Geopolitica în era nucleară

Geostrategia nucleara

Dezvoltarea armelor nucleare modifica brusc raporturile intre cele doua mari puteri. Capacitatea
distructiva a bombelor atomica (A) si cu hidrogen (H) este atat de mare (ex: Hiroshima si Nagasaki
1945) incat nici o putere nu e capabila sa le reziste chiar daca dispune de un important armament
clasic. Un razboi nuclear ar dura zile, daca nu ore, asadar abordarea statistica a premiselor (efectivele
militare, calitatea armamentului, puterea industriala etc.) nu mai este relevanta si geopolitica
interbelica isi pierde sensul. Strategia militara devine pur tehnica: conditiile de atac si durata zborului
intre locurile unde sunt socate capacitatile nucleare si obiective sunt esentiale.

Arma nucleara: scurt istoric

1933 Leo Szilard concepe utilizarea militara a energiei nucleare

1938-1939 Evidentierea fisiunii nucleare
Aug. 1939 Einstein ii sugereaza lui Roosevelt lansarea cercetarilor asupra bombei atomice
Dec. 1941 SUA incep fabricatia bombei
Iunie 1942 SUA si Marea Britanie se asociaza la acest proiect
16 iul.1945 Prima explozie experimentala a bombei de tip A in SUA
6, 9 aug. 1945 Bombardarea oraselor Hiroshima si Nagasaki
1949 Bomba de tip A sovietica
1951 Bomba de tip H americana
1952 Bomba de tip A britanica
1954 Bomba de tip H sovietica
1957 Bomba de tip H britanica
1960 Bomba de tip A franceza
1964 Bomba de tip A chineza
1967 Bomba de tip H chineza
1968 Bomba de tip H franceza
1974 Bomba de tip A indiana

Intre 1946-1949 doar americanii detineau arma nucleara si in caz de conflict ar fi fost siguri de
victorie daca puteau lovi centrele vitale ale adversarilor. Viteza vectorilor nu este foarte importanta, ci
doar raza de actiune.

Aparitia primei bombe atomice sovietice modifica situatia: tara care va castiga va fi aceea care isi
va putea distruge adversarul inainte ca acesta sa poata riposta. Deci avantajata este tara ce are baze
nucleare mai apropiate de centrele vitale ale celeilalte.
 Bazele americane din Europa, Orientul Mijlociu si Extremul Orient ofera capacitatea de a interveni
in timpul cel mai scurt, dar centrele strategice ale URSS erau raspandite pe o arie extinsa din zona
Uralilor pana in Siberia.

Centrele vitale ale SUA sunt concentrate in nord-est (Industrial Belt) pe aproximativ un milion de
km2, dar avioanele rusesti nu dispun de baze apropiate. Pot lovi rapid toate obiectivele din Europa de
Vest dar au nevoie de aprox. 10 ore pentru a ajunge deasupra centrelor vitale americane (pe
deasupra Antarcticii). Deci SUA trebuie sa poata detecta orice avion venind din nord si prin colaborare
cu Canada creaza linia DEW (Detection Early Warning) aprox. de-a lungul paralelei 70  grade nord
dispunind astfel de un ragaz de 3 ore pentru inteceptarea bombardierelor sovietice. Echilibrul
descurajarii reciproce nu este perfect pt. ca SUA au o pozitie mai buna decat URSS.

Intre 1957-1958 rusii perfectioneaza rachetele balistice care ajung la o viteza de 6000 km/ora si

o raza de actiune de 10.000 km iar in conditiile epocii nu este posibila interceptarea unei rachete
lansate. Cursa inarmarii continua. Americanii recupereaza intarzierea intre 1958-1960 cu ICBM (Inter
Continental Balistic Missiles) si IRBM (Intermediate Range Balistic Missiles).

Pentru credibilitate, forta nucleara trebuie sa poata atinge dintr-o singura lovitura toate centrele
vitale ale adversarului. Submarinele echipate cu focoase nucleare impiedica distrugerea dintr-o
lovitura a tuturor rampelor de lansare ale adversarului fiindca sunt greu de detectat.

Paradoxal, evolutia tehnicii incita la prudenta: fiecare se teme ca adversarul isi poate lansa
propriile rachete inainte de a fi distrus si asa incepe cu adevarat era descurajarii nucleare reciproce.

Malenkov, la putere intre 1953-1955 intelege ca un razboi nuclear ar avea asemenea consecinte
incat victoria si-ar pierde sensul si ideea descurajarii castiga teren in est.

Criza rachetelor din Cuba din1962 arata cat de fragil este echilibrul.

Doctrina ripostei graduale (McNamara 1962) precizeaza pozitia SUA fata de un conflict nuclear:
in blocul lor SUA decid singure utilizarea armei nucleare.

Dupa 1962 este atins un nou echilibru dar se reveleaza consecintele dramatice pe care folosirea
masiva a bombelor atomice le-ar avea asupra mediului inconjurator: iarna nucleara, o racire cu 40
grade a mediului si efectul descurajarii este intarit. Opinia publica incepe sa se simta amenintata.

Devine evident ca arsenalele nucleare necesare a face credibile loviturile nu vor fi folosite dar
pentru a aborda o negociere a dezarmarii in bune conditii trebuie sa dispui de cat mai multe bombe si
vectori posibili. Cursa inarmarilor se accelereeaza chiar cand americanii si sovieticii sunt convinsi ca
intr-o zi tot vor trebui sa le distruga. Negocierile privind dezarmarea incep sa aiba loc pe la sfarsitul
anilor ’60.

Arsenalele nucleare in 1991:

  

  CSI SUA
ICMB (lansator continental) 925 550
Capete ICMB 5775 2000
Dintre care MIRV 5260 2000
SLBM (lansator submarin) 832 524
Capete SLBM 2696 3472
Bombardiere nucleare 100 209
Arme aeropurtate 1250 2900
Total vectori 1867 1239
Total capete 9537 8772

Natura armei nucleare face ca efectele sale psihologice sa fie importante. Adversarii nu ascund
puterea bombelor lor dar se feresc sa faca estimari exacte ale arsenalelor pentru a largi spectrul
amenintarii si pentru a avea o arie de manevra in cazul negocierii. Americanii si sovieticii joaca acest
joc si stiu ca si adversarul face la fel, incat mentinerea echilibrului este posibila daca fiecare este
capabil sa evalueze si localizeze arsenalul celuilalt. Aici intervin serviciile de informatii: multe date se
afla prin metode clasice de spionaj dar instalatiile nucleare sunt vizibile din avion.

Hrusciov refuza planul american “cer deschis” de controlare reciproca a arsenalurilor din avion,
prin urmare SUA pun la punct avioane de spionaj tot mai evolutate dar in mai 1960 un avion  Lockeed
U2 este doborat de sovietici. Incepand cu lansarea satelitilor fiecare poate sti ce face celalalt; la
sfarsitul anilor ’60 se puteau detecta deja obiecte mai mari de 20 m.

Rusii si americanii incearca sa reduca amenintarea ripostei venite de pe submarinele nucleare

cartografiind precis fundul marilor si oceanelor pentru a cunoaste pragurile ce separa marile adancituri
oceanice in scopul alegerii itinerariilor cat mai discrete dar si al plasarii sonarelor in punctele
strategice. Totusi datele fundamentale in domeniu nu se modifica in anii’60.

Se fac eforturi pentru miniaturizarea bombelor atomice si limitarea efectelor lor poluante, creindu-
se astfel armele nucleare tactice. Se fac progrese in domeniul lansatoarelor: pentru rachetele cu
raza scurta sau medie de actiune se folosesc (de 30 de ani) rampe amplasate pe camioane care sunt
practic imposibil de detectat. In Golf, 1991, irakienii dispuneau doar de rachete SCUD invechite dar
americanii n-au putut neutraliza instalatiile de lansare ce puteau fi asamblate in cateva ore. Instalarea
rampelor pe sine pt. rachetele balistice impiedica controlul reciproc al arsenalelor.

Miniaturizarea schimba posibilitatile de utillizare: o racheta sovietica poate primi mai multe
incarcaturi ce se disperseaza in apropierea obiectivelor – MIRV (Multiple Independently Targetted Re-
entry Vehicles = focoase multiple ghidate independent). Pentru aceste rachete nu este suficienta
cunoasterea traiectoriei pentru a sti obiectivele vizate, ceea ce perturba sistemul de alertare.

Miniaturizarea permite folosirea unor vectori mai usori cu tehnica apropiata de cea aviatica,
numite rachete de croaziera (americane). Acestea au o precizie excelenta (tinta < 50 m la 1000 km
distanta) si pot fi ghidate gratie informaticii la altitudini mai mici de 200 m pentru a nu fi detectate de
radare. Loviturile punctuale devin posibile.
 Sovieticii aveau un avantaj in domeniul nuclear dar nu era amenintat echilibrul descurajarii
reciproce. Rachetele americane Pershing cu traiectorie programata au compensat acest avantaj.
Acestea au o raza de actiune relativ mica si devin periculoase odata amplasate in Europa ceea ce
suscita noi dezbateri asupra amplasarii de noi armamente americane pe continentul nostru.

Initiativa de aparare strategica a presedintelui Reagan modifica profund echilibrul: devenea

posibila supravegherea si interceptarea rachetelor balistice in zbor (in stratosfera - razboiul stelelor,
pe portiunea ascendenta a traiectoriei, inainte de desfacerea capetelor multiple. Programele militare
sovietice nu pusesera accent pe informatica in anii ’60-’70 si intarzierea era foarte greu de recuperat
pentru economia blocului estic.

Incepand din 1975 raportul de putere evolueaza in favoarea SUA in ciuda efortului de inarmare al
rusilor.

Miniaturizarea si precizia loviturilor fac posibile conflicte in care s-ar folosi in acelasi timp arsenalul
atomic si armamentul clasic.

Totodata evolutia tehnica creste probabilitatea diseminarii armelor atomice.

Bomba atomica franceza

In anii ’60 economia franceza nu permitea construirea unui arsenal echivalent cu cele ale marilor
puteri. Bombele franceze nu puteau apleca semnificativ balanta echilibrului nuclear. Justificarea
acestora este de a pune la dispozitia tarii un potential de descurajare suficient de serios pentru orice
eventual agresor. In plus, in caz ca americanii nu vor mai fi angajati in Europa, armamentul nuclear ar
fi avut acest rol vis-à-vis de sovietici. Conform diplomatilor francezi scopul era de a face ca teritoriul
tarii lor sa scape amenintarilor exterioare.

Pe de alta parte, Franta refuza doctrina ripostei graduale a lui McNamara care face din SUA
singurul factor de decizie in domeniul nuclear. Ea retrage din comandamentul integrat al NATO fortele
sale din Mediterana (1962) si apoi pe cele din Atlantic (1963). In 1966 Franta decide sa paraseasca
NATO, cere parasirea teritoriului national de catre toate organismele NATO, dar totusi ramane membra
a Aliantei.

Bomba atomica chineza

Strategia de aparare chineza se baza pe descentralizare: fiecare comuna trebuia sa fie capabila in
caz de conflict sa supravietuiasca, sa se hraneasca si sa mentina un anumit nivel al productiei
industriale. China se afla totusi, intr-o pozitie de inferioritate fata de URSS: o armata regulata
reuseste sa controleze satele si axele de comunicatii esentiale ale unei tari ocupate in ciuda rezistentei
populatiei. Prin construirea bombei atomice se demonstreaza Moscovei ca o interventie ar fi
costisitoare intrucat rachetele chinezesti pot lovi centrele industriale din Siberia si poate chiar din
Europa.

Arma atomica in celelalte tari

 Si alte state sunt dispuse sa faca eforturi pentru a dispune de bomba atomica pentru a-si proteja
teritoriul, similar Frantei. Aceste state se gasesc in zone de conflict mult mai fierbinti, cum ar fi
Israelul si Africa de Sud intr-o oarecare masura.

In alte parti dorinta de putere duce la dorinta de a detine arma nucleara, de exemplu Irak. Din
aceasta cauza atat Occidentul cat si URSS nu vor sa impartaseasca secretele tehnice aliatilor lor ale
caror initiative vor sa le controleze.

Cu toate acestea, tari precum India si Pakistanul ajung sa detina bomba nucleara. In cazul Indiei,
tara pacifista, amenintarea este minima dar in cazul Pakistanului se pune intrebarea daca va rezista
solicitarilor regimurilor musulmane.

De la sfarsitul anilor ’40 actiunile diplomatice au ca principal mecanism amenintarea nucleara si

astfel se explica orientarile principale ale fortelor internationale: cursa inarmarilor, impietrirea hartii
celor doua blocuri conform acordurilor de la Yalta, desi au loc schimbari profunde: decolonizarea,
aparitia noilor state industrializate.

Curente geostrategice si geopolitice in epoca nucleara

Strategia americana

SUA sunt convinse de excelenta institutiilor lor si de caracterul impotriva naturii al sistemului
socialist asa cum este el aplicat in URSS si tarile pe care le controleaza. Handicapurile economice sunt
atat de mari incat nu vor putea fi depasite iar regimul se va prabusi din interior din cauza lipsei de
democratie. In 1947 Kennan isi formuleaza teoria sa care promoeaza vigilenta activa.

Doctrina americana oscileaza intre:

1. un containment riguros dinspre Europa, Orientul Mijlociu si Extremul Orient

2. pentru militari importante sunt bazele militare cu rol de relee indispensabile pentru
legaturile aeriene si maritime; atata vreme cat sovieticii nu isi pot instala baze militare
prea aproape de SUA, de stramtori (Panama, Capul Horn, Capul Bunei Sperante)
securitatea este asigurata.

Strategia sovietica

In ciuda teritoriului lor vast, sovieticii au complexul incercuirii, nu au acces la marile libere (calde),
de aceeea sunt reluate temele politicii tariste.

URSS sprijina miscarile antiimperialiste (decolonizarea) si curentele contestatare din lumea

capitalista. URSS se angajeaza efectiv doar acolo unde cauza socialista si interesele sale strategice
converg.

Crearea unei flote puternice este importanta pentru a rupe incercuirea. La marile neinghetate rusii au
acces prin zona Murmansk, litoralul provinciei Ossouri, Kamciatka (cu folosinta sezoniera), Marea
Baltica si Marea Neagra. In 30 de ani rusii isi construiesc a doua flota mondiala, cu accent pe flota
submarina. In mediterana flota rusa are o escadrila comparabila cu flota a VII-a americana.
31924ljd13flc9l

Scena internationala dupa cel de-al doilea razboi mondial este simplificata de aparitia celor doua
mari puteri si de marja de actiune limitata a statelor care nu detin arma nucleara. Gradul de
autonomie al acestor state variaza in functie de pozitia lor geografica: acolo unde infruntarea Est-Vest
este directa (Europa, Orientul Mijlociu, Extremul Orient) guvernele trebuie sa aleaga clar de partea cui
sunt, pozitiile neutre sunt excluse. In aceste zone infruntarile razboiului rece se materializeaza prin
conflicte intre statele interpuse,de ex. Israel si statele arabe

In alte zone ale globului unde interesele americane si rusesti nu sunt atat de puternice ramane
mai mult spatiu de manevra pentru guvernele locale.

Lumea a treia si nealinierea

Arii extinse ale lumii nu sunt cuprinse in logica descurajarii reciproce si in consecinta geografia lor
politica nu este inghetata. Este cazul fostelor colonii care tocmai si-au obtinut independenta. Si aceste
state primesc solicitari din partea tarilor europene, a SUA ori a URSS si Chinei, mai ales daca au pozitii
strategice.

Noile state oscileaza intre dependenta de fostele metropole si atractia catre socialism care le
asigura distantarea psihologica de colonialism. Din acest motiv nealinierea pare o optiune, iar modelul
Iugoslaviei pare promitator dar resursele lumii a treia nu ii permit finantari interne iar economile
statelor sunt prea similare pentru a permite schimburi.

Arma economica

In sept. 1969 la initiativa Irak-ului, Arabiei Saudite Kuweit-ului si Venezuelei apare OPEC care la
acea vreme furniza 85% din exportul mondial de titei. Organizatia se opune companiior si incearca sa-
si mareasca veniturile prin cresterea impozitelor pe venit ale firmelor ce exploateaza petrolul. La
conferintele din 1973 se decide inmultirea cu 4 a pretului brut al titeiului. In anii ce urmeaza natiunile
producatoare de petrol primesc din Occident si din Japonia sume pe care nu le-ar fi obtinut din ajutor
international. Intre 1978-1981 pretul creste de la 13 la 33,5$ barilul.

Socurile petroliere rup ritmul de crestere al Occidentului dar totodata se mareste productia
petroliera din afara OPEC.

Speriata de politica iraniana – dupa alungarea Sahului – Arabia Saudita deschide larg vanele sale
petroliere. In dolari constanti in 1993 pretul este identic cu cel din 1973 .

Arabia Saudita, Iranul si Venezuela sunt foarte legate de SUA in 1973. In Emiratele Arabe Unite,
Bahrein, Kuweit interesele americane se amesteca cu cele britanice. Puterile Occidentale sunt afectate
puternic de cresterea preturilor la energie, totusi resursele tarilor din Golf nu sunt suficiente pentru a
crea un nou pol de putere intrucat logica infruntarii Est-Vest este prea puternica.

Geopolitica materiilor prime poate introduce tensiuni periculoase pentru echilibrul mondial dar nu
reuseste sa destabilizeze marile puteri, ceea ce ii demonstreaza limitele.