul în care , pe lângă sancţiunea principală a amenzii contravenţionale se aplică şi
sancţiunea complementară, de confiscare a bunurilor dobândite prin fapte nelegale sau care au
servit la săvârşirea faptelor contravenţionale, în procesul-verbal de constatare şi sancţionare a
contravenţiilor se înscriu toate constatările şi datele referitoare la bunurile reţinute în vederea
confiscării.

4.) Nota unilaterală

Nota unilaterală se întocmeşte de către organele de control financiar atunci când nu se

constată abateri sau fapte ilicite, ori volumul şi frecvenţa acestora este redusă şi, prin urmare,
nu se justifică întocmirea procesului-verbal.
În nota unilaterală se specifică obiectivele, documentele şi perioadele verificate.
Aceste note sunt semnate numai de către organul de control, care confirmă şi răspunde de
realitatea constatărilor consemnate în ele.

5.) Nota de prezentare

Nota de prezentare, este actul de control în care organele de control consemnează o

serie de elemente care nu-şi găsesc locul în procesul-verbal şi în anexele sale. Spre deosebire
de procesul-verbal, care este un document bilateral, fiind semnat atât de organul de control cât
şi de conducerea entităţii şi compartimentelor controlate, nota de prezentare este un document
unilateral, fiind semnat numai de organul de control.
Nota de prezentare are menirea de a lămuri, în faţa structurii care a dispus controlul,
unele aspecte care nu au fost elucidate deplin prin procesul-verbal şi anexele sale. În cazurile
în care organul de control nu are de făcut alte precizări, observaţii sau propuneri, în afara celor
din procesul-verbal, nu se mai întocmeşte nota de prezentare.
De regulă, nota de prezentare cuprinde aprecieri şi propuneri ale organului de control
referitoare la:
- organe şi persoane din afara entităţii controlate, care au dat indicaţii, dispoziţii sau
recomandări ce au generat deficienţele consemnate în procesul-verbal;
- propuneri pentru aplicarea unor sancţiuni persoanelor încadrate în muncă din
entitatea controlată, pentru care, în timpul controlului, conducerea entităţii a refuzat, fără
motive justificate, aplicarea lor ( inclusiv a sancţiunilor disciplinare);
- propuneri pentru modificarea sau completarea măsurilor luate de entitatea controlată
pentru eliminarea deficienţelor constatate sau pentru luarea unor măsuri care depăşesc
competenţele entităţii controlate şi care intră în competenţa altor entităţi;
- propuneri în legătură cu continuarea controlului asupra unor probleme sau pentru
clarificarea acestora la alte instituţii ale statului;
- combaterea obiecţiunilor formulate de către cei ce au semnat procesul-verbal de
control şi lămurirea situaţiei reale;

8
 - concluzii şi aprecieri personale în legătură cu activitatea de ansamblu a entităţii
controlate, inclusiv eventuale propuneri cu caracter organizatoric, dacă organele de control
financiar fac parte din sistemul controlat.
Din cea de a doua categorie de acte de control specifice fac parte documentele
întocmite de către controlorii financiari ai Curţii de Conturi, cu ocazia verificării conturilor
anuale de execuţie bugetară, precum şi documentele întocmite de către inspectorii fiscali, în
contextul exercitării inspecţiilor fiscale.
Aceste documente specifice sunt următoarele:
- raportul de control;
- raportul de control intermediar;
- procesul – verbal de constatare a abaterilor, privind neprezentarea în termenele
legale, pentru verificare, a conturilor de execuţie şi a abaterilor determinate de neîndeplinirea
măsurilor dispuse prin decizii pentru înlăturarea abaterilor constatate;
- raportul de inspecţie fiscală, pentru persoane juridice;
- raportul de inspecţie fiscală pentru persoane fizice.

6.) Raportul de control

Raportul de control, este un act de control specific Curţii de Conturi, care se

întocmeşte cu ocazia verificării conturilor de execuţie.
Este un act de control unilateral, care cuprinde o parte introductivă, cuprinsul şi ultima
parte, unde sunt consemnate concluziile controlorilor financiari şi propunerile lor, cu privire la
acordarea sau neacordarea descărcării de gestiune şi unde sunt incluse formele uzuale de
încheiere.
În cuprinsul actului de control, în cazul în care nu se constată abateri financiar-
contabil, prejudicii sau fapte cu caracter infracţional, se prezintă obiectivele verificate.
Dacă sunt constatate nereguli, abateri financiare, prejudicii sau fapte de natură penală,
în raportul de control se vor prelua în mod succint aspectele tratate în rapoartele de control
intermediar.
Conţinutul raportului de control se supune analizei completelor, constituite la nivel
central din consilieri de conturi, iar la nivelul judeţelor din directorii Camerelor de Conturi şi
controlori financiari, care elaborează încheieri pentru a dispune descărcarea de gestiune sau,
după caz, sesizarea instanţei judecătoreşti ori a parchetului, competente material şi teritorial,
în funcţie de natura abaterilor constatate şi consecinţele acestora.

7.) Raportul de control intermediar

Raportul de control intermediar, este un act de control bilateral, care se întocmeşte cu

ocazia verificării anuale de execuţie bugetară, atunci când controlul constată abateri cu
caracter financiar-contabil şi fapte cauzatoare de prejudicii ori de natură penală.
Sub aspectul structurii şi conţinutului, raportul de control intermediar este similar
raportului de control şi face parte integrantă din acesta.
Spre deosebire de raportul de control, constatările sunt însă consemnate mai detaliat,
fiind stabilite faptele săvârşite, reglementările încălcate, consecinţele faptei ( cuantificarea
pagubei şi a foloaselor nerealizate) şi persoanele răspunzătoare, pe considerentul că
ordonatorul de credite şi cei care sunt responsabili trebuie să ia cunoştinţă , în mod exact şi
clar, asupra constatărilor prin semnarea actului de control.

9
 8.) Procesul – verbal de constatare a abaterilor, privind nerespectarea în
termenele legale, pentru verificare a conturilor de execuţie şi a abaterilor determinate de
neîndeplinirea măsurilor dispuse prin decizii pentru înlăturarea abaterilor constatate.
Acest act de control cu caracter bilateral, se întocmeşte de către controlorii financiari
ai Curţii de Conturi, atunci când conducerea entităţilor verificate nu se conformează
obligaţiilor de a prezenta Curţii de Conturi, în termenele stabilite, conturile ce urmează a fi
verificate, precum şi în cazul neaducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizii.
Ambele abateri se sancţionează cu amendă civilă, egală cu salariul pe mai multe luni
ale persoanei din vina căreia s-a produs întârzierea sau nu au fost aduse la îndeplinire măsurile
stabilite.
De asemenea, acest act de control se întocmeşte şi în vederea penalizării tuturor
persoanelor juridice şi fizice supuse controlului Curţii, ori de câte ori nu-şi respectă obligaţiile
de a-i transmite actele, documentele şi informaţiile solicitate la termenele stabilite şi nu
asigură accesul controlorilor financiari în sediul lor, dacă controlul sau cercetarea se
efectuează la faţa locului.
Din cele prezentate mai sus, reiese că sunt mai multe puncte comune între acest tip de
act de control şi procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor.

9.) Raportul de inspecţie fiscală pentru persoane juridice

Raportul de inspecţie fiscală se întocmeşte de echipa de inspecţie fiscală pentru

consemnarea constatărilor inspecţiei fiscale efectuată la persoane juridice, indiferent dacă se
stabilesc sau nu impozite şi taxe suplimentare în cadrul unor inspecţii fiscale, fie generale, fie
parţiale.
Din punct de vedere al structurii, raportul de inspecţie fiscală cuprinde patru capitole,
şi anume:*43
- Capitolul I. Date despre inspecţia fiscală;
- Capitolul II. Date despre contribuabil;
- Capitolul III. Constatări fiscale;
- Capitolul IV. Alte constatări;
- Capitolul V. Discuţia finală cu contribuabilul;
- Capitolul VI. Sinteza constatărilor inspecţiei fiscale;
- Capitolul VII. Anexe.
În primul capitol se prezintă organele de inspecţie fiscală, precizându-se, pentru
fiecare, numele şi prenumele, funcţia, numărul legitimaţiei de inspecţie fiscală, unitatea
fiscală din care face parte şi data ordinului de serviciu.
În afară de aceste date, această parte a raportului de inspecţie fiscală mai cuprinde şi
următoarele date:
- temeiul juridic al inspecţiei fiscale;
- numărul şi data transmiterii avizului de inspecţie fiscală. În cazul în care data
începerii inspecţiei fiscale a fost amânată, se vor specifica numărul şi data acordului,precum şi
noul termen aprobat;
- perioada supusă verificării. În cazul în care verificarea se va face pentru o perioadă
diferită de cea din avizul de inspecţie fiscală, se va înscrie perioada verificată efectiv, cu
precizarea motivului care a condus la modificarea perioadei supuse inspecţiei fiscale;
- numărul de înregistrare şi data începerii inspecţiei fiscale înscrise în Registrul unic
de control;
- perioada în care s-a desfăşurat inspecţia fiscală, precum şi locul de desfăşurare. În
cazul în care inspecţia fiscală a fost suspendată, se vor înscrie perioadele în care s-a efectuat
inspecţia fiscală;

*43 Vezi Ordinul nr. 1181/2007 al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 611 din 4
septembrie 2007.

10
 - obligaţiile fiscale şi perioadele care fac obiectul inspecţiei fiscale;
- modul de îndeplinire a dispoziţiilor stabilite prin ultimul act de control.

În capitolul următor „Date despre contribuabil” inspecţia fiscală consemnează

următoarele elemente:
- datele de identificare ale contribuabilului: denumirea, domiciliul fiscal, codul de
identificare fiscală, codul CAEN al activităţii principale desfăşurate, capitalul social subscris
şi vărsat, comentarii privind majorarea/diminuarea capitalului social;
- forma de proprietate, forma juridică, precum şi principalii acţionari/asociaţi şi
evoluţia capitalului social;
- informaţii referitoare la acţionari/asociaţi, în situaţia în care sunt constatate relaţii de
participare la alt contribuabil cu care are relaţii de afaceri;
- verificarea corectitudinii listei conturilor bancare cu cele comunicate de unităţile
bancare, organelor fiscale competente;
- evoluţia cifrei de afaceri şi a rezultatului exerciţiului financiar, conform ultimelor 3
bilanţuri anuale, indiferent de perioada verificată;
- verificarea evidenţei documentelor cu regim special,până la 31 decembrie 2006, după
care se vor verifica existenţa seriei şi a plajei de numere aprobate de conducerea entităţii şi
data utilizării acestora;
- prezentarea subunităţilor contribuabilului cu precizările specifice, după caz, în
funcţie de existenţa unui interes fiscal deosebit;
- persoana care asigură administrarea activităţii contribuabilului verificat;
- persoana care răspunde de conducerea contabilităţii;
- persoana desemnată să reprezinte contribuabilul pe durata inspecţiei fiscale;
- prezentarea relaţiilor de afiliere dintre contribuabilul verificat şi alţi contribuabili
care au calitatea de clienţi sau furnizori.
Constatările fiscale din raportul de inspecţie fiscală, pentru fiecare obligaţie fiscală,
conţin informaţii despre obligaţia fiscală, precum şi precizări referitoare la obiectivele
minimale avute în vedere, baza de impunere şi modul de soluţionare a deconturilor de taxă pe
valoarea adăugată cu sume negative cu opţiune de rambursare.
Informaţiile despre obligaţia fiscală se referă la denumirea obligaţiei fiscale, perioada
supusă inspecţiei fiscale, prezentarea procedurii de control utilizate precum şi la facilităţile
fiscale de care a beneficiat contribuabilul în perioada supusă inspecţiei fiscale şi modul de
respectare a acestora.
În acest capitol se vor menţiona obiectivele minimale avute în vedere în cadrul
inspecţiei fiscale şi anume:
- verificarea realităţii declaraţiilor fiscale şi informative în corelaţie cu datele din
evidenţa contabilă, registrele societăţii sau orice alte documente justificative existente în
societate ori obţinute prin controale încrucişate, precum şi cu alte declaraţii depuse în
conformitate cu legile speciale;
- verificarea existenţei contractelor şi modul lor de derulare, în vederea determinării
tuturor operaţiunilor impozabile realizate de contribuabil, inclusiv identificarea faptică a
surselor generatoare de venit;
- verificarea înregistrării tuturor veniturilor aferente activităţii desfăşurate;
- verificarea utilizării documentelor cu regim special, pentru perioade anterioare datei
de 1 ianuarie 2007. După această dată se va verifica modul de alocare şi gestionare a
documentelor fiscale conform prevederilor legale;
- verificarea modului de înregistrare a cheltuielilor aferente obţinerii veniturilor,
precum şi a tratamentului fiscal al acestora;
- verificarea corectitudinii sumelor utilizate cu drept de deducere din impozitele,
taxele sau contribuţiile datorate.

11
 Referitor la baza de impunere, organele de inspecţie fiscală trebuie să consemneze
dacă în urma inspecţiei a fost sau nu modificată baza de impunere.
În primul caz, în acest capitol al raportului de inspecţie fiscală se vor menţiona:
- elementele identificate în activitatea contribuabilului care au influenţat baza de
impunere;
- punctul de vedere al inspecţiei fiscale faţă de interpretarea contribuabilului;
- consecinţele fiscale ale abaterilor constatate, motivele de drept şi temeiul legal pentru
modificarea bazei de impunere;
- modul de calcul al bazei impozabile şi stabilirea eventualelor diferenţe, precum şi
calculul impozitului, taxei sau al contribuţiei stabilite suplimentar. Pentru obligaţiile fiscale
pentru care legea prevede dreptul contribuabilului de a efectua deduceri/reduceri, se va
verifica modul de exercitare a acestui drept şi corectitudinea sumei deduse;
- calcului obligaţiilor fiscale, accesorii la diferenţele de impozite, taxe sau contribuţii
stabilite de inspecţia fiscală;
- stabilirea responsabilităţilor pentru aplicarea sau determinarea eronată a bazei
impozabile şi efectuarea de propuneri pentru sancţionarea conform prevederilor legale, acolo
unde este cazul.
În cel de al doilea caz, de nemodificare a bazei de impozitare, în actul de control se va
consemna perioada efectiv verificată şi documentele care au stat la baza concluziei că
obligaţia fiscală este corect determinată.
Pentru soluţionarea deconturilor de taxă pe valoarea adăugată cu sume negative cu
opţiune de rambursare, se va efectua inspecţie fiscală parţială, care va avea ca obiectiv doar
verificarea T.V.A- ului.
Constatările rezultate, urmare inspecţiei fiscale de natura celor de mai sus, se
consemnează distinct, pe fiecare decont verificat, în mod separat, dacă sunt soluţionate mai
multe deconturi.

La fundamentarea constatărilor privind soluţionarea deconturilor de taxă pe valoarea

adăugată, trebuie să fie avute în vedere următoarele cerinţe:
- prima perioadă verificată va cuprinde intervalul de timp de la începutul perioadei
anterioare neverificate (cu condiţia încadrării în termenul legal de prescripţie) până la data de
sfârşit a perioadei aferente decontului de T.V.A cu sume negative în care s-a bifat opţiunea de
rambursare;
- următoarea perioadă verificată va începe de la data ultimului decont verificat până la
sfârşitul perioadei aferente următorului decont ce urmează a se verifica;
În acelaşi mod se va continua până la soluţionarea tuturor deconturilor de T.V.A cu
sume negative cu opţiunea de rambursare, depuse şi neverificate.
Soluţionarea fiecărui decont de T.V.A cu sume negative cu opţiunea de rambursare se
va finaliza astfel:
- în cazul în care nu se constată sume suplimentare în baza raportului de inspecţie
fiscală, se va emite decizia de nemodificare a bazei de impunere, care, împreună cu un
exemplar al raportului de inspecţie fiscală, se va transmite după avizare şi aprobare
compartimentului de specialitate pentru emiterea deciziei de rambursare;
- în cazul în care se constată sume suplimentare în baza raportului de inspecţie fiscală,
se va emite decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de
inspecţia fiscală, care în acest caz are şi rol de decizie de rambursare.
În următorul capitol al raportului de inspecţie fiscală „Alte constatări” , sunt înscrise
constatări în legătură cu organizarea şi conducerea contabilităţii şi utilizarea şi ţinerea
registrului contabil.
În legătură cu organizarea şi conducerea contabilităţii, verificările urmăresc cu
prioritate modul de reflectare a operaţiunilor de capital a imobilizărilor, a operaţiunilor de
trezorerie, a operaţiunilor legate de stocuri, a celor privind angajamentele şi drepturile

12
patrimoniale, precum şi modul de efectuare şi valorificare a inventarierii anuale a
patrimoniului.
Verificările vizând utilizarea şi ţinerea registrelor se materializează în constatări legate
de modul de utilizare a registrelor şi modul de ţinere a jurnalelor obligatorii.
În continuare, capitolul V. al raportului de inspecţie fiscală conţine aspecte rezultate în
urma discuţiei finale cu contribuabilul, pe de o parte prezentarea sintezei punctului de vedere
al contribuabilului şi pe de altă parte concluziile echipei de inspecţie fiscală faţă de punctul de
vedere al contribuabilului.
După discuţia finală cu contribuabilul, se întocmeşte o sinteză a constatărilor care
constituie obiectul capitolului VI. al raportului de inspecţie.
Această sinteză cuprinde toate obligaţiile fiscale stabilite în mod suplimentar, peste
cele declarate şi evidenţiate de către contribuabili, pe fiecare categorie de impozit, taxă şi
contribuţie cuvenită bugetului general consolidat, precum şi accesoriile calculate de inspecţia
fiscală în anexele la raportul de inspecţie.
De asemenea, această sinteză trebuie să conţină şi suma totală a bazei impozabile
stabilită suplimentar şi calculată în anexele la raport, pentru fiecare categorie de obligaţie
fiscală.
După finalizarea raportului de inspecţie fiscală, acesta va fi semnat de echipa de
inspecţie, va fi avizat de şeful serviciului / biroului din care fac parte organele de inspecţie
fiscală, urmând ca, în final, să fie aprobat de conducătorul activităţii de inspecţie fiscală.
Raportul de inspecţie fiscală stă la baza următoarelor acte administrativ fiscale:
- decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de
inspecţia fiscală;
- decizia de nemodificare a bazei impozabile;
- dispoziţia privind măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală.
Raportul va fi întocmit în 3 (trei) exemplare, dintre care unul pentru contribuabil, unul
pentru organele de inspecţie fiscală şi unul pentru organul fiscal de administrare competent,
unde contribuabilul este luat în evidenţă ca plătitor de impozite şi taxe.
Raportul de inspecţie fiscală se anexează la actul administrativ fiscal emis, după caz,
respectiv la decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de
inspecţia fiscală, la decizia de nemodificare a bazei de impunere sau la dispoziţia privind
măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală.
La raportul de inspecţie fiscală, pentru fiecare impozit , taxă şi contribuţie verificată,
se anexează situaţii, tabele, copii de pe documente, explicaţii scrise, necesare susţinerii
constatărilor, care formează conţinutul capitolului VII. al raportului de inspecţie fiscală şi
care fac parte integrantă din acest act de control.
Tabelele sau situaţiile se întocmesc ori de câte ori este necesară sintetizarea unui
număr mai mare de documente sau operaţiuni şi în toate cazurile în care se prezintă şi se
susţin constatările din Raportul de inspecţie fiscală.
Tabelele şi situaţiile anexate la Raportul de inspecţie fiscală vor fi semnate de organele
de inspecţie fiscală şi, pentru luare la cunoştinţă, de către reprezentantul societăţii.
Tot în acest capitol se va prezenta declaraţia dată pe propria răspundere de
reprezentantul legal al contribuabilului, prin care declară că a pus la dispoziţie toate
documentele şi informaţiile solicitate.
De asemenea, la Raportul de inspecţie fiscală se va anexa orice document întocmit
pentru înştiinţarea, solicitarea de documente, note explicative sau procese-verbale pentru
consemnarea unor constatări în timpul inspecţiei fiscale.

10.) Raportul de inspecţie fiscală pentru persoane fizice

Raportul de inspecţie fiscală se întocmeşte de echipa de inspecţie fiscală pentru

consemnarea rezultatelor verificării, indiferent dacă se stabilesc sau nu diferenţe de obligaţii
fiscale în cadrul unei inspecţii fiscale generale sau parţiale, efectuată la persoane fizice

13
autorizate să desfăşoare activităţi independente, în mod individual şi / sau într-o formă de
asociere, definite potrivit prevederilor legale în vigoare.*44
La întocmirea actului de control, organele de inspecţie fiscală trebuie să ţină seama de
următoarele cerinţe legale:
- contribuabilii supuşi verificării sunt cei obligaţi să organizeze şi să conducă evidenţa
contabilă în partidă simplă sau care au optat pentru determinarea venitului net din activităţi
independente în sistem real, potrivit prevederilor legale;
- la stabilirea impozitului pe venit, pentru perioada supusă verificării în care veniturile
se globalizează, Raportul de inspecţie fiscală va cuprinde diferenţele suplimentare ale bazei
impozabile, având în vedere regulile de calcul speciale pentru impozitul pe venitul global.
Diferenţa de impozit pe venit se va stabili numai pentru impozitul pe venit datorat pentru
veniturile din activităţi independente verificate şi precizate în raport;
- pentru impozitul pe venit, perioada de verificare va fi întotdeauna un an fiscal pentru
care s-a emis decizia de impunere anuală;
- în cazul în care contribuabilul şi-a încetat activitatea, perioada verificată va fi până la
data încetării activităţii;
- diferenţele de impozit pe venitul net anual stabilit de inspecţia fiscală nu vor
modifica obligaţiile privind plăţile anticipate, stabilite de organele competente, pentru anul
următor celui care a fost supus verificării.
Atât din punct de vedere al structurii, cât şi al conţinutului, se constată existenţa mai
mult a unor asemănări decât a unor diferenţieri.
Diferenţierile se referă, în principal, la structura actului de control, care cuprinde un
număr de opt capitole, faţă de cele şapte capitole ale raportului de inspecţie fiscală pentru
persoane fizice.
Existenţa numărului mai mare de capitole este consecinţa faptului că, partea de
„Constatări fiscale „ din raportul de inspecţie fiscală, pentru persoane juridice, se regăseşte în
cazul raportului întocmit pentru persoane fizice sub forma a două capitole, respectiv:
- Capitolul III – Constatări privind obligaţiile fiscale cu excepţia impozitului pe venit;
- Capitolul IV – Constatări privind impozitul pe venit.
Indiferent de tipul şi caracterul actelor de control, ele se înregistrează în mod
obligatoriu la structura de control financiar care a dispus efectuarea verificării.
Orice act de control financiar întocmit cu îndeplinirea cerinţelor de formă şi fond,
constituie garanţia eficienţei şi eficacităţii acţiunilor de control financiar.

d.) Valorificarea constatărilor

Controlul financiar nu se limitează la constatarea lipsurilor, deficienţelor şi abaterilor.

Controlul de constatare este urmat obligatoriu de controlul de remediere definitivă a
neajunsurilor şi abaterilor constatate. O acţiune de control nu este considerată încheiată până
nu se lichidează toate deficienţele constatate şi se stabilesc măsuri care duc la îmbunătăţirea
practică a activităţii economico-financiare. Controlul acţionează pentru soluţionarea concretă,
operativă a problemelor, iar acolo unde sunt abuzuri, unde sunt încălcate legile, în
conformitate cu prevederile şi drepturile legale, controlul ia măsuri inclusiv pentru
sancţionarea celor vinovaţi.
Finalizarea acţiunilor de control financiar, respectiv valorificarea constatărilor făcute,
depinde de structura care a exercitat controlul, de conducerea entităţii şi de aplicarea soluţiilor
corespunzătoare, în funcţie de natura activităţii şi deficienţelor sau a rezervelor de
îmbunătăţire constatate.

*44 Vezi Ordinul nr. 357/2007 al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Publicat în Monitorul Oficial Partea I nr. 261 din 16
aprilie 2007.

14
 Valorificarea constatărilor cuprinse în actele de control constituie o acţiune prin care
se pun în aplicare măsurile necesare şi legale pentru înlăturarea şi prevenirea în viitor de noi
nereguli şi deficienţe, inclusiv stabilirea răspunderii şi sancţionarea persoanelor vinovate.
Pentru finalizarea acţiunilor de control financiar se utilizează, în mod selectiv,
diferenţiat şi corelat, în funcţie de aspectele concrete ale activităţilor sau obiectivelor supuse
controlului, o serie de măsuri, căi, tehnici sau modalităţi. În principal, se pune accent pe
determinarea oricăror măsuri necesare pentru remedierea şi prevenirea repetării deficienţelor
şi abaterilor constatate şi tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.
Astfel, pe timpul desfăşurării controlului financiar, se propun sau dispun măsuri
operative pentru înlăturarea deficienţelor constatate şi prevenirea repetării lor. În această
categorie se cuprind măsurile pentru: depozitarea şi păstrarea bunurilor în condiţii
corespunzătoare; întocmirea corectă şi la timp a documentelor justificative; corectarea erorilor
din evidenţa tehnic-operativă şi contabilă; înregistrarea plusurilor în gestiune; recuperarea
pagubelor,etc.
Deosebit de măsurile de valorificare luate în timpul controlului, majoritatea măsurilor
de valorificare se iau după terminarea verificării. Valorificarea constatărilor controlului
financiar, prin măsuri de valorificare după finalizarea controlului este determinată de diferite
cauze care nu au făcut posibilă înlăturarea deficienţelor constatate pe parcursul controlului,
sau natura măsurilor de luat impun, ca durată, un timp mai îndelungat.
Pe baza constatărilor şi propunerilor organelor de control financiar, conducătorul
structurii din care face parte, acesta poate dispune măsuri pentru înlăturarea şi prevenirea
abaterilor, aplicarea sancţiunilor disciplinare, stabilirea răspunderii patrimoniale, înaintarea
actelor de control la instanţele judiciare pentru stabilirea răspunderii civile delictuale şi la
organele de cercetare penală, în cazul constatării de fapte penale.
Chiar dacă procesul de valorificare a actelor de control financiar reprezintă ultima
etapă din ciclul derulării controlului financiar, nu înseamnă că activitatea de control este
definitiv încheiată.
Această situaţie este determinată de faptul că urmărirea măsurilor dispuse şi a
rezultatelor obţinute prin acestea, rămâne nu numai în centrul preocupării entităţii verificate,
fiind şi în atenţia celor care au efectuat controlul.

15