CURS II

Plante medicinale
Datorita asezarii sale geografice, a unui relief variat si a climei favorabile dezvoltarii unei bogate
vegetatii, Romania constituie locul de intalnire a florei euroasiatice si mediteraneene. Aici cresc
peste 3600 de specii de plante superioare, dintre care peste 700 au devenit medicinale, datorita
experientei indelungate a poporului roman in folosirea lor, la tamaduirea bolilor.
In cadrul patrimoniului vegetal din Romania se gasesc numeroase plante spontane si cultivate ce au
diferite utilizari si care pot fi grupate in urmatoarele categorii:
 Plante alimentare (folosite in alimentatie direct - fructe, frunze, radacini,
tuberculi, atat in stare proaspata cat si sub forma preparata, conservata etc.) -
106 specii;
 Plante oleaginoase (utilizate pentru extragerea uleiurilor vegetale sau a
substantelor grase din seminte sau fructe) - 24 specii;
 Plante aromatice si condimentare (folosite pentru aromatizarea sau
condimentarea alimentelor, mancarurilor, bauturilor etc., datorita uleiurilor
volatile continute sau a altor substante ce le confera o aroma sau gust
specific) - 48 specii;
 Plante tinctoriale (utilizate pentru vopsitul fibrelor textile sau a celor de
origine animala, pentru colorarea unor alimente sau bauturi datorita
pigmentilor continuti cu putere de colorare) - 48 specii;
 Plante tanante (folosite pentru tabacitul pieilor datorita substantelor tanante
continute) - 32 specii;
 Plante medicinale (folosite in industria farmaceutica pentru extragerea de
substante necesare prepararii medicamentelor sau utilizate in medicina
populara datorita continutului lor in vitamine, uleiuri volatile, glucide,
heterozide fenolice, cumarine, flavonozide, antociani, derivati ai acizilor
polifenolcarboxilici, heterozide sterolice, heterozide triterpenice, lipide,
rezine (rasini), principii amare, alcaloizi si alte principii active cu proprietati
de natura vegetala.
Materia prima pentru obtinerea medicamentelor o constituie plantele medicinale; de la o
planta medicinala se poate folosi:
 partea aeriana, in intregime (herba); organele subterane: radacina (radix), rizom
bulb (bulbus);
 frunza (folium);
 mugurii (turiones, gemmae);
 floarea (flores);
 fructul (fructus);
 samanta (semen);
 scoarta de pe trunchi sau de pe radacina (cortex).
Produsul vegetal reprezinta organul sau o anumita parte a plantei uscata si prelucrata care poate
fi folosit pentru prepararea unor produse farmaceutice sau in industria de medicamente.
Actiunea terapeutica se poate datora:
 unei singure substante, de regula organica (principiu activ);
 unui grup de substante cu aceeasi structura de baza, deosebindu-se prin
natura radicalilor;
 unui complex fitochimic (fitocomplex) format dintr-un principiu dominant si
principii secundare (efect sinergetic).

1
Este importanta cunoasterea substantelor biologic active continute in plante pentru a se aprecia
valoarea terapeutica si modul de extractie sau izolare a acestor principii, astfel incat actiunea sa fie cat
mai eficienta.
De exemplu: Sunatoarea (Hypericum perforatum) contine hipericina, eficienta pentru
scaderea aciditatii sucului gastric, cu efect sedativ, calmant al durerilor, dar si antidepresiv;
Valeriana (Valeriana officinalis) contine valepotriati si uleiuri volatile cu efect sedativ.
Principii active si actiune farmacodinamica

Vitamine Vitaminele sunt substante organice complexe, indispensabile desfasurarii normale a

proceselor vitale. Organismul uman are realmente nevoie de un aport zilnic din toate cele 13
vitamine absolut necesare; acestea sunt: A, B1, B2, B6, B12, C, D - D1 - D3, E, H, K - K1 - K2, PP, acid
pantotenic, acid folic.
Vitaminele constituie principiile cele mai importante care sunt sintetizate in frunze (in special).
Plantele medicinale nu ofera cantitati prea mari din vitamine, dar inaltul lor grad de a fi asimilate de
organism, faptul ca se absorb impreuna cu celelalte principii active (care vin sa completeze
efectul terapeutic urmarit) le confera acestora o importanta deosebita. De exemplu:
 macesul (in fructe) este bogat in vitamine C, A, B 1, B2, PP, K, dar si alte
substante cu valoare terapeutica cum ar fi: tanin, acid malic, acid citric,
pectine, zaharuri.
 urzica este bogata in vitamine C, K, A, B 2; mai contine substante azotoase,
clorofila, mucilagii.

Glicozide (heterozide)
Glicozidele sau heterozidele sunt compusi alcatuiti dintr-o componenta glucidica si o componenta
neglucidica, denumita aglicon, a carei structura chimica poate fi foarte diferita. Agliconul confera
glicozidelor proprietati fizice, chimice si farmacologice specifice, conditionand in cea mai mare
masura utilizarea lor ca substante terapeutice. Din grupul glicozidelor fac parte:
a. Cardiotonice
Acest tip de glicozide este raspandit in frunzele plantelor din familiile Apocynaceae (plante
tropicale si subtropicale), Liliaceae (ex. prazul, aloe) si Scrophulariaceae (ex. degetarul-degetelul,
lumanarica). Au actiune favorabila asupra cordului bolnav, diminuand pulsul, regularizand ritmul
si bataile inimii; actioneaza uneori si ca diuretic.
b. Antracenozide
Compusii din aceasta categorie se gasesc in radacinile mai multor plante, dar, in special, in scoarta
si frunzele de Rhamnus frangula (crusin). Din aceasta categorie fac parte frangulina si senozida.
Actiunea lor este purgativa sau laxativa ori laxativ - purgativa.
c. Saponozide
Saponozidele sunt raspandite indeosebi la reprezentantii familiilor Dioscoreaceae (plante
tropicale si subtropicale), Amaryllidaceae (plante cu bulbi din zone calde si temperate, ex. narcisa),
Liliaceae, Scrophulariaceae. Din acest grup fac parte saponinele: tigonina, gitonina, digitonina,
holoturina, etc. Saponinele au actiune expectoranta, hemolizanta (distrugerea globulelor rosii, poate fi
normala sau patologica) si in unele cazuri depurative (detoxifianta).
Actiune farmacodinamica: in terapeutica sunt folosite aproape in exculsivitate produsele
vegetale cu saponozide triterpenice, cele sterolice prezentand riscul inducerii unor hemolize,
datorita absorbtiei enterale (intestinale).
Saponozidele triterpenice prezinta urmatoarele actiuni:
-expectoranta (Primulae rhizoma cum radicibus (ciubotica cucului),
Liquiritiae radix (lemn dulce), Senegae radix (radacina sarpelui), Hederae folium

2
(iedera));
-diuretica (Equiseti herba (coada calului), Betulae folium (mesteacanul),
Ononidis radix (osul iepurelui), Herniariae herba (feciorica), Violae tricoloris
herba (trei frati patati));
- citotrofica, cicatrizanta prin cresterea sintezei de colagen (Centallae herba (origine asiatica), Hederae
folium, Calendulae flores (galbenele), scoarta arborelui Mimosa tenuiflora (Wild) Poiret (mimoza),
Crataegi flores cum folium et fructus (paducel), Ginseng radix (creste in zone racoroase, China));
- antiulceroasa (Liquiritiae radix (lemn dulce)); - vasoprotectoare (Hippocastani semen (castan));
- adaptogena (Ginseng radix, Eleuterococci radix (ginseng siberian),
Crataegi flores cum flores et fructus);
- antimicrobiana, antimicotica (combat micozele - ciuperci patogene),
antivirala (Calendulae flores);
- antiinflamatoare si antiedematoasa (Liquiritiae radix, Hipocastani semen si Bupleurum sp. (origine
asiatica, bupleurum, chai hu) folosit deseori in medicina traditionala chinezeasca);
- analgezica, antihelmintica (combaterea viermilor intestinali), moluscicida (combaterea molustelor),
spermicida (anticonceptive, ucid spermatozoizii);
-citostatica (antitumorala), imunomodulatoare (cresterea imunitatii); - scaderea absorbtiei intestinale a
colesterolului.
Administrate pe cale orala la homeoterme (fiinte ce isi pastreaza o temperatura
interna constanta), saponozidele au o resorbtie redusa, insa prin fenomenele iritative pe care le
produc favorizeaza absorbtia in organism a unor principii active. Dupa administrare orala,
saponozidele devin iritante pentru mucoasele tubului digestiv (bucala, faringiana, esofagiana,
stomacala) si ca urmare creste secretia salivara. Sunt apoi excitati receptorii care regleaza secretia
bronsica determinand reflex fluidificarea ei si usurarea expectoratiei.
In doze mari sunt emetice (provoaca voma) si pot determina fenomene toxice.
Administrate intravenos saponinele provoaca moartea prin hemoliza, dupa convulsii si dispnee, prin
oprirea inimii in sistola si stop respirator.
Actiunea iritanta asupra epiteliilor se datoreaza proprietatilor tensioactive. Tot acestea determina o
crestere a permeabilitatii capilare si explica partial fenomenul de hemoliza.
Proprietatile hemolitice sunt in general atribuite interactiei saponozidelor cu sterolii din
membrana eritrocitelor.
In ceea ce priveste diureza, s-ar putea ca prin iritatia mucoasei intestinale sa determine absorbtia altor
principii active cu actiune diuretica (flavone, alantoina, saruri minerale).
Avand in vedere ponderea pe care o ocupa bolile produse de tulburarile de metabolism al
colagenului, saponozidele par a avea cea mai mare valoare terapeutica prin cresterea sintezei de
colagen solubil.
Au fost descoperite urmatoarele actiuni:
- imunostimulatoare, efect protector asupra sistemului reticuloendotelial si a fagocitozei, la pacientii
iradiati cu raze X sau tratati cu citostatice;
- protectie fata de aberatiile cromozomiale induse experimental de ciclofosfamida si uretan,
preconizandu-se posibilitatea folosirii lor in terapia cu citostatice si raze X;
- efect inhibitor asupra tumorilor cutanate; - actiunea antiulceroasa si analgezica ;
- inhibarea complementului seric (proteine cu rol in imunitate);
 actiune tonica, anabolizanta, hipoglicemianta, hepatoprotectoare,
antimicrobiana, antifungica.
d. Flavonozide
Compusii din aceasta categorie se gasesc in florile si radacinile unor plante
din familiile Scrophulariaceae (ex. degetarul), Compositae (ex. musetelul),
Leguminosae (ex. mazare, nautul), Rosaceae (ex. marul, parul, trandafirul), fiind
3
cunoscuti circa 50 derivati flavonici care se gasesc liberi (agliconi) sau sub forma
de glicozide.
Principala actiune a flavonozidelor este aceea de vitamine P sau factori P (factori de
permeabilitate). Actioneaza prin legarea de proteinele intracelulare, scazand permeabilitatea
capilarelor sanguine si crescandu-le rezistenta (sunt potential venoactive).
Notiunea de factor P este legata de observatii asupra tratamentului unor forme de scorbut, cu acid
ascorbic ca atare (vitamina C) sau cu suc de lamaie
Unele flavonozide (apigenolul, crisolul, taxifolol, gossipina) au actiune antiinflamatoare in
vitro datorita influentei asupra metabolismului acidului arahidonic, prin blocarea ciclooxigenazei
si/sau lipoxigenazei, enzime ce intervin in biosinteza prostaglandinelor proinflamatorii si in coagularea
sangelui; altele pot fi antialergice (izobutirina, hispidulina), hepatoprotectoare (flavanonol, lignanii
silibina, silidianina, silicristina), antispastice (liquiritigenol), hipocolesterolemiante. Au fost puse in
evidenta la unii compusi actiunea hipoazotemica (scaderea azotului din sange) si antinefritica
(biramnozida kaempferolului din Lespedeza capitata-
Fabaceae) (Lespedeza, nativa din U.S.); antiulceroasa (kaempferolul). Flavonozidele au actiune
diuretica, antibacteriana, antivirala, antifungica; scad timpul de sangerare si de coagulare a sangelui.
Un numar mic dintre ele sunt dotate cu proprietati antimitotice (inhiba inmultirea necontrolata a
celulelor) in vitro.
In vitro flavonozidele sunt inhibitori enzimatici: inhiba elastaza, colagenaza, histidindecarboxilaza si
hialuronidaza (enzime ce intervin in refacerea tesuturilor).
e. Antociani
Antocianii sunt pigmenti raspanditi in flori, fructe, frunze, radacini care isi schimba culoarea in
functie de pH - ul celular. Cei mai cunoscuti antociani sunt: peonina, malvina, cianina, rutinul,
etc. Sunt considerate factori P alaturi de flavonozide si proantocianidoli (diminueaza
permeabilitatea si cresc rezistenta capilarelor). Cresc acuitatea vizuala, actioneaza ca antioxidanti
si captatori de radicali liberi, inhiba agregarea plachetara si favorizeaza retractia cheagului. Multe au
actiune antiinflamatoare si actiune diuretica, care este insotita de o crestere a eliminarii acidului
uric.
f. Cumarine si furanocumarine
Compusii din clasa cumarinelor sunt raspanditi in plantele superioare mai
ales in familiile Apiaceae (ex. telina), Fabaceae (ex. fasolea, lintea), Lamiaceae
(ex. busuiocul), Asteraceae (ex. albastrelele), Solanaceae (ex. matraguna),
Rubiaceae (ex. coacazele rosii). Furanocumarinele se gasesc in familiile Apiaceae
si Rutaceae.
Unele cumarine diminueaza permeabilitatea capilara si cresc debitul limfatic si venos
(melilotozida); au actiune venotona si vasoprotectoare (esculozida); antibiotica (umbeliferona);
diuretica cu favorizarea eliminarii acidul uric (fraxozida); antimitotica; analgezica (dafnoretina);
antiinflamatoare (calofilolida, inofilolida, dafnoretina); antispastica (visnagina, samidina);
anticoagulanta,trombolitica (dicumarol); oestrogena (cumestrol); fotosensibilizatoare
(psoralen,bergapten, xantotoxina), ecranante impotriva radiatiilor solare (cumarina si

derivatii), antihelmintica, inhibitoare a formarii celulelor gigante in urma infectarii

cu virusul HIV a culturilor de celule (licoarilcumarina din Glycyrrhiza uralensis
(licorice)).
Unele produse vegetale continand furanocumarine (Angelica sp. (angelica), Pastinaca sativa L.
(pastranacul), Heracleum sphondylium L. (branca ursului), Ruta graveolens L. (ruta)) determina
fenomene de fototoxicitate (dermite acute insotite de bule si vezicule, uneori chiar de o
hiperpigmentare care poate persista mult timp). Acestea apar dupa contactul cu plantele respective
si expunerea la soare, fiind favorizate de umiditate.
4
 g. Derivati ai acizilor polifenolicarboxilici
Produsele cu cel mai mare continut in acesti derivati sunt: Cynarae folium: anghinare (acid
clorogenic; cinarina si derivati); Cichorii radix et herba: cicoare (acid cicoric), Echinaceae radix
(echinacee) (echinacozida, acid feruin-tartric), Verbasci folium et flores (verbascozida), Plantaginis
majoris folium (patlagina) (plantamajozida).
Acizii fenolici au proprietati terapeutice interesante. Astfel:
 acidul clorogenic, cinarina, izomerii lor si acidul cicoric sunt substante
coleretice si colecistochinetice (stimuleaza secretia biliara);
 acidul rosmarinic, prin proprietatile antioxidante, anihileaza actiunea
radicalilor oxid si peroxid care intervin in procesele infectioase si de
imbatranire si activeaza circulatia cerebrala;
 angorozida A este un citostatic;
 echinacozida este imunostimulatoare, iar acidul litospermic este un
antigonadotrop (util in adenomul de prostata), tireotrop (regleaza secretia
glandei hipofize) si hipoglicemiant.
h. Taninuri
Taninurile sunt compusi vegetali cu o structura chimica complexa (care cuprinde multe grupari
hidroxil fenolice, dar si grupari carboxilice), capabile saprecipite proteinele din pielea cruda,
proteine cu care formeaza precipitate insolubile, imputrescibile, impermeabile (pielea tabacita).
Taninurile sunt substante prezente la numeroase specii de plante superioare
si localizate in sucul vacuolar al celulelor corticale, frunzelor si fructelor. Proportia
in care se gasesc ele variaza in limite foarte mari, de exemplu: in scoarta de
Quercus sp. (stejar) 10 - 20%, la Salix sp. (salcie ) 9 - 13%, la Tilia sp. (tei) 15 -
20%, etc.
Taninurile sunt astringente si au rol hemostatic (opresc sangerarea).
Actiune: administrate intern au actiune antidiareica, antimicotica, antivirala si antiseptica, ca urmare a
precipitarii proteinelor bacteriene si fungice;
 pe cale externa (aplicari locale) impermeabilizeaza straturile superficiale ale
pielii si mucoaselor, protejand astfel straturile subiacente si grabind
cicatrizarea, la acest proces contribuind si efectul antiseptic: au efect
vasoconstrictor manifestat asupra vaselor mici, superficiale;
 limitand pierderile de lichide si oprind agresiunile exterioare, favorizeaza
regenerarea tesuturilor in caz de leziuni superficiale sau de arsuri;
 de asemenea, taninurile sunt inhibitori ai peroxidarii lipidelor si ai formarii
ionului superoxid, si captator de radicali liberi (actiune antiimbatranire).
i. Tioglicozide
Tioglicozidele, un alt grup de glicozide, prezinta caracteristici de activare locala a circulatiei
sangelui.
Holozide
Dintre cele mai importante holozide pot fi enumerate:
a. Gume
Gumele sunt poliglucide complexe, care prin hidroliza dau galactoza, manoza, glucoza,
ramnoza, xiloza si alte monoze. Ele au proprietatea de a retine apa, formand cleiuri, solutii
mucilaginoase si geluri. Se intalnesc la semintele plantelor din familiile Leguminosae (Sophora
japonica), Liliaceae si in tuberculii
plantelor din familia Araceae (exsalata de apa, cala salbatica), sub forma de substante de
rezerva. Gumele au proprietati emoliente.
b. Mucilagii

5
Mucilagiile se gasesc in scoartele unor copaci, in cotiledoanele multor seminte unde au rol de a
retine apa, preintampinand procesul de deshidratare. Mucilagiile au diverse roluri.
 Demulcenta (emolienta) datorita protectiei mucoaselor prin stratul coloidal
pe care il formeaza cu apa (Althaeae radix et folium (nalba mare), Verbasci
flores, Tiliae flores (tei), Farfurae folium (podbal));
 laxativa- gonflandu-se maresc bolul fecal si il fluidifica, devin medii de
cultura favorabile dezvoltarii florei intestinale normale si activeaza
peristaltismul intestinal (Lini semen (in), Agar, Carrageen (muschi islandez,
muschi de piatra));
 antiinflamatoare (undecaholozida din Althaea radix (nalba));
 inhibitorii ai complementului seric (carrageenina din Carrageen si fucoidina
din Laminariae stipites);
 imunostimulatoare (heteroxilan M din Eleuterococci radix, heteropolimerii
din Angelica acutiloba (angelica), Carthamus tinctorius (sofranel)).
c. Pectine
Pectinele sunt polizaharide de natura necelulozica, care se gasesc in structura
peretelui celular al plantelor, mai ales in fructe (aproximativ 30%), in bulbi si fibre
vegetale. Pectinele sunt substante hidrofile, care prin imbibare cu apa se transforma
in mucilagii. In fructele coapte pectinele se combina cu apa, glucide si acizi in
diferite concentratii si dau nastere la geluri. Pectinele intra in compozitia
membranei celulare, dar se pot acumula si in vacuole. Aceste substante au actiune
coagulanta.
Pectinele reprezinta un grup de polizaharide de origine vegetala care intra in structura peretilor
celulari. Acesti compusi se comporta in organismul uman ca glucide neenergetice, fiind considerate,
alaturi de celuloza, fibre alimentare.
Actiune: bacteriostatica, hipocolesterolemianta, hemostatica.
Nefiind digerate, pectinele ajung in colon unde sunt scindate sub actiunea florei bacteriene pana la
acizi pectici, putin polimerizati. Acestia formeaza un film (hidrocoloid) protector pentru mucoase si
creeaza un pH nefavorabil dezvoltarii florei microbiene patogene implicata in dereglarea tranzitului
intestinal.
Pectinele intarzie absorbtia alimentelor, scad glicemia si nevoia de insulina, din care cauza se
recomanda ca adjuvante in tratamentul diabetului. Determinand o hipersecretie de acizi biliari,
mobilizeaza colesterolul in sinteza acestora si scad astfel colesterolemia (previn maladiile
cardiovasculare).
Aplicate pe tesuturi si tegumente dezintegrate (plagi, escare) pectinele actioneaza ca
bacteriostatice (inhiba hialuronidaza si impiedica astfel difuziunea bacteriilor in tesuturi).
Actioneaza asupra trombocitelor, marind viteza de coagulare a sangelui.
d. Celuloza
Celuloza este un polizaharid ce constituie principalul component al membranei celulei
vegetale. Continutul de celuloza variaza considerabil la diferite tipuri de celule: astfel, in tesutul lemnos
este in proportie de 40 - 50%, pentru ca in celulele endospermului sa ajunga la 1%, iar in stratul suberos
al peretilor secundari sa lipseasca. In plante celuloza este asociata cu alte substante: lignina,
pectina, hemiceluloza, diferite rasini, lipide, glicozide, taninuri etc. Celuloza este importanta
pentru activitatea tubului digestiv.
e. Amidon
Amidonul reprezinta rezerva de polizaharide cea mai insemnata din plantele verzi si constituie
principala sursa de glucide (oze) pentru alimentatia omului si hrana animalelor. Amidonul,
rezultat in urma procesului de fotosinteza, se depoziteaza in seminte, bulbi si tuberculi, sub
forma de granule de marimi, structura si aspect caracteristice pentru diferite specii vegetale.
6
Granulele de amidon contin pe langa polioze constituente ale amidonului si apa, fosfati, lipide, acizi
grasi etc. Amidonul are rol energetic.

7
 Uleiuri volatile
Uleiurile volatile sunt produsi ai metabolismului secundar vegetal secretati de celule specializate in
acest scop, repartizati in diferite organe si depozitati in vacuole, pungi sau canale secretorii, ori in
peri glandulari, sub forma de lichide uleioase, volatile, cu miros placut, aromat. Ele sunt
amestecuri de diversi constituenti chimici dotati cu interesante proprietati terapeutice.
Se intalnesc, de exemplu, in celulele petalelor de Rosa canina (maces), in perii secretori de la
plantele familiei Labiatae (ex. busuiocul, lavanda, cimbrul). Peretii celulelor in care se gasesc uleiuri
volatile sunt, de obicei, suberizati, fiind astfel impermeabili. Aceste substante sunt importante
pentru efectul lor antimicrobian si antiseptic.
Actiunea este data de anumiti constituenti chimici sau de asamblul lor, dar si de proportia lor in amestec:
 proprietati antiinfectioase (antiseptice, antivirale, antimicotice,
antiparazitare), insecticide, insectifuge si cicatrizante;
 influenta asupra unor functii fiziologice (stomahice,hepatoprotectoare,
colecisto-chinetice), hormonale (estrogene, antitirodiene, antisuprarenale, antigonadotrope), diviziunii
celulare si imunitatii;
 un anumit tropism raspuns de orientare la un stimul extern (neurotrop,
musculotrop,vasculotrop, hemotrop).
Rasini
Rasinile provin din oxidarea si polimerizarea uleiurilor volatile. Sunt substante vascoase, cu o
compozitie complexa, fiind un amestec de terpene si acizi rezinici. Se gasesc in citoplasma sub forma
unor picaturi fine, stralucitoare, care difuzeaza in spatii intercelulare sau se depoziteaza in cavitati si
canale rezinifere.