Întrebarea care mi se adresează cel mai des este:

Cum am ajuns să cânt la acest instrument, acordeonul cu butoane? 

Povestea mea legată de acordeonul cu butoane a început în copilărie. Urma să merg la
școală în clasa I în Moldova sovietică. Eram îndrăgostită  de muzică, doream  doar sa
fac muzică. 
Cu mama de mâna m-am dus la admitere. Atunci am aflat că instrumentele trebuiau
alese cu prioritate de copiii ruși așa că, în cele din urmă, ne-au spus că nu sunt locuri
nici la vioară nici la pian. 
Atunci nu m-am supărat pentru că  cei din comisia de examinare mi-au propus să optez
pentru locurile rămase libere la acordeon, existând două variante: cu clape sau cu
butoane (în U.R.S.S. acesta din urmă se numea Baian - instrument  rusesc). Astfel,
pentru mâna dreaptă erau cinci rânduri de butoane iar pentru mâna stângă,  120 de
butoane care adăugau  o voce, ca al doilea manual al unei orgi). Acasă, tata avea un
acordeon (Baian) și cânta mai cu seamă romanțe. Îmi amintesc cu nostalgie vibrația
resimţită când tata cânta romanța   "Acordeonul singuratic." 

Am așteptat doi ani  întâlnirea mea cu acordeonul pentru că acest instrument putea fi
studiat  doar din clasa a 3-a. Pe măsură ce se apropia momentul admiterii mele la
școala de muzică, părinții mei nu mai erau la fel de încrezători în șansa mea. Acum
când mă gândesc la acele vremuri  cred că nu își doreau ca eu să am dezamăgiri pe
acest parcurs știindu-mă  atât de pasionată și de încrezătoare.
În plus, în clasa a 3-a am fost nevoită să renunț la învățământul în limba maternă  
pentru ca școala de muzică putea fi urmată  doar în limba rusă.  Nimic nu mi se părea
prea greu la gândul că în sfârșit voi face muzică. Foarte repede am descoperit că mulți
compozitori ruși au scris piese pentru acordeonul cu butoane. 
În adolescență cântam de toate pe acordeonul meu, pentru școală pregăteam piese de
Bach, Händel, iar pentru delectarea mea, literatura muzicală rusă îmi aducea valsuri
celebre, prin intermediul cărora am  cunoscut marii compozitori  ruși ( de exemplu
Dunaevski),..... Cunoșteam si cântam frecvent melodiile tradiționale rusești foarte
romantice cum ar fi Podmoskovniie Vecera ( Serile de langa Moscova). 

Desigur , cele mai cunoscute tangouri publicate și în U.R.S.S. le cântam fără să mă

gândesc sau să visez  ca vreodată  am să pot face asta într-o formație. 
Toate mergeau așa cum îmi doream, până când, în clasa a 9-a, din cauza unei
conjuncturi politice, relația mea cu acordeonul a fost ruptă. 
Dădusem admiterea la colegiu  chiar pe acordeon și eram fericită pentru că urma
vacanța de vară.
  
Între timp, Moldova și-a declarat independența față de U.R.S.S. iar acest lucru a facut
ca Baicanul, acordeonul cu butoane să fie declarat instrument popular  rusesc și a fost
scos din programul de studiu. Această veste a căzut ca un trăznet peste mine în
vacanța de vară pe când urma să plec la Sankt Petersburg pentru câteva săptămâni.
Acel oraș  plin de poezie nu putea să îmi liniștească frustrările  de adolescentă, nu mai
vedeam dincolo de tot ce se întâmpla în viața mea.
Nu mai deslușeam mare lucru din viitorul meu muzical. Am fost nevoită să mă decid în
câteva zile la ce liceu urma să mă înscriu . Părinții și profesorii mei au făcut
nenumărate  petiții la Ministerul Invățământului însă decizia era una politică și nu putea
fi schimbată. Am simțit însă  că, indiferent de context  și de obstacole, viața mea nu
putea fi desparțită de muzică.  În acea vară am trăit intens emoția acelui " rămas bun "
și pentru că la acea vreme nu mi-am imaginat că acordeonul cu butoane este  folosit și
în alte culturi. Acordeonul cu butoane a devenit instrumentul meu de suflet. Acum știu
că fac parte din ultima generație de acordeoniști din Moldova.
Am urmat Conservatorul Gh. Dima din Cluj  și am obținut doctoratul în Muzică ..... iar în
prezent sunt profesoară de pian la Liceul de muzică "Sigismund Toduță" din Cluj-
Napoca. Desigur, și pentru  acest al doilea instrument, pianul, mă consider formată în
școala rusească.

Întâlnirea mea de acum câțiva ani  cu acordeonul  a fost o întâmplare, pentru că doar
cei din familie știau povestea adolescenței mele. Pur și simplu, soțul meu a fost prima
persoană căreia Mihai Nan, liderul formației m4music, i-a spus, fără vreo intenție, că are
un acordeon cu butoane și nu are cine să cânte pe el. În câteva zile am reușit să fac
cunoștiință cu acest misterios  acordeon italian creat într-o colecție limitată. Chiar atunci
cand, cu emoție,  i-am auzit primele sunete am înțeles că întâmplarea e doar o poartă
pentru predestinare.

Redescoperirea acordeonului cu butoane nu a fost simplă. De fapt era întâlnirea mea

cu un altfel de acordeon. Mi-am dat seama ca acest acordeon  este înzestrat cu puterea
de a-și alege  artistul. E un instrument cu adevărat fascinant în primul rând pentru că
butoanele de la mâna stângă sunt așezate diferit față de cum învățasem eu în școală,
însă, după o vreme, am realizat că  acestă așezare este menită sa te provoace să-ți
explorezi întreg potențialul tehnic și artistic. Când cânt pe acest acordeon, degetele
mele simt cum  dansează, totul devine o curgere fascinantă de sunete.  Îmi dau seama
acum, ca adult, că acest instrument are  un timbru unic pe care nu l-am mai întâlnit.
Acest Special Sabattini, care se poate compara cu o "mică orchestră" mi-a adus mult
mai  mult decât îmi puteam imagina în adolescență cand cântam pe Baian. Ca orice
instrument valoros, acest Special Sabattini poartă un mister al creatorilor lui și mai are
secrete care așteaptă să fie descoperite.
Sunt convinsă că voi reuși să îl explorez tot mai mult și îi voi pune în evidență toate
calitațile   timbrale și tehnice. 
Acest instrument atribuie nu numai unicitate formatiei m4music ci are chiar  puterea de
a ne inspira  și potenta gustul artistic în mod continuu. Este creat pentru a însoți artistul
în orice gen de muzică la un nivel calitativ de excepție.