Discursul liric al poeziei „Dimineața marină” evidențiază trăsături

definitorii ale neomodernismului, precum insolitul imaginilor artistice, ce ajuta

la transmiterea unei stari lirice complexe; si raportul inedit dintre dimensiunea
realului si cea a abstractului, ce aduce o nota de ambiguitate desavarsita operei.
Transferul dintre concret si abstract actioneaza bivalent, punand in discutie
relatia dintre constiinta eului liric si existenta sa in universul proaspat
renascut („plopii, trezindu-se brusc”). Metafora revelatorie „Mă ridicam din somn
ca din mare” sugereaza intr-o viziune onirica, trezirea eului liric din somnul
necunostiintei, in timp ce metafora „Adanc, lumina ape o sa-mpunga” sugereaza
navalirea revelatiei asupra spiritului uman. Inovatia lexicului si a imaginilor
artistice sunt duse pana la sfidarea logicii, acestea fiind consacrate de imbinarea
termenilor intr-un mod deplin original si indraznet ( „umbrele melodioase”,
„scuturandu-mi lin undele”, „sprâncenele cristalizate” ), ce topesc parca aspecte
ale realitatii in panza fictiunii. Astfel, faptul ca orizontul cunoasterii e
definit prin notiuni abstracte („O dungă roşie-n zări se iscase”), ofera operei
ambiguitate dorita si adanceste intrepatrunderea sinelui cu universul.