PROIECT LA DISCIPLINA:

„ALIMENTE FUNCTIONALE DE ORIGINE ANIMALA.”

TEMA PROIECTULUI:

„TEHNOLOGIA DE OBTINERE A UNTULUI DIN LAPTE DE CAPRA”

Student:

Oneț (Vilijencova) Andriana

MasterAn:I;Specializare:S.P.C.C.P.A

Coordonator:

Conf./ Dr: Țibulcă Dorin

Cuprins:
Capitolul I........................................................................................................................3

1.1 Generalități............................................................................................................3

1.2 Proprietăţi ale laptelui de capră.............................................................................3

1.3 Generalități despre untul din lapte de capră..........................................................4

1.4 Prprietățile fizice ale untului.................................................................................5

Capitolul II......................................................................................................................6

2.1 Schema tehnologică de obșinere a untului............................................................6

2.2 Descrierea procesului tehnologic..........................................................................7

2.3 Fabricarea untului................................................................................................12

2.4 Ambalarea si depozitarea untului........................................................................15

2
 Capitolul I
1.1 Generalități
In timp ce laptele de vaca ramane cel mai consumat tip de lapte, in fiecare zi, este
interesant de observat faptul ca acesta poate fi, de asemenea, motivul pentru care multi
oameni experimenteaza flatulenta, balonare si alte forme de indigestie.

Atunci cand vacilor din ferme le sunt administrate hormoni de crestere, antibiotice,
furaje modificate genetic, vaccinuri si sunt expuse la substante toxice, nu este de mirare ca
multi oameni au probleme gastrointestinale sau alte conditii medicale.

Laptele de capra este o alternativa mult mai sanatoasa, mai ales atunci cand este
proaspat si organic. Caprele produc, pe plan mondial, aproximativ 2% din totalul de lapte si
este interesant faptul ca cea mai mare parte a persoanelor care consuma lapte de capra au o
incidenta mai mica de alergii si probleme digestive.

1.2 Proprietăţi ale laptelui de capră

Laptele de capră are culoare albă (mai sărac în pigmenţi) spre uşor gălbuie datorită
fineţii pronunţate a particulelor de grăsime uniform diseminate în masa lui, cu miros şi gust
specific plăcut în caz de întreţinere şi mulgere igienică şi de furajare corespunzătoare.

Compoziţia fizico-chimică a laptelui de capră este condiţionată de rasă,

individualitate, zonă şi vârstă, dar şi de nivelul şi natura alimentaţiei, faza de lactaţie,
frecvenţa şi durata mulsului şi de starea de sănătate a animalului. Compoziţia chimică se
deosebeşte de cea a laptelui de vacă prin conţinutul mai ridicat în proteină care conţine 75-80
% cazeină, particularitate deosebit de utilă în transformarea lui în brânză. Conţinutul de
grăsime şi proteină este ceva mai mare la laptele de capră decât la cel de vacă, celelalte
componente fiind relativ egale, cu excepţia laptelui de oaie.

Datorită fineţii globulelor de grăsime, laptele de capră este uşor absorbit de vilozităţile
intestinale, sub acţiunea sucului gastric, proteinele coagulează în floconaşe fine care sunt
asimilate mai uşor de către stomac, la fel glucoza şi lactoza, fapt ce îi conferă o valoare
nutritivă superioară. Zaharurile sunt reprezentate în laptele de capră prin lactoză, în cantităţi

3
mai mici se găseşte glucoza, galactoza, unele oligozaharide. Conţinutul de lactoză din laptele
de capră este de aproximativ 0,2-0,5 %, mai scazut decât în cel de vacă.

Laptele de capră este bogat în vitamina A, datorită capacităţii remarcabile a caprinelor

de a converti pigmenţii carotenoidici. Vitamina A se gaseşte în forma sa finală în laptele de
capră, în timp ce, în laptele de vacă, se găseşte sub formă de caroten, de aceea caşcavalul şi
untul de capră au culoare albă. Laptele de capră fiind mai bogat în calciu, fosfor, acid citric,
potasiu, magneziu şi având un conţinut ridicat de vitamina A este indicat în alimentaţia
copiilor, a persoanelor în vârstă.

În timpurile noastre oamenii de ştiinţă confirmă în totalitate unicitatea laptelui de

capră: acesta conţine aminoacizi, o cantitate impresionantă de acizi graşi nesaturaţi, cefaline,
coenzima Q10, vitamine (A, B1, B2, B5, B6, B12, C, E, D), „vitamina frumuseţii” – biotina,
microelemente (K, MG, Zn, Se, Ca), lacto-fermenţi.

Laptele de caprã nu contine β-caroten, pe acest fapt bazându-se metoda cromatograficã

de detectare a laptelui de vacã în laptele de caprã.

Tocoferolii au un rol antioxidant, protejând grãsimea ºi chiar carotenul faþã de

fenomenele de oxidare.

În laptele de caprã de exemplu, globulele de grãsime sunt mai mici ca cele din laptele
de vacã.

1.3 Generalități despre untul din lapte de capră

Untul este o emulsie solidă când este refrigerat, dar se înmoaie la temperatura camerei,
putând fi astfel întins pe pâine; la 32-35 °C începe să se topească şi să devină lichid. În
general untul are o culoare uşor gălbuie, dar aceasta poate varia de la o nuanţă galbenă-
aprinsă la una aproape albă. Culoarea sa depinde de modul în care a fost hrănit animalul de la
care provine laptele şi de coloranţii naturali adăugaţi, în special caroten şi annatto (seminţele
unei plante din America de Sud).

Cel mai frecvent untul este preparat din lapte de vacă, dar se poate obţine şi din laptele
altor mamifere, inclusiv oaie, capra, bivoliţă sau iac. Uneori conţine şi adausuri de sare,
condimente şi conservanţi. Purificarea untului duce la obţinerea aşa-numitului „unt clarifiat”,
sau „ghee”, format în întregime din grăsimi.

4
 Untul de capra este facut doar din smantana obtinuta din laptele caprelor sanatoase,
hranite ecologic pe pasune si cu cereale crescute pe pamant fara ingrasaminte chimice. Untul
obtinut in acest mod are un gust deosebit fiind de o calitate deosebita superior untului din
comert deoarece este natural 100%,ecologic fara conservantie si e-uri.

Savanţii spun că inventarea untului datează din anii 9.000 – 8.000 î.H., şi a avut loc în
Mesopotamia. Să acceptăm şi noi această ipoteză, căci civilizaţia mesopotamiană este una
dintre cele mai vechi şi care a deschis multe drumuri noi în numeroase domenii. Untul
timpuriu provenea din laptele de capră şi oaie; vitele au fost, se spune, domesticite abia cu
1.000 de ani mai târziu.

O metodă antică de producere a untului, folosită încă în unele părţi din Africa şi
Orientul Apropiat, folosea burdufuri din piele de capră, umplute cu lapte şi umflate cu aer
înainte de a fi sigilate. Burduful era apoi atârnat, legat cu frânghii, de un trepied, şi legănat
până ce mişcarea ducea la formarea untului.

1.4 Prprietățile fizice ale untului

Calitatea untului se apreciază după compoziţia chimică şi caracterele organoleptice.La

apreciereacompoziţiei chimice se detrmină indicii reglementaţi în satadarde sau condiţii
tehnice, valorile acestora trebuind să corespundă criteriilor standardelor în vigoare.

Proprietăţile organoleptice ale untului se determină apreciind gustul şi mirosul,

aspectul, consistenţa şi culoarea.Untul de calitate bună trebuie să corespundă următoarelor
caracteristici organoleptice:

Caracteristici
Placut, aroma pronuntata de
Gust si miros smantana pasteurizata la temperaturi
inalte
Masa omogena, desnsa , plastica, in
Aspect si
sectiune- suprafata uscata, cu luciu
consistenta
specific
De la alba pana la galbena,
Culoare
uniformain toata masa

5
 Capitolul II
2.1 Schema tehnologică de obșinere a untului

6
2.2 Descrierea procesului tehnologic
Receptia si tratarea smântânii

Smântanã din care se obtine untul provine fie din smântânirea laptelui in fabrica unde
de obicei are loc si prelucrarea smântanii in unt fie din smantanirea laptelui la fermele si
unitatile din zona de colectare de unde apoi se transporta la fabrica.

Smântana materie prima pentru fabricarea untului indiferent de provenienta ei, inainte
de a fi introdusa la prelucrare trebuie receptionata cantitativ si sortata pe calitati.

Caracteristicile fizico-chimice sunt identice pentru cele doua calitati de smantana

astfel: temperatura maxima admisa este de 14 °C iar continutul de grasime variaza in functie
de anotimp. In perioada rece (noiembrie-martie) continutul de grasime al smantanii trebuie sa
fie cuprins in limitele de 30-35% iar in perioada calda (aprilie-octombrie) de la 35-40%.

Sortarea smântanii, in functie de calitati este o operatie de mare importanta,

determinand in buna parte calitatea untului. Din smantana de calitate inferioara se obtine un
unt necorespunzator calitativ si cu o conservabilitate redusa.

Pentru a obtine un unt de calitate superioara aciditatea smantanii nu trebuie sa

depaseasca 25 °T, la un continut de 33-35% grasime.

Smantana cu o aciditate ridicata (40-50 °) poate fi reconditionata prin diferite procedee

urmarindu-se in special reducerea aciditatii. Aceasta se poate realiza fie prin spalarea
smantanii fie prin tratarea ei cu anumite substante neutralizate.

Spalarea smantanii se face prin diluarea ei cu apa la temperatura de 30-50 °C, pana la
un continut de grasime de 10-15%, dupa care se resmantaneste cu ajutorul unui separator
centrifugal.

Pentru reducerea aciditatii smantanii se pot folosi anumite substante neutralizate,

conducerea procesului facandu-se sub indrumarea laboratorului.

Inainte de pasteurizare smantana normalizeaza la un continut de grasime de 30-35%.

7
 Pasteurizarea- dezodorizarea smântânii

Pasteurizarea smântanii are drept scop:

 -distrugerea microbilor patogeni producatori de tuberculoza, bruceloza, tifos,

difterie etc.
 -distrugerea germenilor dãunatori, respectiv a drojdiilor, mucegaiurilor si unor
bacterii care trecand in unt influenteaza in mod negativ calitatea si
conservabilitatea produsului;
 -inactivarea unor enzime a caror prezenta produce defecte si grabesc alterarea
untului.

Spre deosebire de laptele pentru consum, pasteurizarea smantanii se face numai la

temperatura ridicata, peste 85 C. Aceasta pentru ca patrunderea caldurii are loc destul de greu
prin membrane globulelor de grasime, care are si un rol protector fata de microorganisme.

Temperatura de pasteurizare si durata de mentinere se stabilesc in functiune de

calitatea smantanii. In cazul unei smantani de calitate corespunzatoare temperatura de
pasteurizare trebuie sa fie de 92-95˚C cu mentinere la aceasta temperatura timp de 20-30s.

Aciditatea smântanii trebuie urmaritã cu atentie deoarece smantana cu aciditate

ridicata precipita la cald, infudand pasteurizatorul. Pentru a aprecia daca smantana poate fi
pasteurizata aciditatea ei se ia fata de plasma partea negrasa din smantana. S-a stabilit ca cu
cat smantana este mai grasa pasteurizarea trebuie sa se faca la temperatura mai joasa si
aciditatea smantanii trebuie sa fie mai scazuta.

In mod curent pasteurizarea smantanii se face cu ajutorul pasteurizatoarelor cu

placi, care functioneaza dupa acelasi principiu ca si la lapte. Pasteurizatoarele moderne sunt
prevazute si cu o instalatie de dezodorizare a smantanii.

Maturarea smântânii

Prin maturarea smântanii se inteleg procesele fizice si biochimice la care este supusa
smantana pentru a se creea conditii optime de desfasurare a procesului de batere a untului si
obtinerea unui produs finit de buna calitate.

Dupa pasteurizare desi racita smantana este fluida grasimea fiind numai partial
solidificata. Pentru ca bobul de unt sa se formeze repede iar pierderile de grasime in zara sa

8
fie reduse este necesar ca globulele de grasime din smantana sa sufere un proces de
solidificare si aglomerare.

Procesul de formarea bobului de unt este favorizat de prezenta acidului lactic, iar
mirosul si gustul untului bine exprimat sunt determinate de prezenta unor compusi de aroma.

Maturarea fizica a smantanii asigura prima conditie si anume solidificarea grasimii

prin mentinerea smantanii la temperature scazuta un anumit timp.

Durata de maturare fizica este cu atat mai redusa cu cat temperature de racire a
smantanii este mai scazuta fiind in functie si de anotimp dupa cum reiese din tabelul 2 (anexa
3).

S-a constatat ca maturarea fizica a smantanii la temperatura peste 10 C nu asigura

solidificarea satisfacatoare a grasimii chiar in cazul unei durate prelungite de maturare.

Faza de maturare fizica a smantanii are loc fie imediat dupa pasteurizare deci inaintea
maturarii biochimice , fie dupa aceasta faza; aceasta ordine depinde de procedeul de maturare
folosit.

In cazul cand maturarea fizica se face inainte de fermentare dupa pasteurizare

smantana se raceste la o temperature sub 6°C mentinandu-se la aceasta temperature un anumit
timp.

Atunci cand maturarea fizica se face dupa terminarea procesului de maturare

biochimica dupa pasteurizare smantana se raceste la temperature de fermentare iar dupa
terminarea fermentarii are loc racirea ei in vana la temperature necesara maturarii fizice.

Maturarea biochimica este una din fazele cele mai importante in procesul de fabricare
a untului de ea depinzand in mare masura calitatea si conservabilitatea untului. Fermentarea
se face cu ajutorul maielei lactice si ajuta la formarea gustului si aromei specifice untului
oprind totodata dezvoltarea microorganismelor care ar putea dauna calitatii lui.

Pentru fermentare se folosesc vane speciale unde smantana se insamanteaza cu maia

de bacterii lactice producatoare de acid lactic si de substante care dau aroma untului.
Conditiile de pregatire ale maielei sunt asemanatoare celor de la smantana pentru consum.
Temperatura de fermentare este de 20-24 °C iar aciditatea de 90-100 T.

Se cunosc mai multe procedee de fermentare a smantanii aplicarea lor in productie

fiind in functie de conditiile de lucru specifice fabricii respective calitatea si cantitatea

9
smantanii ce urmeaza a fi prelucrata capacitatea utilajelor sectiei de unt posibilitatile de racire
ale smantanii etc.

a. Maturarea de lunga durata (la cald).

Acesta este procedeul de maturare cel mai raspandit existand

mai multe variante:

-smantana se raceste dupa pasteurizarea la temperature de 14-18 °C si se

insamanteaza cu 3-6% maia. Smantana fermenteaza pana cand aciditatea atinge limita
prescrisa aceasta depinzand de continutul de grasime al smantanii.

-smantana se raceste dupa pasteurizare imediat la temperature joasa necesara

maturarii fizice I se adauga 3-6% maia si se mentine un anumit timp la aceasta temperature.
Dupa aceea smantana se incalzeste la 14-18 C si se fermenteaza pana cand aciditatea atinge
valoarea necesara.

Pentru a cunoaste gradul de aciditate la care fermentarea se intrerupe se poate

utiliza urmatoarea formula:

A=

In care:

A este aciditatea smantanii la terminarea fermentarii cand incepe racirea in T;

G continutul de grasime al smantani in %

Mai jos se dau calculate aciditatea corespunzatoare pentru diferite procente de grasime
ale smantanii:

% grasime in smantana T aciditate inainte de

racire

28 46,0

29 44,2

30 43,7

10
 31 43,1

32 42,5

33 41,9

34 41,2

35 40,6

36 40,0

37 39,4

Dupa atingerea aciditatii respective se trece la racirea smantanii la temperature joasa in

vederea maturarii fizice.

Dupa terminarea maturarii fizice aciditatea smantanii inainte de batere va fi

aproximativ urmatoarea:

% grasime in smantana T aciditate inainte de

Batere

28 63,0

29 62,1

30 61,0

31 60,4

32 59,5

33 58,6

34 58,0

35 56,0

36 56,9

37 54,2

b. Maturarea de scurta durata (la rece):

11
 Maturarea la rece a smantanii consta in racirea acesteia imediat dupa pasteurizare la 6-
10 °C si mentinerea la aceasta temperature circa 2-3 ore.

Procedeul se aplica atunci cand smantana nu este de calitate corespunzatoare

sau in perioada de varf de productie deoarece smantana ocupa un timp scurt vanele de
maturare. Smantana trebuie sa aiba un continut mare de grasime deoarece cantitatea mare de
maia ce se adauga foloseste si la normalizarea smantanii.

Ridicarea aciditatii smantanii nu se obtine in acest caz sub actiunea bacteriilor

lactice ci datorita cantitatii mari de acid lactic din maia.

Acest procedeu prezinta avantajul reducerii ciclului de fabricatie si simplifica

procesul de maturare. Prezinta dezavantajul ca untul este insuficient aromat si necesita
cantitati de maiele.

2.3 Fabricarea untului

1.Baterea smântânii

a. Cum se obtine untul: pentru ,,alegerea” untului se face baterea

smantanii si apoi prelucrarea ,,bobului” de unt rezultat in urma baterii.

Baterea smantanii are drept scop sa uneasca globulele de grasime in gramajoare din ce
in ce mai mari pana se formeaza bulgari de unt si se separa un lichid paltos, numit zara.

Formarea bobului de unt se explica astfel: sub influenta actiunii mecanice, in

timpul invartirii putineiului se produce o inglobare masiva de aer in smantana. Bulele de aer
antreneaza la suprafata lor globule de grasime care au fiecare un invelis protector. Prin
ciocnirea globulelor de grasime cu bulele de aer acesta se deformeaza si se distrug
aglomerandu-se cele de grasime care inglobeaza si aer. In faza urmatoare bulele de grasime se
apropie una de alta si se unesc formand gramajoare care dau nastere boabelor de unt.

Fabricarea discontinua a untului se face in putinee in care se realizeaza

urmatoarele operatii: baterea smantanii, alegerea untului, scurgerea zarei spalarea untului,
malaxarea pentru reglarea continutului de apa si obtinerea consistentei dorite.

In industria laptelui din tara noastra se utilizeaza la fabricarea untului putinee

metalice, care au inlocuit putineele de lemn.

b. Factorii care influenteaza baterea smantanii: baterea smantanii

12
 in conditii normale trebuie sa aiba drept rezultat obtinerea unui unt de buna calitate cu
pierderi minime de grasime in zara. La aceasta contribuie o serie de factori a caror influenta se
poate vedea din tabelul 3 (anexa 4).

c. Tehnica baterii: in putineiul care in prealabil a fost spalat si dezinfectat

se introduce smantana care se strecoara printr-un tifon fixat la conducta
prin care trece smantana din putinei.

Se incepe procesul de batere prin cuplarea motorului la viteza de batere. Dupa

3-5min putineiul se opreste si se evacueaza gazelle degajate din smantana. Baterea smantanii
se urmareste prin vizor: cand din alb-laptos devine limpede si apar boabele de unt atunci s-a
realizat faza de alegere a untului. Se mai continua rotirea putineiului cateva minute pana cand
boabele de unt ating marimea dorita in functie de durata de depozitare a untului astfel:

Felul untului : Marimea boabelor :

Care nu se depoziteaza Bob de mazare (2-3mm)

Cu depozitare de scurta durata Bob de grau (3mm)

Cu depozitare de lunga durata Bob de mei (1-2mm)

Cu cat dimensiunea boabelor de unt este mai mare cu atat continutul in substante
proteice si lactoza va fi mai mare ceea ce reduce conservabilitatea lui.

Baterea dureaza in medie 40-45min. Dupa intreruperea invartirii se lasa putineiul in

repaus si se da drumul zarei in bazinul de colectare trecand-o printr-o sita sau un filtru de tifon
impaturit pe care raman boabele de unt trecute in zara. Evacuarea completa este urmata de
pomparea zarei intr-un bazin de depozitare. Daca baterea s-a facut in conditii bune zara
contine 0,2-3% grasime. In cazul cand contine peste 0,6% grasime zara se smantaneste si din
smantana se obtine produsul ,,unt” de ,,zara”. Trebuie insa sa se ia masuri pentru a evita
pierderile de grasime in zara.

2.Spalarea untului:

In momentul cand untul s-a format in putinei contine inca 20-30% zara inglobata in
grasime. Prin spalarea boabelor de unt se urmareste indepartarea zarei imbunatatind totodata
consistenta untului.

13
 Zara contine substante proteice, lactoza si acid lactic mediu favorabil pentru
inmultirea microorganismelor. De aceea, untul in care se gaseste multa zara se altereaza
repede. Daca insa se inlocuieste zara cu apa curate se evita actiunea microorganismelor si
untul se conserva mai mult timp. Untul se spala inainte de malaxare adica in stare de bob. Apa
potabila utilizata la spalare trebuie sa corespunda anumitor conditii.

Se inchide robinetul si se introduce in putinei atata apa cata zara a rezultat la

batere. Putineiul se roteste apoi cu viteza de malaxare dupa care se evacueaza apa. De obicei
se practica 2-3 spalari pana ce apa care se scurge ramane limpede aratand ca zara a fost
indepartata. Temperatura apei de spãlare este aceeasi cu a zarei eliminate.

Pentru bobul cu consistenta moale se foloseste insa apa mai rece cu 1-2°C fata
de temperature zarei punandu-se in miscare putineiul dupa ce bobul a fost in contact cu apa
circa 5-6min. Cand se prelucreaza un bob cu consistenta tare se recomnda ca apa de spalare sa
fie cu 3-4°C mai calda decat zara. Temperatura de spalare prea ridicata favoreaza obtinerea
untului cu continut ridicat de apa.

Prin spãlare se reduce din aroma untului de aceea aceasta operatie trebuie sa se
faca mai intens atunci cand smantana care se prelucreaza nu este de calitate corespunzatoare
sau malaxarea nu poate asigura o repartizare uniforma a apei in unt.

3.Malaxarea untului:

Malaxarea sau framantarea are ca scop:

 -unirea boabelor de unt intr-o masa omogena;

 -indepartarea apei de prisos;
 -repartizarea cat mai fina si uniforma a apei in unt.

Se stie ca untul avand apa repartizata sub forma de picaturi mari, pierde usor din
greutate avand conservabilitate redusa. Pe de alta parte surplusul de apa care se indeparteaza
prin malaxare duce cu el microorganisme care ramanand in un tar putea grabi cresterea
aciditatii lui. In urma framantarii picaturile mari de apa devin mai mici posibilitatea de
inmultire a microorganismelor scade deci se mareste conservabilitatea untului.

In putineiele metalice malaxarea se realizeaza prin rotirea putineiului la o

viteza redusa (7-10 rot/min).

14
 Datorita inaltimii mari de cadere a masei de unt in putinei se realizeaza o
dispersie a picaturilor mari de apa din unt concomitent cu unirea boabelor de unt obtinandu-se
o masa omogena si o consistenta corespunzatoare.

Temperatura optima de malaxare variaza fiind de 7…11°C vara si 9…13°C

iarna; acesta se regleaza prin apa de spalare sau prin stropirea putineiului cu apa rece.

Durata de malaxare variaza intre 20-40min fiind considerate terminat cand pe

usa putineiului nu se mai observa picaturi de apa. In timpul malaxarii se opreste de cateva ori
putineiul pentru a elimina apa separata. Cand untul incepe sa treaca din faza de eliminare apei
la faza de inglobare in acest moment se opreste putineiul si se ia proba pentru determinarea
continutului de apa din unt. Proba se ia din cele doua capete si din mijlocul putineiului.

In practica sfarsitul malaxarii se determina apasand masa untului cu o lopatica.

Daca picaturile de apa sunt laptoase si tulburi malaxarea continua pana cand untul devine
,,uscat’’ adica la sectionare nu tasneste apa.

2.4 Ambalarea si depozitarea untului

Mentinerea calitatii untului si conservabilitatea sa depinde in mare masura de modul
cum se face ambalarea. Untul se ambaleaza in vrac, sub forma de bloc, iar preambalarea se
face in pachete de diferite dimensiuni.

Lazile folosite la ambalarea untului se confectioneaza din placaj de lemn sau

din carton avand o capacitate de 25kg unt. Lazile si butoaiele se captusesc in interior cu hartie
pergament care se recomanda sa se sterilizeze prin oparire in apa fierbinte sau mentinerea
timp de 10-12 ore in saramura fiarta. Depozitarea hartiei pergament se face la un loc ferit de
lumina soarelui, intr-o incapere uscata si racoroasa lipsita de mucegai. Lazile trebuie sa fie
curate neinfectate cu mecegai si fara miros stain nu se admite refolosirea lazilor.

Pentru a putea indesa bine untul lazile asezate pe masa de ambalare se fixeaza
in asa fel ca in timpul umplerii sa nu se deformeze in special peretii laterali. Untul se
introduce in lada in portiuni de circa 2kg odata cu ajutorul a doua lopatele de stejar cu maner
fara a veni in contact cu mana lucratorului.

Untul scos din putinei se introduce intr-un carucior cu bazin confectionat dn

otel inoxidabil sau se pune direct pe masa de ambalare.

15
 Untul se preseaza in lada de la mijloc spre margine astfel incat sa nu ramana
spatii de aer. Dupa umplere se netezeste suprafata cu un cutit de lemn sau otel inoxidabil apoi
se aplica marginile hartiei ca sa adere complet la suprafata untului fara a lasa spatii cu aer.

16