Ioan Hrisostom, Epifanie de Salamina si strămoșul lui Teodosie al Tomisului, Teotim

despre Orighene... de la Socrates istoricul din veacul al V-lea.... și o delicatesă patristică

și hagiografică, vedem cum s-au blestemat cu evlavie Ioan Gură de Aur sirianul și
Epifănel ovreianul și s-au cam împlinit blestemele….. acu, oricum s-r fi împăcat prin
paradis pe acolo….

Capitolul al XII-lea Epifanie săvârșește hirotonii în Constantinopol fără știrea lui Ioan Nu
după mult timp, a venit iarăși din Cipru la Constantinopol episcopul Epifanie, convins de
îndemnurile lui Teofil, și a adus cu sine [cópii de pe] hotărârile [sinodului] de condamnare
a cărților lui Origen. În aceste hotărâri se declara [că trebuie făcută distincție între autor
și operă, anume] că Origen nu trebuie scos [din Biserică], dar că sunt condamnate cărțile
sale. A pornit deci către biserica lui Ioan, care era [ca] la șapte stadii depărtare de oraș.
Și, coborând din corabie, [a venit în biserică,] a săvârșit slujbă și a hirotonit un diacon, și
îndată s-a dus în oraș; fără să asculte de îndemnul lui Ioan [de a rămâne la el], i-a dat
satisfacție lui Teofil și a mers la o locuință particulară. Adunându-i pe episcopii care erau
în trecere prin oraș, le-a citit actele de condamnare a cărților lui Origen. N-a avut însă
vreun [motiv] împotriva lor, ci numai că lui și lui Teofil așa li s-a părut de cuviință. Unii,
din respect față de el, le-au iscălit, însă mulți alții au refuzat să facă acest lucru. Între cei
[care n-au iscălit] a fost Teotim, episcopul Sciției, care i-a zis lui Epifanie: „Epifanie, eu
nu vreau să dezonorez [memoria unui om] care a adormit întru sfințenie, nici nu
îndrăznesc să săvârșesc un lucru nelegiuit, [adică] să condamn [cărțile] pe care înaintașii
noștri nu le-au condamnat. De altfel”, a zis [Teotim], „nici nu există idei greșite în
învățătura lui Origen”. Și, aducând o carte a lui Origen, a citit [din ea] și a arătat că [este
conformă] cu dogmele bisericești. După acestea, el a adăugat: „Cei care necinstesc
aceste [scrieri] uită că necinstesc [Scripturile], din care [au fost inspirate] scrierile [lui
Origen]”. Acestea i-a răspuns lui Epifanie Teotim, care era renumit pentru evlavia și
[pentru] corectitudinea [vieții sale ].

Ioan nu s-a supărat de faptul că Epifanie, împotriva canoanelor, a hirotonit [un diacon] în
Biserica sa, ci[, din contră,] l-a rugat să stea împreună cu el în casele Bisericii. Acesta a zis că nu va locui,
nici nu se va ruga împreună cu el dacă nu-l va izgoni din oraș pe Dioscor și pe cei împreună cu el și nu
va iscăli condamnarea cărților lui Origen. Dar, pentru că Ioan întârzia să facă aceasta, zicând că nu
trebuie făcut ceva cu ușurință, înaintea adunării și hotărârii unui sinod ecumenic, dușmanii lui Ioan, la o
adunare care s-a ținut în biserica Sfinților Apostoli, l-au chemat și pe Epifanie. Și, venind acesta, a
condamnat, în fața a tot poporul, cărțile lui Origen, a excomunicat pe Dioscor și pe cei care se aflau
lângă el, iar pe Ioan l-a mustrat indirect, ca pe unul care era de partea acelora. Acest fapt a fost adus la
cunoștință lui Ioan, așa că în ziua următoare [Ioan] i-a transmis lui Epifanie, care deja ocupase biserica,
prin Serapion, următoarele: „Epifanie, faci multe [lucruri] împotriva canoanelor: mai întâi, că ai săvârșit
o hirotonie într-o biserică de sub [jurisdicția] mea; apoi, că, fără să ai aprobare de la mine, ai liturghisit,
cu de la tine putere, în [bisericile] mele. Cândva, eu te-am îndemnat [să vii la biserică] și n-ai vrut [să
vii], iar acum îți permiți [să faci aceasta] cu de la tine [putere]. Ia aminte ca nu cumva, făcându-se
tulburare în popor, să nu te afli și tu în pericol”.
Auzind acestea Epifanie și temându-se, a plecat din biserică, mustrând aspru pe
Ioan, și s-a pregătit să plece în Cipru. Zic unii că, pe când era pe punctul de a pleca,
acesta i-a zis lui Ioan: „Sper că nu vei muri [în scaun ca] episcop”. Iar acesta i-a
răspuns: „Eu sper ca tu să nu ajungi [viu] în patria ta”. Nu știu dacă cei ce mi-au relatat
acestea mi-au spus adevărul, dar totuși [trebuie să spun] că amândoi au avut sfârșitul
[prezis]. [Astfel,] Epifanie n-a ajuns [viu] în Cipru, căci a murit pe când era încă pe
corabie; iar Ioan, la puțin [timp] după aceasta, a fost dat jos de pe [scaunul] episcopal,
așa cum vom arăta în cele ce urmează.
[12.8.2015, 23:01] Dvs.: teofil al alexandriei
[12.8.2015, 23:01] Dvs.: Împotriva lui Teofil se formulaseră multe acuzații și, pentru a
nu li se da curs de către Eutropius, episcopul Ale¬xandriei a fost de acord cu
hirotonia lui Ioan . De altfel, despre Teofil se spune că „obișnuia să nu hirotonească
pe cei buni și înțelepți, afară numai dacă nu greșea; pentru că voia [să aibă în
preajma sa] numai proști, ca să-i domine. Socotea că este [cu mult] mai bine să-i
domine pe cei proști decât să asculte de cei înțelepți” .
[12.8.2015, 23:01] Dvs.: sec V
[12.8.2015, 23:01] Dvs.: exact asa fac si episcopii de az
[12.8.2015, 23:01] Dvs.: niste lepre
[12.8.2015, 23:02] Dvs.: Exemplu al cumpătării era el însuși; mesele de la palatul
episcopal devin foarte sobre. Episcopul Ioan ia masa singur. Îl cheamă pe iconom,
cercetează registrele și, „găsind că unele cheltuieli nu [se făceau] în folosul Bise¬ricii,
a poruncit ca sumele afectate [în acest scop] să fie sis¬tate”. Ajungând la capitolul
„care prevedea cheltuieli pen¬tru episcop și găsind [că se făcea] o risipă neobișnuită,
a poruncit ca banii care erau de prisos să fie transferați la spital. Și, pentru că era
nevoie, el a construit mai multe spi¬tale, pe care le-a pus sub conducerea a doi
preoți cucer¬nici; încă și medici le-a adus, și bucătari, și muncitori fără familie, pe
care i-a pus în slujba acestora. Și s-au bucurat de îngrijire nu numai [localnicii], ci și
străinii veniți [întâm¬plător] în partea locului și cuprinși de boală” .
[12.8.2015, 23:03] Dvs.: Ioan Hrisostom
[12.8.2015, 23:03] Dvs.: dracii de episcopi de azi se lafaie in lux
[12.8.2015, 23:03] Dvs.: vor arde la foc mic cu protzapu bagat in cur si scos pe gura
[12.8.2015, 23:03] Dvs.: pe gura
[12.8.2015, 23:05] Dvs.: Avva Isidor, monah cu o statură morală impresionantă, –
care avusese de împlinit la Roma, în timpul războiului dintre împăratul Teodosie și
tiranul Maxim, o misiune în numele lui Teofil, fapt pentru care Teofil îl și susținuse
pen¬tru ocuparea postului de episcop în Constantinopol –, a primit din partea
văduvei unui dregător o sumă de bani pentru a-i cheltui în folosul săracilor. Ea l-a
rugat pe Avva Isidor „să nu-i facă cunoscut acest lucru lui Teofil, ca nu cumva acesta,
luându-i, să-i cheltuiască pe pietre [de con-strucție], pentru că îl stăpânea lithomania
faraonică, con¬strucțiile de care Biserica în niciun fel nu are nevoie” .
[12.8.2015, 23:05] Dvs.: ha, ha, ha, lithomania....nebunia contructiilor.
[12.8.2015, 23:05] Dvs.: mor mor mor
[12.8.2015, 23:05] Dvs.: prea tareeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee
[12.8.2015, 23:05] Dvs.: nebunia pietrei, a construcțiilor

Paladie despre Ioan gură de aur

Zice Scriptura: fiți zarafi încercați, aruncând banul cel fals dintre [banii] cei buni și să
nu ne lăsăm ademeniți de zăngănitul [lucrurilor], ci, cântărind în frică de Dumnezeu și
cu credință curată toate cele spuse sau scrise, să acceptăm mărturia faptelor. Pericolul
cel mare [provine de la] urechi și limbă. De aceea, Dumnezeu, minunatul Creator, a
făcut ca [limba] să fie ținută de cele două buze și de gardul cel lăuntric al dinților,
pentru ca adăpostul cel sigur să fie frâu pentru ușurătatea ei; după cum s-a și scris:
„Pune, Doamne, pază gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele”1, ca să nu
păcătuiesc eu cu limba mea. Pe de altă parte, [Dumnezeu] a plăsmuit canalul [auditiv]
sinuos, arătând prin [această] formă că nu trebuie cuvântul să-l străbată repede, ci că
mult timp învârtindu-se, să se scuture – împingând ușor către orificiul din afară al
urechilor – materia minciunii și murdăriile răutății. Dar nu numai de aceste organe S-a
îngrijit [Dumnezeu], pentru că nu numai acestea ar putea păcătui: pupilelor, de
exemplu, care sunt asemenea unor ferestruici, le-a pus [pleoapele ca pe niște] perdele,
ca să nu lase să intre înlăuntru moartea [provocată] de desfrâu, despre care dă mărturie
profetul când zice: „[Iată] moartea intră prin ferestrele [noastre]” 2.

Acum văd clar că ești un zaraf cinstit, care nu se lasă convins de cortul cel de piele, ci
cauți să cunoști cele ce se află întru el. [Se știe doar] că templele egiptenilor erau foarte
mari și se făleau cu frumusețea pietrelor [din care erau alcătuite], însă înăuntru aveau
maimuțe, ibiși și câini ca zei; pe când Domnul și Dumnezeul nostru, ținând sfat cu
Samuel, în legătură cu felul cum trebuie să arate [viitorul] conducător al lui Israel, i-a
poruncit [profetului] să nu ia seama la aspectul și alcătuirea corpului celui de lut [al
candidatului la domnie] și i-a zis: „Dumnezeu nu privește ca omul; căci omul privește
la față, pe când Dumnezeu [privește] în inimă”

chemând la ordine oile cu fluierul cel duhovnicesc. Înnebuneeeeeeeeeeeesc….

Traducător e moșu Cornițescu….. tare de tot……………..
turbez!!!!!!!!!
Fiind deci hirotonit Ioan, începe [numaidecât] a se preocupa de problemele [bisericești],
chemând la ordine oile cu fluierul cel duhovnicesc. De puține ori, se folosește și de toiagul certării. Își
îndreaptă [în primul rând] cuvântul împotriva prefăcutei „conviețuiri a fraților”, de fapt împotriva acelei
conviețuiri păcătoase și nerușinate [a clericilor] cu acele [femei] numite „subintroduse”, și le arătă că cei
care conduc lupanarele sunt mai buni decât acești [oameni] răi, [care mai trăiesc și] în erezie. Pentru că
aceia, locuind departe de laboratorul [mântuirii], țin boala la ei, la cei care [o] vor, pe când aceștia,
locuind înăuntrul laboratorului mântuirii, [deci în Biserică fiind,] îi împing către îmbolnăvire și pe cei
sănătoși. Către acest loc[, zicea el,] se înghesuie [acea] parte a clerului înfierbântat de patimă, care nu-L
iubește pe Dumnezeu.

Noi eram 40 de episcopi; stăteam împreună cu episcopul Ioan în sala de oaspeți a episcopiei și
eram nedumeriți de faptul că cel care fusese adus cu poruncă să se înfățișeze la Curte [pentru] a da
seama de grave fărădelegi are alături de el atâția episcopi; [de faptul] că a schimbat atât de repede opinia
celor de la putere și a sucit mințile atâtor clerici. Și, pe când eram noi nedumeriți, Ioan, inspirat de
Duhul, le-a zis tuturor: „Fraților, rugați-vă și, dacă-L iubiți pe Hristos, nimeni să nu-și părăsească
1
Psalmul 140, 3.
2
Ieremia 9, 21.
Biserica din cauza mea! Căci, după cum a spus [Apostolul], «eu de acum mă jertfesc și vremea despărțirii
mele s-a apropiat»3. Multe necazuri suferind, după cum văd, voi părăsi [această] viață. Știu [că aici este]
vicleșugul lui Satan, care nu rabdă povara cuvintelor mele [spuse] împotriva lui. Să fiți miluiți de
Dumnezeu; în rugăciunile voastre amintiți-vă de mine”.
Cuprinși de o nespusă tristețe, unii plângeau, iar alții, [de asemenea] plângând și cu răsuflarea
tăiată, i-au sărutat ochii, sfințitul cap, precum și fericitul lui obraz, [apoi] au ieșit din adunare. Rugându-
i însă să revină la adunare pe aceia care se duceau de ici-colo, precum zboară albinele în jurul stupului, a
zis: „Stați jos, fraților, și nu mai plângeți, [pentru că] mă zdrobiți încă și mai mult. «Căci pentru mine
viața este Hristos, iar moartea este câștig»4”. [Spunea aceasta pentru că] se zvonise că i se va tăia capul,
din cauza marii lui îndrăzneli. „Dacă vă gândiți, desigur vă aduceți aminte că totdeauna v-am spus că
viața prezentă este o cale, iar cele bune, ca și cele rele, trec. [Viața] prezentă [este ca] o zi de târg:
cumpărăm, vindem, [apoi] plecăm. Nu cumva suntem mai buni decât patriarhii, decât profeții sau decât
Apostolii, pentru ca această viață să ne fie fără de sfârșit?”
Atunci, cineva dintre cei prezenți, strigând cu durere, a zis: „Deplângem [starea noastră de]
orfani, văduvia Bisericii, tulburarea așezămintelor, iubirea de stăpânire a celor care nu se tem de
Dumnezeu și se strecoară la conducerea Bisericii, lipsa de apărare a celor săraci, pustiirea învățăturii”.
Lovindu-și cu degetul arătător dosul mâinii stângi – pentru că obișnuia iubitorul de Hristos, împins de
griji, să facă acest lucru, a zis vorbitorului: „Destul, frate, nu spune multe [vorbe]! [Rețineți] ceea ce v-am
spus: să nu vă părăsiți Bisericile. Căci instruirea [în tainele credinței] nu a început și nu se încheie cu
mine. Murind Moise, [oare] n-a fost găsit [ca înlocuitor] Isus[, fiul lui Navi]? Murind Samuel, [oare] nu a
fost uns David? Părăsind [această] viață Ieremia, [oare] n-a avut înlocuitor pe Baruh? Fiind ridicat [la
cer] Ilie, [oare] n-a profețit [în continuare] Elisei? Fiind decapitat Pavel, [oare] nu au rămas[, ca să-i
continue opera,] Timotei, Tit, Apollo și mulți alții?”

Această foamete de cuvântul învățăturii amenințând s-o aducă, în chip de pedeapsă, Dumnezeu,
Stăpânul [tuturor], i-a zis profetului: „Voi trimite peste ei foamete, dar nu foamete de pâine, ci foamete
de a asculta Cuvântul Domnului” 5. [Atunci când este vorba] despre foametea percepută prin simțuri,
[oamenii] se salvează părăsind orașul sau țara aflată în lipsă [și vin] în alta. Așa au făcut Sfinții Patriarhi:
au coborât din Palestina în Egipt. Dar, [atunci când este vorba] despre foametea minții, care vine asupra
Bisericii nu din altă parte, ci din lipsa dascălilor, [de aceasta nu există scăpare], după cum spune
profetul: „Și vor merge de la răsărit până la apus, căutând cuvântul Domnului, și nu-l vor găsi”6.
Căci care [lucru] bun nu se naște din învățătură? Și care [lucru] nesăbuit nu se naște din
hrănirea peste măsură [a trupului] sau din [participarea la] ospețe? [Din acestea se nasc]: boli, lupte,
insulte, [poftele] pântecelui și [toate] cele care le însoțesc. Când a fost scoasă Eva din Paradis? Nu când a
ascultat de șarpe și a mâncat din [rodul] lemnului, nemulțumindu-se cu hrana rânduită? Când a săvârșit
Cain nelegiuirea de a-și ucide fratele? Nu când a gustat, primul, din pârga fructelor – pentru că a
rezervat lăcomiei lui pe cele mai bune? Când și-au aflat copiii lui Iov mormântul înainte de timp? Nu
când beau și mâncau? Când a căzut Esau din binecuvântare? Nu atunci când a slujit pântecelui, când a
fost amăgit de mâncare? Când a căzut Saul din [demnitatea] de rege? Nu atunci când, împotriva Legii, a
mâncat cele mai bune oi? Când a mâniat pe Dumnezeu poporul Israel? Nu [atunci] când dorea [să
mănânce] mâncarea din Egipt, când cerea de la învățătorul [lor] cărnuri și căldări cu mâncare? Ofni și
Finees, fiii lui Eli, de ce au fost uciși într-un singur ceas în război? Nu pentru că scoteau cu furculițele,
din cazane, carnea [adusă] ca jertfă? Și Iacov, vrednicul de plâns, când s-a arătat nesupus? Nu când a pus
[carne] pe el, când s-a îngrășat și s-a lățit? Când au fost împinși sodomiții la fapte împotriva firii? Nu
[atunci] când și-au stricat cugetul cu ospețe lungi? [Ei], care sunt amintiți cu dispreț de către Iezechiel,
care zice: „Cu abundență de vin și pâine ei au petrecut” 7; [profetul] înțelege [prin cuvântul „ei”] orașul,
iar prin [sintagma] „fiicele ei” [înțelege] satele care se conduc totdeauna după legea orașului.
3
2 Timotei 4, 6.
4
Filipeni 1, 21.
5
Amos 8, 11.
6
Amos 8, 12.
7
Iezechiel 16, 49 (după Septuaginta).
 Această foamete de cuvântul învățăturii amenințând s-o aducă, în chip de pedeapsă, Dumnezeu,
Stăpânul [tuturor], i-a zis profetului: „Voi trimite peste ei foamete, dar nu foamete de pâine, ci foamete
de a asculta Cuvântul Domnului”8. [Atunci când este vorba] despre foametea percepută prin simțuri,
[oamenii] se salvează părăsind orașul sau țara aflată în lipsă [și vin] în alta. Așa au făcut Sfinții Patriarhi:
au coborât din Palestina în Egipt. Dar, [atunci când este vorba] despre foametea minții, care vine asupra
Bisericii nu din altă parte, ci din lipsa dascălilor, [de aceasta nu există scăpare], după cum spune
profetul: „Și vor merge de la răsărit până la apus, căutând cuvântul Domnului, și nu-l vor găsi”9.
Căci care [lucru] bun nu se naște din învățătură? Și care [lucru] nesăbuit nu se naște din
hrănirea peste măsură [a trupului] sau din [participarea la] ospețe? [Din acestea se nasc]: boli, lupte,
insulte, [poftele] pântecelui și [toate] cele care le însoțesc. Când a fost scoasă Eva din Paradis? Nu când a
ascultat de șarpe și a mâncat din [rodul] lemnului, nemulțumindu-se cu hrana rânduită? Când a săvârșit
Cain nelegiuirea de a-și ucide fratele? Nu când a gustat, primul, din pârga fructelor – pentru că a
rezervat lăcomiei lui pe cele mai bune? Când și-au aflat copiii lui Iov mormântul înainte de timp? Nu
când beau și mâncau? Când a căzut Esau din binecuvântare? Nu atunci când a slujit pântecelui, când a
fost amăgit de mâncare? Când a căzut Saul din [demnitatea] de rege? Nu atunci când, împotriva Legii, a
mâncat cele mai bune oi? Când a mâniat pe Dumnezeu poporul Israel? Nu [atunci] când dorea [să
mănânce] mâncarea din Egipt, când cerea de la învățătorul [lor] cărnuri și căldări cu mâncare? Ofni și
Finees, fiii lui Eli, de ce au fost uciși într-un singur ceas în război? Nu pentru că scoteau cu furculițele,
din cazane, carnea [adusă] ca jertfă? Și Iacov, vrednicul de plâns, când s-a arătat nesupus? Nu când a pus
[carne] pe el, când s-a îngrășat și s-a lățit? Când au fost împinși sodomiții la fapte împotriva firii? Nu
[atunci] când și-au stricat cugetul cu ospețe lungi? [Ei], care sunt amintiți cu dispreț de către Iezechiel,
care zice: „Cu abundență de vin și pâine ei au petrecut”10; [profetul] înțelege [prin cuvântul „ei”] orașul,
iar prin [sintagma] „fiicele ei” [înțelege] satele care se conduc totdeauna după legea orașului.
Când a fost părăsită [dreapta] judecată, cumpătarea, de către poporul cel de demult [al lui
Dumnezeu]? Nu, de asemenea, când [oamenii săi] au îmbătrânit stând la mese în jil țuri? Reproșându-le
[acest lucru], profetul [zice]: „Iată ei [stau tolăniți pe paturi de fildeș], stau întinși în așternuturile lor și
mănâncă miei din turmă și viței crescuți în staul [...]; beau vin ales din cupe, iar din pârga
untdelemnului își fac miresme pentru uns și nu le pasă de prăbușirea casei lui Iosif”11. Pe cine a mustrat
Isaia? Nu pe cei care dis-de-dimineață se așezau la ospețe? El zice așa: „Vai de cei care, sculându-se
dimineața, caută băuturi îmbătătoare și rămân [așa] până seara; vinul îi va distruge. Căci beau vinul
[ascultând cântece însoțite] de chitară și psaltire, dar nu iau seama la lucrurile Domnului” 12. Când au fost
rușinați de către Daniel preoții lui Bel? Oare nu când [cenușa presărată de profet] i-a dat pe față și au
fost pedepsiți din cauza bucatelor și a băuturii13?
Dar de ce oare trebuie să vorbesc despre cei care au ales să meargă pe [calea] cea largă, care
găsesc că este greșită calea cea strâmtă? Este de ajuns [să amintesc] cuvântul Mântuitorului, pentru a
mustra pe cei care aleargă după aburul bucatelor. [Să amintesc parabola] în care [se vorbe ște] despre un
bogat oarecare, care se desfăta în fiecare zi și nu lua aminte la săracul Lazăr, care dorea, și nu primea, [să
se sature] din firimiturile [care cădeau de la masa lui].
Să privim, apoi, ceata sfinților celor de demult și să [căutăm] să aflăm de ce fel de învățătură s-
au folosit: de cea [care îndeamnă] la viață cuminte și la cuvânt cumpănit, sau de cea [care îndeamnă] la
mese și ospețe? Mai întâi, Enoh, datorită credinței sau datorită ospețelor a fost mutat [la cer]? Apoi Noe,
care prin credință a salvat neamul omenesc într-o [corabie] de lemn, atunci când lumea materială a fost
curățită, [oare a făcut aceasta] prin ospețe continui și prin lucruri necurate, sau prin post și prin
rugăciuni? [Dar, pentru că] la puțin timp după asemenea potop, el a vrut să se destindă cu băutura, oare
nu vorbesc Scripturile despre rușinea, și nu despre cinstea lui? Fericitul Avraam, oare prin credință și
dreptate i-a biruit pe cei cinci regi în Sodoma și l-a eliberat pe Lot, sau prin mese și băuturi?

8
Amos 8, 11.
9
Amos 8, 12.
10
Iezechiel 16, 49 (după Septuaginta).
11
Amos 6, 4, 6.
12
Isaia 5, 11-12.
13
Istoria omorârii balaurului 1, 17-26.
 Dar Teodor a zis: Dacă pe Avraam îl aduci ca exemplu, atunci ascultă: [s-ar putea] să- ți spună
cineva că, [într-adevăr], prin credință a învins în luptă, dar că pe Dumnezeu L-a primit [în cort] prin
[intermediul] unei mese, așa cum însuți ai spus mai înainte.
Episcopul: Vai! Pentru că Avraam, prin [intermediul] unei mese, L-a primit [în cort] pe
Dumnezeu, atunci toți, neglijând credința și celelalte virtuți, să îndrăgim ospețele? Întru nimic să nu ne
deosebim de cârciumari și hangii, care de dragul câștigului se așază pe marginea drumurilor? Atunci și
fecioarele, care se străduiesc să fie sfinte la trup și la suflet pentru slava lui Dumnezeu, întrucât
[Fecioara] Maria L-a născut [mai presus se fire] pe Hristos, să nască și ele! Însă, dacă fac așa ceva, întru
nimic nu se deosebesc de desfrânate. Pentru că, dacă dascălii, având ca pretext pe Avraam, se ocupă de
punerea meselor, atunci și fecioarele să nască având drept pretext pe [Fecioara] Maria. Hai să fim serioși,
preacinstite, să nu insultăm pe cele ce s-au făcut sau se fac bine la vremea lor. Ceea ce conștiința
fiecăruia consideră corect, [aceea] dictează. Apoi, Iacov, cel care s-a luptat [cu îngerul], prin cumpătare
sau prin ospețe a obținut el pe cele [două fiice și turme] de la Laban? El însuși zice: „[Ziua] eram mistuit
de căldură, iar noaptea de frig și somnul s-a depărtat de mine” 14. Nimic nu cerea în rugăciune în afară de
pâine și îmbrăcăminte, zicând: „De-mi vei da pâine să mănânc și haină să mă îmbrac [...], din orice îmi
vei da, a zecea parte o voi da Ție”15. Nu a zis: „Voi da mese”. Moise, acel interpret al voii lui Dumnezeu și
credinciosul Său servitor, ce masă întinzând a adunat pe popor în munte? Ce vase cu băuturi a avut? Cel
care, din cauza necredinței poporului, [a fost nevoit] să scoată apă [lovind] piatra cu toiagul, cel care a
condus 600.000 [de oameni prin pustiu], cel care a purtat tablele Legii, oare cupe străvezii, uger de
scroafă, păsări de Phasidos, pește din mare, vin rafinat din Tyr și pâini alese a pus înaintea celor pe care-i
educa, sau [a pus] învățătura?
Diaconul: Părinte, s-ar putea să-ți spună cineva: „Dă-mi și mie mană și acea apă, și nu-ți voi mai
cere nimic!”
Episcopul: Oare cine este așa de fără de minte încât să prefere învățăturii duhovnicești mana,
care se percepe cu simțurile, și apa, care curge? Apoi, Samuel, dascălul care timp de 25 de ani a sfătuit
poporul, pe cine a depărtat el vreodată de idoli cu masa, și nu cu învățătura? Când a întins împăratul,
[care era] în același timp profet și psalmist, vreo masă a desfătării? [El] care zice: „Cenușă în loc de pâine
am mâncat și băutura mea cu plângere am amestecat-o” 16. Ilie Tesviteanul, cel care i-a învățat pe toți
postul, cel care a rânduit trei ani și șase luni de post mâncăilor, [chiar și] fără voia lor, de ce masă a
păcatului [nu i-a] eliberat? Ce bucătari a avut? Nu prin [intermediul] corbilor și-a primit pâinea cea de
toate zilele? Înțeleptul Daniel, văzând cu ochii săi cele viitoare, la care masă i-a educat pe asirieni? Nu l-
a ucis pe balaur cu postul și cu rugăciunea și [nu tot așa] l-a distrus pe Bel, leilor le-a închis gura, iar pe
împărat l-a convins să-i renege pe zeii părinților [săi] și să-L mărturisească pe Cel care este cu adevărat
Dumnezeu? De ce fel de mese, de ce fel de bunătăți s-a folosit ceata celorlalți Profeți sau a Apostolilor?
Nu erau dascăli? Nu li s-a încredințat [Împărăția] cerească? Nu suntem [noi] urmașii acestora? Nu ne
vrea pe noi Cuvântul imitatorii lor? Să luăm seama la felul lor de a fi, ne îndeamnă Pavel, zicând:
„Privind cu luare-aminte cum și-au încheiat viața, urmați-le credința”17.
Ce prăjituri cu miere a avut în pustiu Ioan Botezătorul, predicatorul pocăinței, cel care celor ce
veneau [la el] nu numai că nu le-a pregătit prânzuri, dar și întâlnirea [însoțind-o] cu dojana o făcea
amară? Căci zdruncina conștiința lor întinată nu numai [prin cuvânt și] cu privirea lui aspră, ci și cu
aspectul său exterior, tăind cu vorba mai abitir decât cu sabia abcesul sufletului [lor]. [El zicea]: „Pui de
vipere, cine v-a arătat să fugiți de mânia ce va să fie? Faceți, dar, roade vrednice de pocăință”18. Nu vă
bizuiți numai pe botez sau pe faptul că sunteți fii ai lui Avraam! Ce a făcut oare Pavel, vasul cel ales,
învățătorul neamurilor, cel care a abrogat circumcizia [trupului] ca să impună circumcizia credinței?
Oare avea răgaz pentru mese, el, cel care se simțea mult mai dator față de alte [îndatoriri] decât față de
aceasta? El, cel care era mai întâi dator [cu cuvântul față de] neamurile necredincioase? Oare de masă se
îngrijea el? Ce îi scrie el lui Timotei, episcopul Efesului: „Ia aminte la organizarea mesei”, sau: „Ia aminte
la lectură, la îndemn și la învățătură”19? – [chestiuni] în care s-a arătat neobosit și statornic fericitul Ioan.

14
Facerea 31, 40.
15
Facerea 28, 20-22.
16
Psalmul 101, 10.
17
Evrei 13, 7.
18
Luca 3, 7-8.
19
1 Timotei 4, 16.
 A zis [Pavel]: „[Propovăduiește cuvântul], stăruie cu timp și fără timp, mustră, ceartă, mângâie
[cu toată îndelunga răbdare și învățătura]”20. Nimeni nu i-a reproșat [lui Pavel] că [vorbește] de două
[acțiuni] dure și de una blândă, iar aceasta [din urmă] făcută cu [tact] și moderație. Acele „mustră”,
„ceartă”, fiind [acțiuni] foarte dure, sunt [însoțite de aceea] de „a mângâia”, dar nu de „a măguli”.
Desigur, lucrurile care se fac cu eleganță, pentru iubitorii de plăceri și pentru oamenii cu cugetul josnic,
sunt la fel de dure. Or, dacă în cazul acestora, sufletul, [umplându-se] de mânie, se împotrive ște și se
arată nesimțitor față de cuvintele mustrării, aici[, în cazul celor buni,] sufletul desparte în lini ște și pe-
ndelete, [sub acțiunea] cuvintelor [încărcate] de adevăr, [ceea ce este bine de ceea ce este rău] și arde
[ceea ce este rău]. De care lucruri îi amintește? De mese și de banchete, sau de cuvintele aspre și de
suferințe? Zice: „Tu ai urmat îndeaproape felul meu de a fi, [știi] că am avut intenția de a face totul spre
slava lui Dumnezeu când am avut parte de persecuții”. Iar atunci când a combătut rătăcirea [de tot
felul], nu cumva a vorbit de mese? Să vedem ce-i scrie lui Tit, episcopul Cretei: despre bucate și băuturi,
sau [de faptul] de a mustra și de a învăța? Zice: „Pentru aceasta te-am pus în Creta, ca să îndreptezi cele
ce mai lipsesc”21; [și lui Timotei]: „Să-i convingi pe aceștia să nu învețe altă învățătură, nici să nu ia
aminte la basme și la nesfârșite înșirări de nume”22. Căci adaugă: „Cretanii sunt pururea mincinoși, fiare
rele, pântece leneșe”23.
Să ne spună adoratorii pântecelui, giganții meselor, șoimii [vânători] de muieruști, cei care
osândesc asceza lui Ioan! Parcurgând Vechiul și Noul Testament, unde se laudă ospățul, afară de cazul
când se oferă celor de alt neam, pentru întărirea păcii, dat fiind că, prin legea mesei, fiarele și barbarii se
îmblânzesc? Când n-au fost ele prilej pentru păcat? Dar ce zic pentru păcat; ele au dus la cea mai mare
idolatrie și la uciderea de frate, după cum s-a scris: „A șezut poporul să mănânce și să bea, apoi s-a sculat
să joace”24. Jocul era rodul beției. Veniți „să facem zei care să meargă înaintea noastră” 25. Căci cei care
fuseseră tulburați de vin căutau zei mișcători, părăsindu-L pe [Dumnezeu] cel nemișcat, Care pe toate le
plinește fără să se miște. Oare ce zice profetul? [Zice oare] că buzele preotului [trebuie] să se ocupe de
ospețe și că ospețe și prânzuri se vor cere de la el? Sau că [se cuvine ca] buzele preoților să păzească
Legea, că din gura lor se așteaptă învățătură, pentru că [preotul] este îngerul Domnului26, iar nu
bucătar? De asemenea, turnul din Chalane, când a fost construit, înainte de [descoperirea] vinului, sau
după aceea? Nu [cumva] o dată cu vinul, atunci când Noe, sădind vie, a recoltat [o dată cu strugurii și]
rușinea? Trebuie însă precizat că [pieirea vine] nu din cauza plantării [viei] și a băuturii [propriu-zise], ci
din cauza lipsei de măsură [în băutură]. Când a fost vândut Iosif de către fra ții săi? [Oare] când pășteau
oile, ocupându-se de ele, sau când au tăiat pe cele mai bune și le-au mâncat pe-ndelete, la ospăț,
stârnindu-se invidia împotriva lui? Unde a fost dat destrăbălatei capul lui Ioan Botezătorul pe tipsie: în
adunarea înțelepților, sau la ospățul nelegiuiților? Fericitul Pavel, mâncând și bând, a întins cuvântul
până la miezul nopții, sau fără să mănânce a învățat, aducând la credință pe aceia care nu-L cunoșteau
pe Dumnezeu? Dar Iisus Hristos Însuși, Arhipăstorul, Cel dintâi dintre dascăli și dintre cei înțelepți,
îndreptătorul rătăcirii omenești, când a fost găsit în cetate mâncând, în afară de Paști, care erau o
împlinire a Tainelor? Despre ce îl vedem vorbind ucenicilor Săi: despre bucate, sau despre citirea
[Scripturilor]? „Lucrați”, zice, „nu pentru mâncarea cea pieritoare, ci pentru cea care rămâne” 27.
Să amintim însă, împreună cu Domnul, și pe preabunul Ioan: „Ospățul meu”, [zice], „este
învățarea și răspândirea învățăturii; pentru aceasta am fost ales: pentru mântuirea poporului”. Căci
mâncarea nu ne dă motiv [de laudă] înaintea lui Dumnezeu. [Înaintea lui Dumnezeu nu prezintă
importanță] nici dacă mâncăm, nici dacă nu mâncăm. Stă în obiceiul neamurilor, care, neputând să
convingă cu argumente, îi înșală cu mese pe cei ademeniți de ei și spun: „Să mâncăm și să bem, căci
mâine vom muri”28. Pe aceștia corectându-i Apostolul, spune cu asprime: „Nu vă înșelați! Tovărășiile rele
strică cuvintele bune”29. Numește „tovărășii rele” cuvintele care se poartă în jurul unor astfel [de lucruri].
20
2 Timotei 4, 2.
21
Tit 1, 5.
22
1 Timotei 1, 3-4.
23
Tit 1, 12.
24
Ieșirea 32, 6.
25
Ieșirea 32, 1.
26
Cf. Maleahi 2, 7.
27
Ioan 6, 27.
28
1 Corinteni 15, 32.
29
1 Corinteni 15, 33.
Tot despre Gion Hrisostom de la același Paladie… episcopu care slujește dracului (majoritatea din
BOR-ul de azi) vs. episcopu autentic:
Iar dacă s-ar fi dedicat meselor, pe câți oameni – dat fiind faptul că locuia într-un oraș atât de
mare – i-ar fi putut îndestula? Fiecare [dintre aceștia] i-ar fi cerut să mănânce [la masa Bisericii] fie în
sens de binecuvântare, fie din cauza lipsei, fie [pur și simplu] din cauza lăcomiei.
Când s-ar mai fi preocupat [Ioan] cu contemplarea lui Dumnezeu, cu îngrijirea [spirituală] a
poporului, cu istoria Scripturilor, cu povățuirea văduvelor, cu consolarea fecioarelor, cu îngrijirea
bolnavilor, cu ajutorul celor copleșiți [de nevoi], cu grija de cei [cu inima] zdrobită și cu vizitarea celor
din temniță? Apoi, cum ar fi evitat acel reproș usturător pe care Dumnezeu l-a făcut prin [profetul]
Iezechiel: „Vai de păstorii care s-au păstorit pe ei înșiși și n-au păstorit oile!”30 Pe cel rătăcit nu l-ați
întors, pe cel pierdut nu l-ați căutat, pe cel bolnav nu l-ați vizitat, pe cel zdrobit [de cel rău] nu l-ați
oblojit; [oile] cele grase înjunghiindu-le, le-ați mâncat și v-ați îmbrăcat cu lâna lor, dar oile nu le
păstoriți – oi despre aceste scrie [Apostolul] Pavel: „De vă robește cineva, de vă mănâncă cineva, de vă ia
cineva [ceea ce este al vostru], răbdați”31. Despre păstorii cei trândavi mai scrie Ieremia, zicând: „O
mulțime de păstori au stricat via Mea”32.

ți-o spun eu, unul dintre aceia care s-au sârguit să placă mulțimilor prin [faptul de a le oferi]
mese, că un episcop, și mai cu seamă [un episcop] al unui oraș mare, părăsind slujirea cuvântului și
neavând în mâinile sale tablele Legii, [dacă] nu se îngrijește direct, ci prin alții, de săraci, va fi departe
[de a împlini] cuvintele: „Iată, noi am lăsat totul și Ți-am urmat. Cu noi oare ce va fi?” 33 [Un astfel de
episcop] va fi numărat cu cei care au spus: „Doamne, nu în numele Tău am făcut aceasta și aceasta?” și
va auzi [spunându-i-se] ca și acelora: „Depărtați-vă de la Mine, blestemaților! Nu știu de unde sunteți”34.
Fiindcă nu-i recunoaște Cuvântul [ca fiind ai Săi] pe lucrătorii cei lipsiți de minte, pentru că ochiul Său
este curat și vede cele viclene.
Căci mulți [dintre dușmanii lui Ioan, mulți] dintre cei care se numesc episcopi cultivă prin
faptele lor lucrul care pe drept este urât; în timp ce vor să curme nepăsarea [fiilor lor] spirituali, schimbă
un viciu prin altul. [De exemplu, schimbă] lăcomia cu slava deșartă; [pentru că,] pe de o parte,
nedreptățesc cu prisosință pentru [a avea] un câștig murdar, iar pe de altă parte, organizează mese și
construiesc edificii cu coloane înalte, ca prin aceasta să pară că sunt buni și harnici și să culeagă cinste în
loc de necinste. Ei nu-și amintesc de Ecclesiast, care îi spune clar celui care construiește să urască [cele
pe care le face] și [alte] asemenea [să nu facă, atunci] când scrie: „Mi-am făcut case și grădini” și
celelalte; „și iată toate sunt deșertăciune”; „și am urât toată osteneala mea, cu care m-am trudit sub
soare”35. Nu a zis: „Deasupra soarelui”, ca să nu jignească ostenelile cugetării. Spunând acestea, nu îi
cuprind și pe cei care, din motive binecuvântate sau împinși de nevoi, construiesc sau repară [lucrurile]
Bisericii, ci pe cei care cheltuiesc pe ascuns cele [cuvenite] săracilor, [construind] grădini suspendate,
bazine cu [câte] trei etaje cu ape arteziene și băi rău famate pentru cei afemeiați, sau [cheltuiesc
bunurile] pentru a acumula [tot] mai mult argint sau [fac în așa fel] ca să fie iubiți de măscărici, răsplata
efortului lor constând în faptul că dau celor păcătoși prilej de plăcere. Teodore, [omule] cu nume mare,
[fie ca] mie să nu mi se întâmple să plac vreodată celor ticăloși! Pentru că prin ce altceva le-aș plăcea,
dacă nu prin cele ce nu plac lui Hristos?

30
Iezechiel 34, 2.
31
2 Corinteni 11, 20.
32
Ieremia 12, 10.
33
Matei 19, 27.
34
Luca 13, 27.
35
Ecclesiastul 2, 5, 11, 17.
Cum au fo pedepsiți dujmani lu Guriță de Aur, belea, frate, instructiv!!!!!!!!!!!

Din acel moment, trupurile unora, episcopi și laici, fiind cuprinse de boală, au fost sfâșiate de
diferite dureri, măruntaiele le-au fost pârjolite de febră, toată suprafața [trupului le-a fost cuprinsă] de
mâncărime insuportabilă, că o săpau cu unghiile, și[, în sfârșit, aveau] dureri la intestine. Unul, reținând
apă la picioare, [prezenta] umflături vineții. Altuia, trecându-i prin articulații lichide când calde, când
reci, degetele, neobișnuite cu aceasta, îi erau afectate de frig. Altuia i s-a umflat pântecele și prin
mădularul bărbătesc [se scurgea] o putreziciune care răspândea de departe un miros greu și făcea viermi.
Acestor [dureri] li se adăugau astmul, greutatea în respirație și contracția tuturor membrelor,
închipuirile nocturne cu câini turbați și barbari [înarmați cu] spade, vorbind altă limbă, scoțând sunete
vălurite, travestiți, făcând somnul nesomn. Altul a căzut de pe cal și, frângându-și piciorul drept, îndată
a murit. Altuia i-a pierit vocea timp de opt luni și s-a uscat [stând] la pat, încât nici mâinile nu le putea
duce la gură. Altuia, pe când trăia, picioarele, până la genunchi, puțin câte puțin, timp de trei ani, i-au
fost fierăstruite, brânca provocând acestea. Altul, se zice, a fost cuprins de febră mare și i s-a umflat
limba, încât nu mai încăpea în locul ei firesc și stătea în gură întocmai ca o barieră sprijinită pe dinți;
[nemaiputând să vorbească,] s-a mărturisit scriindu-și [mărturisirea] pe o tăbliță.
Prin diferite moduri se putea [astfel] observa manifestându-se mânia lui Dumnezeu. Căci aceia
care L-au mâniat pe Doctorul și Iubitorul sufletelor și au îndepărtat pe interpretul lui Dumnezeu de
laboratorul mântuirii, s-au predat doctorilor din acel timp spre tortură, pentru că așa-zisele
medicamente mai degrabă sporeau durerea decât să aducă izbăvire. Dar ce [poate] scăpa pe cel pedepsit
de Dumnezeu? Zice profetul: „Oare doctorii îi vor scula pe ei din morți, pentru ca aceia să-Ți aducă
laudă?”36 În felul acesta au fost pierduți toți cei care au lucrat împotriva păcii Bisericii Tale, Doamne!

Umor eremitic, din Palladius de Hellenopolis, Dialogul despre viața Sf. Ioan Hrisostom

Este, așadar, un alt „Hierax”, numit [deci tot] cu nume grecesc; împodobit cu alese
daruri spirituale. Acesta a petrecut patru ani la marginea Egiptului și Tebaidei, în
Muntele Porphyriten, singur, fără [a avea în preajmă] suflare omenească, dedicându-se
doar rugăciunii. Apoi [a viețuit] în pustiul Nitriei 25 de ani, împreună cu Părinții
[despre care] am vorbit mai înainte. Ne-a spus că diavolii nu-l slăbeau, promițându-i
viață îndelungată, pentru ca să-l zdruncine în speranțele [sale]. Prefăcându-se în îngeri
de lumină, îi ziceau: „50 de ani ai de trăit; cum vei stărui [atâta amar de timp] în
pustiu?” El însă, fiind un om înțelept și de bună credință, răspunzând, a zis: „M-ați
întristat vorbindu-mi de un timp mai scurt decât mi-am propus; eu m-am pregătit să
stau în pustie 200 de ani”.

Din același Dialog, din învățăturile Sf. Ioan Hrisostom:

Zice Scriptura: fiți zarafi încercați, aruncând banul cel fals dintre [banii] cei buni și să
nu ne lăsăm ademeniți de zăngănitul [lucrurilor], ci, cântărind în frică de Dumnezeu și

36
Psalmul 87, 11.
cu credință curată toate cele spuse sau scrise, să acceptăm mărturia faptelor. Pericolul
cel mare [provine de la] urechi și limbă. De aceea, Dumnezeu, minunatul Creator, a
făcut ca [limba] să fie ținută de cele două buze și de gardul cel lăuntric al dinților,
pentru ca adăpostul cel sigur să fie frâu pentru ușurătatea ei; după cum s-a și scris:
„Pune, Doamne, pază gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele”37, ca să nu
păcătuiesc eu cu limba mea. Pe de altă parte, [Dumnezeu] a plăsmuit canalul [auditiv]
sinuos, arătând prin [această] formă că nu trebuie cuvântul să-l străbată repede, ci că
mult timp învârtindu-se, să se scuture – împingând ușor către orificiul din afară al
urechilor – materia minciunii și murdăriile răutății. Dar nu numai de aceste organe S-a
îngrijit [Dumnezeu], pentru că nu numai acestea ar putea păcătui: pupilelor, de
exemplu, care sunt asemenea unor ferestruici, le-a pus [pleoapele ca pe niște] perdele,
ca să nu lase să intre înlăuntru moartea [provocată] de desfrâu, despre care dă mărturie
profetul când zice: „[Iată] moartea intră prin ferestrele [noastre]” 38.

Cu privire la problemele lăuntrice ale Bisericii, cauzate de clerici:

Fiind deci hirotonit Ioan, începe [numaidecât] a se preocupa de problemele [bisericești],
chemând la ordine oile cu fluierul cel duhovnicesc. De puține ori, se folosește și de toiagul certării. Își
îndreaptă [în primul rând] cuvântul împotriva prefăcutei „conviețuiri a fraților”, de fapt împotriva acelei
conviețuiri păcătoase și nerușinate [a clericilor] cu acele [femei] numite „subintroduse”, și le arătă că cei
care conduc lupanarele sunt mai buni decât acești [oameni] răi, [care mai trăiesc și] în erezie. Pentru că
aceia, locuind departe de laboratorul [mântuirii], țin boala la ei, la cei care [o] vor, pe când aceștia,
locuind înăuntrul laboratorului mântuirii, [deci în Biserică fiind,] îi împing către îmbolnăvire și pe cei
sănătoși. Către acest loc[, zicea el,] se înghesuie [acea] parte a clerului înfierbântat de patimă, care nu-L
iubește pe Dumnezeu.

Noi eram 40 de episcopi; stăteam împreună cu episcopul Ioan în sala de oaspeți a episcopiei și
eram nedumeriți de faptul că cel care fusese adus cu poruncă să se înfățișeze la Curte [pentru] a da
seama de grave fărădelegi are alături de el atâția episcopi; [de faptul] că a schimbat atât de repede opinia
celor de la putere și a sucit mințile atâtor clerici. Și, pe când eram noi nedumeriți, Ioan, inspirat de
Duhul, le-a zis tuturor: „Fraților, rugați-vă și, dacă-L iubiți pe Hristos, nimeni să nu-și părăsească
Biserica din cauza mea! Căci, după cum a spus [Apostolul], «eu de acum mă jertfesc și vremea despărțirii
mele s-a apropiat»39. Multe necazuri suferind, după cum văd, voi părăsi [această] viață. Știu [că aici este]
vicleșugul lui Satan, care nu rabdă povara cuvintelor mele [spuse] împotriva lui. Să fiți miluiți de
Dumnezeu; în rugăciunile voastre amintiți-vă de mine”.
Cuprinși de o nespusă tristețe, unii plângeau, iar alții, [de asemenea] plângând și cu răsuflarea
tăiată, i-au sărutat ochii, sfințitul cap, precum și fericitul lui obraz, [apoi] au ieșit din adunare. Rugându-
i însă să revină la adunare pe aceia care se duceau de ici-colo, precum zboară albinele în jurul stupului, a
zis: „Stați jos, fraților, și nu mai plângeți, [pentru că] mă zdrobiți încă și mai mult. «Căci pentru mine
viața este Hristos, iar moartea este câștig»40”. [Spunea aceasta pentru că] se zvonise că i se va tăia capul,
din cauza marii lui îndrăzneli. „Dacă vă gândiți, desigur vă aduceți aminte că totdeauna v-am spus că
viața prezentă este o cale, iar cele bune, ca și cele rele, trec. [Viața] prezentă [este ca] o zi de târg:
cumpărăm, vindem, [apoi] plecăm. Nu cumva suntem mai buni decât patriarhii, decât profeții sau decât
Apostolii, pentru ca această viață să ne fie fără de sfârșit?”
Atunci, cineva dintre cei prezenți, strigând cu durere, a zis: „Deplângem [starea noastră de]
orfani, văduvia Bisericii, tulburarea așezămintelor, iubirea de stăpânire a celor care nu se tem de
37
Psalmul 140, 3.
38
Ieremia 9, 21.
39
2 Timotei 4, 6.
40
Filipeni 1, 21.
Dumnezeu și se strecoară la conducerea Bisericii, lipsa de apărare a celor săraci, pustiirea învățăturii”.
Lovindu-și cu degetul arătător dosul mâinii stângi – pentru că obișnuia iubitorul de Hristos, împins de
griji, să facă acest lucru, a zis vorbitorului: „Destul, frate, nu spune multe [vorbe]! [Rețineți] ceea ce v-am
spus: să nu vă părăsiți Bisericile. Căci instruirea [în tainele credinței] nu a început și nu se încheie cu
mine. Murind Moise, [oare] n-a fost găsit [ca înlocuitor] Isus[, fiul lui Navi]? Murind Samuel, [oare] nu a
fost uns David? Părăsind [această] viață Ieremia, [oare] n-a avut înlocuitor pe Baruh? Fiind ridicat [la
cer] Ilie, [oare] n-a profețit [în continuare] Elisei? Fiind decapitat Pavel, [oare] nu au rămas[, ca să-i
continue opera,] Timotei, Tit, Apollo și mulți alții?”

Tot Palladie despre episcopii și preoții nevrednici care l-au săpat și detronat și calomniat pe
Sf. Ioan Hrisostom și, în general despre clericii nevrednici. În viața Sf. Vasile cel Nou care a
avut o viziune a Judecății finale ni se spune că sub iadul actual, în ultima bolgie vor fi azvârliți
clericii și monahii nevrednici…. Să fim atenți că nu e de joacă….

[Episcopul] Ioan, imitându-și părinții ca un fiu adevărat, și nu ca un bastard, și

dorind să vindece turma oamenilor cea descompusă de diferite pofte și s-o aducă la un
mod de viață mai sigur, s-a făcut judecătorul și legiuitorul ei și, întărit de o hotărâre
neclintită, s-a depărtat de ospețele și adunările celor puși pe șotii, ale măscăricilor și
ale celor ce spun lucruri deșarte și și-a întărit ochiul sufletului cu panoplia duhului,
pentru ca nu cumva prin ospețe și cuvinte nepotrivite să-și găsească intrare [în suflet]
nesăbuința și să dispară cumpătarea, așa cum a spus [Apostolul Pavel]: „Vorbirile rele
strică obiceiurile bune”41. De aceea i s-au întins curse, pentru că era greu de suportat, el
care strălucea, după cum [este greu de suportat] lumina de către ochii bolnavi. Un
astfel de om era și Ieremia, milostivul, care a deplâns cu lacrimi necredința
conducătorilor și a preoților și a zis: „Cine va da trupului meu apă și ochilor mei
izvoare de lacrimi ca să plâng pe poporul meu ziua și noaptea?”42 Iarăși: „De-mi va da
cineva în pustiu ultimul loc de adăpost, l-aș părăsi pe poporul meu și m-aș duce la el,
pentru că toți sunt desfrânați”43. El numește adunarea profeților mincinoși și a
preoților [iudei] sinod al călcătorilor de lege. În alt loc I se adresează lui Dumnezeu, nu
pentru că [Dumnezeu] îl ignora, ci [să ne arate cum să-L invocăm noi pe Dumnezeu],
pentru că noi suntem datori să-l imităm: „Doamne, în adunarea celor ce joacă n-am
stătut, pentru că m-am temut de fața Ta, ci am stat singur pentru că eram plin de
amărăciune”44. Cu aceleași [cuvinte se exprima] și David: „Nu am stat în adunarea
deșertăciunii și cu călcătorii de lege nu voi intra” 45. Explicând acest lucru, adaugă:
„Urât-am adunarea celor vicleni și cu cei necredincioși nu voi ședea. Spăla-voi întru
cele nevinovate mâinile mele și voi înconjura jertfelnicul Tău, Doamne”46. Cei care se
îngrijesc mai puțin de jertfelnic și îi arată spatele o fac prin gând și prin viața pe care o
trăiesc, prin mâinile lor nespălate și pline de sânge, prin darea și luarea de mită și prin
falsele acuzații, iar cu picioarele lor rătăcite îl calcă în picioare. La acestea făcând
41
1 Corinteni 15, 35.
42
Ieremia 9, 1.
43
Ieremia 9, 2.
44
Ieremia 15, 17.
45
Psalmul 25, 4.
46
Psalmul 25, 5-6.
aluzie, profetul Iezechiel zice: „M-a dus pe o poartă în curte și am văzut o spărtură în
perete. Și mi-a zis [Domnul]: «Intră și vezi urâciunile răutății pe care le fac aici». Și am
intrat [și am privit] și iată [erau acolo] tot felul de chipuri de târâtoare, de animale
necurate și [de tot felul] de idoli, urâciuni zadarnice. Și mi-a zis: «Ai văzut, fiu al
omului, cele ce fac bătrânii casei lui Israel întru întuneric, în iatacul lor?» [A zis a șa]
făcând aluzie la cugetul lor. Pentru că ei zic: «Domnul nu ne vede. Domnul a părăsit
pământul». Apoi mi-a zis Domnul: «Vei vedea urâciuni încă și mai mari, pe care ei le
fac ». Și m-a dus în alt loc și mi-a arătat [cele de acolo]. Și iată acolo femei stând jos,
plângându-l pe [zeul] Tamuz”. Și iarăși: „Și m-a dus în casa Domnului cea mai
dinlăuntru; și iată acolo 25 de bătrâni cu chipurile strâmbe și cu spatele întoarse către
altar. Și a zis către mine: «Nu sunt [lucruri] mici [acestea] pe care casa lui Israel le
face»”47.
Am fost obligați de pericopa profetului să amintim de nerușinații care se
consideră a fi cineva, [dar] care nu sunt în toate mințile, care tulbură pacea Bisericii și
arată spatele Cinei Domnului: „Dar osânda lor nu zăbovește și pedeapsa lor nu
dormitează”48. [Aceștia sunt] cei ce se îngrijesc de cele pământești, despre care Iuda,
fratele lui Iacov, spune: „Aceștia sunt ca niște pete de necurăție la mesele voastre
obștești, ospătându-se fără sfială împreună cu voi, îmbuibându-se pe ei înșiși, nori fără
de apă, purtați de vânturi, valuri sălbatice ale mării, care își spumegă rușinea lor, stele
rătăcitoare, cărora întunericul întunericului li se păstrează în veșnicie”49. [Prin
expresia] „nori fără apă”, cu care i-a numit [pe acești răi], ne duce cu gândul la grindina
cea rea care distruge via; iar [prin expresia] „stele rătăcitoare” ne duce cu gândul la
cursele [pe care, uneori, unele stele le întind unei] corăbii; iar corabia vie este Biserica.
Dar ascultă ce spune iarăși același profet: „Și mi-a arătat și iată [niște] bărbați ieșeau de
pe poarta cea înaltă care privește spre nord și fiecare avea în mâna lui o unealtă
nimicitoare. Și în mijlocul lor un bărbat îmbrăcat cu [haină] lungă până la călcâie și cu
cingătoare de safir în jurul coapsei sale. Și au intrat și, venind, s-au oprit [înaintea]
jertfelnicului celui de aramă. Atunci slava Dumnezeului lui Israel, care era peste
Heruvimi, s-a ridicat de pe ei până la prag. Și l-a chemat Domnul pe bărbatul îmbrăcat
cu haina până la călcâie, care avea cingătoare în jurul coapsei. Și Domnul i-a zis: «Treci
prin mijlocul cetății Ierusalim și pune semn pe frunțile bărbaților care gem și plâng din
cauza multor nelegiuiri care se săvârșesc în mijlocul lor». Și le-a spus celorlalți, adică
celor șase care aveau unelte ucigătoare: «Mergeți după el prin cetate» – adică [în urma]
celui ce pune semne pe frunți – «și loviți; să nu aveți milă și ochiul vostru să fie
necruțător! Ucideți și nimiciți pe bătrâni, tineri, fecioare, prunci și pe femei. Dar să nu
vă atingeți de toți aceia care au semnul, și peste sfinții Mei să nu stăpâniți». Și au
început cu bătrânii care erau în casa Domnului”50.
Dacă cineva consideră că acestea au fost profețite [doar] despre cei [ce erau] în Iudeea,
acesta arată că ignoră venirea Mântuitorului, pentru că Iezechiel n-a slujit ca preot
înainte de robia [babilonică]. Pe când era copil încă, el a fost luat în captivitate
[împreună] cu tribul lui Levi. Conform iconomiei lui Dumnezeu, în al treizecilea an [al
robiei] se învrednicește de vederea celor viitoare, [și anume] pe când slujea ca preot în
captivitate, după cum el însuși povestește. „S-a întâmplat în anul al treizecilea, în luna

47
Cf. Iezechiel 8, 7-16.
48
2 Petru 2, 3.
49
Iuda 12-13.
50
Cf. Iezechiel 9, 1-6.
a patra, în ziua a cincea, pe când eram între robi la râul Chebar” 51. Și iarăși, după câteva
cuvinte, spune: „A fost cuvântul Domnului către mine, preotul Iezechiel, fiul lui Buzi,
preotul, la râul Chebar în țara Caldeilor”52. Dar, dacă cineva, [aflându-se] la strâmtoare,
va zice: „De vreme ce Mântuitorul a precedat [toate acestea, El] Care a și dat semnul
crucii pe frunte, de ce [când] a venit n-a fost crezut ca Mântuitor, atunci când
Vespasian, împăratul Romei, a distrus, după 40 de ani [de la înălțarea Sa], sinagoga
care săvârșise lucruri nelegiuite?” Îl acceptăm pe cel ce cugetă acestea, dar îl rugăm, ca
fiu al Noului Testament, să se încreadă în Pavel, cel care a fost inițiat în acestea, cel
care spune despre toate aceste cărți: „Toate acestea s-au întâmplat ca preînchipuiri ale
viitorului și au fost scrise spre mustrarea noastră, [a celor] la care au ajuns sfârșiturile
veacurilor”53.

51
Iezechiel 1, 1.
52
Iezechiel 1, 3.
53
1 Corinteni 10, 11.