UNIVERSITATEA DE ŞTIINŢE AGRICOLE ŞI

MEDICINĂ VETERNINARĂ A BANATULUI

”REGELE MIHAI I AL ROMÂNIEI” DIN
TIMIŞOARA

FACULTATEA DE TEHNOLOGIA
PRODUSELOR

AGROALIMENTARE

Reziduuri anorganice în produse

alimentare:metale grele

Coordonator Student

Dumitrescu Alexandra

Anul III,CEPA 2

~1~
 CUPRINS

1.Introducere…………………………………………………………………..pag.3.

2. Metode de determinare a metalelor grele din produse alimentare………….pag.5.

2.1.Spectroscopia de absorbtie atomica………………………………...pag.6.

2.1.1.Principiul spectroscopiei de absorbtie atomica………….pag.6.

3.Surse de metale grele pentru plante, animale şi om…………………………pag.6.

4.Efectul toxic al metalelor la nivelul ţesuturilor şi celulelor vegetale……….pag.8.

5.Acumularea metalelor grele în produsele alimentare vegetale…………….pag.10.

5.1.Surse de metale grele pentru plante, animale şi om………………...pag.13.

5.2.Acumularea metalelor grele in produsele alimentare vegetale……..pag.14.

6. Mercur…………………………………………………………................pag.15.

7.Cadmiu……………………………………………………………………pag.17.

8.Plumb……………………………………………………………………..pag.20.

9.Cupru………………………………………………………………………...pag.22.

10.Staniu………………………………………………………….................pag.23.

11.Zinc….……………………………………………………………………pag.24.

12.Arseniu……………………………………………………………………pag.26.

13.Bibliografie……………………………………………………………………pag.27.

~2~
 1. Introducere

Poluarea cu metale grele este o problemă de anvergură mondială care, deşi

asociată în special zonelor intens industrializate, a devenit de mare actualitate pentru
autostrăzi şi pentru localităţile frecventate de un mare număr de autovehicule.

Luând în considerare cel puţin 90 de metale poluante eliberate pe şosele prin

arderea combustibililor, zincul, cuprul şi plumbul sunt cele trei metale grele cel mai
frecvent depistate. Metalele grele sunt asociate, ca factori secundari, unor procese
patologice complexe întâlnite la om şi animale. Omenirea nu are altă soluţie decât
aceea de a conştientiza pericolul deosebit pe care poluarea cu metale grele îl reprezintă
şi de a lua măsuri de reducere a acesteia. în acest sens, un fapt îmbucurător este acela
al diminuării concentraţiei plumbului prin fabricarea şi utilizarea tot mai frecventă în
ultimii ani a benzinei fără plumb.

În categoria metalelor grele intră o serie de elemente chimice, cu mare toxicitate

pentru organismele vii. Efectul toxic se manifestă la depăşirea unui anumit prag sub
care unele (Co, Cu, Fe, Ni, Zn) pot fi chiar componente esenţiale ale unor proteine
implicate în diferite căi metabolice. Astfel, dacă alimentele ar fi complet lipsite de metale
atunci ar apărea deficienţe nutriţionale.

Metalele grele se găsesc în diferite concentraţii în sol, apă, aer, alimente de

origine vegetală sau animală, în funcţie de diferiţi factori care determină poluarea
acestora.Aerul poate fi o sursă de contaminare reprezentând o cale de vehiculare a
metalelor şi de depunere a lor pe sol, plante (de exemplu emisia de plumb de la
automobile). Contaminarea cu metale grele a aerului este rezultatul numeroaselor
activităţi antropogene: combustia cărbunelui, petrolului, producţia de metale neferoase,
producerea de oţel şi fier, producţia de ciment, instalaţii pentru epurarea gazelor
reziduale, acumularea şi incinerarea deşeurilor etc.

~3~
 Sursele de metale în sol pot fi: folosirea fertilizatorilor, pesticide care conţin
metale (fungicide ce conţin mercur, cupru, arsen, zinc etc.). Bineînţeles că în funcţie de
tipul solului şi localizarea geografică, acesta conţine cantităţi ridicate de metale grele (în

România la Baia Mare, Copşa Mică) sau poate fi deficient în acestea.

Nivelurile concentraţiilor de metale grele în soluri uscate necontaminate

menţionate în literatură sunt: crom 50 μg/g, cobalt 8 μg/g, cupru 12 μg/g, plumb 15 μg/g,
magneziu 450 μg/g, molibden 1,5 μg/g, nichel 25 μg/g, vanadiu 90 μg/g, cadmiu 0,4
μg/g, mercur 0,06 μg/g, zinc 40 μg/g. Niveluri ridicate natural în sol pot rezulta ca
urmare a proceselor geologice, însă în cea mai mare parte rezultă în urma agriculturii şi
a activităţii industriale.

Apa poate fi o importantă sursă de contaminare, ca urmare a deversărilor,

activităţii staţiilor de epurare şi preepurare, descărcării apelor de canalizare, a
deşeurilor menajere. Duritatea apei şi conţinutul de compuşi organici pot determina
îmbogăţirea acesteia cu plumbul din conductele străbătute.

De asemenea, o importantă sursă de contaminare cu metale grele a alimentelor

poate fi contactul cu maşinile, instalaţiile sau utilajele de prelucrare, păstrarea
conservelor în ambalaje metalice. Există şi surse accidentale, de exemplu utilizarea de
recipiente şi ţevi la instalaţii clandestine de fabricat rachiuri, folosirea diferiţilor compuşi
ai unor metale grele pentru spoire.Pentru om o importantă sursă de intoxicări o
reprezintă şi specificul locului de muncă, ducând la apriţia unor boli profesionale în
anumite industrii.

~4~
 2. Metode de determinare a metalelor grele din produse alimentare

Sunt cateva metode generale de laborator care ajuta la determinarea

concentratiei metalelor grele cu o precizie de ordinul ppm, dupa cum urmeaza:

- Absorbtia atomica spectrala (A.A.S);

- Calorimetria;
- Polarigrafia;
- Razele X flourescente;
- Analiza energiei de dispersie prin razele X (EDAX);
- Analiza microsondelor de electroni;
- Folosirea electrozilor ioni selctivi.

Absorbtia atomica spectrala (AAS), razele X fluorescente, EDAX, si

icrosondele,printer altele, toate determina doar concentratia metalica totala, dar nu pot
oferi direct informatiile despre specia detectata.Folosirea electrozilor ioni selctivi,
calorimetria, si polarografia, pe de alta parte , nu numai ca permite ca un metal greu
necunoscut sa fie identificat dar permit si determinarea valentei metalului respectiv.

De asemenea, dintre toate metodele de detectie prezentate mai sus,

colorimetria, polarigrafia, si electrozii ioni selectivi, sunt caracteristice unor echipamente
ce pot fii folosite cu usurinta.

Dintre aceste metode polarigrafia prezinta cea mai scazuta limita de detectie.
Unul din avantajele acestei metode este pretul relativ scazut fata de alte metode
analitice cum ar fi EDAX-ul, absorbtia atomica spectrala, sau microsondele cu
electroni.La fel ca toate metodele analitice polarigrafia este si ea o metoda limitata (este
dificila realizarea unei analize simultane a mai multor elemente).Eroarea ca electrodul
din complex sa contina macromolecule asociate pote fii o problema. Deasemenea si
interferenta dintre ionii cu acelasi potential electrochimic poate provoca rezultate unele
erori.

~5~
 2.1 Spectroscopia de absorbţie atomică

2.1.1.Principiul spectroscopiei de absorbţie atomică

Această metodă este analogă spectroscopiei de absorbţie a soluţiilor,

deosebindu-se doar prin aceea că proba este în stare de vapori generaţi şi întreţinuţi în
flacără. Atomii volatilizaţi în flacără sunt excitaţi de energia unei surse de radiaţie având
o frecvenţă egală cu frecvenţa liniei de rezonanţă a atomilor respectivi. Această
frecvenţă este absorbită de atomii compoziţiei şi ca urmare intensitatea radiaţiei care
străbate flacăra este micşorată. Intensitatea radiaţiei absorbite este proporţională cu
numărul atomilor prezenţi în flacără (concentraţia), cu grosimea stratului absorbant
(lăţimea flăcării) şi este independentă de temperatura flăcării şi de energia de excitaţie a
atomilor. Fenomenul se manifestă conform legilor absorbţiei: A = K * l * c unde: A –
extincţia K – constantă care include coeficientul specific de absorbţie L – lungimea
optică absorbantă C – concentraţia atomilor în flacără, proporţională cu concentraţia
soluţiei de analizat. Sensibilitatea metodei poate fi mărită sau micşorată prin numărul
atomilor absorbanţi din parcursul optic util. Aceasta se poate realiza prin construcţia
specială a pulverizatoarelor şi a arzătoarelor cu unghi reglabil.

3. Surse de metale grele pentru plante, animale şi om

În categoria metalelor grele intră o serie de elemente chimice, cu mare

toxicitate pentru organismele vii. Efectul toxic se manifestă la depăşirea unui anumit
prag sub care unele (Co, Cu, Fe, Ni, Zn) pot fi chiar componente esenţiale ale unor
proteine implicate în diferite căi metabolice. Astfel, dacă alimentele ar fi complet lipsite
de metale atunci ar apărea deficienţe nutriţionale (Lee, Susan, 1990).Metalele grele se
găsesc în diferite concentraţii în sol, apă, aer, alimente de origine vegetală sau animală,
în funcţie de diferiţi factori care determină poluarea acestora.

Aerul poate fi o sursă de contaminare reprezentând o cale de vehiculare a

metalelor şi de depunerea lor pe sol, plante (de exemplu emisia de plumb de la
automobile). Contaminarea cu metale grele a aerului este rezultatul numeroaselor
activităţi antropogene: combustia cărbunelui, petrolului, producţia de metale neferoase,
producerea de oţel şi fier, producţia de ciment, instalaţii pentru epurarea gazelor
reziduale, acumularea şi incinerarea deşeurilor etc.

~6~
 Sursele de metale în sol pot fi: folosirea fertilizatorilor, pesticide care conţin
metale (fungicide ce conţin mercur, cupru, arsen, zinc etc. ). Bineînţeles că în funcţie de
tipul solului şi localizarea geografică, acesta conţine cantităţi ridicate de metale grele (în
România la Baia Mare, Copşa Mică) sau poate fi deficient în acestea.

Nivelurile concentraţiilor de metale grele în soluri uscate necontaminate

menţionate în literatură sunt: crom 50 μg/g, cobalt 8 μg/g, cupru 12 μg/g, plumb 15 μg/g,
magneziu 450 μg/g, molibden 1,5 μg/g, nichel 25 μg/g, vanadiu 90 μg/g, cadmiu 0,4
μg/g, mercur 0,06 μg/g, zinc 40 μg/g (Lee, Susan, 1990). Nivele ridicate natural în sol
pot rezulta ca urmare a proceselor geologice, însă în cea mai mare parte rezultă în
urma agriculturii şi a activităţii industriale.

Apa poate fi o importantă sursă de contaminare, ca urmare a deversărilor,

activităţii staţiilor de epurare şi preepurare, descărcării apelor de canalizare, a
deşeurilor menajere. Duritatea apei şi conţinutul de compuşi organici pot determina
îmbogăţirea acesteia cu plumbul din conductele străbătute.
De asemenea, o importantă sursă de contaminare cu metale grele a alimentelor poate fi
contactul cu maşinile, instalaţiile sau utilajele de prelucrare, păstrarea conservelor în
ambalaje metalice. Există şi surse accidentale, de exemplu utilizarea de recipiente şi
ţevi la instalaţii clandestine de fabricat rachiuri, folosirea diferiţilor compuşi ai unor
metale grele pentru spoire etc.
Pentru om o importantă sursă de intoxicări o reprezintă şi specificul locului de muncă,
ducând la apriţia unor boli profesionale în anumite industrii.

~7~
4.Efectul toxic al metalelor la nivelul ţesuturilor şi celulelor vegetale

Variază în funcţie de concentraţie, la concentraţii mari poate fi inhibat chiar

întregul proces de creştere şi dezvoltare al plantei, în timp ce la concentraţii mai mici
efectele sunt foarte reduse sau chiar absente.
La pătrunderea în plantă aceste elemente trebuie să treacă mai întâi bariera
membranelor celulare. S-a demonstrat că unele metale pot provoca modificări ale
permeabilităţii membranare, cu pierderi de ioni de potasiu. De exemplu, la o plantă
spontană sudică din fam.Caryophyllaceae, Silene cucubalus, permeabilitatea
membranei era pierdută imediat prin adăugarea de cupru.

Se pare că ATP-azele plsmalemei, responsabile de fluxul şi echilibrarea ionilor

la nivel membranar, ar fi în primul rând afectate de metale. Astfel, adăugarea de cationi
de zinc, cadmiu, mercur şi plumb, la rădăcinile de porumb, determină inhibarea
activităţii Mg2+-ATP-azei şi respectiv a efluxului proton-ion. În mod contrar, la orez s-a
observat că după aplicarea de cadmiu şi nichel s-a produs o intensificare a activităţii
Mg2+-ATP-azei.

Metalele grele prezintă o afinitate ridicată pentru grupările carboxil şi sulfhidril,

în funcţie de proprietăţile fizico-chimice ale acestora. Astfel, oxidarea şi formarea
punţilor disulfurice de către grupările sulfhidril ale proteinelor membranare din eritrocite,
joacă un rol important în mecanismul de distrugere celulară şi hemoliza ulterioară
cauzată de cupru.

Formarea radicalilor liberi activi (H2O2 peroxidul de hidrogen, O2¯ anion

superoxid, OH¯ radicalul hidroxil) în celulele aerobe, are loc la rate destul de mici.
Metalele grele determină mărirea vitezei de formare a acestor radicali liberi, având ca
urmare iniţierea unui proces de peroxidare a lipidelor, ceea ce duce la alterarea
funcţionării biomembranelor.

Inhibarea enzimatică este de asemenea unul dintre efectele metalelor grele,

funcţionând prin acelaşi mecanism principal al afinităţii pentru grupările sulfhidril
necesare activităţii catalitice, prin oxidarea acestora sau prin substituirea unor cationi
divalenţi din alcătuirea enzimei.

Efectele produse de metalele grele asupra diferitelor enzime sunt specifice în

funcţie de metoda de aplicare. La soia, de exemplu, aplicarea „in vivo” de cadmiu şi
plumb a produs stimularea intensităţii respiraţiei, ca urmare a necesităţii producerii ATP
~8~
prin fosforilare oxidativă, deoarece rata fotofosforilării a fost redusă.S-a arătat „in vitro”
că una dintre cele mai efectate enzime este nitrat-reductaza care catalizează prima
reacţie de asimilare a nitraţilor.
Un efect important evidenţiat în cazul unor metale ca mercur, cobalt, cadmiu, zinc este
inhibarea sintezei de pigmenţi clorofilieni (Phasoelus vulgaris, unele speci de alge).
Efecte inhibitoare au fost observate şi la nivelul fotosistemului II al fotosintezei. La
Lycopersicon esculentum a fost inhibat de ionii de cadmiu şi zinc, în timp ce la
Phaseolus vulgaris acelaşi efect l-au avut şi ionii de cobalt. Fotosistemul I este mai
puţin sensibil.

Mai multe enzime ale ciclului Calvin sunt afectate direct de metale. S-ar părea că
un prim efect al ionilor de cadmiu la nivelul frunzelor este de închidere a stomatelor şi
respectiv de inhibare a fixării CO2 la nivelul cloroplastelor (spanac).
S-au stabilit 2 mecanisme principale de inhibare a activităţii enzimatice sub acţiunea
metalelor:
- legarea metalelor la grupările funcţionale (-s) importante pentru activitatea catalitică;
- substituţia ionului din structura enzimei cu unul toxic, respectiv determinarea carenţei
de ioni necesari pentru metaloenzime.

Efectele metalelor aplicate „in vitro” pot de cele mai multe ori să fie diferite de
cele produse „in vivo”. Pentru ca metalul să genereze un efect inhibitor trebuie să se
găsească într-o formă activă şi la o concentraţie inhibitoare pentru a putea interacţiona,
respectiv pentru a putea intra în competiţie cu metalul din structura enzimei.La diferite
concentraţii ridicate, unele metale pot însă determina şi efecte de inducţie enzimatică.
Acest proces este însă unul secundar şi apare doar ca urmare a aplicării „in vivo” a
metalelor. De exemplu, inducţia peroxidazei a fost observată la diferite specii de plante,
în frunze şi rădăcini, după aplicarea unor cantităţi toxice de cadmiu, cupru, nichel,
plumb, mercur (inducţia peroxidazei poate fi deerminată şi de alţi factori: infecţii
patogene, poluarea aerului cu SO2 ). O intensificare a activităţii catalazei a fost
observată în urma aplicării de doze toxice de plumb la Zea mays, iar la Allium cepa sub
acţiunea mercurului. Într-un mod similar, enzimele implicate în metabolismul intermediar
(ciclul Krebs): izocitrat-dehidrogenaza, malat-dehidrogenaza, glutamat-dehidrogenaza
suferă un proces de inducţie.În ceea ce priveşte interacţiunea cu acizii nucleici,
majoritatea studiilor au fost efectuate pe bacterii şi animale, datele privind plantele
superioare fiind puţine. Interacţiunea cu acizii nucleici (atât ADN cât şi ARN) poate fi
directă sau indirectă şi se datorează numeroşilor centri nucleofili prezenţi la nivelul
acizilor nucleici. Aceştia reprezintă situsuri de legare pentru metale, la nivelul cărora pot
genera ruperi de catenă (ADN), depurinare care poate avea efecte mutagene (Cu, Ni,
Cr).

~9~
 De asemenea efectele metalelor asupra enzimelor implicate în metabolismul
acizilor nucleici, pot cauza indirect alterări ale fidelităţii replicării. De asemenea, s-a
observat o intensificare a activităţii enzimelor hidrolitice ca ribonucleaza şi
deoxiribonucleazle, după aplicarea „in vivo” a cadmiului la plantulele de Glycine max
(Farago, Margaret, 1994).

5.Acumularea metalelor grele în produsele alimentare vegetale

Contaminarea cu metale grele a produselor alimentare de origine vegetală

se realizează din sol şi atmosferă, mai ales în condiţiile în care culturile se află în
vecinătatea intreprinderilor, apelor reziduale orăşeneşti, străzi intens circulate etc.
Toxicitatea metalelor grele este influenţată de solubilitatea metalului şi a
compuşilor metalici. Pe de altă parte s-a evidenţiat un sinergism de potenţare între Cu
şi Zn, Cu şi As, Cu şi Sn, Zn şi As, dar un antagonism între aceste elemente şi Pb.
Efectul sinergic sau antagonic depinde însă de doza şi durata de aplicare a
substanţelor.

Plumbul este utilizat sub formă de tetraetil de plumb la aditivarea benzinelor.

Prin eliminarea lui cu gazele de eşapament are loc poluarea aerului şi respectiv a
terenului învecinat carosabilului pe o distanţă de 200-250 m. Plante ca varza, ţelina,
sfecla, porumbul, piersicul colectează mult plumb.

Mercurul provine din folosirea de pesticide, din emisii de gaze sau ape
industriale. Are capacitatea de a precipita proteine citoplasmatice şi de a bloca unele
enzime. Cantitatea de mercur din alimentele produse în România este scăzută (0,02
mg/kg).

Cadmiul se foloseşte în aliajele inox, în tehnica dentară, colorant în emailarea

vaselor etc. Folosirea de îngrăşăminte (cu reziduuri de Cd) duce la acumularea
acestuia în sol, de unde este preluat de plante, migrând rapid în organele acestora.
Orezul, grâul acumulează cantităţi mari de cadmiu.
Mercurul şi cadmiul se acumulează în fito şi zooplancton, moluşte crustacee, insecte
acvatice, specii de peşti rezistenţi la prezenţa lui.

Zincul prezintă un rol biologic important, dar în cazul unor cantităţi ridicate
determină efecte toxice. Este utilizat sub formă de compuşi (oxid, sulfură, sulfat,
clorură) în diferite întrebuinţări industriale. Folosirea insecticidelor şi fungicidelor pe

~ 10 ~
bază de compuşi organici ai zincului duc la contaminarea produselor agroalimentare şi
a furajelor. Se acumulează în fasole, porumb, sorg.

Cuprul este utilizat în tratamente fitosanitare (combaterea algelor verzi în bazine,

a maladiilor viţei de vie), precum şi în industrie. Se acumulează în principal în legumele
rădăcinoase.

Staniul (cositorul) este utilizat atât în industrie (ambalaje metalice pentru

conserve, tacâmuri), cât şi în agricultură. Contaminarea produselor se realizează prin
utilizarea diferitelor fungicide şi prin contactul cu utilajele de prelucrare sau ambalajele
de păstrare. Cationii necombinaţi nu sunt toxici spre deosebire de compuşii săi, clorura
şi tetraclorura de staniu. S-a constat acumularea lui în compoturi de cireşe, prune,
caise, sucul de tomate şi conservele de fasole în timpul păstrării.

Arsenul este un element prezent în organisme, având rol incomplet elucidat.

Este utilizat în terapeutică, în industria alimentară şi în agricultură, reziduurile sale fiind
active ani de zile.

 Fructele proaspete pot conţine maximum 0,5 mg/kg As, 0,05 mg/kg Cd, 0,5
mg/kg Pb, 5 mg/kg Zn, 5 mg/kg Cu, 0,05 mg/kg Hg.

 Legumele de frunze pot conţine până la 0,2 mg/kg Cd, 0,5 mg/kg Pb, 0,03 mg/kg
Hg;

 Legume proaspete (exceptând cele de frunze) vor conţine până la 0,5 mg/kg Pb,
0,5 mg/kg As, 0,1 mg/kg Cd, 0,05 mg/kg Hg, 5,0 mg/kg Cu;

 Legumele conservate în apă nu vor depăşi 0,5 mg/kg Pb, 0,5 mg/kg As,
0,1mg/kg Cd, 15 mg/kg Zn, 5 mg/kg Cu, 150 mg/kg Sn;

 Legumele conservate în ulei, oţet, bulion, pot conţine maximum 0,5 mg/kg As,
Pb, 0,1 mg/kg Cd, 20 mg/kg Zn, 7,0 mg/kg Cu, 150 mg/kg Sn;

 Compoturile, nectarurile, sucurile pasteurizate de fructe vor conţine cel mult 0,5
mg/kg As, Pb, 0,05 mg/kg Cd, 5 mg/kg Cu, 0,05 mg/kg Hg, 150 mg/kg Sn.

~ 11 ~
 Din punct de vedere chimic, in categoria metalelor grele intra aproape 40 de metale
care au efect nociv asupra alimentelor daca ajung in contact cu ele. In termeni mai
comuni, in aceasta categorie a “metalelor grele” sunt cuprinse metalele cele mai toxice.
Toxicitatea metalelor grele este rezultatul legarii lor de sisteme enzimatice importante
din celula animala sau de anumite componente ale membranelor celulare.

Metalele grele sunt asociate, ca factori secundari, unor procese

patologice complexe întâlnite la om si animale. Efectul toxic se manifesta la depasirea
unui anumit prag sub care unele (Co, Cu, Fe, Ni, Zn) pot fi chiar componente esenţiale
ale unor proteine implicate in diferite cai metabolice. Astfel, daca alimentele ar fi
complet lipsite de metale atunci ar aparea deficienţe nutritionale. Metalele grele se
gasesc in diferite concentratii in sol, apa, aer, alimente de origine vegetala sau animala,
in functie de diferiti factori care determina poluarea acestora.

5.1.Surse de metale grele pentru plante, animale şi om

~ 12 ~
 În categoria metalelor grele intra o serie de elemente chimice, cu mare
toxicitate pentru organismele vii. 

• Aerul poate fi o sursa de contaminare reprezentand o cale de vehiculare a

metalelor si de depunere a lor pe sol, plante (de exemplu emisia de plumb de la
automobile). Contaminarea cu metale grele a aerului este rezultatul
numeroaselor activitati antropogene: combustia carbunelui, petrolului, productia
de metale neferoase, producerea de otel si fier, producţia de ciment. 

• Sursele de metale in sol pot fi: folosirea fertilizatorilor, pesticide care conţin
metale (fungicide ce conţin mercur, cupru, arsen, zinc). In functie de tipul solului
si localizarea geografica, acesta contine cantitati ridicate de metale grele sau
poate fi deficient in acestea. 

• Apa poate fi o importanta sursa de contaminare, ca urmare a deversarilor,

activitatii staţiilor de epurare şi preepurare, descarcarii apelor de canalizare, a
deseurilor menajere. Duritatea apei si continutul de compusi organici pot
determina imbogăţirea acesteia cu plumbul din conductele strabatute.

• De asemenea, o importanta sursa de contaminare cu metale grele a alimentelor

poate fi contactul cu masinile, instalatiile sau utilajele de prelucrare, pastrarea
conservelor in ambalaje metalice.

• Exista si surse accidentale: utilizarea de recipiente si tevi la instalaţii

clandestine de fabricat rachiuri, folosirea diferiţilor compuşi ai unor metale grele
pentru spoire. Pentru om o importanta sursa de intoxicari o reprezinta si
specificul locului de munca, ducand la apritia unor boli profesionale in anumite
industrii.

Rinichii reprezinta organele in care se acumuleaza cele mai multe dintre

metalele grele. In această directie arseniul, mercurul, plumbul, cadmiul cauzează
necroza tubulilor renali, oliguria şi în cetarea functiei renale, in caz de toxicitate acuta.
Expunerea cronica la plumb, mercur, cadmiu, conduce la efecte nefrotoxice, probabil
datorită malfuncţionării enzimelor sulfhidrilice, in special dehidrogenazele.

~ 13 ~
 Efectul toxic al metalelor la nivelul tesuturilor si celulelor vegetale variaza in
functie de concentratie, astfel: la concentratii mari poate fi inhibat chiar întregul proces
de crestere si dezvoltare al plantei, in timp ce la concentratii mai mici efectele sunt
foarte reduse sau chiar absente. La patrunderea in planta aceste elemente trebuie sa
treaca mai intai bariera membranelor celulare. 

5.2.Acumularea metalelor grele in produsele alimentare vegetale 

Alimentatia sanatoasa presupune un echilibru al deprinderilor igieno-alimentare;

orice depasire a unor limite impuse de toleranta digestiva se transforma intr-o agresiune
alimentara, care determina din partea organismului reactii functionale si anatomice
reversibile, daca agresiunea inceteaza, sau daca nu, se constitue in disfunctionalitati de
lunga durata sau permanente.

Contaminarea cu metale grele a produselor alimentare de origine vegetală se

realizează din sol şi atmosferă, mai ales în condiţiile în care culturile se află în
vecinatatea intreprinderilor, apelor reziduale orasenesti, strazi intens circulate etc.
Toxicitatea metalelor grele este influenţată de solubilitatea metalului si a compuşilor
metalici. Pe de alta parte s-a evidenţiat un sinergism de potentare între Cu si Zn, Cu si
As, Cu si Sn, Zn si As, dar un antagonism intre aceste elemente si Pb. Efectul sinergic
sau antagonic depinde insa de doza si durata de aplicare a substantelor pe alimente.

Dintre metalele grele cele mai renumite care contamineaza produsele alimentare
amintim: mercur, cadmiu, plumb, cupru, staniu, zinc, arsen.

~ 14 ~
 6.Mercur (Hg)

Mercurul este un compus care poate fi găsit în mod natural în mediu. Poate fi
găsit în forma metalică, ca sare de mercur sau compuşi organici de mercur.

Mercurul metalic este folosit într-o serie de produse casnice, ca barometre,

termometre şi tuburi fluorescente de lumină. Mercurul din aceste dispozitive este blocat
şi de obicei nu provoacă probleme de sănătate. Cu toate acestea, când un termometrul
se sparge va avea loc, prin respirare, o expunere semnificativă la mercur pentru o
perioadă scurtă de timp, până este vaporizat. Aceasta poate cauza efecte dăunătoare,
ca nervozitate, afecţiuni ale creierului şi rinichilor, iritaţii la plămâni, iritaţii la ochi,
mâncărimi ale pielii, vome şi diaree.

Mercurul nu se găseşte în mod natural în hrană, dar este posibil să apară în

alimentaţie deoarece se poate răspândi în produse cu ajutorul organisme mici care sunt
consummate de oameni, de exemplu prin peşte. De obicei concentraţia de mercur din
peşte depăşeşte concentraţia din apa în care ei trăiesc. Carnea de asemenea poate
conţine importante cantităţi de mercur, în special după poluarea pajiştilor. Mercurul nu
se găseşte de obicei în produsele din plante, dar poate intra în corpul uman prin
legume, atunci când stropiturile folosite în agricultură conţin mercur.

Mercurul are numeroase efecte asupra oamenilor, ce pot fi toate simplificate in

urmatoarele efecte principale:

 Distrugerea sistemului nervos;

 Distrugerea functiilor creierului;
 Afectiuni ale AND-ului si afectiuni cromozomiale;
 Reactii alergice rezultand in mancarimi ale pielii, oboseala si durerii de cap;
 Efecte negative asupra reproducerii, defecte din nastere si pierderea sarcinilor.
 Afecţiuni ale funcţionalităţii creierului poate cauza scăderea abilităţii de învăţare,
dereglări de personalitate, tremurături, vedenii, surzenie, pierderea coordonării
muşchilor şi pierderea memoriei. Afecţiunile cromozomiale sunt cunoscute ca şi
cauzatoare de mongolisme.

Toxicitatea mercului din hrană este foarte rară şi aproape întotdeauna este cauzată
de poluarea mediului.

Unii compusi ai mercurului precum sublimatul corziv (HgCl2) este cunoscut de mult
timp ca fiind toxic.O toxicitate mare o au compusii organomercurici, ca
metilmercurul,dimetilmercurul.Compusii metilmercurici provoaca anomalii
cromosomiale, trec prin placenta din corpul mamei in cel al fatului, afecteaza celulele

~ 15 ~
nervoase ale creerului, provocind grave afectiuni - ca orbire, deteriorarea coordonarii
nervoase, anomalii psihice, moarte. Mecanismul chimic al acestor procese pare a
consta in afinitatea mare a mercurului fata de sulful din moleculele proteice, cea ce
afecteaza tranzitul de ioni prin membrane, activitatea enzimatica, activitatea
mitocondriilor.

Mercurul este singrul metal care se gasete in toate cel trei medii majore - apa, sol,
atmosfera.Sursele de mercur sunt naturale si din activitatea umana.
Mercurul este folsit mai ales in industria chimica la fabricarea vopselelor, a hirtiei, a unor
pesticide si fugnicide, a produselor farmaceutice, a dezinfectantilor.
La prepararea sodei caustice, de exemplu, la fiecare tona de soda sunt diversate circa
200 gr. de mercur. O parte din acest produs ramine si in soda care se foloseste si in
unele ramuri ale industriei alimentare.

O alta sursa de poluare cu mercur o constitue arderea combustibililor fosili. Anual in

urma acestui proces in atmosfera nimeresc circa 5000 tone de mercur.
Contaminarea cu mercur are un caracter global si afecteaza atit mediul terestru, cit si
cel acvatic. Mediul natural contine o anumita cantitate de mercur la care vietuitoarele s-
au adaptat in decursul evolutiei. Dar datorita activitatii umane nivelul global al
contaminari cu mercur este in crestere. Cea mai mare parte a Hg provenit din
activitatea umana se degaja in atmosfera, prin migrare si transformare el ajunge in
mediul acvatic, unde se acumuleaza mai ales in organisme sub forma unor produsi
foarte toxici. Intoxicatiile cu mercur se produc frecvent in urma utilizarii fungicidelor
organomercurice.

Cercetari efectuate arata ca toxicitatea mercurului este diminuata de catre Seleniu.

Seleniul duce la scaderea nivelui de mercur din organe, si schimba legarea sa de care
proteinele solubile. Efectul are loc datorita competitiei intre Se si Hg pentru grupele SH
ale proteinelor. 

~ 16 ~
 7.Cadmiu (Cd)

Cadmiul poate fi găsit în principal în scoarţa terestră. Se găseşte întotdeauna în

combinaţie cu zincul. Cadmiul se regăseşte, de asemenea, în industrie, ca un produs
secundar inevitabil al procesului de extracţie al zincului, plumbului si cuprului. Ajunge în
mediu în principal prin intermediul solului deoarece poate fi găsit în îngrăşăminte şi
pesticide.

Oamenii asimilează cadmiul în principal prin intermediul alimentaţiei. Alimentele

bogate în cadmiu pot mări concentraţia de cadmiu din corpul uman. Ca exemple, se pot
menţiona ficatul, ciupercile, crustaceele, midiile, praful de cacao şi alge de mare uscate.

In cazul celor care fumează are loc o expunere la o concentraţie semnificativă de

cadmiu. Fumul de ţigară transportă cadmiul în plămâni. Sângele îl va transporta prin
restul corpului unde poate avea efecte toxice.

Alte expuneri ridicate pot avea loc în cazul celor care locuiesc în apropierea
gropilor de deşeuri periculoase sau fabricilor care elimină cadmiu în atmosferă precum
şi a celor care muncesc în industria de rafinare a metalelor. In cazul celor care respiră
în cadmiu, plămânii pot fi sever agravaţi. Acest eveniment poate produce moartea.

Cadmiul este, mai întâi, transportat la ficat prin intermediul sângelui. Acolo, se
combină cu proteine şi formează compuşi care sunt transportaţi la rinichi. Cadmiul se
acumulează în rinichi, unde afectează mecanismul de filtrare. Acesta cauzează excreţia
proteinelor şi zaharurilor esenţiale din corpul uman şi a rinichilor ulterior. Cadmiul
acumulat în rinichi necesită o perioadă foarte mare de timp pentru a fi eliminat din
organismul uman.

Alte efecte asupra sănătăţii cauzate de cadmiu sunt:

 Diareea, dureri stomacale şi vomări severe;

 Fracturi de oase;
 Avorturi involuntare şi chiar infertilitate;
 Distruge sistemul nervos central;
 Distruge sistemul imunitar;
 Dereglări psihologice;
 Posibil distrugător de ADN sau dezvoltă cancerul.

Cu toate acestea, toxicitatea cadmiului din alimentaţie este foarte rară şi are loc in
urma poluării mediului sau consumarea alimentelor cu un conţinut ridicat de cadmiu.

~ 17 ~
 Are o puternica actiune toxica asupra organizmelor vii. Cd patrunde in organism prin
hrana si prin suprafata corpului si se acumuleaza selectiv in diferite tesuturi, unde se
leaga partial de moleculele proteice.

In apele dulci concentratie de Cd este mai mare decit in mari.In apele marine
concentratia este mai mare decat in zonele de coasta.

In primele zile ale acestui an, cercetatorii Institutului National de Cercetare -

Dezvoltare Delta Dunarii au dat publicitatii concluziile unei investigatii efectuate pe
parcursul intregului an 2000 in vederea cuantificarii impactului poluarii in Delta Dunarii.
Studiul intreprins de cercetatorii de la institutul tulcean a avut ca obiectiv si
determinarea prezentei metalelor grele in apa de pe teritoriul Deltei Dunarii, precum si
din sedimentele depuse pe canale si de pe fundurile de lac sau de balti. S-au facut
cercetari si in privinta determinarii existentei metalelor grele in tesuturile pestilor si ale
molustelor din zona deltaica. Trebuie spus ca specialistii de la institutul din Tulcea
efectueaza astfel cercetari la solicitarea Ministerului Apelor, Padurilor si Protectiei
Mediului inca din anul 1997. O prima concluzie si cea mai alarmanta a respectivului
studiu este aceea ca in apa din Delta Dunarii aproape toate metalele grele inregistreaza
depasiri semnificative ale valorilor maxime admise de legislatia din tara noastra. Doar
manganul este singurul metal greu care se afla, in zonele acvatice din Delta, sub nivelul
maxim admis. Trebuie spus insa ca metalele rare nu inregistreaza concentratii foarte
mari in toate zonele din Delta. Conform studiului citat cele mai mari concentratii de fier
se afla in apele lacurilor Iacub, Raduculet si Sinoe. Zincul depaseste concentratia
maxima admisa in lacurile Nebunu, Miazazi, Furtuna si Raduculetu, iar nichelul a
inregistrat cresteri alarmante in apele lacurilor Rosu, Rosulet, Rotundu, Raduculet,
Erexciuc si Iacub. De asemenea, cadmiul a fost depistat in cantitati alarmant de mari in
apa lacurilor Samova, Rotunda, Rosu, Merhei, Sinoe si Razelm. Semnificativ este si
faptul ca respectivele concentratii de metale grele nu s-au diminuat nici pe parcursul
ultimului an, dupa concentratiile foarte mari inregistrate pe parcursul anului 1999.

Concluzia specialistilor tulceni este ca aceasta poluare masiva cu metale grele, cu

toate ca aceasta a fost semnalata cu cativa ani in urma, s-a accentuat brusc in urma
razboiului din Iugoslavia si, mai ales ca urmare a bombardamentelor uzinelor chimice
situate pe malul Dunarii in zona iugoslava.

~ 18 ~
Grav este ca respectivele metale se regasesc deja si in sedimentele de pe fundul
lacurilor din Delta. Cantitati mari de nichel de exemplu se afla pe fundul lacurilor
Nebunu, Furtuna si Erexciuc, iar cadmiul depaseste valorile maxime admise  in 
sedimentele Rosu, Rosulet, Furtuna, Raduculet, Merhei. Ingrijorator este si faptul ca
unel metale grele, cum este cadmiul, au patruns peste limetele maxime admise si in
tesuturile unor specii depistati de catre cercetatorii tulceni in zonele Caraorman si
Matita. Aceeasi specialisti sustin ca respectivele metale aflate in cantitati mari in
organismul pestilor, ca si in al altor vietuitoare pot conduce la malformatii semnificative.
Respectivele metale afecteaza mai ales sistemul osos al pestilor si pe cel muscular. La
unele specii de peste cum este carasul, de exemplu, au fost depistate in organism
cantitati de cadmiu de peste 3 ori mai mari decat nivelul maxim admis de legislatia din
tara noastra. Asa stand lucrurile, cercetatorii institutului tulcean trag un serios semnal
de alarma asupra efectelor  pe care le poate avea poluarea cu metale grele asupra
Deltei Dunarii. In noul an cercetatorii respectivi vor solicita atat organismelor de mediu,
cat si altor specialisti abilitati sa investigheze posibilele consecinte ale poluarii zonei
deltaice cu metale grele si asupra organismului uman.

~ 19 ~
 8.Plumb (Pb)

Plumbul este un metal moale care a cunoscut multe aplicaţii de-a lungul timpului.
Incepând cu 5000 I.H., a fost folosit foarte mult pentru aplicaţii în produse metalice,
cabluri şi ţevi, dar şi în vopseluri şi pesticide. Plumbul este unul din cele patru metale
care are cel mai distructiv efect asupra sănătăţii umane. Poate intra în organismul uman
prin hrană (65%), apă (20%) şi aer (15%).

Fructele, legumele, carnea, cerealele, fructele de mare, băuturile uşoare şi vinul

pot conţine cantităţi semnificative de plumb. Fumul ţigărilor conţine de asemenea
cantităţi mici de plumb.

Plumbul poate ajunge în apă (apa potabilă) prin coroziunea ţevilor. Aceasta este
cel mai probabil să se întâmple când apa este puţin acidă. De aceea, sistemele publice
de tratare a apei sunt obligate să efectueze ajustări de pH în apă cu scopul de a îi
imbunătăţi potabilitatea.

Din câte se cunoaşte, plumbul nu are funcţii esenţiale în corpul uman, poate doar
dăuna după asimilarea lui prin hrană, aer sau apă.

Plumbul poate cauza o serie de efecte nedorite, ca de exemplu:

 Distrugerea biosintezei hemoglobinei şi anemie;

 Creşterea presiunii sângelui;
 Afecţiuni ale rinichilor;
 Avorturi;
 Distrugerea sistemului nervos;
 Afecţiuni cerebrale;
 Scăderea fertilităţii la bărbaţi;
 Diminuarea capacităţii de învăţare a copiilor;
 Afectarea comportamentului la copii, ca agresiuni, comportament impulsiv şi
hiperactivitate.

Plumbul poate intra în făt prin placenta mamei. Din această cauză pote provoca
fetusului serioase afecţiuni ale sistemului nervos şi creierului.

Cu toate acestea, toxicitatea plumbului din hrană este foarte rară şi aproape
întotdeauna cauzată de poluarea mediului .

Anual pe pamint se extrag peste 2, 5 milioane de tone de plumb.In atmosfera

Plumbul ajunge in special odata cu gazele de esapament ale automobilelor dotate cu
~ 20 ~
motoare cu benzina. Din atmosfera plumbul agunge in sol, ape. In apa de ploaie s-au
determinat concentrati de 40 mg de Pb.

Pb din sol este absorbit de plante, in special de radacini, Pb din atmosfera poate
ajunge in frunze, de unde consumat de animale poate ajunde la concentratii destul de
importante.Mamiferele erbivore retin 1% din plumbul consumat.

Omul preia plumbul atat prin respiratie, dar mai ales prin alimente.(330 m g/zi).

Pb este un metal toxic. O parte importanta a plumbului nimerit in organism este

acumulata in oase si par, iar o alta parte se acumuleaza in ficat. Pb inhiba
dehidrogenaza acidului aminolevuluinic din eritrocite, ceea ce provoaca anemie,
intoxicarile cronice cu Pb duc la tulburari ale sistemului nervos.

~ 21 ~
 9.Cupru (Cu)

Cuprul este o substanţă foarte comună care se găseşte în mod natural în mediu
şi se răspândeşte în mediu prin fenomene naturale. Oamenii folosesc cuprul foarte
mult. Este aplicat de exemplu în industrii şi agricultură. Producţia de cupru a crescut în
ultima decadă si de aceea a crescut ş i cantitatea cuprului din mediu.

Cuprul poate fi găsit în diferite sortimente de hrană, în apa de băut şi în aer. Din
acest motiv, absorbim în fiecare zi, prin mâncare, băuturi si respiraţie, cantităţi ridicate
de cupru. Absorbţia cuprului este necesară, deoarece cuprul este un element esenţial
pentru sănătatea umană. Cu toate că oamenii pot face faţă la concentraţii mari de
cupru, in cantităţi excesive poate totuşi cauza probleme mari de sănătate.

Majoritatea compuşilor de cupru se depun pe sedimentele din apă sau particulele

de sol. Compuşii solubili de cupru prezintă o ameninţare majoră pentru sănătatea
umană. De obicei, compuşii de cupru solubili în apă, se găsesc în mediu după
eliminarea urmată aplicării in agricultură.

Concentraţia cuprului din aer este de obicei foarte joasă, deci expunerea la cupru
prin intermediul respiraţiei este neglijabilă. Cei care locuiesc în vecinătatea unei topitorii
care procesează/transformă cuprul în metal experimentează acest tip de expunere.

Oamenii care locuiesc în case care încă mai au instalaţii sanitare de cupru sunt
expuşi la un nivel mai ridicat de cupru decât restul oamenilor, deoarece cuprul este
eliberat în apa de băut prin coroziunea ţevilor.

Expunerea la cupru are loc adesea în mediile de lucru. La locul de muncă cuprul
din mediu poate conduce la o stare de gripă numită febra metalică. Această stare va
trece după două zile şi este cauzată de o sensibilitate ridicată.

Expunerea la cupru pe termen indelungat poate caza iritaţii ale nasului, gurii şi
ochilor, şi cauzează dureri de cap, arsuri stomacale, ameţeală, vome şi diaree. O
asimilare intenţionată de cantităţi mari de cupru poate produce afecţiuni ale ficatului şi
rinichilor şi chiar moartea. Nu a fost determinat încă dacă cuprul este cancerigen.

Există articole ştiinţifice care indică legătura dintre expunerea pe termen

îndelungat la mari concentraţii de cupru şi o scădere a inteligenţei la adolescenţi. Dacă
aceasta este un motiv de îngrijorare, este o temă pentru investigări ulterioare.

Expunerea industrială la vapori, praf şi aburi de cupru poate rezulta în febra

metalică ce duce la modificări atrofice ale membranei mucoasei nazale. Otrăvirea
~ 22 ~
cronică cu cupru duce la boala Wilson caracterizată prin ciroză hepatică şi afecţiuni
cerebrale, scăderea mielinei, boli renale şi depozitare de crom în cornee.

10.Staniu (Sn)

Staniul este în principal aplicat în substanţe organice variate. Legăturile organice

ale staniului sunt, pentru corpul uman, cele mai periculoase forme ale staniului.
Compuşii staniului sunt aplicaţi în numeroase industrii, ca industria vopselurilor şi
industria plasticului şi în agricultură prin pesticide. Numărul de aplicaţii ale staniului
organic este în creştere.

Efectele staniului organic pot varia. Ele depind de tipul de substanţă prezentă şi
de organismul care este expus la ea. Pentru oameni, trietielstaniu este cea mai
periculoasă substanţă organică a staniului. Oamenii pot absoarbe compuşii staniului
prin hrană, respiraţie şi prin piele.

Asimilarea compuşilor staniului poate cauza efecte acute cât şi efecte pe termen
lung.

Efectele acute sunt:

 Iritarea ochilor si a pielii;

 Dureri de cap;
 Arsuri stomacale;
 Rau si ameteala;
 Transpiratie severa;
 Sufocari;
 Probleme de urinare.

Efectele pe termen lung sunt:

 Depresii;
 Afectiuni ale ficatului;
 Functionarea defectuoasa a sistemului imunitar;
 Afectiuni cronice;

~ 23 ~
  Scaderea numarului de celule rosii din sange;
 Defectiuni cerebrale ( cauzand manie, dereglarea somnului, probleme de
memorie si dureri de cap ).

Cu toate acestea, toxicitatea staniului din mâncare este foarte rară şi are loc numai
după poluări ale mediului. Unica intoxicaţie înregistrată (posibilă) cu staniu/plumb
datează de la mijlocul secolului al-XIX-lea, când membrii expediţiei lui Franklin către
Polul Nord au fost intoxicaţi cu staniu din conserve conţinând mâncare acidă. Acidul a
dizolvat staniul şi plumbul şi membrii expediţiei au asimilat într-adevăr o cantitate foarte
mare de metale.

11.Zincul ( Zn)

Zincul este un microelement cu virtuti antioxidante si intra ca element activ in

constitutia a cea 60 de enzime; are rol important in:

 mentinerea acuitatii vizuale ;

 metabolismul proteinelor;
 activitatea pancreasului si a organelor sexuale;
 grabirea vindecarii arsurilor si a ranilor;
 stimularea procesului de asimilare a unor vitamine ;
 formarea leucocitelor;
 activarea sistemului imunitar ;
 favorizarea sintezei acizilor nucleici si a proceselor de regenerare etc.

De asemenea, zincul stimuleaza activitatea mintala si ajuta la buna functionare a

creierului. Cantitatea totala de zinc aflata in organism este de cca 1,8 grame. Necesarul
zilnic de zinc este de 8-10 mg. (Din cercetarile efectuate recent, a rezultat ca acest
necesar ar fi cu mult mai mare, si anume de 15-25 mg/zi.) Cantitatea respectiva este
oarecum usor de preluat din alimentatia obisnuita, care furnizeaza cea 15 mg zinc pe zi.
Trebuie insa remarcat aici si faptul ca numai 30-50% din cantitatea de zinc asigurata de
alimente este absorbita de organism.

~ 24 ~
 Pierderi in zinc se produc la prepararea termica a alimentelor, in bolile infectioase si
in diferite traumatizari, in caz de boli ale ficatului, infarct, anemii, cancer, sarcina,
menstruatii, intoxicatii cu plumb, in inflamari ale prostatei, tratamente cu antibiotice etc.

12.Arsenicul (As)

Arsenicul este unul dintre cele mai toxice elemente. În ciuda efectului toxic,
combinaţii anorganice ale arsenicului apar pe pământ, în mod natural, în cantităţi mici.
Oamenii pot fi expuşi la arsenic prin intermediul hranei, apei şi aerului. De asemenea,
expunerea poate avea loc prin contactul pielii cu solul sau apa ce conţine arsenic.

Nivelurile de arsenic din hrană sunt aproximativ mici. In schimb, nivelurile de

arsenic din peşte şi fructe de mare pot fi mari, deoarece peştele absoarbe arsenicul din
apa în care trăieşte. Din fericire, aceasta este cea mai inofensivă formă de arsenic, dar
peştele care conţine cantităţi importante de arsenic anorganic poate fi un pericol pentru
sănătatea umană.

Expunerea la arsenic poate fi ridicată pentru persoanele care lucrează cu

arsenic, pentru persoanele care beau cantităţi importante de vin, pentru persoanele
care trăiesc în case ce conţin lemn conservat de orice fel şi pentru cei care trăiesc la
ferme, unde anterior au fost aplicate pesticide ce conţineau arsenic.

Expunerea la arsenic anorganic poate cauza o serie de efecte ale sănătăţii, cum
ar fi iritarea stomacului şi a intestinelor, scăderea generării de globule albe şi roşii din
sânge, schimbări ale pielii şi iritaţii ale plămânilor. S-a sugerat că expunerea la cantităţi
importante de arsenic anorganic poate intensifica evoluţia cancerului, în special evoluţia
cancerului de piele, plămâni, ficat şi a cancerului limfatic.

O expunere foarte ridicată la arsenic anorganic poate cauza infertilitate şi pierderi

de sarcină la femei, şi poate cauza afecţiuni ale pielii, scăderea rezistenţei la infecţii,
distrugerea inimii şi lezarea creierului la femei şi la bărbaţi. 
În cele din urmă, arsenicul anorganic poate deteriora ADN-ul.

Arsenicul organic nu cauzează nici cancer şi nici nu afectează ADN-ul. Dar

expunerea la mari doze poate cauza sănătăţii umane unele efecte, cum ar fi lezarea
nervilor sau dureri de stomac.

~ 25 ~
 BIBLIOGRAFIE

1.Produsele alimentare si inocuitatea lor, Constantin Banu, Bucuresti,

editura Tehnica, 1982.

2.Contaminarea cu metale grele a carnii si preparatelor din carne, Boltea

Florin Daniel, Timisoara, 2011.

3.Contaminarea cu metale grele a laptelui si a derivatilor din lapte si riscul

pentru consummator, Buhan Diana Mariana, Timisoara, 2011.

4.Comportarea unor metale in sistemul sol-planta-aliment, Vranceanu

Nicoleta – Olimpia, Timisoara, editura Solness, 2010.

5.Analiza produselor agroalimentare, Iosif Gergen, Timisoara,editura

Eurostapa, 2004.

6. http://facultate.regielive.ro/referate/industria-alimentara/metalele-grele-in-
produsele-alimentare-85825.html

7. http://facultate.regielive.ro/referate/industria-alimentara/contaminarea-
produselor-alimentare-cu-metale-grele-171953.html

8. http://www.food-info.net/ro/metal/intro.htm

~ 26 ~